Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Mihail SADOVEANU



Mihail SADOVEANU - poza (imagine) portret Mihail SADOVEANU



Hanu Ancutei



Iapa lui Voda
Haralambie
Balaurul
Fantana dintre plopi
Cealalta Ancuta
Judet al sarmanilor
Negustor Lipscan
Orb sarac
Istorisirea Zahamei Fantanarul








Hanu Ancutei - Iapa lui Voda de Mihail SADOVEANU








Intr-o toamna aurie am auzit multe povesti la Hanul Ancutei. Dar asta s-a intamplat intr-o departata vreme, demult, in anul cand au cazut de Sant Ilie ploi naprasnice si spuneau oamenii ca ar fi vazut balaur negru in nouri, deasupra puhoaielor Moldovei. Iar niste paseri cum nu s-au mai pomenit s-au involburat pe furtuna, vaslind spre rasarit; si mos Leonte, cercetand in cartea lui de zodii si talmacind semnele lui Iraclie-imparat, a dovedit cum ca acele paseri cu penele ca bruma de razboi intre imparati si bielsug la vita de vie. Apoi, intr-adevar, imparatul-Alb si-a ridicat muscalii lui impotriva lumii pagane, si, ca sa se implineasca zodiile, a daruit Dumnezeu rod in podgoriile din tara-de-Jos de nu mai aveau vierii unde sa puie mustul. S-au pornit din partile noastre carausii ca s-aduca vin spre munte, s-atuncea a fost la Hanul Ancutei vremea petrecerilor si a povestilor. Taberele de cara nu se mai istoveau. Lautarii cantau fara oprire. Cand cadeau unii, doborati de truda si de vin, se ridicau altii de prin cotloanele hanului. S-atatea oale au farmat bautorii, de s-au crucit doi ani muierile care se duceau la targ la Roman. Si, la focuri, oameni incercati si mesteri frigeau hartane de berbeci si de vitei, ori par-paleau clean si mreana din Moldova. Iar Ancuta cea tanara, tot ca ma-sa de sprancenata si de vicleana, umbla ca un spiridus incolo si-ncoace, rumana la obraji, cu catrinta-n brau si cu manicile suflecate: impartea vin si mancari, rasete si vorbe bune. Trebuie sa stiti dumneavoastra ca hanul acela al Ancutei nu era han, era cetate. Avea niste ziduri groase de ici pana colo, si niste porti ferecate cum n-am vazut de zilele mele. In cuprinsul lui se puteau oplosi oameni, vite si carute si nici habar n-aveau dinspre partea hotilor La vremea de care vorbesc, era insa pace in tara si intre oameni buna-voire. Portile stateau deschise ca la Domnie. Si prin ele, in zile line de toamna, puteai vedea valea Moldovei cat batea ochiul si paclele muntilor pe paduri de brad pana la Ceahlau si Halauca. Iar dupa ce se cufunda soarele inspre taramul celalalt si toate ale departarii se stergeau si lunecau in tainice neguri, focurile luminau zidurile de piatra, gurile negre ale usilor si ferestrelor zabrelite. Contenea cate un rastimp viersul lautarilor, si porneau povestile Statea stalp acolo, in acele zile grase si vesele, un razas strain, care mie imi era drag foarte, inchina oala catra toate obrazele, asculta cu ochii dusi cantecele lautarilor si se lua la intrecere pana si cu mos Leonte la talcuirea tuturor lucrurilor de pe lumea asta Era un om inalt, carunt, cu fata uscata si adanc brazdata, in jurul mustatii rusinate si la coada ochilor mititei, pielea era scrijelata in creturi marunte si nenumarate. Ochiul lui era aprig si neguros, obrazul cu mustata rusinata parea ca rade cu tristeta. Il chema Ionita comisul. Dumnealui Ionita comisul avea o punga destul de grea in chimir, sub straiele de siac sur. Si venise calare pe un cal vrednic de mirare. Era calul din poveste, inainte de a manca tipsia cu jar. Numai pielea si ciolanele!
Un cal roib, pintenog de trei picioare, cu saua nalta pe dansul, neclintit intr-un dos de parete, cu manunchiul de ogrinji sub bot ĞEu aici is trecator cuvanta, cu oala in mana, dumnealui Ionita comisul; eu incalic si pornesc in lumea mea,.. Roibu meu ii totdeauna gata, cu saua pe el Cal ca mine n-are nimeni Incalic, imi plesnesc caciula pe-o ureche si ma duc, nici nu-mi pasağ De dus insa nu se ducea. Statea cu noi.
- Intr-adevar Ii raspunse intr-un rand mos Leonte; cal ca al dumitale nu se gaseste sa umbli noua ani, la toti imparatii pamantului!
Numai pielea lui cate parale face!
Cand ma gandesc, m-apuca groaza
- Sa stii dumneata, prietine Leonte!
striga razasul zbarlindu-si mustata rusinata. Asemenea cal uscat si tare nu stie de nevoie nici de .truda. La mancare se uita numai c-un ochi si nu se supara cand il las neadapat. si saua parca-i crescuta dintr-insul. Aista-i cal dintr-o vita aleasa. Se trage dintr-o iapa tot pintenoaga, cu care m-am fudulit eu in tineretele mele si la care s-a uitat cu mare uimire chiar maria-sa Voda Mihalache Sturza
- Cum s-a uitat cu uimire, cucoane Ionita? Era tot asa de slaba?
- Se-ntelege. Asta-i o poveste pe care as putea sa v-o spun, dacam-ascultati
- Cum sa n-ascultam, cucoane Ionita? mai ales o poveste din vremea lui Mihai Voda Sturza!

- Si mai ales din vremea tineretelor mele raspunse razasul, serios. Pe vremea, aceea, tot in acesta loc ne aflam, in preajma focurilor si a caralor cu must, cu alti oameni care acuma-s oale si ulcele; si-n jurul nostru umbla Ancuta cealalta, mama acesteia, care si ea s-a dus intr-o lume mai putin vesela, in vremea aceea stam eu nacajit foarte, intr-o zi, in usa hanului, cu oala in mana stanga si cu fraul iepei in dreapta Si Ancuta cealalta sedea ca si asta, tot in locul acela, rezemata de usorul usii, si asculta ce spuneam eu Ce voi fi spus atunci nu stiu, - au fost vorbe care au zburat ca si frunzele de toamna Comisul Ionita zambi fara veselie, in mustata-i rusinata si aspra, pe cand noi cei de fata, gospodari si carausi din tara-de-Sus, ne asezam in juru-i pe butuci si pe protapurile caralor, cu barbiile inaltate si cu ochii rotunzi. Ancuta cea tanara sta in prag, rezemata de usor; si-o batea soarele de toamna piezis, aurindu-i jumatate de obraz, in vale, aproape, sticlea Moldova printre zavoaie, si departe se prevedeau muntii, - talazuri de cremene sub paclele albastre. Calul cel slab al razasului, din coasta hanului, simtind tacere in preajma, necheza deodata subtire si ranji inspre noi ca un demon. Ancuta isi intoarse ochii sprancenati spre el, infricosata si uimita.
- Aha!
vorbi comisul; iaca asa rancheza si radea si iapa cea batrana Acu ea, cine stie, poate-i ochi ori dinte de lup, dar rasul ei tot traieste, si se sparie de el alta Ancuta. Cum va spuneam, domnii mei, eu stam aici in acest loc, gata de duca, cu picioru-n scara. Si iaca, numai ce aud pocnind harapnic si duruind trasura pe arcuri; si, cand imi inalt si-mi feresc capul, vad venind pe sleah o drosca cu patru cai bulzis Vine si se opreste la han, dupa randuiala. Si se coboara din ea boierul, ca sa vada ochii Ancutei, cum era datina. Cum s-a apropiat, eu i-am inchinat oala cu vin si i-am poftit sanatate. El s-a oprit in loc si s-a uitat zambind la mine si la iapa, si la oamenii care erau in preajma mea, Si-i-a placut inchinarea. Era un boier marunt la stat, cu barba rosa rotunjita, si purta la gat un lantug subtire de aur.
- Oameni buni, zice boierul acela; tare ma bucur ca vad chef si voie-buna in tara Moldovei
- Si noi ne bucuram, zic eu, ca auzim asemenea vorba. Asta plateste cat si vinul cel mai ales. Atunci boierul a zambit iar si m-a intrebat pe mine de unde sunt si unde ma duc.
- Cinstite boierule, am raspuns; eu, de neamul meu, sunt razas de la Draganesti, din tinutul Sucevei. Dar asezarile mele sunt nestatornice si dusmanii mei au colti lungi si ascutiti. Am o pricina, cinstite boierule, care nu se mai istoveste. Am mostenit-o de la parintele meu dascalul Iona si tare ma tem c-am s-o las si eu mostenire copiilor mei, daca m-a invrednici Dumnezeu sa-i am.
- Cum asa? a intrebat cu mirare boierul.
- Asa, precum spun. Caci pricina noastra de judecata a pornit, cinstite boierule, dinainte de Voda Calimah. Si-am avut infatisare si s-au dus la divanuri randuri de oameni, si s-au facut cercetari si hotamice, si s-au cerut marturii cu juramant, si-au murit unii din neamul nostru judecandu-se si s-au nascut altii tot pentru judecata, si iata, nici in zilele mele, nu s-a gasit inca dreptatea. Ba vrajmasul cu care ma lupt mi-a mai taiat cu plugul din ocina parinteasca doi stanjeni si cinci palme, langa prisaca Velii. S-atunci, ridicand noua plangere la ispravnicie, iarasi n-am gasit mila, caci potrivnicul meu, sa nu va fie dumneavoastra cu, suparare, e corb mare boieresc. Dac-am vazut si-am vazut, am mai coborat o data din coarda sacul cu hartoagele si cu pecetile cele vechi, le-am mai slovenit si le-am ales, si-am pus indreptarile pe care le socot nestirbite colea, langa chimir, si-am incalicat pe roaiba mea si de-acu nu ma opresc decat la Voda. Sa-mi faca el dreptate!

- Cum se poate? s-a mirat iar boierul, mangaindu-si barba si jucand intre degete lantugul cel de aur. Te duci la Voda?
- Ma duc!
S-apoi daca nici Voda nu mi-a face dreptate Boierul a pornit sa rada.
- Ei, si daca nu ti-a face dreptate nici Voda? Aici comisul Ionita isi cobori putin vocea, dar Ancuta cea tanara, cum facuse odinioara cealalta, impungand intr-o parte cu capul, intinse urechea si auzi ce trebuia sa se intample daca nici la Voda n-ar fi gasit razasul dreptate. Daca nici Voda nu i-a face dreptate, atunci sa pofteasca Maria Sa sa-i pupe iapa nu departe de coada!
Cand a rostit comisul vorba asta mare, fara inconjur, asa cum vorbesc oamenii la noi, in tara-de-Sus, Ancuta si-a strans buzele si s-a prefacut ca se uita cu luare-aminte in lungul sleahului.
- Cand am spus eu vorba asta, urma razasul, Ancuta cea de-atunci si a dus repede palma la gura si s-a facut ca se uita incolo, in lungul drumului. Iar boierul a prins sa rada. Pe urma s-a oprit, mangaindu-si barba si jucandu-se cu lantugul de aur.
- Si cand socotesti sa te infatisezi la Voda? a intrebat dumnealui. .
- Apoi, cinstite boierule, numai oala asta de vin s-o desert intru slava domniei tale, pe urma ma ridic in sa ca Alisandru Machidon si nu ma opresc decat la Iesi. Iar daca vrei si domnia ta sa gusti roada proaspata de Odobesti, atunci o aduce Ancuta must ros intr-o oala noua si noi prea mult ne-om bucura, cucoane, de cinstea care ne-o faci Boierul s-a intors zambind catra Ancuta cea de demult, care era ca si aceasta de sprancenata si de vicleana, s-a poftit o oala noua de lut cu must ros din tara-de-Jos. Eu, ca razas ce ma aflu, am cerut cu semetie sa platesc eu cinstea aceea si-am zvarlit patru parale in poala Ancutei Dupa aceea boierul s-a suit in drosca lui cu arcuri si s-a dus. Iar eu, incalicand precum am fagaduit, nu m-am oprit decat in targul Iesului, si-am tras la un han, langa biserica lui Lozonschi, peste drum de Curtea Domneasca. Si a doua zi catra amiaza, spalat si pieptanat, m-am infatisat cu inima batand la poarta Curtii. Acolo dorobantul mi-a pus spanga intre ochi. Si dupa ce-am spus ce durere am, a strigat spre odai, s-a venit dintr-acolo un ostean batran care m-a dus indata intr-o camaruta din launtrul curtii, unde rni-a iesit inainte un ofiter tinerel si subtire, imbracat numa-n fireturi si-n aur.
- Ce poftesti dumneata, omule?
- Iaca asa s-asa, - eu sunt comisul Ionita, razas de la . Draganesti, si-am venit la Voda, insetat dupa dreptate ca cerbul dupa apa de izvor.
- Prea bine, a raspuns ofiterul cel tanar. Voda iti poate asculta chiar acuma plangerea. Lasa ici palaria si intra pe usa asta mititica. Dincolo, in odaia cea mare, ai sa gasesti pe Voda s-ai sa-i spui lui ce te doare. Atuncea mi-a navalit sangele in ochi si mi s-au impainjenit vederile. Dar am strans din masele si mi-am tinut firea. Si deschizand ofiterul usa cea mititica, am intrat intr-o lumina mare, si, cum eram cu grumazul plecat, am zarit botforii de marochin ai lui Voda si-am cazut in genunchi. Si ma gandeam ca la domn nou si tanar trebuie sa gasesc eu mila pentru supararile mele.
- Maria ta, am strigat eu cu indrazneala, am venit sa-mi faci dreptate!
Voda mi-a raspuns:
-Scoala-te. Auzindu-i vocea, am ridicat ca-ntr-un fulger privirea, si-am cunoscut pe boierul de la han. Pe loc am inteles ca trebuie sa inchid ochii si sa fiu infricosat. Mi-am plecat mai adanc fruntea, am intins mana, am apucat poala hainei si-am dus-o la buze.
- Scoala-te!
a zis iar Voda, - si arata-ti indreptarile. Cand m-am ridicat in picioare, am bagat de sama ca ochii boierului meu se increteau a ras ca si la han, cand primise oala cu must ros din manile suflecate ale Ancutei. Scot cu indrazneala hartiile din tasca de piele si i le intind, si incep a-i spune. Si-i spun eu despre toate valurile cate s-au bantuit, despre tot veninul cat l-am adunat in inima mea, si cat l-am mostenit de la mortii mei. Si cetind Voda hartiile si plecandu-si de aproape ochii pe pecetile de ceara, s-a inseninat si-a grait cam pe nas:
- Bine, razasule, am sa-ti fac dreptate. Are sa mearga cu tine un om al meu cu porunca tare, sa faca randuiala la Draganesti. Eu, cand am auzit, am dat iar in genunchi si Voda iar mi-a poruncit sa ma scol. Apoi, cu ochii subtiati a zambet, m-a batut pe umar:
- Ei, dar daca nu-ti faceam dreptate, cum ramanea?
- Da, mariana, raspund eu razand, cum sa ramaie? Eu vorba nu mi-o iau inapoi. Iapa-i peste drum!
Si-atata haz a facut Voda Mihai pentru raspunsul meu, ca m-a batut iar pe umar si si-a adus aminte si de oala cu vin ros pe care i-am platit-o patru parale - si razand, a poruncit sa vie slujbasul care sa mearga cu mine; si subt ochii lui, pe loc, s-a scris porunca tare, - si cand am incalicat de la han de langa Lozonschi si-am purces inapoi, el se uita zambind de la fereastra deschisa si-si mangaia barba Iaca de ce trebuie sa va uitati ca la un lucru rar la calul meu cel roib, pintenog de trei picioare: pentru ca aista-i mostenire din iapa lui Voda si cand rancheaza el si rade, parca ar avea o amintire din alt veac si din acele zile ale tineretii mele. Dupa asta puteti cunoaste ce fel de om sunt eu!
s-acuma sa mai primim vin in ulcele si sa incep alta istorie pe care de mult voiam sa v-o spun

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.