Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





INTEGRALA OPEREI LIRICE A LUI BLAGA despre Lucian BLAGA



Cu prilejul centenarului nasterii lui Lucian Blaga, Academia Romana si Ministerul Culturii au initiat publicarea intr-un tom masiv, beneficiind de o tinuta grafica aleasa, toata opera liricaa poetului. Dupa editia critica a operei lirice a lui Blaga publicata la Editura Minerva de dl George Gana (1982, 1984) si dupa cea a d-nei Dorii Blaga (1974) de la aceeasi editura, aceasta editie de la Editura Humanitas restituie, pentru a treia oara, lirica poetului in intregimea sa. Volumul acesta, ingrijit de d-na Dorii Blaga si dl George Gana, nu e impartit, cum bine procedase dl George Gana in editia sa, in poezii antume si postume ci dupa formula editiei d-nei Dorii Blaga care ar fi urmat un sumar alcatuit de poet. Editia se deschide, cum se si cuvenea, cu un cuvant inainte al d-lui Eugen Simion si o prefata a d-lui George Gana, amandoua substantiale.

Salutata la debut de samanatoristi (Puscariu, N. Iorga, Al. Vlahuta) si apoi injuriata de neosamanatoristi (in frunte cu N. IorgA) drept poezie bolnava, lirica lui Blaga se anunta, in ansamblul liricii traditionaliste, ca a unui modernist, cum o considera in 1926 Lovincscu. Poetul s-a autodefinit, in 1926, intr-un interviu: Poezia care-mi convine mie, desi e ultramoderna, o cred insa in anumite privinte mai traditionalista decat obisnuitul traditionalism, fiindca reinnoieste o legatura cu fondul nostru sufletesc primitiv, nealterat nici de romantism, nici de naturalism, nici de simbolism". Asta vrea sa spuna ca se considera modern in valorile expresive ale artei sale dar cu un patos al traditionalitatii in ideatie. Chiar expresionismul sau indubitabil in poezie si teatru (care atata 1-a scandalizat pe IorgA), in spiritul carora s-a format in Viena studentiei sale, prin blamul fata de civilizatia masinista si cultivarea starii originare a omului, poate fi asimilat traditionalitatii (ceea ce e, oricum, altceva decat traditionalisM). De altfel, in vestitul sau discurs academic de receptie (1936) isi definea foarte bine conceptia: Fac elogiul satului romanesc, creatorul si pastratorul culturii populare, pastratorul matricei noastre stilistice. Sa nu se creada insa ca dand grai unei incantari, as dori sa rostesc, cu ocoluri, dorinta de a ne mentine pentru totdeauna in cadrul realizarilor satesti. imi refuz asemenea sugestii si indemnuri". Ar trebui imediat adaugat ca in opera lui Blaga nu spiritul revolut triumfa, aici totul se petrece de fapt, in vesnicie si in mit. Satul lui Blaga e un mit si nu un organism constituit istoric si supus legilor evolutiei. Satul e asimilat copilariei, o copilarie a candorii moral-spirituale, o geografie mitologica (Copilo, pune-ti mainile pe genunchii mei, / Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat") iata aceasta chemare tanguitoare dupa edenul copilariei, pururi cantata pentru ca exprima originarul, contopirea cosmica in spatiul fara granita devenirii: Nimic nu vrea sa fie altfel decat este / Numai sangele meu striga prin paduri / dupa indepartata-i copilarie, ca un cerb batran / dupa ciuta lui pierduta in moarte / Poale a pierit sub stanci / Poate s-a cufundat in pamant / in zadar i-astept vestile, / Numai pesteri rasuna, paraie se cer in adanc". (in marea trecerE). Din acest eden al dc/.marginirii si al fericirii simple, arhaice si vitale, nu se poate privi spre cetatea industriala" decat cu deznadejde, ca un loc zavorat in istorie. Blaga viseaza disparitia cetatilor tentaculare si revenirea la organicul starilor primare: Din departatele salbaticii cu stele mari / doar caprioare vor patrunde in orase / sa pasca iarba rara din cenusa. / Cerbi cu ochi uriasi si blanzi / intra-vor in bisericile vechi / cu portile deschise, uitandu-se mirati in jur". Poetul c incredintat ca lucrurile se vor petrece astfel aievea. Si, de aceea, exclama: eu cant semne / Semne, semne de plecare sunt" cand din orasele pamantului / fecioare albe vor porni / cu priviri inalte catre munti / si tot ce e trup omenesc va purcede / sa mai invete odat / povestile uitate ale sangelui" (SemnE) Povestea ca si sangele din aceste semne" sunt metafore sau chiar simboluri ale organicului care, numai el. poate restabili conditia umana in cadrele sale naturale. Numeroase poezii si poeme sunt inchinate tocmai acestei restabiliri a ordinii naturale in care copilarescul si satul fara varsta si fara istorie se prelungesc in mit.




Vitalismul liricii lui Blaga, cel din Poemele luminii, sau cel de la Pasii profetului incoace c o incantatie a seninatatii starilor naturale, primordiale si niciodata pieritoare in care vietuiesc, in armonie, numai doua elemente fundamentale, noi si pamantul". Aici e stapan batranul Pan care guverneaza, abulic, vegetativul si pamantu-ntreg e numai lan de grau / si cantec de lacuste" Poetul viseaza la o atipire a timpului (Iar timpul isi intinde lenes clipele / si atipeste intre flori de mare"), la anotimpul pe care l-ar dori prelungit la infinit, cand de prea mult aur crapa boabele de grau", cand e numai vara / soare, iarba" si de aproape mi-adie murmur de izvoare", cand prin miriste se joaca / soareci si vitei, / iar vitele de vie / tin in palme / brotacei" iar de undeva zboara-n jurul lui lastunii sifoile de ulm." intr-un asemenea cadru se simte poetul familiar: Aici e casa mea. Dincolo soarele si gradina cu stupi", in apropiere e muntele meu, munte iubit / inconjurat de lucruri batrane / acoperite cu muschi din zilele facerii" iar de departe cocosi apocaliptici tot striga / tot striga din sate romanesti". (Acest din urma vers i-a fost aspru reprosat de Ion Barbu ca o concesie facuta pastisei folclorice si etnografismului decoratiV). Aici accepta si vara incinsa (atotstapanitoare in Pasii profetuluI) si toamna extinctiei blande din in marea trecere (Toamna surazi ingaduitor pe toate cararile / Toamna toti / Oamenii incap laolalta / Iar noi cei altadat atat de rai / Azi suntem buni, / parc-am trece fara viata prin aurore subpamantenesti / Portile pamantului s-au deschis / Dati-va mainile pentru sfarsit"). Dar tristetea ontica il copleseste si intelege ca nefericirea e datorata trufiei de a cuceri lumina cunoasterii, a stiintei spre care s-a indreptat fiinta umana atunci cand a abandonat copilaria adamica: Nu stiu nici azi - isi interogheaza mustrator mama - pentru ce m-ai trimis in lumina / Numai ca sa umblu printre lucruri / si sa le fac dreptate spunandu-le / care-i mai adevarat si care-i mai frumos ? / Mania mi se opreste; / e prea putin Glasul se stinge: e prea putin / De ce m-ai trimis in lumina, Mama de ce m-ai trimis" (ScrisoarE). Si nu acelasi regret metafizic talmacesc tulburatoarele versuri &mAm inteles pacatul ce apasa peste casa mea ?: Am inteles pacatul ce apasa peste casa mea / ca un muschi stramosesc. / O, de ce am talmacit vremea si zodiile / altfel decat baba ce-si topeste canepa in balta ? / De ce am dorit alt zambet decat al pietrarului / ce scapara scantei in margine de drum ? // De ce am ravnit alta menire / in lumea celor sapte zile / decat clopotarul ce petrece mortii la cer ? / Da-mi mana ta, trecatorule, si tu care mergi, / si tu care vii, / Toate turmele pamantului au aureole sfinte / peste capetele lor. / Astfel ma iubesc de-acum: / unul intre multi, / si ma scutur de mine insumi / ca un cane, ce-a iesit dintr-un rau blestemat." Dl Ov. S. Crohmalniceanu nu greseste cand descifreaza in regretele poetului un ecou specific tuturor marilor poeti expresionisti.

Este Blaga un poet traditionalist ? Cel mai mare poet al sensibilitatii metafizice din literatura romana nu a fost un traditionalist de formatie samanatorista, cu care, de altfel, a si polemizat. Nimic nu i-a fost mai strain lui Blaga decat patriarhalismul paseist. Atitudinea sa lirica e a unui ganditor, reveriile sale rurale sunt, spunea Calinescu, nostalgizate de spirit" si imaginea satului pe care ne-o propune este, insistent, aceea mitica. Nu patriarhalitatea bucolica e idealul propus de Blaga, ci stadiul ancestral, al existentei mitice, plamadita din eresuri si basme populare. Iar locul unde s-au zamislit aceste mituri e satul, creator - prin aceasta - al unei culturi. Acea cultura minora care a fost considerata de poet egala calitativ cu aceea majora. Traditionalitatea liricii lui Blaga e, de aceea, moderna. O modernitate nu numai in planul expresivitatii ci si conceptuala. Explicabila e, de aceea, tentativa lui Lovinescu de a-si revendica, pentru orientarea pe care o reprezenta, creatia poetica a lui Blaga. Avea numai partial dreptate. Opera lirica a lui Blaga, cu deosebire aceea de la Pasii profetului incoace, exprima o traditionalitate de profunda substanta intelectuala, turnata intr-o poezie de o tulburatoare puritate moderna.



Ciudat si intarziat a fost, sa notez, procesul receptarii poeziei blagiene, pana a i se recunoaste valoarea inegalabila. Dl

George Gana a reconstituit, migalos, acest straniu proces, in comentariile la volumul I al editiei sale critice. Reiese de acolo, limpede, ca dupa primirea entuziasta a primului volum

(Poemele luminii, 1919), din ratiuni mai mult extraestetice, al doilea volum (Pasii profetului, 1921) inregistreaza o aproape neverosimila coalitie a respingerii care se mentine, uluitor, pana tarziu, prin 1930-1933. Si neintelegerea aceasta, compacta, e ciudata pentru ca se realizeaza prin asocierea mai tuturor orientarilor literare. ii gasim, aproape egali in neintelegere, pe

N. Iorga si neosamanatoristii agresivi, pe Densusianu si scoala sa, gruparea de la Viata Romaneasca", M. Dragomirescu,

Lovinescu si alti cenaclisti de la Sburatorul", Ion Vinea si toti avangardistii, Gh. Bogdan-Duica. Traditionalitatea in expresia celei mai pure modernitati si apartenenta poetului la gruparea

Gandirii" descumpanesc, determinand aceasta raliere intru neintelegere a mai tuturor orientarilor si directiilor literare.

De-abia in 1928 tanarul, atunci, G. Calinescu, sparge, inca insuficient, gheata, pentru ca in 1933 (dupa aparitia volumului

La cumpana apeloR), Serban Cioculescu sa recunoasca marea valoare a poeziei blagiene. Lui Cioculescu i se asociaza

Pompiliu Constantinescu, Vianu, Vladimir Streinu, Perpessicius, Sulutiu, Comarnescu. Incontestabil, meritul impunerii operei poetice blagiene e al noii generatii de critici, mai toti proveniti din cenaclul Sburatorul". Acestora li se alatura, intru recunoasterea marii valori a operei lui Blaga, mari poeti si prozatori ai timpului. Apoi, anul 1935 il consacra prin marele premiu al Academiei Romane, al carui membru devine un an mai tarziu. Nimic nu mai tulbura de acum inalta recunoastere a unei opere lirice fundamentale, nici chiar interdictia stupida din 1948 pana in 1961.

Iunie 1995

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.