in cadrul dezvoltarii poeziei romanesti, Goga este cel mai autentic, mai drept continuator al lui Eminescu, nu, deloc, in sensul imitatiei epigonice de felul celei a lui Vlahuta, de exemplu, ci in intelesul adanc al cuvantului. Prin excelenta liric, vorbeste numai la persoana intai, in numele sau propriu, ca sa spunem asa. El nu este bardul-profet, solemn, ca Heliade cel infasurat in toga, neinteles de multimi, si nici macar nu se declara un exponent al acestora, asemeni lui Cosbuc (Sunt suflet din sufletul neamului meu"), ci se lasa impins inaintea lor ca de o furtuna venita din adancuri. Ceea ce l-ar deosebi de inaintasul sau ilustru ar fi mesianismul mai accentuat, mai vizibil in expresie, tendinta de a striga asemeni unui profet durerile de veacuri ale celor de peste munti, mai ales. Ivit intr-un moment istoric anume (cand se pregatea Unirea cea mare ,din 1918, indata dupa primul razboI), poetul ardelean marturisea in Fragmente autobiografice (1934): Eu, gratie structurii mele sufletesti, am crezut intotdeauna ca scriitorul trebuie sa fie un luptator, un deschizator de drumuri, un mare pedagog al neamului din care face parte, un om care filtreaza durerile poporului prin sufletul lui si se transforma in trambita de alarma". Momentul nu mai este cel al invocarii muzei clasice si nici a Spiritului suprem indefinit care guverneaza istoria, ci a Atotputernicul Dumnezeu, care a hotarat de mai inainte soarta omenirii. Poezia
Rugaciune este arta poetica a lui Octavian Goga:
Alunga patimile mele, Pe veci strigarea lor o frange, Si de durerea altor inimi Invata-ma pe mine-a plange. Nu rostul meu de-a pururi prada Ursitei mastere si rele, Ci jalea unui neam parinte Sa planga-n lacrimile mele. Da-mi tot amarul, toata truda Atator doruri fara leacuri, Da-mi viforul in care urla Si gem robiile de veacuri. De mult gem umilitii-n umbra, Cu umeri garbovi de povara Durerea lor infricosata in inima tu mi-o coboara.
Retorica, tonul discursului sunt acelea de imperativelor-ru-gaminti: alunga, frange, invata-ma, sa planga, da-mi (tot amaruL), da-mi (viforuL), tu mi-o coboara. Versurile au amplitudine si sunt dispuse in distihuri, de fapt, pentru o bine marcata pauza a cezurii (Alunga patimile mele/pe veci strigarea lor o frange este, in fond, un singur vers, de 18 silabE), rimele {imperecheate, daca privim cu atentie poemul, in lumina celor spuse mai suS), toate feminine, lasa impresia de torent La mestesugul pozodic, de litanie, se adauga caracterul arhaic-bisericesc, de carte religioasa veche: patimi", strigarea", de-a pururi", ursita mastera", parinte", truda", viforul", durere infricosata" etc.
Nu numai Rugaciune poate fi considerata arta poetica a lui Octavian Goga. Exista multe alte poezii asemanatoare: Clacasii,
Plugarii, Cantece etc. Iata un fragment dintr-un sonet al poetului Cantecelor fara tara (1916), pentru care Poezia este Biserica":
Tu tainica, curata Poezie, Biserica cu porti neincuiate. Tu neamurilor gandurile toate Cu drag le lasi la pragul tau sa vie.
Tot sufletul la poarta ta cand bate, Drumet slabit puterile-si invie, iti spovedeste patimile tie, Si ele-adorm de tine alinate.