Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





MAI SUS DE MIAZANOAPTE de Vintila HORIA (Proza)

 

(fragmentE)

I STEFAN

"inchise ochii, ca sa nu vada cum cad cele doua capete in seara calda si innorata de Cuptor, nu destul de repede ca sa poata impiedeca stralucirea scurta a sabiei de osanda, sclipind muta si graitoare, repezita ca un iulgei rau catre grumazul vinovat. Fulgerarea nedorita ii rani privirea si-1 patrunse pana in fundul sufletului. Noroc ca nu mai- aud bine, isi zise, si deschise din nou ochii. in semn de consolare. Cate capete, cate razboaie, cate lacasuri, cate femei, cati copii, cat nacaz! Viata, in aceasta clipa de oboseala si poate ca de sfarsit, ii aparu ca o lunga ratacire intre cuvintele cu chip viu care-i trecura pe dinainte, luand, fiecare, zgomot si faptura din propria-i intalnire cu supravietuirea in memorie. Daniil, Elena, Oltea, cele trei Marii, Luca Arbore, Fruntes Stolnicul, Matteo Muriano, varul Duma, Petru cel indepartat, Vaslui, Razboieni, Voronet, Mateias, Vlad, Soli-man Si iarasi Elena, cele trei Marii, Chilia, Neamtu, insula Leuke, pestera sapata in munte deasupra Voronetului, frunzele, pasarile, rugaciunea venita de la Roma, rana din glezna, cazatura de pe cal, fuga printre copacii prieteni, prin ceafa aliata Ziduri innegrite de timp, zambete pe buzele tamaduitoare, cuvinte pe buze mustratoare, gemete, clinchet de palose, suieraturi de sageti, durerea din glezna, iarasi si mereu, ca un indreptar in aducerea aminte, tor atat de Indelune simtita cat si viata din el, visuri neimplinite, dorinta dubla, mai ales dorinta dubl;i de a-si taia drum prin veac, domn peste izbanzi, sperietor de necredinciosi, atlet al lui Christos, dar si datator de supravetuire Moldovenilor viteji, manuitori neosteniti de pluguri si sanete, de coase si de arcuri, . Moldovenii lui de fiecare zi, adica de fiecare batalie si de fiecare cules, intre Cotnar si Valea Alba. Nu mai am nimic de facut! Repeta de cateva ori acest gand iertator de sine, arunca o ultima privire catre curtea intesata de boieri si de ostasi, unde, drept in mijloc, ducea inca in asfintit sangele celor doi. razvratiti. El hotarase din vreme cine avea sa-i urmeze la domnie si iata ca, indata, doua tabere se alcatuisera in jurul hotararii lui. Capeteniile celor doua semetii: unii urmau dorinta domnului si-1 voiau pe Bogdan, altii, dimpotriva, il sprijineau pe celalalt fiu, Stefan, aflat la Tarigrad - fusesera judecate in graba. N-avea nevoie nici de sustinatori, nici de vrajmasi. Iute la manie, ii scosese din zarva pe amandoi, ca sa nu para legat de vreun hram pamantesc, nici chiar acum, in pragul mortii.





Facu semn cu dreapta, mai obosita dar mai atoatestiutoare, jiltul ii fu ridicat de patru maini ostasesti si dus parca pe valuri de apa linistita catre fundul iatacului domnesc, de unde acoperea cu ochii partea de miazazi a Sucevei, pana dincolo de zidurile cu chip de razesi. Pana si turnurile bisericilor si ale cetatilor, din Hotin pana la Neamt, pana si crestetele muntilor, de la Ceahiau pana-n Pocutia sau in Vrancea, taduceau a calareti si a puscasi moldoveni. Brazii si fagii pareau plete si mustati, intrarea la Putna, dar mai ales turla de la Voronet, s~emanau a incordare barbateasca, erau ca o lupta inmarmurita pentru o clipa sub mana mesterului pietrar. Totul, aici, fusese durat in aceeasi clipa de Mesterul de sus, intru asemanarea Lui si a omeniei pe care El, cu mana Lui atotstiutoare, dinadins cautase a o aseza pe acest tinut si nu pe altul. Asa ii fusese parca soptit dintru inceput, cu mare taina, poate ca de copil, atunci cand, la Borzesti, sagetile paganilor curmasera viata frageda atarnata in saga de o craca, intr-o joaca din care turcii facusera un omor. inca de pe atunci intelesese ca intre ai lui si ceilalti, intre Moldoveni si restul lumii, se ridica o deosebire si deci o vesnica ingaduinta si chiar o ispitire de infruntare. Altfel cum sa cuprinzi cu mintea toate cele intamplate in lunga domnie care-i fusese harazita? Cum sa poti crede ca, in afara acestei pecetluiri, biruintele lui ar fi fost cu putinta, chiar si atunci cand, impotriva a ceea ce Matteo Muriano numea Ğlogicağ, cuvant scos din Aristot, un Moldovean putea sa se bata cu cinci dusmani si, culmea nefirescului, sa-i invinga?

Rase cu grija, ca sa nu rupa vreo ultima legatura cu sangele viu care-1 tinea inca printre limpezimile de aici, insa rase cu mare pofta stapanita, numai el stia cat de tare, parca impacat cu toate intrebarile pe care. in decursul acelor zile, si le pusese, si la care raspunsese cu mana apriga din totdeauna. Pentru putere? Doamne fereste. Nu pentru putere razboise timp de aproape jumatate de veac cu toti vecinii, ci pentru a mentine, ca pe o firava si de nestins flacara de lumanare aprinsa dinaintea unei icoane, dorinta de pasnica libertate a razboinicilor plugari din care erau alcatuita atat Tara de sus cat si cea de jos. Puterea nu-i fusese decat indrituita pofta de sabuit ospat omenesc. Nu nazuise cuceriri, ci numai indreptari in numele unei legi pe care toti ai lui o mostenisera din foarte vechi timpuri. Visase odata la o intalnire cu MateiasCorvinul si cu Vlad. De ce numai cu ei nu si cu altii, domni sau regi peste alte neamuri? Poate pentru ca s-ar fi inteles pe acelasi graiu, tragandu-se tustrei din aceeasi stirpe cu radacini in ne-timp. in departare, dincolo de coline si de paduri, aparuse din ceata un munte falnic, parca pus acolo de o mana si nu de intamplari fara rost ale cutremurelor si ale potoapelor de ape. Un "munte, cum ii spusese atunci cineva calarindu-i alaturi, care se chema Omu, din care se tragea nu numai graiul de dincoace si de dincolo, dar si firea, culoarea pletelor, ascutimea mintii, cantarea si horitul, in sunet si in miscare, vitejia simpla, fara zorzoane, insa mai tare ca o crita induiosata de flacara si devenita ascultatoare pe nicovalele de la Toledo. Varful muntelui, in involburarea luminoasa a negurei de miazazi, aducea a cap de batran privind cum treceau in vale calaretii moldoveni, candva, parca dupa intrarea in Bucuresti insa nu destainuise nimanui acel gand de impacaciune intre Romani, era ca un vis, intr-atat i se paruse de nestatornic, si de nebunesc. Nu erau timpuri pentru vise. Ba da, odata, Mariei din Harlau, ca sa o faca sa rada, sa o vada razand cu toti dintii ei albi in lumina de zori a pernelor, inainte de a o parasi, insa ea nu luase a saga, nici nu-1 dojenise, ci-1 trasese catre cositele ei castanii ca si ale lui, bogate in mirosuri de livada cosita in zumzet de albine. Asa cum barbatii imitau muntii si turlele, sau acestea pe barbatii moldoveni, intregind astfel legatura cu firea si intrecerea dintre om si locul pe care fusese pus.





Mai mult nu putuse. O liniste il cuprinse parca dinspre ziua trecuta, atat de calda ii era intalnirea cu aceea ce fusese macar in parte. Mai mult n-am putut, zise, nu catre el insusi de asta data, ci catre aliatul lui de sus/

(Din voi. Mai sus de miazanoaptE)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

MAI SUS DE MIAZANOAPTE



Opera si activitatea literara Vintila HORIA

Scrierile si activitatea publicistica a lui Vintila HORIA





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

MAI SUS DE MIAZANOAPTE

- citeste textul