n. 15 febr. 1931, Peciul Nou, jud. Timis.
Poet si traducator.
Fiul functionarului Adam Stoica si al Mariei (n. Berta).
Liceul la Timisoara (1942-1950); absolvent al Facultatii de Filologie a Univ. din Bucuresti, sectia romana-germana (1954). Corector (1955-1962) la editurile E P L si E LU . Redactor principal (1963-1972) la rev. Secolul 20.
Debuteaza simultan in rev. Steaua si Tanarul scriitor (1956); debut editorial cu Poeme (1957). Colaboreaza la Steaua, Viata Romaneasca, Romania literara, Tribuna, Secolul20 etc. Cu voi. Pietre kilometrice (1963), Miracole (1966), Arheologie blanda (1968), Melancolii inocente (1969), STOICA se afirma ca un poet original al carui lirism se alimenteaza "dintr-o privire studiat-naiva asupra cotidianului, chemat sa releve miracole nebanuite si dintr-un patos sentimental deghizat sub un suras complice fata de destinele uitate, fata de fiintele si obiectele mancate de «viermele de aur al timpului»" (M. Petroveanu). Voi. ulterioare - Sufletul obiectelor (1972), Iepuri si anotimpuri (1976) si mai ales Un potop de simpatii (1978), Coplesit de glorie (1980), Prognoza meteorologica (1981) aduc o poezie in care ironia si spiritul ludic disimuleaza o constiinta lucida si atenta la mutatiile sensibilitatii contemporane. Concomitent, poetul s-a afirmat ca un excelent traducator, talmacind din creatia lui G. Trakl, Yvan Goli, J. Bobrowski, a poetilor austrieci si nordici (in antologii). Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1991.
Pana la voi. antologic Orologiul (1970) poezia lui STOICA pune in relief o sensibilitate muzicala pentru natura, contemplata in aspectele ei autumnale, de melancolie difuza si sugestii nostalgice. Peisajul e surprins prin cateva notatii juxtapuse iar coerenta o da unitatea de ton a sentimentului; maniera aceasta de a face din plasticitatea mohorata a realitatii consonanta unei prezente anxioase ii va fi fost poate sugerata poetului de frecventarea expresionistilor germani, a lui Trakl in special. Pe de alta parte, trimiterile la poezia bacoviana pot fi justificate, daca remarcam la STOICA preferinta pentru gama intreaga a tristeturilor micului oras de provincie, minus insa acea teroare materiala a surparilor realului in afect, precum la autorul
Plumbului. Pentru inceput, poemele lui STOICA mijlocesc aparitia unui spatiu al intoarcerii prin amintire la varsta copilariei si adolescentei, intr-un Banat melancolic si provincial. Poetul sesizeaza "fosforescenta trecerilor", "imbatranirea" continua a lucrurilor, lenta lor scufundare in tacere si uitare. Contemplarea obiectelor si fiintelor umile, in care sunt banuite "suflete" secrete, va ramane o atitudine specifica si mai tarziu. In formula sufleteasca a poetului intra, in afara impresiilor din copilarie, si sugestii livresti din poezia lui
Ilarie Voronca,
Ion Pillat" class="navg">Ion Pillat sau
Dimitrie Stelaru. STOICA face din poem un instrument anamnetic prin care opereaza o "arheologie blanda" in memorie, excavand cu tandrete si duiosie o lume care a fost definitiv aureolata de gestul evocarii. "Simpatia" pentru obiectele demodate, a caror patina confera un farmec aparte aceste "monografii" a provinciei banatene, se conjuga cu gestul sentimental de a cauta in claustrul suav al memoriei poezia profesiunilor disparute (podarul, frizerul ambulant etc), a pietelor impodobite de frumusetea baroca a roadelor {Miraculoasa piata), a batranilor dascali expiind lent in tristete si regret, a obiectelor carora "Nimeni nu le tulbura linistea. /Numai timpul - vierme de aur-/ le roade inima". (Obiectele), a "resedintelor de plasa" unde "langa monumentul cu vultur/apar functionarii lins pieptanati". Colajul de imagini - care e forma predilecta de constructie a poemului - duce la configurarea unui paradis, adevarata "curte de miracole" prin care memoria poetului se preumbla fericita. Familiaritatea cu lucrurile capata uneori turnura unor laude si, in acest sens - mai putin retorica -, STOICA poate fi apropiat de
G. Calinescu, cel din Lauda lucrurilor. Dupa Orologiul (1970), STOICA tinde tot mai evident la sfaramarea "blandetii" prin accentuarea notei ironice. Daca pana atunci obiectele erau percepute generativ si numite la plural, incepand cu Bunica se aseaza in fotoliu (1972), poetul da concretete lumii, obiectivul privirii fiind acum cotidianul. Totodata este afirmata tot mai pregnant o pozitie polemica fata de poetica traditionala. Programatic se urmareste depoetizarea poeziei, inscrierea discursului pe o turnanta prozaica, sfaramarea retoricii si solemnitatii. In volumul Coplesit de glorie (1980) - titlu, bineinteles, ironic -, poetul face urmatoarele Precizari pentru toate agentiile de presa din lume: "Desi sunt laureat al Premiului Nobel/desi fac parte din clubul milionarilor/desi ma bucur de toate privilegiile de care/se bucurau maharadjahii candva/prefer sa traiesc intr-un stat oarecare/plasat la marginea continentului aici/cuvintele rachiurile si supa de chimen/ mai pastreaza acea savoare de pe vremea lui Noe/ sa dau si alte explicatii cred ca nu e nevoie."Afisand acest program al umilintei si anonimatului, STOICA drapeaza in haina ludica un fond anxios si insetat de comunicare. Locuind alternativ la Bucuresti si la Bulbucata (Ilfov), poetul poarta masca unui "homme de lettres" satul de salon si cafenea si retras in mediul rural pentru a se dedica ocupatiilor stenice de fermier in curs de adaptare. Aceasta "recalificare" ascunde insa un protest la adresa existentei alienante. Intre tarani, poetul renunta la asa-zisa aura de genialitate, bea tuica la bufet alaturi de ei, i se spune "domnu poet", tunde oi, sapa gradina, repara bicicleta, pune muraturi etc. - un registru complet de indeletniciri menite sa-1 lecuiasca pentru totdeauna de orgoliul gloriei literare. Cunoscuta revolta avangardista impotriva literaturizarii literaturii ia la STOICA aceasta forma a regresiunii ludice in banalul etern si compact al vietii la tara; cat priveste taranul, STOICA nu-1 vede, precum
Ion Gheorghe, monumental, teribil si atemporal, ci in miscarea reala a istoriei imediate: face naveta, caci e muncitor la oras, aduce de acolo painea in servieta, se uita la televizor, discuta probleme ecologice etc. Nici peisajul nu mai e vazut de poet in acea imponderabilitate si naivitate analoaga tablourilor lui Brueghel, Chagall ori Rousseau Vamesul, vizibila in volumele de inceput. Tot mai acuta e vointa demitologizarii (nu demitizarii) poeziei, dorinta de a face din poem un loc absolut permeabil, in care asumarea realului sa nu se impiedice in sabloane. In ultimele sale volume STOICA urmareste sa redea poeziei libertatea de a recupera frumusetea necontrafacuta a realului. Calea pe care STOICA a ales-o acestui demers este ironia si fantezia ludica.
OPERA
Poeme, Bucuresti, 1957; Pietre kilometrice. Bucuresti, 1963; Miracole, Bucuresti, 1966; Alte poeme. Bucuresti, 1968; Arheologie blanda, Bucuresti, 1968; Melancolii inocente, Bucuresti, 1969; Orologiul, Bucuresti, 1970; O caseta cu serpi, Bucuresti, 1970; Kutija ca zmilama, Iugoslavia, 1971; Bunica se aseaza in fotoliu, Bucuresti, 1972; Sufletul obiectelor, Bucuresti, 1972; O nunta de cenusa, Bucuresti, 1972; Trecatorul de demult, Bucuresti, 1975; Iepuri si anotimpuri, Bucuresti, 1976; Un potop de simpatii, Bucuresti, 1978; Coplesit de glorie, Bucuresti, 1980; Prognoza meteorologica, Bucuresti, 1981; Amintirile unui fost corector, Bucuresti, 1982; intrebare retorica, poeme, 1983; Caligrafie si culori, Bucuresti, 1984; Numai dulceata porumbelor, poeme, Bucuresti, 1985; Suvenir, versuri, cuvant inainte de Gh.
Grigurcu, Bucuresti, 1986; Viata mea la tara, jurnal, Bucuresti, 1988; Tango si alte dansuri, poeme. Bucuresti, 1989; Piata Tien an Men II, antilirice, Bucuresti, 1990; Visul vine pe scara de servici, poeme, Bucuresti, 1991; Uitat printre lucruri uitate, poeme, pref. de
C. Ungureanu, Bucuresti, 1997. Traduceri: Poezia germana moderna, I-II, trad. in colab., Bucuresti, 1967; G.Trakl, 59 poeme, trad., pref. si note, Bucuresti, 1967; Poezia nordica moderna, I-II, trad., in colab., Bucuresti, 1968; Poezia austriaca moderna. De la R. M. Rilke pana in zilele noastre, trad. in colab. cu
Maria Banus, Bucuresti, 1970; Poeti ai expresionismului, trad. in colab., Bucuresti, 1971; Y. Goli, Noul Orfeu, trad., antologie si pref., Bucuresti, 1972; Cantece africane, trad. si cuvant inainte, Bucuresti, 1975; E. Stadler, Cuvantare solemna, trad. si cuvant inainte, Bucuresti, 1975; Roza vanturilor. Poeme din lirica secolului XX, Bucuresti, 1977; J. Bobrowski, Poeme, trad., antologie, pref. si note, Bucuresti, f.a.
REFERINTE CRITICE
N. Ciobanu. Panoramic, 1972; P. Poanta, Modalitati,1973;
L. Raicu, Studii literare, 1973; M. Petroveanu, Traiectorii lirice, 1974;
V. Cristea, Domeniul criticii, 1975; L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; E. Dorcescu, Embleme ale realitatii, 1978; Gh.
Grigurcu, Poeti romani de azi, 1979; L. Alexiu, in Orizont, nr. 38, 1980; Al. Cistelecan, in Familia, nr. 9, 1980; D.
R. Popescu, in Tribuna, nr. 47, 1980;
E. Simion, in Romania literara, nr. 28, 1980;
V. Felea, in Tribuna, nr. 9; 34, 1981; Gh.
Grigurcu, in Tribuna, nr. 15, 1981; L. Raicu, in Romania literara, nr. 21, 1981;
C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 8, 1981; Dana Dumitrul, in Romania literara, nr. 43, 1982;
D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 4, 1982; M. Scarlat, in Romania literara, nr. 6, 1982; C. Ungureanu, in Orizont, nr. 42, 1982; P. Poanta, Radiografii, II, 1983; E. Simion, Scriitori, III; V. Felea, Aspecte ale poeziei de azi, 1984; Gh.
Grigurcu, Existenta poeziei, 1986;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 10, 1987; Al. Cistelecan, in Vatra, nr. 11, 1987; V. Cristea, in Romania literara, nr. 24, 1988;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 18, 1988; I. Holban, Literatura subiectiva, 1989; C. Ungureanu, in Romania literara, nr. 40, 1997;
M. Mincu, in
Luceafarul, nr. 9, 1999.
