Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU - poza (imagine) portret Mihai EMINESCU



Despre Scrisoarea I

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Scrisoarea I - o sinteza a temelor universului eminescian
SCRISOAREA I - comentariu (referat)
Scrisoarea I poemul
Scrisoarea I - comantariu literar
M. Eminescu, Scrisoarea I - Particularitati stilistice
Conditia geniului in poemul filozofic Scrisoarea I de Minai Eminescu.
SCRISOAREA I - Poem filozofic - Portretul savantului
SCRISOAREA I - STUDIUL TEXTULUI
SCRISOAREA III - STUDIUL TEXTULUI








Scrisoarea I - comantariu literar de Mihai EMINESCU








Constelatia celor cinci epistole eminesciene, ciclul Scrisorilor, isi afla unitatea in fervoarea atitudinii satirice fata de o societate decazuta, incompatibila cu omul de geniu, singurul care are acces la sensul existentei.



Principiul de compozitie e antiteza, cea mai rapida didactica" a romanticului, sedus de relevanta extremelor: filosoful genial si trepadusii stiintei, impinsi de vanitate ca si gloata ignoranta (Scrisoarea I), artistul al carui har transfigureaza lumea si falsa glorie literara a carieristului (Scrisoarea II), Mircea cel Batran si lichelismul politic (Scrisoarea III), eroul marii iubiri care indumnezeieste femeia si cocheta coboratoare din biblica Dalila (Scrisoarea V). Fiecare Scrisoare se incheie cu dezamagirea romanticului; individul exemplar al antitezei nu se poate salva" decat prin retragerea dintr-o lume dizolvanta; sentimentul desertaciunii (in Scrioarea I, care depaseste insa polaritatea satireI) refuzul de a crea intr-o lume cu valori rasturnate, invocarea lui Tepes ca suveran exterminator, renuntarea la iubire cand, redusa sufleteste, femeia nu-i poate raspunde, exprima o radicala inaderenta.

Scrisoarea I are un preambul pe care l-am putea numi al tacem; noaptea si osteneala" indeparteaza rumoarea diurna" a vietii; cugetatorul iese" de fapt din odaia" existentei sale intimp care 11 limiteaza meditatia, in universul atemporal al Gandirii in absolut, unde prezentul, trecutul si viitorul sunt egal accesibile Poarta cosmica" prin care el patrunde in universalitatea cunoasterii este luna. Vapaia selenara deschide o revelatorie viziune a conditiei omului si universului, a unui adevar dureros, daca lumina voluptoasa a gandului, aceasta stare ideala, n-ar elibera de suferinta. Noaptea, singuratatea, timpul, luna, contemplatia sunt motive romantice prin care se traseaza calea catre esenta lumii, catre misterul ultim, vesnica aspiratie a sufletului romatic. Ochiul atotcunoscator al astrului e totuna cu divina vedere a Gandirii unica transcendenta, la care ajunge doar cel ce cugeta.



Se deschide panorama lumii cu vastele singuratati ale naturii si insingurarile nocturne ale gandului omenesc. Fraza poetica enumerativa, pluralele nearticulate (pustiuri, codri, izvoara, valurI) indeterminarea numerica (mii,, cati, catE) figureaza imensitatea spatiala, accesibila ochiului" imaginar al contemplatiei. in necuprinsul de straluciri se disting apoi splendorile civilizatiei; le numesc aceiasi termeni de pluralitate diversa: tarmuri inflorite, palate, cetati. Ubicuitatea luminii-gandire descopera tot mai de-aproape viata (mii de case, ferestI) pentru a cobori in adancimea existentelor umane: suverana Gandire dezvaluie lumi interioare de o diversitate caleidoscopica: Cate frunti pline de ganduri, ganditoare le privesti"). Ideea echivalentei destinelor sub semnul mortii, avand ca imagine analoga luna, axeaza lirica intregului text: Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii, / Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii". Soarta comuna, nivelatoarea moarte isi afla expresie intr-o succesiune de termeni antinomici, echivalenti pe diverse planuri: social (rege-saraC), volitiv (slabi-putericI), intelectual (genii-neghiobI), existential (a-si bucla parul - a cauta adevarul, banul - cunoastereA). Orbita de patimi pe care se invart aceste vieti este o iluzie inrobitoare. in aceasta eterogenitate umana e reperat batranul dascal, a carui minte va prelua, in viziunea lirica eminesciana, functia" ochiului" selenar,

devenind obiectivul" panoramei trecutului" si viitorului", al inceputului si Sfarsitului Vietii. infatisarea hilara a filosofului (haina roasa-n coate, halatul vechi, bumbacul in urechi, garbovit, uscativ, de nimiC) se afla in antiteza cu atotputernicia spiritului, care sprijina lumea si vecia, precum miticul Atlas, Cerul. Apar, astfel, premisele destinului ironic al batranului dascal. in partea

a treia a Scrisorii mintea batranului dascal vede" trecutul", adica Geneza, o cosmogonie inspirata poetului de imnul vedic al Creatiunii (embrionul intregului texT). Indeterminarea inceputului e descrisa, ca si in Luceafarul, prin negatii: ,fiinta nu era, nici nefiinta; lipsa de viata si vointa; nu s-ascundea nimica, odihnea, nepatruns, prapastie, genune, n-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa; intuneric Ca o mare far-o raza; nici de vazut nu fuse si nici ochi care s-o vaza; umbra celor nefacute nu-ncepuse-a se desface; eterna pace." Formelor verbale negative li se asociaza sensul de vacuitate (prapastie, genunE), de potentare a imaterialitatii (umbra celor nefacutE), de absenta a miscarii (odihnea eterna pacE). In context, aceste segmente verbalizeaza, inefabil si paradoxal, esecul oricarui demers al verbalizarii. Dinamica Genezei, in gradatie ascendenta, de la impulsul primordial mult mai slab ca boaba spumii pana la perspectiva nasterii si disparitiei continue a lumilor (proiectie poetica a unor elemente de gandire kantianA) sugereaza mecanica implacabila a vietii grabindu-se spre moarte; dincolo de semnificatia lui de sursa schopenhaueriana, dorul nemarginit figureaza ca o rotatie fara sfarsit .intre existenta si nefiinta. Tulburatoare este distantarea enorma (pe care o permite cunoasterea absolutA), prin care se vizualizeaza" misterul insondabil al facerii si desfacerii lumilor: De atunci si pana astazi colonii de lumi pierdute / Vin din sure vai de chaos pe carari necunoscute / Si in roiuri luminoase izvorand din infinit" Consecinta acestei fulgeratoare proiectii a infinitului va fi reductia hiperbolica a omenirii in Istorie. Privita de la asemenea inaltimi, existenta speciei cade cu totul in derizoriu, omenirea parand o viermuire indistincta de efemeride: musunoaie de furnici, microscopice popoare, musti de-o zi. Viata e o suspendare fulguranta intre doua neguri: Geneza si Extinctie, mai exact: o raza in intunericul eternei paci, ca un vis al nefiintei. Deducem din aceasta . analogie ca principiul de existenta al lumii este lumina. Contemplat tot de batranul dascal, viitorul" e perceput ca o desfacere a alcatuirii cosmice din resortul luminii (Cum planetii toti ingheata si s-azvirl rebeli in spat / Ei, din franele luminii si ai soarelui scapati"). Prin aceeasi tehnica a distantarii enorme e urmarita, in gradatie descendenta (reversul celei ascendente din partea a treiA), destramarea unei intregi structuri galactice: soarele stins, ca o rana pe bolta intunecata, stelele spulberare, caderea Timpului insusi, intoarcerea in pacea primordiala. in metafora catapeteasma lumii", cerul primeste atributul unei concrete innegriri"; ideca de uzura" a luminii insesi se amplifica prin echivalenta stelelor (stabilitatii eternuluI) cu frunzele de toamna (simbol consacrat al efemeruluI). Antropomorfizarea Timpului concretizeaza regresia definitiva a misarii (Timpul mort si-ntinde trupul si devine vecinicie"). Gandirea batraului dascal, intrata in consonanta cu Gandirea insasi (proces indus de stralucirea lunii: Pe cand luna straluceste peste-a tomurilor bracuri, / intr-o clipa-1 poarta gandul indarat cu mii de veacuri"), contempla astfel Trecutul si Viitorul; o face in prezentul etern al Gandirii, aceasta supraconstiinta universala dezvaluind p supratranscendenta" - eterna pace, in expresie comuna, inteligibila, moartea.



Partea a cincea a textului priveste accesul omului la acest adevar. Omul nu accede la cunoastere si de aceea viata ii apare ca o enigma vesnica, desi mereu escaladata. Motivul sortii oarbe reveleaza lipsa de sens a caducitatii. Viata e o suprema ironie: daca eternitatea" stelei va sfarsi ca frunza-n vantul toamnei, cum sa nu fie val sub vantul soartei multimea de efemeride (Ce-o sa-i pese soartei, oarbe ce vor ei sau ce gandesc? / Ca si vantu-n valuri trece peste traiul omenesc."). Val, vant - simboluri ale zadarniciei; de la biblicul Ecclesiast viata e o goana dupa vant. Toata scara" umana e doborata de trecere, a carei expresie devine mecanica sortii. Perspectiva desertaciunii, motivul dominant in partea a cincea, e ilustrata chiar de soarta batranului dascal. Abisala relativizare, caci insasi mintea ce-a cuprins inceputul si Sfarsitul intimplarii" numita viata" se supune zadarniciei ei. Desigur, geniul accede la viata reala, aceea a spiritului, la Lumina-Gandire (al carei termen analog e astrul noptiI), viata al carei continut" e Cunoasterea unei supratranscendete: eterna pace; el stie ca toate mor, alergand precum raurile spre aceasta mare" care nu se umple niciodata (ca in imaginea ecclcsiasticA). Abstras in Gandire, batranul dascal nu poate decat sa recada din acest plan in existenta, in iluzie, iar iluzia lui e nemurirea, pe care si gloata o postuleaza inconstient. Cunoasterea insasi, atunci cand urmareste un scop terestru, parasind existenta ei in sine, transcendenta ei Lumina, devine sursa unei iluzii, surprinsa cu tandra ironie (O, sarmane!"). Ipostaza suprema a iluziei nemuririi e creatia - o desertaciune -, pe de o parte fiindca spiritul e refuzat in aceasta lume, pe de alta parte fiindca Universul si Gandirea insasi se vor sfarsit Trei argumente imping in zadarnicie speranta de eternitate a batranului dascal. intai, nici acesta nu-si poate cunoaste propria viata, e dispersat, caci timpul fragmenteaza personalitatea; ca orice om, el se uita" mereu pe sine (neexistand cu adevarat decat in impersonalitatea ganduluI), asadar va fi irecuperabil ca unitate pentru cineva. Ardoilea argument al zadarniciei e inaptitudinea spirituala a multimii, de unde ineficienta geniului in lume. Suflul cunoasterii, viata gandirii care palpita in opera, dispare ihtr-un fel de arhiva prafuita; cugetari rostind adevarul ultim devin nota bibliografica obscura, fiindca posteritatea e incapabila de discernamant. Motivul desertaciunii intersecteaza argumentatia (Mana care-au dorit sceptrul uiversului si ganduri / Ce-au cuprins tot universul incap bine-n patru scanduri"). Nici in ipostazele lor supreme, actiunea sau cunoasterea nu deschid vreo cale de a te sustrage mortii. Desertaciunea desertaciunilor e laitmotivul meditatiei din, aceasta epistola, mai aproape de izvorul stravechi al filosofiei decat ne-am putea inchipui: Caci toti au aceeasi soarta: cel drept ca si cel pacatos, cel bun ca si cel rau, cel curat ca si cel necurat ()" (EcclesiastuL). Al treilea argument al zadarniciei e tirania vanitatii, care surpa Orice valoare, un rau secund, impletit cu cel dintai, al mortii, » avand aceeasi straveche viata literara: Este un mare rau in tot ceea ce se face sub soare, caci toti au aceeasi soarta si pe langa aceasta inima oamenilor este plina de rautate si nebunia in inima lor dainuieste toata viata lor si se duc in acelasi loc cu cei morti" (EcclesiastuL). Satira eminesciana e aici rece, nu incandescenta ca in Scrisoarea III, nici dipretuitoare ca in Glossa, ci doar constatativa. Marea opera va ajunge tribuna micilor vanitati, iar cu sprijinul ignorantilor, va sfarsi in anecdotica biografica: Toate micile mizerii unui suflet chinuit / Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit." E dovedita inaptitudinea morala a omului pentru cunoastere, incapacitatea lui de obiectivare. Gandirea exceptionala nu patrunde in ungherul unor scrieri", cum spera batranul dascal, ci ramane afara, pe taraba academica" a vanitatii, marfa" a unor profitori ai spiritului si la dispozitia oricaror neinitiati. Nimic nu poate fi transmis, totul cade in uitare, un alt chip al mortii. Zadarnicia creatiei exceptionale infatiseaza pesimismul eminescian cel mai intunecat. Poetul dezvolta ordonat" dez-iluzionarea cu privire la propriul destin. Mintea obosita de cugetare la stingerea lumanarii isi vede din imperiul Gandirii propria capcana existentiala ironica in ipostaza lumeasca a batranului dascal. Am putea spune ca in Scrisoarea I Eminescu demonteaza propria conceptie despre singularizarea olimpiana a geniului in pigmeica lume comuna. in celelalte Scrisori deziluzia se sprijina pe un termen antitetic, polul plus, prin care sensul e salvat: idealul artistic, politic, erotic. Incompatibilitatea cu lumea comuna impune retragerea din ea ca in Luceafarul In Scrisoarea I, Gandirea aduce geniului ironicul omagiu de a^l vedea cazand in capcana comuna a iluziei, iar retragerea lui in impersonalitatea Gandirii e episodica, nu poate dura mai mult decat raza", o clipa in eternitate. Genii ori neghiobi, indivizii, ca si specia, ca si cosmosul, ca insasi neintrerupta succesiune a lumilor demonstreaza uniformitatea a tot ce exista sub semnul mortii, al intoarcerii in noaptea cea mare a Nefiintei. S-ar inalta deasupra acestui ocean de umbre subintelegerea unei luciditati filosofice totale si unei feerii a imaginarului, prin care e netezita calea spre adevar (lumina fecioara" a lunii conduce" la eL). Privirea atotcunoscatoare se reintoarce in final catre splendoarea noptii, care nu paleste, chiar daca sursa farmecului ei - astrul suveran - e o pecete a mortii; dimpotriva, un nou detaliu o potenteaza: e o noapte de primavara. Poate ca doar aceasta frumusete iradianta, a noptii si a gandului, in pofida oricarui mesaj filosofic, ar fi ancora prezentei noastre in lume, scopul respiratiei in timp. La sfarsit, persistenta e melancolia senina a unei minti lipsite de iluzii, contempland vraja universului, dincolo de care ea stie ca nu mai exista nimic: intre ziduri, printre arbori ce se scutura de floare, / Cum revarsa luna plina linistita ei splendoare!".



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.