Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Mircea IVANESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 26 mart. 1931, Bucuresti.

Poet si traducator.

Fiul lui Adam Ivanescu, inginer agronom, si al Aurorei (n. Poparlan).

Bacalaureatul la Liceul "Spiru Haret" (1949), dupa o intrerupere de un an datorata bolii, rastimp in care isi aprofundeaza cunostintele de lb. si cultura engleza sub indrumarea tatalui sau. Absolvent al Facultatii de Filologie din cadrul Univ. Bucuresti (1954). A functionat ca redactor la Ager-pres, la rev. Lumea, sef de sectie la "Editura pentru Literatura Universala" (E. P. L. U.) devenita ulterior "Univers", la rev. Transilvania, revenind la Lumea. Din 1980 paraseste Bucurestiul, stabilindu-se la Sibiu unde lucreza la rev. Transilvania. Debuteaza cu poezii in Steaua (1958) si in aceeasi rev. publica primele eseuri (1960). Debut in voi. cu Versuri (1968).

Frapanta originalitate a poeziei sale - deloc dispusa la compromisuri estetice cu directivele dogmatice ale totalitarismului -, ineditul viziunii lirice fac din IVANESCU un poet dificil de incadrat in vreuna din orientarile si directiile poetice autohtone. Singularitatea creatiei poetice a lui IVANESCU este dublata de o exceptionala cariera de traducator. Traducerile sale din Scott Fitzgerald, W. Faulkner, Truman Capote, din poetii americani, din Joyce, Musil si Kafka reprezinta tot atatea performante greu de egalat in spatiul cultural romanesc. Repunand in discutie statutul lirismului, al ironiei si livrescului in spatiul "poesiei", opera lui IVANESCU releva o constiinta lucida aflata in cautarea, uneori melancolica ori nostalgica, alteori dezolata sau dezamagita, a unei ordini mereu refuzate a lumii si a prezentei persoanei in lume. Aspiratia spre un "punct fix al lumii rotitoare" - ca proiectie esentiala in spirit a vietii imediate - ofera substanta fluida a discursului poetic, introspectia operand cu un flux continuu de asocieri si disocieri care, in pofida acumularii, ajung fatalmente la aporii insurmontabile. A obtinut mai multe premii ale Uniunii Scriitorilor, intre care si Premiul "Opera omnia" (1993; 1995).



Format la scoala marii literaturi engleze si americane a secolului a XX-lea, IVANESCU debuteaza matur (Versuri, 1968) cu o poezie care face nota aparte in peisajul liric al epocii, atat prin formula discursului liric, cat si prin problematica. O caracteristica a poeziei lui este monotonia asumata, poetul insusi subliniind intr-un interviu "caracterul repetitoriu al poeziei" sale ca "dat al ei de care eu insumi sunt constient. Oare viata - se intreaba in continuare IVANESCU - nu are o cuceritoare monotonie?" (Amfiteatru, nr. 4, 1978). Poetul e preocupat pana la obsesie de statutul limbajului decazut din rosturile sale originare, intre text si realitatea fiintei instaurandu-se o zona de incomu-nicabilitate pe care poemul nu o poate totusi anihila, reusind, cel mult, sa o marturiseasca. IVANESCU investeste poesia cu un rol recuperator, dar sfarseste mereu prin a denunta comunicarea ca pe o utopie. Interioritatea etajata a poemului e ravasita de o continua aporie ai carei termeni opusi sunt, pe de o parte, "o lume oprita si care nu se mai schimba, / desigur, niciodata", si pe de alta parte, timpul "care se destrama oricum" provocand disolutia eului: "Era ca si cum / m-as fi desfacut intr-o multiplicitate de euri, / toate asemenea mie insumi - si fiecare / s-ar fi departat tot mai mult de celalalt" (O vizita, seara). Poemele sau poesiile (cum ii place poetului sa-si numeasca textele) sunt, astfel, perpetue incursiuni labirintice prin viata launtrica devenita memorie. Imagistic, aceasta se traduce prin recurenta unui motiv: acela al ratacirii printr-un peisaj urban sau prin interioare unde e constatata o distributie mai totdeauna minora a luminii, cu nuante infinitezimale ale "mohorarii", "murdarului", "tarziului". Realul are o falsa consistenta (de o natura pur vizuala), lumea nu mai ofera o materialitate palpabila, iar poetul se aplica meticulos-analitic in a intemeia o coerenta a reminiscentei cu ajutorai unor fictiuni ce tradeaza, in fond, incoerenta eului. Plonjand cu exasperare in actiunea de imaginare compensatorie, traind, cu o intensitate ce atinge dezolarea, sentimentul acelei "horror vacui" intalnit si la Bacovia, IVANESCU sfarseste prin a determina o bresa in acceptiunea liricului, apeland la epic ca la o sansa (iluzorie, de fapt) de a transvaza golul interior. Poesia se apropie pana la contopire de proza si eseu, renunta la "figurile" traditionale, deturneaza conceptul de viziune, mizand pe narativitate si descriere ca pe niste procedee de sondare mai eficienta a fiintei. Numeroase poeme se constituie ca prezentari ale unei intamplari niciodata elucidate, cu personaje lipsite de consistenta, dominate in schimb de vointa poetului de a se obiectiva. Volumul Poem (1973) pune in circulatie un numar considerabil de astfel de personaje: tanara nefa, bufnita blonda, el midoff, gogo zagora si, mai ales, mopete (dubla anagrama: poet-poem), singurul, de altfel, care ar detine "stiinta trecerii prin vreme". Lor li se alatura un bestiar de filiatie cantemiresca: pisicainele, broscopor-cul, crocomurul, rinocalul s. a. Toate acestea sunt etalate cu o ironie si un umor (negru, uneori) ce fac trimitere la mecanica urmuziana a developarii grotescului. O alta trasatura definitorie a liricii lui IVANESCU rezida in faptul ca poemul sta sub semnul imaginarii posibilului, al lui "ca si cum". Mai toate textele incep sau se dezvolta sub cheia supozitiei, deziderativului, proiectivului. Epicul este, desigur, fals, intamplarea "acum e pura intentie doar", deoarece intreg esafodajul narativ nu e, in fond, decat o suma in miscare a proiectiilor imaginare generate de singuratate si necomunicare. Limbajul "personajelor" nu-si moduleaza nici litera, nici spiritul, nu se personalizeaza, nedeosebindu-se cu nimic de cel al poemelor in care vocea apartine exclusiv poetului prins in marasmul unui monolog interminabil. Acest discurs - caci exista un dis-cursivism tipic mirceaivanescian - se justifica prin credinta ca "realitatea se creeaza in momentul cunoasterii" si, acest moment coincizand cu cel al scrierii poemului, urmarea e ca asistam la amplificarea arborescenta a sa prin introducerea a noi si noi paranteze, explicatii, note, contranote, nuante. Pentru IVANESCU realitatea este un continent irevocabil scufundat, iar actul poematic urmareste o reconstituire din fragmentele unei memorii evanescente (de aici, recurenta schemei romanului politist). Daca la Petre Stoica se poate vorbi de poem ca "arheologie blanda", la IVANESCU poemul este o arheologie dezolata si dezamagita, un santier al excavarilor afective. Poesie dupa poesie dezvaluie "destramarea imperiala a timpului" si, simultan, un scepticism verificat in ceea ce priveste puterile evocatoare si institutive ale cuvantului: "Sa nu fie intr-adevar cu putinta, oricat de cu grija / le-am aseza, vorbele - sa nu fie deloc / posibil sa spunem ceva despre lucrul acela launtric / care trebuie spus? numai vorbe" (insemnare de toamna). O asemenea intrebare, dramatica, nu-1 impiedica pe poet sa continue monoton-obstina-ta lui cautare: "sa incercam insa cu adevarat / sa mergem pana la capat [] adica inspre o margine / unde pare sa fie totul deschis, asemenea unui ochi / asteptandu-te, sa te primeasca acolo" (Moartea la Venetia). Tocmai o asemenea vointa de eliberare a sinelui de povara dene-numitului - din care se naste, pe de alta parte, revolta impotriva "neputintei de a ajunge la ceilalti" - 1-a condus pe IVANESCU la ipostazierile ironice prin "personaje" si fictiuni. Ilustrativ in acest sens este volumul Poem, in care textele isi transmit unul altuia intentia de a configura un spatiu al enigmei pe schema unui roman politist ce intarzie sa-si defineasca trama, ramanand la stadiul de intentie. Mitul de adancime al poeticii lui IVANESCU pare a fi ancheta, cautarea unui adevar mereu retractil. De un analitism desfasurat in secvente repetitive, incalcita in paranteze cu lanturi de supozitii, ipoteze, divagatii, poesia are tensiunea pierderii realului in chiar momentul tatonarii lui prin cuvant. Este si paradoxul acestei poezii: un vitalism al rarefierii. Singuratatea "anchetatorului" se refugiaza intr-un "joc de intentionalitati relationale" iar sentimentul in "fictiunea unui sentiment". Textele isi continua, volum dupa volum, chiar si in cele scrise in colaborare (Comentarius perpetuus, 1986) "mersul fara sfarsit", obsesiile revin, se nuanteaza, se reformuleaza, traitul devine livresc si monotonia se instaureaza cu voie de la autor. "Nici nu stii daca simti ceva cu adevarat", marturiseste poetul, pentru el singura certitudine fiind aceea a poemului care tocmai este scris. Astfel, poesia lui IVANESCU ajunge fatalmente la constatarea deloc jubilativa ca "totul este literatura". Inapta sa afle si sa afirme o ordine obiectiva a lumii si a prezentei in lume, aceasta poezia ajunge sa recunoasca autarhia discursului, in planul caruia se consuma jocul dramatic de-a existenta. Poezie elaborata si intelectuala, deloc conventionala, desi uzand de cele mai variate conventii, antisentimentala, desi decantand indelung faptul trait (aici intrand, desigur, si lecturile poetului), de un lirism doar aparent placid, structural livresca, poezia lui IVANESCU instituie in poezia romana noi dimensiuni ale liricului.



OPERA

Versuri, Bucuresti, 1968; Poeme, Bucuresti, 1970; Poesii, Bucuresti, 1970; Alte versuri, Bucuresti, 1972; Alte poeme. Bucuresti, 1973; Poem, Bucuresti, 1973; Amintiri, in colab. cu L. Dimov si F. Puca, Bucuresti, 1973; Alte poezii, Cluj-Napoca, 1976; Poeme noua, Cluj-Napoca, 1982; Comentarius perpetuus, in colab. cu Rodica Braga" class="navg">Rodica Braga, Cluj-Napoca, 1986; Alte poeme noua. Bucuresti, 1986; Versuri vechi, noua, Bucuresti, 1988; Poeme vechi, noua, Bucuresti, 1989; Versuri, postfata de IVANESCU B. Lefter, Bucuresti, 1996; Poezii, Bucuresti, 1997. Traduceri: S. Fitzgerald, Marele Gatsby, Bucuresti, 1967; W. Faulkner, Zgomotul si furia. Bucuresti, 1971; S. Fitzgerald, Blandetea noptii, Bucuresti, 1974 (alta ed. Chisinau, 1991); W. Faulkner, Absalom! Absalom!, Bucuresti, 1974; T. Capote, Alte glasuri, alte incaperi, Bucuresti, 1977; W. Faulkner, Sartoris, Bucuresti, 1980; L. Bernstein, Cum sa intelegem muzica. Concerte pentru tineret. Bucuresti, 1982; J. Joyce, Ulise, note de ~, Bucuresti, 1984; F. Kafka, Pagini de jurnal si corespondenta. Bucuresti, 1984; Poezie americana moderna si contemporana, selectie, note si comentarii de ~, Bucuresti, 1986; Trei poeti englezi contemporani: Fleur Adcock, Alan Brownjohn, Ion Silkin, in colab. cu Liliana Ursu si Denisa Comanescu, Bucuresti, 1989;W. Faulkner, Pogoara-te Moise, Bucuresti, 1991; F. S. Fitzgerald, Marele Gatsby, Craiova, 1991; P. Heyse, Andrea Delphin. Razbunare si moarte, Craiova, 1991; F. Nietzsche, Nasterea filosofiei in epoca tragediei grecesti, trad. si note de ~, studiu introductiv de V. Musca, Cluj-Napoca, 1992; R. M. Rilke, Povestiri despre Bunul Dumnezeu, Cluj-Napoca, 1993; V. Volkoff, Strutocamila, Bucuresti, 1993; M. Solomon, Magadan, Bucuresti, 1993; H. Arendt, Originile totalitarismului, trad. de IVANESCU Dur si ~, Bucuresti, 1994; D. de Rougemont, Partea diavolului. Bucuresti, 1994; F. Nietzsche, Ecce homo, Cluj-Napoca, 1994; W. Faulkner, Recviem pentru o calugarita. Bucuresti, 1995; R. Musil, Omul fara insusiri, I-II, Bucuresti, 1995.

REFERINTE CRITICE

V. Cristea, Interpretari critice, 1971; Gh. Grigurcu, Teritoriu liric, 1972; M. Nitescu, Intre Scylla si Carybda, 1972; Al. Andriescu, Relief contemporan, 1974; D. Cristea, Un an de poezie, 1974; M. Iorgulescu, Rondul de noapte, 1974; M. Petroveanu, Traiectorii lirice, 1974; M. Tomus, Istorie literara si poezie, 1974; Valeriu Cristea, Domeniul criticii, 1975; Marin Mincu, Poezie si generatie, 1975; Al. Piru, Poezia , 1975; L. Alexiu, Ideografii lirice contemporane, 1977; Alex. Stefanescu, Preludiu, 1977, L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; Gh. Grigurcu, Poeti; M. Papahagi, Critica de atelier, 1983; N. Manolescu, Despre poezie, 1987; Al. Cistelecan, Poezie si livresc, 1987; Roxana Sorescu, in Luceafarul, nr. 15, 1996; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 31, 1996.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Mircea IVANESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Mircea IVANESCU



MIRCEA IVA,NESCU SI INSCENAREA POEMULUI

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text