n. 17 febr. 1941, com. Baile Strunga, jud. Iasi.
Poet, prozator si traducator.
Fiul ofiterului Gh. Minai Ursachi si al Virginiei (n. Lozneanu).
A absolvit, in 1957, Liceul "August Treboniu Laurian" din Botosani. A urmat, intre 1957 si 1961, cursurile Facultatii de Filosofie a Univ. "Al. I. Cuza" din Iasi, fiind arestat si intemnitat inainte de a le fi incheiat. intre 1961 si 1964 a fost detinut politic, iar dupa eliberare s-a inscris la cursurile Facultatii de Medicina Generala din Iasi, pe care le-a abandonat dupa primul an (1965), in favoarea celor de filologie din cadrul aceleiasi Univ. iesene (1965-1970). Specializat in germanistica, si-a dat licenta cu o teza despre Christian Morgenstem. Din considerente politice, n-a fost niciodata angajat, iar in 1981 se exileaza in SUA, de unde revine in 1990. in SUA a lucrat ca asistent de lb. si literatura germana la Univ. Statului Texas,, obtinand aici titlul de dr. cu dizertatia Poetry of the Being. From Holderlin to Paul Celan (1986). Dupa doctorat, lector la Univ. Statului California, campusul La Jolla. Dupa intoarcerea in tara, a fost numit director al Teatrului National "Vasile Alee sandii" din Iasi, de unde a fost demis, tot pentru motive politice, la 24 ian. 1992. A debutat in presa in 1968, in rev. ieseana Cronica, iar editorial in 1970, cu Inel cu enigma. Alte voi.: Missa solemnis (1971), Poezii (1972), Poemul de purpura si alte poeme (1974), Diotima (1975), Marea infatisare (1977), Arca (1979), Inel cu enigma (1981) si Poezii (1996). A colaborat la majoritatea rev. literare din tara (cu precadere la Convorbiri literare, Romania literara, Ateneu, precum si la rev. din exil {Limite, Ethos, Mele, Micron, Agora). in prezent, colaborator permanent al rev. iesene Timpul si Convorbiri literare, dar si al celor din diaspora (Observator, Dialog, Nimrod, Alea, 100 Words). Lector asociat al Facultatii de Litere a Univ. din Iasi. A publicat, in 1978, voi. de proza fantastica si onirica Zidirea si alte povestiri, precum si in rev. -numeroase eseuri si trad. (Schiller, Holderlin, Celan). Premiul "Mihai Eminescu" pentru debut; premiul Asoc. Scriitorilor din Iasi, pentru voi. Missa solemnis; Premiul Uniunii Scriitorilor, pentru voi. Marea infatisare; Premiul Acad., pentru voi. Arca; Premiul national de poezie "Mihai Eminescu" (1992), pentru intreaga opera poetica; Premiul rev. Poesis (Satu Mare) si Premiul "Lucian Blaga" al Soc. "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca (1993); Premiul rev. Observator din Miinchen. Poezia lui URSACHI uneste spiritul ludic cu deschiderea metafizica, resuscitand o vocatie romantica ce se apara prin histrionism.
Alaturi de
Dan Laurentiu, Emil Brumam si Cezar Iva-nescu, URSACHI face parte din secta neoromantica ieseana a "promotiei 70". Mostenitoare a unui ultim impuls romantic, transpus in diverse grile manieriste, unele mai aproape de gratuitate, altele mai credincioase incantatiei, aripa moldoveana a resuscitat, cu un sentiment exaltat al conventionalitatii, atat melancolia, cat si elemente ale vizionarismului selenar eminescian, complacandu-se intr-o ritualitate pe jumatate caricata, pe jumatate patetica. In vreme insa ce, din samburele originar, de nu intru totul identic, macar analog, poezia lui Dan Laurentiu se desfacea intr-o hieratica invocativa, cea a lui Emil Brumam se specializa in senzualismul sagalnic ori deocheat, iar cea a lui
Cezar Ivanescu fie in trubadurism, fie in imense si incontrolabile defulari, URSACHI ramanea singurul care organiza intr-un binom indestructibil spiritul ludic si apetitul metafizic, unind sarja cu solemnitatea si viziunea cu anecdota. Poet deopotriva frivol si extatic, galant si buf, cu accese simultane de patetism si histrionism, traind parodia cu fast si gravitatea cu nonsalanta, el contopeste pana la indistinctie registrul solemn cu cel caricatural, detensionand starile paroxistice prin umor si tensionand, in schimb, predispozitia ludica prin ceremonia-litate, Lirismul sau se naste nu atat din impactul, cat din intersectia gratuitatii cu efuziunea metafizica si a gestului clovnesc cu cel hieratic, in registre care nu se saboteaza reciproc, ci se abiliteaza impreuna intr-o sensibilitate ce pare a fi descoperit deja gustul postmoder-nitatii, macar in masura in care contrariile convietuiesc fericite. Conceptul poetic al lui U., asa cum prinde el contur in profesiunile de credinta imprastiate prin publicistica, e insa unul integral patetic, de directa descendenta si ferventa romantica, fara dedublarea ori subminarea aduse de ironie si gratuitate. in "Mitul lui Demi-urgos", de pilda, pus ca "prefata" la antologia romano-engleza din 1980, el afirma raspicat ca "poezia este de esenta demiurgica", respingand atat transa anamnetica platoniciana, cat si statutul de porta-voce al unor mesaje inspirate, dar nu mai putin conditia mimetica ori cea ludica a poeziei. Creatie ridicata "cu pretul consumarii ireversibile a propriei substante", poezia implica sacrificiul fiintei, iar in definirea ei "mitul lui Demiurgos, umanizat prin adaosul suferintei si sacrificiului de sine, a devenit mitul Pelicanului". In Navigatorul, sau Balada literaturii, arta poetica ce incheie antologia din 1981, "misterul poeziei" e pus in acelasi plan de iradianta cu "misterul vietii", poezia avand, ca opera a Neantului "in intunecata-i dorinta de a fi altceva", o determinare metafizica, ce vine mult dincolo de sentimente, ratiune, subconstient, idei sau cuvinte. Ideea sacrificiului, a "Car-nagiului", reluata, guverneaza destinul acestor "preoti ai unei religii fara sansa" care sunt poetii. Pus in act, conceptul nu mai e nici atat de inalt, nici atat de radical, el pierzandu-si paroxismul si emfaza in solutia ironica a poemelor. Inel cu enigma, volumul de debut din 1970, incepe cu o provocare mucalita ad lectorem si se incheie tocmai cu parodierea grandilocventei poetice: Post scrip-tum. Transversaliile mari sau cele patru estetici. Poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi pe cand se credea pelican: "Un om din Tecuci avea un motor/ Dar nu i-a folosit la nimic". Dar intre aceste arpegii ludice, care deresponsabilizeaza poezia si-i deconspira infatuarea solemnitatilor, relativizandu-i demersul si acordandu-i competente doar in domeniul gratuitatii si amagirii, poetul canta, de fapt, pe o partitura vizionara, salvandu-se de anacronism prin ostentatii si prin sarjarea propriului patetism. Dar nici nostalgia vizionarismului si nici ispita patosului nu sunt "compromise" de actiunea premeditata a ironiei. Mai degraba profilactica decat corosiva, aceasta prezerva valorile romantice intr-un regim de ambiguitate, fara a duce insa la esuarea in deriziune a planului metafizic. Ea este mai curand un gest protectionist decat unul subversiv, dilatand intr-o perspectiva parodica auto-constiinta conventiei, dar fara a ameninta imunitatea vizionara a textului. inscenand vedenii si miracole, mistere si ceremonii, URSACHI oficiaza cu gesturi largi, caricatural-patetice, in marginea sublimului, simuland dictia aulica si pregatind mirajul in contexte infamante: "inalta fecioara luminii, / Vazut-o am pre dansa in singuratate, / Stana trasnita statea langa treptele noptii, / Si sufletul meu cunoscand-o, cu fata pe dale cazut-am, / Si lumea aceea salta hohotind, caci vai, noi eram un fumoar" (Vedenie in fumoar). Interferarea ordinarului cu sublimul (trait, acesta intr-un registru dual, concomitent solemn si ridiculizat), a realului cu imaginarul si a insignifiantei cu "epopeicul" constituie scenariul central al poemelor, jucat cu fast ironic, dar si cu aplomb melancolic (de ex. in Triplu poem pentru batranul porcar Garibaldi sau in Poem despre Domnisoara Gabriela Serban si despre unica noastra intalnire la o expozitie suedeza de pictura). Jocul acesta ambiguu intre hieratic si cotidian, intre sentimentul inocent si cel artificial al miracolului, ca si inscenarea lirismului, tenta caricaturala a ritualitatii, cu compensarea candorii vizionare, precum si unele con-tagieri de retorica si mitologie au apropiat poezia de inceput a lui URSACHI de cea a lui
Emil Botta. Evidentiata de indata de critica, aceasta apropiere se bazeaza, dincolo de ostentatiile sub care fiecare isi mascheaza patetismul, pe o afinitate substantiala intre "scolarul durerii" si "ambasadorul Melancoliei" (devenit, in Marea infatisare din 1977, si el "scolar intru melancolie"). Vedenie la marginea padurii. Trei frati patati s. a. pun aceasta afinitate, prin recursul la himericul folcloric, intr-o si mai neta evidenta, URSACHI umbland fatis la fondul de simboluri al lui Emil Botta. Fara sa devina o simpla incidenta in perspectiva creatiei ulterioare, aceasta apropiere se va voala totusi in volumele urmatoare, poetul dezvoltand o ritua-litate nostalgica ce se va proteja prin scepticism de toate fascinatiile. Missa solemnis (1971) valorifica acelasi nucleu oximoronic al atitudinii poetice, nutrindu-se, pe de o parte, din melancolia fastuoasa si din dictiunea cere-monialica, iar pe de alta parte din constiinta jocului si a inscenarii. Entuziasmul vizionar, un entuziasm "erudit" ce tinde sa-si recastige autenticitatea infruntand si asumandu-si artificiozitatea, ein acelasi timp, amendat si stimulat de sentimentul conventiei. Asa cum se intampla uneori si in volumul de debut, cele doua elemente ale binomului paradoxal din miezul creatiei lui URSACHI actioneaza si aici cateodata pe cont propriu, mai degraba in succesiune decat in simultaneitate si mai curand divergent decat convergent. Cand nucleul se desface in elementele sale, poetul risca, in linie vizionara, sa alunece intr-o desuetudine stilata, iar pe cealalta panta, a incitarii ludice, intr-o gratuitate ce mizeaza doar pe jocurile de cuvinte: "Privighetoare de noapte, / priveghiul din urma, cu tipete jalnice, / rotund privitori (mare veghe la turn,)/ ochii cei galbeni ai privighetorii/ de noapte // - Vae vae cucu victis, / Benedictus, Benedictus, / toata moartea e un streap-tease!" (Benedictus). Ironia si umorul nu sunt doar instrumente ale unui sistem de precautii, menit sa fereasca un fond patetic de manifestari patetice. Ele sunt coordonate ale viziunii si nu pot fi separate de gravitate si solemnitate. Poetul ajunge la patos tocmai simulandu-1, iar dialectica sa vizionara contopeste ascensiunea in descensiune, unind inaltul si adancul: "In panzele apei se infasoara/ Cu funii de raze la cer se pogoara/ in limpede groapa/ Sapata de apa. // Deasupra lui zac randuri de lespezi stravezii/ Cioplite din cristaluri albastre-asa de clare, / incat nici nu exista: pe ultima-n tarii/ Clipeste incrustata hipnotic Ursa mare" (din Missa solemnis). Extaza acvatica, selenara, e una luminiscenta, fascinata de solar, iar poezia lui URSACHI reprezinta si o calatorie initiati-ca a sufletului, dand la iveala, de sub arabescurile gratioase ale jocului, o structura ferventa. Stranse intr-o antologie (Poezii, 1972), primele doua volume sunt urmate de Poemul de purpura si alte poeme (1974), in care formula poetica ramane, in esenta, aceeasi, dar cu o perceptibila diminuare a componentei ludice, gratuite. Poetul continua sa simuleze o dictiune fastuoasa si sa practice gestul hieratic impins in ostentatie, insinuand ironia in transa ceremonialica ("Cu nemarginita cunoastere-a marginirii, / fara durere si fara betia/ ferice a celor instapaniti amagirii, / sufletul meu se apropie astazi de tine, o/ inmiresmat habitaclu al desavarsirii" -Invocatie), dar fara a submina constructia iluminarii. Iluzia e inscenata in pofida constiintei "desertaciunii" ei, iar poetul ce "duce pe umar un crin ca pe-o pusca" tine sa instaleze himericul in banal, asemeni "zidarului", fratele sau, /care a vrut sa cladeasca o piramida-n Ticau". Lirica lui URSACHI incepe sa dea preeminenta parabolei, atacand o problematica existentiala ce tine reveria in intimitatea dramaticului, dar domesticind temele acute prin imersiunea in umorul contemplativ. O antologie erotica, presarata cu cateva inedite, este Diotima (1975), in care multe poeme sunt "erotizate" fortat, volumul neavand, de fapt, unitatea tematica anuntata de subtitlu {Poezii de dragoste). Referinta livresca e folosita fie in pur spirit ludic ("Parea c-am fost copii candva/in verdele Septentrion/ si doica noastra ne citea/ din cartea lui Marcel Brion"), fie ca simbol intr-o trama imnica (Oda/la Diotimal). Nici Marea infatisare (1977) nu e cu totul inedita, fiind si aici reintegrate cateva poeme culese din volumele anterioare. Scenariul initiatic pe care evolueaza, contrariindu-1 si relevandu-1 in acelasi timp, poezia lui URSACHI trece printr-un set de simboluri ermetice, validate si relativizate in aceeasi masura, apropiindu-se de mirajul tainic al lumii si ascultand cum "in miezul nimicului canta un greiere" sau contempland "prin peretele limpid/ surazatoarele vai ale/ inexistentei". Realul e campul unei efervescente miracolistice, dar si spatiul in care se insinueaza "agentul neantului", elec-
trizandu-1. Ultimele volume ale lui URSACHI {Arca, 1979, Inel cu enigma, 1981, si Poezii, 1996) sunt fie antologii integrale (cel din urma), fie culegeri completate cu cate-un ciclu inedit. .Adaosul" care intregeste Arca, fara a se dezice de ironia consubstantiala viziunii, dezechilibreaza, totusi balanta atitudinii poetice in favoarea gravitatii. Impresia lui
I. Negoitescu ("formula tangential religioasa") se verifica in accentele psaltice ale unor poeme ("Eternule, eternule, in valuri de aur/ necontenitul poem curge vesnic, semintele/ vietii contagiaza neantul; tot locul/ e patria Verbului"), desi sintaxa ferventa e deviata dinspre exercitiul mistic, caci peste fervoarea poetului troneaza "sarpele Glykon", "mantuitorul ironic". Vila Rosenkranz si Trei poezii in favoarea furnicilor, ciclurile care sunt atasate antologiei din 1981, refac binomul oxi-moronic al atitudinii poetice, reunind iarasi gratuitatea si expeditia initiatica intr-o solemnitate histrionica. Contrariile care alcatuiesc nucleul germinativ al acestei poezii si care se protejeaza unul pe celalalt se desfac, inca, destul de des, lasand poezia pe o partitura lejera, soresciana: "De vreme ce umanitatea/ a nascocit bomba H. fara/ a consulta si poporul furnicilor, // ne putem astepta ca acestea sa/ nascoceasca ceva si mai si, / fara-a ne cere parerea" (Avertisment). Prozele din Zidirea si alte povestiri (1978, editia a Ii-a din 1990 mai adaugand bucata Viata de zi cu zi in California), presarate cu poeme, mizeaza pe virtuozitatea companistica, fiind scrise fie in registru parabolic, fie in registru oniric sau fantast si jongland cu principiile scriiturii si cu tehnicile sau conventiile narative. Jocul creativ din Zidirea e, in fond, o meditatie despre arta, un eseu mascat, intr-o parodie. Firul parodic e, de altfel, strans impletit cu cel parabolic, facand sa cada in grotesc simboluri de prestanta nobila (Pelicanul). Piese de bijutier, povestirile lui URSACHI insceneaza un joc subtil cu conventiile, la limita dintre deconspirarea si abilitarea lor.
OPERA
Inel cu enigma, poezii, Iasi, 1970; Missa solemnis. Bucuresti, 1971; Poezii, Iasi, 1972; Poemul de purpura si alte poeme, Cluj-Napoca, 1974; Diotima. Poezii de dragoste. Iasi, 1975; Marea infatisare. Iasi, 1977; Zidirea si alte povestiri, Bucuresti, 1978; Arca, cu o pref, de St. Aug.
Doinas, Iasi, 1979; Poeme/ Poems. Some Poems of Magister Ursachi, translated by His Friends Don Eulert and Cornelia Hancu, ed. bilingva romano-engleza, introducere de Donald Eulert, Iasi, 1980; Inel cu enigma, cu o postfata de
L. Ulici, Bucuresti, 1981; Die Palme Tapilot, gedichte, auswahl und ubersetzung Horst Fassel, Bucuresti, 1982; Zidirea si alte povestiri, ed. revazuta si adaugita, postfata de L. Pitu, Iasi, 1990; Poezii, Bucuresti, 1996. Traduceri: Povestea marmotei. Basme romantice germane, note si postfata de Hertha Perez, trad. de Hertha Perez si ~, Iasi, 1970; Joseph Roth, Cripta Habsburgilor, roman, in romaneste de Hertha Perez si ~, Bucuresti, 1973.
REFERINTE CRITICE
I. Constantin , Despre poeti, 1971;
N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 10, 1972, ;
I. Pop, in Ateneu, nr. 4, 1972;
E. Simion, Scriitori, I;
C. Ungureanu, in Orizont, nr. 28, 1974;
M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975; Al. Piru, Poezia, II;
M. Mincu, Poezie si generatie, 1975; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 10, 1976; Val Condurache, in Cronica, nr. 40, 1977;
D. Flamand, in Amfiteatru, nr. 9, 1977: N. Manolescu, in Romania literara, nr. 36, 1977; L. Alexiu, Ideogrqfii lirice contemporane, 1977; C. Cio-praga, in Cronica, nr. 42, 1978;
L. Raicu, Practica scrisului si experienta lecturii, 1978; D. Dimitriu, Ares si Eros, 1978; P. Poanta, Radiografii, II, 1978; M. Nitescu, Poeti contemporani, 1978;
M. Iorgulescu, Scriitori; M. D. Gheorghiu, in Convorbiri literare, nr. 7, 1979; Al. Cistelecan, in Familia, nr. 9, 1979; Gh.
Grigurcu, Poeti; G. Alboiu, Un poet printre critici, 1979;
D. Tudoran, in Viata Romaneasca, nr. 11, 1980; D. Cristea, Faptul de a scrie, 1980; St. Aug. Doinas, Lectura poeziei, 1980; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; I. Negoitescu, E. Simion,
V. Felea, Gh.
Grigurcu, in Cronica, nr. 1, 1997;
A. Popescu, in Steaua, nr. 406, 1997; Gh.
Grigurcu, in Romania literara, nr. 49, 1998.
