(prenumele la nastere; Anchidim). 24 iun. 1947, Susenii Bargaului, jud. Bistrita-Nasaud.
Poet si critic literar.
Provine dintr-o familie de tarani: tatal, Traian Flamand; mama, Livia (n. Rau).
Studii elementare, medii si liceale in satul natal, la Brasov si la Cluj (1954-1965); Facultatea de Filologie, sectia lb. si literatura romana a Univ. din Cluj (1965-1970). Face parte din grupul initial "Echinox"; redactor al rev. Echinox (1968-1970); functionar la Centrala Cartii din Bucuresti (1970-1971); redactor la Editura Enciclopedica Romana (1971-1973) si apoi la rev. Flacara (1973-1974); din aug. 1974 redactor la Amfiteatru, de unde trece apoi (1988) la rev. Secolul 20. in 1989 se stabileste la Paris, unde pregateste un doctorat si colaboreaza la Radio France International. Debuteaza in Tribuna (1966), colaborand apoi, pe langa rev. al caror redactor a fost, la Romania literara, Convorbiri literare, Viata Romaneasca, Steaua, Familia, Transilvania, Vatra, Viata studenteasca,
Luceafarul, Contemporanul s. a. Patru voi. de poezie (Apeiron, 1971; Poezii, 1974; Altoiuri, 1977; Stare de asediu, 1983), doua voi. de critica si eseistica literara (Introducere in opera lui
G. Bacovia, 1979; Intimitatea textului, 1985); a prefatat ed. din
I. Barbu (1972) si
A. Pann (1975) si trad. din Bojin Pavlovski (1977), Bessarion Gabasvili-Besiki (1978). Jean Louis Curtis (1975), Blaje Koneski (1975) si a tradus, in colab., din Martin Booth (1977), din poezia latino-americana (20 de poeti latino-americani contemporani, 1983) si, in rev., din lirica portugheza. Premiul Festivalului de Poezie "Mihai Eminescu" (1972). FLAMAND este, in gruparea poetica echinoxista (alaturi de
I. Mircea si
A. Popescu), un poet in acelasi timp vitalist si reflexiv, senzual si manierist si unul dintre protagonistii asa-numitei "promotii 70" in literatura noastra.
In mai multe din poeziile primului volum (Apeiron, 1971; titlul, reluand un concept al milesianului Anaxi-mandru, cel de "nemarginire", trebuie perceput ca sublimare a unui principiu concret-sensibil, conotand ideea de vag si indeterminat), FLAMAND experimenta o stare de stupoare pe care ar incerca-o un spirit frust, cu deosebita inclinare pentru perceptia acuta si senzuala, stapanit de memoria unei lumi a satului si a copilariei, in fata universului citadin. Orasul devine un contur fabulos, marcat de detalii ingrosate (Ceata), "cu bolgiile larg deschise frematand". Amintirea satului si a copilariei se defineste in alti termeni decat cei ai lui Blaga, la acest poet pentru care referinta blagiana e totusi obligatorie. Ea readuce detaliul concret (Tarziu copilaria, Odai reci) si presupune chiar un fel de "instrainare familiara" ce ar sugera in FLAMAND un elegiac. Trecerea s-a facut repede: de la un univers conotativ traditional, insotit de un cortegiu de senzatii (intre aspra senzualitate a unor poezii de dragoste si prospetimea rece a unei camasi de duminica peste piele), spre o poezie ce uneste rafinamentul, trimiterea livresca (Vincent, Zosima, ingerul lui Chagall, Sentiment la Heracleea) cu un elan dionisiac (Lac vulcanic). Sub unghi stilistic, poetul are predilectie pentru cuvantul plastic, vascos, cu oscilari intre neologism si arhaism, dar ceea ce a impus de la inceput era siguranta versului, stapanirea unui limbaj poetic bine caracterizat. Intre certitudinea intemeiata in senzatie si asteptare, ca pentru o revelatie (ipoteticul unor verbe o pregateste), FLAMAND se simte indemnat sa mediteze la semnificatia poeziei: trei poeme sunt dedicate "organistului", "print al poemului", poezia insasi devine topos (Lac vulcanic, Poetul in gradina Ghetsemani). Motivele initiale sunt numai in parte abandonate in Poezii (1974): titluri ca Duminica, Vara in patrie, Prezentare, de pilda, pastreaza nostalgia unui tinut al originilor, identificat mai precis in Nord, prilej de rememorare a unei lumi de senzatii purificate prin amintire. De altminteri, purificarea e acum o tema centrala: in Poezii ea este numita, intr-o poezie cu acest titlu, si e poate inteleasa ca decantare, precum in adancul lacului "florile vinete ale trupului" (Purificare). intre noii zei tutelari, Lautreamont apare ca o propunere, prin paradox, a sensului negativului ca simbol al libertatii poetice. Chiar si optiunile formale se diferentiaza: apare poemul in proza (Insula, Lespedea, Lacul) sau chiar cel "experimental" (Cititorii de vulturi). Sugestia mitica si livresca (Icar, Prietenul meu, haruspiciul, Narcis, Euridice) intregeste coordonatele cautarii poetice, situand-o mai precis. in sens tehnic, dar nu numai, Altoiuri (1977) este in poezia lui FLAMAND etapa unei maturizari incontestabile; asonanta, de pilda, e folosita in Poezii, dar mai ales in Altoiuri, aproape de virtuozitate. Cuvintele prea aspre, prea incarcate de seva sau prea robuste sunt parasite, desi gustul pentru vocabula rara, arhaizanta, persista. Vitalismului dionisiac al primului volum sau narcisismului celui de-al doilea le urmeaza o mai mare seninatate a contemplarii. "Altoiurile" sunt incrustatii pe memorie; amintirea, cu suita, familiara deja, a detaliilor concrete (Merele, Altoiuri, Amintirea bunicului, Un S intors, O noua speranta, Uneori) este un prilej al actualizarii unor senzatii de altadata. Eticizarea discursului liric raspunde unei mature receptari a semnificatiilor readuse aminte, dar ea nu are nimic ostentativ si e propusa ca rezonanta afectiva, justificata subiectiv. Poetul percepe cu gravitate timpul actualizat de memorie (Ca o stare libera), aspiratia, nedefinita inca, spre acele "drumuri limpezi catre fapta" (O absenta), indica vizarea unui mai adanc univers problematic. In general, Altoiuri reprezinta trecerea de la situatia empirica a trairii la cea, reflexiva, a cunoasterii de sine, sub semnul dictonului elin mentionat intr-un fragment de vers din Campiile Elizee, lungul poem ce incheie volumul. Cu Stare de asediu (1983) poetul renunta la aproape tot ceea ce ramasese calofil in poezia sa, instalata acum "in refractia realului", cum se intituleaza poemul liminar: virulenta de altadata a unor imagini se converteste expresionist, meditatia in jurul propriului destin marturiseste un rau al existentei ("Imagine a zilelor mele trag de catgut cu dintii / sa inchid ranile. Gasesc / in durere / cloroformul durerii " - Perpetuum mobile), ce se evidentiaza in multe din textele acestei carti, o noua retorica ("Nu-mi vorbiti de dreptate. Ea iese / din oceanul primar in burta amibei / in culoarea de virus a pocaintei / cu epidermica aroganta" - Omnivorul biped), inspirata poate de experienta de traducator a autorului, se invecineaza cu cotidianitatea in unele poeme (intamplari din cartier), tandra marturisire a dragostei paterne (Ioana) convietuieste cu difuza utilizare a "metapoemelor" (Poemul circular). Metafora livresca si elaborata (Acord gramatical. Concesiva, consecutiva, incidentala), poemele de incarcata reminiscenta culturala (Otium, Ovidiu la Tomis - care e insa si o reflectie cu privire la conditia poetului in general si o esopica trimitere la actualitate) si tot ceea ce tine de linia bine stiuta a poeziei lui FLAMAND alterneaza cu un gust sporit pentru recuperarea realului de fiecare zi in spatiul poeziei. E in aceasta o consonanta a poetului cu noua expresivitate propusa de generatia poetica a anilor 80, care, recuperand din poezia anterioara toate indiciile unei mai agresive insertii in real, a schimbat in buna masura limbajul liricii romanesti moderne. Instalarea in derizoriu, tradata de cateva titluri (Dentistul Orleanu ii extrage tatalui sau maseaua, Camasa murdara, Schimb de locuinta etc), reprezinta insa numai o conversiune partiala la noua expresivitate a poeziei romane tinere, mai potrivita, desigur, pentru un mesaj cu o neechivoca incarcatura critica. Fundamental, FLAMAND ramane insa egal cu sine si in acest volum, poate doar cu o nuanta expresionista in plus. Cronicar literar specializat in comentariul cartii de poezie, FLAMAND a dat si un studiu despre lirica lui
Ion Barbu" class="navg">Ion Barbu (ca prefata la o editie) si o succinta monografie despre Bacovia (Introducere in opera lui
G. Bacovia, 1979). Teza de licenta la origine, cartea incearca o lectura a poetului intr-un cadru mai larg decat cel simbolist (F. vorbeste de o "menipee a simbolismului" si identifica la poetul din
Plumb "trecerea de la reprezentarea antropocentrica a eului spre un heterocentrism de factura moderna, dizolvanta") prin raportare la expresionism, cu bune si aplicate analize stilistice si cu o deschidere, eclectica, spre toate sugestiile, de la psihanaliza la semiotica. A doua sa carte de critica literara, Intimitatea textului (1985), se articuleaza dintr-o suita de "minunari". Obiectul lor e constituit, bineinteles, de "cuvintele" poetilor, autorul demonstrand o neasteptata inclinare spre analiza minutioasa ce imbina verva si aplicatia, utilizarea unui limbaj specializat si gustul pentru divagatie. Exista intotdeauna in aceste texte despre poeti si poezie o idee foarte precisa a autorului, o tema de lucru ce sustine si ordoneaza discutia: preocuparea dominanta priveste tipurile de "expresivitate" (cuvant consacrat in critica romaneasca noua de Eugen Negriei), voluntara, desigur, si constienta; FLAMAND se simte chemat sa investigheze modalitatile ei la o serie de poeti romani, de la
Anton Pann, Al. Macedonski,
T. Arghezi, Bacovia sau Philippi-de, la o serie de importanti poeti contemporani (
Geo Bogza, A. E. Baconsky,
Nichita Stanescu,
Marin Sorescu,
Petre Stoica,
M. Ivanescu,
Daniel Turcea si Virgil Maziles-cu). Daca impulsul prim al scrierii unor articole de critica despre poezie poate sa provina, in cazul sau, dintr-un fel de curiozitate asa-zicand profesionala, este sigur ca, in continuare, pe langa competenta "productiva", care il calauzeste in analiza, FLAMAND pune la contributie si o competenta critica si filologica de cea mai buna marca. El nu citeste nimic prin filtrul propriei poezii, ceea ce asigura atat gustului, cat si priceperii sale in a demonta si interpreta textele cea mai larga deschidere, fiind, de fapt, pur si simplu un critic format, la curent cu ceea ce se scrie astazi, sigur in formulari si judecati in timp ce toate "temele" sale au o valabilitate critica neindoielnica.
OPERA
Apeiron, Bucuresti, 1971; Poezii, Bucuresti, 1974; Altoiuri, Bucuresti, 1977; Introducere in opera lui G. Bacovia, Bucuresti, 1979; Stare de asediu, Bucuresti, 1983; Intimitatea textului, Bucuresti, 1985; Viata de proba, versuri, Bucuresti, 1998. Traduceri: Martin Booth, Poemul insidios, trad. de Liliana Ursu si ~, Bucuresti, 1977; 20 de poeti latino-americani contemporani, selectie, trad. si note de ~ si Oana Lara, Cluj-Napoca, 1983.
REFERINTE CRITICE
I. (Marcos) Livian, in Echinox, nr. 7, 1971; Gh.
Grigurcu, in Familia, nr. 11, 1971; P. Poanta, in Steaua, nr. 7, 1971;
I. Pop, in Tribuna, nr. 28, 1971; C. Pricop, in Cronica, nr. 1, 1972;
M. Iorgulescu, in Convorbiri literare, nr. 1, 1973;
Dana Dumitriu, in Convorbiri literare, nr. 5, 1975;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 27, 1975;
L. Ulici, in Contemporanul, nr. 14, 1975; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 7, 1977; P. Poanta, in Steaua, nr. 3, 1977;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 9, 1977; P. Poanta, Radiografii, I, 1978; Ov. S. Crohmalniceanu, in Luceafarul, nr. 16, 1979;
M. Papahagi, in Echinox, nr. 5, 1979; A. Popescu, in Tribuna, nr. 8, 1983; Gh.
Grigurcu, Intre critici, 1983;
C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 1, 1984; Al. Calines-cu, in Convorbiri literare, nr. 2, 1984; M. Ivanescu, in Transilvania, nr. 6, 1984;
Grete Tartler, in Amfiteatru, nr. 8, 1985; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 37, 1985; M. Papahagi, in Tribuna, nr. 32, 1985; I. Pop, in Steaua, nr. 11, 1985; Tania Radu, in Transilvania, nr. 1, 1986; Cristian Moraru, in Romania literara, nr. 22, 1987; C. Regman, De la imperfect..; Al. Piru, Critici; A. Popescu. in Steaua, nr. 9, 1998.