Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




OPERA LUI MIRCEA ELIADE IN EDITIE CRITICA, despre Mircea ELIADE



Era momentul, mai demult, ca opera lui Mircea Eliade sa aiba parte, cuviincioasa, de o editie critica. Un sumar posibil al acestei dorite editii critice il inchipuise chiar autorul, la cererea regretatului Aurel Martin, in anii saptezeci, care a si fost publicat in R.I.T.L. Si acolo a ramas. Pentru ca in anii ceausismului biruitor nu putea fi vorba de initierea unei astfel de editii nu numai integrale dar si critice. A urmat, apoi, de la inceputul lui 1990, un val de reeditari ale cartilor lui Eliade, cele mai multe in editii corupte si, deci, compromitatoare. Venise momentul editiei critice, care sa puna ordine in aceasta avalansa parca greu de stapanit. inca in 1991 Editura Minerva a luat, cum se si cuvenea, initiativa punerii fundamentelor acestei editii. In sfarsit, dupa chinuri, travaliu si prea indelungata preparatie, volumul inaugural al acestei editii critice Mircea Eliade a aparut, la sfarsitul anului 1994, fireste, la Editura Minerva. E un eveniment nu numai editorial, ci si cultural national important, care trebuie omagiat cum se cuvine. Editia critica de la Editura Minerva, datorata ostenelilor d-lor Mihai Dascal si Mircea Handoca, isi propune sa cuprinda in zona sa de publicare exclusiv opera literara (inclusiv insa publicistica, si memorialistica, si corespondenta emisa). Ramane, asadar, in afara sferei ei de competenta opera stiintifica a lui Eliade. Eventual, de s-ar gasi, mai tarziu, dupa incheierea, sectiunii beletristice, editori competenti in materie de istoria religiilor si orientalistica, editia ar putea fi intregita fericit, cuprinzand, intr-un ansamblu coerent, toate sectiunile ci. Bine ar fi ca solutia sa se gaseasca de pe acum. asa fel incat editia sa apara, simultan, in d Mia scrii (beletristica si stiintifica). Asta ar scurta din (impui aparitiei acestei editii (care, altfel, risca sa acopere spatiul a 15-20 de ani bunI) ce ar trebui sa fie si monumentala si impecabila. E un deziderat firesc care ar trebui sa-si gaseasca o dezlegare prompta si eficienta.



Volumul intai al editiei deschide ceea ce editorii numesc sectiunea sau compartimentul romane. Cum se pastreaza strici criteriul cronologic, volumul inaugural cuprinde romanul de debut, Isabel si apele diavolului. (Romanul adolescentului miop, desi scris inainte, intrucat n-a fost publicat la data elaborarii sale ci, dupa patru-cinci decenii, va fi inclus in editie la sfarsitul compartimentului romane.) Normal ar fi fost, data fiind dimensiunea lor relativ scurta, sa se fi publicat, in acelasi volum, si romanul de debut si Mailreyi. Dar editorii au decis -pentru autoprotectie? - sa publice fiecare roman in cate un volum si editura n-a avut ce face decat sa se supuna acestei decizii vadit contraproductiva editiei. Pentru ca aceasta decizie va intarzia, neindoielnic, finalizarea editiei, lata, aici, un caz (mai pot fi citate si altelE) cand editorii au alte interese decat cele ale editiei.

Dl Alexandru Paleologu s-a pronuntat, nu o singura data, despre fizionomia sectiunii beletristice din opera lui Mircea Eliade. O gaseste plata, neglijent scrisa, conceputa pripit, cumva contra cronometru, si, de aceea, de nivel mediu. Marturisesc ca nu sunt departe de aceasta opinie, chiar daca nu o impartasesc integral. Ceea ce cred este ca, in fapt, capodoperele literaturii romane nu trebuiesc cautate in opera lui Mircea Eliade. Dl Nicolac Manolescu (in Arca lui NoE) demonstra ca romanele lui Eliade sunt inegale, Huliganii fiind azi efectiv ilizibil, staruind, analitic, asupra defectelor acestor romane ezitante. Socotea ca in Mailreyi am putea gasi o capodopera. E, cred, o exagerare in aceasta apreciere. Capodopera n-o gasim nicaieri in spatiul acestei opere romanesti, nici chiar in Noaptea de Sanziene, roman evident ratat. Poate ca unele piese exemplare sunt de gasit in nuvelele fantastice. Si, oricum, e de meditat asupra transantei observatii a lui Calinescu: Ceea ce-i lipseste d-lui Mircea Eliade e talentul literar". Si a lui Pompiliu Constantinescu, atunci cand conchidea ca in romanele lui Eliade se vede deficienta unei organice aplicatii pentru evocarea epica". Toate aceste tare se vad, izbitor, in romanul de debut. Nu numai carenta structurala pentru evocarea epica dar si pripeala, neglijenta stilistica. Autorul se afla, de la sfarsitul anului 1928, in india, cu o bursa acordata de un maharadjah, pentru un doctorat in limba sanscrita, in filosofia si religia indica. in 1929, intr-un moment de sat in studiu, cand mintea refuza sa mai absoarba, a inceput sa seric un roman. N-avea cristalizat, in minte, intreg romanul, ci cateva crampeie. Dar scrisul il absorbise si se relaxa vazand cum ansamblul prinde contur. Naratorul e constient de deficientele sale. intr-un loc marturiseste: Tot ce scriu aici par turburi si dezarticulate datorita nepriceperii melc de a le povesti cum trebuie. Hartia ma inspaimanta; nu hartia alba, ci jumatate scrisa Sunt un om ce gandesc prin forme, asadar un om intreg. Cei ce scriu sufera felurite si multilaterale mutilari". in cateva luni, (aprilie-august 1929), romanul c incheiat si il trimite in tara pentru a fi publicat. Prin interventia lui Cezar Pelrcscu, manuscrisul e incredintat editurii Nationala - S. Ciornei" care il publica in primavara lui 1930. Aceasta dupa ce trecuse, mai intai, prin rindeaua stilistica a catorva buni prieteni (Ionel Jianu, Mircea Vulcanescu, Constantin Noica, PolihroniadE) care l-au reparat", nu fara putine interventii, pe care autorul, la Calcutta fiind, n-a apucat sa le vada. El fusese instiintat ca romanul va aparea iar colegii de generatie, recunoscand in Eliade pe liderul lor necontestat, scriau articole despre carte pentru a o intampina cu larma publicitara, favorabila. Apoi, vor scrie despre carte prezentand-o ca un mare succes. Desi creat pe canavaua unor episoade autobiografice, care transpar in carte (pensiunea engleza unde locuia, cu unele ale ei personaje, Miss Roth, profesoara de istoria artei, Miss Axon, Verna si inca altelE), romanul e, negresit, o scrisoare Actionara, cu toate ale ei caracteristici. Chiar personajele reale (Vcrna, miss PerriS), a caror corespondenta catre Eliade e reprodusa in comentariile editiei, au, in roman, o personalitate diferita cu totul de ipostaza lor de stare civila. Pana si doctorul, in care e de recunoscut autorul, e tot mult diferit de persoana aievea. Romanul e inchipuit ca un jurnal scris pe un caiet pentru prietenul Mihail al naratorului. Eroul c stapanit de diavol, de care doreste, scriind, sa se exorcizeze. Nietzschc, Kierkegaard, Dostoievski si Gide (vezi portretul lui Tom si obsesia acestuia, inculcata si de doctor, pentru aventurn gratuita) sunt prezenti, ca ecou aproape marturisit, in structura cartii si a personajului central (doctoruL). Acesta, dorindu-sc atotputernic si eliberat de prejudecati, e adeptul libertinajului si al opiomanici - se gandeste sa o seduca pe gazda sa (sotia pastoruluI) dar se multumeste cu fiica acesteia, Isabel. fire ciudata care, apoi, in alt capitol, traieste experiente insolite. Deflorata de un soldat in permisie, abulicul doctor, intr-o alta ipostaza sau incarnatiune a sa, o ia totusi in casatorie, adoptandu-i fiul, pe care, mental, Isabel crezuse a-1 fi conceput cu doctorul. Gidismul (din ImoralistuL), remarcat de toti analistii, este o caracteristica evidenta a romanului. Nu exotismul mediului indic intereseaza aici, cat atmosfera marcata de stranietate a ansamblului si a catorva personaje (doctorul, Isabel, Miss RotH) damnate sa traiasca in existentialul nud, coplesite de instinctual. De altfel, eroul, casatorit cu Isabel, nu poate trai cu ea marital (desi concepuse cu ea o fiica), datorita episodului cu soldatul si abuliei sale congenitale, incapabile de decizii ferme si definitive.



Romanul se citeste cu interes si, la aparitie, a recoltat, in general, o buna primire. E drept, Lovinescu a gasit ca romanul e o naratiune penibila". Dar alti critici (Pompiliu Constantinescu, PerpessiciuS) au scris, in general, favorabil, chiar daca Pompiliu Constantinescu vedea in roman o biografie ideologica", gasindu-1 dezarticulat. Dar Perpessicius semnalase in debutul lui Eliade un bun roman autobiografic iar Cioculescu o biografie romantata. insa amandoi il confundau pe narator cu autorul cartii. Oricum, debutul anunta un romancier, despre care s-a tot discutat in 1930-1931 si se mai discuta si astazi. Editorii, scrupulosi, n-au reprodus textul primei editii a romanului ci, considerand ca acesta e un text corupt prin interventiile stilistice (nu numai!

   ) amintite ale prietenilor, au optat pentru solutia manuscrisului, aflat in arhiva Eliade din tara. Editia reproduce manuscrisul romanului trimis de autor in tara pentru a fi publicat. E o optiune judicioasa, in variante reproducandu-se modificarile operate de altii in 1929-1930. Aparatul critic e bogat si bun. detasandu-sc sectiunile geneza si receptarea operei. La receptare, intrucat e vorba de un debut, sa acceptam si reproducerea tuturor recenziilor (era necesara, totusi, si consemnarea celei din Gazeta somerilor" si aceea a Agathei Grigorescu-Bacovia?), chiar daca, unele, sunt ale unor anonimi. Migaloasa cu totul e sectiunea variantelor, dovedind pricepere si aplicatie filologica. Studiul introductiv al d-lui Ion Balu e cuprinzator, uneori dens in idei si aprecieri, dar, poate; prea didactic prin analiza fiecarui roman si scriere in parte. O imagine analitica de ansamblu era, indraznesc a crede, mai potrivita.

Martie 1995

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.