Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Vintila HORIA - biografie - (opera si scrierile)

 

(numele la nastere: Caftangioglu), n. 18 dec. 1915, Segarcea, jud. Teleorman - m. 4 apr. 1992, Madrid (Spania).

Poet, prozator si eseist.

Fiul unui agronom. Din 1923 familia se stabileste la Bucuresti.

Studii liceale la Colegiul "Sf. Sava"; debuteaza aici in rev. elevilor - Vlastarul (1932). Studii universitare de litere, filosofie si drept. Din 1936 colaboreaza la Gandirea, cu eseuri, poezie si proza scurta. In 1939, intemeiaza la Bucuresti rev. Mesterul Manole. In 1940, este numit atasat de presa la Ambasada Romana din Roma. Din 1942, atasat de presa la Consulatul Roman din Viena. Deportat (1944) de germani in lagarul de la Krummhii-bel (Silezia); in 1945, transferat in lagarul "Maria Pfarr" (Austria). Eliberat de englezi in 1945. Se stabileste initial in Italia, la Assisi si Florenta (1945-1948), frecventandu-1 pe G. Papini (va ilustra aceste intalniri in voi. Giovanni Papini, ed. franceza, 1963; ed. spaniola, 1965). Emigreaza in Argentina (1948-1953), unde creeaza rev. Noutati despre Argentina si Romania si lucreaza ca prof. de literatura romana la Facultatea de Filosofie si Litere din Buenos Aires, dar si ca mic functionar de banca. Traieste la Madrid (1953-1960), la inceput cu o bursa acordata de Institutul Cultural Hispanic, apoi ca functionar, reporter si prof. numit la Scoala Oficiala de Jurnalism din Madrid. Aici, redacteaza (initial in limba spaniola, apoi in franceza) primul sau mare roman, Dumnezeu s-a nascut in exil, incununat cu Premiul Goncourt (1960). Este silit sa refuze premiul din pricina unei campanii de presa orchestrata la Paris impotriva lui in ziarele de stanga. Stabilit o vreme, la Paris (1960-1964), se intoarce la Madrid (1964), unde se afla o comunitate romaneasca si cativa intelectuali romani activi (Al. Busuioceanu, A. Rauta, G. Uscatescu s.a.). Colaboreaza intens la diverse publicatii spaniole {ABC, Ya, Madrid, El Alcazar, Semana, Estafeta literaria, Indice, Revista de literatura, Tercer programa) si din alte tari (Ecrits de Paris, Antaios din Stuttgart), se integreaza tot mai mult in viata culturala a Spaniei, dar devine cetatean al acestei tari numai in 1972. Intre ian. 1969 si mai 1970, calatoreste in intreaga lume (de la Napoli la Stockholm, din Padurea Neagra la Montreal si Toronto, de la Salamanca la Dublin), ca reporter al rev. Tribuna Medica din Madrid, pentru a-i intalni pe marii scriitori si oameni de stiinta ai secolului (interviurile sunt adunate ulterior in voi. Viaje a los centros de la tierra, 1971). Prof. de literatura universala si comparata la Universidad Com-plutense din Madrid; intre 1979 si 1988, prof. de literatura contemporana la Univ. Catolica din Paris, filiala Madrid; ulterior, prof. la Univ. din Alcala de Henares. Cumpara o casa la Polop de la Marina, unde petrece lungi perioade ale anului, ba chiar prefateaza o carte cuprinzand istoria acestei localitati (Joaquin Fuster Perez, Baronia de Polop, 1971). In acest rastimp, are o laborioasa activitate de scriitor, publicand romane, nuvele, eseuri si poezie; intemeiaza si conduce rev. Futuro Presente si colectia editoriala Tercer Milenio.




Este fondator al Soc. Spaniole de Parapsihologic si codirector al rev. Meta-politica (Roma). Conferentiaza si publica in Spania, Franta, Italia si Chile. A tradus in spaniola dialogurile lui Francisco de Holanda cu Michelangelo (1956), precum si din Ungaretti (1958) si, in colab., din alti poeti italieni moderni (Poesia italiana contemporanea, 1959) si a prefatat diverse opere de autori spanioli (Ellos oyeron su voz. Testimonio de bus-caderos de Dios en nuestro tiempo, Madrid, 1957; Juan Dacio, Diccionario de los papas. Barcelona, 1963; Jose Luis Martin Abril, El banco sin respaldo, 1966; Ramos Perera, Uri Geller al descubierto, 1975) si romani (Jorge Uscatescu, Hombres y realidades de nuestro tiempo. Madrid, 1961; Panait Istrati, Los cardos de Baragan, 1973) sau scrieri de valoare universala (Blaise Pascal, Pensamientos, Santa Cruz de Tenerife, 1968; Franz Kafka, Elproceso, Madrid, 1981). A alcatuit antologii de poezie romaneasca moderna {Antologia poetilor romani in exil, Buenos Aires, 1953; Poezia romaneasca noua, Salamanca, 1956), selectand nume precum C. Amariutei, L. M. Arcade, Antoaneta Bodisco, Al. Busuioceanu, Nicu Caranica, N. A. Gheorghe, V. Ierunca, Ion Parvulescu, Yvonne Rossignon, HORIA Stamatu, V. Tara. Lasa o opera impunatoare, construita in buna masura pe paradigma exilului, in toate cele patru lb. folosite: romana, franceza, italiana si spaniola. Pana la plecarea din tara (1942) opera sa cuprindea voi. de poezie {Procesiuni, 1936; Cetatea cu duhuri, 1939; Cartea omului singur, 1941) si romanul Acolo si stelele ard (1942); dupa plecare publica, pe langa versuri {A murit un sfant, 1952; Jurnal de copilarie, 1958; Viitor petrecut, Salamanca, 1976) si romane {Dieu est ne a l exil, Paris, 1960; Le Chevalier de la resignation, 1961; Les Impossibles, 1962; La septieme lettre, 1964; Unefemme pour l Apoca-lypse, 1968; El hombre de las nieblas, 1970; El viaje a San Marcos, 1972; Marta e la segunda guerra, 1982; Perseguid a Boecio, 1983; Un sepulcro en el cielo, 1987; Les clefs du crepuscule, 1988), povestiri {El des-pertar de la sombra, 1967; Informe ultimo sobre el Reino H.: reiatos, 1981), un foarte interesant jurnal {Le Journal a"un paysan du Danube, 1966), interviuri (Viaje a los centros de la tierra, 1971; Encuesta detras de Io visible, 1975), carti de eseu literar, filosofic si social-politic (Eseu despre interpretarea ciclica a istoriei, 1953; Presencia del mito, 1956; Poesia y libertad, 1959; La rebeldia de los escritores sovieticos, 1960; La poesia italiana contemporanea, 1961; Quaderno italiano, 1962; Giovanni Papini, 1963; Espana y otros mundos, 1970; Pipi Sanchez, 1971; Mester de novelista, 1972; Introduccion a la literatura del siglo XX. Ensayo de epistemologia literaria, 1976; Consideraciones sobre un mundo peor, 1978; Literatura y disidencia: de Mayakowski a Soljenitsin, 1980; Los derechos humanos v la novela del siglo XX, 1981), cea mai mare parte traduse (spaniola, franceza, catalana) si reeditate de mai multe ori. HORIA este, alaturi de Ionesco, M. Eliade, E. Cioran unul dintre scriitorii romani cei mai cunoscuti in lume.

Diversa ca expresie, fictionala si eseistica, redactata in patru limbi neolatine, incarcata de livresc si vertebrata in acelasi timp de "exil" ca topos fundamental, opera lui HORIA se alatura ilustrei triade a lui Mircea Eliade, Emil Cioran si Eugen Ionescu printr-o creatie simptomatica pentm destinul intelectualitatii romanesti si de aiurea, supusa totalitarismelor de azi si de ieri. Dar premonitia campului de tensiuni ce structureaza marile sale romane si eseuri e detectabila inca din primul ciclu de creatie, pana la plecarea din Romania, "care coincide cu viata fericita a mea", asa cum marturisea intr-un interviu in revista punto y coma (ianuarie 1986). Este vorba de poetul din Procesiuni (1937), unde elegia, turnata pe tiparul versului de factura pillatiana, se invecineaza cu nelinistea "omului papinian", deocamdata in versuri fluide, cu aplecare spre simbol si stilizare: "O pasare neagra tasneste spre cer / Si alta cu ciocul izbeste-n eter, / Cad ramuri de sange-n amurgul pustiu / Locul in lume nu mi-1 mai stiu." (Septet magic). Registrul post-simbolist cu ecouri din Vasile Voiculescu si Lucian Blaga se prelungeste in poemele cu tenta retorica din Cetatea cu duhuri (1939), o incursiune intr-un Bucuresti plin de pitoresc balcanic, pentru ca, in Cartea omului singur (1941) sa intalnim, matura de asta data, reflectia solitarului, intretinuta de frisonul metafizic si de Biblioteca deja asumata, ca in Vals trist nr. 2: "Sybellius isi tremura rascoala / Pe coardele amurgului finez / Si-n siruri lungi si reci de do diez / dansa prin aer toata Kalevala". Culegerile ulterioare, A murit un sfant (1952) si Viitor petrecut (1976), dezvolta tema exilului dublu, interior si exterior, in versuri ce reitereaza, sintetizand in acelasi timp, drumul "de la poetul crestin al sintezei medievale ia ganditorul radical al Traditiei", deplin cristalizat in ultimele sale romane. Deocamdata insa expresia lirica, eleganta, abia mascheaza un profil, schitat indirect intr-un eseu publicat in aceeasi epoca in Gandirea: "Omul rapinian se poate intalni numai printre intelectualii framantati pana la propria lor rastignire de intrebarile si incertitudinile actualitatii. A cuprinde intr-o viziune mareata toata gama spiritului omenesc, a incerca sa-i .uceresti cu sange fiecare pozitie si a cadea istovit de maretia efortului pentru a te ridica asupra si a reincepe calvarul aceleiasi cautari, iata schema dinamica a unei tipologii cu totul moderne". Or, elemente din aceasta "tipologie cu totul moderna" incep sa se configureze in nuvelistica cu insertiuni ale fantasticului, ramasa in reviste: Zambetul lui Enzo Terga (1939), Aventuri sub luna (1941), Moartea imposibila a lui Vladimir Noaptea (1937) sau Ucigasul Teofil (1938), merita din plin o resti-tutie editoriala (au aparut numai in traducerea spaniola a lui Antonio Iglesias Laguna, El despertar de la sombra, 1967). Aceste proze anunta, de fapt, primul roman a lui H., Acolo si stelele ard (1942), construit pe tema cautarii iubirii ideale intr-un spatiu strain (Italia) si impregnat de trairi mistice si sentimentale. De altfel, in odiseea exilului, cand, dupa 1944, se localizeaza al doilea ciclu de creatie, HORIA descopera, cu ajutorul lecturilor frecvente din Dante si apoi din Rene Guenon, "cheia analogica" destinata "sa ne inalte deasupra aspectelor vizibile si sa ne acorde darul cunoasterii veritabile". In Trilogia exilului, cel mai important demers epic al scriitorului, alcatuit din Dumnezeu s-a nascut in e.ti/(1960), Cavalerul resemnarii (1961) si Persecutati-l pe Boetius (1983), conditia exilatului devine pretextul unei meditatii filosofice care descifreaza articulatiile unei situatii universale, paradigmatice. Iata de ce protagonistii romanelor, restituiti cu fast cromatic si acribie de istoric, sunt, in realitate, niste prototipuri, ilustrand, prin secole, un acelasi destin tragic. Ovidiu la Tomis (Dumnezeu s-a nascut in exil), Radu-Negru intors din Venetia (Cavalerul resemnarii), Toma Singuran ostracizat in Baragan (Persecutati-lpe Boetius) sunt izomorfi, impreuna cu El Greco la Toledo (Un mormant in cer, 1987) sau cu utopicul Platon din Scrisoarea a saptea (1962). Toate aceste romane, pe de o parte resti-tutive si pe de alta simbolice, sunt ale "radacinilor taiate", in acelasi timp insa, ele convertesc ori anuleaza chiar "destinul de blestem" in metanoizarea lui Ovidiu prin intalnirea acestuia cu Dumnezeu pe malurile tomi-tane, sau in cazul lui El Greco, ce traieste "miracolul alchimic al transfigurarii" in summa operei sale plastice, inmormantarea contelui de Orgaz. Pentru poetul latin, "exilul, ca indepartare de cerul si de pamantul natal, isi pierde din dramatism in fata descoperirii universalitatii conditiei umane si a importantei sufletului", observa unul din cei mai avizati exegeti ai lui H., hispanista Monica Nedelcu. Deambularile exilatilor sunt, de fapt, initiatice, ele sunt descifrabile prin "cheia anagogica", indiferent daca citim un roman al salvarii, cum este Dumnezeu s-a nascut in exil, sau unul al crepusculului, Cavalerul resemnarii. intr-o "nota finala" la acesta din urma, scriitorul preciza ca "trebuie acceptata perspectiva exilului pentru a ajunge, precum Radu-Negru, la resemnarea care nu este, in fond, decat o lupta mai dura decat o alta, mai atragatoare si mai directa, dar de sfarsitul careia depinde tot ceea ce este mai omenesc inca in om". La o privire globala asupra operei, impresioneaza trecerea programatica de la corpus naturale la corpus spirituale sau, mai exact, de la imagine si exterioritate (in taietura tipologica a personajelor, localizarea spatio-tem-porala etc.) la viziune si interioritate, ce explica privilegierea, de catre autor, a naratiunii, "simfonizata" in discurs monologic si jurnal apocrif. O alta consecinta este ceea ce s-a numit spiritualizarea peisajului la HORIA Un mormant in cer (1987) proiecteaza ultimii ani din viata lui El Grec o pe "ideea de Toledo", la fel cum, in cel mai realizat si mai cunoscut roman, Ovidiu deseneaza, in jurnalul sau imaginar, epura Daciei Felix in spatiul marin. Antologic ramane visul poetului despre o calatorie in barca, cu semnificatie ezoterica: "Nu calatoream pe fata apei, ca toata lumea, ci inauntrul marii, ca pestii. Asta mi se parea firesc si ma simteam ca la mine acasa. Barca inainta singura, impinsa de un curent sau de o putere nevazuta. Nu cadea nici fundul, care se pierdea in intuneric, nici suprafata, de unde intrezaream o lumina albastra, placuta ochilor" etc. incununat cu Premiul Goncourt (1960), Dumnezeu s-a nascut in exil nu numai ca venea in intampinarea opiniei istoricilor moderni despre motivul real al exilarii lui Ovidiu (probabil contactele acestuia cu cercurile neopitagoreice de la Roma), dar el impunea, inca de la data aparitiei, o adevarata tehnica de cunoastere prin intermediul romanescului (teoretizata, de altfel, in Presencia del mito, 1956). Suferinta si constiinta dezradacinarii, confruntarea cu sine insusi pe parcursul celor opt ani de exil la capatul lumii civilizate conduc cititorul de-a lungul romanului - alcatuit, semnificativ, din opt capitole - la purificare si inaltare spre metafizic. Confesiva si livrescain sens superior (prin perfecta asimilare a memoriei culturale a lumii), epica lui HORIA constituie, dincolo de redundantele din Cavalerul resemnarii, si o splendida lectie de stil artistic. Extragand un arhetip al dezradacinatului, HORIA il ilustreaza memorabil pe diferite paliere ale istoriei europene intr-un evantai de "restituiri" epice, invitand cititorul la o receptare hermeneutica in conformitate cu principiul pars pro toto. Aceasta deoarece majoritatea romanelor lui HORIA reitereaza problematica fundamentala din Dumnezeu s-a nascut in exil, desigur cu libertatea constitutiva variatiilor pe o singura tema, obsedanta.


Poate cea mai buna cale pentru intelegerea lui HORIA ca eseist si ganditor (o declara chiar autorul, de altfel) e data de Jurnalul unui taran de la Dunare, aparut in limba franceza in 1966 (si in spaniola in 1968). Autorul marturiseste aici insatisfactia sa in urma lecturilor din Platon si Jung, evoca paradisul copilariei si tineretii petrecute la Albesti (la inceputul anilor 20), circumstantele plecarii in strainatate sau scandalul Premiului Goncourt, atribuit lui pentru Dumnezeu s-a nascut in exil si apoi neacordat (autorul a fost constrans de campania de presa orchestrata de mediile pariziene de stanga sa renunte la importanta distinctie literara); el aminteste de personalitatile literare cunoscute (intre ei de Papini si Paul Morand, de Jacques Maritain sau de "colaborationistul" R. Brasil-lach, executat de francezi), de prietenia ce 1-a legat cu Eugenio D Ors sau cu o serie de intelectuali romani din Spania (intre acestia, Alexandru Busuioceanu apare ca un jouisseur donjuanesc, amestec de Renastere italiana, ironie franceza si sobrietate spaniola, pe un fond de "taran de la Dunare"), include consideratii despre inocenta romanilor (reluand ideea neparticiparii lor la istorie), scrie despre semnificatia exilului, despre propriile romane ("Eu sunt un distrugator al timpului istoric", noteaza undeva in jurnal), evoca anii razboiului si episodul internarii in lagar, dupa 23 august 1944, gloseaza pe marginea propriilor proiecte etc. Peste tot razbate o nostalgie ascutita dupa patria pierduta, "rana deschisa", "mereu mai sangeranda si mai sensibila", dar si iubirea pentru Occident si, in special, pentru Spania si pentru casa din Polop de la Marina, a carei stapanire i-a luminat ultima parte a vietii. Traducator al poeziei italiene in spaniola (G. Ungaretti, El dolor, 1958; Poesia italiana con-teporanea, 1959; La poesia italiana contemporanea, 1961). HORIA este autorul eseului Quaderno italiano (1962), al unor studii dedicate romanului italian {La novela como reflejo de la sociedad italiana contemporanea, in Mester de novelista, 1972) sau liricii italiene - Quasimodo, Ungaretti, Saba (Poesiay liberdad, 1959), i-a intervievat pe Federico Fellini si Giovani Agnelli (Viaje a los cen-tros de la tierra, 1979), a inclus intre "orasele secrete" ale lumii Florenta si Roma, pe care le cunostea atat de bine (Espanay otros mundos, 1970), si era, ca multi dintre intelectualii romani ai generatiei sale (Eliade e intre ei numele cel mai marcant) un pasionat lector al lui Papini si al lui Julius Evola. Intereseaza din acest contrastant ansamblu de subiecte predilecte (de completat cu imaginea ce rezulta din nuvele si romane, unele plasate in Italia) cartea despre autorul lui Un uomo finito (Giovanni Papini, Paris, 1963; trad. spaniola, Madrid, 1965) ce grupeaza si interviurile luate de HORIA scriitorului florentin. Cartea nu e, asa cum avertizeaza chiar autorul ei, o monografie in sensul traditional al cuvantului, pentru ca ea examineaza, de fapt, un singur episod din viata lui Papini: acela al conversiunii (nu trebuie uitat ca, in linie cu preferintele intelectualilor de dreapta din generatia anilor 30, HORIA era - o spune el insusi - un cititor al lui Ernest Psichari, Jacques Maritain, Henri Massis). Scriitorul (care declara ca a "suferit atroce" la prima lectura a romanului Un om sfarsit) 1-a intalnit de mai multe ori pe Papini, in 1947 si in 1956, dupa o incercare ratata in 1938: il cauta pentru a-i spune ca iubirea de patrie a scriitorului florentin era una din ratiunile cultului pentru el al celor ce formau noua generatie intelectuala a anilor 30, alaturi de admiratia pentru cel ce reprezenta o impletire de "realism omenesc" cu crestinismul, ridicata pe mai vechile adeziuni la pragmatism ale ganditorulu . HORIA ii face lui Papini un portret foarte veridic, completat dupa ultima intalnire (intamplata in iunie 1956, cu o luna inainte de moartea scriitorului) cu un adevarat panegiric (Papini ii apare inca un "erou modern, poet si sfant" inzestrat cu geniu de romancier: evident nu se produsese in prozatorul roman acea profunda schimbare de apreciere pe care o inregistreaza, in schimb, Jurnalul lui Mircea Eliade). HORIA are chiar un rol important in difuzarea operei papiniene in America Latina, prin antologia pe care o ingrijeste, Descubrimientos espirituales, Buenos Aires, 1950. Interesul (ramas viu) pentru literatura italiana precede in timp nasterea exegetului interesat de literatura moderna si a ziaristului de cultura. In cartile sale de eseu literar, filosofic si social-politic liniile ce se intersecteaza au proveniente diverse: apar, constante, predilectiile cultivate inca din anii 30, impletite cu o mai vadita deschidere spre marile nume ale modernitatii literare, cu consideratiile unui intelectual in planul ideilor politice si sociale si cu interesul pentru parapsihologic Ansamblul e cum nu se poate mai eterogen, desi nu e lipsit de o anumita consecventialitate logica. Primele carti par mai legate de atmosfera spirituala a anilor 30 in Romania. in Presencia del mito (1956), ce cuprinde eseuri elaborate intre 1951-1954, autorul vorbeste de "revolutiile crestine" din Italia, Spania si Argentina, reface contururile unei filosofii romanesti a mitului, cu trimiteri la Blaga, Noica, D. Gusti, N. Crainic, Nae Ionescu, A. D. Xenopol, N. Iorga, Vasile Parvan, Mircea Eliade, avanseaza o perspectiva filosofica asupra romanului, e interesat de originile folclorice ale "interpretarii ciclice a istoriei" (tema tratata si in Eseu despre interpretarea ciclica a istoriei, Madrid, 1953). Unele din subiectele abordate vor reveni in carti de mai tarziu. Eseistul e interesat in Poesia y liberdad (1959) de conjunctia dintre literatura si politica (libertatea scriitorului, revolta acestuia impotriva ideologiei, cu unele accente asupra literaturii ruse moderne), de conceptul de "umanism tragic" la Malraux, de poezia metafizica franceza (Pierre Jean Jouve, Pierre Emmanuel, J. Tardieu, A. Bosquet).



Concluzia cartii este ca "revine poetilor sa reactualizeze libertatea, pentru ca cuvantul «pace» sa aiba un sens". Pe fondul marilor discutii pacifist-umani-tariste din primul deceniu postbelic, incercarea lui HORIA este aceea de a contrapune retoricii, dominante in mediile de stanga, valori occidentale precum "revolta" si "cautarea", in conexiune cu spiritualismul crestin. Volumele despre literatura rusa (La rebeldia de los escritores sovieticos, 1960 si Literatura y disidencia. De Mayakovski a Soljenitsin, 1980), aparute la mari intervale de timp unul de altul, trebuie dispuse in prelungirea acestor consideratii: "scriitorul sovietic" - scrie HORIA - ca si cel occidental a stiut sa apere persoana umana in fata invaziei colectivitatii tehnificate. A fost un anticonformist, cu riscul de a pierde totul, jucandu-si viata pe un singur cuvant interzis. in cartile sale si in viata sa exemplara in toate detaliile sta promisiunea libertatii". in Espana y otros mundos (1970), ce culege, grupand-o in sapte sectiuni (Un sueno con Espana I Un vis cu Spania; Alma y letra I Sufletul si litera; Sabiduria o violencia I intelepciune si violenta; Ciudades secretos I Orase secrete; Situacion de Europa I Situatia Europei; La sociedady Io social I Societatea si socialul; Aspectos de hoyy de manana I Aspecte de azi si de maine), o activitate de jurnalist raspandita in ziare precum ABC, Ya, Madrid, El Alcazar, Semana, autorul incepe prin a se adresa propriilor sale texte intr-o Scrisoare deschisa limi-nara, declarandu-le "unitatea multipla", inclinata spre "ceea ce Husserl numeste intentionalitatea prezentei noastre", sub semnul unei "fidelitati pentru idei, principii, dorinte" ramase intacte in el in ciuda schimbarii vremilor si a locurilor (Romania, Franta, Italia, Germania, Argentina). Cartea contine, uneori in forma nucleara, idei dezvoltate in proze si eseuri de mai larga respiratie si e, prin diversitatea sa, un bun ghid pentru cunoasterea gandirii lui HORIA In Introduccion a la literatura del siglo XX. Ensayo de epistemologia literaria (1976), probabil ridicata pe experienta de profesor universitar a autorului, gasim, de fapt, reconfirmate optiunile sale literare si filosofice, asa cum apar in studiile particularizate din celelalte volume. Cele mai personale carti de eseuri ale lui HORIA sunt insa Mester de novelista (1972), Consider aciones sobre un mundo peor (1978) si Los derechos humanos y la novela del siglo XX (1981); cea dintai cuprinde studii despre Pascal, Ernst Jiinger, James Joyce, Miguel Delibes, despre Platon ca personaj de roman (un text ce prefateaza, in fond, romanul din 1964) etc. Intereseaza conceptia lui HORIA despre rostul romancierului, in viziunea sa el fiind "cel care astazi canta, intrucat intelege ceea ce se intampla in aceasta lume, este omul care domina cel mai vast si mai puternic din mijloacele de comunicare, limba, este acela care stie sa recunoasca lucrurile dupa vorba si le infatiseaza prin vorba, lasandu-le in pielea goala a cunoasterii lor". Dupa H., marii romancieri ai secolului sunt aceia care compun prin opera lor un soi de "antimanifest" opus operei de omogenizare intreprinsa de ganditori "sofisti" precum Sartre si Marcuse. Romancierul este, asadar, acela care izbuteste sa cuprinda intr-un tot simfonic viata, gandirea, literatura, suferintele, propria biografie si evenimentele lumii. Modelul sau scriitoricesc este de aceea, in aceasta perspectiva universalista, marele exilat Dante (despre care intentiona sa scrie, asa cum o facuse despre Platon, un roman), adevarat "model arhetipal" (intr-o linie ce, deschisa de Socrate si Ovidiu, continua cu scriitori "reactionari" precum Ezra Pound si Boris Pasternak) tocmai pentru ca a stiut sa-si parcurga propria "metanoia", conditie indispensabila pentru scrierea marelui sau poem. Pentru H., epoca marelui realism a trecut el semnaleaza iruptia crestinismului in literatura pana la punctul in care, in literatura italiana, de exemplu, i se pare ca putem asista la o noua confruntare intre "guelfi" si "ghibelini". Ca HORIA e tributar, asemeni altor eseisti romani (intre acestia, Anton Dumitriu, cel din Cartea intalnirilor admirabile), marilor lecturi la moda in anii 30 si 40 e mai mult decat evident (de pilda, el este partizanul ideilor guenoniste despre Dante si "fedeli d almore" ca secta secreta, de mult depasite in dantologia moderna): de fapt, eseul despre Dante atesta tocmai ciudatul salt inapoi peste timp al eseistului gandirist, legat inca de spiritul lecturilor tineretii, care n-a mai fost capabil de a le actualiza sau inlocui. Consideraciones sobre un mundo peor (1978) reia numele deja intalnite (Dos-toievski, James Joyce, Ernst Jiinger, Raymond Abellio), dar vine, dupa experienta celor doua carti de interviuri (Viaje a los centros de la tierra, 1971 si Encuesta detras de Io visible, 1975), in cautarea unei convergente intre stiinta, parapsihologic si literatura, in cautarea unui concept universal in stare sa-1 inlocuiasca pe acela de "umanism" sau neoumanism ce apare, in viziunea autorului, opus crestinismului. Umanismul, marxismul, freudismul apar, in aceasta perspectiva, drept tinte predilecte ale autorului. Momentul in care umanismul inlocuieste crestinismul i se pare a fi acela in care Galileo Galilei rastoarna perspectiva cosmologica a omului medieval: "Ar fi fost mai bine - scrie HORIA - ca Galileo sa fi ramas cu centrul sau si Biserica cu al ei", pentru ca, dupa aceea, omul a incetat sa-1 mai laude pe Dumnezeu si s-a divinizat pe sine. Din nou, Dante este modelul exclusiv, el, care a unit intr-o fiinta pe cunoscatorul stiintei si pe poet, infaptuind prin creatie si cunoastere suprema sinteza, contopita cu spiritualitatea crestina. "Schizofrenia" lumii moderne, care a despartit stiinta de creatie a fost rareori depasita in secolul nostru: doar Heisenberg, Jung, Ernst Jiinger si Stefan Lupascu ar putea fi citati in acest sens. In ei, HORIA vede, printr-un defect de optica foarte caracteristic, pe adevaratii continuatori, in epoca moderna, ai lui Ren6 Guenon si Julius Evola, el insusi decla-randu-si optimismul in ce priveste restabilirea unui "dialog intre oamenii de stiinta si poeti". HORIA include in Consideraciones sobre un mundo peor si cateva Pietre pentru un templu personal (parafrazarea lui Blaga e cat se poate de evidenta) ce retraseaza o formatie spirituala si filosofica (in care lectura lui Dante sta alaturi de aceea a lui Swedenborg si Hamsun). Ceea ce este oarecum surprinzator e ca pentru HORIA calea intr-o lupta impotriva ideologiilor si catre Dumnezeu e aratata nu de literati si "umanisti", ci de oamenii de stiinta: "Toate elucubratiile psiho-sociale, socio-politice, politico-economice ale ideologiilor, creatoare de universuri concentrationare si de torturi morale necunoscute vreodata pana acum in Istoria Umanitatii, au fost, una dupa alta, daramate de fizica quantica (Planck, Heisenberg, Niels Bohr, Wolfgang Pauli si altii), recreandu-se astfel o lume omeneasca, bazata pe individ si pe relatiile sale personale atat cu lumea vizibila, cat si cu Dumnezeu". Ganditor "reactionar" (caci, explica el, in timp ce revolutie vine de la revolutio, "intoarcere inapoi", reactiune provine din reactio, "modificare"), HORIA se vrea un scriitor "afara din timp", prieten al omului intrucat, departe de a fi un prea-maritor al "utopiei prezentului", se arata plin de incredere in "realitatea viitorului" (e evidenta parabola crestina pe care se dispune acest paradox), adica in venirea "a ceea ce va fi pentru ca este deja, cu unicul scop de a trebui sa fie din nou". In plan practic, o aplicatie indicata de autorul insusi intre prozele sale este aceea din Una mujer para el Apocalipsis, un fel de reluare a schemei diegetice din Adam si Eva de Liviu Rebreanu: "Iubire si eternitate, femeie-cunoastere, exil si suferinta, moarte si transfigurare, aceste concepte sunt vii in toate cartile mele, dar in nici o alta ca in O femeie pentru Apocalips, roman al celei de-a patra dimensiuni, cum a fost numita, si care da seama limpede despre activitatea mea in fata timpului meu, al meu si cel general, timpul in sine". Atitudinea fata de timpul prezent formeaza, in prelungirea cartilor despre literatura rusa, obiectul volumului Los derechos humanos y la novela del siglo XX (1981), unde conceptele din Consideraciones sobre un mundo peor - umanism, revolutie, libertate, iubire - sunt reluate din perspectiva aceluiasi spiritualism crestin strabatut de aspiratii de cunoastere stiintifica. Autorul intreprinde o reconsiderare a Umanismului si Renasterii (vazute ca epoci ale unei trufii omenesti ce a anihilat ideea de Dumnezeu), cu pagini nu lipsite de interes despre marii scriitori italieni (despre Dante si Petrarca, indeosebi), pentru a ajunge la aceeasi considerare pesimist-optimista a contemporaneitatii. Autorul a cautat o confirmare a ideilor sale in doua carti de interviuri organizate tematic. Cea dintai, Viaje a los centros de la tierra (1971), e o calatorie prin intreaga lume (la Napoli si Stockholm, la Montreal, New York, Dublin, Toronto si Salamanca) pentru a discuta cu aceia care sunt "centrele" spirituale ale pamantului. Publicate in Tribuna medica din Madrid, care a sustinut financiar calatoria de un an si jumatate (ianuarie 1969 - mai 1970) a autorului, interviurile din prima carte sunt grupate in doua sectiuni: cea dintai ii cuprinde pe "umanisti" (filosofi crestini ca Gabriel Marcel, teologi ca Urs von Balthazar, scriitori ca Ernst Jiinger, cineasti ca Federico Fellini, filosofi ai istoriei ca Jacques Soustelle, Arnold Toynbee, Marshall Mc Luhan), cea de-a doua pe "oamenii de stiinta (Ferdinand Gonseth, Stefan Lupascu, Werner Heisenberg, printre care apar si mari oameni de afaceri ca Giovanni Agnelli ori mari medici din toata lumea). Performanta in sine ramane notabila, chiar daca HORIA e confortat numai intr-un sens foarte general in ideile sale de aceasta diversitate de interlocutori. Mai aproape de preocuparile lui e autorul in Encuesta detras de Io visible (1975), unde, in dialoguri si pagini de eseu, el pleaca de la convingerea ca "religia nu poate fi dezradacinata" si ca exista o cale de comunicare intre stiinta si teologie. Un larg spatiu e dat aici preocuparilor sale pentru parapsihologic, metapsihica, intelegerea subiectiva etc, in linie, din nou, cu prima sa inclinatie spre studiile "ezoterice" si "traditionale", ce il apropie, in cultura romana moderna, de Vasile Lovinescu. In ansamblul lor, cartile de eseistica ale autorului raman interesante, in primul rand, pentru intelegerea pe care o mediaza in raport cu operele sale literare, si mai ales cu marile sale romane din anii 60 si 70, ce ilustreaza, alaturi de prozele lui Mircea Eliade, singura cale alternativa in raport cu proza romaneasca moderna scrisa in tara.

OPERA

Procesiuni, poeme, Bucuresti, 1936; Cetatea cu duhuri, poeme, Bucuresti, 1939; Cartea omului singur, poeme, Bucuresti, 1941; Acolo si stelele ard, roman. Bucuresti, 1942; A murit un sfant, poeme, Valle Her-moso (Argentina), 1952; Eseu despre interpretarea ciclica a istoriei, Madrid, 1953; Presencia del mito, eseu, Madrid, 1956; Jurnal de copilarie, poeme, Paris, 1958; Poesiay liberdad, eseuri, Madrid, 1959; La rebeldia de los escritores sovieticos, eseu, Madrid, 1960; Dieu est ne a l exil, roman, preface de D. Rops, Paris, 1960; ed. noua, 1961 (trad. spaniola: Dios ha nacido en el exilio. Diario de Ovidio en Tomis, prefacio por D. Rops, traduccion del frances por Rafael Vazquez-Zamora, Barcelona, 1960; alte ed.: Barcelona, 1963; Madrid, 1968; Barcelona, 1972; Madrid, 1983; trad. catalana: Den ha nascut a l exili. Diari d Ovidi a Tomis, traduccio de R. Llates, Barcelona, 1963; trad. romaneasca: Dumnezeu s-a nascut in exil, roman, trad. din lb. franceza de Al. Cioranescu, Madrid, 1978); La poesia italiana contemporanea, Guatemala, 1961; Le Chevalier de la Resignation, roman, Paris, 1961 (trad. spaniola: El caballero de la resignacion, Barcelona, 1961); Les Impossibles, Paris, 1962 (trad. spaniola: Los imposibles, traducido del frances por R. Vazquez-Zamora, Barcelona, 1966); Quaderno italiano, eseu, Pisa, 1962; Giovanni Papini, Paris, 1963 (trad. spaniola: Giovanni Papini, de J. Garcia Mercadal, Madrid, 1965); Platan, personaje de novela, Madrid, 1964; La septieme lettre, roman, Paris, 1964 (trad. spaniola: La septima carta, traduccion de Mercedes A. Carrera, Barcelona, 1966; alte ed.: Barcelona, 1969; Barcelona, 1976); Le Journal d un paysan du Danube, Paris, 1966 (trad. spaniola: Diario de un campesino del Danubio, traduccion M. Garcia Vinor, Barcelona, 1968); El despertar de la sombra, traduccion del rumano por A. Iglesias Laguna, Madrid. 1967; Une femme pour l Apocalypse, Paris, 1968 (trad. spaniola: Una mujer para el Apocalipsis, tradujo M. Arroita Jauregui, Madrid, 1968); El hombre de las nieblas, traduccion de M. Arroita Jauregui, Barcelona, 1970 (alte ed.: Barcelona, 1971; Barcelona, 1975); Espana y otros mundos, Barcelona, 1970; Viaje a los centros de la tierra. Encuesta sobre el estado actual del pensamiento, las artes y las ciencias, Barcelona, 1971 (ed. II, Barcelona, 1972; alte ed.: Barcelona, 1976, 1979), Pepi Sanchez, Madrid, 1971 (ed. noua, 1972); Mester de novelista, Madrid, 1972; El viaje a San Marcos, Introduccion y traduccion: M. Arroita Jauregui, roman, Madrid, 1972; Encuesta detras de Io visible. Barcelona, 1975 (ed. noua, Barcelona, 1980); Introduccion a la literatura del siglo XX. Ensayo de epistemologia literaria, Madrid, 1976; Viitor petrecut, poeme, Salamanca, 1976; Considera-ciones sobre un mundo peor, Barcelona, 1978; Literatura y disidencia: de Mayakowski a Soljenitsin, Madrid, 1980; Los dereclws humanos y la novela del siglo XX, Madrid, 1981; Informe liltimo sobre elReino H.: relatos, Barcelona, 1981; Marta o la segunda guerra, traduccion del frances de C. A. Betoret, Barcelona, 1982; Perseguid a Boecio, Madrid, 1983 (ed. II, ibidem); Un sepulcro en el cielo, Barcelona, 1987; Les clefs du crepuscule, Lausanne, 1988; Dumnezeu s-a nascut in exil, roman, trad. din franceza, revizuita de autor, Craiova, 1990; Cavalerul resemnarii, roman, trad. din franceza de Ileana Cantuniari, postfata de Monica Nedelcu, Craiova, 1991; Mai sus de miazanoapte, roman, Bucuresti, 1992; Salvarea de ostrogoti (Prigoniti-l pe Boetiu), trad. de Ileana Cantuniari, Craiova, 1993; Un mormant in cer, trad. de M. Cantuniari si T. S. Olteanu, Bucuresti, 1994; Recucerirea descoperirii, trad. de M. Cantuniari, Bucuresti, 1996. Traduceri: Francisco de Holanda, Con-versaciones con Miguel Angel, introduccion y notas de ~, Nueva version castellana de ~ y J. Vila Selma, Buenos Aires, 1956; Giuseppe Ungaretti, El dolor, traduccion del italiano por ~, Madrid, 1958; Poesia italiana con-temporanea, antologia, Madrid, 1959 (in colab. cu J. Lopez Pacheco).

REFERINTE CRITICE

O. Papadima, in Gandirea, nr. 2, 1938; Mariella Coanda, in Gandirea, nr. 8, 1942; N. Rosu, in Gandirea, nr. 10, 1942; O. Sulutiu, in Revista Fundatiilor Re gale, va. 1, 1943; Enciclopedia Universal Ilustrada Europeo-Americana, Supl. 1961-1962, pp. 226-227; D. Micu, Gandirea si gandirismul, 1975; M. Cismarescu, in Revista scriitorilor romani, nr. 15, 1978; N. Balota, in Revista scriitorilor romani, nr. 25, 1988; C. Ungureanu, La vest de Eden, 1995; Monica Spiridon, in Luceafarul, nr. 34, 1996; P. Martinescu, in Romania literara, nr. 17, 1997; Z. Sangeorzan, ibidem, nr. 28, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Vintila HORIA

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Vintila HORIA




APRECIERI CRITICE

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

MAI SUS DE MIAZANOAPTE

- citeste textul