Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





RATACIRI LITERARE de Ovid DENSUSIANU (Proza)

 

O patima de care nu ne putem desface e patima exagerarilor. Pornim intr-o parte, ne ducem orbeste, si nu ne intrebam unde vom ajunge, ce roade vom culege. in literatura, ca si in alte manifestatii, exageram iar de citva timp, cum am exagerat prea de multe ori in trecut, si spre paguba noastra. Ne trebuie, spuneam, o literatura curat romaneasca, icoana a vietii, a sufletului nostru, o literatura asa cum putin ni s-a dat pina acum. Si, dusi de gindul acesta, cladim teorii, dam sfaturi pe care nu le cumpanim mai bine, care ne impiedica sa vedem mai departe, sa judecam mai drept.

De citva timp se da scriitorilor povata sa se intoarca la popor, la literatura lui sanatoasa, curata, senina, comoara de simtiri, de ginduri care sunt ale noastre, de veacuri care pretuiesc mai mult decit orice ne-ar veni dinafara, orice am incerca pe cai zadarnice. S-a spus de mai multe ori ca asa ceva nu-i nimic nou, nici o descoperire ; s-a spus intiia oara si limpede acum vreo jumatate de veac de scriitori care se ingrijeau de viitorul, de inaltarea literaturii noastre, dar, pentru ca se repeta si astazi, e bine, e timpul sa ne lamurim, sa intelegem ce vrem si ce vreau altii.

Nu se poate contesta bogatia literaturii noastre populare, dar e o bogatie in felul ei si, trebuie sa o spunem, am exagerat-o de multe ori ; intr-o vreme toti credeau, sunt inca si azi unii, ca avem literatura populara cea mai bogata, cea mai frumoasa din lume - mai sunt si altele si cu motive artistice mai puternice, mai variate.



E intrebarea ce poate lua un scriitor din aceasta literatura.

Pe la 1840 se spunea ca aici e izvorul nostru de inspiratie nationala, aici trebuie cautat graiul nostru bun, adevarat romanesc. Dar trebuie sa ne amintim ca pe atunci intoarcerea la literatura populara era o reactiune fireasca, trebuia sa se produca. Un Kogalniceanu, un Russo pornisera razboi contra imitatiunilor streine, si aveau desigur dreptate. Dar se in-timplase un lucru, si tocmai acesta a fost uitat in parte de acesti intemeietori ai literaturii noastre noua si de cei care au lucrat alaturi de ei. Literaturile straine ajunsese la noi in ecouri slabe, si acestea au fost redate fara mult simt artistic, prefacute in imitatiuni palide. Nu putem lauda pe scriitorii nostri mai vechi, in special pe poeti, de o cunoastere adinca a literaturilor streine. Daca n-ar fi stat prea departe de operele insemnate ale acestor literaturi, daca s-ar fi patruns mai mult de ele si daca mai ales ar fi avut insusiri artistice mai alese, desigur ca scrierile lor s-ar fi ridicat mult deasupra celor pe care ni le-au dat. Aceasta slabiciune a noastra n-a fost simtita atunci, si de aceea s-a pornit fanatic lupta contra influentelor streine ; orice e strain, s-a zis, e primejdie ; noi prin noi, din fondul nostru national sa ne facem o literatura.





Si mai era vorba de formarea limbei literare. Si aici tot teama de instreinare - de instreinare a limbei -, de asta data mai intemeiata, ne indrepta spre popor. Curentul primejdios al latinistilor, incercarile de italienizare ale lui Eliade trebuiau fara intirziere oprite, si pentru mintuirea limbei noastre se impunea sa ne intoarcem la graiul curat din trecut, al scriitorilor bisericesti si cronicarilor, si la graiul poporului.

Aveau dreptate batrinii sa judece asa cind literatura si limba noastra trebuiau indreptate pe o cale cuminte, cind mai ales cea din urma trebuia cu orice pret smulsa din miinile pedantilor. De aici dragostea, cultul lor pentru literatura populara.



Dar de multe ori, si cu deosebire poetii, si-au inteles rau rolul de scriitori, au mers gresit pe calea apropierii de literatura poporului. Cum se scrisese de altii imitatiuni straine, tot asa vedem pe reprezentantii curentului popular imitind versurile unei doine, balade. Imitatia revenea pe alta cale, dar a batut mai putin la ochi de asta data, a trecut nebagata in seama printre sirurile de critici, pentru ca era imbracata in haina nationala. Si printre cei care au dat mai multe versuri in forma populara - simple pastiches - a fost tocmai Alecsandri, care era mai chemat decit oricine sa inteleaga literatura populara si poezia artistica, sa stie unde se opreste una si incepe cealalta. Nu putem spune ca era bine inspirat cind cinta :



De-as avea o mindruKca

Cu ochisori de porumbica

Si cu suflet de voinica,

De-as avea o balaioara.

Nalta, vesela, usoara,

Ca un pui de caprioara.



Si nici azi n-am ajuns sa pricepem cit e de falsa o astfel de literatura. N-avem si azi poeti, si prea multi, care scriu mereu versuri de acestea ?



La fintina cu galeata

Pe cararea cea din grui

Stau de cite ori e luna

Un flacau cu draga lui.



Se gatesc pocnclc,

Cucu-si schimba penele,

Girlele sagalnice

Se pornesc navalnice.



Si in ton, nu stiu cum i-as putea zice, prea popular, trivial :



Margelele, draga, le cata,

Ca-i noapte si-i blestem pe mine ;

Si mama pe inima mea vine :

Ah, mama, caci nu mai sint fata.

Fugi, bade, ca jar este locul.'



Si numim asemenea copilarii - necuviinte chiar - literatura buna, romaneasca, o dam pilda altora ?

As mai putea cita si bucati de proza, scrise in urma de citiva tineri, unde se dau cu gramada asemenea taranisme de rau gust Lasati sumanul, tineri scriitori, cind nu va sta bine ; cautati degeaba sa pareti mai romani in el, sinteti grotesti.



Nu e literatura aceasta, nu e literatura sa ne faca cinste, si nu poate fi pentru ca porneste din vederi absurde, pentru ca exageram lucruri bune in fond, le privim unilateral, nu stim ce sa scoatem din ele.

E bine, fara indoiala, ca scriitorul sa se indrepte spre popor, sa cunoasca si mai ales sa simta ce a izvorit din sufletul lui, ce ne spune o doina, un basm, o legenda. Dar aceasta numai ca un mijloc de imbogatire a motivelor artistice, de variare a expresiilor, de nuantare mai potrivita, mai energica uneori a ideilor, simtirilor. Un suflet de artist preface, da o forma noua, un inteles mai adinc lucrurilor luate din popor. Deasupra fondului imprumutat, mai naiv, mai simplu, trebuie sa se inalte personalitatea de o alcatuire mai bogata, mai fina, mai complicata a artistului. Asa au inteles artistii mari inspirarea din popor.

Calea cealalta, a insirarei de vorbe, de fraze, dialoguri, nimicuri sentimentale cu infatisare populara, luate de ici si de colo, puse unele linga altele, cum a dat Dumnezeu, ra-mine celor saraci in ale artei, pretentiosilor ce se ametesc de iluzia unei literaturi pe care cred ca e nevoie sa ne-o dea. E de mirat ca n-am ajuns sa intelegem asemenea lucruri. Si ma surprinde mai mult cit de gresit, cit de ingust se interpreteaza romanismul nostru.

De ce numai ce e la tara ar fi adevarat romanesc ? Dar n-avem si viata noastra oraseneasca, nu gasim si in ea ceva caracteristic, ceva care sa aiba dreptul sa fie trecut in arta ? Cum, patura culta, care trebuie sa simta altfel decit taranul, pentru ca e firesc sa fie asa, nu intra si ea in alcatuirea fondului nostru national, nu este in stare sa ne dea o literatura romaneasca, cu un suflet, un mod de a intelege viata deosebit de ce se cinta, ce se povesteste in popor ? Sint scriitor care m-am nascut in oras, care am calatorit si prin alte tari, care am cetit si alte literaturi, mi-am facut un suflet altfel decit altii, care s-au nascut, au trait poate mult timp la tara, pentru aceasta sunt mai putin roman ? Numai taranii carturari ar avea dreptul sa fie scriitori la noi sau numai orasenii care fac pe taranul ?





Curios mod de a judeca, dar isi are explicarea lui in trecutul nostru, in antagonismul dintre doua clase si in modul cum s-au recrutat citiva dintre scriitorii nostri. Nu era un timp cind se zicea ca romanul adevarat era la tara, orasele erau ale strainilor sau instrainatilor ? Deci tu, roman care te-ai ratacit la oras, nu vei gasi nimic din firea ta si, daca cumva te faci scriitor, intoarce-te tot la lumea de unde ai plecat.

S-a intimplat ca tocmai o parte din scriitorii nostri au iesit din patura de jos, de la tara, si au adus cu ei acest mod de a intelege literatura romaneasca, si s-a mai intimplat ca au venit critici care au ridicat in slava pe acesti singuri, dupa ei, scriitori romani - nu e si azi pentru unii Creanga cel mai mare povestitor roman ? - si asa s-a format legenda adevaratei, singurei literaturi romanesti, legenda ce se mai repeta si azi cu exagerari obositoare.

Si a mai fost ceva : lupta in contra influentelor streine. Am vazut pentru ce generatiunea de la mijlocul secolului trecut a pornit aceasta lupta. Azi am reluat-o, dar iarasi cu pereri in care se vede inca o data cit de scurt vedem, cum nu sintem in stare sa deosebim raul de bine.

Traim intr-o epoca de reactiune contra streinismului ; uneori schimbam eticheta ; nu ne mai trebuie influenta franceza, ne intoarcem spre cea germana Si nu-mi pot impiedica su-risul ascultind strigatele de alarma contra primejdiei care ne-ar veni dintr-o parte sau alta. De fapt, ne temem de umbre, ducem un razboi don-quijotesc



M-am ridicat si eu - si ma voi ridica totdeauna - contra influentelor streine, dar numai cind pot fi pernicioase, si de acestea au fost si mai sunt si la noi. Dar a condamna sistematic, in bloc, orice inrurire streina, este o aberatiune in care, din pacate, prea multi cad. O literatura nu se poate izola ; e spre paguba ei sa se inchida intre ziduri dusmanoase fata de altele. Si tocmai noi sa nu tinem seama de ce s-a scris si se scrie in alte parti, sa ne credem in stare a produce mai departe si mai bine numai citind scriitorii nostri din trecut sau scormonind literatura populara ? Dar suntem inca mici, va trebui inca in multe sa facem pe ucenicii altora, daca cumva nu ne credem deja prea cuminti - tocmai cusurul cel mai mare al nostru. Slabiciunea literaturii noastre in multe parti vine, mi se pare, de acolo ca am ramas si ra-minem prea straini de ce au produs de seama alte literaturi. Am cetit si cetim prea multe lucrari fara rost si lasam deoparte ce ne-ar folosi, ce ar putea inalta literatura noastra. Tocmai noi ne plingem ca literaturile straine pot fi pagubitoare, cind le invatam asa de rau in scoala, cind tinem asa de putin sa le cunoastem mai tirziu partile lor bune r

Nu se fac, cum ne inchipuim, din colturi strimte de lume, din iarmituri, din lucruri de nimic sufletele mari de scriitori. in plamadirea lor intra mai mult decit credem, mai mult decit cer unii. Si mai inainte de toate nu trebuie sa se impuna scriitorilor drumul pe unde sa mearga, si numai un drum ; unde-i indeamna insusirile fiecaruia, intr-acolo sa se duca, si sa fie lasati liberi ; lumea de altadata si lumea de azi sunt destul de mari ca sa dea fiecaruia ce voieste, ce se potriveste cu firea lui ; suflet sa aiba numai, si suflet au adincurile marii, intins, bogat, framintat de fiori ce ridica valuri uriase.

Xu ascultati, scriitori, pe criticii vostri ; lasati-i sa scrie scriu pentru ei. Cintati, povestiti ce va sopteste inima, ce va aduce gindul din pribegiile lui pe tarmuri departate ; spuneti tot ce poate fi hrana sufleteasca pentru voi, tot ce se coboara de sus ca sa ne lumineze viata, sa ne deschida mintea ; si spuneti in graiul plin vibrator, magic, al adevaratei arte ; lasati sufletul vostru sa vorbeasca asa cum e, cum vi s-a dat, cum l-ati faurit ; ramineti fiecare ce sunteti, nu va schimbati chipul si cautati sa va deosebiti cit mai mult unul de altul

Cimpul e mai frumos cind flori deosebite il smalteaza.



(Viata noua. An. II, nr. 14 15 aug. 1906, p. 30l-303.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

RATACIRI LITERARE



Opera si activitatea literara Ovid DENSUSIANU

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ovid DENSUSIANU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

RATACIRI LITERARE

- citeste textul