» iubirea este un sentiment protector, dus pana la extazul familiar, o necontenita chemare a iubitei, amanand intalnirea pentru a prelungi fericirea de care se simte cuprins, in care Arghezi presara ironii incantatoare:
"Si acum c-o vad venind
Pe poteca solitara,
De departe, simt un jind
Si-as dori sa mi se para." ("Melancolie")
"Apropiata mie si totusi departata,
Logodnica de-a pururi, sotie niciodata."
("Cantare")
"Faptura ta intreaga
De chin si bucurie,
Nu trebuie sa-mi fie,
De ce sa-mi fie draga?" ("Creion")
» iubirea este starea superioara a ingemanarii celor ce se iubesc, iubirea avand puterea de a schimba sensul existentei indragostitilor, ca in "Psalmul de taina", care este una din cele mai frumoase poezii din lirica erotica romaneasca:
"Femeie raspandita-n mine ca o mireasma-ntr-o padure,
Scrisa-n visare ca o slova, infipta-n trunchiul meu: sacure.
()
Tu care mi-ai schimbat cararea
si mi-ai facut-o val de mare,
De-mi duce bolta-nsingurata
Dintr-o valtoare-ntr-o valtoare."
» iubita-sotie este stapana universului casnic, iubirea este implinita in cadrul naturii vegetale si animale, in toata bogatia, varietatea si splendoarea ei:
"Pamantul umbla dupa tine sa te soarba
Cu varfuri boante de iarba oarba.
Din sangele tau baut si din sudoare
Pot sa iasa alte poame si feluri noi de floare."
("Mireasa") "Trebuie sa mergem sa cunoasca Tarla, cotetele, grajdul, balta,
Cine are sa le domneasca.
PoftimAriciul nostru, pana una-alta."
{"Casnicie")
Poezia sociala. Arghezi exprima o atractie surprinzatoare pentru fata dizgratioasa a lumii, o placere a cruzimii, un spectacol al degradarii umane:
» ilustreaza scabrosul, putreziciunea vietii omenesti: "in beciul cu morti,
Ion e frumos, intins gol pe piatra cu-n fraged suras, Trei nopti sobolanii l-au ros Si din gura-i baloasa-i cade sacaz." ("Ion Ion")
» lumea mahalalei citadine, a pungasilor, a ucigasilor, a puscariasilor ("regasita si in proza "Poarta neagra)", ilustrata in poeziile "Doi flamanzi", "Generatii", "Ceasul de apoi", "Cina":
"O fi fost ma-ta vioara, Trestie sau caprioara Si-o fi prins in pantec plod De strigoi de voevod? Ca din oamenii de rand Nu te-ai zamislit nicicand. Doar anapoda si sparc, Cine stie din ce smarc, Morfolit de o copita De faptura negraita Cu coarne de gheata, Cu coama de ceata, Cu uger de omat -Iese asa fel de fat"
("Fatalaul") "in frig si noroi Trec hotii-n convoi, cate doi, Cu lanturi taras de picioare, Muncindu-se parca-n mocirli de sudoare"
("Cina")
» Arghezi ramane solidar cu cu cei multi, care trudesc in anonimat. infrumusetati de munca aspra, dar cinstita, in timp ce aceia care trandavesc sunt degradati moral, jalnici. Poetul se simte mandru pentru cei simpli si cinstiti si revoltat si dispretuitor fsta de cei "plini de bube", cum ii numeste pe boieri.
Poezia de revolta sociala este exprimata in volumul "1907-Peizaje" din 1955, in care poeziile-pamflet "Cuvant inainte", "Pe razatoare", "Lipsesc morminte" ilustreaza drama rascoalei taranesti intr-un limbaj deosebit de impresionant.
» Volumul "Cantare omului" din 1956 este o adevarata sociogonie. ilustrand in imagini poetice de o puternica expresivitate artistica evolutia omului de-a lungul devenirii sale ("Nascocitorul"), pana la omagiul adus acestuia pentru descoperirea tainei tainelor, atomul ("Cel ce gandeste singur").
V. Poezia jocului, a boabei si a faramei exprima fascinatia pe care o are Arghezi pentru universul inconjurator, alcatuit, cu candoare unica si fermecatoare, din lumea gazelor, a florilor si a animalelor domestice. in proza si poezia dedicate acestor minuscule fiinte, Arghezi explica naiv geneza Universului ("facerea lumii, balet pe sapte silabe"), aseamana conditia omului cu "Un plop uscat" ori descrie elementele marunte ce compun Universul, cum ar fi: buruienile, cartoful ("Har"), dovleacul ("Hora in gradina"), gazele ("Vaca lui Dumnezeu").
"imbracati in straie de iasca
Sunt gata cartofii sa nasca,
S-au pregatit o iarna de soroc,
Cu cartitele la un loc "
("Har") inca din primul volum, "Cuvinte potrivite", Arghezi isi dovedeste inclinatia afectiva pentru aceasta lume gingasa, delicata, inocenta a vietuitoarelor, fata de care el are o dependenta afectiva. in poezia "Cantec de adormit Mitura", precum si in "Cantec de cununie", urarea calda, sincera exprima bucuria si entuziasmul poetului pentru lumea copilariei:
"Doamne, fa-i bordei in soare, intr-un colt de tara veche
Nu mai nalt decat o floare
Si ingust cat o ureche."
("Cantec de adormit Mitura")
"Ti-am adus sa te cunoasca
Fluturi, melci, aripi si-o broasca
Pentru lapte ti-am adus
Capra mea cu coada-n sus
Si un stup crescut de mine
Plin cu faguri de albine O pisica si-un motan Si-un catel de portelan."
("Cantec de cununie")
