Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





GREUTATILE CRITICII ESTETICE de Garabet IBRAILEANU (Proza)

 

Voim sa spunem citeva cuvinte despre micul diferend dintre d-nii Zarifopol si Ralea, pe care d. Zarifopol l-a rezumat prin formula : "O crama si o gluma".

Cuvintul "gluma", al d-lui Zarifopol, este just. Cuvintul "crima", al d-lui Ralea, este o gluma. Dar orice gluma contine o constatare. Iar constatarea, care se ascundea in gluma d-lui Ralea, presupunea o serioasa admiratie din partea d-sale pentru d. Zarifopol : Cind consideri pe cineva cauza, in cazul acesta auxiliara, a unui fenomen mai general, fie politic, fie social, fie literar, inseamna ca-i recunosti in grad inalt si talent, si autoritate. Iar cind adaogi, cum a facut d. Ralea, ca "crima" este involuntara, ii lasi numai recunoasterea calitatilor si-l scutesti de orice responsabilitate directa. Situatia, credem, e de invidiat.

Dar, cu ocazia acestui diferend, s-a pus o problema care nu trebuie parasita, fara ca aceasta revista sa spuna citeva cuvinte mai linistite.



D. Zarifopol a ridicat cu mindrie si cu talent steagul esteticii impotriva criticii psihologice, sociologice, a criticii cauzelor etc.

Lasind deocamdata cu totul la o parte "gluma", noi i-am opune mai intii d-lui Zarifopol o obiectie de principiu. Cine vrea d-sa sa faca psihologia artistului ? Cine sa explice cauzal opera ? Cine sa arate influenta societatii asupra operei si a operei asupra societatii ? Etc. ? Cine, daca nu critica literara ? Ori aceste preocupari sint inutile, sau, poate, chiar daunatoare ?



Credem ca nu. Caci ele raspund la intrebari foarte legitime, pe care le pune mintii opera de arta a unui scriitor, a unui grup, a unei epoci.

Noi nu credem ca este daunator si nici macar inutil ca un critic literar sa releve atitudinea lui Creanga fata de ierarhia sociala, de religie si de reprezentantii^ ei, fata de femeie, fata de natura ; sa arate apoi ca ireverentiozitatea lui fata de marimile lumesti si de lucrurile auguste, idealul lui realist si prozaic despre femeie, absenta naturii din opera lui si felul cum o priveste cind o baga in seama - sint atitudini specific taranesti si moldovenesti in genere, dintr-un anumit moment si dintr-o anumita regiune in specie. Nu credem, apoi, ca este vatamatoare si nici chiar inutila reducerea tuturor caracterelor lui la o anumita psihologie si sociologie.





Noua ni se pare ca fenomenul Creanga apare atunci mai complet si ca aspectul pur estetic al fenomenului apare mai clar. A lega stilul lui homeric de primitivitatea unei mentalitati neatinsa inca de cultura oraseneasca nu este nici inutil, nici primejdios. Si, tot asa, nu credem ca marele critic englez Chesterton a facut o fapta rea, cind a definit ideologia lui Dickens si a explicat-o ca un reflex al ideologiei Revolutiei franceze ; nici cind Stefan Zweig, el insusi poet, beletrist si artist, intr-un admirabil studiu a dezvoltat ideea ca acelasi romancier este exponentul sufletului micii burghezii engleze.

Critica psihologica sau sociologica (alaturi de cea esteticA) au facut oameni ca Sainte-Beuve si Taine, intemeietorii criticii moderne, ori ca urmasii lor ilustri : Brunetiere, Le-maitre, Faguet - criticii recunoscuti ca atare. Asadar, aceasta este critica literara.

Critica literara, asa cum s-a constituit de o suta de ani incoace, este un tot. Critica estetica, critica psihologica, critica stiintifica etc. sint partile acestui tot. Critica literara, cind priveste opera din toate punctele de vedere, este complecta.

Vom trece peste pretentia (justificata, credem noI) a unei intregi scoli estetice occidentale, care nu poate concepe nici estetica fara de sociologie. Vom admite ca estetica nu are a face de loc cu sociologia si, daca voiti, nici cu psihologia (concesie si mai absurdA). Dar neclintiti pe terenul nostru ca, fenomen al vietii, legat cu si conditionat de intreaga viata, opera de arta, chiar daca ar putea fi perfect inteleasa sub aspectul ei tehnic fara ajutorul nici unei alte discipline decit estetica pura, nu poate fi inteleasa complect fara psihologie, sociologie, biologie, istorie etc. - vom reclama drepturile criticii complecte.

Este posibil ca undeva sa se dea o importanta exagerata unei parti a criticii pe socoteala alteia - criticii psihologice pe socoteala celei estetice, celei sociologice pe socoteala celei psihologice etc. (si cea mai condamnabila partialitate este, fara indoiala, aceea contra esteticiI). Atunci, fireste, trebuie reclamate drepturile criticii lasata pe dinafara.

Noua ni se pare ca d. Zarifopol, deprins mai mult cu marcarea literara din Occident, a luat o atitudine mai potrivita pentru acolo decit pentru noi. Nu exista, o spunem fara nici-o ironie - daca e vreo ironie, ea e in fapte, nu in intentia noastra -, nu exista tara in lume, unde estetica sa fie mai adorata si mai cintata decit la noi.

Sau poate d. Zarifopol e plin inca de amintirile trecutului indepartat din vremea lui Gherea, in opera caruia exista, dar cu deficit, critica estetica. Cum d-sa a lipsit mult din tara, n-a putut baga de seama la reintoarcere ca lucrurile s-au schimbat. Caci astazi unde mai vede d-sa, reclamata, critica psihologica, sociologica, decit doar intr-o revista de provincie, de aici din Iasi ? incolo - estetica si estetica. Desigur, dorinta pina astazi - concedem -, nu infaptuire, dar dorinta arzatoare, care nu mai are nevoie de niciun indemn.

Atunci de unde necesitatea unei propagande atit de acerbe in favoarea esteticei ? (Caci in "gluma" d-lui Ralea nu era yorba de studiile de critica estetica ale d-lui Zarifopol, pe care le admiram, ci de lupta sa impotriva amestecului psihologiei si al sociologiei in critica literara.)



Aceasta propaganda ar fi mai de actualitate si de un interes mai urgent aiurea, de pilda in Franta, unde critica sufera de mult de pacatul psihologismului si al sociologismului. Creatorul criticii moderne, numitul Sainte-Beuve, a fost in buna parte un critic psiholog ; ba, mai rau decit atita, - si d. Zarifopol a relevat-o - un critic moralist, predicind sentimente gingase artistilor, de plida lui Flaubert, caruia i-a reprosat ca n-a pus si oameni de treaba in cutare roman al lui - pacat, daca e un pacat, in care a cazut si Maiorescu *. Taine, cel de-al doilea fondator al criticii moderne, cu rasa (biologiE), cu climatul (geografie si meteorologiE), cu momentul (sociologiE) a intrecut cele mai pesimiste asteptari. Brunetiere cu Danvin si Haeckel (arhibiologiE), cu morala (arhiprostiE). Jules Lemaitre cu psihologia personagiilor din romane si piesele de teatru (arhipsihologiE). Anatolc France cu taclagismul lui universal.

Dar astazi evadarea din estetica a ajuns in Franta curat ingrijitoare. Fara sa mai vorbim de Henri Massis, critic cu mare trecere acolo, care judeca pe scriitori din punctul de vedere al religiei, al politicii, al moralei, sau de Maurras : din acel al lui Philippe de Orleans, iata pe independentul, pe "clerc"-ul (cum ar zice BendA), pe criticul Thibaudet, scriind chiar in ultimul timp un interminabil studiu despre Gide, unde-i face psihologia (prima idiotiE), intemeiat pe ereditatea ltti (a douA) si totul intr-un sos etnografic si sociologic (a treiA), asa ca ne-a cam indispus si pe noi (contagiati, probabil, de estetismul compatriotilor nostri - atit de puternic este efectul mediului, daca ni se iarta aceasta critica sociologica administrata noua insinE). Si iata-l chiar pe artistul estetician Gide in repetate flagrante de atentat la estetica : explicind netemeinicia simbolismului prin lipsa unei etice ; dedindu-se la o interminabila interpretare psihologica si etica a lui Dostoievski ; criticind (vai !) pe Barres, ba se poate spune cautindu-i pricina chiar, ca e rasist, traditionalist, com-batindu-i tema romanelor cu horticultura, fiica botanicei (aceasta disciplina minora si cam ridicola a biologieI). Dar spectacolul cel mai penibil si cel mai rusinos l-a dat critica franceza cu ocazia mortii lui Anatole France, pe care l-a judecat si spinzurat, din cauza ca opera lui nu contine un principiu de lupta pentru fericirea sociala - asa cum o inteleg criticii.

Aceasta obtuzitate a criticii franceze s-o fi explicind si prin caracterul inferior al rasei galice, si prin lipsa de cultura artistica a societatii franceze, si prin tot ce voiti. Dar cum nu se poate sustinea, totusi, ca francezii sint absolut incurabili, poate tot ar fi ceva de facut si acolo. Si iata de ce o expeditie in contra psihologismului, a sociologismului si in favoarea estetismului, ar fi foarte potrivita in Franta. De altfel, d. M. Dragomirescu, care anunta mereu ca a distrus pe Sainte-Beuve si intreaga critica europeana, a inteles aceasta necesitate si, caritabil, si-a transportat Stiinta literaturii la Paris.

Dar la noi ! Cine culriva la noi critica psihologica, sociologica si cine se injoseste sa aiba idei ? Afara, inca o data, de o revista provinciala, care se deda uneori la critica psihologica, sociologica si la idei ? (Aceasta din urma afirmare poate parea unor intirziati ca un simptom de grandomanie. Dar in conditiile de azi nu este decit un act de umilinta. Caci, daca dintr-o^ modestie din alte vremuri, am marturisit ca nu avem idei, critica estetica ar spune ca ne fudulim.)

Dar vom fi intrebati : pentru ce accentuarea continua a necesitatii unei critici pur estetice si persiflarea criticii psihologice si sociologice este o "crima" ?

Este o "crima", pentru ca la noi estetica a ajuns o pasiune tiranica. Si nici o pornire, cind ajunge pasiune tiranica, nu e buna, ba e ridicola, chiar, deci neestetica, cu atit mai mult atunci cind pasiunea e sterila, fara nici o satisfactie, fara nici o infaptuire. Iar d. Zarifopol a incurajat, fara sa vrea, o pasiune tiranica si nesatisfacuta, si ca atare cu atit mai neestetica, si nu prin admirabilele sale studii estetice care n-au incurajat pe nimeni, et pour cause, ci prin propaganda sa. Iar propaganda a facut-o, fiindca nu bagase de seama ca la noi este mai mult decit inutila, e primejdios superflua.

Daca nu era d. Zarifopol, patima estetica poate nu ajungea la o temperatura atit de inalta.



Dar sa parasim orice urma de "gluma".

Critica dinainte de secolul al XlX-lea a fost o critica estetica. Dogmatica, didactica, dar estetica : bine-rau, fru-mos-urit, aplauze cind opera se conforma cu regulele, cu genurile, cu "scolile", cu coteriile; fluieraturi cind nu se conforma, asa cum face critica estetica de la noi, cum face critica-tavalug a d-lui M. Dragomirescu, cum face critica-ritirez a d-lui E. Lovinescu. Critica lui Sainte-Beuve si Taine, fara sa rupa cu totul cu cea veche, a reinnoit critica europeana, a facut-o respectabila, a pus-o in rind cu lumea -- pentru ca a facut din critica o nebanuita pirghie a culturii moderne. Si a ajutat enorm la cresterea si raspindirea interesului pentru literatura si la gloria scriitorilor - contemporani si din trecut. Iar aceasta a facut-o prin sociologism si, mai ales, prin istorism si psihologism. Fara indoiala ca opera literara fiind o opera de arta, consideratia estetica primeaza si subordoneaza. Fara indoiala ca, in definitia unei opere literare, importanta este diferenta specifica, adica arta.

Si desigur ca, daca nu ajuta la adincirea analizei si nu deschide orizonturi gustului, sociologismul, istorismul si psihologismul - si ideile - nu si-au indeplinit rolul.

Am scris mai sus cuvintele : "critica, o pirghie a culturii", care vor ofensa pe esteticianii nostri, dar sint sigur ca nu si pe d. Zarifopol. Caci daca, fara sa urmareasca anume scopuri culturale, critica are si acest rezultat, este un rau ? Doar si arta, joc, produs pur gratuit, are acest rol. Si il are si critica pur estetica. Dar critica complecta il are intr-o masura si mai mare si, pe linga aceasta, prezinta fenomenul literar mai complect.

Critica nu trebuie sa fie - intentionat - si psihologica ori sociologica, spre a avea un rol cultural mai mare. Acest rol ea il are cind e si psihologica ori sociologica.

Reducerea intregii critici literare la singura critica tehnica nu ar fi numai saracia criticii - cu atit mai mult cu cit critica tehnica este scurta, si estetica este in fasa -, ci ar fi si un act de obscurantism, pentru ca este de-a dreptul un act impotriva culturii unui popor. E semnificativ ca pasiunea exclusivista de la noi pentru aceasta critica merge alaturea cu ura impotriva ideilor. Si e semnificativ ca la noi acest amor si aceasta ura au inceput sa infloreasca in perioada postbelica de intuneric, de lene intelectuala, de dispret pentru intelectuali, de scoli fara profesori etc. Si e mai semnificativ ca critica stiintifica, psihologica, sociologica s-a nascut in Europa secolului trecut, in anii splendizi, cind s-au creat toate stiintele, in vremea cultului pentru inteligenta si pentru adevar.



Credem ca s-a inteles din cele de mai sus ca psihologia si sociologia, si multe altele (de altfel ca si esteticA) sint numai instrumente de analiza. Sint mijloace, si nu scop. Altfel, n-ar mai fi vorba de critica literara, ci de psihologie si sociologie pe baza literaturii. (Si tot asa si cu estetica. Cind ea este scop, avem de-a face cu disciplina numita Estetica, intemeiata pe opere de arta literara, si nu cu critica literarA). Cind, in aceasta revista, am utilizat - in prima parte a unui studiu despre d. Bratescu-Voinesti - psihologia si sociologia, am facut critica literara (buna, rea - c alta intrebarE). Cu atit mai mult cu cit din observarile sociologice rezulta si lamurirea unor pure probleme de tehnica : de pilda, pictura mai pe larg in unele nuvele decit in altele a mediului, pentru ca in unele mediul era mai determinant in desfasurarea evenimentelor si producerea deznodamantului, decit in altele - observatie din care reiesea meritul de artist al d-lui Bratescu-Voinesti.

Cind insa tot in aceasta revista am utilizat opera dramatica a lui Alecsandri spre a defini atitudinea boierimii mici din Moldova de la jumatatea veacului trecut, studiul nu mai era de critica literara, ci de istorie a culturii. Cind cineva s-ar folosi de criminologie ca sa explice si mai bine pe Mac-beth, ar face critica literara ; cind s-ar folosi de Macbeth ca sa elucideze o problema de criminologie, ar face criminologie.

Trebuie sa mai adaogam ca nu toate operele comporta egal diferitele metode critice. Mai putina sociologie cere critica completa a operei d-lui Arghezi decit a operei lui Eminescu, si mai putina a lui Eminescu decit a lui Caragiale etc.

D. Zarifopol are parerea ca cei care fac, fie si cit de putin, critica psihologica ori sociologica (intrebuintam mereu aceasta expresie improprie ; in realitate e vorba de critica literara cu ajutorul sociologiei si al psihologieI), asadar, d. Zarifopol crede ca cei care cer in critica literara ajutorul psihologiei si sociologiei sint oameni care se simt incomodati de atitudinea estetica si fac toate chipurile sa evadeze din ca. E posibil. Si nu trebuie sa fie atit de crud d. Zarifopol cu ei, caci, in adevar, critica estetica e lucru foarte greu. (De altfel, ca orice critica, atunci cind nu-i vorba goala.) Iata, de pilda, ce conditii i se cer unui critic in definitia pe care o da criticii estetice d. Lovinescu, un calificat adept national al acestei critice :



"inchipuiti-va un fermecator colt de natura acoperit de umbrele noptii. Deodata bezna intunericului se fringe. La inceput banuiesti numai o sfortare, apoi palele se dau la o parte strapunse ca de o sulita ascutita de argint, care dupa ce a scormonit incetul cu incetul, cu o munca staruitoare, isi arata virful luminos. Pare inmarmurita o clipa, apoi se prabuseste in vazduh ca un fulger argintiu. Se lumineaza inaltimile, se tivesc nourii cu un fir de sidef, si raza se pogoara tot mai grabita. Iat-o acum pe pamint, alergind in jurul lacului linistit, limpezindu-i adincul, poposind in potirul de zapada al unui nufar, lunecind de-a lungul gfcului incovoiat al unei lebede adormite. Facind ocolul lacului, sare pe mal, se anina in firele de iarba, se incurca printre dinsele, dar scapa biruitoare pentru a se catara de grumazul unui mindru stinjinel, gidilindu-l pe sub musteata Stinjinelul atipit se trezeste ; petalele inflacarate se string intr-o sarutare, dar raza a scapat. Acum e departe. A zarit o lacrima de roua, in jurul careia se invirteste. Focurile ascunse in adincime se trezesc deodata pilpiind. E serbare mare; ard faclii nenumarate.



Dintr-o picatura de roua raza a facut un diamant sein-teictor, cu ape de lumina, cu candele ce se sting si se aprind. Apoi alearga mai departe, inflacarind ierburile de seinteieri inmiite, alearga samanind viata pe copaci si zimbctul pe flori, alearga, alearga de-a lungul caselor.

Dibace, ea se strecoara prin indoitura unei perdele. intr-o clipa a patruns in camera intunecata. Se cuibareste putin in fotoliul stravechi, apoi isi incepe goana neinfrinata, aprinzind focuri nenumarate in oglinzile de cristal, amesteeindu-se prin pulberea parului incretit al femeilor din vechile portrete, tre-cindu-le un fior sub fisiitul matasei grele si un suris pe buzele subtiri, aurind cadrele, inflorind glastrele, serpuind printre horbote si luminind slovele aruncate pe hirtiile imprastiate.

Critica poate fi multe lucruri, dar mai presus de toate e aceasta raza, ce sfredeleste intunericul, purtind bucuria luminei pretutindeni, oprindu-se cu dragoste acolo unde tre-buieste, aratind infatisarile felurite ale lucrurilor ca ale cristalelor, aprinzind focuri ce imprastie un nimb de poezie. Critica e raza de inteligenta ce strabate opera unui poet." Etc.

Aceasta definitie a dat-o d. Lovinescu in 1912. A dezgropat-o dupa sapte ani si a reprodus-o exact in 1919. Asadar, e o definitie definitiva. Deci o putem considera ca un credo critico-estetic. *



Vazind ce se cere prin definitie unui critic estetic, va conveni si d. Zarifopol ca critica estetica este o meserie tare grea. Presupune o mare agilitate si multa antrenare. E prea obositoare, cu toata permisiunea ce i se acorda criticului de a se "cuibari putin in fotoliul stravechi", mai inainte de incidentul estetic cu fiorul cald de sub faldurile matasei grele.

Va admite deci d. Zarifopol ca nu sint atit de vinovati cei care se simt incomodati in atitudinea estetica si evadeaza, grabiti, in psihologie si sociologie.

Dar critica estetica mai este anevoiasa si dan alta cauza. Estetica, mai ales de o bucata de vreme, si mai ales la noi, se schimba des de tot. Niciodata nu poti fi sigur ca estetica de ieri este si cea de azi. Stai vesnic cu inima sarita ca poate s-a "perimat". .Si trebuie sa te revizuiesti mereu. Asa, ca sa luam o pilda si vom lua-o tot din critica estetica a d-lui Lo-vinescu, ca sa nu se spuie ca luam de la altii mai putin calificati spre a ne ilustra mai comod argumentarea -, iata soarta d-lui Minulescu in critica estetica. inainte de razboi, modernismul inca nu era la moda la gurile Dunarii, si d. Lo-vinescu nu putea fi, deci, entuziasmat de d. Minulescu. il numea - cu multa eleganta, dar il numea - "fumiste". Dupa razboi, estetica schimbindu-se, d. Lovinescu trebuind sa accepte pe "fumiste", si-a luat articolul antebelic consacrat poetului simbolist, a pastrat anecdotele spirituale, dar le-a dat o alta concluzie estetica. Din prudenta, insa, d. Lovinescu a pus - sub articolul intors pe dos dupa razboi - data de 1908, cind scrisese articolul primitiv. Lucru, oricum, destul de penibil pentru critica estetica, cu atit mai penibil cu cit articolul fals-datat "1908" contine constatarea ca vremea a dat dreptate d-lui Minulescu : ca Romantele sale au fost gustate "mai tirziu". D. Lovinescu n-a bagat de seama ca in 1908, la aparitia Romantelor pentru mai tirziu, d-sa nu putea lua act de verdictul viitorimii - ceea ce a putut face abia acum, dupa razboi. Voind sa corije trecutul imuabil, ceea ce nu poate face nici Dumnezeu, d-sa n-a bagat de seama ca in 1908 spune ca Romantele au triumfat la 1926. Cind un tinar discipol al sau i-a facut observatia timida ca in articolul despre Anghel, "retiparit" in 1926 si datat 1908, spune contrariul de ceea ce spusese in 1908 (in articolul din 1908 spunea ca este imposibil de deosebit partea fiecaruia in colaborarea Anghel-Iosif, Sar acum, in articolul chipurile retiparit si deci datat tot 1908, spune ca losif n-a contribuit mai cu nimiC), d. Lovinescu a raspuns ca de-atunci si-a schimbat opinia din cauza unor fapte date la iveala mai incoace. Asadar, opinia de-acum, din 1926, intemeiata pe fapte aflate acum, d. Lovinescu o dateaza 1908, pentru ca cititorul sa ramiie uimit de sagacitatea d-sale. (Bineinteles ca discipolul a bagat de seama numai "revizuirea" articolului, dar nu si jongleria cu datele - poate din cauza ca aceste jonglerii sint normale in critica estetica.)

Iata greutatile de neinvins ale criticii estetice. Criticul citat mai sus, daca n-ar fi fost estetic, poate ca nu si-ar fi datat "1908" opiniile din 1926.

Cazul d-lui Minulescu si al lui Anghel-Iosif sint insa numai niste exemple din seria interminabila a revizuirilor si revizuirilor de revizuiri, ale criticii estetice, unele datate retrospectiv, toate perindindu-se dintr-o opera critica in alta, din Pasi pe nisip in Critice, din Critice in Istoria samanatorismului, din Istoria samanatorismului in Istoria literaturii romane moderne, din Istoria literaturii romane moderne in Evolutia literaturii romane, probabil, si asa mai departe, dind o opera colosala, tot asa cum, intr-o piesa cu soldati, zece figuranti intoreindu-se mereu dupa culise dau impresia unei armate, dar revizuiti in dosul culiselor cind in infanteristi, cind in cavaleristi, cind in artileristi. in aceste revizuiri, un singur scriitor se bucura de favorurile nedezmintite ale criticii estetice, dar si acesta cu oarecare acomodari. E d. Victor Eftimiu. Altadata, cutare opera a d-lui Eftimiu era "un mic Faust romanesc", ba inca situarea d-lui Eftimiu in literatura universala fiind de un interes capital, d. Lovinescu tinea sa precizeze : "cu destule deosebiri". Cutare act din aceasta piesa era "de o frumusete neintrecuta in literatura noastra", iar cutare sfirsit de act din acest Faust era "de o frumusete adevarat shakespeariana" (Flacara, 2 si 9 mart. 1913). Astazi, in urma "mutatiei valorilor", Goethe si Shakespeare au cazut in lotul altor poeti, mai "sincronici".

Acestea sint riscurile criticii estetice, si nu e de mirare tendinta instinctiva a unora de a evada in psihologie si sociologie.



Dar, in sfirsit, care e contributia acestei critici la ceea ce s-ar putea numi patrimoniul culturii noastre estetice ? Se compenseaza, oare, greutatile cu rezultatele ? Ca sa nu se spuna ca sintem meschini, vom lua ca exemplu expresia cea mai inalta a esteticii nationale, asadar, iarasi critica d-lui Lovinescu. aplicata la un scriitor care, prin calitatile lui, putea sa puna in toata valoarea ei aceasta estetica. E vorba de in-tilnirea solemna - cu atit mai solemna, cu cit prea tardiva - a criticii estetice cu cel mai talentat poet contemporan, d. Arghezi. Spectacol rar si emotionant. Sa povestim intimplarea. Critica estetica, in mai mult de jumatate din articolul consacrat poetului, il supune la o prealabila cercetare psihologica. Dar, observind greseala, se sperie (si doar critica aceea psihologica nu fusese decit complectarea unor rubrici, gata deschise, de sumar reccnsamint psihologic, si nu vreo violare a sufletului d-lui ArghezI) - insa nu sterge ce-a scris - si se hotaraste sa atace critica estetica. Marturisind ca operatia aceasta e grea (ce spuneam noi d-lui Zarifopol ?), intra totusi in estetica, si in sfirsit ne spune pentru ce d. Arghezi este un poet mare: Pentru ca asociaza un termen abstract cu unul concret, ca si d-nii Maniu, Baltazar, Vo-ronca, Bracscu ; pentru ca exprima abstractul prin materie ; pentru ca transforma expresia vulgara in expresie poetica ; pentru ca rupe fraza prin introducerea unei incidente ! Dar mai caracteristic dintre toate, asadar ceea ce constituie mai cu seama arta d-lui Arghezi, este - zice criticul - asocierea termenului abstract cu cel concret, ca in opera d-lui Voronca.

Domnule Zarifopol, critica estetica nu renteaza.



Dar sa fim drepti si sa recunoastem ca aceasta critica ar fi fost mai complexa, daca criticului i-ar fi placut, fara sa fie siluit de ..rincronism", poetul criticat. (Dar cum iti poate placea Arghezi, cind gasesti "frumuseti adevarat shakespea-riane" in d. Victor Eftimiu ?)

Si, cu aceasta, - un ultim inconvenient al criticii estetice. Critica estetica nationala nu are gust estetic. Un "psiholog" si un "sociolog" poate ar gasi explicatia acestei nostime si tragice contradictii. Dar noi ne vom margini sa consemnam faptul.

Hogas a trecut pe acest pamint fara ca critica estetica sa bage de seama. D-na Papadat-Bengescu, cita vreme a stat departe de coteriile estetice, adica exact in vremea cind a scris opera care convenea temperamentului d-salc artistic, a fost complect ignorata de critica estetica. D. Galaction a creat o proza stralucitoare, dar critica estetica l-a insultat ori ignorat. D. Arghezi a creat poezia vremii noastre, dar critica estetica s-a entuziasmat de d-nii Victor Eftimiu si Talaz. Alice Calugaru a trecut ca un splendid meteor, dar critica estetica n-a vazut-o. Si doar critica aceasta isi exprima pe-a-tunci opiniile aproape zilnic. in rindurile de mai sus am numit mai pe toti scriitorii de talent aparuti inainte de razboi si, deci, din cauza perspectivei, cu situatia mai limpede. in acelasi timp critica estetica a "lansat" toate nulitatile si a cautat sa scoboare pe Cosbuc, pe Caragiale, pe Sadoveanu, pe Bratescu-Voinesti etc. Iar cind, silita de moda, a acceptat vreun talent, a fost si mai rau : inghesuit in categoriile stilistice si gramaticale ale criticii "estetice", scriitorul isi da duhul. in schimb, ce entuziasm a stirnit Gherea pentru Cosbuc cu critica lui psihologica si sociologica ! Cu ce caldura l-a impus atentiei si admiratiei publicului, cam refractar atunci poeziei cosbuciene, caci psihologia eminesciana era inca dominanta. Dar Gherea avea toata senzualitatea in fata operei de arta. O stringea in brate propriu-zis. Nu se invirtea in jurul ei necajit si plouat.

De altfel, celebrele "lansari" de scriitori de-o suta de ani incoace, din toata Europa, s-au facut prin critica complecta, si mai ales cu un pronuntat caracter psihologic. (Bineinteles, critica psihologica nu e complectarea unor formulare la rubricile : pesimist-optimist, mistic-rationalist, amor sana-tos-amor pervers etc, cum crede, si cum o aplica, critica estetica nationalA). Si chiar scriitorii s-au "lansat" pe ei insisi tot mai cu seama prin caracterul operei lor. Fara talent, yron n-ar fi fost poet. Dar fara byronism n-ar fi cucerit Europa. Caci oamenii sint mai vii, mai complicati si mai profunzi decit si-i inchipuie critica estetica nationala. Ei sufar, se bucura, au idealuri. Nu-s morti, sa le iei masca. (Macar dac-ai putea-o lua ?)

Dar vom reveni pe larg asupra greutatilor indurate in tara noastra de Estetica. Si, ca sa mai ilustram procedeele ei, vom analiza diversele critici, ciriieli si "revizuiri" in textele altora - mai mult revizuiri si ciriieli decit critici - la care s-a dedat aceasta critica in ultimul timp pe socoteala tuturora, si a noastra.



Cu toate aceste dezavantaje, fatal legate de aceasta critica, sintem noi impotriva ei ?

D. Zarifopol pare a o crede, desi stie ca ne-am dedat si noi uneori la umile incercari in aceasta ramura de activitate. Ca nu am reusit de loc - nu are a face. Bunavointa nu ne-a lipsit.

D. Zarifopol spune la sfirsitul unui recent articol din Adevarul literar :

"Dar graba devine astazi o valoare independenta, izvor de voluptati absolute. Si romanii, de ex., sint foarte grabiti acum sa ironizeze estetica. Abia afirmata ca interpretare a tehnicei artistice, aceasta disciplina apare unor compatrioti ai nostri, chiar de pe acum, invechita printr-un prea lung abuz. Fara indoiala, asemenea fenomen local nu are mult a face cu soarta esteticei actuale si viitoare ; soarta aceasta se decide in alte parti ale pamintului. Ca detaliu latin dunarean, ea poate forma un mic paragraf plin de savoare caracteristica in istoria literaturii romane."

Stiu ca a lua asupra-ti o aluzie, si a marturisi ca cel vizat esti tu, e un semn de simplicitate de spirit - nu in intelesul cel bun al cuvintului. Si totusi o facem. De altfel, nici nu ne-am putea_ ascunde, caci din toata publicistica nationala noi sintem singurii care nu stam toata ziua in genunchi la picioarele Esteticei. Cum ne-am putea piti, cind cuvintele citate mai sus se raporteaza tot atit de special la noi ca si, de pilda, mai anii trecuti, "regele baltilor" - la Terente ?

D. Zarifopol ne face un exces de onoare. Din citatul de mai sus ar rezulta ca noi sintem toata critica romana. Si ca soarta esteticei e primejduita la Gurile Dunarii. Realitatea e alta. Noi sintem o mica peninsula pierduta la un colt de continent - iar pe continent amorul pentru estetica, mai fervent decit orieind. De vreo "crima" din partea noastra, - aceea de a raspindi psihologismul, sociologismul si ideile - nici vorba nu poate fi. S-ar fi crezut ca unii traditionalisti, sa se poata contagia de vitiile noastre. Dar si ei ne-au injurai ca ofensam estetica. Nici nu se banuieste cu ce jind si cu ce invidie se uita ei la estetica subtire a modernistilor - ca la un ideal inaccesibil.

Apoi d. Zarifopol, ca compensatie la onoarea de mai sus, ne face un exces de nedreptate, cind zice ca ironizam estetica. (Ce Dumnezeu ! Nu sintem atit de neghiobi, chiar daca am avea ceva impotriva ei. Atita lucru stim si noi - ca estetica e lucru subtire si cultul ei te onoreaza si te distinge - si n-o sa ne dam noi pe fata obtuzitatea, nesiliti de nimeni !) Noi "ironizam", ca sa intrebuintam expresia d. Zarifopol, "Estetica", nu estetica. Grimasa, strimbatura estetica.

Iar daca am fi cavalerii Esteticei, am "ironiza" si mai mult strimbatura, caci ne-ar supara tare de tot bagatelizarea Idolului. Daca (parafrazam si acomodam o pagina din Tol-stoI), daca ai vedea pe un barbat stringind in brate o papusa de portelan, ai ride. Daca insa l-ai vedea dedindu-se la acest sport nehigienic, pe cind tu stringi in brate o papusa de carne, n-ai mai ride. Nici nu l-ai "ironiza". L-ai plesni.

Mai degraba ar trebui sa fie ofensat de strimbatura estetica nationala d. Zarifopol, decit noi. Si totusi aceasta "gingasie" n-a incondeiat-o in Registrul ideilor gingase. Lipsa aceasta complecteaza, in definitiv, "crima" d-lui Zarifopol.

N-a bagat de seama d-sa cum il parodiaza baietii cei cu papusile de portelan pe genunchi ?



Si n-a banuit d-l Zarifopol ca in "ironizarile" noastre se ascunde poate si putina dragoste pentru papusa cea vie ? Daca - ipoteza absurda in societatea noastra hiperestetica - daca baietii ar incepe sa-i dea cu psihologismul si sociologismul, nu sintem siguri ca am avea destula seriozitate si tarie de suflet sa raminem sociologisti si psihologisti, si nu ne-am transforma in cavaleri ai Esteticei, cu sabia de foc la usa ei.

Dar in citatul din Adevarul literar d. Zarifopol nu ne face numai noua o nedreptate. Una si mai mare o face esteticei nationale, cind spune ca soarta Esteticei se va hotari aiurea. Dar aiurea simtul estetic, cum am aratat mai sus, nu e atit de ascutit si vigilent si atit de generalizat ca la noi. Acum, cind d. Dragomircscu, inspaimintat de ravagiile pe care le fac in Occident psihologismul si sociologismul, s-a hotarit sa ia toiagul pribegiei si sa predice Estetica la infideli, tocmai acum d. Zarifopol anunta ca soarta esteticei "se va decide in alte parti ale pamintului" ? Apoi n-are dreptate d. Dragomirescu sa-l denunte in fiecare saptamina ca agent al germanismului la Gurile Dunarii ?

Publicul, nu intreg, ci numai cel "stricat", amator de spectacole gladiatorice si in special de sfezi in casa vecinului, seva bucura de aceasta "polemica" dintre noi si mult pretuitul de noi d. Zarifopol.

Prevenim publicul stricat ca bucuria i s-a ispravit. Am pus punct acum si aici acestei "polemici", care in realitate nuv este, cel putin pentru noi, decit un fel de "reproches d'amour".

D. Zarifopol este si ramine pentru noi - in orice imprejurari - omul despre care spuneam cindva in Viata romaneasca aceste cuvinte :

"in d. Zarifopol s-au intilnit trei personagii care de obicei se evita. Un erudit, un ginditor si un artist. Eruditul sta in umbra si pune cu discretie o stiinta de primul ordin la in-demina ginditorului, caruia artistul ii imprumuta «straiul de purpura si de aur»."

Si de cind am scris aceste cuvinte, nu numai ca n-am fost dezmintiti de d. Zarifopol, dar am fost mereu intariti in convingerea noastra.



(Viata romaneasca, 1928, An. XX, nr. 1.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

GREUTATILE CRITICII ESTETICE



Opera si activitatea literara Garabet IBRAILEANU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Garabet IBRAILEANU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

LITERATURA SI SOCIETATEA

- citeste textul

GREUTATILE CRITICII ESTETICE

- citeste textul