Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Mihail SADOVEANU



Mihail SADOVEANU - poza (imagine) portret Mihail SADOVEANU



Hanu Ancutei



Iapa lui Voda
Haralambie
Balaurul
Fantana dintre plopi
Cealalta Ancuta
Judet al sarmanilor
Negustor Lipscan
Orb sarac
Istorisirea Zahamei Fantanarul





Hanu Ancutei - Haralambie de Mihail SADOVEANU





Cu ulcica-n stanga, comisul Ionita isi mangaie cu doua degete de la mana dreapta mustatile rusinate. Dregandu-si vocea, se pregati sa inceapa o povestire mai strasnica si mai minunata decat cea cu iapa lui Voda. Atunci cu mare dragoste si placere s-a ridicat din coltul lui calugarul cel care venea de la munte, si, cumpanindu-si oala in dreptul barbii, a slobozit cuvant. Pana intr-acea clipa tacuse si se indeletnicise cu oala si mai nu-l vedeam din barba. Acum ne intoarseram cu mirare catra el.
- Vrednici crestini si gospodari, a inceput cuviosia sa, si dumneata, cinstite comise Ionita de la Draganesti!
Sa ma iertati ca eu pana acuma am tacut. Am urmat unei invataturi filosofesti; si ceream in tacerea mea a pretui bunatatea vinului. Noi, acolo, sus, sub stancile Ceahlaului, numai cat visam la viata dulce de la podgorii. Cu afine si cu zar nu ne putem veseli, iar ursii nu fac cumatrii, caci inca n-au primit luminatul botez. Asa eu, ducandu-ma din porunca egumenului nostru la sfanta Mitropolie si din ravna mea vrand a ma inchina la biserica marelui mucenic Haralambie, am facut popas intre dumneavoastra; si dupa ce mi-am legat calul de belciug, jupaneasa gazda a ales si pentru mine o oala noua, care a fost mai mare si mai frumoasa; si mult s-a bucurat sufletul meu intre frati si intru veselie. Am ascultat si lautari si nu mi-am astupat urechile. Ci pentru pacatele mele va fi si iertare de la Acel carele are multa mila. Deci am crezut ca se cuvine sa ma ridic si eu si sa va cunosc pe toti dupa faptele si vorbele dumneavoastra. Si-am ascultat cu mare mirare ce-ati spus s-ati povestit. Si-ntai pentru dumnealui comisul Ionita vreau sa-nchin, si pentru iapa domniei sale Graind acestea, calugarul a saltat oala, sorbind, si si-a astupat ochii, iar cand a coborat-o, comisul a ciocnit cu el:
- Iti multamesc, parinte, si-ti sarut dreapta, a vorbit razasul. Dupa cuvant se vede ca ne esti frate. Care-i numele cuviosiei tale?
- Numele meu intru Hristos e Gherman, cinstite comise, - a raspuns calugarul; si eu din munte acu ma cobor intaia oara in viata mea si ma duc la targul Iesilor. Iar cand m-oi intoarce inapoi la schitul nostru, am sa fac o rugaciune si pentru sufletul domniei tale. Numai inainte de a-ti incepe dumneata istorisirea, sa ingadui sa inchin un strop si pentru mos Leonte, care sede aici la dreapta mea ca un batran prea intelept. Eu vad ca dumnealui cunoaste semnele vremii si crugul lunii si al stelelor si poate ceti in zodii. E om invatat si tine minte de demult. Si cu toate ca nici eu nu-s tanar, dar inaintea lui ma dau batut si ma-nchin cu sanatate!
Ridicandu-se, mos Leonte a ciocnit oala, a multamit s-a sarutat dreapta parintelui Gherman.
- S-a mai ramas si pentru altii, a grait iarasi monahul. Se cuvine a mai sorbi din rodul pamantului s-al soarelui si pentru mos Zaharia, fantanarul. Apa pe care-o scoate el la lumina cu mare mestesug nu-i asa de gustoasa ca vinul, dar e mai sfanta si mai placuta lui Dumnezeu. Noi oamenii suntem pacatosi si ne indeletnicim si cu altele. Si mai inchin si pentru badea Gheorghita, vatavul de carausi al cneazului Cantacuzin: am inteles ca-i om sagalnic si canta din fluier. Si pentru mesterul Ienachi coropcarul, care duce-n laditile lui lucruri usoare si de mare pret: bucurii de fata mare. Si dupa ce m-am plecat catra toti si i-am binecuvantat, vazand ca a mai ramas in fundul oalei ce-i mai dulce, ma-ndrept si catra gazda. De la Ancuta ne vin toate bunatatile si cand rade spre noi ca acuma, arata flori de lacramioare, si-mi aduc aminte de primavara. Ma-nchin si la cinstita fata dumnisale!
- si catra toti ceilalti ma-nchin ca la codru verde!
- a sfarsit parintele Gherman si a sorbit cel din urma strop din oala. Apoi s-a asezat la locul sau. Pentru toate aceste inchinari, noi ne-am bucurat. Dar mai bucuros decat toti s-a aratat comisul.
- Prea cuvioase parinte Gherman, a vorbit el, tare sunt doritor sa aflu din ce parte de tara ai pornit cuviosia ta si pentru ce treburi te duci la targul Iesilor. A raspuns monahul:
- Dupa cum v-am marturisit, prea cinstite comise, asezarea mea intru asteptarea mortii este sus, la Durau. Acolo ma nevoiesc cu fratii mei intru pustietate; avem o leaca de gospodarie si crestem putine oi si vite. Si uneori avem nacaz din partea ursilor: ne strica averea; si iesim la razboi impotriva lor si cu ajutorul lui Dumnezeu ii biruim, cu toporul si cu cutitul, caci noi arma de foc si sabie nu se cade sa purtam: suntem slujitori cu duhul. Si asa pe la Sfantul Mare Mucenic Dimitrie ne inchide iarna ca-ntr-un barlog si nu mai vedem obraz de pamantean pana-n primavara. Atunci ne coboram la apa Bistritei si la prietinii si cunoscutii nostri. Grea viata ducem noi acolo, in pustie La vorba asta, s-a oprit la el Ancuta, cu cofaielul.
- Iti multamesc, lele Ancuta, pentru vin si pentru cautatura ochilor. Poti sa umpli oala, ca sa nu te trudesti a veni a doua oara. Iar locul nasterii mele, cinstite comise, e tot la munte, in sat la Bozieni. Nu pot spune ca am cunoscut pe tatal meu, Maica-mea si cu Dumnezeu l-au stiut. Iar eu am crescut orfan si-mi spalau de multe ori obrazul lacrimile maicii mele. Si ea m-a jurat manastirii Duraului, in ceasul cand a parasit aceasta lume, - ca sa rascumpar pacate trecute. Si tot dupa juramant fac si drumul acesta la Sfantul Haralambie in Iesi. Trebuia de mult sa ma invrednicesc a implini diata. Si iata, abia acum am prapadit din ochi Ceahlaul si simt schimbat gustul apei, de n-o mai pot pune in gura. Si venind de la Bistrita la apa Moldovei, ma minunam catu-i de mare tara si-am poposit prin sate si mi-au fost gospodarii pe unde-am gazduit ca niste frati. Si cum calaream pe marginea sleahului, pe sub ciresi, iata s-a aratat ochilor mei han ca o cetate si-am auzit sunet de lautari si voci. Si m-am indemnat de m-am oprit si mi-am dus desagii intr-o camaruta; iar ca sa spun ca nu-mi prieste, as savarsi mare pacat; numai cat simt mustrare ca nu-s mai curand acolo unde m-a indemnat cu juramant maica-mea, acu treizeci si patru de ani, cand a trecut catra lacasurile cele vesnice
- Ma vezi prea mirat, parinte, de cele ce spui, a intampinat razasul. Nici eu n-am vazut inca biserica Sfantului Haralambie, si, daca n-as avea atatea incurcate trebi, as incalica si-as merge si eu cu sfintia ta. Se vede ca maica dumitale a avut o taina pe care, dumneata n-o cunosti.
- Poate n-o cunosc, a raspuns calugarul, dar cand eram un baietas saltat numai la atata de la pamant, am avut crancena vedere si spaima, si maica-mea era langa mine. S-atuncea am vazut pe acel Haralambie, pentru care trebuie sa ma rog. Ochii comisului scaparara spre noi cu mare nedumerire.
- Care Haralambie? - intreba el pe parintele Gherman.
- A fost in vremea veche unul Haralambie, om foarte cunoscut pana la Domnie, raspunse monahul cu vocea deodata schimbata si puse cu luare-aminte oala pe pamant, alaturea.
- Cine-a fost, cum a fost si ce-a facut? - intreba cu atatare comisul Ionita. Eu inca n-am auzit de el.
- Se poate, urma calugarul; caci de la intamplarea aceea a trecut vreme adanca. Acel Haralambie era un arnaut domnesc. Si-asa, prea cinstite comise Ionita, intr-o buna zi Dumnezeu a vrut sa-si urasca slujba la poarta Domniei si sa intre in codru, cu tovarasi, cum era obicei pe-atunci. S-asa cum se afla, cu seleaful stapanirii pe el si cu strai inflorit, a prins a lovi curti boieresti si sate si-a lua mare dobanda. Si-avea el codrii si drumurile lui, si-anume fantani si trecatori, pe care le tinea sub putere. Si pe cel ce se scula impotriva-i il palea cu hamgerul ori il detuna cu pistolul. Dupa atatea ingroziri si morti de om, au cazut cu lacrimi la picioarele lui Voda multi boieri si negustori, si norod, aratand rautatile si asupririle lui Haralambie. Si Voda a randuit ispravnicilor sa alcatuiasca poteri si sa prinda pe vrajmasi. S-au pornit poterile si s-au lovit cu hotii si-a biruit Haralambie. Iar alteori, cand nu putea birui, se tragea pe poteci si prin munti, in salasul fiarelor S-au tinut treburile aceste rele, pana ce tare s-a zbarlit si s-a maniat Domnia. Si-n ziua de Santamaria mare, la 15 a lunii lui august, s-a randuit divan; si Voda Ipsilant a intrat posomorat intre boieri. Nici n-a raspuns la inchinari, ci numa-si pieptana barba cu degetele si pufnea.
- Am auzit iar de rautatile hotilor!
- a prins a striga el. A palit Haralambie la Dumbraveni, la mosia noastra, s-a rapit banii de la oranda si de la moara!
Atatea nelegiuiri nu mai putem suferi!
Striga si plange norodul in toate partile!
Ce-ai facut si ce-ai randuit, cinstite vornice?
- Inaltate Doamne!
a grait marele vornic de tara-de-Sus; am impuns ca cu stramurarea pe toti ispravnicii, s-au scos poteri, dar cu putin folos.
- Fara de nici un folos, cinstite mare-vornic, fara de nici un folos!

- Intr-adevar, fara de folos, maria ta, dar totusi acuma avem stiinta de multe ascunzisuri, sleahuri si gazde ale railor. Lupu se-ntoarce unde a mancat oaia, - asa ca acuma ne trebuie numai vanator vrednic.
- Care vanator vrednic, vornice, caci pana acuma toti s-au dovedit misei!

- Maria ta, acest Haralambie a fost om tare intre neferii Domniei, inainte de a se fi hainit. Si brat si ochi ca dansul n-are decat frate-sau, Gheorghie Leondari, tufecci-basa: care-i om cinstit si viteaz si arata mare scarba pentru rautatile fratane-su. Maria ta, eu socot sa chemi pe tufecci-basa; si porunceste-i sa supuie pe frate-sau. Voda a stat si-a. cugetat, si si-a scarmanat barba, si se plimba de colo-colo.
- Asa este, vomice, a grait el. Am stiut de fratia asta, si m-am bucurat de credinta lui tufecci-basa Gheorghie, dar n-am cugetat ca el e vanatorul cel bun. Sa vie acuma la poruncile mele!
Indata s-au izbit unul in altul aprozii s-au navalit la odaile neferilor, si tufecci-basa Gheorghie s-a infatisat. Iar Voda si-a pus barba-n piept si s-a incruntat la el.
- Asculta, capitane Gheorghie; am iubit slujba ta care mie mi-a fost cu credinta si cu dreptate. De aceea te-am miluit, si-n vremea domniei mele ai dobandit curte si mosie in tinuturile Iesilor. Dar precum stii, fratele tau Haralambie a umplut tara de plangere. S-acuma a venit vremea sa raspunzi tu pentru el. Iti dau, capitane Gheorghie, doua saptamani. Alege-ti slujitori cati vrei. Pana-ntr-acest soroc sa-mi aduci la picioare, viu ori mort, pe fratele tau. Altfel, n-ai sa mai vezi obrazul meu, nici lumina zilei!
Tufecci-basa Gheorghie n-a raspuns indata. Cand si-au ridicat boierii ochii catra el, l-au vazut fara sange-n obraz si, cat era de nalt si de spatos, parca se cumpanea. Apoi a grait:
- Am inteles, maria ta!
S-a plecat, a sarutat mana lui Voda si a iesit. Si cum a ajuns la odai a strigat la neferi s-a ales cincizeci dintre ei. Si pe loc le-a randuit arme, cai si ceas de pornire. Si noaptea au si fost pe drum, in locuri pustii. S-a doua zi Gheorghie Leondari, afland de-o pradaciune, a si calcat pe urmele hotilor. Si dintr-acel ceas s-a tinut de pasii lui Haralambie, ca un cane care adulmeca putoarea fiarei. Si l-a manat din culcus in culcus, zi si noapte fara hodina. Si-n ziua a opta, pe vreme de ploaie, in zori, a batut cineva in geamul casei noastre, in sat la Bozieni. Maica-mea a rasarit de langa mine. A tras grabnic zavorul de la usa. S-a intrat, ud si cu obrazul supt si cu ochii spariati, prietinul nostru, il stiam frumos si falnic. Si cand venea uneori, sara, si se aseza pe laita, isi punea usor mana in crestetul meu si man mangaia. A zis repede si ragusit
- Da-mi sa mananc!
Maica-mea s-a infricosat. Si cauta tremurand blidele si mamaliga rece. Din alte vorbe, am auzit pe acestea, si nu le voi uita pana la moarte:
- Ma haituieste frate-meu Gheorghie ca pe lup!
N-a avut vreme sa imbuce nimic. S-au auzit pasi afara si voci: .
- Iesi, Haralambie, c-au inconjurat gradina si ne pierdem capetele!
L-am auzit icnind cu manie. A tras din seleaf pistoalele si s-a izbit in usa. Maica-mea m-a luat de mana si-am fost si noi indata afara pe prispa. Si-n livada am vazut pe voinici, cu armele gata. Erau opt ori zece. S-atuncea am inteles cine-i Haralambie. Maica-mea a inceput a plange incet si ma strangea langa dansa si-am vazut ca-i vreme de primejdie. Bateau canii in sat fara contenire. Si dintrodata au nalucit in margine calareti impanziti. Si-am auzit voci, si pe huditi si-n dosul casei. Iar tovarasii lui Haralambie dintrodata s-au tras si s-au risipit de langa el s-au prins a lepada armele. Atuncea s-a aratat un om mare, cu mustata neagra. Maica-mea a suspinat:
- Aista-i frate-sau; samana cu el!
A strigat amenintand cu hamgerul: .
-Da-te rob!
Haralambie a intins un pistol si-a tras. Cand l-a lepadat s-a prins din stanga pe celalalt, sa traga iar, tufecci-basa l-a palit cu hamgerul si l-a doborat. Maica-mea a tipat cu groaza. Hotii s-au asternut la pamant si s-au supus. Neferii au navalit din toate partile. Dupa navala si zvoana, unul dintre slujitorii Domniei a ridicat si-a tinut sus capul celui ucis. Chiar atunci rasarea soarele si scanteia bruma-n livada. Si capul se uita cu ochi neclintiti la mine si-mi zambea cu mahnire. Tufecci-basa Gheorghie s-a intors la Domnie cu capul tatalui meu. Si s-a infatisat la Divan, si l-a pus pe covor, cu naframa rosa, la picioarele lui Voda. Ingenunchind alaturi, a grait cu lacrimi:
- Maria ta, am plinit porunca!
Dar te rog sa ma lasi slobod la pamantul meu si la liniste - caci am varsat sangele parintilor mei, care curge si-n vinele mele. A fost jalnica vederea aceea si-au plans in divan Voda si boierii. Iar tufecci-basa Gheorghie, dobandind voie, s-a tras catra pamanturile lui; si pentru durerea si ispasirea sa, si pentru iertarea sufletului celui ratacit, a cladit in targ la Iesi biserica la care ma duc eu sa ma inchin Iata pentru care pricina, cinstite comise Ionita, am fost jurat schitului Durau. Iar inima mea ravnea catra oameni. De-aceea cuget uneori ca putine si triste au fost zilele mele Razasul s-a aratat mirat de povestirea monahului si-a tacut cu uimire o vreme. Dar dupa aceea si-a venit in fire si ne-a incredintat ca ceea ce vrea sa ne spuie dumnealui e cu mult mai minunat si mai infricosat.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.