Ieronim se-ntinsese pe patu-i și dedese-ntr-o parte perdeaua de la fereasta spre a se uita cum luna apunea in rau, facand pareca din suprafața lui un drum moale și luminos, cand auzi batand incet in ușa. El se scula și deschise. Era pictorul.
- Tinere, zise el, trebuie sa fugi cat mai in graba din oraș.
- De ce?
- Ai omorat pe Castelmare.
- Știu.
- Știi. Dar ceea ce nu știi poate e ca el e nepotul și moștenitorul lui podestŕ din acest oraș, ca duelele sunt oprite și ca poți ajunge la spanzuratoare.
- Ei și?
- Ei și? De unde-ai invațat acest limbagiu, Ieronim, adaose batranul molcom, copilul meu! Mi-ar parea rau de capul tau atat de frumos. Afara de-aceea mai ai o considerație Iat-o.
El ii dete o hartie mazgalita in linii strambe. Acesta o deschise.
Cezara catra Ieronim
Fugi te rog. Nu l-ai ucis pe Castelmare. Inabușit de sange, au zis oamenilor sa-l aduca la noi. A povestit tot, cui ii datorește rana sa. Fugi te rog! Pot sa te urmareasca inca-n asta noapte. Ce-i și mai trist: contele voiește sa se logodeasca cu mine in starea in care se afla și nu am nici o putere de-a rezista! Dar te iubesc. Crede ca nu voi supraviețui nenorocirea mea. Ramaind aici, nu m-ai scapa, ci m-ai face numai sa mor de ingrijire paserea mea! Fugi, și poate ca ah! unde-i o speranța de care sa ma țin? nu vezi ca nu știu ce sa-ți zic Ți-aș zice: vino la mine, și nu pot. Spune-mi: sa te pierd, pentru a te mai vedea o data? Nu! Fugi, Ieronim; poate ca vro intamplare neprevazuta sa ma pastreze pentru tine poate contele sa moara ii doresc moartea te iubesc! Nu, nu! nu crede ca te iubesc intr-atat incat sa-ți zic sa ramai
Adio draguțul meu! Cezara
Ieronim ș-arunca mantia pe umeri și ei mersera pe țarmul raului, unde Francesco ii dadu barca lui. El imbrațoșa pe batranul amic, desprinse barca de țarm, se sui și pluti in josul raului pana ce, ajungand pe luciul inalt al marii, el arunca carma și lopeți in apa, se culca in barca sub cerul ce-și ridica instelata sa mareție, și astfel - un graunte plutitor pe aria nemarginita a apelor - adormi adanc.
A doua zi soarele era sus cand iși deschise ochii. El vazu ca barca lui se-nțepenise intre niște stanci de piatra Soarele stapanea cerul și umplea sanul marii cu lumina. La malul continental el vazu rasarind din stanci padurene o manastire veche prin ale carei colonade de piatra sura, in cerdac, umblau cu pas regulat și incet calugarițe. O gradina unita cu murii manastirei se-ntindea pana jos la poalele marii, care se mișca urcandu-și apele pana langa un boschet de chiparos și roze tainuit in ponorarea unei stanci, ca un azil de scaldatoare.
El se desculța și, sarind de pe-o piatra pe alta, cerceta stancosul sau imperiu. El dadu de un izvor de apa vie și dulce care se repezea cu mult zgomot din fundul unei peșteri. Intra in peștera o racoreala binefacatoare il cuprinse pe el, pe care soare-l arsese in somnu-i merse mereu inainte peștera se lungea din ce in ce și devenea tot mai intunecoasa. Deodata vazu ca o zare de senin, dar ii paru ca-i scapara. Vazand insa ca ea nu pierea, el s-apropie și vazu o borta, cat ai baga mana, care corespundea undeva se uita pe ea vazu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarba. El cerca sa mareasca borta cu puterea mainilor, dar era un granit greu de inlaturat: numai un bolovan mare paru ca se mișca. El il urni, bolovanul se intoarse ca-n țațani și lasa o mica intrare pe care o putea trece tarandu-se. El intra repede, impinse bolovanul la loc, acoperi chiar zarea cea mica cu pietre și pamant și, cand iși intoarse privirea ca sa vada unde intrase, ramase incremenit de frumusețea priveliștii.
Stanci urieșești și cenușii erau zidite de jur imprejur una peste alta pan-in ceruri și-n mijlocul lor se adancea o vale, o gradina de vale cu izvoare, in mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului o insula pe care stateau in șiruri lungi stupii unei prisaci mari.
- E insula lui Euthanasius, gandi el uimit și pașea incet, minunandu-se la fiecare pas. Pana și insectele erau imblanzite in acest rai. Fluturi curioși, albaștri, auriți, roșii ii acoperira parul lui lung și negru, incat capul lui parea presarat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sarbatori murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba ii ajungea pana la piept, mazarichea punea lațuri inflorite picioarelor o caldura, un miros voluptos patrundea raiul. El s-apropie de lac și, trecandu-l pe unde era vad, veni in insula. Albinele inconjurara bazaind pe noul și tanarul imparat al raiului. S-apropie de peștera ce știa ca trebuie sa fie pe aceasta insula; o gasi intr-adevar sculptata-n piatra, gasi dalta și uneltele de sculptura, patul, un ulcior cu apa; dar batranul lipsea. Pe o mescioara era o foaie scrisa.
"Simt ca maduva mea devine pamant, ca sangele meu e inghețat și fara cuprins ca apa, ca ochii mei abia mai reflecteaza lumea-n care traiesc. Ma sting. Și nu ramane decat urciorul de lut in care au ars lumina unei vieți bogate. Ma voi așeza sub cascada unui parau; liane și flori de apa sa incunjure cu vegetația lor corpul meu și sa-mi strațese parul și barba cu firele lor și-n palmele-mi intoarse spre izvorul etern al vieții, "soarele", viespii sa-și zideasca fagurii, cetatea lor de ceara. Raul curgand in veci proaspat sa ma dizolve și sa ma uneasca cu intregul naturii, dar sa ma fereasca de putrejune. Astfel cadavrul meu va sta ani intregi sub torentul curgator, ca un batran rege din basme, adormit pe sute de ani intr-o insula fermecata".
Ieronim privi pereții sculptați cu scene de amor, vazu carți vechi și scrieri multe pe polițele unui dulap razimat de-un perete și, mirosind apa din ulcior, vazand ca ea-i rasuflata și bahnita, presupuse ca batranul trebuia sa fi murit. Astfel el, moștenitorul firesc al acestui locaș de pace, a acestei gradini inchise ca o odaie, rascoli carțile, care erau toate alese și-i promiteau multa petrecere; scrierile moșneagului, in care fiecare cugetare era un monogram al acestui cap adanc și fericit și a caror rezonanța era atat de mare incat fiecare construcție trezea o lume de cugetari și analogii in capul tanarului. Intr-adevar, se familiariza in curand cu micul lui imperiu, era ca acasa, ingrijea de straturile gradinii și de stupi, umbla ca o caprioara salbatica prin tufariile și ierburile insulei. Adesea in nopțile calde se culca gol pe malurile lacului, acoperit numai c-o panza de in - ș-atunci natura intreaga, murmurul izvoarelor albe, vuirea marii, mareția nopții il adanceau intr-un somn atat de tare și fericit, in care traia doar ca o planta, fara durere, fara vis, fara dorința.
