Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





BLAGA DIPLOMAT despre Lucian BLAGA



Cu un doctorat in filosofie obtinut la Viena in 1920, Lucian Blaga nu-si gasise (pentru ca nu insistase?) o catedra in invatamantul universitar si nici macar liceal. Aceasta desi, dupa debutul, unanim salutat, in 1919, cu Poemele luminii mai publicase alte doua plachete de versuri (in 1922-1924) patru drame si doua-trei lucrari de filosofie si cultura (Pietre pentru templul meu, 1921, Cultura si cunostinta, 1922, Filosojia stilului, 1924, Ferestre colorate, 1926). Traia din leafa de redactor la revista Cultura" din Cluj si Banatul" din Lugoj intretinut fiind, de fapt, de socrul sau. Cauta un rost al sau, o ocupatie demna de sine si nu gasea. A incercat sa obtina o docenta la catedra de estetica din Cluj, in decembrie 1923, dar a fost respins de membrii Comisiei, (M. Dragomirescu, Gh. Bogdan-Duica, Florian Stefanescu-Goanga). La sfarsitul lui decembrie 1921, sub guvernul efemer Take Ionescu, inainteaza, din Cluj, o cerere catre Ministerul de Externe prin care solicita sa gaseasca un post in Corpul consular pe langa Legatia Romaniei la Paris. Dezarmant e textul cererii sale, in care motiveaza: Sunt doctor in litere si filosofie la Universitatea din Viena si am publicat o serie de lucrari literare bine primite de critica noastra, intre altele Poemele luminii si Pietre pentru templul meu, amandoua premiate de Academia Romana. Primind acest post cred ca ma pot si mai bine dezvolta, ajungand in contact cu Occidentul". Asadar, accentul cadea, in motivatie, pe posibilitatea dezvoltarii sale intelectuale si nu pe utilitatea serviciului diplomatic. Ministrul in functiune atunci, G. Derussi, surprinzator (o fi fost si un intermediar binevoitor?), ii aproba cererea, precizand, pe ea, ca solicitantul sa fie numit de la 1 ianuarie 1922 cancelar, intr-un post bugetar vacant, in Administratia Centrala a Ministerului.




Blaga nu dorise insa, un post oarecare de functionar. Era decis sa nu accepte decat ceea ce ceruse. Dar la 18 ianuarie 1922 ministrul care asezase pe cererea lui Blaga acea apostila nu mai functiona (impreuna cu tot guvernul Take IonescU), in locul acestuia in fruntea Externelor se afla I. G. Duca, intr-un guvern liberal condus de atotputernicul Ion I. C. Bratianu, guvern care a demisionat abia in martie 1926. N-avea Blaga tanarul (avea 27 de anI) o cale de interventie pe langa Duca, decizia vechiului ministru il scarbise? Fapt este ca nu numai ca nu s-a prezentat la post, dar, la 28 martie 1922, cere in scris sa fie pus in disponibilitate. N-a mai revenit, cu cererea sa, sub guvernarea liberala. O va face in timpul celei de a doua guvernari Averescu, portofoliul Externelor fiind detinut de uitatul (pe drepT) Ion M. Militineu, cand cere - la 4 august 1926 - un post de atasat de presa la Munchen, in Germania. Ministrul aproba cererea (o fi actionat un binevoitor intermediar?), numit fiind atasat de presa la Varsovia, incepand cu data de 1 noiembrie 1926. De data asta nu a mai fost nemultumit, desi nu i s-a oferit chiar orasul (tarA) solicitate. A acceptat. Asa a inceput cariera diplomatica a lui Lucian Blaga, incheiata tocmai la 1 aprilie 1939, adica dupa aproape 14 ani. Despre acest episod diplomatic scrie o carte, cam scortoasa in ton si stil, dl Constantin I. Turcu. (Mai toate personajele despre care e vorba sunt eminenti". Eminent e Blaga, Titulescu, chiar si Ovidiu Papadima. Sa nu fi gasit autorul si alte calificative de apreciere?) Dar o carte negresit interesanta si utila pentru ca, folosind pentru prima oara materialul arhivistic de la Ministerul de Externe, ofera o imagine destul de amanuntita despre acest episod din viata Iui Blaga, putin sau deloc cunoscut in detaliile sale semnificative si pentru ca imaginea sa fie si mai concludenta, a doua jumatate a cartii e constituita din documente-rapoarte redactate de Blaga si trimise Ministerului de Externe. Cartea e intitulata Lucian Blaga sau fascinatia diplomatiei. Cred ca titlul e nepotrivit. Diplomatia nu a exercitat, de fapt, asupra lui Blaga o fascinatie. Corect e sa se spuna, cu tot materialul aflat in sfarsit la indemana, ca Blaga a fost - surprinzator pentru un poet si un filosof - un functionar constiincios si activ, perfect disciplinat, dupa modelul parca al functionarului chesaro-craiesc. Datoria sa ca atasat de presa era sa ia pulsul presei politice din tara unde functiona, sa stabileasca bune relatii cu gazetele (si gazetariI) mai importanti, sa plaseze, in aceste publicatii, informatii corecte despre Romania si sa raporteze periodic - cu titlu de informatie - centrala Ministerului de Externe. Iar rapoartele sale din prima sa misiune diplomatica sunt edificatoare. Expedia, zilnic, din Varsovia la Bucuresti un buletin al presei poloneze, izbutind, totodata, sa plaseze in cate un cotidian cu greutate informatii despre starile de lucruri adevarate din tara sa. Sa extrag un fragment dintr-un astfel de raport redactat de Blaga: Am observat ca in propaganda culturala nu impresioneaza deloc simplul material informativ; de aceea am cautat sa le scriu cat se poate de bine, pentru ca prin insusi realitatea lor stilistica sa dea o imagine despre calitatea operelor in discutie. Cred ca pana la publicarea de traduceri bune din literatura romaneasca, aceasta este singura cale de a atrage atentia asupra noastra". E, din pacate, o apreciere valabila si azi, la 70 de ani de la formularea ei. Cu rezerva ca de unde luam, azi, atasati de presa de statura lui Blaga, care sa redacteze articole pentru presa straina despre literatura romana care sa se distinga prin calitatea stilistica. Oricum, avem a constata cu tristete ca stadiul de cunoastere al literaturii romane in strainatate, prin bune traduceri, a ramas cam la nivelul anului 1927. Iar misiunea atasatilor culturali (de presa) a ramas, din acest punct de vedere, cam aceeasi. Greu, nu-i asa? patrunde literatura romana in limbi de circulatie. Stagiul varsovian a lui Blaga a fost de scurta durata. N. Titulescu, ajuns ministru de Externe in iunie 1927, in ultimul guvern I. C. Bratianu, il numeste pe Blaga atasat de presa la Praga. Autorul cartii pe care o comentez apreciaza ca transferul lui Blaga s-ar fi datorat interesului acordat de titularul Ministerului de Externe tarilor (Cehoslovacia, IugoslaviA) care, impreuna cu Romania, se constituisera in tratatul Mica intelegere. E posibil ca ipoteza sa fie veridica. Oricum, plauzibila este. Postul lui Blaga nu era deloc o sinecura. Avea multe de facut: contacte cu presa pragheza, plasare de informatii corecte despre tara, stabilire de bune contacte cu gazetarii notabili, redactari periodice a rapoartelor (reviste ale preseI) catre superiorii sai din minister, seful directiei presei si informatiilor fiind publicistul democrat Eugen Filotti. Episodul praghez avea sa fie mai scurt chiar decat cel varsovian. in ianuarie 1928 primeste vestea transferarii la Belgrad. Asta 1-a nemultumit profund si s-a plans lui Filotti, cerandu-i transferul la alta legatie.





A solicitat Berna si Titulescu i-a aprobat dorinta. La 1 aprilie 1928 s-a instalat in capitala tarii cantoanelor. Dl Const. Turcu ofera informatii despre felul cum si-a indeplinit Blaga misiunea la Berna, deplasarile sale, in interes de serviciu, la Geneva, Zurich, Basel, Fribourg si bunele relatii stabilite cu cativa importanti gazetari. De aici, de la Berna, a transmis superiorilor sai o propunere, pe care o transcriu: Sa se creeze la Directia propagandei o sectie a AĞcontrapropagandei pe cale ziaristicaAğ compusa din cativa redactori, care sa se ocupe exclusiv cu AĞarticole raspunsuriAğ care trebuie date la articolele tendentioase sau gresite aparute in presa straina. Atasatul de presa ar trimite fireste articolele dusmanoase direct la sectiunea AĞcontrapropagandei ziaristiceAğ si de acolo ar primi AĞarticolul raspunsAğ pe care el urmeaza sa-I dea ziarului impricinat". Aici, in Elvetia, pe vremea cand Blaga functiona ca atasat de presa, N. Iorga a tinut un ciclu de conferinte la Berna si Zurich, care au recoltat un mare succes, facand sa se vorbeasca despre Romania. Si tot la Berna, in noiembrie 1929, i s-a jucat lui Blaga piesa Mesterul Manole, excelent tradusa si interpretata, spectacolul fiind bine primit de presa. Scriitorul nostru izbutise sa stabileasca bune relatii cu lumea scriitoriceasca elvetiana, organizand, acolo, spectacole despre poezia populara romaneasca, serate literare romanesti, emisiuni radiofonice, prezentari de filme romanesti documentare. in 1932, prin stradania lui Blaga, pe scena unui teatru din Berna s-a reprezentat piesa lui G. Ciprian, Omul cu martoaga. Voia sa editeze o monografie de 300 pagini despre Romania. Dar ministerul trebuia sa-i puna la dispozitie materialul documentar si, desigur, bani pentru imprimarea cartii la o importanta editura elvetiana. Atunci, ca si acum, banii n-au putut fi procurati si proiectul a fost abandonat. A colaborat bine, la Geneva, cu N. Titulescu, asistand la marile succese ale diplomatului roman. Despre personalitatea lui Titulescu a rostit, in 1945, o calda conferinta evocatoare la Sibiu. De la Berna, in noiembrie 1932, e numit consilier de presa (avansase deci!

   ) la Viena, orasul doctoranturii sale. A fost acolo martorul incursiunilor Germaniei hitleriste care urmarea pregatirea Anschlussului. Poetul a relatat, in rapoarte concise si exacte, despre realitatea politica a Austriei, aflata, cum aprecia Blaga, in plin razboi civil, cu unele tendinte interne privind restauratia casei de Habsburg. Misiunea incredintata lui Blaga de catre Titulescu, aici la Viena, era sa informeze cu precadere despre viata politica agitata din Austria, incat nu s-a prea putut ocupa de propaganda culturala, in februarie 1937 revine la Berna tot in calitate de consilier de presa, reluandu-si vechile legaturi si preocupari. Va fi ultimul an cand a mai functionat ca atasat sau consilier de presa. intre timp, Blaga se impusese ca unul dintre marii scriitori ai vremii. in 1935 i se decernase marele premiu al Academiei Romane, al carui membru devine in 1936. I se cuvenea, desigur, mai mult decat un post de consilier de presa. in sfarsit, in 30 decembrie 1937, e chemat in centrala ministerului, fiind numit subsecretar de stat. Din pacate, aceasta demnitate i-a fost incredintata de guvernul Goga-Cuza, instalat de regele Carol al II-lea la 28 decembrie 1937. Cred ca numirea lui Blaga in acest post s-a facut din dispozitia suveranului, acesta avand grija sa-si plaseze in guvern cativa ministri (printre care Armand Calinescu la InternE) si subsecretarii de stat (la Interne, national-taranistul Dinu Simian si la Externe pe BlagA), cu ajutorul carora sa controleze guvernul. A fost hiperocupat, cu treburile ministerului. Un minister insa menit de rege sa nu dureze. Viata i-a fost scurta, de numai 42 de zile. in aprilie 1938 Blaga a fost numit ambasador extraordinar la Lisabona, indeplinindu-si, si aici, cu brio misiunea. Exact cu un an mai tarziu era rechemat in tara. Din initiativa regelui Carol al II-lea i s-a creat, la Cluj, in octombrie 1938, o catedra de filosofic a culturii. Activitatea diplomatica luase sfarsit, Blaga ocupandu-se de rosturile sale filosofice, fara a fi un stralucit profesor. Dar activitatea diplomatica de 14 ani ii fusese utila. Traise aproape 15 ani in strainatate, in contact cu civilizatia occidentala (cum ceruse, la solicitarea postului. in 1921), cu literatura ei. Pacat numai ca nu se straduise sa-si traduca, macar in nemteste, opera sa lirica. De ar fi facut-o, s-ar fi integrat perfect in atmosfera poeziei expresioniste a timpului, devenind o valoare literara recunoscuta in spatiul germanic si, de aici, poate si in cel francez.si englez. N-a fost sa fie.





Biografia unei mari personalitati e, cu siguranta (aici vorbeste biograful din minE), genul cel mai dificultuos al istoriografiei literare. Privirea analitica de sus nu este posibila. Autorul (biografuL) trebuie sa patrunda in intimitatea structurii existentiale a celui evocat, sa se confunde cu ea, retraindu-i durerile, prabusirile, deruta, chinul, putinele bucurii sau implinirile cate sunt intr-o biata viata de om, chiar daca iesita din comun. Se intampla, adesea ca personalitatea evocata sa voiasca sa te indrepte pe cai ei favorabile, prin autobiografii de el inchipuite. Veghea trebuie sa fie mereu treaza, verificand, prin documente in sprijin (corespondenta, acte, evocari ale altora, presa vremiI), fiecare segment pentru a reconstitui, obiectiv, ansamblul. De fapt, obiectivitatea nu e posibila, biograful, cum spuneam, ajungand, adesea, sa se confunde cu eroul. Dar, oricum, o confruntare, prin alte surse documentare a autobiografiei (intregi sau fragmentarE), e absolut necesara. Dl Ion Balu, dupa ce a scris Viata lui G. Calinescu, cu experienta dobandita, se apropie, acum, de aceea a lui Lucian Blaga. Primul volum, care reface drumul vietii lui Blaga de la nastere pana prin 1935, a aparut in acest an, care a omagiat centenarul marelui scriitor si cugetator. Aici dl Balu a beneficiat de existenta Hronicului si cantecului varstelor, asemenea mie, de autobiografia lui Maiorescu semnata Soveja (in cartea mea despre viata marelui critiC) sau de romanul in preajma revolutiei (autobiografiC), in cartea despre viata lui C. Stere. Cum spuneam, acest avantaj se transforma adesea intr-un greu handicap, fiecare relatare trebuind sa fie bine verificata. Dl Ion Balu izbuteste, de cele mai multe ori, sa biruie acest handicap, oferindu-ne o biografie creditabila. Cartea, s-o spun de la inceput, nu e, har Domnului, o biografie romantata, ci o reconstituire biografica in care, uneori, harul expresiv se lasa convocat in mod fericit. Acele capitole paragrafe sau pagini din carte trezesc mai mult interes (sa spun si artistiC), fara a putea spune ca celelalte sunt terne si cu totul placide. Biograful a stiut sa gaseasca, pe intreg traiectul, tonul si registrul potrivite, izbutind, de aceea, sa realizeze o carte buna in care reconstituirea vietii sa se insoteasca, cu folos, cu delectabilul. Nu trebuie, stiu bine, sa ma instalez, in receptarea cartii, numai pe podiumul meu de istoric literar familiarizat cu obiectul" studiat, ci pe scaunul de parter al cititorului obisnuit care stie mai putin sau deloc viata marelui poet (mai ales clisee de manuaL). Sunt convins ca pentru aceasta categorie densa de cititori cartea va fi o revelatie binefacatoare, calauzindu-o, cu profesionalism, pe cararile, adesea tainice si intunecoase, ale vietii lui Lucian Blaga. Dar si cititorul avizat gaseste aici zone acum mai atent si intelegator puse in lumina poate pentru prima oara. E, aceasta, semnul sigur al izbanzii.

Nu are rost sa rezum sau sa repovestesc viata lui Blaga. Voi incerca sa ma opresc asupra unor momente mai acute. Copilaria si adolescenta sunt, in general, bine cunoscute. Fiu de intelectual (preoT) care citea, in nemteste, mult, inclusiv pe Kant, copilul Blaga a fost mezinul unei familii cu multi copii, printre care se cuibarise, amenintator, morbul ftiziei. Copilaria si adolescenta nu i-au fost usoare, desi a studiat la scoala primara germana din Sebes si la liceul romanesc Andrei Saguna" din Brasov. A vadit aplecare spre lectura si creatie de timpuriu. Nenorocul a voit sa absolve liceul in vara lui 1914, adica inainte cu cateva saptamani de izbucnirea primului mare razboi. Asta i-a fost fatal. A trebuit, pentru a scapa de incorporare, sa amane frecventarea Facultatii de Filosofie, aciuindu-se la Seminarul Teologic din Sibiu. A crezut ca razboiul se va termina repede. N-a fost sa fie. A terminat Seminarul dar nu a dat si examenul pentru practicarea preotiei. Si asta nu numai pentru ca nu era credincios (in adolescenta se declarase ateu, avand ca model chiar pe tatal saU). Dar in acesti trei ani va studia, mai mult pe acasa, multa filosofie, matematica, biologie, literatura universala si romaneasca. Va ajunge student in Filosofie la Viena, cu un regim, ca si la Seminar, mai mult de privatist", citind enorm si scriind (incepuse sa publice inca din anii liceuluI) de zor, poezie, filosofie (mai ales aforismE) si izbutind s-o cucereasca pe aleasa inimii sale, Cornelia Brediceanu, care i-a fost iubita, sotie si sprijin.

Sinuoasa, aprig de nedreapta si complicata i-a fost cariera literara. Dupa debutul fericit din 1919 (cu sprijinul extraordinar al lui Sextil PuscariU) aproape simultan, cu Poemele luminii si Pietre pentru templul meu, extraordinar primit (inclusiv, mirare, de Nicolae lorgA) urmeaza catastrofa. in ciuda faptului ca verbul i se purifica si linia ascendenta ne apare azi cu evidenta, al doilea volum de poezie (1921) Pasii profetului e intampinat cu raceala si ostilitate, tonul dandu-1 Nicolae lorga, apoi asociindu-se M. Dragomirescu, Gh. Bogdan-Duica (care se va purta caineste cu poetul, tratandu-1 ca pe un inamic si personal, insultandu-i efectiv operA), M. Ralea (din partea gruparii de la Viata Romaneasca". De aceeasi primire glaciala au avut parte volumele de filosofie si cele de teatru. Poetul a trait, in acei ani, care au fost destui, pana prin 1928, o cumplita drama. Se adeverise intuitia familiei Brediceanu care nu fusese de acord cu casatoria Corneliei cu poetul care, in 1919, era, totusi, o mare promisiune. N-a izbutit sa intre in invatamantul universitar, cum spera, la intemeierea universitatii romanesti clujene (cu ajutorul lui PuscariU) pentru ca n-avea doctoratul. in 1924, cand avea doctoratul si s-a prezentat la examenul de docenta, pur si simplu comisia (Bogdan-Duica, Ion Paul, Stefanescu-Goanga, M. DragomirescU) dupa ce s-a intrunit cu greutate a decis sa amane examenul sine die. A fost, de fapt, respins la examen. Filosofia lui nu era prizata, socotita aberant mistica si, oricum, necanonica. Iar Blaga dorea o catedra de estetica. Degeaba au fost toate demersurile lui Puscariu. Blaga a fost tinut departe de universitate. Si tocmai atunci isi pierde si slujbele sale de ziarist, ajungand, in 1924-1927, sa devina, la Lugoj, intretinutul sotiei, care era medic stomatolog. Zarile se intunecasera total pentru el. Si continua sa scrie, ca un halucinat, teatru (pana in 1927 publicase cinci piese de teatrU), investind increderea toata in dramaturgia sa. Care fiind un teatru de lectura, nu izbutea sa ajunga la rampa, nefiind reprezentata. in ciuda faptului ca publica in Gandirea", apoi si in Adevarul literar si artistic" (prin 1920 si in Viata Romaneasca") in Viata literara", conjuratia in jurul operei sale era densa. Nu se poate spune ca Blaga a inceput sa se indoiasca in vocatia sa. Dar semne de intrebare apar. Va marturisi mai tarziu ca cei trei-patru ani de autoexil la Lugoj au fost anii sai cei mai fertili pentru inaltarea, apoi, a celebrelor sale trilogii filosofice. Fara slujba, cu slabanoagele venituri recoltate de pe urma scrierilor sale care nu se vindeau (Mesterul Manole, nemaigasind editor, 1-a imprimat pe cheltuiala sA), statea ziua toata cufundat in lectura, meditand. Obrocul asupra poeziei lui Blaga s-a ridicat tarziu, prin 1928-1929, cand noua generatie a marilor critici interbelici (Calinescu, Cioculescu, Streinu, P. Constantinescu, PerpessiciuS) au capatat autoritate si au izbutit, prin cronicile lor, sa-1 impuna pe Blaga drept ceea ce era, un foarte mare poet. Ramasese insa cu o atat de apasata spaima de critica literara incat, o stim din corespondenta poetului, tresalta la orice recenzie favorabila (chiar a unui tanar fara numE), grabindu-se sa-i multumeasca cu mari elogii ce azi suna jenant.



Disperarea din 1924-1927 (poate mai dinainte instalata) trebuia curmata macar prin gasirea unui rost material. A obtinut - cu proptele venite din partea familiei Goga si a cumnatului sau, diplomatul Caius Brediceanu, postul in diplomatie (pe care il ceruse si il obtinuse inca in 1921, pe care a sfarsit, atunci, prin a-1 refuzA). Era un post modest de atasat de presa (denumirea de atunci a atasatului culturaL), pe care 1-a ocupat timp de 11 ani, la Varsovia, Praga, Berna, Viena. Evident, in acesti am, a continuat sa scrie, elaborand partea cea mai mare din trilogiile filosofice, teatru, poezie. Dar slujba (cum se vede si din cartea d-lui Balu, din cartea d-lui Turcu nefericit intitulata Blaga sau fascinatia diplomatiei si, mai ales, din editia d-lui Pavel Tugui care aduna toate rapoartele diplomatice ale poetuluI) nu a fost deloc o sinecura, poetul fiind un functionar sarguincios. Aici, in acest despartamant al cartii pe care o comentez, dl Ion Balu si-a largit inutil paginile, rezumand, dupa editia d-lui Pavel Tugui, activitatea diplomatica a poetului, conferind acestui capitol al Xl-lea nu stiu ce aer de proces-verbal anost si fara culoare. Nu pot sa inchei fara a pomeni de inclinatia biografului spre stilul pompos sau ceremonios inalt" intelectual. Ma opresc aici. Nu inainte de a spune, inca o data, ca biografia lui Blaga (sau acest prim volum al eI) scrisa de dl Ion Balu este o buna monografie de istorie literara. indraznesc sa vad in asta un semn de revitalizare a disciplinei noastre care, cine stie? poate isi va reveni din apatia in care somnoleaza de cativa ani buni.

Octombrie 1995

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.