Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Cezara - I de Mihai EMINESCU



Era-ntr-o dimineața de vara. Marea și-ntindea nesfarșita-i albastrime, soarele se ridica incet in seninatatea adanc-albastra a cerului, florile se trezeau proaspete dupa somnul lung al nopții, stancile negre de roua abureau și se faceau sure, numai p-ici pe colea cadeau din ele, lenevite de caldura, mici bucați de nisip și piatra.

Din niște colți de stanci despre apus se ridica o manastire veche incunjurata cu muri, asemenea unei cetațui, și de dupa muri vedeai pe ici pe colea cate-un varf verde de plop ori de castan. Acoperamintele țuguiete de olane mucigaite, bolta neagra a bisericii, zidurile imprejmuitoare risipite și napustite in risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gaze roșii care se soreau cu nespusa lene, poarta de stejar de o vechime seculara, scarile de piatra tocite și mancate de mult umblet, toate astea laolalta te faceau a crede ca este mai mult o ruina oprita curiozitații decat locuința.

In dreapta manastirii se ridicau dealuri cu paduri, gradini, vii, satucene cu casuțe albe presarate prin dungile vailor, in stanga un drum trecea ca o cordea prin o nemarginire de lanuri verzi care se pierdeau in departarea orizontului, in dreptul ei marea, a carei suprafața era rupta pe ici pe colea de cate-un colț de stanca ce ieșea de sub apa.

De-a lungul zidurilor imprejmuitoare mergeau cararușe pe coasta dealului, curmate in cursul lor de mușunoaie de cartițe. Pe una din carari vedem un calugar batran mergand spre poarta manastirei, cu mainile unite dupa spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu gaitan alb, metaniile de lana spanzura c-un colț din san, papucii de lemn se taraie și clapaiesc la fiecare pas. Barba alba i-e cam rara, ochii ca zarul neexpresivi și cam tampiți; nimic resignat sau ascetic in el.




Ajuns la poarta, trage clopoțelul, un frate ii deschide, el intra in curtea ce semana a parasita a manastirei, cu pardoseala ei de pietre patrate printre care creșteau in voie fire de iarba nalta, și-n mijlocu-i c-un iaz ale carui maluri erau salbatacite de fel de fel de buruiene. Brusturi mari, lumanarele, sulcina și mazarichea care-și țese paturile ei de flori asupra intregii vegetații pe care o sugruma cu incalciturile ramurilor. Un cerdac lung, umbrit și multicolor raspunde c-o scara ce da-n curte. Batranul deschide ușa tinzii și se face nevazut inauntrul cladirii.

In zidul lung și nalt al manastirii, privit din gradina, se vad ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii parasite, numai una e toata-ntrețesuta cu iedera și in dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se vad in oale roze albe ce par a cauta soarele cu capetele lor. Acea fereastra dadea intr-o chilie pe pereții carei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate ici un sfant, colo un cațel zvarcolindu-se in iarba, colo icoana foarte bine executata a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, in fine, o carte de schițe risipita pe perete. Un dulap cu carți bisericești, un scaun cu spata nalta, haine calugarești spanzurate intr-un cui, o lada zugravita cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o pereche de papuci și un motan negru, iata toata imbracamintea. Prin mreaja vie și tremuratoare a fereștii patrundeau razele soarelui și umpleau semiintunericul chiliei cu dungi de lumina in care se vedeau mii de firicele mișcatoare care toate jucau in imperiul unei raze și dispar din vedere deodata cu ea.

Pe scaun șade un calugar tanar. El se afla in acele momente de trandavie placuta pe care le are un dulau cand și-ntinde toți mușchii in soare, leneș, somnoros, fara dorințe. O frunte nalta și egal de larga asupra careia parul formeaza un cadru luciu și negru sta așezata deasupra unor ochi adanciți in boltele lor și deasupra nasului fin, o gura cu buze subțiri, o barbie rotunjita, ochii mulțumiți, cum am zice, de ei inșii privesc c-un fel de conștiința de sine care-ar putea deveni cutezare, expresia lor e un ciudat amestec de vis și rațiune rece.

S-apropie de fereastra și se uita in gradina jos la iarba moale, crescuta-n umbra virgina a copacilor, la portocale ce luceau prin frunze, apoi lua creionul și desemna pe perete o portocala. Lua un papuc, il puse pe masa și se uita la el, apoi deschise-o carte bisericeasa și pe-un colț de pagina zugravi papucul. Și ce profanație a carților bisericești! Toate marginile erau profile de femei, popi, cavaleri, cerșitori, comedianți in sfarșit, viața in realitatea ei, mazgalita in fiecare colț disponibil.



Deodata intra batranul.
Binecuvanteaza, parinte.
Domnul. Ei, Ieronime, zise batranul vesel și-ntr-o ureche, ce mai lucrezi, ștrengariule?

Eu? Dar cand am mai lucrat eu ceva? Aceasta presupunere jignește caracterul meu, parinte Eu nu lucrez nimica; ma joc desemnand cai verzi pe pereți; dar sa lucrez? Sunt mai ințelept de cum arat.

Faci rau ca nu-nveți pictura.
Eu nu fac nici rau, nici bine, caci nu fac nimic. Ma joc.
Ingropi talantul, fiule, ingropi talantul.
Ingrop pe dracul, parinte.
Apage Satana! zise batranul sarind intr-un picior și aruncandu-i-se-n brațe. Ieronim incepu sa rada.

Dumnezeu știe, tata, de unde iei atata veselie. Eu am momente cand sunt trist, tu nu cred.

Eu trist, Ieronime? Sa ma ia dracul, fatul meu, dac-am fost trist vrodata. Tristețea fuge de mine ca cumatru-meu de tamaie. Dar lasa asta hai in oraș cu mine. Azi, intrand la starețul tau, am facut o fața catranita și turceasca am spus ca-mi trebuiești tu pentr-o comandare, am mințit ca totdeauna in sfarșit, iți concede societatea mea serioasa de cioclu. Noi, Ieronim, ne-om duce in oraș știu intr-un loc vin bun, știi colea, phiu! om juca carți cu alți frațiori, om fuma din lulele lungi cat ziua de azi și ne-om uita pe ferești la duduci! Se-nțelege ca fara

Se-nțelege.
Ma mir cine dracul te-a calugarit pe tine, blestematule Ieronime?
Ma mir cine dracul te-a calugarit pe tine, parinte?
Cine? Dracul. S-ar inșela cineva crezand ca toate ușurințele calugarilor aveau vreo insemnatate. Așa numitele lor blastamații erau niște copilarii, cu toata libertatea vorbelor cu care le-mbracau. Un pahar de vin, un joc de carți, o lulea de tutun, din cand in cand o privire repezita asupra profilului unei copile zambitoare astea erau in fapta și intotdeauna toate renumitele lor desfranari. Tot farmecul consista in misterul cu care imbracau fațarnic micile lor pasuri lumești.

Ieronim iși arunca rasa pe el, taie o fața sinistra, mucalitul batran taie una smintita de tot, spre a face efect asupra sparietului portar, și amandoi ieșira repede din manastire, spre a-și stampara graba mersului abia in drumul mare, ce ducea la oraș.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.