Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU - poza (imagine) portret Mihai EMINESCU



Despre Scrisoarea I

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Scrisoarea I - o sinteza a temelor universului eminescian
SCRISOAREA I - comentariu (referat)
Scrisoarea I poemul
Scrisoarea I - comantariu literar
M. Eminescu, Scrisoarea I - Particularitati stilistice
Conditia geniului in poemul filozofic Scrisoarea I de Minai Eminescu.
SCRISOAREA I - Poem filozofic - Portretul savantului
SCRISOAREA I - STUDIUL TEXTULUI
SCRISOAREA III - STUDIUL TEXTULUI





SCRISOAREA III - STUDIUL TEXTULUI de Mihai EMINESCU





Repere: incadrarea sa in seria "Scrisorilor". Structura. Tablouri. Antiteza romantica. Conceptie asupra ideii de patrie. incadrarea in seria "Scrisorilor"

Mihai Eminescu a scris cinci "Scrisori", in fapt, satire romantice. incadrarea in curentul romantic (si inrudirea, pe aceasta linie, cu marele romantic francez Victor Hugo este necesara, caci satira este o specie literara cu precadere clasica si are ca model satirele scriitorului clasicist BoileaU).

Primele patru au fost publicate in timpul vietii poetului in revista "Convorbiri literare" (1881), iar a cincea - postum - in 1886(7). Ele au aparut in ordine, la 1 februarie, 1 aprilie, 1 mai si (a patrA) la 1 septembrie. "Scrisoarea a IlI-a" a fost tiparita si in ziarul conservator al carui reactor-sef poetul era, timpul, caci satira politica a putut fi, in epoca, resimtita si ca o satira a partidului adversar - partidul liberal.

Scrisoarea I ilustreaza numeroase teme si idei romantice (mai ales cosmogonia si escatologiA), dar satira propriu-zisa atinge conditia umana, caci toti muritorii "genii" ori "neghiobi" sunt supusi mortii. De aici si ideea ca orice efort e zadarnicie si vanitate.

9

Scrisoarea II are un ton epistolar, incepe cu o serie de interogatii retorice si satira se indreapta impotriva falselor glorii din lumea literara, impotriva scriitorilor care isi dedica operele "la puternici, la cucoane". Satira aceasta poate fi comparata cu aceea impotriva scriitorilor sceptici, lipsiti de un ideal, din "Epigonii". Satira atinge si lumea cititorilor ce nu disting valorile autentice de falsele valori. Pentru a-si fortifica satira, realizeaza o antiteza intre trecutul deschis catre visari si idealuri si prezentul sau, in care se simte inadaptat:



"Azi abia vedem ce stearpa si ce aspra cale este Cea ce poate sa convie unei ineme oneste; Iar in lumea cea comuna a visa e un pericul, Caci de ai cumva iluzii, esti pierdut si esti ridicul".



Scrisoarea III este elogiul trecutului istoric, glorios, insufletit de un mare patriotism in antiteza cu un prezent al demagogiei, al politicianismului, al coruptiei, al "miseilor".

Scrisoarea IV propune din nou antiteza dintre trecut si prezent, in discutie fiind acum autenticitatea sentimentului erotic in manifestarile sale, de unde satirizarea femeii, dar si mai mult a instinctului care indeamna Ia iubire. Triumfa pesimismul schopenhauerian.

Scrisoarea V satirizeaza coruptia intinsa pana in structurile intime ale vietii amoroase si este exemplul clasic al misoginismului exprimat prin poezie: prototipul femeii este Dalila - personaj din Vechiul Testament, care i-a tuns parul barbatului ei (SamsoN) pe cand el dormea, stiind ca forta lui vine din pletele sale.



Scrisoarea III. Structura. Tablouri in ceea ce priveste structura se poate spune ca exista doua planuri: primul evoca trecutul glorios, al doilea - prezentul lipsit de glorie.

Se verifica si aici ideea lui Titu Maiorescu, dupa care Eminescu a fost un "iubitor de antiteze cam exagerate". Se poate observa delimitarea textului in cinci "tablouri": patru in partea intai (episodul I) si unul in partea a doua (episodul al H-leA).

Primul tablou este o alegorie si o legenda cu privire la dezvoltarea Imperiului Otoman (visul despre iubirea unui sultan pentru Luna-fecioara si despre copacul urias care creste din inima sultanului si acopera, cu umbra sa, intreg pamantul -metafora-simbol a cuceririlor otomane - se afla in lucrarea "Istoria Imperiului Otoman" de Joseph HammeR).

Tabloul al II-lea este expresia dialogului (imaginaR) dar simbolic pentru patriotismul romanilor manifestat de-a lungul veacurilor - dintre Mircea cel Batran si Baiazid,

Daca in tabloul intai predomina - ca mod de expunere - descrierea cu elemente de naratiune/gen epic, in tabloul al doilea, modul de expunere este dialogul (intre domnitorul Mircea cel Batran si sultanul BaiaziD) aici, evident, se poate spune ca preponderent este genul dramatic. Trufia sultanului - si replica-cheie sunt autentice, in "Istoria" lui, Hammer scria: "Se falea ca de pe pristolul bisericii Sf.Petru din Roma isi va pune sireapul sa manance ovaz". Orgoliul sultanului intra in antiteza cu modestia voievodului roman, antiteza cu valoare simbolica, angajand ideea de spiritualitate a unui popor - setea de libertate si independenta, viziunea asupra razboiului de aparare. Exista si "licente" poetice - in timpul bataliei de la Rovine, voievodul roman era inca tanar, nicidecum "un mosneag":



"De-un mosneag, da, imparate, caci mosneagul ce privesti Nu e om de rand, el este domnul Tarii Romanesti. Eu nu ti-as dori vreodata sa ajungi sa ne cunosti, Nici ca Dunarea sa-nece spumegand a tale osti. Dupa vremuri multi venira, incepand cu acel oaspe Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu al lui Istaspe; Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod, De-au trecut cu spaima lumii si multime si norod; imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamant si apa Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimant,

Cum venira se facura toti o apa si-un pamant.

Eu? imi apar saracia si nevoile si neamul Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este, Dusmanit vei fi de toate far-a prinde chiar de veste; N-avem osti dara iubirea de mosire e un zid Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!"



Aceste versuri sunt antologice in literatura patriotica romaneasca, sunt memorabile si se poate spune ca - mai ales prin frecventa citarii lor - pot fi considerate ca avand o valoare aforistica.

Tabloul al treilea ar putea primi un titlu: "Batalia de la Rovine". Tabloul nu are egal in literatura romana decat, poate, in pagina bataliei date de Stefan cel Mare la Dumbrava Rosie, in poemul istoric cu acelasi nume, de Vasile Alecsandri.

S-a remarcat dinamismul imaginilor, in primul rand, prin alternanta imaginilor vizuale si a celor sonore. Ele se memoreaza cu usurinta si pentru ca sunt de o mare plasticitate si deosebit de eufonice. intre imaginile sonore ar fi: "Codrul clocoti de zgomot si de arme si de bucium", Calaretii () in caii lor salbatici bat cu scarile de lemn", " ca ropotul de grindeni(.) vin sageti de pretutindeni/Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie/ Urla campul si de tropot si de strigat de bataie". Am subliniat cuvintele-cheie in sugestia sonora a descrierii si trebuie remarcata eufonia. Ca procedeu stilistic se remarca utilizarea unei figuri fonologice numita aliteratie, adica repetarea unor sunete cu sens imitativ si anume V, J si apoi P, L pentru a sugera expresiv fenomene ale naturii: "vijelia", "ploaia". Staruind asupra fragmentului acestuia, sa obsevam locul de prim rang pe care il ocupa doua motive literare, "codrul" si "buciumul". De asemenea, in primele paisprezece versuri ("Si abia pleca batranul//Umbra mortii se intinde tot mai mare si mai mare"), trebuie relvate cateva figuri de stil. Astfel, incadrai imaginilor vizuale, sunt epitetice, cromatice sau ornante pe care le subliniem "umbra-ntunecoasa","poala lui cea verde", "coifuri lucitoare", "caii lor salbateci", "negrului pamant", "nouri de arama"). De remarcat este si comparatia "sageti//ca nouri//ca ropotul". De remarcat, in ceea ce priveste vizualizarea, antiteza dintre imaginea intunecata "umbra ntunecoasa" "orizontu-ntunecandu-1") si cea solar- luminoasa ("lanci scanteie lungi in soare","Mii de coifuri lucitoare"). Partea a doua a tabloului bataliei de la Rovine evoca prin descriere poetica infrangerea turcilor: verbele "se clatina", "cad", "cadeau", "se rastoarna", "se naruie", alcatuiesc aria semantica a degringoladei alaturi de substantive, adjective, adverbe: "pieire","pleava","risipite","in zadar". Aria semantica a izbandei se alege din imaginile dinamice, de miscare (s-a vorbit chiar de o reprezentare "cinematografica", panoramica): "lovind","vine" (repetitia - ca figura de stil -" vine, vine, vine"), "durduind", "soseau","gonind", dar si epitete ca "falnic" ("se-ntinde falnic armia romana"), "ngrozitoare" din metafora "vijelie ngrozitoare" ("Mircea insuti mana-n lupta vijelia ngrozitoare/Care vine, vine, vine, calca totul in picioare"), "biruitoare", "large" ("printre cetele pagane trec rupandu-si large uliti"), "otelita" (epitet din metafora armatei romane "grindin-otelita"), "falnic" (epitet al verbului

- " se-ntinde falnic armia romana").

Nu se poate trece, intr-o analiza stilistica a tabloului bataliei de la Rovine, peste comparatiile cu semnificatie grandioasa, sugerand, prin valori semantic-stilis-tice superlativul ori hiperbola: " mparatul (), ca si leul in turbare", "asabii ca si palcuri risipite pe campie", "sagetile ca si crivatul si gerul"," calarii ca un zid inalt de suliti","paganatatea e ca pleava".

Poetul a tratat, in chip sublim tema patriotismului, a vitejiei si a fortei armatei romane. in tablou] al patrulea este evocata, prin figuri si atitudini poetice romantic eminesciene, lasarea noptii si a linistii absolute, peste campul de bataie.

Cu metafora "Doamna marilor si-a noptii" este introdus motivul romantic preferential - Luna ("varsa liniste si somn"). Soarele, element intr-o comparatie nobila, face partase elementele naturii cosmice la biruinta romanilor:" iata soarele apune/Voind crestetele nalte ale tarii sa-ncunune/Ca un nimb-de biruinta. Lumea siderala e completa cand sunt evocate (motiv literar eminescian frecvenT) stelele ce "izvorasc", ca "lumine" din Luceafar si chiar un "fulger lung incremenit" (amintind, daca vrem, de "Luceafarul" - "fulger ne-ntrerupt").

Acest tablou se incheie cu o secventa pe care, conventional, o putem numi "Scrisoarea fiului de domn" care nu poate fi incadrata in nici o specie literara, dar are influente folclorice in metrica (ritm trohaic, rima pereche, vers scurT) si limbaj popular ceremonios, intr-un cuvant, ar putea fi socotita "scrisoare de dragoste in cadrul unei scrisori". Este, in sine, o poezie antologica:

"De din vale de Rovine/Graim, Doamna, catre Tine^Nu din gura ci din carte^Ca ne esti asa departe./Te-am ruga, mari, ruga/Sa-mi trimiti pe cineva/Ce-i mai mandru-n valea Ta./Codrul cu poienile,/Ochii cu sprancenele^Ca si eu trimite-voi/Ce-i mai mandru pe la noi./Oastea mea cu flamurile,/Codrul si cu ramurile/Coiful nalt cu penele/Ochii cu sprancenele/.Si sa stii ca-Ať sanatos,/Ca, multamind lui Cristos/Te sarut, Doamna, frumos".

Episodul intai (alcatuit din cele patru tablouri care, impreuna, evoca trecutul eroic, istoria glorioasa si exemplara a romaniloR) este primul termen al unei emotionante antiteze - aceea dintre trecut si prezent, fiind vorba de prezentul biografic al poetului - ziarist la cotidianul partidului conservator "Timpul". Contemporanii au simtit in pamfletul politic ca "sagetile" s-ar putea indrepta spre liberali. Daca este sa notam nuante ale antitezei, in "Scrisoarea III", amintim ca antiteza dintre personalitatile istorice - simbol Mircea cel Batran si Baiazid, cea dintre razboiul de cotropire si cel de aparare, dintre modestie si trufie, dintre vitejie si lasitate, intre "cronicarii si rapsozii trecutului" si "saltimbancii si irozii prezentului", dintre adevaratul patriotism si demagogia politicienilor corupti. O subliniere: antiteza este figura de stil principala din "Scrisori", dar si din poezii din prima etapa a creatiei: "Venere si Madona", "Epigonii", "imparat si proletar".

Ceea ce s-a numit "ironia romantica", "sarcasmul", "invectiva","pamfletul virulent", "diatriba" se refera la modalitatea in care Eminescu scrie despre politicienii lipsiti de scrupule si despre cetatenii lipsiti de simt civic, cinicii profitori

- "raii","miseii": "panglicari in ale tarii care joaca ca pe funii","masti cu toate de renume din comedia minciunii", "stalp de cafenele","uraciunea farasuflet, fara cugetyCu privireamparosata si la falci umflat si buget/Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri/ la tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri" metafore dezvoltate sub semnul satirei romantice, dezlantuite, intens subiective, de o violenta verbala fara precedent, care insa isi va gasi imitatori in secolul ce va urma, dar fara inefabila marca poetica. Si aceasta e data in buna masura de avalansa de interogatii retorice ironice, care sugereaza contradictia dintre aparenta si esenta pe plan moral si civic. Efectul stilistic este mare, caci spiritul contestatar este profund si amar, desi mizeaza pe efectul comic:

"Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa-i cer?/N-o sa aflu intre-ai nostri vreun falnic juvaer/ Au la Sibaris nu suntem langa capistea spoielii?/Nu se nasc glorii pe strada si la usa cafenelii?//De ai crede ca viata-i e curata ca cristalul?//Au cu lira visatoare ori cu sunete de flaut/Potisa-ntampini patriotii ce-au venit de-atunci incolo?"

Tot "antiteza interogatia retorica este aceea care creeaza "puntea" necesara intre prima parte si cea de a doua a "Scrisorii III". Este una dintre marile figuri ale contradictiei, care arata opozitia dintre "asa vremi" si "veacul nostru", antonimia dintre "cronicarii si rapsozii", pe de o parte si "saltimbancii si irozii", pe de alta, din aceeasi "zona semantica" in care se afla vocabule ca "nerozii" sau sintagme - "canalia de uliti", "panglicari in ale tarii","stalp de cafenele", "asta plebe", "ast gunoi", "smintit", "starpitura", "Fanarul", "ilotii", "niste rai", "niste fameni". Dezacordul dintre aparenta si esenta este sursa a sarcasmului si alimenteaza excelent retorica demascarii si a incongruentei, intr-o serie de exclamatii retorice in care ideea-forta ramane glorificarea patriei: "Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi/sa ajung-a fi stapana si pe tara si pe noi","Balbaiti cu gura stramba sunt stapanii astei natii", "I-e rusine omenirii sa va zica voua oameni", "Nici rusine n-au sa iee in smintitele lor guri/Gloria neamului nostru spre-a o face de ocara/indraznesc ca sa rosteasca pan si numele tautara". Pamfletul acesta are o idee centrala care nu se pierde nici un moment, este dragostea pentru tara glorioasa si demna care a fost si trebuie sa redevina Patria. Punctul culminant al discursului este atins atunci cand sunt puse in discutie doua mari concepte definitorii pentru ordinea valorilor (geniuL) si a moravurilor (virtuteA); prin recurgerea, din nou, la interogatia retorica, dar si la raspunsul retoric, prin realizarea antitezei: "Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire".

De la invectiva incendiara a antitezelor romantice, se ajunge la sarcasmul amar, la tonul deceptionat in care se simte pesimismul. Este aici o antiteza de continut. Si al doilea termen al antonimiei - pesimismul este inca o data contrazis in finalul "Scrisorii" prin figura invocatiei retorice, prin care se da "leacul" social: optimism amar si radical (rE)venirea (unuI) Tepes Voda.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.