Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






Confruntarea cu moartea in lirica argheziana despre Tudor ARGHEZI



Arghezi a experimentat, poate, toata gama de atitudini in fata mortii, de la spaima terifianta din Duhovniceasca, ce culmineaza cu imaginea fugii de pe cruce in perspectiva mortii, pana la acceptarea senina, aproape mioritica, din De-a v-ati ascuns. Tema centrala a acestei poezii - moartea - conjuga un intreg complex de teme si motive: destinul, iubirea, devenirea prin celalalt, jocul, egalitatea in fata mortii, trecerea, clipa etc.



Textul este organizat pe o schema aparent epica, in care tatal isi initiaza copiii in taina mortii, apeland la formula unui joc. Mai intai ii avertizeaza asupra disparitiei, intr-o zi, a fiecarei fiinte (E un joc viclean de batrani/ Cu copii ca voi, cu fetite ca tine,/ Joc de slugi si joc de stapani,/ Joc de paseri, de flori, de caini"), atragandu-le atentia asupra perfectiunii implicite a jocului, in care se lasa prinsa orice forma de existenta (Si fiecare il joaca bine"). Identificam in aceasta viziune argheziana a mortii ca fapt universal ideea consubstantialitatii regnurilor vietii, care participa in aceeasi masura la marele joc". Moartea este privita ca proces, ca o curgere lenta, astfel incat poetul gradeaza atat emotia, cat si expresia poetica prin care o exprima, de la prezentarea bucolica, simpla si calma din prima strofa la lamentatia ce ia forma bocetului si a imprecatiei din ultima strofa: Puii mei, bobocii mei, copiii mei!

    / Asa este jocul./ il joci in doi, in trei,/ il joci in cate cati vrei./ Arde-l-ar focul!

    ".



Unitatea universului se pastreaza mereu aceeasi. Ca-ntr-un circuit viata-moarte, moarte--viata, se vor conserva legaturile dintre cele doua lumi, pentru ca, Sub coviltirele lui Dumnezeu", iubirea este singura care conteaza, fiind o modalitate de a ingheta eternitatea. Decrepitudinea fiintei este sugerata prin enumerarea in ascendenta a trairilor umane, de la exterior catre interior, de la statutul biologic la cel ontologic al fiintei umane: intr-o zi piciorul va ramane greu,/ Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa". Ochiul" si limba", metafore ale identitatii umane constiente si creative, sunt cele care incheie procesul, ca o sugestie a supravietuirii spiritului dincolo de disparitia trupului. Ipostaza omului va fi acum tacerea, mutenia" blagiana, o tentativa de reintoarcere la originile fiintei, de contopire cu substanta originara: Eu o sa rad si o sa tac,/ O sa ma culc la pamant./ O sa stau fara cuvant,/ De pilda, langa copac". Ceva din panteismul unor psalmi se regaseste si in aceasta poezie, o topire lenta a fapturii, o reintoarcere in matca din care s-a desprins pentru a mentine echilibrul acelui tot" primordial, echilibru transferat, odata cu Marea Trecere", asupra urmasilor.



Sugestia invierii, prin trimiterea la Sfintele Scripturi", la Domnul nostru Iisus Hristos" si la Lazar, este continuta in strofele V si VII, fiind o incercare de a atenua durerea despartirii la gandul regasirii, candva, in sfera nemuririi: E jocul Sfintelor Scripturi./ Asa s-a jucat si Domnul nostru Iisus Hristos", Stiind ca si Lazar a-nviat,/ Voi sa nu va mahniti, s-asteptati".



Iubirea tatalui pentru copii se manifesta si in duiosia cu care se gandeste la-buaastarea lor: Tata s-a ingrijit de voi,/ V-a lasat vite, hambare",/ Pasune, bordeie si oi,/ Pentru tot felul de nevoi/ Si pentru mancare".

Jocul devine la Arghezi o realitate polarizanta, el inseamna viata - Au ispravit jocul frumos" -, dar si moarte - Asa e jocul, incepe cu moarte". Ambiguitatea voita a discursului, jocul lexical din prima parte a poeziei - O sa ne jucam odata", O sa ma culc la pamant" - se transforma treptat in exprimare directa a unei realitati, termenul-cheie fiind inmormantare".

Clepsidra timpului ii aduce poetului dezamagire, parere de rau, nostalgie, dar si revolta strigata patimas in finalul poeziei. Desi titlul este imprumutat de la un joc copilaresc, iar textul, in ansamblu, urmareste sa mentina aceasta iluzie a jocului, razbate totusi cu acuitate eterna framantare a omului, zbuciumul launtric al celui care se simte dureros amenintat de pieri-ciune", de unde si razvratirea amara si solitara ce incheie, in maniera folclorica, poezia. in Duhovniceasca, atitudinea in fata mortii ia forma spaimei de neant, a proiectiei in terifiant. Perspectiva poetului asupra lumii capata dimensiuni inspaimantatoare prin grandoarea lor: Ce noapte groasa, ce noapte grea!

    / A batut in fundul lumii cineva". Naruirea gospodariei este prezentata sub forma unei imagini apocaliptice, a unui peisaj terifiant peste care domneste o atmosfera apasatoare. Pare ca intreg universul este scaldat de un intuneric de nepatruns, sugerandu-se lipsa de perspectiva, limitarea la care este condamnat individul: S-au starpit cucuruzii,/ S-au uscat busuiocul si duzii,/ Au zburat din streasina lunii/ Si s-au pierdut randunelele, lastunii". Noaptea reprezinta aici nu doar un element de cadru, cat mai ales o stare de suflet. Versurile Toti nu mai sunt,/ Toti au plecat, de cand ai plecat/ Toti s-au culcat, ca tine, toti au innoptat,/ Toti au murit de tot" extind ideea mortii asupra intregului univers, astfel incat poetul, intr-un paroxism al fricii si al suferintei, isi cauta scaparea, ca intr-un delir, la pieptul mamei. Aceasta evocare a iubirii materne are sensul unei recuperari a fericirii simple a copilariei care adanceste emotia poeziei: Tu esti, mama? Mi-e frica,/ Mama buna, mama mica!

    / Ti s-a urat in pamant".




Poetul intra in circuitul materiei, se depersonalizeaza, numarul din poarta simbolizand identitatea acestuia: Eu sunt risipit prin spini si bolovani/ Au murit si numarul din poarta/ Si clopotul si lacatul si cheia". intreaga locuinta are aceeasi soarta cu cea a omului. Cine-stie-cine" este un apelativ al Mortii, care apare aici personificata si Se uita prin intuneric la mine/ Si-mi vede cugetele toate". Frica de moarte este dezvaluita mai pregnant in ultima strofa, cand poetul se identifica cu Iisus-omul, care nu poate suporta durerile crucii si fuge de pe ea: Am fugit de pe cruce/ Ia-ma-n brate si strange-ma bine".

Spaima mortii poate fi atenuata la gandul bucuriilor si realizarilor vietii, aceasta reprezentand cea de-a treia coordonata a liricii argheziene pe aceasta tema. Astfel, in poezia De ce-asfi trist ?, construita pe baza repetitiei interogatiei retorice din titlu, poetul incearca sa gaseasca motive pentru a se convinge ca batranetea este frumoasa si ca nu inseamna tristete: De ce-as fi trist, ca noaptea tarzie mi-e frumoasa ? / Pridvoarele-mi sunt pline cu cosuri de flori, ca o mireasa/ De ce-as fi trist? Ca nu stiu mai bine sa framant/ Cu sunet de vioara urciorul de pamant?/ Nu mi-e cladita casa de sita pentru Trotus/ in pajistea de cranguri?/ De ce-as fi trist? Si totusi". Complexitatea contradictorie a poemului este semnificativa pentru ultimii ani de viata ai poetului. Apar cateva simboluri: toamna tarzie" - batranetea, sunet de vioara" - inspiratia.

La putini dintre poetii nostri apropierea mortii este atat de linistitoare, cauza stand in crestinismul cosmic" analizat de Eliade. Moartea marcheaza intrarea intr-un taram al neprevazutului: E-o insula? un munte? o apa? un desert?" din care nimeni nu mai poate iesi.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.