Critic 1: Premiza intai pentru Tudor Arghezi ca poet:
Tudor Arghezi este poet. Fiind vorba de un adevar incontestabil nu consider necesara demonstratia, fiindca axiomele nu se demonstreaza, intreaga critica il considera poet. El insusi s-a considerat poet. A scris si proza dar in romanele si tabletele sale nu gasim tangente cu textele in versuri. Critic 2: Premiza a doua pentru Tudor Arghezi ca prozator:
Tudor Arghezi este prozator chiar si cand se exprima in versuri. Acest lucru este evident mai ales in volumele: 1907-peizaje, Cantare omului. Textul arghezian este un discurs rostit de un locutor trasatura specifica pentru proza, are personaje, voci ideologice ca in Dalila, Focul si lumina, 1907-peizaje, are fir narativ, ca orice text in proza.
Critic 1: Primele argumente pentru Tudor Argliczi-poet:-
Poezia argheziana este realizata pe baza modelului encomiastic, al poeziei vechi, ca in psalmi. Acest model se caracterizeaza prin:
- poezia este vazuta ca un mestesug adica prin conceptul de tahne, care inseamna arta si mestesug.
poezia are un rol ornant.
- istoria este subordonata encomiasticei (adica laudei adusa domnului lumesc sau Domnului Ceresc).
semnificatul este de ordin encomiastic (de aici in
Testament versul:,Domnul o citeste".
-foloseste mijloace specifice: alegoria laudativa, aluzia mitologica, decodarea etimologica (adica explicarea sensurilor cuvantului simbol), decodarea simbolurilor. , construirea de versuri emblematice.
Tudor Arghezi este un scriitor realist si de aceei gasim la el modele de gandire carteziana de tipul Dubito cogito, ccfgito ergo sum ca in
Nehotarare. De aceea nu gasim in
Psalmi. in
Duhovniceasca- sau in Muntete maslinilor sentimentalismul religios sau intentionalitatea de modelare a credintei in Dumnezeu ci doar elemente formale ale modelului encomiastic. Chiar Cantare omului are la baza materialismul dialectic, darwinismul si de aceea are aspectul unui text retoric, in care versul are un sens ornant, se utilizeaza alegoria laudativa, aluzia mitologica sau genealogica, avem semnificatul de tip encomiastic.
Critic 2: Argumente pentru Tudor Arghezi - prozator:
Intentionalitatea da viata cuvantului si implica textul arghezian in viata social-istorica: Conflictul social determina atitudinea, mesajul, reactiile, optiunile, motivatiile, modul de intelegere a lumii, asa cum este exprimat in 1907 - peizaje, Cantare omului. Acest discurs contestatar, contestat si contestabil, deci care are trasaturile textului in proza incepe din Testament si se caracterizeaza prin:
- plurilingvismul concretizat prin personaje (Conu Alecu, Patru al Catrinii, etc).
- limbajul social stratificat utilizat de scriitor.
- contradictiile dintre vointele si caracterele, care se confrunta.
- dialogul interior al cuvantului viu in devenire este diversificai.
- parodia prezenta in Psalmi, in 1907-peizaje, Cantare omului.
- prezenta accentelor straine sau a discursului strain.
Acestea toate argumenteaza neterminarea procesului de creatie poetica caracterizata prin unitatea limbajului, ca la Mihail Eminescu in
Luceafarul. Limbajul arghezian nu este poetic, unic, extraistoric, ci o suma de limbaje concret-istorice, fiindca eroii sai (Conu Alecu, Patru al Catrinii etc.) sunt cronotopi.
Planul poetic este distrus de accentele straine, de includerea altor puncte de vedere, de vocile straine si de deplasarea simbolului in planul prozei. Aceasta deplasare este determinata de faptul, ca intre discurs si obiect, se interpune un discurs strain, un accent strain, care determina obiectivarea simbolului. De aceea simbolurile argheziene nu conving, au un caracter formal-retoric.
Critic 1: Alte argumente pentru Tudor Arghezi - poet:
inca din Testament Tudor Arghezi isi exprima adeziunea la cuvantul stramosilor ("De osemintele varsate-n mine"), la cuvantul hieratic (cuvantul hieratic nu contextualizeaza, de aici aspectul de* formal-retoric). El utilizeaza cuvantul autoritar irt Psalmi ("Ti-am auzit cuvantul zicand ca nu se poate") ca in textul sacru sau ca in textul stiintific in Cantare omului.
Cuvantul autoritar este intr-Un raport antinomic cu cel convingator care are rezonanta in constiinta tocmai, fiindca nu este retoric, ci incarcat cu valori conotative.
Tudor Arghezi este receptat de reprezentantii cuvantului autoritar (ideologi, juristi, personalitati structurate pe sistemul volitiv, care cuprinde optiuni, intentionalitati, reactii, aspiratii, motivatii, credinte etc.) dar nu si de personalitatile structurate pe sistemele creativ, noetic, afectiv, adica de cei ce folosesc cuvantul convingator, fiindca textul arghezian este incarcat de conotatii volitive, intentionale, optionale, motivationale, de aspiratii, de credinte, care alcatuiesc un context poetic de o anumita factura psihica. Amprenta psihica argheziana este retorica, expresiva, enconomaslica, volitiva, intentionala.
Critic 2: Alte argumente pentru Tudor Arghezi - prozator:
Daca admitem ca Tudor Arghezi are un tnadel de conotatii volitive, motivationale. intentionale, patrundem pe un alt pachel de probleme, fiindca acestea caracterizeaza o personalitate minora sub raport creativ, careia ii lipsesc modelele noetic.-. fundei" nu are formatie filosofica.
Tudor Arghezi are o utilizare particulara a limbii la nivelul expresiv al gandirii creative .si de elemente ale nivelului productiv al gandirii creative. ii lipsesc elementele inovalive, inventive si emergente, pe care le gasim din pJin.la Eminescu. Blaga, Barbu, Bacovia. De aceea contributia lui Tudor Arghezi la evolntia poeziei de specific national dar mai ales la modelele creative fundamentale este nesemnificativa.
Simbolurile argheziene nu au forta, originalitatea, bogatia semantica a celor eminesciene, barbiene, blagiene, bacoviene, fiindca nu au densitatea, profunzimea, originalitatea semantica data de conolatiile planurilor noetic, creativ, afectiv, de nivel emergent, inventiv sau inovativ. Cuvantul autoritar este_pietrificat. inert, compact, neinflucntat de context, nu are capacitatea de a reflecta constiinta lingvistica, pe care trebuie sa o reprezinte orice poet ca reprezentant al constiintei nationale, nu poate incorpora amprenta psihica, nu permite valente semantice stratificate si alcatuirea de texte cu nivele diferite de comunicare cu cititorul. Eminescu este receptat si de omul fara pregatire filosofico-estetica dar si de cititorul avizat, rafinat sau extrem de pretentios.
Metafora argheziana "Dumnezeu de piatra" este extrem de semnificativa fiindca pentru el Dumnezeu-Cuvantul a devenit statuie, chip cioplit, asa cum autorul si-a facut din sine insusi din cauza orgoliului.
Cuvantul autoritar este greu de stilizat, de reprezentat artistic iar cand pierde conolatiile autoritarist-volitive devine un obiect, o relicva ("osemintele varsate-n mine"). Cuvintele trec in constiinta publica Iara rezonanta dorita, fiindca nu sunt vfi, nu au viata launtrica pe care le-o da arderea sentimentului sau a .ideii. El intra in contextul versificat ca un corp strain determinand osificarea, uscarea, transformarea textului in oseminte de idei si sentimente, Care nu comunica nimic si de aceea cuvantul arghezian este antipoetic, noncreativ, nu ofera modele si de aceea nu modeleaza.
Critic I: Noi argumente pentru Tudor Arghezi - poet:
Tudor Arghezi are meritul de a contextualiza. k si in planul volitiv --intentional-motivational. cuvantul autoritar, ceea ce este o performanta. indoiala^in Psalmi, campul de intentionalitati, de tendinte, elementele afective chiar mai vag exprimate sunt mijloacele prin care Tudor Arghezi cauta sa macine opozitia dintre cuvantul autoritar si cel convingator. Discutia se poate ramifica in sensul contradictiei dintre traditie si inovatie. Cultivarea traditiei prin cuvantul autoritar exprimata programatic in poezia testament intra intr-Htn dialog contextual cu opinia formata in jurul conceptului de "poet modernist" atribuit lui Tudor Arghezi si argumentat priii asimilarea experientei simboliste in cenaclul lui Alexandru Macedoriski -;)1 carui ucenic a fost, prin forma versului liber, prin estetica uratului preluata de la Baudclairer "
Critic 2: Noi argumente pentru Tudor Arghezi - prozator:
Poezia este un mod de a exprima un univers interior, spiritual, care trebuie sa fie echivalent cu modelul sau "figura spiritului nostru" cum spunea
Ion Barbu. Acest model poate fi romantic-afectiv, constelat ca la Mihail Eminescu, abstract-simbolic-geometric ca la Ion Barbu, mitic-filosofic-simbolic ca la Lucian Blaga, afectiv-simbolic-cromatic ca la George Bacovia. La Tudor Arghezi este greu de descifrat conturul unui univers din cauza gandirii dispersate, divergente, tara logica, fara conexiuni intre versuri, intre texte. Volumele nu au o structura, o arhitectura ci au aspectul anarhic al unui musuroi. Ceea ce caracterizeaza originalitatea unui poet este acest univers propriu si timbrul unic, asa cum bine arata Garabei Ibraileanu.
Utilizarea voit stridenta a unor cuvinte, atribuirea unor sensuri noi unor cuvinte nu dau acea muzicalitate, acel timbru unic, pe care-l au marii poeti, cei ce ne reprezinta in aria literaturii universale adica Mihail Eminescu, Lucian Blaga, Ion Barbu si George Bacovia inclusi pe lista UNESCO si recunoscuti de constiinta estetica universala. Incercarile lui Tudor Arghezi de a construi expresii, care sa socheze, sa scandalizeze, asa ,cum au facut-o dadaistii, nu-salveaza textul sau de retorism formal, de mestesug, de versificare. Versurile lui nu au muzicalitate, har, idee poetica, afect, nu sunt un cantec al sufletului, un drum spre cer, nu mobileaza, nu au trairea autentica a sufletului, ci au un aspect de contrafacut.
Patetismul aparent sentimental are in textul arghezian rezonante parodice, fiindca vine din jos in sus angajand un lexic plurilingvistic grosolan, bolovanos, caruia cauta sa-i dea expresivitate cautata (veseli asasini, plopi caramizii, i-a tesut brocarte) de tip baroc, artificiala. Didacticismul moralizator sau patosul polemico-apologetic ca si patetismul de camera ("Vorbesti cu largul lumii la tine din odaie , Cantare omului) patrunde in relatiile intime dintre oameni. Arghezi devine un fel de picaro, care-si schimba mastile pentru a construi o minciuna justificata pentru mincindsi. Stilul prozei se caracterizeaza prin aceasta neintelegere a conventiilor artistice, a lucrurilor inalte, prin simularea vocilor ideologice ale epocii.
