Repere:
Functiile moderne ale baladei; epicul ca pretext pentru liric; tema urmaririi idealului; contrastul dintre geniu si omul comun
Studiul textului
Balada este o specie literara foarte veche si a insemnat dintotdeauna un text literar acompaniat de o melodie. Initial a predominat liricul, treptat (in secolul al XlV-lea siurmatoarelE) in balade se introduc elemente narative. In folclor baladele au o coloratura fantastica ori legendara, istorica (cu referinte la domnitori ori la haiducI). La romani a inflorit mai ales balada pastoreasca. Poetii moderni, si ne referim aici la cei romantici, au descoperit farmecul baladei adancind elementele psihologice si dand fantasticului semnificatii metafizice. imbinand elemente clasiciste cu altele preromantice ori pur romantice, au ilustrat aceasta specie literara poeti celebri, dintre care trebuie amintiti - pe plan european - Goethe, Schiller, Burger, Colerdge, Hugo, Musset. Din literatura romana se remarca, din secolul trecut si de la inceputul acestuia, Alecsandri, Bolintineanu, Cosbuc, Iosif, Toparceanu.
Balada moderna ilustreaza astfel genul epic, dar la "frontiera" cu liricul si avand elemente de scenariu dramatic. Ea se mai rezuma la functia legendar-pitoreasca, iar elementele fantastice se imbogatesc cu conotatii simbolic-filozofice ori religioase.
Balada "Mistretul cu colti de argint" a fost scrisa in 1945 la Sibiu. in acest oras, poetii cei mai interesanti erau grupati in "Cercul Literar", unde, intre altele, purtau discutii despre balada moderna. In "Revista Cercului Literar" avea sa apara un studiu - "Resurectia baladei" - de Radu Stanca, poet ale carui opinii estetice erau impartasite in discutii prietenesti - dupa cum marturiseste Stefan Augustin Doinas in cartea sa "Orfeu si tentatia realului".
In linii generale, modernizarea baladei presupune o "infuzie de lirism", de cultura, de istorie si, dincolo de specificitatea epico-lirica, s-a vorbit de "lirica mastilor" (de "lirica rolurilor") si deci de consolidarea dramaticului si a functiilor sale estetice. De unde, tendinta spre tensiune si obiectivare. La Stefan Augustin Doinas se urmareste si armonia clasica in organizarea structurilor baladesti. Pana la a se realiza o "oglinda a macrocosmosului". Moderna este utilizarea echivocului - ambiguizarea - imaginii, respectiv a mitului.
Principala tema a acestei balade este, fara indoiala, cum s-a spus, cautarea idealului. Omul superior, Creatorul in genere, se sacrifica si, in final, piere urmarind himera Absolutului. Autorul spune ca la data scrierii nu cunoastea poemul, inrudit ca ideatica, "Noaptea de decembrie" de Al. Macedonski. Din punctul de vedere al exegezei, asta nu va schimba cu nimic lucrurile: Printul din Levant, ca si Emirul din Bagdad (sa se observe predilectia pentru cadrul exotic, orientaL), se purifica in timpul calatoriei sau al vanatorii si, alergand dupa idealul-himera, moare. La Stefan Augustin Doinas se ambiguizeaza finalul: Printul este ucis de violenta realului (un mistret oarecarE) sau chiar idealul este imposibil de cuprins in faptura/opera omului si il ucide, oricare ar fi el?
A doua interpretare posibila este ca "Mistretul cu colti de argint" este o "ars poetica", o noua demonstratie ca "vanatoarea" Frumosului cere sacrificiul suprem: "Stapane, mistretul cu colti ca argintul/chiar el te-a cuprins grohaind sub copaci"). Ar fi de remarcat faptul ca aceasta constructie riguroasa se bizuie pe o antiteza pe care o simtim de cate ori intalnim sintagma "dar el": pe un plan se afla Printul si "mistretul cu colti de argint", pe cel opus, "servitorii" si vanatul "mic". Termenii antitezei se situeaza in doua spatii semantic perfect conturate, la "granita" carora se situeaza verbul la imperativ "priviti", repetat de trei ori (cifra magica), rostit cu solemnitate de Stapan si - simetric - substantivul in vocativ "Stapane", repetat de patru ori, ce alterneaza, la "aceeasi "frontiera" cu verbul la imperativ "Taci", vocabula simbolica - semn ca cele doua lumi, cea a geniului si cea a omului comun, nu pot comunica. intre "plasmuirea" geniala a insului "halucinat" de Absolut, visator -"vanator" de himera, "aventurier" - iluminat, beatificat si "goana" terestra, banala, prudenta, previzibila, fara riscuri a servitorului/omului comun, este o distanta/antiteza echivalenta cu aceea dintre "Mistreul cu colti de argint, fiorios" si "iepurii mici". Ambigua ramane antiteza dintre metaforele "fiara ciudata" (fie realul, fie himera?) si "mistretul meu". in aceeasi ordine de idei se mai remarca antonimele (in contexT)/epitetele "mic" si "fioros" ori "cuminte" - "stingher" revelatoare pentru sistemul de opozitii realizat in marea arie semantica a metaforei "inima neagra de codru". O alta antiteza posibila ar fi aceea dintre Visator/Vanator/Creator si Himera/Vis/Opera. Sa o semnalam si pe aceea din zona imaginilor sonore intre simbolurile a doua tipuri de umanitate: "goarna" galagioasa si fara subtilitati a servitorului si "flautul de os", cu care Printul canta (ca un alt OrfeU) - semn al unei stari de spirit de detasare superioara - chiar in timpul vanatorii, "atent la culori".
Autorul insusi si-a explicat metaforele simbol si prozodia, in cartea "Orfeu si tentatia realului". Dincolo de gradul zero al lecturii, se ridica viziunea metaforica si atenta elaborare prozodica, urmarind echilibrul armonios, clasic. Sensurile discursului sau au o garadtie ascendenta sugerata simbolic prin trei triade, despre care autorul insusi marturiseste ca, examinate, ajuta la limpezirea sensurilor discursului. Astfel, "discursul" arata "orientarea ascensionala" prin urcusul geografic al elementelor naturale - fagi-ulmi-brazi - simbolizand trepte spiritual-initiatice, pe cand sagetile de lemn, de fier, de foc sugereaza o tensiune psihica in crestere spre atingerea tintei. in schimb, atitudinea servitorilor denota departarea progresiva de vanator si de vanat, deci o coborare psihica, raspunsul lor este "istet", "indraznet", "cu dispret". Poetul atrage atentia asupra unor trepte in interpretarea simbolica si astfel, daca mistretul e "imaginea idealului", vanatoarea - "un act existential" al realizarii de sine", poezia - "balada simbolica a existentei (superioarE) tragice". Scriitorul arata implicatiile de ordin etic: Printul este un nobil vizionar, curajos pana la sacrificiu, servitorul este meschinul prudent, siret, "pragmatic". Stefan Augustin Doinas arata ca sistemul de simboluri depinde de semnificatia vanatorii - "act ritual cu finalitate spirituala", magic sau religios, fapt care asigura ordinea divina prin lupta impotriva monstruosului si a haosului, potrivit culturilor arhaice. intr-o viziune laica, vanatoarea ar fi un "ritual civilizator". in perspectiva pur spiritualista - scria autorul - este un ritual de initiere. Simbolistica baladei se mai poate ordona si in functie de interpretarea simbolisticii mistretului - intr-un sens pozitiv ori intr-unui negativ. Alte lecturi posibile: poemul luptei dintre sacru si profan; poezia de tip "ars poetica".
Stefan Augustin Doinas este un poet erudit, care, explica aspectele morfosin-tactice, compozitionale si prozodice: alternanta timpurilor verbale (gerunziul, imperfectul, perfectul simplU), decuparea in strofe (refrene-rima, inceputuri de verS), in vers, cezura dupa silaba a cincea, alternanta rimei masculine si feminine.
Un aspect particular al analiezei il constituie analiza variantelor*baladei: cea din 1945 si cea din 1954.
Polisemantismul uluitor al imaginilor - cu precadere al metaforelor-simbol, compozitia care are in vedere simetria la toate nivelurile, gradatia ascendenta a epitetelor, triadele simbolice, magia muzicala izvorata din eufonii, dar si din evocarea unor instrumente muzicale, numeroase alte valori stilistice duc la concluzia ca ne aflam in fata unei capodopere. inseninarea finala, acceptarea mortii intr-un decor familial cu deschidere cosmica (cerul senin, lunA), sugestia eternitatii, a mortii transformate in nemurire sunt tot atatea argumente pentru a considera aceasta balada o capodopera.
GRILA PENTRU UN POSIBIL COME
