Creatia poetica a lui Lucian Blaga a evoluat atat in raportul dintre eu si lume, cat si in modalitatea de expresie. Etapele de creatie sunt determinate de specificitatea lirica a volumelor de poezii, in care evolutia filozofica este evidenta.
» "Poemele luminii" (1919), primul volum de poezii, este dominat de un puternic vitalism, de dorinta eului poetic de a se contopi cu Cosmosul. Principalele teme ale creatiilor lirice din acest volum ilustreaza natura, iubirea si moartea, concepte esentiale ale existentei.
Cateva idei semnificative ilustrate in poeziile acestui volum:
- cunoasterea inseamna iubire, idee programatica in poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", ce s-ar putea ilustra sugestiv cu versurile de la inceputul si finalul poeziei: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ / caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte."
- iubireaeste o cale de comunicare cu Universul, dar numai prin intermediul bataii inimei iubitei: "si sub glii ti-am auzit/ a inimei bataie zgomotoasa./ Pamantul raspundea." ("Pamantul");
- trupul arde "ca-n flacarile unui rug" ("Noi si pamantul"), iar viata murmura in poet ca "un izvor navalnic/ intr-o pestera rasunatoare" ("Nu-mi presimti?");
- tristetea poetului nu este un sentiment pentru sine, ci o revarsare asupra intregului univers: "Tristeti nedeslusite-mi vin, dar toata/ durerea,/ ce-o simt, n-o simt in mine,/ in inima,/ in piept,/ ci-n picurii de ploaie care curg" ("Melancolie");
- eul poetic nu se simte ingradit nici de timp, nici de spatiu ("Gorunul"), viziunea sa asupra mortii fiind acum, la inceputul creatiei, doar presimtire: "Presimt:/ frumoase mani, cum imi cuprindeti astazi cu/ caldura voastra capul plin de visuri,/ asa imi veti tinea odata/ si urna cu cenusa mQa."("Frumoase maini") ori comuniune desavarsita cu stramosii, care traiesc in urmasi viata prea repede curmata: "Se spune, ca stramosii, care au murit fara de vreme,//vin sa-si traiasca mai departe/ in noi/ viata netraita." ("Liniste").
- prin strigatul "Sunt beat de lume si-s pagan", Blaga descopera ca raportul dintre bine si rau se afla intr-o necesara interdependenta pentru stabilitatea deplina a Universului, ca doua forte contradictorii ce compun echilibrul: "De unde-si are raiul - / lumina? - Stiu: il lumineaza iadul/ cu flacarile lui!
" ("Lumina raiului");
Stilul se caracterizeaza prin faptul ca poeziile acestui volum sunt construite in jurul unei metafore revelatorii.
» "Pasii profetului" (1921) prevesteste inca din titlu o schimbare de atitudine, ce va deveni mai evidenta in volumele urmatoare, dominanta fiind reflexivitatea trairilor nemijlocite, cugetarea.
- poemul cel mai semnificativ al acestui volum este "Moartea lui Pan". Pan simbolizeaza pentru poet ipostaza cunoasterii prin participarea la ritmurile interioare ale cosmosului. Pan este zeul naturii, fiind contemplat de la distanta, "e orb si e batran", "zace" intr-o mare tacere, regasindu-se prin "muguri" si "miei". Pan reprezinta eul anonim, care nu vorbeste pentru a nu tulbura materia primara, presimtind insa spaima in fata inevitabilului. Razele de lumina patrund pana la pestera lui Pan si-1 fac sa vada transformarile lumii, apoi dispare, "a treia zi si-a-nchis cosciugul ochilor de foc.//Neispravit ramase fluierul de soc."
- "Vara" si "in lan" sunt pasteluri spiritualizate pe tema expresionismului, anotimpul facand ca, sub soarele dogoritor, iubirea sa fie nascatoare de suflete: "De prea mult aur crapa boabele de grau//Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.";
- poezia "Din copilaria mea", dedicata nepoatei sale, Gigi, semnifica intoarcerea la mitul copilariei: "Eram mic/ si singur socoteam: ea mi-e aproapele/ si o iubeam./ Si ma credeam un mucenic."
- sufletul prea plin al poetului are nevoie de un invelis pe masura si el invoca giganticele formatiuni geologice sa-i dea un trup in care sa incapa o simtire prea mare pentru om: "Dati-mi un trup/ voi muntilor,/ marilor,/ dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia/ in plin!
/ Pamantule larg, fii trunchiul meu,/ fii pieptul acestei napraznice inimi// Dar numai pe tine te am trecatorul meu trup." ("Dati-mi un trup voi muntilor").
- poetul se simte obosit de prea multa vitalitate, de prea mare simtire, de "trecutul ca un orb": "Eram asa de obosit/ si sufeream./Eu cred ca sufeream de prea mult suflet".("Leaganul")
» "in marea trecere" (1924)
Volumul debuteaza cu un moto sugestiv pentru viziunea poetului privind conceptul filozofic de timp: "Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire, - si totusi te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea."
Preocuparea lui Lucian Blaga pentru timp se exprima in cele trei ipostaze de manifestare: fugit ireparabile tem pus (timpul se scurge ireversibil - n.n.), fortuna labilis (soarta este schimbatoare -A7.V), vanitas vanitatum (desertaciunea desertaciunilor - n.n.). Vitalismul, trairea intensa se estompeaza, problematica filozofica se amplifica tulburator.
- natura isi pierde inocenta si infatisarea paradisiaca, iar poetul se simte instrainat de ea, de radacinile sale: "De nicaieri pamantul/ nu m-a chemat./ Sunt blestemat!
" ("Cuvantul din urma"),
- in poezia "Scrisoare", poetul se autodefineste printr-o interogatie asupra sensurilor existentei: "De ce m-ai trimis in lumina, Mama,/ de ce m-ai trimis?", se simte batran de neputinta si se preocupa acum de marile probleme ale Universului: "Sunt mai batran decat tine, mama,/ ci tot asa cum ma stii:/ adus putin din umeri/ si aplecat peste intrebarile lumii."
- "in marea trecere" mediteaza asupra sensurilor eterne ale existentei de care se simte structural legat pe vecie: "Nimic nu vrea sa fie altfel decat este."
- satul in conceptia lui Blaga este mai mult decat un mit al miturilor, el devine suflet, are alte dimensiuni existentiale, mult mai profunde decat orice alta entitate a Universului: "Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat. / Aici orice gand e mai incet,/ si inima-ti zvacneste mai rar,/ ca si cum nu ti-ar bate in piept/ ci adanc in pamant undeva." ("Sufletul satului");
- pentru multele intrebari existentiale care-1 apasa, poetul se simte vinovat de a medita la ele, de a fi tins spre valori, altele decat cele consfintite prin traditia milenara a generatiilor: "Am inteles pacatul ce apasa peste casa mea/ ca un muschi stramosesc./ O, de ce am talmacit vremea si zodiile/ altfel decat baba ce-si topeste canepa in balta?" ("Am inteles pacatul ce apasa peste casa mea").
» "Lauda somnului" (1929) evoca probleme existentiale, asupra carora poetul mediteaza cu atitudine superioara spiritual.
- volumul se deschide cu o poezie intitulata sugestiv "Biografie", in care Blaga mediteaza asupra conditiei omului in lume: "Unde si cand m-am ivit, nu stiu,/ din umbra ma ispitesc singur sa cred/ ca lumea e o cantare.";
- viziunea asupra mortii nu mai este, ca la inceputul creatiei, o presimtire, ci o asociaza cu motivul somnului, poetul insusi simtindu-se legat de ideea increatului, ceea ce face posibila iesirea din timp: "in somn sangele meu ca un val/ se trage din mine/ inapoi in parinti." ("Somn");
- poezia "Paradis in destramare" valorifica, intr-o maniera individuala, motivul biblic al apararii drumului "spre pomul vietii" de catre heruvimi si sabie de flacari, exprimand starea de istovire si sentimentul de singuratate intr-o lume care si-a pierdut sacralitatea, iar veacul se afla in declin si se indrepta spre pieire: "paianjenii multi au umplut apa vie,/ odata vor putrezi si ingerii sub glie,/ tarana va seca povestile/ din trupul trist."
» "La cumpana apelor" (1933) si "La curtile dorului" (1938) cuprind poezii de inspiratie folclorica, mitologica, in care teama de moarte este evidenta: "De ce imi e asa de teama - mama -/ sa parasesc iar lumina?" ("Din adanc"). Cateva titluri de poezii ce apartin acestor volume: "Sta in codru fara slava", "Belsug", "Ursul cu crin", "La curtile dorului", "Ciocarlia" etc.
» "Nebanuitele trepte" (1943) exprima o impacare a poetului cu universul, poemele sunt incarcate de speranta, de incredere in germinatie.
- nasterea, venirea in lumina, care era tragica in volumele anterioare, este aici privita ca o binefacere, cu o bucurie a vietii: "Sat al meu, ce porti in nume/ sunetele lacrimei,/ la chemari adanci de mume/ in cea noapte te-am ales/ ca prag de lume/ si poteca patimei.// in tine cine m-a chemat/ fie binecuvantat,/ sat de lacrimi fara leac." ("9 Mai 1895");
- poezia "Autoportret" constituie o confesiune spirituala a poetului despre sufletul sau, aflat in continua cautare de impliniri: "Lucian Blaga e mut ca o lebada./in patria sa/ zapada fapturii tine loc de cuvant./ Sufletul lui e in cautare/ in muta, seculara cautare/ de totdeauna,/ si pana la cele din urma hotare.// El cauta apa,/ din care curcubeul/ isi bea frumusetea si nefiinta."
Referindu-se la specificul creatiei lui Lucian Blaga, Tudor Vianu spunea: "Si daca poezia sa nu cucereste prin senzualitatea ei, ea vorbeste puternic printr-o substanta facuta din cele mai inalte nelinisti din cate pot atinge sufletul omenesc."
