Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





CRITICILOR de Ovid DENSUSIANU (Proza)

 

Multi va cred nefolositori si au dreptate sa va socoteasca .asa cind nu va intelegeti chemarea. Vorbiti adeseori fara sa va aduceti aminte ca cuvintul vostru trebuie trecut prin judecata cea mai larga si cea mai limpede, aceea care nu se opreste la zagazuri ridicate de ginduri indaratnice, ruginite, si aceea care patrunde dincolo de ce poate prinde mintea orisi-cui. Vorbiti si ca niste pedagogi suparatori, ursuji, pedanti, pe cind ar trebui sa va aratati sfatuitori buni, oameni care spun un cuvint si sint ascultati cu luare-aminte, sau, daca se gasesc in fata unor firi mai dirze, izbutesc totusi sa le convinga, fara sa strige, ci vorbind asezat, senin si lasind sa se strecoare un suris discret - care poate ascunde totusi multa ironie -, pentru ca sa sublinieze mai bine ce li se pare ratacire la cei cu care stau de vorba.



Sa fie numai atit ce ajuta pe detractorii vostri sa creeze o atmosfera de neincredere ori de antipatie in jurul numelui pe care il purtati ? Este ceva mai mult, o alunecare si spre alte greseli, pe care, cu mai multa intelegere, cu o indrumare mai priceputa a staruintelor voastre, le-ati putea evita.

Din cite se scrie, voi va opriti de multe ori la ce nu se ouvine sa fie luat in sama ori nu merita prea multa osteneala ca sa se vada ce pret are. Va inflacarati, puneti pasiune in rostirea de verdicte, in distrugeri - si ce usoare sunt de obicei asemenea distrugeri ! Va inflacarati insa mai putin, va entuziasmati nu cit s-ar astepta, puneti paranteze si reticente atunci cind va gasiti in fata unor opere ce aduc cutremurarile noutatei, revarsari de belsug sufletesc, care este poate numai al unuia singur, adevarat ales dintre mii si mii, Se intimpla chiar sa taceti cind se ivesc asemenea pirguiri rare ale mintei. Si ce urita e atunci tacerea, ce mare vina cade asupra voastra ca bucuria cu care s-ar cadea sa le intimpinati o lasati inedita ! Criticul are, fara indoiala, datoria sa vegheze, sa inlature ce cauta sa intunece literatura cu inselatorii, cu minciuni, dar se cere de la el sa-si dea sama cind si de unde vine intr-adevar aceasta turburare. Loviturile lui trebuie sa fie chibzuite, sa dea impresia ca sint bine indreptate, nu date la intimplare, nu pornite dintr-un zel usuratec si de prisos. Dincolo de aceasta datorie sta, insa, aceea de care el trebuie sa tie mai mult socoteala, pentru ca implinirea ei pune mai bine in evidenta rolul lui si mareste autoritatea cuvintelor cu care el fixeaza valorile. E datoria care-i spune : "opreste-te aici si priveste : ceva nou, ceva clocotitor de viata a rasarit; inalta-i laude si vesteste-4 tuturor". Da, intimpi-narea calda, exuberanta, adusa operelor care sint semne stralucitoare in drumul spre nesfirsite inaintari, aceasta se asteapta mai mult de la voi, aceasta trebuie sa fie dovada intelegerei luminate a misiunei voastre. Atragind luarea-aminte spre ce se ridica deasupra nimicurilor, aratind unde e literatura de realizari inalte, sunteti mai de folos, inlesniti mai usor intemeierea unei judecati literare decit daca va opriti prea mult la ce e numai zgura si pleava. Cea mai mare putere, cea mai binefacatoare inriurire o are critica pozitiva, pe cind cea negativa, chiar cind este indreptatita, e un ajutor slab pentru formarea gustului literar si, in orice caz, ea trebuie sa duca la cea dintii, dindu-i, prin excluderi, citeva elemente de apretiere ce pot fi binevenite. E, desigur, o reminiscenta din trecut cind se face prea multa critica negativa. Era in firea celor de altadata sa staruie mereu asupra a ce trebuia osindit, pentru ca credeau ca in chipul acesta ajung mai usor la indreptari. Asa se proceda si in morala, cu acele porunci ce repetau intr-una : "nu fa cutare ori cutare lucru" ,-de altfel, si azi se mai continua - cu ce zadarnicii, stim bine - aceasta metoda, pentru ca morala sufere si ea inca de tirania conceptiilor din trecut. Nu, spre frumos si spre bine sufletele sunt calauzite mai usor daca li se arata de-a dreptul ce raspunde acestor cuvinte, decit daca li se dau incontinuu pilde contrare intelegeti aceasta, critici care vreti sa fiti ascultati si sa apareti ca buni indrumatori ai literaturei.







Pentru ca sa fiti astfel, nu uitati iarasi un lucru cu desavarsire elementar, dar pe care totusi il pierdeti din vedere. Ca sa fie cineva critic adevarat, trebuie sa fie psiholog - cunoscator al oamenilor, al vietei. Literatura e proiectare sufleteasca, proiectare de viata. Cum veti putea-o intelege daca veti fi prea streini de ce sunt elementele ei fundamentale, daca nu veti aduce insusiri din care sa se vada ca cunoasteti bine tainele sufletesti, miscarile adinci si marete ale vietei in nemarginitul infatisarilor ci ? Cultura, cartile nu sunt de ajuns ca sa dezvolti aceste insusiri. Observarea staruitoare a realitatei, patrunderea in gindurile, in sentimentele celor printre care va gasiti, participarea larga la viata, imbogatirea de fiecare zi a impresiilor si confruntarea, analiza lor - acestea ascut mai mult aptitudinile critice si pot da cea mai buna pregatire pentru aprofundarea si judecarea dreapta a crea-tiunilor literare. O comparatie a spiritului in care au scris citiva critici va poate convinge. Uitati-va la Taine Minunat scriitor ; puternica inteligenta, si totusi critica lui e cu atitea lacune, asa de putin intelegatoare adeseori, o critica rigida, imobilizata in formule, silita sa remorcheze teorii care dinsului i se pareau ca explica tot. Si cu toate acestea Taine era psiholog - dar psiholog de meditatii in odaia de lucru, nu psiholog mai realist, format in atingerile dese cu viata si care dau sugestiuni, precizeaza, amplifica intuitii, cum nu se intimpla cind esti prea mult robul cartilor si operezi cu abstractiuni. Asa a fost si cu Brunetiere, caruia-i lipsea insa cultura larga artistica a lui Taine si i se parea ca critica nu trebuie sa se abata de la unele principii fixate de mult si cistiga in autoritate daca decreteaza in numele unor precepte care dau, prin exclusivismul lor, siguranta si incredere celui care le aplica ; de aceea opera lui are ceva invechit, didactic, si ne lasa desiluzionati. Altfel, cu totul altfel, se infatiseaza Sainte-Beuve ; descoperi la el un suflet mai mladios, o intelegere mai larga a individualitatilor literare si caracterizarile lui se vede ca sunt scrise de un om care are o cunostinta adinca despre oameni si a privit de aproape viata. Critica lui nu e - sa-i zicem - carturareasca, ci de psihologie vie, patrunzatoare, cistigata printr-o intuitie agera, prin peregrinari continue in lumea sufletelor - o critica, cu alte cuvinte, mai omeneasca. Si tot asa apare Theophile Gautier - cunoasteti paginile in care a fixat originalitatea lui Baudelaire si a avut curajul sa ia apararea contemporanului sau, ponegrit de ceata neintelegatorilor. Atit Sainte-Beuve cit si Theophile Gautier erau si ei scriitori cu o cultura intinsa, dar erau ceva mai mult : suflete primitoare de ce ramine altora necunoscut si neinteles, suflete cu o sensibilitate bogata, vibranta, multiplu nuantata, de intelectuali formati prin observarea pasionata a vietei, prin impartasirea statornica din privelistile ei aducatoare de inviorari, de premeniri ale gin-durilor. Si erau astfel pentru ca aveau fire de poeti - hio-grafia lor e asa de deosebita de a unui Taine ori, mai ales, Brunetiere, si in opera lor poezia are un loc pe care nu-l gasim la acestia.



Daca nu aveti acest dar al patrunderei psihologice si al recunoasterei valorilor vietei, veti putea fi "critici" ca sa vorbiti de pe o catedra sau sa scrieti vreun manual de literatura, dar critici indrumatori, care sa ajute la afirmarea inovatiilor - niciodata. Ati urmarit ce s-a petrecut in literatura - si inca in cea franceza, unde spiritul critic e mai dezvoltat - de treizeci de ani incoace ? Aceasta poate fi o indicatie pentru atitudinile pe care trebuie sa le luati cind tineti sa se recunoasca insemnatatea rolului vostru. E un caz tipic ceea ce s-a petrecut in curs de trei decenii, o pilda vie, sub ochii nostri, si de aceea cu atit mai elocventa. Timp de mai multi ani citiva tineri au venit sa proclame crezul lor literar prin reviste si prin scrieri ce nu semanau cu ce produceau altii, cum nu semanau cu tot ce se scrisese altadata. Criticii s-au napustit asupra lor ori i-au dispretuit tacind. Cineva, scriitor si el, dar nu critic de profesiune, a venit intr-o zi sa semnaleze in cronica literara a unui ziar opera unuia din tinerii oropsiti, aratind ca ea aduce fagaduintele unui mare talent si realizari de o noutate ce nu poate fi tagaduita. Cel care facea acest gest era Octave Mirbeau, si el a vorbit pe cind un Brunetiere, un Faguet taceau, pentru ca tinarul scriitor era un necunoscut si critica lor mindra nu se putea opri la cine avea acest pacat. Necunoscut, tinarul caruia ii aduse laude Mirbeau s-a impus atentiunei publicului si mai tirziu a ajuns celebru, pentru ca4 zicea Maurice Maeterlinck. Si ca el, mai multi au scris ani de-a rindul, au ingramadit opere peste opere - si din cele care vor trai totdeauna -, dar critici de profesiune, consacrati, nu s-au ocupat de ele, cum nu se prea ocupa nici azi, desi citeva au ajuns sa fie cunoscute in cercuri mai largi, admirate de cetitori cu gustul literar mai inaintat decit al domnilor critici. Explicatia ? In citeva cuvinte: in fata sufletului nou, pe care-l aduceau tinerii scriitori, sta sufletul vechi al criticilor. Da, asa era sufletul acestor scriitori, pentru ca se formase din acumularea unor impresii noua, din ce oferea o viata asa de mult schimbata in cursul citorva ani - ce repede se schimba sub ochii nostri ! - si pentru ca venea cu aspiratii, viziuni cum nu putuse fi cunoscute de cei de mai inainte. Altfel era sufletul criticilor, si chiar azi tot asa il pastreaza cei mai multi. Ei continuau sa traiasca in lumea de altadata, nedin-du-si sama ca multe se schimbase sau nepretuind de ajuns intelesul pe care-l aveau unele prefaceri pe care, oricum, le vedeau si ei, pentru ca erau prea izbitoare. Ca erau asa de refractari poate sa ne mire, si totusi nu Citi nu traiesc in mijlocul nostru cu pareri, cu sentimente de acum cincizeci si chiar o suta de ani, sau numai cu vagi, intimplatoare apropieri de cei care sunt intr-adevar oameni ai vremurilor noua ! A-ti insusi ce e mai mult infatisarea exterioara a lu-mei de azi, viata ei materiala, a avea unele deprinderi care sunt ale tuturor, a te manifesta prin vorba, prin gesturi, ca si altii - aceasta nu inseamna ca esti deplin modern. Daca nu ai prins taina tuturor transformarilor ce se intimp'la in fiecare clipa, daca sufletului tau nu i-ai dat posibilitatea sa urmeze linia ascendenta pe care o urmeaza viata din jurul tau, daca nu l-ai modelat dupa sugestiunile si cerintele timpului, esti de fapt un ramas in urma si nu vei fi niciodata in stare sa pricepi si sa judeci pe altii, pe cei care sunt suflete evoluate. Astfel au fost criticii care au ramas streini de literatura noua si s-au aratat cu totul nepregatiti s-o pretuiasca, asa ca veti recunoaste ca aceasta duce la un fel de abdicare intelectuala, si pilda lor nu este aceea care poate fi urmata. Scriitorii stiu sa dea viata si neinsufletitului - se spune si in cartile de scoala. Mare dar, intr-adevar, acesta si multe pagini ne ramin intiparite pentru totdeauna in minte, pentru ca insufletesc ce altfel ar parea mort. Dar daca scriitorii au acest dar, ei v-ar putea spune ca sunteti opusi lor, pentru ca de multe ori luati viata la ce e insufletit. Scrieri in care fiecare rind e gindire avintata, simtire puternica, par altfel, indura o micsorare, cind trec prin mintea voastra si veniti sa vorbiti despre ele. E ceva de vestejire in atingerile voastre, faceti sa paleasca ce e tinerete si sanatate. Cite deceptii cind ai cetit pe vreun scriitor si pe urma te indrepti la ce spuneti voi despre el ! Aproape nu-l mai recunosti in disecarile voastre stingace, in interpretarile care-l denatureaza, ii inabuse sufletul, il strivesc. Fiti mai indeminatici cind va apropiati de ce voiti sa infatisati si sa lamuriti altora, nu schiloditi ce e frumusete vie, plazmuire maiastra, si puneti, mai ales, mult suflet, cit mai mult, cind va opriti la aceia pe care vreti sa-i faceti cunoscuti si mai bine intelesi.



Pentru ca judecati pe altii cum scriu, sa ingaduiti sa fiti judecati cu aceeasi masura. Daca autori care nu-si ingrijesc stilul sint mustrati de voi, de ce ati fi scutiti de mustrari la fel, cind vi se pot aduce pe drept ? Credeti de obicei ca un critic nu are decit sa-si arate parerile, indiferent de cum le prezinta, sub ce forma. De aceea vedem atitea pagini de critica peste care nu a vegheat grija stilistului, cu fraze ori de gazetarie usoara, ori miseindu-se greu, pahidermic, ca in cartile unor filozofi si filologi. Traiti in lumea celor care au stiut sa dea exprimarei desavirsire, aveti prilejul sa va opriti in fiecare zi ochii pe podoabe ale stilului si sa vedeti osteneala pe care si-au dat-o altii ca sa imbine cuvintele in minunate armonii, si nu suntem, oare, indreptatiti atunci sa va cerem ingrijire, eleganta in scrisul vostru ? Critica trebuie sa fie si artistica, nu numai instructiva. Cine e chemat sa formeze gustul trebuie sa arate ca el insusi pretuieste frumosul, nazuieste la el totdeauna, si in exprimarea gindurilor. Cautati deci sa fiti artisti cind scrieti, si prin aceasta veti da o dovada ca ati inteles si mai mult pe aceia despre care ne vorbiti si pe care ne sfatuiti sa-i urmam.



Poate ca uneori scepticismul, descurajarea va cuprind ; poate va 2iceti ca, cu toate silintele pe care vi le dati, indrumarile voastre au un ecou prea slab, nu sunt primite cum s-ar cuveni, nu schimba cit ati dori pareri adinc inradacinate. Constatarea aceasta sinteti dusi s-o faceti pentru ca aveti, intr-adevar, destule prilejuri sa va dati sama de ce se intampla, cu toate staruintele voastre, dar trebuie pentru aceasta sa va pierdeti cumpatul ? Sfortarile voastre nu se poate sa nu-si arate roadele ; daca ele se izbesc citva timp de piedici, fncetul cu incetul efectul lor ajunge sa se simta, sa patrunda pe drumuri inchise mai inainte - oricit de dirze ar fi cetatuile ignorantei si prejudecatilor, in cele din urma ele tot se risipesc, una cite una. Nu lasati, deci, pesimismul sa se furiseze in sufletul vostru si ginditi-va ca, poate mai mult ca oricind, critica are azi o inalta menire de indeplinit.

Se scrie cit nu s-a scris niciodata ; se recurge la procedee de pervertire a simtului literar, pe care spiritul inventiv in rau le pune in circulatie in fiecare zi ; se falsifica cu sfrun-tare valorile, se practica, in sfirsit, tot ce pun in miscare vanitatea, cabotinajul, indrazneala, reaua-credinta. Pe de alta parte, in imprejurarile de azi numarul celor doritori de a se cultiva creste mereu, si, cum cei mai multi nu aduc o traditie, o pregatire, sint ispititi de ce nu le poate fi de folos, se zbat in nedumeriri, expusi tuturor ratacirilor. intelegeti ce binefacatoare poate fi inriurirea voastra, in aceasta dezorientare, in acest haos, si cit sintem in drept sa asteptam de la cuvintul vostru pentru inaltarea culturei.



(Viata noua. An. XIV, nr. 12, 1 febr. 1919, p. 8l-90.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

CRITICILOR



Opera si activitatea literara Ovid DENSUSIANU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ovid DENSUSIANU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

RATACIRI LITERARE

- citeste textul

CRITICA ESTETICA SI CRITICA ISTORICA

- citeste textul

SPRE LITERATURA PE CARE TREBUIE S-O AVEM

- citeste textul

CRITICILOR

- citeste textul