Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU - poza (imagine) portret Mihai EMINESCU



Despre Scrisoarea I

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Scrisoarea I - o sinteza a temelor universului eminescian
SCRISOAREA I - comentariu (referat)
Scrisoarea I poemul
Scrisoarea I - comantariu literar
M. Eminescu, Scrisoarea I - Particularitati stilistice
Conditia geniului in poemul filozofic Scrisoarea I de Minai Eminescu.
SCRISOAREA I - Poem filozofic - Portretul savantului
SCRISOAREA I - STUDIUL TEXTULUI
SCRISOAREA III - STUDIUL TEXTULUI








Conditia geniului in poemul filozofic Scrisoarea I de Minai Eminescu. de Mihai EMINESCU








Seria celor cinci "Scrisori", publicate in 1881, din februarie pana in septembrie, cu exceptia "Scrisorii V", aparuta fragmentar in 1886 si integral post-mortem, face parte din opera de maturitate artistica a lui Mihai Eminescu.

"Scrisorile" au fost publicate in "Convorbiri literare" si alcatuiesc un ciclu de poeme unitare prin tematica si modalitate artistica. Tema centrala a celor cinci "Scrisori" este de natura romantica si o constituie soarta nefericita a omului de geniu in raport cu timpul in care traieste si cu societatea meschina, superficiala, incapabila sa-i inteleaga aspiratiile spre ideal, fiind preocupata de teluri marunte, efemere. in "Scrisoarea I", geniul este intruchipat de savant (omul de stiinta), in "Scrisoarea II", omul de geniu este creatorul de frumos (artistul, poetuL), in "Scrisoarea IU", el este omul politic. in "Scrisoarea IV" si "Scrisoarea V", poetul satirizeaza profanarea sentimentului de iubire intr-o lume incapabila de a depasi interese meschine.

"Scrisorile" compun, asadar, o unitate de gandire si de creatie in care poetul devine sarcastic si vehement in ilustrarea contrastului dintre ideal si real, poemele fiind satire ascutite izvorate dintr-o inalta constiinta civica si artistica, dintr-un autentic patriotism eminescian.

"Scrisorile" au fost numite "Satire" de Titu Maiorescu. Ca specie literara, "epistola" sau "scrisoarea" a fost abordata inca din vechime de Horatiu, ale carui "Epistole" l-au fascinat pe Mihai Emflnescu inca din timpul audierii cursurilor in perioada studentiei la Viena. in literatura romana, aceasta specie fusese cultivata inainte de catre Costache Conachi si Grigore Alexandrescu, in versuri, si de Costache Negruzzi, in proza. Eminescu duce aceasta specie literara la desavarsire.

Tema. "Scrisoarea I" este un poem filozofic, de factura romantica, ilustrand conditia omului de geniu, in ipostaza savantului, in raport cu timpul, societatea in general si cu posteritatea, surprinzand - totodata - in tablouri grandioase -geneza, evolutia si stingerea Universului.

Sursele filozofice care stau la baza meditatiei in acest poem se regasesc, mai intai, in filozofia indiana, pe care exegetii o explica prin pasiunea poetului pentru limba sanscrita. "Imnul creatiunii lumii" din culegerea "Rigveda" l-a inspirat pe Eminescu mai ales in ilustrarea genezei in cosmogonia din "Scrisoarea I". Unele versuri ale poemului indian sunt foarte asemanatoare cu cele eminesciene: "Atunci nici Nefiinta n-a fost, si nici Fiinta, / Caci nu era nici spatiu, nici cer, si nici stihie /[] N-a fost nici Nemurire, nici Moartea nu-ncepuse / Nu se nascuse noaptea, caci nu fusese zi".

Mihai Eminescu a studiat "Poemul naturii" de Lucretiu, in care viziunea asupra nasterii Universului consta in miscarea atomilor in vid. Stingerea soarelui si a Universului este byroniana, iar aceea a identitatii omenirii din versul "Unul e in toti, tot astfel precum una e in toate" reproduce gandirea lui Heraclit.

Pentru Eminescu, notiunile de timp si vesnicie sunt antitetice, dupa cum gandirea lui Schopenhauer sustine ca eternitatea este o negatie a timpului. De asemenea, intr-un manuscris eminescian au fost gasite note ce inregistrau teoria cosmogonica sustinuta de Kant si Laplace.

Cu certitudine, Eminescu se inspira din mitologia populara romaneasca privind facerea lumii, care sustine ideea ca samburele creator a luat nastere dintr-un vartej de spuma de pe suprafata apelor care acopereau totul, fiind intr-un intuneric fara margini.

"Scrisoarea I" este un poem cosmogonic, motiv literar ce se regaseste si in alte poezii ("Rugaciunea unui dac", "Memento mori", "Gemenii"), precum si in proza "Sarmanul Dionis". Cosmogonia studiaza originea si nasterea universului, cuvantul provenind din grecescul "kosmos", care inseamna "Univers" si "gonos" care inseamna "nastere". Cosmogonia este, totodata, o ramura a astronomiei care se ocupa de originea si evolutia Universului.

"Scrisoarea 1" este o meditatie filozofica despre spatiu si timp, despre existenta omului in lume, dar si o satira cu accente elegiace privind soarta nefericita a omului de geniu in societatea contemporana mediocra, precum si in raport cu eternitatea.



Structura poemului. "Scrisoarea I" este alcatuita din 156 de versuri, distribuite in cinci tablouri construite simetric si armonios.

Tabloul I ilustreaza cadrul nocturn reprezentat de luna ca astru tutelar, stapana a Universului si, in acelasi timp, martor al faptelor ce se petrec pe Pamant:

"Luna varsa peste toate voluptuoasa ei vapaie, []

"Luna tu, stapan-a marii, pe a lumii bolta luneci

Si gandirilor dand viata, suferintele intuneci;" intr-o sugestiva meditatie, Eminescu exprima viziunea sa asupra Timpului filozofic bivalent si anume: timpul individual (masurabil, curgator ireversibiL) - "doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare"- si timpul universal (eternitateA) - "din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate".



Tabloul al doilea accentueaza ideea ca luna este "stapana marii", astrul care tuteleaza intreg Universul, iar cadrul pe care il construieste Eminescu este de la general la particular, de la panoramarea Universului pana la gandurile omului; luna guverneaza de la "mii pustiuri", la codri, izvoare, mari, "tarmuri inflorite", "palate si cetati", apoi "in mii de case lin patruns-ai prin feresti", pana la gandurile oamenilor, pe care "ganditoare le privesti". in cealalta ipostaza, de martor al celor ce se petrec pe Pamant, luna mediteaza asupra problemelor omenirii. Ea asista la ceea ce se petrece in lume, iar imaginile sunt prezentate in antiteza: ea vede mai intai "un rege ce-mpanzeste globu-n planuri pe un veac / Cand la ziua cea de maine abia cuget-un sarac"; unul este preocupat de aspectul sau fizic -"cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par"-, in timp ce altul "cauta in lume si in vreme adevar".

Ideea egalitatii oamenilor, a conditiei omului in lume, supus dastinului, ca orice muritor in fata mortii, este preluata de Eminescu de la Schopenhauer si exprimata foarte sugestiv in versurile: "Desi trepte osebite le-au iesit din urna sortii Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii; La acelasi sir de patimi deopotriva fiind robi, Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!" Oamenii devin egali in fata mortii, statutul pe care l-au avut in timpul vietii neavand nici o importanta, deoarece cu totii sunt robii acelorasi patimi si supusi sortii, pe care nimeni nu o poate influenta sau determina. Ideea egalitatii oamenilor este evidentiata printr-o antiteza care accentueaza faptul ca, oricat de diferiti ar fi ei in timpul vietii, au acelasi statut de muritor, "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!".

Portretul savantului, pe care Eminescu il creioneaza in continuare, simbolizeaza superioritatea omului de geniu, care este preocupat de problemele grave ale Universului, de cercetarea si descoperirea tainelor acestuia si care - desi sarac - stapaneste tainele lumii, deoarece "el sprijina lumea si vecia intr-un numar": "Iar colo batranul dascal, cu-a lui haina roasa-n coate, intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate Si de frig, la piept si-ncheie tremurand halatul vechi, isi infunda gatu-n guler si bumbacul in urechi, Uscativ asa cum este, garbovit si de nimic, Universul fara margini e in degetul lui mic,

[]

Precum Atlas in vechime sprijinea cerul pe umar Asa el sprijina lumea si vecia intr-un numar." Dezinteresat de lumea materiala, de pragmatismul vietii, omul de stiinta isi dedica intreaga viata studierii tainelor Universului. El descifreaza mistere necercetate inca, desi conditiile in care traieste sunt precare si nimeni dintre contemporani nu este interesat de preocuparile superioare care vor contribui la evolutia si civilizatia omenirii. Se impun trasaturile astrologului, care "intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate", fiind comparat cu Atlas, care in mitologia greaca sustinea pe umar intregul glob pamantesc. Se sugereaza astfel efortul intelectual si responsabilitatea de care savantul se simte cuprins pentru atingerea absolutului in cunoastere.





Tabloul al treilea este o Cosmogonie, in care Eminescu mediteaza la nasterea lumii, dar si la pieirea ei. Geneza Universului il preocupa pe poet, care mediteaza asupra inceputurilor lumii, prin intermediul savantului, pe care il "poarta gandul indarat cu mii de veacuri", in timpurile primordiale, atunci cand "nu s-ascundea nimica, desi tot era ascuns". inceputurile genezei Universului se situeaza in atemporalitate, "pe cand fiinta nu era, nici nefiinta", pe cand "totul era lipsa de viata si vointa", gandurile fiind generate de intrebari filozofice: "Fu prapastie? Genune? Fu noian intins de apa?" la care, bineinteles, nu s-a raspuns, deoarece "N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa /[]/ Dar nici de vazut nu fuse si nici ochi care s-o vaza". inainte de a aparea orice forma de viata, "era un intuneric ca o mare far-o raza" si "stapanea eterna pace!".

Preluand ideea genezei Universului prin miscarea atomilor in vid, precum si aceea ca acesta s-a nascut din haos, Eminescu imagineaza crearea lumii prin miscarea unui punct central, care genereaza "muma" si "Tatal":

"Dar deodat-un punct se miscacel dintai si singur. Iata-1! Cum din chaos face muma, iara el devine Tatal"



Mitul popular autohton conform caruia la inceput totul era acoperit de ape si domnea un intuneric de nepatruns, iar spuma de pe suprafata apei a dat nastere "samburelui creator" este prezent si el in explicarea genezei Universului:

"Punctu-acela de miscare, mult mai slab ca boaba spumii, E stapanul fara margini peste marginile lumii" "Negura eterna" a inceput sa se desfaca in fasii odata cu aparitia astrilor ceresti, "luna", "soare", precum si a fenomenelor stihiale, ceea ce face posibila nasterea vietii pe Pamant. in aceasta nemarginire, omul este neinsemnat, trecator prin aceasta lume, prilej cu care Eminescu reafirma ideea scurgerii ireversibile a timpului pentru omenire, in general:

"Iar in lumea asta mare, noi, copii ai lumii mici, Facem pe pamantul nostru musunoaie de furnici; Microscopice popoare, regi, osteni si invatati Ne succedem generatii si ne credem minunati; Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul, in acea nemarginire ne-nvartim uitand cu totul Cum ca lumea asta-ntreaga e o clipa suspendata, Ca-ndaratu-i si nainte-i intuneric se arata." Omenirea este definita prin metafore sugestive pentru efemeritatea ei in univers, din care strabate cu subtilitate o ironie amara tipic eminesciana privind superficialitatea lumii: "noi, copii ai lumii mici", "musunoaie de furnici", "microscopice popoare", "musti de-o zi", "lume mica". Oamenii nu sunt constienti ca, in raport cu vesnicia universului, viata lor valoreaza doar "o clipa suspendata", fara ca sa poata cunoaste nimic din tainele firii, pentru ca "indaratu-i si-nainte-i intuneric se arata". Savantul are genialitatea de a vedea succedarea generatiilor - "Ne succedem generatii si ne credem minunati"-, apoi sugereaza disparitia civilizatiilor stralucite, Eminescu exprimand aici ideea schopenhaueriana ca lumea este o aparenta, o iluzie, intrucat toate elementele vietii trec perpetuu in nefiinta: "Caci e vis al nefiintei universul cel himeric".

Cugetatorul este capabil de a-si imagina apoi stingerea Universului, mintea lui cercetatoare ducandu-1 "mii de veacuri inainte". Semnele pieirii universale se manifesta prin stingerea soarelui, a stelelor si, ca urmare, inghetarea planetelor, imagine apocaliptica, deoarece omenirea isi va inceta ciclurile existentiale, dupa care timpul va deveni vesnicie, totul revenind la haosul initial si instalandu-se pacea eterna:

"Soarele, ce azi e mandru, el il vede trist si ros Cum se-nchide ca o rana printre nori intunecosi, Cum planetii toti ingheata si s-azvarl rebeli in spat

[»»a- ]

Ca si frunzele de toamna toate stelele-au pierit;

Timpul mort si-ntinde trupul si devine vecinicie,

Si in noaptea nefiintii totul cade, totul tace, Caci in sine impacata reincep-eterna pace" Pieirea Universului este construita intr-o viziune escatologica, concept provenit din limba greaca: "eschatos", care inseamna "ultim", "final" si "logos", care are sensul de "cuvantare". Extinctia se produce prin stingerea soarelui, idee ilustrata de un epitet dublu, "trist si ros", aflat in antiteza cu epitetul "mandru". Comparatia stelelor care pier de pe cerul inrosit "ca si frunzele de toamna" amplifica imaginea apocaliptica a destramarii cosmosului. Ideea timpului universal este ilustrata printr-o metafora sugestiva pentru o intreaga conceptie filozofica: "Timpul mort si-ntinde trupul si devine vecinicie".



Tabloul al patrulea. Ideea principala aici este relatia omului de geniu cu lumea contemporana si cu posteritatea, acest tablou fiind o satira virulenta la adresa superficialitatii societatii in care acesta traieste, prilej cu care Eminescu isi exprima dispretul fata de neputinta acesteia de a avea idealuri, de a se ridica deasupra intereselor meschine, marunte, nesemnificative. Satira contine elemente de meditatie filozofica, avand un puternic caracter moral, iar ideile filozofice sunt adevarate sentinte exprimate cu indignare si amaraciune de catre poet.



Meditatia sociala debuteaza prin ideea filozofica privind identitatea oamenilor cu ei insisi, a individului cu intregul, a esentei comune a omenirii: "Unul e in toti, tot astfel precum una e in toate". Satira urmeaza imediat dupa aceasta meditatie, Eminescu accentuand sarcastic: "Deasupra tuturora se ridica cine poate".



Poetul se intreaba daca omul de geniu, savantul poate intra in nemurire prin opera sa, careia i-a dedicat intreaga viata: "Ce-o sa aiba din acestea pentru el, batranul dascal? / Nemurire, se va zice". Savantul spera ca ideile sale stiintifice, descoperirile care l-au preocupat totdeauna vor ramane in eternitate, parcurgand secolele. Gloria si nemurirea sunt insa simple iluzii: "Si cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost, / O sa-si bata altii capul s-o patrunza cum a fost?"

Eminescu stigmatizeaza si posteritatea, care va fi preocupata mai ales de biografia neinteresanta si banala a omului de geniu si mai putin de importanta, de insemnatatea operei sale, prilej cu care poetul afirma inca o data ideea scurgerii implacabile a timpului si a conditiei de muritor a omului, indiferent de capacitatea sa intelectuala, de preocupari sau de idealuri superioare, indiferent de treapta pe care se afla acesta in ierarhia societatii:

"Poti zidi o lume-ntreaga, poti s-o sfaramiorice-ai spune, jPeste toate o lopata de tarana se depune. Mana care-au dorit sceptrul universului si ganduri Ce-au cuprins tot universul, incap bine-n patru scanduri" Poetul imagineaza apoi funeraliile savantului, la care falsa solemnitate a inmormantarii este ilustrata prin incapacitatea posteritatii de a descoperi si de a aprecia valoarea creatiei pe care o lasa in urma lui savantul, oamenii fiind interesati numai de "biografia subtire", deoarece "magulit e fiecare / Ca n-ai fost mai mult ca dansul". Ei vor rememora numai "pete multe, rautati si mici scandale", tot ceea ce tine de omul obisnuit, oarecare, adica "toate micile mizerii unui suflet chinuit". Ironia dispretuitoare a poetului se revarsa in continuare asupra ipocriziei contemporanilor, care nu sunt in stare sa aprecieze valorile autentice, iar cel ce va rosti necrologul nu va avea in vedere un discurs in memoria savantului, ci se va stradui, cu infatuare, sa arate cat de inteligent si de bun orator este el:

"Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel, Nu slavindu-te pe tine lustruindu-se pe el Sub a numelui tau umbra. Iata tot ce te asteapta." Posteritatea este cu totul neputincioasa sa aprecieze opera geniala, "lumina / Ce in lume-ai revarsat-o", ci va retine din biografia savantului numai ceea ce-1 aseamana cu ceilalti oameni, anonimi si neinsemnati, adica "pacatele si vina, / Oboseala, slabiciunea, toate relele ce sunt / intr-un mod fatal legate de o mana de pamant".



Tabloul al cincilea creeaza impresia unui epilog si revine la motivele initiale: sub stapanirea atotputernica a lunii, ca astru tutelar si martor, se desfasoara spectacolul naturii eterne si al umanitatii efemere. in Universul ilustrat prin aceleasi elemente ca la inceputul poemului, "pustiuri", "codri", "valuri", oamenii sunt muritori si supusi sortii, idee filozofica ce se constituie, parca, intr-o concluzie a poeziei si a existentei intregii omeniri: "Si pe toti ce-n asta lume sunt supusi puterii sortii Deopotriva-i stapaneste raza ta si geniul mortii!"

Limbajul artistic este specific liricii eminesciene, construit din modalitati uimitoare atat in ceea ce priveste lexicul, cat si prozodia sau figurile de stil:

"imbinarea surprinzatoare a limbajului popular si a celui intelectual, insa fara abuz de regionalisme, arhaisme ori de neologisme, fapt ce particularizeaza stilul acestui poem prin cateva trasaturi:

- naturaletea si prospetimea limbajului poetic este data de cuvinte populare, regionalisme si arhaisme folosite: "gene ostenite", "ceasornicul", "suflu-n lumanare", "feresti", "osebite", "raboj", "prizarita", "colb";

- expresia intelectualizata este prezenta, mai ales, in tabloul cosmogonic, unde Eminescu sugereaza mituri, idei filozofice, etice, care obliga la cugetare; de exemplu, imaginea haosului primordial, "pe cand fiinta nu era, nici nefiinta" trimite la imnurile creatiunii din Rig-Veda sau aminteste de ideile lui Schopenhauer: "stapanul fara margini peste marginile lumii". De asemenea, sunt prezente expresii livresti: "precum Atlas in vechime", "microscopice popoare", "ne succedem generatii;

* Viziunea contrastanta asupra lumii este realizata prin antiteza specifica poetilor romantici:

- antiteza compozitionala: tabloul cosmogonic cu cel satiric;

- antiteza ideatica: "Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau par, / Altul cauta in lume si in vreme adevar";



- antiteza la nivelul vocabularului: "Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi", "viitorul si trecutul"; prin derivare: "fiinta nu era, nici nefiinta";

^Epitetele morale si ornante construiesc un fundal descriptiv corespunzator sentimentelor poetului: "miscatoarea marilor singuratate", "galbenele file", "batranul dascal", "timpul mort", "ironica grimasa", "universul cel himeric";

* Comparatiile dau expresivitate ideilor profund filozofice ale poeziei: "precum Atlas in vechime", "ca si spuma nezarita", "ca o mare far-o raza";

* Personificarile ilustreaza desavarsita familiaritate a poetului cu natura terestra si cosmica deopotriva: "luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie", "cati codri-ascund in umbra stralucire de izvoara", "timpul mort si-ntinde trupul si devine vecinicie";

* Metaforele sunt numeroase ca si epitetele si au capacitatea de a vizualiza ideile: "urna sortii", "colonii de lumi pierdute", "musti de-o zi", "din ungherul unor crieri";

* Prozodia. Versurile sunt lungi, de 15-16 silabe, ritmul este trohaic. in prima parte a poemului, rima este feminina, iar in partea de satira rima este masculina, ilustrand tonul retoric. Rima este aici absolut inedita, fapt ce a starnit reactii impresionante in epoca. Eminescu rimeaza in mod surprinzator substantiv cu pronume, adjectiv cu pronume sau cu adverb, pronume cu substantiv: "mititel/el", "adanca/inca", "recunoasca-1/dascal", "iata-1/Tatal".

"Limba romana devine un instrument absolut docil in mana lui magistrala si poetul o foloseste pentru a exprima ganduri si viziuni cum nu se mai luminasera niciodata intr-o minte romaneasca" (Tudor VianU)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.