PATIMA de Ioan Alexandru BRATESCU-VOINESTI (Povestire)
La club. E devreme. Jucatorii vin mai tarziu. Acum, langa soba sunt numai cinci insi. Stau la taifas.
- E! ce-ai facut deunazi la vanatoare, coane Manole? intreaba conu Iancu; si inainte de a primi raspuns, povesteste celorlalti: Alal- taieri treceam pe la poarta dumnealui, tocmai cand pleca cu Guta Steriu Cizme, pusti, cartusiere cu doua randuri, parca plecau impo- triva leilor. Se duceau la sitari E! si ce ati facut?
Conu Manole raspunde in sila, ca unuia care nu e vanator:
- Am impuscat vreo cinci sitari.
- Carevasazica, pentru cinci sitari ati umblat o jumatate de zi prin cranguri, prin hatisuri, prin noroi Curioasa patima!
Lui conu Manole ii e sila sa raspunda. Da cu cotul lui Nicu Milescu si zice atat:
- De, ma!
Iar Nicu Milescu, vanator si el:
- Toate patimile sunt curioase, coane Iancule. Cum te miri dum- neata ca un vanator umbla o jumatate de zi ca sa impuste cinci sitari, asa s-ar putea mira altu' de dumneata, cum poti sa stai in fiecare zi patru ceasuri pe scaun, sa faci doua taloane de preferanta, la care te superi, te otravesti.
- Ce are a face?
- Cum ce are a face? Dumneata te miri cum poate cineva umbla cinci ceasuri prin aer curat si gasesti firesc sa stai tintuit pe scaun ceasuri intregi, intr-o odaitaingusta, dinaintea unui petic de postav verde, sa inghiti fumul de tutun si al dumitale si al altora, si sa te dai de ceasul mortii ca te liciteaza altul la sapte cupe.
- Bravo! striga conu Manole.
Iar Nicu Milescu, incurajat, urmeaza:
- Eu, care joc si prefa, inteleg foarte bine multumirea pe care o simti dumneata, cand - dupa ce te-a licitat unul si s-a dat cartea pe fata - vezi ca poti sa-i faci morisca si sa-l bagi de doua ori, ca sa-l inveti minte sa te mai liciteze si sa-ti strice opt jocuri ghintuite. Dar dumneata nefiind vanator, bineinteles ca n-o sa pricepi placerea vanatorii Are si vanatoarea farmecele ei Lasa ca trupeste face un bine nespus Uite eu, acasa mananc pe sponci, mai nimic. Cand ma cauti, sunt scartait Aia imi face rau, ailalta e greu de mistuit Se ia si nevasta de ganduri; nu mai stie ce sa gateasca La vanatoare, dupa cateva ceasuri de umblet, mananc si pietre, si n-am nici pe dracu' Si are un haz mancarea pe camp! Ciorba de gaina pe care o gateste carutasul cat umblam noi Si muschiul fript in bataia vantului Hai, ce zici, nene Manole?
- De! face conu Manole ridicand din umeri.
Si Nicu Milescu urmeaza:
- Nu mai vorbesc de ajutorul pe care ti-l da cainele la descoperirea vanatului, miscarile lui care dovedesc o inteligenta cum nici nu banuiesti Dar mai intai umbletul ala sanatos in mijlocul firii, unde ai prilejul sa vezi frumuseti nemaipomenite. Mereu m-am tinut, dar nu m-am invrednicit, sa-mi cumpar un aparat de fotografiat, ca nimeni nu are prilejul sa dea peste colturi frumoase de fire ca vanatorul Sa pleci inadins dupa cautarea lor, nu-ti vine: dar asa, umbland dupa vanat, dai uneori peste locuri in care ramai incremenit, nu altceva! A! si ce doftor minunat e natura! Cum te vindeca ea ca prin farmec de toate necazurile, de toate amaraciunile, de cum ai patruns in mijlocul ei. Ce mici si nevrednice de tinut in seama ti se infatiseaza toate framantarile si netrebniciile vietii! Sa stai o data la paza de sitari Hai, ce zici, nene Manole?
- De! mormaie conu Manole.
- Cand scapata soarele si ramane in fundul zarii o geana rosie, iar deasupra ei cerul intai portocaliu, pe urma de un galben din ce in ce mai stins, din ce in ce mai stins, pana se topeste in azuriul boltii. Treptat-treptat amanutimile lucrurilor pier si raman numai siluete Cum se topeste lumina pe cer, asa si zgomotele pe pamant Adineauri se auzea duruitul unei carute pe sosea. Pe urma au venit pasarile sa se culce. Intai cotofenele s-au abatut pe varfurile copacilor, strigandu- se: "caracara-ca! caracara-ca!" Mai tarziu au fluierat mierlele. Pe urma alta pasare a inganat incet, adormind: "tie! tie! tie!" Acum e tacere desavarsita. Totul pare inlemnit. Stai si astepti in fata padurii cu ochii tinta spre lumina care moare Si-n incremenirea asta de o clipa, deodata se iveste deasupra codrului silueta sitarului Vine repede drept spre tine E o clipa de multumire!
- Si-l impusti, adica-l asasinezi! striga conu Iancu.
- Ei vezi, aicea ai dreptate, coane Iancule. Si asta e un lucru pe care niciodata nu mi l-am putut explica. Cum poate ca in acelasi suflet de om sa existe sentimente atat de opuse? Cunosti si dumneata destui vanatori Iaca: nenea Manole, nenea Stefan Darascu, colonelul Toporanu. Guta Steriu, eu Suntem noi oameni mai rai, mai haini decat altii? Dimpotriva, mai ca-mi vine sa zic ca toti vanatorii, pe care i-am cunoscut, sunt oameni buni, milosi Iaca, eu unul, nu ti-as taia un pui de gaina, sa-mi dai nu stiu ce Ori sa stau eu de fata la o operatie, sau macar cand ii scoate cuiva vreun dinte? Ferit-a Dum- nezeu! E! la vanatoare, tot sufletul meu milos se duce, si-n locul lui vine altul, vine sufletul rasstramosilor nostri, ca altfel n-am ce sa zic Cand ma gandesc pe urma acasa la lucruri pe care le-am savarsit la vanatoare, ma apuca groaza Uite, a stat cainele. Sitarul e la cativa pasi inaintea lui, jos pe branci, ascuns in frunzele uscate din care nu se poate deosebi. Imi caut un loc bun, unde sa nu ma stanjeneasca ramurile, ca nu cumva sa-l gresesc. Zboara si trag. A picat. Cainele il aduce. Nu e mort, e impuscat numai in aripa; si ca sa-l ucid, ii smulg o pana si i-o var pe la ceafa in creieri. Atunci, intai se zgarceste si bate din aripi repede-repede-repede, parca ar vrea sa fuga de moartea care-l ajunge; apoi se moleseste, palpairea aripilor conteneste, si moare intinzandu-se ca pentru o odihna lunga
- Barbarie! racneste conu Iancu. Iar Nicu Milescu urmeaza:
- Ziceai adineauri, coane Iancule: "curioasa patima". Eu zic: curioasa e puterea cu care patimile, oricare ar fi, pun stapanire pe inima omului Ni se pare ca-n noi mintea e stapana, dar e numai o parere La sfarsitul fiecarui sezon de vanatoare ma hotarasc sa ma las de ea. Imi fac toate socotelile; toate mi le pui inainte: oboseala, neglijare de afaceri, cruzime, - de mancat vanat nu mananc Degea- ba! Cand vine vremea vanatului, nu ma tii legat cu lantul Odata m- am jurat parca mi-e si rusine sa va spui Sunt d-atunci optsprezece ani Imi nascuse Caterina pe Victor, intaiul nascut Ati trecut cu toti prin emotiile alea: noaptea de veghere la capataiul femeii, cu mana ei fierbinte in mainile tale tremuratoare, - sfasierea de inima la vederea chinurilor ei Stiu ca la un moment dat n-am mai putut indura am iesit navala pe usa racnind, am dat fuga in a treia odaie si, plangand cu hohote, mi-am ascuns capul sub perna Curand s-a deschis usa si m-a strigat servitoarea: "Conasule!" La lumina sfesnicului pe care-l tinea in mana, i-am vazut fata razatoare; iar cand mi-a zis:
"Sa va traiasca! baiat!" Ei! dar astea sunt fericiri pe care daca le- ai simtit, bine, daca nu, nu se pot descrie Stiu ca peste vreun ceas, pe la sase dimineata, am iesit in strada. Nu ma mai incapea nici casa, nici curtea Era pe-atunci p-aici un maior, unul Polizu. Nu-l cunos- team Se ducea spre cazarma Asa, fara sa-l cunosc, zic: "Domnule maior, mi-a nascut nevasta un baiat!" S-a uitat omul la mine ca la un nebun Eram pe-atunci supleant la tribunal Ma pomenesc pe la opt ceasuri cu o trasura cu patru cai la poarta. Era avocatul satului si grefierul tribunalului. Veneau sa ma ia la o cercetare locala, pe care o uitasem cu desavarsire, macar ca chiar atunci in ajun vorbisem despre ea Intai zic: "Nu merg". Dar pe urma, fata cu staruintele avocatului, care-mi vorbea de cheltuielile facute cu aducerea martorilor, cu aducerea inginerului din Bucuresti si fata cu asigurarile doctorului, care venise si care-mi spunea ca sa n-am nici o grija, am hotarat sa plec Ei! sa vezi ce va sa zica patima. Cand sa ma urc in trasura, dau cu ochii de cainele de vanatoare Era spre sfarsitul lui septembrie Cercetarea o aveam la Pietrari. In drum spre Pietrari era un loc unde la sigur gaseam potarnichi de cate ori ma duceam Dumneata stii, nene Manole:la tufele lui Mihalcea. Zic: ia sa-mi iau pusca si cainele; daca s-o ispravi cercetarea mai devreme, la intoarcere ma abat un sfert de ceas p-acolo. Dupa ce am plecat, imi ziceam ca era o nebunie, ca nu putea sa-mi arza de vanat. Gandul mi-era acasa la nevasta si copil Acolo la Pietrari am stat ca pe ghimpi La intoarcere zoream pe birjar Galopul cailor mi se parea tacaneala Si cu toate astea, cand am ajuns pe la patru dupa-amiaza in dreptul tufelor lui Mihalcea, am oprit si m-am dat jos "macar pentru zece minute".
Patima! N- am apucat sa fac trei sute de pasi si din niste maracini, basti! imi sare un iepure; dar, lucru curios, in loc s-o intinza la fuga, dupa doua sarituri, vaz ca se intoarce sa se uite la mine Era prea aproape sa trag E! dar parca mi-e rusine sa va spui
Si Nicu Milescu tace; iar ceilalti in cor:
- Spune! Spune!
- Am facut un pas spre el, gonindu-l cum ai goni o pisica si, cand s-a pus pe fuga, am tras. Cainele, care cauta in dreapta mea, l-a vazut, s-a repezit si a pus gura pe el M-am dus sa i-l iau din gura; si cum ma luptam cu el sa-i dea drumul, simt ca mi se scurge ceva cald in mana Credeam ca e sange nu era lapte Era o iepuroaica In maracinii de unde sarise i-am gasit stratul si patru pui, nascuti atunci de curand Deodata mi-a rasarit in minte chipul nevestii si copilul, lasati acasa Eram si ostenit de noaptea de veghere m-a cuprins o groaza si un fior de moarte Mi se parea ca i-am ucis pe ei Am lasat iepuroaica acolo si n-am stiut cum sa fug spre trasura, plangand ca un copil O vorba n-am putut scoate pana acasa, cu toate intrebarile avocatului: "Ce e? ce s-a intamplat?" Atunci am facut juramant, juramant mare, dar n-am putut sa ma tin de el
- Ptiu! pacatosule! face conu Iancu in culmea indignarii.
Si luand pe unul de brat:
- Hai, ma Iorgule, pana ne vine partida, sa facem un dardar si sa lasam pe nelegiuitii astia Astia sunt caini, nu sunt oameni.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
