Mihai EMINESCU Revedere

Revedere, publicata pentru prima data in octombrie 1879, face parte din seria de poezii (Ce te legeni, La mijloc de codru des, Doina, cantecele celor trei fete din pocmul-basm Calin -file de poveste etc.) in care Eminescu compunea versuri in stil folcloric, mai exact: in stil de doina, inculcand pe nesimtite - ca sa spunem asa - idei culte, filozofice sau chiar si politice, ca in Doina (De la Nistru pan-la Tisa"). Revedere este cea mai caracteristica, in sensul lirismului pur, totodata si al implicatiilor biografice profunde. Aflat la varsta poetica a scuturarii podoabelor", cum spunea Tudor Vianu, poetul imagineaza, in versuri simple de tot, aparent (numai aparent!) usor accesibile, prin prozodia lor pur populara, prin vocabular etc, un dialog intre el si Codru, pe care il personifica, acordandu-i rolul principal in imaginara scena pe care ne-o pune in fata. Revedere este, de fapt, reluarea, la anii maturitatii depline, a motivului principal din adolescentina Din strainatate (scrisa la varsta de saisprezece ani si publicata in Familia, in 1866), o poezie de factura eminamente culta, unde insa se pot intrezari motivele dorului si instrainarii de locurile natale din Revedere, mult mai impersonale (si cu toate acestea mult mai profunde, mai dramatice biograficestE) din punctul de vedere al formei de exprimare: As vrea sa vad acuma natala mea valcioara / Scaldata in cristalul paraului de-argint, / Sa vad ce eu atata iubeam odinioara: / A codrului tenebra, poetic labirint". Diminutivele din prima secventa:



- Codrule codrutule,

Ce mai faci, dragutule,

Ca de cand nu ne-am vazut

Multa vreme a trecut

Si de cand m-am departat,

Multa lume am umblat sunt imitate dupa o doina ardeleneasca, auzita si culeasa, se stie, de Eminescu insusi. Textul atribuit codrului, care e facut sa vorbeasca asemenea unei fiinte omenesti (de fapt, o rasfrangere a eului liric eminesciaN), pastreaza simplitatea prozodica folclorica, dar exprima idei filozofice mult mai inalte. Padurea este un clement peren, mereu intineritor, sfidand trecerea vremii, sub a carei conditie se afla omul, ceea ce este cu totul altceva decat simplul dor" si melancolia instrainatului din compunerea (cu totul onorabila, insa, poezia de la saisprezece ani, care arata cel mai bine eminescianismul" de mai tarziU) Din strainatate. Peren este nu numai codrul, ci si toate celelalte clemente care tin de conditia lui (cu deosebire in spatiul romanesC), stelele ce scanteie pe lacuri", marca, raurile, Dunarea, luna si soarele:



Ce mi-i vremea, cand de .veacuri Stele-mi scanteie pe lacuri, Ca Uc-i vremea rea sau buna, Vantu-mi bate, frunza-mi suna; s>i de-i vremea buna, rea, Mie-mi curge Dunarea. Numai omu-i schimbator, Pe pamant ratacitor, Iar noi locului ne tinem, Cum am fost asa ramanem: Marea si cu raurile, I.urnea eu pustiurile. Luna si cu soarele, Codrul eu izvoarele.



Revedere este o poezie profunda, cxprimandu-1 complet pe Emincscu cel din plina maturitate, care pentru el este varsta de la .treizeci de ani, cand, in liniile ei mari, opera lui (si cea numita antuma, si cea postuma) era proiectata. Peste numai patru ani nu va mai avea (nu va mai putea: la mijloc fiind izbucnirea boliI) nimic de spus. Este una dintre cele mai frumoase elegii din toata poezia romaneasca, incorporand intr-un grad inalt specificul national.

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.