DIN CARNETUL UNUI JUDECATOR de Ioan Alexandru BRATESCU-VOINESTI (Povestire)
Grea meserie e aceea de judecator pentru unul care pricepe insem- natatea misiunii lui si pe care-l intereseaza directia mersului starilor sufletesti ale oamenilor.
Are un judecator doua feluri de lucrari de facut: unele, ca sa intrebuinteze termenul tehnic, scornit probabil in bataie de joc, gratioase, pe care le indeplineste in camera de chibzuire, in lipsa partilor; si altelecontentioase, procesele.
Cele dintai sunt de o banalitate, de-o secaciune ce nu se poate pricepe pana nu ti-ai facut creierul cenusa lucrand la ele. Auten- tificarile de acte de vanzare, de imprumut, de inchiriere, de tovarasie, chemari in judecata, conturi de epitropii, procese-verbale de ale primarilor, subprefectilor, portareilor - toate scrise intr-un stil gretos, impersonal, mort si neinsemnat ca o para stearsa. Oricat le-ai stoarce, nu poti scoate din ele un dram de judecata generala.
Al doilea fel de lucrari sunt procesele. Acestea nu sunt lipsite de interes, dar au o dureroasa inraurire asupra firii judecatorului.
Vecini care se mananca intre dansii pentru un deget de pamant, tovarasi care se inseala unul pe altul, rude care duc ani intregi judecata cheltuind o mie ca sa castige o suta, frati care, macar ca au trait alaturi, isi contesta fratia, zilnica defilare a unor oameni care vin uratiti, cu venele gatului umflate de grija pierderii sau castigului unui lucru adeseori neinsemnat, gandul ca nici acolo acasa nu poate unul sa iasa pe prispa casei lui, fara ca sa nu aduca in tamplele celuilalt un vartej de sange clocotitor, toate astea sadesc incet in sufletul judecatorului un dispret si un dezgust de oameni, care-l pot duce la o desavarsita mizantropie.
Si apoi, de cate ori simte bine ca dreptatea nu e de partea celui care totusi trebuie sa castige procesul?
Stie bine ca unul caruia i s-a luat pe nedrept pamantul de catre un altul nici n-are, nici nu-i vine sa dea unui avocat cat i se cuvine; ca d- aia mai totdeauna vine insotit de un avocat slab; ca, dimpotriva, impilatorul - facandu-si socoteala ca, chiar de-ar da jumatate din lucrul luat pe nedrept, tot ramane in castig cu cealalta jumatate - vine cu un avocat bun, talentat, cunoscator profund al codului, al tuturor piedicilor si curselor, de care-si fereste cu grija clientul si pe care le intinde cu maiestrie in intuneric sub pasii protivnicului.
Cate inechitati strigatoare e silit judecatorul sa savarseasca pentru respectarea legii si de cate ori ramane cu inima strivita de pasul greoi al principiului triumfator!
Rasfoiesc un carnet in care treceam note aproape zilnice, in vremea cand eram judecator.
Ici si colea siluete si mutre de impricinati; cateva depozitii hazlii de martori; crampeie de procese-verbale: "repezindu-se la el cu forta majora il insulta de mama sa Sevastita, romana, majora, domiciliata in aceeasi comuna".
Incolo, reflectii aspre. Dar adevarate la adresa avocatilor si ganduri de o amara mizantropie.
Abia urmatoarele cateva bucatele interesante:
*
Substitut la Pitesti. Un taran batran, care umbla in carje, intra in cancelarie tainic, inchide usa binisor, uitandu-se imprejur, se apropie si sprijinindu-se de masa, intreaba incet si serios:
- Ce s-a facut, taica, cu jalba mea?
- Care jalba?
- Jalba mea, cu ala da mi-a fermecat picioarele, da mi le-a betejit.
- Care ala?
- Ce, nu stii? Aaa! stai sa-ti spui.
Si incepe sa istoriseasca, cu intonatii convingatoare.
- Ghinisem la targ - acu la Craciun se-mplineste anu - sa targuiesc cate ceva si sa ma-ntalnesc cu gineri-miu, ca am un ginere la Valea Corbului, colea. Asa, ma-ntalnesc eu cu gineri-miu, vorghim noi ce vorghim, bem noi ce bem, ne targuim noi niste alea, de! ca rumanu care ghine la targ, ca mai mult d-aia ghinisem, si la urma ne despartim pa colea, pan' dreptu cazarmii. Plec eu. Cand sa ies din oras, taman amurgea asa, si era un ger de mama focului si-o spranceana rosie incolo peste dealuri, si eram nitel cam baut Asa, ma pomenesc cu un ala mic, zice: "Ia-ma si pa mine in caruta pana mai incolo, ma neica"; un ala mic, si unde tremura da frig da era rebegit, ca era un ger, maica ta, Doamne! Si nu era ruman, era alta natie, ca vorghea alta limba. Si-l urc, taica, in caruta. Acu, eu nu stiu cum am facut, c-am adormit si cand m-am trezit mai incolo, ce sa vaz, vericule? era plecat peste picioarele mele si mi le descanta, mi le fermeca in limba lui, ca nu era ruman, era alta natie, ca vorghea alta limba. Eu daca am vazut asa, mi-am facut cruce, si el s-a dat jos pe la spatele carutei. Era lumina ca ziua si l-am vazut cum se ducea pe zapada, incolo, pana a intrat in padure. Cand am ajuns acasa dinspre ziua si-am dat sa ma dau jos din caruta, pace; nu puteam si nu puteam. M-a dat jos nevasta cu un alt ruman. Pasamite el imi betejise picioarele. Si sa zici c-a dat cu paru ori cu ceva, asi! cu vorba, numai cu vorba; si nu era ruman, era alta natie, ca vorghea alta limba. Si m-a invatat un contiliu de la noi ca sa- l dau in judecata si mi-a facut si o tar' de jalba aici si zicea ca-mi ghine cetate.
- Du-te acasa, mosule, ca s-a pornit citatia, o s-o primesti.
- Asa? Sa traiesti, taica, ma duc.
Pleaca foarte vesel, saltandu-si zeghea pe umeri. Afara la usa rade si spune aprodului:
- Hi-hi! imi vine cetate. Mi-a spus domnu pricoror. Ma duc. Si vezi, nu era ruman, era alta natie.
*
Tatal e dat afara din cancelaria procurorului, unde ramane numai fii-sa, ca sa istoriseasca cum s-a intamplat faptul.
E foarte frumoasa, plange si spune:
- Eram cu ghitele la camp, cand ma pomenesc ca ghine si intra in vorba cu mine; dupa ce mai sta ce mai sta, vaz ca baga destele in gura si suiera o data. Eu zic: "Ce faci, ma Voicule? de ce suieri?" Si numai ma pomenesc ca ies din padure alti doi flacai tot din sat de la noi si vin si pun mana pe mine si ma ia si ma taraste in padure tocmai la ulmul lui Nichita M-am zbatut eu am tipat am dat sa musc, da' pe urma nu mai stiu, ca daca m-am trezit, sedea langa mine Tocmai pe urma am vazut eu
E trecuta in odaia de alaturi unde o examineaza doctorul, al carui glas se aude dictand grefierului: " Coruncule mirtiforme urme de violenta pe partile externe externe, nu interne vanatai provenite prin lovire"
-Fapt recent petrecut ieri, zice doctorul intrand.
Procurorul, care s-a plimbat de-a lungul odaii, porunceste apro- dului sa aduca pe inculpat. E un flacau voinic, brun, cu gene lungi, cu ochi sclipitori. Cum intra e inhatat de piept de procurorul care-l suceste, il zguduie, il rasuceste si-i striga:
- Cum ai facut, talharule, sa necinstesti fata? hai?
Flacaul se pierde; dar cand il lasa din zguduit, se reculege.
- Cu voia ei, domnule procuror; nu ma omorati zau! cu voia ei. Sa nu mai apuc sa calc iarba verde.
- Cum cu voia ei, talharule?
- Cu voia ei. Ea m-a chemat. A trimis p-o vara a ei de mi-a spus ca m-asteapta la marginea padurii; si dac-am vazut, m-am dus si am gasit-o. Si asa e, dar cu voia ei, nu cu sila, cu voia ei.
- Dar vanataile de pe trup tot cu voia ei le-ai facut, mai talharule?
- Alea tat-su i le-a facut, tat-su si frati-su al ei. A batut-o de ziceam c-o omoara. A scapat-o maica. I-a dus si rachiu s-o traga ma-sa ca ziceam ca moare.
Fata e adusa si confruntata.
- Ia auzi, fa, ce zice asta, cu voia ta.
- Minte! minte! care cu voia mea? Minte!
- Mint eu, fa Ilinco?
- Minti! Minti!
- Fa Ilinco, gandeste-te ce faci. Ma bagi la puscarie si e mai mare pacatu. Da frica lui tat-su spune asa, domnule procuror, ca ii e frica. Da' nu-ti mai fie frica, fa, ca aici suntem naintea domnului procuror si n-are ce-ti face
- Cu sila! Minti! repeta fata, neridicand ochii. Parca e o fiara si totusi frumoasa foc.
- Mint, ai? n-ai trimis tu pa Sanda, pa var'ta sa ma cheme, fa? Nu mi-ai dat tu stergaru asta? Da la cine e stergaru asta? Da la cine ai tu inelul ala din dest, ai? Nu ti l-am dat eu?
Fata se da inapoi langa fereastra.
- Nu venisi tu numai cu mine la Dragaica de la targ de la Dragos- lavele, singuri amandoi in postalion, si nu ne-am iubit? Spune, fa, ca-ti faci pacat, si ma bagi in puscarie pe degeaba, spune, de!
- Mmminti!
- Astea ti-a fost vorbele? Astea ti-a fost fagaduielile? Si inca mi te mai jurai langa crucea din valea Velinasului
Fata s-a invelit in perdeaua ferestrei si plange, plange cu hohote:
-Voicule, ma omoara taica VVoicule, ma omoara taica.
*
Inculpatul e dat in judecata pentru ca a batut crunt pe o femeie, care voia sa-i duca la oborul de gloaba vitele prinse in holdele ei.
" Fractura cubitusului si radiusului mainii drepte doua luni de incapacitate de lucru" zice certificatul medical.
Martore de fapt: muma, cumnata si o vara a inculpatului, femei care au sarit impreuna cu dansul sa scape vitele.
La infatisarea trecuta s-au ascultat fara juramant mama si cumnata. Au raspuns ca nu stiu nimic. Azi e de ascultat vara.
Inainte de a fi adusa martora, se intreaba inculpatul. Raspunde cu tarie ca nu e adevarat, "nu stie la sufletul lui"; pe reclamanta trebuie s-o fi batut barbatu-sau, care se imbata in toate zilele si acum arunca vina pe el, fiindca se gasesc in prigonire pentru un pogon de pamant si ca sa-si scape pe barbatu-sau.
Avocatul inculpatului face semne de aprobare din cap. E foarte multumit de raspunsul clientului sau.
Vine martora.
E galbena, se codeste, tine crucea numai cu varful degetelor, ingana juramantul cu gura jumatate; se inchina pe dos, de jos in sus. Judecatorul catre martora:
- Ia seama! Ai jurat pe sfanta cruce, inaintea lui Dumnezeu, care vede si stie toate, ca ai sa spui numai adevarul. Legea te pedepseste daca s-o dovedi c-ai jurat stramb, dar inainte de lege sa te gandesti la Dumnezeu, care nu doarme si care te loveste cand cu gandul nu gandesti, in ce ti-e mai drag. Daca vei spune minciuni si ti s-o intampla pe urma vro urgie, degeaba o sa te inchini, degeaba o sa te bocesti. Sa-ti aduci aminte de juramantul de astazi!
In vremea asta inculpatul se suceste de colo pana colo, parca l-ar lua cu frig, isi strange mereu cojocul la san. Intrerupe pe judecator:
- Stai! a mintit maica si cumnata-mea Manda. Eu am batut-o
(catre vara-sa care si-a pierdut cu desavarsire cumpatuL): spune drept, Zino! Cum ne-am dus sa luam ghitele cum a dat sa ne opreasca cum am loghit-o, cum am pisat-o (isi strange cojocul la saN) spune drept spune tot
Se opreste, se uita rusinat in dreapta si in stanga la lumea din sala, pe urma lasa capul in jos si, rasucindu-si caciula, zice simplu:
- Imi sunt acasa amandoi copilasii bolnavi de anghina in gat.
La Curtea cu jurati.
Tudose Petre si Marin Petre, amandoi flacaiandri, unul de 19, celalt de 17 ani, au omorat pe Lixandru Anghelina Vaduva.
E obicei la tara ca in noaptea Mos-ajunului baietii sa se adune la unul dintre dansii si sa vegheze pana spre ziua, cand pleaca cu colindetele. Fiecare da gazdei un ban de zece, pentru bautura si pentru gazul ce se arde. Se cheamabanul de lumina. S-au adunat de randul asta la Lixandru. Tudose si Marin i-au cerut sa le mai dea ceva de bautura, dar Lixandru s-a impotrivit, vazandu-i cam trecuti. Cearta; bataie. Daca nu l-ar fi lovit de la inceput cu ciomegele in cap, Lixandru ar fi putut da cu amandoi de-a azvarlita. Era cel mai voinic flacau din sat. Doctorul se mira invisum et repertum cum a mai putut trai cu toate oasele capului fracturate si cu asa meningita traumatica.
Amandoi acuzatii, albiti la fata de cele trei luni de preventie, stau natangi, buimaciti de privirile indreptate catre dansii; nu stiu unde sa-si tie mainile. Indaratul lor,
Tinca, mama lor, plangand cu mana peste gura.
Dincolo, partea civila, mama mortului. E cu parul zbarlit, cu privirea rea si ratacita.
Presedintele, adresandu-se ei:
- Dumneata esti Anghelina Vaduva, mama mortului?
- Eu.
-Te constitui partea civila? Cu cat?
Anghelina se uita de jur-imprejur. N-a priceput.
- N-auzi? cu cat te constitui partea civila?
- Ce e aia?
- Cate parale ceri?
Anghelina vorbeste repede, cu vrajmasie si cu disperare:
- Ce? bani? Sa mi-l plateasca pe Lixandru al meu in bani? Ce sa fac cu ei? N-am ce face cu ei; ca atata am avut, pe Lixandru, si mi l-au mancat cainii astia; ca uite asa i se scurgeau creierasii lui pe nas si nu mai stia sa zica nici "maica"; numai arata cu mana la cap N-am ce face cu banii, da' sa mi-i bagati in pamant, unde mi s-a dus Lixandru meu, sa iasa d-acolo cand o iesi Lixandru meu
Intorcandu-se catre acuzati, vede pe Tinca, mama lor, care plange in tacere.
Anghelina isi trece mana peste ochi, schimba tonul si cu o voce groasa si duioasa:
- Or mai bine nu, ca decat sa patimeasca si ma-sa lor ce patimesc eu
Isi acopera fata cu mainile si cu un strigat de sfasietoare dezna- dejde:
- Aaah! Tinco! Si drag mi-era sa am si eu flacau la coasa.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
