Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Cezara - VIII de Mihai EMINESCU



In ziua-n care era sa se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatal ei, marchizul Bianchi, muri de apoplexie in mijlocul paharelor și a comesenilor sai. Cand ea-l vazu intins pe pat, genele inca deschise peste ochii sticloși, gura plina de spume, ea se razima de bolta unei ferești și privi dezgustata asupra acelui cadavru care nu-și traise decat sie și care, spre a-și implini patime care aveau sa aiba acest sfarșit, era s-o vanda pe ea, chipul de Madona, omului pe care-l ura mai mult in lume.

Cand Castelmare se prezenta, incepu s-o mangaie:
Contesa, zise el, parintele d-tale a murit și ai ramas fara alt sprijin in lume decat mine, viitorul d-tale barbat.

Ba și fara acesta, zise ea, caci d-ta ai incetat de-a fi viitorul meu barbat sau cel puțin anul meu de doliu au departat aceasta fericita perspectiva. Vei bate iar la ușa mea dupa un an.

Castelmare ieși nemulțumit, aruncandu-i o ultima privire de ura neimpacata. Francesco o sfatui de-a parasi orașul, unde era expusa urmaririlor crudului ei adorator, și sa se retraga la o manastire de calugarițe in apropiere de cateva ore unde ea se și duse dupa inmormantarea tatalui ei.

Ea slabise de grija, sarmana copila despre Ieronim nu mai auzise nimica, numai cat ca barca lui Francesco, in care el se pornise pe mare, se gasise sfaramata la țarmuri, astfel incat ea-l crezu inecat, mort de mult.

In murii liniștiți ai manastirii ea se regasi pe sine insași. Chilia ce i se dedese era cu fereasta-nspre gradina și mare; și adesea, tragand zavorul la ușa ca sa nu fie suparata de intrarea nimanui, ea privea ore intregi la inmiirea undelor departate ce se pierdeau in orizon, la pravalatica gradina, frumoasa și salbatacita, care-și inradacinase hațișurile și arborii pana langa țarm; sau alte dați, pierzandu-se printre aleile umbroase, ea plivea firele de iarba de pe carare sau se ascundea intr-un boschet aproape de țarm, in care ședea ore intregi, adancita in dorul ei fara de speranța.




In zile calde ea se dezbraca și, lasandu-și hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, aratare de zapada in care tanara delicatețe, dulcea moliciune a copilariei era intrunita cu frumusețea nobila, coapta, suava, pronunțata a femeii. Prin transparența generala a unei pieliți netede se vedeau parca vinele viorii și cand piciorul ei atinge marea, cand simte apele muindu-i corpul, surasul sau devine iar nervos și salbatec, cu toata copilaria ei; in lupta cu oceanul batran ea se simte reintinerind, ea surade cu gura incleștata de energie și se lasa imbrațoșarii zgomotoase a oceanului, taind din cand in cand cu brațele albe undele albastre, inotand cand pe-o coasta, cand pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri.

Incepuse a insera și ea iar se lasa amorului ei cu marea, iar suradea in fața valurilor cu acea intensiva și dulce voluptate. Iși golise gatul ei de ninsoare, iși despletise parul pe umerii rotunzi și pe sanii crescuți in sete de amor, pana ramase goala și frumoasa ca o statua antica, avand inaintea acestei din urma avantajul vieții, acea pielița calda, dulce, neteda care lasa urme dac-o atingeai. S-arunca in mare și incepu sa-noate, puindu-și drept țel de ajuns niște stanci ce le vedea un sfert de ceas departe de țarm.

Undele liniștite o duceau și in curand ajunse la stancile din mare. Ea merse-ncetinel de-a lungul lor, rezemandu-și mainile de pereții de piatra, ajunse la o peștera din care curgea sfașiat și stralucind un izvor, intra mergand de-a lungul paraului și deodata o panorama cereasca se deschise ochilor ei

"D-zeule! ce rai! gandi ea voi sta aici puțin". Ea merse-nainte prin iarba care, calda și mirositoare, ii gadila corpul, s-arunca in lacul limpede ca lacrima, a carui apa o facea mai sa adoarma, fugea apoi prin dumbrava de portocale, gonita de fluturi și albine Era nebuna, ca un copil ratacit intr-o gradina fermecata de basme. In urma, vazand ca soarele se-nclinase, ea se intoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei cand nu vazu nici o ieșire.

Ce sa faca? Cu gandul ca s-a ratacit iși mai primbla ochii de jur imprejur nicaieri o ieșire

"Ah! gandi, și ce-ar fi de aș petrece o noapte in acest rai fermecat? Cine ma vede și cine ma știe?"

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Se facuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunii trecea, sfașiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau in drumu-i. Noaptea era calda, imbatata de mirosul snopurilor de flori; dealurile straluceau sub o panza de neguri, apa molcoma a lacului ce-nconjura dumbrava era poleita și, tremurand, iși arunca din cand in cand undele sclipitoare spre țarmii adormiți. Și-n mijlocul acestei feerii a nopții lasate asupra unui rai inconjurat de mare trecea Cezara ca o-nchipuire de zapada, cu parul ei lung de aur ce-i ajungea la calcaie Ea mergea incet Toate visele, toata incantarea unei aromate nopți de vara ii cuprinsese sufletul ei virgin ar fi plans! Iși aducea aminte de amantul ei și-i parea ca-i Eva-n paradis, singura cu durerea ei. Ea veni langa lac și vazu carare de prund pe sub apa. Incepu sa treaca și apa fugea rotind imprejurul gleznelor ei Ea se uita l-acea dumbrava incantata o dorința de fericire ii cuprinse sanul era atat de insetata de amor ca copilul cel tanar și fraged, buzele ei erau uscate de dorința unei sarutari, cugetarea ei era impatimita ca un strat cu florile pe jumatate veștezite de arșița. Cand ajunse in dumbrava umbra mirositoare a arborilor nalți arunca un reflect albastru asupra pieliței ei, incat parea o statua de marmura in lumina viorie Deodata ea vazu prin arbori o figura de om gandea ca-i o inchipuire a ei, proiectata pe mrejele de frunze și acel chip lua din ce in ce conture mai clare era el.



"Ah! gandi ea zambind, ce nebuna sunt pretutindenea el, in frumusețea nopții, in tacerea dumbravilor" El s-apropie El credea asemenea ca are-o-nchipuire aievea inaintea lui O privi lung, se privira lung.

Cand ii lua mana ea țipa.
Cezara, striga el, cuprinzand-o-n brațele lui Cezara! ești o inchipuire, un vis, o umbra a nopții zugravita cu zapada luminii de luna? Sau ești tu? tu?

Ea plangea nu putea raspunde. Se credea nebuna, credea ca-i vis, ș-ar fi vrut numai ca vecinic sa ție acel vis.

Tu ești? Chiar tu? intreba ea cu glasul inecat caci toata cugetarea ei se-mprospatase, toate visele ei reveneau splendide și doritoare de viața Ea nu se mai satura privindu-l și uitase starea in care era

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.