In sfarsit venise acel mult dorit ceas, cand puteam sa ma pregatesc a asculta cu mare placere istorisirea prea cinstitului nostru comis Ionita de la Draganesti; dar, prin negura serii, s-auzira strigate si zarva pe drumul Sucevei. De la focurile noastre ne intoarseram cu totii capetele intr-o singura parte. Si cel dintai, punand ulcica jos, se scula in picioare chiar comisul.
- Ce sa fie? ne intreba el cu ascutita nedumerire.
Noi nu stiam ce putea sa fie si nu gasiram vorbe de raspuns.
Comisul facu doi pasi spre drum. Atunci se arata din odaia ei si Ancuta, cu fanarul cel mare. Il tinea la inaltimea pieptului si lumina ii rumenea obrazul, in aceasta lucire trandafirie ochii ii pareau mai mari si mai negri. Cobori cele doua trepte, grabi spre sleah; noi ii vedeam numai obrazul lunecand pe trupu-i de umbra.
- Trebuie sa fie niste carausi, prietine Ionita, isi dadu parerea capitanul Isac. Cand te-i intoarce la locul dumitale, sa bagi de sama sa nu-ti rastorni vinul, care-i lucru bun, macar ca nu-i scump.
- Carausi trebuie sa fie, incuviinta razasul.
Intr-adevar erau carausi. Se auzeau voci groase care opreau boii: aho-aho!
si lumina fanarului, fulgerand asupra intunecimii, descoperi dintrodata cara cu covaltir rasarite ca din pamant. Oameni in alb se miscau, aparand si pierind. Cineva rosti cu voie-buiia:
- Buna vremea, jupaneasa Ancuta.
- Bine-ati venit, raspunse hangita.
In vocea ei era un cantec dulce pe care i-l cunosteam. Ridicand cu amandoua manile fanarul deasupra capului, apleca fruntea ca sa-si deosebeasca mai bine oaspetii. Atunci aparu in lucirea facliei de seu, miscandu-se spre gazda, un barbat barbos cu «aciuia si cu giubea. Barba-i era astamparata si rotunjita de foarfece; radea cu obraji plini si bogati de crestin bine hranit.
- Eu socot ca-i un negustor, hotari capitanul Neculai Isac. Hangita isi cunoscu musteriul si vocea ei crescu si scazu cu desmierdari:
- Chiar domnia ta esti, jupane Damian? Atuncea mai ales
esti binevenit si te poftesc subt acoperisul nostru. Porunceste carausilor sa traga peste podet si sa bage de sama sa nu pravale. Sa intre sub sandramą, unde stii ca putem inchide portile ca la cetate, si n-ai nici o grija, chiar daca ai avea aur in buccele.
- N-am aur, draga jupaneasa Ancuta, se apara negustorul razand.
- Stiu, jupane Damian: trebuie sa ai lucru mai scump; de-aceea sa fii fara grija. Pe langa porti, pe care le cunosti, avem in popas la focul acesta lume buna care cearca vinul nou. Am taiat pui grasi si-am scos azi din cuptor pane proaspata. Toate-or fi pe pofta inimii dumitale, mai ales stiindu-te ca esti un om caruia ii plac tovarasiile.
Razasul Ionita se amesteca, ridicand vocea:
-Apoi daca-i asemenea om dumnealui, noi cu mare placere ii gasim loc intre noi si-l poftim cu dragoste la focul nostru.
- Domnia sa-i comisul Ionita de la Draganesti, hurui Ancuta ca o hulubita.
Iar negustorul se ploconi spre comis si spre umbrele de la foc.
- Pentru mine are sa fie mare cinste, grai el, si va rog sa ma socotiti ca cel mai umilit rob al domniilor voastre. Mai intai insa cata sa-mi pun in randuiala marfa, sa vad de hrana vitelor s-a oamenilor; si dupa aceea nimene n-a fi mai bucuros decat mine sa guste dupa mancare un pahar de vin nou. Caci dupa cum si la carte scrie, vinul indulceste inima omului si foloseste madularelor lui.
Comisul se intoarse la focul nostru si ne zise cu buna credinta:
- Mie-mi place negustorul acesta.
- Ai dreptate, cinstite comise, incuviinta mos Leonte. Omul care vorbeste si rade in cea dintai clipa cand te-a vazut, nu are intru sine nici viclenie, nici ascunzis, si mai ales, daca Dumnezeu l-a lasat sa se nasca in zodia Leului si sub stapanirea planetei Soarelui, apoi nu va gasi impotrivire nici ca sa dobandeasca avere, nici sa se bucure de cinste la cei mari. Lucrurile lui sunt vrednice si spornice; si macar ca va umbla semet si va scartai din picioare, se va arata pururea blajin si cu prietinie
- Sa-l intrebam atuncea, mos Leonte, in ce zodie s-a nascut, hotari cu veselie comisul.
- Daca-i voia domniei tale astfel, sa-l intrebam, eu nu ma-mpotrivesc se-nvoi zodierul.
Carale si carausii treceau podetul prin lucirea fanarului Ancutei. Am numarat trei cara cu coviltire de scoarta, mari si grele, sunand plin. Taranii indemnau boii: hais-hais!
si bicele de canepa plesneau usor. Trecura si se mistuira sub sandramaua neagra a hanului. O vreme mai auziram voci amestecate, jugurile cazand unul dupa altul, apoi viersul subtire si vesel al hangitei. Dupa aceea veni spre noi negustorul, leganandu-se, mare si gros in antereu-i larg si cu incaltarile scartaind.
- Va poftesc la toti sara buna si bine v-am gasit zise el.
- Multamim domniei tale, ii raspunse comisul. Te poftesc, prea cinstite jupane Damian.»
- Ma chiama Damian Cristisor, intregi negustorul, si am dugheana Ia Iesi, in ulita mare.
- Tare bine. Asa ca te poftesc, prea cinstite jupane Damian, sa sezi aicea langa mine, pe butuc; si la lumina focului sa ne uitam noi la domnia ta si domnia ta la noi, ca sa ne cunoastem mai bine. Acest prietin al meu batran si intelept, mos Leonte zodierul, spune, cinstite jupane Damian, ca te-ai fi nascut in zodia Leului si noi am fi prea doritori sa stim daca-i adevarat.
Negustorul clipi din ochi, ca si cum il sageta lucirea focului, si se uita in juru-i cu indoiala.
- Intr-adevar, asa este, marturisi el. Ziua nasterii mele a vrut Dumnezeu sa fie 18 iulie.
- Si esti bun sa ne mai spui domnia ta, daca anul in care te-ai nascut a fost sub stapanirea soarelui?
- Nu pot s-ascund, asa este, ingana uimindu-se cinstitul negustor; m-am nascut in anul mantuirii 1814. Cum si de unde ati putut afla toate acestea?
-Ai cuvant sa te miri, prietine, zambi comisul, precum si noi tare ne mai miram; caci fara sa te cunoasca, si numai umbra vazandu-ti-o, mos Leonte a putut arata adevarul. Si ne-a spus un lucru si mai mare: ca ai sa vii catra noi scartaind din incaltari, ceea ce mai intai si mai intai s-a dovedit.
Vazandu-ne pe toti cu ochi crescuti si cu sprancenele inaltate, mos Leonte s-a sculat de la locul sau cu ulcica in mana.
- Cinstite comise, a zis el cu tarie; si dumneata, jupane Damiene, daca v-oi spune ca numai Domnul Dumnezeu si cartea pe care o am in tasca ma lumineaza intru toate cate le spun, atunci mirarea domniilor voastre fata de mine trebuie sa fie mai mica. Caci pentru Dumnezeu si pentru cartea aceasta inteleapta nimic nu poate fi ascuns Eu, ca om, puteam gresi. Cartea mea nu greseste. Si spunand cartea care-i infatisarea omului nascut sub cutare semn si cutare stapanire, eu il cunosc pe om dupa acea infatisare in care zodie si sub care planeta l-a nascut maica sa. Mai pot spune si altele, deschizand cartea: despre casnicie, despre avere si cinste, despre sanatate si anii vietii, dar stiinta mea nu poate patrunde pretutindeni. Si dac-as putea sa-ti spun, cinstite jupane Damian, ca are sa-ti placa vinul si tovarasia noastra, nu stiu daca, intrebandu-ma dumneata, as fi in stare a-ti raspunde ca vii de la Liov ori de la Lipsca, cu marfa din tara nemtasca.
- Aduc marfa de la Lipsca marturisi cu supunere negustorul.
- Atunci ii bine. Sa fii sanatos si sa-ti deie Dumnezeu Sfantul castig. Si sa bei cu noi ulcica de vin pana la fund.
Punandu-si deoparte uimirea, jupan Damian Cristisor inchina ulcica si se arata vesel si prietinos catra noi toti. Primi apoi de la Ancuta un pui fript in talger de lut si pita proaspata si n-a trebuit sa treaca vreme multa ca sa cunoastem in acel negustor drumet, bun tovaras si prietin la treaba intru care ne gaseam.
Cand s-a potolit sub sopron orice miscare si carausii invaliti in cojoace se culcara intre roti sub cara, negustorul, ca si cum ar fi gramadit grija in buzunarile afunde ale giubelei, paru in toata floarea veseliei lui si inchina alta ulcica proaspata capitanului Neculai. Mai ales catra mazalul de la Balabanesti parea el a simti mai multa dragoste.
- Daca doresti, capitane Neculai, vorbi el, am sa-ti spun cum mi-au fost petrecerile mele prin tari straine. Fiind de Cel de sus randuit intr-o cinstita breasla ca aceea in care ma aflu, acuma cativa ani am ajuns cu bine la o stare multamitoare si la putina avere. Atuncea am socotit ca mi-a venit vremea sa ma ridic si mai sus cu puterile mele si, precum au facut alti negustori batrani, m-am hotarat si eu sa ma duc la Lipsea. Pana-ntr-acea vreme Umblam la iarmaroace cumparand marfa de la negustori nemti si jidovi. Dar am cugetat apoi ca dobanda lor e mai bine s-o agonisesc eu. S-asa am incercat, acu doi ani, un drum pana la Liov. Si umbland atunci cu folos, mi-am pus in gand acest an sa merg mai departe: la Lipsca. Asa ca de Santa-Maria cea mare m-am sculat si-am dus patru lumanari frumoase de ceara curata
Sfintei Paraschiva la Trei-Sfetite si-am pus pe parintele Mardare sa-mi ceteasca pentru drum, pentru primejdii, pentru boale si-am sezut si eu in genunchi sub sicriul sfintei rugand-o sa m-ajute. Si imbratisand pe Grigorita, fratele meu mezin, si lasandu-l in dugheana, m-am suit in caruta si-am apucat drumul Husilor. Apoi de Ia Husi am trecut Prutul si mi-am aratat la stapanirea ruseasca toate indreptarile. Iar la Tighina, pe Nistru, m-am intalnit c-un negustor arman, de sub stapanirea muscalilor, cu care am mai facut eu afaceri. Sfatuindu-ne si intelegandu-ne, am cumparat noi, acolo la Tighina, cinci sute de batali: frumoasa si buna marfa. Am platit cate-o rubla bucata. Si-ndata, fara intarziere, avand cu noi patru oameni, am pornit pe jos acei batali, in sus, pe Nistru. Am trecut fara nacaz granita la nemti si-am dat la Cernauti. De-acolo la Liov. Si-n Liov am pus marfa noastra in tren si-n putine zile am ajuns stratburg si-am vandut batalii c-un galban bucata - si i-au luat alti negustori, sa-i duca la un targ care se chiama Pariz.
- Pe jos ori cu trenu? intreba capitanul Isac.
- Cu trenu, cinstite capitane. Prin acele tari, la Neamt si la Frantuz, oamenii umbla acuma cu trenu. Azi is aici si mane cine stie unde.
- Cum cu trenu? intreba cineva cu voce groasa si suparata. Ma intorsei si vazui privind pe sub sprancene pe ciobanul de la Rarau. Adevarat este ca si eu si ceilalti doream prea mult sa cunoastem ce fel de masinarie e aceea despre care vorbeste negustorul. Numai comisul si capitanul Isac pareau a sti despre ce-i vorba. Totusi nu se impotriveau sa asculte lamurirea pe care o asteptam noi.
- Nu stiti ce-i trenu? intreba razand jupan Damian.
- Stim, rosti moale comisul.
- Eu nu stiu!
icni indaratnic ciobanul Cine stie ce ticalosie nemtasca a mai fi!
- Adevarata ticalosie si dracie rase cu voie-buna negustorul. Sunt un fel de casute pe roate, si roatele acestor casute se imbuca pe sine de fier. Si-asa, pe sinele acelea de fier, le trage cu usurinta o masina, care fluiera si pufneste de-a mirare; si umbla singura cu foc.
- Fara cai? intreba mos Leonte.
- Fara.
- Asta n-oi mai crede-o eu!
mormai ciobanul. Iar mos Leonte isi facu cruce.
- De ce sa nu credeti? se amesteca impaciuitor comisul. Eu am mai auzit de asta si trebuie sa credem. De vazut insa n-am vazut.
- Ba eu am vazut, cum va spun, starui cu veselie negustorul. Masina umbla singura cu foc si trage dupa dansa toate casutele. Apoi in acele casute sunt ori oameni, ori marfuri. Si batalii de la Tighina i-am incarcat in acele casute. Si merg foarte bine, fara scuturatura si fara nac
az; numaicat c-un huiet mare de trebuie sa graiasca oamenii unii cu altii tare, ca surzii
- Hm!
- mormai ciobanul s-ai umblat dumneata in caruta aceea cu foc?
- Am umblat; de ce sa se mire omul de asta, cand am vazut si alte lucruri mai de mirare?
- Care lucruri de mirare?
- Apoi sa vedeti. Pe-acolo, prin tara nemtasca, targurile-s toate alcatuite din case cu cate patru si cinci randuri.
- Adica din case una peste alta? Am mai auzit eu de asta si n-am vrut sa cred.
- Apoi de ce sa nu crezi, dac-asa-i acolo? Da eu nu m-am mirat prea tare de asta, cat de alta. C-am vazut uliti dintr-o singura bucata de piatra.
Noi ne priviram in tacere la aceste vorbe.
- Da. S-apoi ies nemtii, boieri si cucoane, si se plimba pe marginea ulitii. Cucoanele au toate palarii, iar boierii toti au ceasornic. Nu numai boierii, ci si lucratorii mai saraci.
- De ceasornice nu ma mir Intrerupse mos Leonte; dar femeile cu palarii, drept sa-ti spun, mie nu-mi plac.
- Ei, ce sa-i faci? il mangaie comisul. Asa-s pe-acolo naravurile oamenilor.
- Si ce-ai mai vazut, cinstite jupane Damian?
- Apoi altceva n-am vazut nimica, faradecat mare iarmaroc, acolo la Lipsca. Mare iarmaroc cat lumea asta, si comedii, si muzici, si nemtaria pamantului band bere. Cine n-a gustat, oameni buni, asemenea bautura, sa nu fie cu parere de rau. Caci e-un fel de lesie amara.
- Asa? se veseli comisul. Si ei nu stiu ce-i vinul?
- Or fi stiind; dar eu vin ca la noi n-am vazut si i-am dus dorul.
- Asa? si de mancat ce-ai mancat? Eu socot, cinstite jupane Damian, ca te-ai ferit si de mata, si de broasca, si de guzgan.
Ciobanul stupi cu putere intr-o parte si se sterse la gura cu amandoua manicile tohoarcei.
- Nu m-am ferit asa de tare, vorbi negustorul, caci n-am prea vazut aceste dihanii. Dar cartofe, sodom, si carne fiarta de porc ori vaca.
- Carne fiarta? se mira capitanul Isac.
- Da, carne fiarta. Si bere de-aceea de care va spun.
- Vra sa zica, urma mazalul, pui in tagla n-ai vazut?
- Nu prea.
- Nici miel fript talhareste si tavalit in mojdei?
- Asta nu.
- Nici sarmale?
- Nici sarmale, nici bors. Nici crap la protap.
- Doamne fereste si apara!
se cruci mos Leonte.
- Apoi atuncea, urma capitanul Isac, daca nu au toate acestea, nici nu-mi pasa!
sa ramaie cu trenul lor si noi cu tara Moldovei.
Fiind prea veseli cu totii la asemenea cuvinte, am inchinat ulcelele catra giubeaua, catra barba si catra obrazul bucalat al lui jupan Damian Cristisor. Si-au racnit cu mare larma, felurit, fiecare-n legea lui.
- Altfel, nemtii aceia au si lucruri bune, urma a talcui cu ingaduinta negustorul. Mai intai si mai intai la dansii invatatura-i la mare cinste.
- Iaca asta nu-i rau, intari comisul.
- In tot targu, in tot satu, cinstite comise Ionita, in tot targu, in tot satu - scoala si profesori. Si toata lumea la carte.
-Atunci oile cine le pazeste? marai ciobanul; iar noi iarasi ne-am veselit.
- Toata lumea la carte, si baieti si fete. Comisul se incrunta:
- Cum si fete? Asta iar ii randuiala care trebuie sa ramaie la dansii.
Noi cu totii am fost, se-ntelege, de parerea comisului. Si iar am strigat, ca sa s-auda pana-n tara nemtasca.
Negustorul, fiind intr-o cumpana mai dreapta decat a noastra, a zambit s-a asteptat sa ne linistim. Iar dupa ce ne-am linistit, a urmat:
- Si mai au acei nemti, cinstite capitane, lucru bun randuiala si legea. Eu am cunoscut acolo un morar care s-a judecat pentr-un petic de mosioara cu imparatul. Si dac-a avut dreptate, judecatorii i-au dat dreptate impotriva imparatului.
- Asta eu iar n-oi crede-o ca si caruta cu foc!
a strigat din nou Constandin ciobanul.
- Ba eu cred si-mi place asta, i-a intors raspuns razasul.
- Asa ca, prea cinstite comise, stand eu acolo trei saptamani si vazand multe, nici mie nu mi-a placut aflandu-i iritici. Insa altfel cred tot in Domnul nostru Iisus Hristos.
- Atunci cum is iritici?
- Is iritici precum mi-a spus mie parintele Mardare de la Trei-Sfetite.
- Apoi atunci tot iritici-s si n-am ce le face!
se invoi comisul. Si parandu-ne tare rau pentru asemenea cusur al nemtilor, l-am lasat pe negustor sa-si ispraveasca istorisirea calatoriei lui.
- Si-am umblat, zise el, la nemti pe drumuri si-n targuri, si nime nu mi-a facut, nici o sminteala, nici om de rand nici slujbas imparatesc. Si mi-am adus cu caruta aceea de foc, cum zice omul ista care nu crede, marfa pana la Liov. Iar la Liov am incarcat-o in sarabane nemtesti. Si la Suceava am schimbat-o in cara de-acestea din Cordun. Si la Cornu-Luncii am intrat in tara Moldovei, cu bucurie. Si dand vama catra Domnie, vamesii m-au intrebat daca nu le-am adus si lor cate-un dar de la iriticii si ticalosii aceia de nemti. Atuncea am varat mana in buzunarul din dreapta al giubelii si-am scos pentru doi vamesi cate-un baider ros. Caci din vreme ma pregatisem pentru asemenea imprejurare, ca sa nu-mi spintec boccelele. Bucurandu-i astfel, m-au lasat sa trec; si-am umblat cu liniste pana in drept cu Boroaia. Ci acolo a iesit din lunca Moldovei un calaret, frumos si voinic om, si mi-a facut semn cu mana, sa stau. Am inteles ca, daca nu stau, are sa-mi faca semn cu pistoalele. Si stand si asteptandu-l s-a apropiat de carale mele si m-a intrebat cine sunt si de unde vin si ce fel de marfa duc. I-am spus toate, ca unui judet. Si l-am intrebat si eu cine-i.
Mi-a raspuns: Uita-te la mine. Eu is hot si slujesc la acest drum mare. Sa-mi dai banii pe care-i ai asupra dumnitale.
- Om bun, ii zic eu, sa-ti dau marfa, caci alti bani n-am. Ce-am mai avut am dat carausilor si pana la locul meu mai am doua zile de drum.
- Asa? Atunci sa-mi spui ce marfa ai.
- Apoi ce marfa sa am? Am marfa de la Lipsca din tara nemtasca. Tot felul de horbote, si margele, si cercei, si panzeturi pentru nevoile femeiesti.
- Ce vrei dumneata sa fac cu asemenea marfa? zise hotul. N-ai gasit la acei pacatosi altceva, potrivit pentru un voinic ca mine?
- Ba, daca nu ti-i cu suparare si daca ti-a placea, m-am gandit si la asta, om bun, ii spun eu. Poftim un baider ros de lana de la India, cum n-are nimeni in toata tara si care sade bine mai cu sama omului calare!
- Sa vad!
cere hotul.
Eu indata scot din buzunarul celalalt al giubelei, al treilea baider si i-l intind. Cand l-a vazut, mare bucurie pe acel voinic. L-a luat si s-a dus multamindu-mi.
Bucuros de intamplare, nimeresc in sat la Draguseni, tot deasupra Moldovei. Opresc carale in popas si pun pe oameni sa faca un foc la botul boilor s-o mamaliga in cujba. Cand scot eu branza si rastoarna ei mamaliguta, iaca se infatiseaza privighetorul si-mi cere indreptarile, din porunca ispravniciei.
Ce sa va spun? Eu am strasnice indreptari si mai ales o scrisoare de la nanasul meu dumnealui aga Temistocle Bucsan. Scot si-i arat indreptarile si-i var sub nas mai ales acea scrisoare.
Zice asa in acea scrisoare:
«Din porunca mariei sale Voda, dumneata ispravnic, ori privighetor, ori vames, ori vornic de sat, orisicine ai fi, sa nu cumva sa cutezi a vatama acestuia negutator ci sa-l lasi a merge cu pace la locul sau. Asa.»
Se chioraste acel privighetor la pecete si la iscalitura si carneste din nas.
Zice:
- Dumneata, jupane, vii din tara nemtasca? Raspund:
- Da. Vin de la Lipsca.
- Si ce fel de marfa aduci?
- Apoi ce fel de marfa? Tot felul de horbote, si margele, si cercei, si panzeturi, si cituri, pentru trebuintele femeiesti.
- Numai asta? zice el. Apoi ce poate face cu asemenea lucruri un holtei precum ma aflu eu?
- Nu poate face nimica, ii intorc eu cuvant zambind. Daca nu ti-i cu suparare si daca ti-a fi pe plac, cinstite privighetor, eu m-am gandit si la o intamplare ca aceasta. Si am la mine, pe langa toate fleacurile muieresti, un baider ros de lana de la India, cum nu se mai afla pe lumea asta mai frumos.
- Sa vad, ma indeamna privighetorul.
Eu scot al patrulea baider si i-l dau, si el se duce fara sa-mi multameasca.
Asta este, fratilor crestini, sfarsi cu voie-buna negustorul. Mi-am platit darile si vamile s-acuma sunt slobod pana-n targ la Iesi. Acolo mai am o dare catra Sfanta noastra Maica Paraschiva si catra parintele Mardare. Trebuie sa caut si la obrazul dumnealui nanasului meu aga Bucsan. Si pe urma ma pot hodini in casa mea si-n dugheana mea, asteptand rodul trudelor mele si anul cand imi va fi dat sa-mi iau sotie, caci trebuie sa aflati ca inca sunt holtei.
Noi am facut iar mare zvoana, gramadind ulcelele spre barba cinstitului negustor. Si intr-acea zvoana s-a-nfatisat, parand spariata, insa zambind in coltul gurii, Ancuta. Intr-un chersin aducea placinte cu poalele-n brau. La care vedere noi si mai tare ne-am bucurat si ne-am burzuluit. Iar Damian Cristisor Lipscanul, fiind inveselit aproape cat si noi de vinul cel nou, s-a sculat, a varat mana stanga in buzunarul cel adanc al giubelii si a scos la lumina o zgardita de margele. Pasind langa hangita, i-a asezat-o sub gusa si i-a incheiat-o la ceafa. Apoi, facand un pas indarat, a privit-o cu uimire.
- Jupaneasa Ancuta, a zis el, iata aici marturia tuturor oaspetilor tai. Sa spuie toti daca au vazut vreodata zgardita mai minunata la o muiere mai frumoasa!
Apucand-o de dupa cap, a sarutat-o pe amandoi obrajii. Iar Ancuta, lepadand chersinul, i s-a rasucit pe dedesubtul bratelor s-a scapat in fuga spre han.
