Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont

Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



Ciocoii vechi si noi - Scene de viata sociala de Nicolae FILIMON



Zilele cele frumoase ale toamnei din anul 1817 isi luasera zborul, impreuna cu placerile ce procura ele locuitorilor Romaniei. Iarna se aratase cam de timpuriu si vantul de la miazanoapte incepuse din vreme a sufla cu tarie acea raceala care amorteste natura, despoaie arborii si acopera tarinile si orasele cu valul intristarii si al monotoniei. Orasul Bucuresti, atat de zgomotos si de capricios in zilele noastre, nu era tot astfel in timpul lui Caragea. Locuitorii sai din clasa de mijloc, deprinsi de mult timp cu viata orientala cea plina de lene si poezie, vara se adunau la gradinile Breslea, Barbalata, Cismegiu si Giafer. Acolo, fiecare isnaf sau cap de familie isi intindea masa si, impreuna cu casnicii si amicii, beau si mancau; apoi incepeau a invarti hora stramoseasca si dansurile cele vesele, care se deosebesc foarte putin de tarantela neapolitana si care plac atat de mult intregului popor latin. Era, insa, cu deosebire curios a privi comica gravitate cu care oamenii din popor executau hora, dansul lor de predilectiune. Provocarea la dans venea mai totdeauna din partea tinerilor; batranii sedeau rasturnati pe iarba verde, sub umbra cea deasa a copacilor si fumau; dar cu incetul o atractiune neinvinsa se transmitea in inima oamenilor de orice varsta: jocul tinerimii, ca un electrism, misca pe batranii patroni; ei se sculau de pe iarba, scoteau binisele cele lungi, isi sumeteau pulpanele de la anterie si se aruncau cu exaltatie in arena dansului. Era comic a-i vedea cu ce gesturi si cu ce miscari se sileau a dovedi junilor cum ca nici batranii nu sunt tocmai de lepadat. Islicul cu patru colturi al marelui terzi-basa parea ca reclama prioritatea nobletei asupra caciulii de cazacliu a cojocarului subtire, care, la randul ei, parea ca dispretuieste caciula cu roata a bogasierului si calpacul de blana al armeanului ibrisimgiu. Cand trecea furia dansului, toata compania se punea iarasi pe bere si pe mancare si, spre a da veseliei un ton de galanterie mai mar


e, ei completau orgia prin feluri de glume, turnand vin in islicele barbatilor si in condurii femeilor si dandu-si unii altora sa bea, razand si gesticuland ca niste nebuni. In tot timpul acesta, lautarii nu incetau a trage din viori si a canta din gura sau cantece de amor pline de dulceata, destinate a produce in inima ascultatorilor dor si infocare, sau melodii de dans, vesele si saltarete. Pe cand insa tinerii si batranii de amandoua sexele se desfatau precum arataram, copiii, adunati in mici grupe, indopandu-se cu ciurechi, simiti cu branza, alune prajite si floricele de porumb si adapandu-se mereu din donitele cu serbet rosiu si cu braga, luau si ei parte la veselia obsteasca. Baietii azvarleau cu mingea si cu arsicele, iar fetitele cele mici se jucau de-a ascunselea sau de-a baba oarba, alergand ca niste caprioare prin iarba cea verde si moale, spre a prinde fluturi sau a culege flori. Catre seara, toate aceste grupuri inveselite, barbati si femei, dupa ce isi netezeau giubelele si trimiteau pe slugi inainte cu ploscile si blidele de mancare, plecau pe la casele lor, impartiti in cete, dupa isnafuri sau meserii. Asa trecea timpul in sarbatorile verii; dar cand venea epoca cea monotona a iernii, toti acesti oameni stau inchisi prin case si serile cele lungi se petreceau in tacere; abia daca uneori se adunau mai multi la un loc spre a povesti cele ce se intamplau in cercul restrans al mahalalei sau spre a juca intre ei contina, mariasul si curelusa. Atunci insa, ca si acum, boierii si oamenii cei cu averi mari se deosebeau foarte mult de popor in petrecerile lor. Boierii se plimbau in calesti si butci cu arcurile poleite, spre a se deosebi de negutatori. Podul Mogosoaiei si al Targului de Afara erau cele de capetenie preumblari ale boierilor. Mesele si petrecerile lor se faceau in familii mai multe adunate la un loc; rar se intampla sa manance pe la gradini; dar si atunci preferau gradina lui Scufa, via Brancoveanului din Dealul Spirii si gradina lui Belu de langa Vacaresti, spre a nu da prilej norodului a surprinde vreo necuviinta a lor si a li se pierde printr-aceasta prestigiul. Boierii cei tineri, din cauza stranselor relatiuni ce avea cu fanariotii si alti venetici depravati, contactase inca de pe atunci o multime de vicii, contrarie cu totul modului de vietuire al boierilor batrani. Sania mitologica a lui beizadea C. Caragea, facuta in forma carului lui Apollon, si cei sase cerbi ce o trageau, contesul cel de postav alb, blanit cu samur de Mosca, hangerul cel semanat cu brilianturi si gugiumanul de samur cu fundul alb al acestui frumos principe, precum si rochiile cele nepretuite, salurile si feregile domnitei Ralu intorsese atat de mult capul junilor boieri si cucoane, incat de multe ori vindeau mosii de mare pret, ca sa imiteze luxul si stralucirea acestor principi risipitori. Raul poate ca ar fi fost mai mic daca s-ar fi oprit aci; dar viata scandaloasa si depravatiunea luand proportiuni mari, infestara si demoralizara pana la un mare grad societatea intreaga. Din toate relele acestea jocul de carti fu acela care raspandi mai mult demoralizarea; el saracea pe boieri si functionari si-i indemna la hrapiri de tot felul. Unul din cei mai mari desfranati si risipitori din acei timpi era postelnicul Andronache Tuzluc; el fura ca un talhar de codru si cheltuia ca un nebun. Mesele cele mai stralucite, seratele cele mai atragatoare, jocurile de carti cele mai darapanatoare, care faceau sa treaca dintr-o punga intr-alta averea saracilor, toate acestea in casa la dansul se petreceau. Arghira, Rozolina si Calmuca, Frineele si Messalinele de pe atunci ale Bucurestilor, erau stapane in casa lui, ce devenise adevarat mormant al oricarui amor curat si statornic, al oricarei credinte conjugale. In ziua de 30 noiembrie fanariotul facea in toti anii masa mare si zaiafet in onoarea sfantului Andrei, patronul sau. Ajuns in culmea favorii domnesti, el voi, in anul in care am sosit cu povestirea noastra, ca serbarea sa fie cat se va putea mai stralucita. Cu acest scop, el aduse din Constantinopole tot ce se gasea acolo mai scump in pesti, poame si vinuri, pe care unindu-le cu delicatesele gastronomice ale tarii: pastravi, mihalti si felurite alte mancari fragede si gustoase, pregatise de acea zi un ospat care ar fi putut sa atate dorintele chiar ale vestitilor nostri strabuni in lacomie: Lucullus si Eliogabal. Timpul insa parea ca contrariaza inadins mania de lux si opulenta fanariotului, caci la 30 noiembrie sufla cu tarie vantul cel de miazanoapte, aducand cu sine troiene de zapada deasa, care intunecau, ziua la amiaza mare, lumina soarelui; dar invitatii postelnicului erau oameni de aceia ce nu se sperie de fiece lucru. Era de ajuns pentru dansii sa stie ca in casa amicului lor vor gasi prilej a comite trei sau patru din cele sapte pacate de moarte, si aceasta ii facea sa treca prin ger si zapada. Camera pregatita pentru primirea si ospatarea invitatilor era un fel de salon patrat, spoit cu var si in mijlocul tavanului cu un cerc de flori arabesti, tot de var, lucrate in relief, dar fara gust, nici maiestrie. Mobilierul se compunea din doua paturi de scanduri infundate, acoperite cu saltele de perne, peste care erau intinse macaturi de lana de Brussa, cu ciucuri de Venetia pe margini. Langa zidul dinspre gradina era un sipet mare, imbracat cu piele de caprioara albastra si legat cu fier alb, iar deasupra lui era un alt sipetas mai mic, de lemn de nuc cu flori de sidef. In mijlocul camerei era un scaun de brad cu trei picioare, pe care erau puse patru sfesnice de tumbac, cu lumanari de seu intr-insele, si o pereche mucari de alama, cu care o tiganca frumusica lua din cand in cand mucul lumanarilor, ca sa dea mai multa lumina. In fine, pe la 12½ ore turcesti incepura invitatii a sosi. Cel dintai care sui scara caselor lui Andronache fu hatmanul Costache Carabus, june frumusel, dar fara spirit, depravat pana la maduva oaselor, amic intim si partas al tuturor desfranarilor lui beizadea Costache. Dupa dansul venira spatarul Dimache Pingelescu, om ce se silea cat putea sa nu deminta prenumele sau, camarasul Stamate Birlic, clucerul Ionita Maturica, paharnicul Dimitrache Mana-Lunga si baronul Nichita Calicevschi. Mai in urma de toti veni si beizadeaua intovarasit de treti-logofat Iordache Zlatonit, un om foarte cunoscut pe timpul acela prin spiritul sau satiric si plin de originalitate. Dupa ce musafirii se asezara pe cele doua paturi, o tiganca bine imbracata si purtand o scurteica imblanita, cu gulerul ridicat in sus, se prezenta inaintea lor cu o tava plina de dulcete de tot felul; dupa dansa venea alta tiganca tinand o tava cu o multime de paharute cu vutca de izma si cateva farfurii cu migdale curatite si cu naut prajit. Indata apoi intra cafegiul boierului, imbracat cu un mintean de postav negru, cusut cu fir, dar fara maneci, spre a lasa sa se vada bratele sale albe prin camasa de borangic subtire si refecat a cu bibiluri; mijlocul lui, zvelt si mladios, era incins cu un sal de matase vargata, ale carui extremitati atarnau cu gratie pe soldul cel stang al piciorului; poturii sai de postav visiniu cu turiecii de fir; imineii cei stracojii si fesul cel rosu cu funda de ibrisin negru, asezat pe cap cu cochetaria cea minunata a fanariotilor, faceau din acel june servitor un Ganimed care ar fi putut atata gelozia vechilor zei din Olimpul lui Omer. El venea cu o tava de argint in mana, pe care erau depuse, in zarfurile lor de filigran, mai multe filigene pline de o cafea de Arabia, spumoasa si parfumata; dupa dansul intra ciubucciul cu ciubucele de antep si de iasomie, din ale caror lulele umplute afanat cu tutunul de cel mai ales ieseau nori de fum mirositor. Intrarea succesiva a acestor servitori forma o reprezentare pitoreasca; cunoscand foarte bine regulile ierarhiei, ca slugi de casa mare, ei se duceau mai intai la beizadea Costache, apoi gradat la toti ceilalti si-si implineau datoriile cu eleganta si exactitate. Terminandu-se ceremonialul cafelei, musafirii, ca oameni in treburi, incepura a vorbi politica si a discuta despre pravilele ce se pregateau pentru tara de catre principele Caragea si consilierii sai; dar beizadeaua, voind sa sparga acea conversatiune a carei seriozitate ascundea numai minciuni si lingusiri ce-l faceau sa caste urat, zise o data:
- Ia ascultati, boieri!
La ce am venit noi oare aici? Sa punem tara la oranduiala, sau sa ne veselim? Lasati trebile tarii pe seama tata-meu si a sfetnicilor lui si aideti sa bem si sa mancam!
Apoi, intorcandu-se catre stapanul casei, zise:
- Andronache, zi baietilor sa puie masa.
- Numaidecat, maria ta!
raspunse fanariotul cu obisnuitul sau aer de injosire. Iar pana atunci, maria ta si domnia lor, cinstiti boieri, treceti in odaia cealalta si va eglendisiti dupa placere. Invitatii trecura in acea odaie care era mobilata cu doua sofale turcesti; pe una era o masa rotunda cu picioarele scurte, pe care erau asezate doua sfesnice si mai multe perechi de carti de joc; iar pe cealalta erau table pentru jocul de satrange si pentru tintar. Cei mai multi dintre invitati se asezara imprejurul mesei cu cartile. Beizadeaua insa si cu hatmanul Carabus preferara jocul de satrange.
- Ce jucam, boieri? zise camarasul Stamate Birlic, manevrand o pereche de carti. Facem un otuzbir de englingea pana se va gati masa?
- Mai bine o pantarola, arhon camarase, raspunse Dumitrache Pingelescu
, scotand o punguta cu mahmudele din buzunarul de jos al anteriului.
- Stiti una, boieri? adauga baronul Calicevschi scotand cu lene vreo trei carboante si cateva rubiele din buzunarul jiletcii cu otuzbir si cu pantarola ne pierdem timpul in zadar; haideti mai bine sa facem un stosisor.
- Dar ce dananaie o mai fi aceasta, ca noi n-am auzit pana acum vorbindu-se despre dansa?
- Stosul, boieri domnia voastra, este un joc foarte frumos; el n-aduce somn jucatorilor si ceea ce are mai bun este ca, in putin timp, unul sau doi din jucatori matura toti banii din punga celorlalti; cu putina cheltuiala de vreme stii cu ce te alegi.
- Bree!
da zdravan joc!

- Joc voinicesc!
zise Pingelescu cu entuziasm. Auzi acolo, sa ne motaim de somn toata noaptea pentru cateva mahmudele, dodecari sau rubiele castigate in otuzbir!
Arhon baroane, fa bine de ne invata si pe noi acest minunat joc.
- Bucuros, boierii mei; de ce nu? Sunt doua feluri de stos: unul se numeste curat stos si este cam greu; iar celalalt se numeste ce cei si este mai lesne de invatat.
- Ce cei!
Frumos nume!
Arata-ne dar cum se joaca acest ce cei al domniei tale!

- Bucuros!
Priviti, boieri, zise Calicevschi luand in maini o pereche de carti. Unul dintre noi face cartile, iar ceilalti ori cate unul, sau mai multi deodata zic celui care face cartile: Da-mi un birlic, da-mi un zece ochi, un popa, o preoteasa sau orice alta carte va voi. Cel care tine cartile in mana incepe a da carti punand pe cea dintai dinaintea celui care a cerut, iar pe cea de-a doua dinaintea sa; si daca cartea ceruta va cadea dinaintea celui ce a cerut-o, castiga el, iar de va cadea dinaintea celui care face cartile, castiga acesta. Sa incepem acest frumos joc!
zisera mai multi deodata. Baron Calicevschi, vazand marele entuziasm ce aveau boierii pentru acel joc propus de dansul, simti in sine o bucurie infernala, pe care o sugruma in inima sa, caci el vazu succesul planurilor sale de jefuire asigurat printr-acest mod de pradare, necunoscut inca acelor boieri romani si fanarioti, ce altfel erau foarte dedati la jefuiri. Lua dar indata cartile in maini si intreba:
- Incepem, boieri?
- Sa incepem!

- Luati aminte, ca fac cartile!

- Bine, bine!

- Taieti, boieri!
Pingelescu taie cartile, apoi zise cu semetie:
- Cinci ochi pe zece rubiele. Calicevschi incepu sa dea carti razand pe sub mustata si cu sange rece.
- Opreste-te striga Pingelescu am castigat, da-mi rubielele!

- Poftim, boierule, si ii numara zece rubiele. Ceilalti boieri, vazand cu cata inlesnire se castigau banii in acest nou joc, incepura a juca si ei si atat de bine le mergea jocul, incat unii din ei incepura sa simta mila de bietul baron, care platea neincetat, cu cel mai mare stoicism, perderile sale. Dar aceasta era numai o manevra a siretului muscal; caci dupa cateva minute, toti incepura a pierde. Agitatiunea si zgomotul acestui joc infernal facu pe beizadea Costache si pe hatmanul Carabus sa paraseasca linistitul joc al tablelor.
- Popa, pe ce am in mana!
zise beizadeaua cu mandria aceea plina de fanfaronada ce este particulara beizadelelor din tara noastra. Baronul incepu a da carti, fara se sa preocupe cat de putin de suma ce putea sa aiba principele in mana.
- Ai castigat, maria ta!
exclamara unanim, cu surpriza, toti jucatorii. Beizadeaua deschise mana si gasi intr-insa cincizeci si trei mahmudele, care fura platite cu punctualitate de catre baronul.
- Sase ochi pe toata suma!
zise iarasi beizadeaua. Norocul fu si de asta data in partea beizadelei. Baronul il lasase intr-adins sa castige, ca sa-l incurce, caci la a treia carte beizadeaua pierdu tot ce castigase, impreuna si cu banii sai. Aceasta schimbare de noroc ambitiona si mai mult pe Caragea. El scoase din buzunar o punga plina cu mahmudele si dupa ce bau un pahar de mastica si fuma de cateva ori din ciubuc, zise cu ironie:
- Arhon baroane, cate parale ai in buzunar?
- Am de ajuns, maria ta, ca sa platesc ce voi pierde, raspunse rusul cu mandrie.
- Bine!
ia sa-mi dai un zece ochi pe punga aceasta!

- E prea mult, maria ta!

- Fie dar pe jumatate. Baronul castiga jumatate din ceea ce se afla in punga si la al doilea joc o lua cu totul.
- Eu ma prind ca jocul asta are pe dracul intr-insul, zise postelnicul Andronache Tuzluc. Auzi acolo!
sa pierd eu zece mii de lei intr-o clipeala de ochi? Si unde pui bataia de piept si de inima; unde pui iarasi acel indemn nebiruit de a tot cere pe popa si zece ochi si a tot scoate la dodecari din punga, uitandu-te la dansii cum se duc la dracu.
- Ba sa ma ierti, boierule; banii domniei tale nu s-au dus la dracu, ci in punga la mine, zise baronul.
- Tot atata face, arhon baroane, zise beizadeaua cu ironie.
- Asa, asa!
adauga hatmanul Carabus, cu un ras inghesuit si prostatic, ca sa linguseasca pe beizadeaua.
- Cat ai pierdut, cucoane Andronache? intreba treti-logofat Iordache Zlatonitul, sculandu-se de pe sofaua unde sezuse nemiscat tot timpul cat tinuse jocul.
- Vreo zece mii de lei!
raspunse fanariotul cu nepasare.
- Putin, foarte putin. Sa traiasca isnafurile si saracimea!
N-ai decat sa scoti o cercatura in tara sau sa dai cateva volnicii de furat pe la hoti si banii acestia vor veni la loc inzecit!

- Bravo, Zlatonitule, bravo!
exclama beizadeaua batand din palme si razand ca un nebun.
- Dar bine, maria ta, suferi sa fiu batjocorit de acest nemernic chiar inaintea mariei tale? zise postelnicul ranit la biata cinste.
- De ce te superi, Andronache? Nu vezi ca el glumeste?
- Dar domnia ta, boier Pingelescule, cat ai pierdut? intreba iarasi Zlatonitul.
- Vreo trei mii de lei.
- A zecea parte din pretul cu care iti vinzi obisnuit iscaliturile ce pui pe anaforalele velitilor boieri; nu te intrista de aceasta pierdere, caci din mila lui Dumnezeu pricinile se inmultesc din zi in zi. Pingelescu pleca capul in jos si tacu; dar Zlatonitul se afla in verva satirica si hotarase sa biciuiasca pe toti fara mila, caci nu trecu mult si se adresa catre caminarul Stamate Birlic:
- Ia spune-ne, arhon caminare, ai pierdut si domnia ta ceva?
- Vreo mie cinci sute de lei; un bagatel.
- Nu e nimic. O sa avem vreo cateva podini lipsa la poduri si vreo suta de oameni cu picioarele scrantite. Dar domnia voastra, clucer Maturica si paharnice Mana-Lunga, cum stati?
- Noi am castigat.
- Se vede ca Dumnezeu privegheaza asupra vaduvelor si asupra saracilor, caci de pierdeati si voi, apoi negresit erati sa va bagati maturile si mainile voastre cele lungi in lada saracilor si era sa le luati hrana si imbracamintea macar pe vreo doua-trei luni. Dar domnia ta, arhon baron Calicevschi, de unde ai venit cu acest joc dracesc, care o sa ne duca in stare sa ne pierdem averea, sufletul si chiar mustrarea de cuget? () De ce ai mai venit si domnia ta sa ne cufunzi in prapastia ticalosiei prin jocul domniei tale cel saracacios ca si numele ce porti?
- Ei!
ei!
nebunule, te-ai trecut!
zise beizadeaua atins de vorbele cele aspre ale Zlatonitului.
- Nu, maria ta, nu m-am trecut si nu pot sa tac, caci sunt roman si vad de acum unde o sa ne duca jocul muscalului acestuia. Boierimea tarii, atat de iubita de norod pentru faptele ei cele frumoase, fiii acelor stalpi ai tarii care au jertfit avutia si si-au dat chiar viata pentru tara, o sa ajunga sa vanda mere pe pod ca precupetii, iar cei mai slabi dintre dansii o sa-si piarda cinstea si sufletul, vanzandu-se la cei ce le vor da bani de cheltuiala la neavere !
Da, boierilor, jocul acesta o sa va piarda
- Muscaturile Zlatonitului ar fi mers mult mai departe, daca in momentul cand voia sa reinceapa n-ar fi intrat Paturica, invitand pe musafiri la masa. Beizadeaua se indrepta catre camera de mancare, urmat de toti ceilalti musafiri, se puse la masa si toti incepura a gusta din bucatele cele delicate ale grecului si a bea din vinurile cele mai alese ale tarii. Dar cand ajunsera la fripturi si poame, incepura lautarii a canta cele mai frumoase si mai patetice cantece de masa. Toti oaspetii ascultau pe lautari cu mai multa sau mai putina bagare de seama; numai Caragea si hatmanul Carabus pareau mai agitati decat toti ceilalti. Aceasta se vedea din miscarile capului, din alterarea fetei si mai cu seama din desele oftari ce ieseau din piepturile lor. Vinul cel tamaios de Cernatesti, turnat necontenit in gatlejul boierilor, incepu sa-si faca efectul sau. Oaspetii nostri, care pana aci mancau si beau linistiti ca cei sapte filozofi ai Eladei, prinsera la limba si devenira mai zgomotosi decat nemtii cei beti. Respectul ce aveau asupra beizadelei mai slabise; unii cantau, altii indemnau pe baronul Calicevschi sa inceapa iarasi minunatul joc care cu putin mai inainte le usurase pungile; numai beizadeaua sedea linistit si din cand in cand arunca cate o vorba de spirit in socoteala bietilor oaspeti, care, cu toata ameteala vinului, erau siliti sa sufere, temandu-se de a nu trage asupra-le urgia domneasca. In fine cina se termina si musafirii parasira casa. Postelnicul Andronache, dupa ce dete cateva instructiuni lui Paturica, se puse si el in sanie si se duse la chera Duduca.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 



Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.