Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Ciocoii vechi si noi - Slugile boieresti de Nicolae FILIMON




Pe cand floarea societatii din Bucuresti petrecea in sala teatrului, ascultand muzica lui Rossini si privind magnificul fast al lui Caragea si al copiilor sai, intr-o camera, alaturi cu sala teatrului erau adunate toate slugile boieresti si asteptau acolo iesirea boierilor din teatru, ca sa le ajute a se sui in butci si a-i duce pe la caselel lor. Camera aceasta era foarte spatioasa si mobilata cu paturi de lemn invelite cu rogojini. Un mangal de arama, plin cu carbuni aprinsi, slujea de incalzit si cu felinar cu patru lumanari, spanzurat in mijlocul casei, procura lumina trebuincioasa. Intre slugi (feciori) exista de mult timp un fel de ierarhie, intocmai ca cea din clasele boierilor: boier este marele ban, tot boier este si pitarul si setrarul; dar banul si cei de seama lui sed la masa cu voda, pe cand boierinasii cei mai mici tremura de frig prin sali sau aprind ciubuce boierilor celor mari. Feciorii de pe la boierii cei mari, plecand de la aceasta regula de distinctiune, ocupau in paturi locurile cele mai bune, iar ceilalti sedeau unul langa altul, inghesuiti ca sardelele in butoaie. Feciorul banului X dupa ce umplu ciubucul stapanului sau si se infasura in giubeaua imblanita cu samur, tot a stapanului sau, se tranti in pat cu nepasare si incepu a fuma ca un cadiu. Feciorul vornicesei G intoarse maloteaua stapane-sei pe dos si se imbraca cu dansa, apoi, dupa ce facu un fel de perna din salul si sanguliile ei cele de mare pret, puse capul pe dansele si se lasa in bratele somnului. Cativa din feciori, ca sa goneasca uratul, incepura a juca carti pe fundul islicului marelui clucer T, iar ceilalti ramasera catva timp intr-un fel de nemiscare amestecata cu o usoara somnolen ta. Ionita
- astfel se numea feciorul banului X
- terminand fumarea cuibucului, tusi de doua-trei ori cu ifos boieresc, apoi zise celorlalti:
- Stiti una, baieti? Mie mi-e sete; cine face cinste?
- Eu, raspunse unul dintre feciori.
- Bravo, Dumitrache, bravo!<


br> Ai semne de procopseala, adaose Ionita vesel pentru aprobarea propunerii sale.
- Are dreptate sa faca cinste, zise un alt fecior cu aer de gelozie invederata.
- Da de ce?
- E!
e!
Sa traiasca stapana-sa si cuconul Costache
- Si de ce sa traiasca, spune-ne si noua?
- Pentru ca Dumitrache al dumneavoastra, Dumitrache al cu cinstea, este mijlocitorul lor; dar o sa sparga dracu opincile si parca vad pe Dumitrachita al dumneavoastra batut la falanga sau zdrobit cu topuzul.
- Si de unde stii tu toate acestea? intreba Ionita.
- Ma intrebi de unde stiu? E!
e!
baieti. Eu stiu tot ce se vorbeste prin toate casele boieresti; cunosc chiar cele mai ascunse sfaturi ale boierilor.
- Dar bine, cum le afli toate acestea?
- Asta este iuschiuzarlacul meu.
- Spune-ne si noua, cum faci tu de afli toate tainele boieresti?
- Cat despre casa stapanu-meu, stiu tot ce se petrece intr-insa, caci cum vine cate un boier strain sau altcineva, eu intru dupa dansul si, ca sa nu bage de seama siretlicul meu, uneori ma prefac ca mut un scaun de la un loc la altul, alteori netezesc macaturile pe pat, umplu ciubucele sau pun apa proaspata in caramfile. In timpul acesta boierii vorbesc si verzi si uscate, fara sa le treaca prin minte ca-i ascult; eu insa le bag toate la cap si ma folosesc de dansele la timp.
- Ei bine, cu stapanu-tau faci precum zici, dar cu cucoana lui?
- Mult mai bine: m-am imprietenit cu fata din casa si-mi spune toate tainele stapane-si.
- Buna si aceasta; dar ia spune, cum afli tainele celorlalte case boieresti? Aici sa te vedem?
- Ma duc in toate zilele la pivnita de la Zlatari, unde gasesc pe toti feciorii de la casele boieresti; aduc numaidecat o arameasa de vin chihlibariu si dau cate un ichilic la toti fratii, apoi incep havadisurile; si stim cu totii ca in adunarile noastre nu se vorbeste decat de trebile altora. Eu fac ca filozoful; vorbesc putin si ascult mult, adica imi fac capul ceaslov de havadisuri fara ca altii sa poata afla ceva de la mine.
- Ia spune acum, de unde stii tu ca o s-o pata Dumitrache?
- Ascultati: Astazi m-am dus cu cuconul la Mitropolie si, dupa obiceiul meu, am intrat in cancelarie si am auzit cu urechile mele pe logofatul mitropolitului luand tacrir vizitiului; ca maine o sa vedeti si pe nenea Dumitrache inchis la spatarie si batut la talpi.
- Pune-ti pofta-n cui, nene Tudorica, raspunse Dumitrache cu nepasare. Mi-am luat eu masurile mele, adaose el. Cum oi duce pe ciocoaica acasa, imi strang catrafusele (bagajele) si o apuc la sanatoasa.
- Iar pana atunci sa bem vinisorul care ni l-ai fagaduit!
exclamara mai multi dintre feciori, lingandu-si buzele de pofta bauturii.
- Da!
da!
sa bem, de ce nu? zise Dumitrache trantind pe pat un dodecar. Iata, baieti, din partea mea, adauga el. Mai puneti si voi ceva si sa-i tragem o mancare de carnati si o bautura de vin, sa ne tiuie urechile.
- Aferim, Dumitrache, aferim!
exclamara toti ciocoii deodata; apoi doi dintre dansii, luand banii, se dusera sa cumpere vin si carnati. In fine, aceste demoralizate slugi mancara si baura catva timp, iar dupa ce se cam ametira de vin incepura a petrece pe socoteala stapanilor lor.
- Ce am auzit, ma Gheorghe, ca stapanu-tau se tine cu sora-sa ? Adevarat este, ma, ori minciuni?
- Foarte adevarat; ba inca ii toaca starea mai rau decat o talanita de carciuma.
- Dar stapanu-tau cum merge cu cartile? zise Ionita indrept andu-se catre feciorul vornicului I F
- Rau, nenisorule, rau de tot. A ramas sarac lipit; n-are nici cu ce sa plateasca imiclicul slugilor.
- Dar bine, ma, ce a facut atata banet ce i-a ramas de la tata-sau?
- A dat tot in carti.
- Da stapana-ta, ma Tomo, cum merge?
- Foarte bine; in lume se arata ca este cea mai evlavioasa muiere, parc-ar fi o calugarita; dar intr-ascuns joaca pe bietul cucon tontoroiul.
- Ai, fugi de-aci, nu te cred!

- Crede ce-ti spun eu; a prins-o alaltaieri cu hatmanul Carabus.
- Ce spui, ma Tomo!
Ei, si cum a prins-o?
- Cuconul aflase de mult viclesugurile ei si se prefacea ca nu stie nimic; ba inca a chemat pe hatmanul Carabus si i-a zis sa-i lase femeia in pace, caci, la dimpotriva, ii va face una de-l va pomeni cat va trai. Hatmanul, luand toate acestea drept glume, isi urma dragostea cu cucoana, ca si mai nainte, dar o pati cat se poate de buna. Cuconul scoase vorba afara ca pleaca la o mosie, tocmai peste Olt si, ca sa dea si mai mult crezamant acestei nascociri, chema pe vizitiu si, fata cu cucoana, ii porunci sa dea careta la neamt s-o dreaga, sa potcoveasca caii si sa unga hamurile. Cand toate ace


stea fura gata, porunci sa-i friga un curcan, sa-i cumpere icre, licurini si ghiudemuri; umplu si cateva clondire cu vin si rachiu si le puse la scatolca; in sfarsit facu atatea pregatiri, incat nimeni nu se mai indoia despre calatoria sa; iar dupa aceea se sui in careta si pleca. Cucoana, cum il vazu iesit pe poarta, scrise un ravas hatmanului Carabus, ca sa vie indata. Hatmanul veni si petrecu toata ziua in oftari si imbratisari; iar colea, pe la douasprezece ceasuri se dezbraca de hainele sale si se imbraca cu anteriul de noapte al cuconului; apoi, dupa ce-si aprinse un ciubuc cu caimac si trase dintr-insul de cateva ori, se sui in pat langa cucoana. Dumnezeu insa nu-i ajuta, caci tocmai cand era dragostea mai mare se pomenira cu cuconul in mijlocul iatacului cu un iatagan in mana, parca iesise din pamant. Bietul Carabus inmarmuri de frica; iar cucoanei ii veni isterico. Cuconul stete putin pe ganduri, apoi zise: "Bine, mai Carabus, astfel rasplatesti tu prietesugul si increderea mea? Nu ti-am zis eu si mai deunazi sa-ti bagi mintile-n cap si sa-mi lasi nevasta-n pace? Nu raspunzi nimic? Asteapta, dar, hot de cinste casniceasca, ca te-oi invata eu minte." Zicand aceste vorbe, deschise usa putin si incepu sa strige:
- Gheorghe, Ioane, Iordache!
N-apuca sa sfarseasca si numaidecat veni vataful, vizitiul si doi tigani.
- Ce poruncesti, cucoane? zisera ei, intrand in casa, somnorosi si zapaciti.
- Luati pe cuconasul asta si duceti-l in sacnasiu.
- Numaidecat, cucoane. Ei luara pe bietul Carabus de subtiori si-l dusera taras-grapis in sacnasiu. Cuconul, ramanand singur cu cucoana, incrucisa mainile la piept si clatinand din cap ii zise:
- Bune sunt astea, Elencuto draga? Asta este rasplatirea care-mi dai pentru stradaniile mele, pentru dragostea mea? Sa piei din casa, talanito, caci, pe viul Dumnezeu, te omor Dupa aceea trecu in sacnasiu infuriat si trase o bataie teapana lui Carabus, apoi il despuie in pielea goala, il unse cu pacura peste tot trupul si dupa ce-i puse o pereche de coarne inchise cu lacat, ca sa nu le poata scoate, ii dete branci din curte afara. Era pe la un ceas de noapte. Lumea furnica pe drum. Cum vazu dar pe hatmanul negru ca un bivol si cu coarnele-n cap, incepu a-i da cu huideo, incat bietul om, nemaistiind ce sa faca, o lua la fuga si se ascunse sub podisca de la Sfantul Ilie dupa Podul Calicilor; dar nici acolo nu-l lasara in pace cainii mahalalei prin latratul si urletele lor cele grozave. In sfarsit, iesi de sub podisca si porni catre streaja la o vie a sa, ca de acolo sa trimita sa-i aduca haine de primeneala si celelalte. Ajungand la vie, incepu a bate cu tarie in usa vierului, care, aflandu-se tocmai in somnul dintai si nevoind sa se scoale, trimise pe un argat sa vada cine bate la usa. Argatul, dupa ce se scarpina in cap de mai multe ori, se duse sa deschida usa; dar cum vazu pe hatmanul in starea in care se afla, incepu sa zbiere ca un nabadaios si inchise usa cu repeziciune.
- Dar ce ai, ma, neghiobule? striga vierul, suparat ca-si stricase somnul.
- Ce sa am; iaca a venit dracul sa ne ia.
- Ba te-o lua pe tine, nevoiasule. Deschide usa, auzi tu, si vezi cine este?
- Da nu ti-am spus, mai omule, ca este dracu? Vierul sari necajit din pat si, imbrancind pe argat, zise:
- Cine bate la usa?
- Eu, Ioane!

- Cine esti tu? Raspunde!

- Sunt stapanul tau, nu ma cunosti? Vierul deschise usa, dar o inchise iarasi cu repeziciune, crezand ca a vazut pe dracul in adevar.
- Ci deschide o data, ma Ioane, nu ma tine in frig.
- Nu deschid eu dracului.
- Dar eu sunt stapanul tau, nu sunt dracul. Deschide ca mor de frig.
- Nu deschid, ca esti dracul cu glasul boierului. In sfarsit, dupa mai multe zbuciumari, vierul ii deschise usa si il primi in casa; iar dupa aceea puse cazanul pe foc si-l imbaie ca pe-un copil mic, apoi trimise la curte sa-i aduca haine si un fierar, ca sa-i scoata coarnele.
- Ce spui tu, ma Tomo!

- exclamara ciocoii cu mirare
- sunt astea adevarate?
- Adevarul curat, fratilor.
- Bre!
dar asta seamana a basnu. Abia se terminase povestirea aceasta si deodata intra un seimean spataresc si zise cu glas rasunator:
- S-a spart teatrul, copii; aide, iesiti de strangeti calescile stapanilor vostri!
Un om onest s-ar fi scandalizat privind pe acele slugi nerusinate cu ce graba se dezbracau de hainele boierilor si cum se sileau a le scutura de praf si a le netezi, ca sa nu se cunoasca reaua intrebuintare ce suferisera ele in timpul reprezentarii. In fine privitorii se dusera toti pe la casele lor; teatrul se inchise si totul intra intr-o perfecta liniste.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.