SPRE LITERATURA PE CARE TREBUIE S-O AVEM de Ovid DENSUSIANU (Proza)
Ca un loc comun se repeta mereu parerea ca sufletul latin nu este facut sa se piarda in abstractiuni, in nebulozitati, pentru ca aceea ce-l stapineste e viziunea clara, darul de a-si reprezenta lucrurile concret, asa cum se desprind din realitatea privita de-a dreptul intr-o repede si luminoasa intelegere a ei. Nebulozitatea, vagul ar fi caracteristica sufletului germanic, predispus spre aceasta prin atavice porniri pe care unii au cautat sa le explice prin influenta mediului fizic. Aceasta deosebire de alcatuire sufleteasca a fost invocata de multe ori pentru a >,e formula teorii si a se da o aparenta de adevar prejudecatilor. in literatura s-a recurs la ea mai in urma, in polemicele pe care le-a provocat miscarea noua poetica. S-a zis ca simbolismul e ceva strein de firea latina, pentru ca el se intemeiaza pe speculatiuni estetice, pe abstractiuni, ce nu corespund felului de a gindi al francezului, spaniolului, italianului ori romanului. Cu aceasta comoda sentinta, simbolismul a fost repede condamnat ca un curent fara radacini, artificial, recunoseindu-i-se indirect dreptul de a trai numai acolo unde poate corespunde unor anumite pre-dispozitiuni sufletesti - simbolist ar putea fi numai germanul, anglo-saxonul ori norvegianul, pe cind francezul, italianul ori romanul ar trebui sa renunte la noua credinta literara, sa renunte, da, pentru ca asa decreteaza criticii adolescenti ori senili ce vreau sa para si cuminti psihologi.
Inainte de a se duce la psicologie, le-am putea spune, insa, acestor critici sa se opreasca ceva mai mult la istoria literaturilor. Oare versurile trubadurilor si primilor poeti italieni, paginile vibrind de lirism mistic ale lui Dante, Francesco d'Assisi, Jacopone de Todi, Luis de Leon, ale Sfintei Teresa s.a. nu vin sa dezminta ca sufletul latin a fost cu totul refractar inaltarei in lumea celor mai eterate abstractiuni ? Atitea subtilitati pe care le intilnesti in poeziile trubadurilor - si unele din ele amintesc ceea ce intr-o aka forma, cu un alt suflet, a adus poezia noua -, atitea ginduri extatice ce au leganat fantezia scriitorilor amintiti s-ar putea intelege daca sufletul latin ar fi inzestrat numai cu ce i se atribuie ?
Oprindu-se la noi, se va zice, poate, ca insusirea de a te cufunda in abstractiuni, de a lasa gindurile sa rataceasca in lumea misterului, de a simti fiorul pe care-l da contemplarea infinitului ne-a lipsit si - mai mult - ne lipseste si astazi.
E tocmai aceasta si parerea mea, dar, plecind de la ea, sa vedem daca nu trebuie sa ajungem la alte concluziuni de-cit acelea la care se opresc altii.
Oricine cunoaste mersul literaturei noastre, intregei culturi care ne-a stapinit si ne-a multumit prea usor de atitea ori, nu poate sa conteste ca ne-a lipsit darul de a ne indrepta statornic mintea spre preocupatiuni abstracte, de a o deprinde cu speculatiunile inalte, de a-i deschide perspectivele marete ale transcendentalului si ale unui idealism larg cuprinzator. De aceea noi n-am avut filozofi care sa dea cugetarei romanesti profunzimea si amploarea la care s-a ridicat cugetarea ginditorilor din alte parti. De aceea noi n-am avut scriitori mistici ca aceia care au ilustrat alte literaturi. Uita-ti-va la poezia noastra : nicaieri nu veti gasi in ea inspiratia mistica religioasa din care au izvorit atitea creatiuni minunate ale poeziei occidentale. De ce ? Pentru ca in credinta crestina romanul a vazut numai ceea ce era mai concret, mat direct legat de viata zilnica, si nu s-a dus cu gindul la poezie ce se ascundea in ea, la ceea ce o invaluia intr-un nimb de mister si de avintate aspiratiuni. La francezi ori la italieni crestinismul a inriurit asupra sufletelor facindu-le mai subtile, mai vaporoase, mai idealiste, si aceste insusiri, cind au fost derivate in literatura, i-au imprimat un caracter deosebit st i-au dat, pe linga altele, superioritatea pe care o stim. La noi credinta, ca si alte sentimente, au ramas la forme mai reduse, facindu-ne sa traim mai aproape de pamint - prea aproape, din nenorocire - si sa nu ne inaltam in empireul ginduri-lor mari.
Ca sa te inalti pina acolo trebuie sa ai suflet in care cultura a adunat zi cu zi nestemate, comori. Numai o cultura intensa si intemeiata pe o lunga traditie iti da puterea sa te ridici in sferele abstractiunei, sa fii un erou al idealismului, sa-ti impodobesti viata cu acel misticism spre care trebuie sa tinda oricine e framintat de nazuinte grandioase - prin misticism nu inteleg numai pe cel religios, ci exaltarea nobila ce insufleteste sufletele idealiste - mistic in felul lui e orice adevarat poet, chiar daca nu cinta subiecte religioase, cum este si pictorul, sculptorul si tot asa savantul care se pasioneaza pentru abstractiuni - mistic, in sfirsit, e orice gin-ditor in al carui suflet bat ecourile sufletului universal.
O reinviere de asemenea misticism - artistic - ne-a adus poezia anilor din urma, poezia simbolista. Si ne intrebam atunci daca s-ar putea ca tocmai noi sa stam departe de ea, cind singura poate da azi literaturei noastre ceea ce nu i-a dat - mai generos - vremea de pina acum. Dupa ce sufletul romanesc a stat atitea veacuri in intunecimi nestrabatute de razele unui puternic idealism, dupa ce aptitudinile lui - pentru ca le are, intr-adevar - de a intelege abstractiunile au ramas in umbra, trebuie sa recunoastem ca e timpul sa-l smulgem din drumurile pe care a intirziat si sa-l aducem acolo unde poate gasi lumina ce sa-i invioreze puteri stravechi si sa faca sa rasara puteri noi.
Nebuloasa, prea abstracta, nepotrivita firei noastre cum o judeca unii -, literatura pe care o aparam ni se pare dimpotriva tocmai aceea de care avem nevoie, si pentru ca e literatura timpului, si pentru ca e singura care poate inalta sufletul romanesc unde nu i-a fost dat sa straluceasca pina acum.
(Viata noua. An. X, nr. 3), 1 mai 1914, p. 69-72.)
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
