Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Mihail SADOVEANU



Mihail SADOVEANU - poza (imagine) portret Mihail SADOVEANU



Hanu Ancutei



Iapa lui Voda
Haralambie
Balaurul
Fantana dintre plopi
Cealalta Ancuta
Judet al sarmanilor
Negustor Lipscan
Orb sarac
Istorisirea Zahamei Fantanarul








Hanu Ancutei - Balaurul de Mihail SADOVEANU






- Fratii mei!
a inceput cu mare putere comisul Ionita, si s-a desfasurat in picioare cat era de nalt si de uscat; adevar marturisesc in fata lui Dumnezeu ca istorisirea cuviosiei sale parintelui Gherman mi-a zbarlit parul sub cusma; dar eu vreau sa va spun ceva cu mult mai minunat si mai infricosat!

- S-ascultam povestirea comisului a strigat cu vocea-i repezita mos Leonte zodierul. Sa ascultam povestirea cinstitului comis!
Sa vedem daca avem pe langa noi ce ne trebuie si s-ascultam. Chiar tare voiam sa te rog, comise Ionita, sa nu-ti uiti datoria si cuvantul. Noi, aici, de cand tin eu minte, inca de pe vremea Ancutei celei de demult, am luat obicei sa intemeiem sfaturi si sa ne indeletnicim cu vin din tara-de-Jos. Gustand bautura buna, ascultam intamplari care au fost. Socot eu, cinstite comise Ionita, ca nu se mai gaseste alt han ca acesta cat ai umbla drumurile pamantului. Asa ziduri ca de cetate, asa zabrele, asa pivnita, - asa vin, - in alt loc nu se poate. Nici asa dulceata, asa voie buna s-asemenea ochi negri: eu parca tot subt ei as sta pana ce mi-a veni vremea sa ma duc la limanul cel fara de vifor Nu trebuie sa-ti incrunti sprancenele, jupaneasa Ancuta, caci eu am fost prietin maicii tale. I-am cautat si ei in cartea de zodii, cum ti-am cautat si dumitale. Foarte bine si foarte adevarat i-am spus, si socot ca nici dumneata n-ai ramas nemultamita.
- Ba am fost multamita, raspunse hangita razand.
- Se-ntelege, caci altfel nu se poate, jupaneasa Ancuta; caci eu in tasca asta de la sold am carte veche intru care se spune tot adevarul. Cand m-ai intrebat, ti-am spus toate dupa randuiala: mai ales ca porti dupa dumneata miros de busuioc si faci pe batrani sa doreasca anii tineretii.
- Asta-i foarte adevarat, intari razasul de la Draganesti; insa o puteam spune si eu, fara carte de zodii.
- Se poate, comise Ionita, si te poftesc, nu-ti uita cuvantul. Cum am spus, asemenea povesti numai la un asemenea han se pot auzi. Deci am ascultat pe parintele Gherman, care iar s-a invalit intru intristarea sa si tace. Ci eu nu stiu, comise Ionita, daca ai sa poti a ne arata ceva mai infricosat. Va spun drept ca numai o data, de cand sunt, mi-am mai simtit asa inima, ca potarnichea in cangile soimului. Hangita a intors spre batran ochii ei aprigi, c-o voce pripita:
- Cand ai vazut intai balaurul, mos Leonte!

- Da, incuviinta batranul, cand am vazut intai balaurul. Toti ne-am intors pe data catre zodier, si s-a ridicat si parintele Gherman din barba sa.
- Ce vorbesti de balaur, frate? - a intrebat cu tulburare comisul Ionita, si s-a asezat la locul lui. Care balaur? - si ne privea incrucisat si nedumerit, parca atunci cazuse intre noi.
- Cand am vazut intai balaurul grai cu liniste mos Leonte. Eram asa, flacau trecut de douazeci de ani, si parintele meu ma invata mestesugul lui, caci si el a fost zodier si vraci care nu se mai afla pe lume. Si pe dupa Sant Ilie, stand cu el la tarla pe dealul Bolandarilor, imi arata ziua buruienile si radacinile pamantului, iar noaptea stelele cerului. Atuncea am vazut intai balaurul. Razasul de la Draganesti rasufla prelung si arunca o privire ca de dusman spre mos Leonte.
-Asemenea dihanie mie inca nu mi s-a aratat marturisi el si vocea parca-i era slabita si fara curaj. Spune repede, mos Leonte, caci avem vreme destula.
- Mult n-am de spus, se apara zodierul, fara decat numai ce-am vazut. Cu voia comisului Ionita, am sa povestesc - si mare dorinta am s-ascult pe urma istorisirea dumisale. Mos Leonte isi potrivi cu coatele chimirul, isi pipai tasca, si se uita in juru-i ca sa se incredinteze ca oala cu vin i-i la indemana. Era un taran de la noi, de pe Moldova, ras si cu mustata alba, plin la obraz, voinic si c-o leaca de pantece. Si cand graia si radea i se vedeau maselele ca niste bucati de crita.
- Cat am moara asta, striga el cand avea chef, nu ma tem de Cea-cu-dintii-lungi Incepu a vorbi cam repezit, cum ii era obiceiul.
- Apoi cum ti-as spune eu mai degraba asemenea intamplare, cinstite comise? cuvanta el. Traia la noi, la Tupilati, pe vremea aceea, un boier mare si fudul: il chema Nastasa Bolomir. Era nalt si-ncruntat si-avea in piept o barba mare cat o coada de paun. Acu se-nsurase el de doua ori, cu toata randuiala. Si luase intaia oara o fata de boier de la Barlad, s-aceea mult n-a putut suferi maniile si asprimile lui si s-a intors bolnava si plangand la parintii sai. Iar de-al doilea s-a insotit cu vaduva unui grec Negrupunte: frumoasa femeie si-aceea, si bogata. Dar n-au trecut doi ani de cand le-apus popa cununiile pe cap - si-ntr-o toamna am vazut-o galbana si ovilita, parc-o batuse bruma; si s-a dus la doftori prin strainatati, unde a si murit. A ramas boierul nostru singur o vreme, si i se dusese numele ca-i mor nevestele. Erau muieri in sat, frumoase dar proaste, care stupeau dupa dansul, cand il zareau, ca dupa dracu. Tata chiar spusese razand ca de-acuma cuconul Nastasa Bolomir moare vaduvoi - dar nu-i pasa, caci are curtea plina de tiganci tinere. Asa trecand o vreme, numai ce s-aude ca boierul se-nsoara iarasi. Cum se poate? Cu vreo vaduva de cele de abanos, cu vreo cneaghina de cele de la muscali, care umbla cu ciubote de iuft si cu nagaica: numai asa femeie ar fi potriva lui Cand colo, ce vedem noi? S-a dus la Iesi si s-a cununat chiar la sfanta Mitropolie, si-a adus la Tupilati, in drosca cu patru cai, o copila ca de saptesprezece ani. Cand s-au dat jos la scara curtii, de abia ajungea cu fruntea la barba lui. Si era balaie si radea, parca era soarele. Iar babele de la poarta si de pe langa odaile slugilor, au prins a o caina s-a o plange: ca-i asa de putintica si de frumoasa, s-are s-o rapuie si pe asta barbosul. Iar Bolomir a luat-o asa, frumusel, de doua degete de la mana stanga s-o purta ca pe un odor de mare pret pe treptele de piatra, asternute cu covor. Dar n-a apucat a o duce pana sus, ca numai s-a intors catra dansul razand, a clatinat din cap si parc-a vrut sa-l impunga cu niste cornite; s-a desprins de el si-a fugit singura inainte. Era si tatuca de fata. Si-a scuturat pletele si nu i-a placut o treaba ca asta. Asteptam noi o vreme, dupa vorba babelor: vedem ca cucoana Irinuta nu-si pleaca fruntea. Ba-i iesisera doua ruje in obraji, si radea totdeauna aratand niste dinti mititei ca de soricel. Dar erau pesemne dinti ascutiti, caci pe boierul nostru cel mare il vedeam mai scazut si mai tacut. Avea cucoana Irinuta gust sa se plimbe pana la Roman, ori sa se repeada pana la Iesi, apoi numai un deget misca s-o vorba ingana si cuconu Nastasa isi pleca barba Si-i facea pe voie. Acu, nevasta gramaticului si cu camarasita aflasera nu stiu de unde ca dracusorul boierului nu-i nici bogata si nu-i nici din cine stie ce neam. Un fel de fata a unei nepoate de-a parintelui Mitropolit Asa zambeau ele si faceau cu ochiul vorbind despre asta, cum ii treaba muierilor, ca eu, ea un flacau prost ce eram, nu intelegeam nimica. Intr-o vara, ma aflam la tarla, precum am spus, si de Sant Ilie venise la oi si tata; si stateam intr-o coliba de frunzari aproape de malul Moldovei, mai la o parte de ciobani. Si de-acolo de la noi se zareau garlele si scruntarele si hanul acesta; la spate, departe, erau padurile si muntii pana unde se vede ca o negura. Ce se mai intamplase in sat, la curte, nu stiam, si nici nu ma igrijam eu de asta. Iaca intr-un rand, la amiaza, fiind singur si priveghind ceaunul pus in cujba deasupra focului, aud tropot de cal si vad cu frica pe cuconul Nastasa Bolomir oprindu-se si descalicand la coliba noastra, in singuratate.
- Noroc bun, baiete, - zice. Tu esti feciorul lui Ifrim zodierul?
-Sarutam dreapta, cucoane, eu sunt.
- Unde-i tata-tu?
- Tatuca, - zic, - ii la facut fan nu departe de aici, pe coasta. Trebuie sa vie la mancare.
- Da o fuga si-l chiama. Sa vie numaidecat, in clipeala asta!
Eu stateam in cumpana; dar boierul s-a uitat asa de urat la mine si-a intins mana spre harapnicul de la oblanc, incat am apucat-o pe coasta, cu capul gol. L-am intalnit in drum pe tatuca: venea la mancare. Cand a auzit ca-l chiama asa de aprig boierul, a facut: Hm!
s-a clatinat din cap; dar nu mi-a spus nici o vorba. Cand am ajuns la coliba, am gasit pe Bolomir tot langa cal, sprijinit c-un cot in sa si cu barba-n piept. Eu m-am dat in dosul frunzarului. Tatuca a pasit cu indrazneala inainte.
- Ce cauti aicea, bre Ifrime? graieste boierul cu suparare. Eu umblu dupa tine in sat si tu salasluiesti in pustie?
- Sarut mana, luminate stapane, raspunde tata; am venit la nevoile mele. Dar daca mi-ai fi trimes maria ta un cuvant, as fi lasat tot si m-as fi infatisat la curte.
-stiu, graieste boierul tot suparat; dar eu n-am cand asteptai. Asculta, Ifrime, nimene nu stie, si poate nici tu nu stii, ce amaraciune mare apasa sufletul meu.
- Supararea-i de la Dumnezeu, stapane si trece.
- Nu trece. Vorbesti ca prostii, pentru ca nu stii.
- Ba stiu, maria ta, ca supararile de dragoste sunt mai rele, dar trec s-acestea Boierul s-a uitat la el incruntat:
- Ce stii tu, bre Ifrime?
- Maria ta, zice tata, eu stiu multe, ca asa-i darul meu. Eu cetesc nu numa-n zodii, ci si pe obrazul omului.
- Atuncea stii tu, bre Ifrime, ca-n casa mea a intrat un demon si ca nu mai pot avea liniste?
- Stiu, luminate stapane.
- Stii tu ca ma chinuieste ca pe Domnul nostru Hristos? si-s ca un om insetat pe care-l pedepsesti legandu-l de colacul fantanii?
-Asa este, stapane, precum spui.
-Asculta, omule: n-am putut face nimica nici cu mania, nici cu rugamintea; si pentru putin lucru mi-am supus toata fiinta mea ca un rob. Iar acuma, chiar in dimineata asta, camarasita mi-a adus rusinoasa veste: ca drumurile sotiei mele sunt pentru ocara mea si obrazul cuconasului celui mai mare al lui Vuza vornicul. Este unul Alixandrel Vuza, poate l-ai si vazut: in vara asta a intrat in casa mea de doua ori sub cuvant ca are de vanzare niste cai albi din tara muscaleasca. El insa venea pentru altceva, si n-am tnseles. Acuma am hotarat eu in inima mea ce sa fac, am venit insa si la tine, ca sa nu gresesc cumva. Tu esti un om care poti cunoaste adevarul si vreau sa mi-l cetesti si mie. Boierul nostru era asa de tulburat si asa de ratacit, cum am vazut putini oameni in viata mea. Isi rodea barba si n-avea astampar. Iar tatuca, fara intarziere, a intrat in coliba si a iesit in clipa cu tasca aceasta pe care o vedeti la soldul meu. Si scotand cartea, s-a asezat langa foc-pe scaunel, a imbaiat degetul si a inceput a intoarce foile. Boierul astepta in picioare langa cal.
- Maria ta, in ce luna si-n ce zi ai vazut lumina lumii?
- M-a nascut neneaca intr-o marti, Ifrime, in optsprezece zile a lunii lui octomvrie.
-Atuncea, a cuvantat tatuca pe ganduri, se cuvine sa deschidem la zodia Scorpiei, cautand si-n alte locuri, dupa randuiala adevarata. Luminate stapane, aieea se spune adevarat, cum ca maria ta esti om manios: deci cunoscand aceasta patima, nu trebuie sa te lasi in voia ei. Si a prins a-i ceti tata, din cuvintele zodiei, cele ce se potriveau unui asemenea om naprasnic cum era boierul nostru. Si cugeta ca poate va putea sa-l domoleasca. Dar Bolomir isi scutura barba cu mare nerabdare:
- Spune-mi, Ifrime, ce scrie despre casnicia mea. Tatuca s-a uitat cu luare-aminte in carte si i-a raspuns astfel:
- Maria ta, casa nuntii domniei tale este Taurul. Cununia cu cucoana Irinuta ai pus-o maria ta in luna lui april, in saptamana luminata, dupa Sfintele Pasti. Deci aceasta este insotirea cea buna si adevarata, dupa zodie. Iar aicea, stapane, scrie astfel: casa impreunarii nuntii lui este Taurul, atuncea va avea mare noroc cu muierea lui Si mai spune aici mai departe, maria ta: casa norocului lui este Cumpana; la acel ceas va avea tulburare mare a minciunoaselor marturii Asadar, slavite stapane, daca sunt scrise aici aceste cuvinte, apoi atuncea eu socot ca vorbele auzite sunt netrebnice, si trebuie sa departezi de la inima mariei tale gandurile cele rele. Boierul a stat putin cugetand.
- Se poate, Ifrime, sa fie cum spui tu?
- Slavite stapane, asa este precum spun.- Atuncea de ce s-a dus la Roman cucoana Irinuta? A plecat ieri, cu voiba ca vine azi.
- S-a dus, maria ta, caci asa a voit Dumnezeu sa nu se intample o cumpana dupa vorbe minciunoase si manie
- Se poate a mormait boierul ceva mai domolit, intr-ade-var, altfel, s-ar fi intamplat fapta cumplita. Aferim, omule; am auzit vorbe adevarate din cartea ta si alta data. Deci - dara ce socoti tu ca trebuie sa fac?
- S-astepti, maria ta, caci are sa fie bine Cu acest cuvant a plecat boierul de la coliba noastra. Iar tatuca s-a uitat dupa el lung si zambind, pana ce nu l-a mai vazut Apoi a lasat ceaunul in cujba pe focul stans si mi-a poruncit sa pun calul la caruta. Cuibarindu-ne amandoi in iarba, ne-am lasat la vale, am trecut prin vad, - si am manat numai o fuga pana aici la han. Aicea sta asteptand in prag Ancuta cea de altadata. O intreaba tatuca repede, tragand caruta langa prag:
- Fina Ancuta, spune-mi, te rog, o vorba buna. Asara a trecut cucoana Irinuta de la Tupilati spre Roman?
- Trecut, cum nu, nanasule
- Si inapoi asa-i ca inca nu s-a intors?
- Nu; poate a trece mai catra sara.
-Atuncea ai spus, fina Ancuta, cuvant placut lui Dumnezeu.
- Dar ce este?
- Ce sa fie? S-a milostivit un suflet bun sa deschida ochii lui Bolomir - s-acuma el isi scutura barba, crasca si vrea sa verse sange.
- Cum se poate!
Cine-a facut asemenea fapta? - a tipat Ancuta, pocnindu-si palmele. S-o omoare si pe asta, dupa ce-a asuprit s-a pus in pamant doua femei? Partea lui pe lumea cealalta are sa fie Scaraoschi, - incaltea las sa-i plateasca una de-a noastra si pe asta lume Asa vorbind jupaneasa Ancuta cu parintele meu, amandoi s-au sfatuit s-atie drumul cucoanei si sa-i deie stire sa se pazeasca. Intr-adevar, cinstite comise si oameni buni, asta s-a intamplat chiar tn ziua aceea, pe la toaca. Soarele se-nvaluise la amiaza in mare fierbinteala si-n aburi, si de pe munte se suiau impotriva lui nouri alburii Cand s-a intins umbra asupra sleahului, iaca vedem venind de catra Roman, in nouri de pulbere, caleasca cu patru cai a cucoanei. Trece in lungul unui lan de papusoi, pe langa un colt de dumbrava, - si tatuca iese inainte in mijlocul drumului, si incepe a face semne de primejdie cu bratele. Tiganul de pe capra opreste. Atuncea de sub colb s-a aratat catra tata un calaret tanar pe-un harmasaras negru. Tata l-a cunoscut numaidecat, dupa frumuseta si dupa indrazneala ochilor.
- Cucoane Alixandrel, zice tata; intoarce-te, ca-i primejdie. Nu cuteza a trece mai departe.
- Ce este, omule? - s-a auzit si vocea cuconitei; s-am vazut-o plecandu-se la scara trasurii, cu gatelile ei albe, subt un cortel trandafiriu si mititel. Atuncea s-au intamplat doua lucruri. A pornit dintr-odata a juca un vant iute dinspre apa Moldovei s-a manat pulberile pe miriste ca pe niste perdele. Si-ntr-acelasi timp am vazut dinspre cornul de dumbrava navalind boierul, cu barba-n doua parti, cu slujitorii dupa el, racnind toti cu voce mare . Am ramas inlemniti, si eu am simtit pe mine camesa de gheata. Alixandrel si-a opintit harmasarasul in doua picioare s-a cercat a trage un pistol de la coburi. Cucoana Irinuta a slobozit un tipet si s-a ascuns sub cortel. Boierul cu slujitorii s-au napustit, au inconjurat trasura, au prins pe tata s-au dat jos din sa pe feciorul vornicului Vuza.
- Misele!
racnea cu strasnicie Bolomir catra tatuca. Asta-i credinta ta, s-asa ti este stiinta? Luati-l si legati-l si sa-mi jupiti din spinarea lui de-o pareche de papuci; dar sa nu cumva sa-mi iasa pielea c-o crestatura, ori c-o spartura, ca va spanzur!
si tu, hotule!
Esti feciorul vornicului Vuza? - esti neam de boier? Am sa va arat eu la amandoi, si tie si jupanesei, cum stiu eu sa platesc Mai!
- se-ntoarse el catra argati, apucati si desfundati caruta solomonarului si descaltati-i roatele de ciolane, si dupa ce-ti lasa-o numa-n pinteni, sa-i legati pe amandoi de dansa, c-asa vreau sa-i duc numa-ntr-o goana la Iesi, pana-n ograda la sfanta Mitropolie!
Tiganii au si insfacat caruta si-au prins s-o farame si s-o descalte. Alti slujitori au apucat pe tatuca intre harapnice. Unii au inceput a rupe straiele de pe Alixandrel Vuza. Iar spre cucoana Irinuta s-a indreptat, pufnind de manie si gafaind, insusi boierul, cu biciul plumbuit in mana stanga, ii cazuse cusma din cap si vantu-i imprastia Si-i amesteca barba cu pletele. Atunci a rasarit de sub cortelasul ei cuconita, sprintena, subtire si manioasa ca o vipera. Si l-a infruntat c-un tipet si cu ochi plin de ura:
- Nu te-apropia de mine, uratule si blastamatule!
Zvarlise cortelul si deodata ii crescusera la mani ghiare agere cu care-si ameninta sotul. Mi s-a parut ca vad in parul ei cornitele cu care voise odata sa-l impunga, in acelasi timp tatal meu racnea cu voce inalta sub cutitul lui Parlea tiganul:
- Cucoane Nastasa, are sa te-ajunga mania lui Dumnezeu!
Cand a racnit astfel sub cutit batranul, s-a facut o clipa tacere. A scaparat s-a trasnit cu sunet mare in munte. Si deodata am vazut cerul imbracat cu bolta joasa de nouri, si vantul veni de la asfintit c-o izbitura, inchizand si detunand usile hanului. Peste Moldova, dincolo de dealul Bolandarilor, cerul se misca si se apleca rotindu-se impotriva pamantului; s-un muget peste fire si nemaiauzit umplu vaile venind dintr-acolo; si toata lumea care se afla fata, intorcand ochi holbati, a vazut balaurul venind in vartej sucit, cu mare iuteala. L-am vazut si eu si m-am cutremurat. Venea drept spre noi. Cu coada subtire ca un sul negru pipaia pamantul, si trupul i se inalta in vazduh, iar gura i se deschidea ca o leica in nouri. Si mugind, venea cumpanindu-si coada; iar in rasuflarile lui sorbea si juca in slava clai de fan, acoperisuri de case si copaci desradacinati. Si de sub mugetul lui lepada o revarsare de grindina si ape, parca ar fi luat pe sus albia Moldovei s-ar fi pravalit-o asupra noastra. La vederea puterii lui, tiganii au cazut cu fetele la pamant. Ancuta s-a mistuit undeva intr-o cotruta a hanului. Eu m-am repezit la tata sa-l desleg, - si-abia am avut vreme sa ma tupilez langa el, sub caruta cu roatele fara ciolane. Drosca cu caii invaluindu-se, a intors in loc s-a apucat-o in goana spre Roman, avand si pe feciorul vornicului Vuza intr-insa. Iar balaurul, alungand in partea cealalta pe boier, l-a cuprins, l-a sucit si l-a izbit amestecandu-i barba cu vartejul, - pan ce l-a lepadat aproape mort intr-o rapa mai incolo. Si cum s-a intamplat asta, navala de ape si piatra a statut, si numai mugetul fiarei a mai ramas stapanind, - si-am vazut-o cum se ducea catra miazanoapte, ca un stalp, pe urma ca un fum, pana ce incet-incet s-au alinat cuprinsurile. Apoi dintr-aceea i s-a tras moartea lui Bolomir. Iar unii oameni au scornit ca parintele meu ar fi chemat balaurul, din salasul lui. Ca solomonar cuminte, tata ii lasa pe oameni sa vorbeasca, - insa el stia mai bine decat oricine de care porunca ascultase dihania furtunilor, intr-adevar, de dracusoral cel balan nu s-a mai auzit nimic, si nimene nu l-a mai vazut niciodata.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.