Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Noaptea samurailor - Capitolul 3 de Michael Crichton



Usile liftului se deschisesera. Ochii ni se izbira de un zid compact de costume bleumarin, din acelea purtate indeobste de oamenii de afaceri. Proprietarii lor stateau cu spatele la noi. Erau vreo douazeci de tipi inghesuiti chiar langa usa liftului. Aerul era imbacsit de fum de tigara.
— Haideti, haideti, spuse Graham facandu si loc cu coatele, fara sa mai tina cont de bunele maniere. Il urmai, iar Connor veni dupa mine, tacut si discret ca o umbra.
Etajul patruzeci si sase fusese conceput pentru a servi drept sediu al conducerii executive a concernului Nakamoto. Era impresionant. Stand in biroul de receptie, in intregime mochetat, din preajma liftului, puteam cuprinde cu vederea intregul etaj: un urias spatiu deschis. Perimetrul era cam de saizeci de metri pe patruzeci, cat jumatate dintr un teren de fotbal. Toate elementele care alcatuiau decorul nu faceau altceva decat sa sublini¬e¬ze ideea de spatiozitate si eleganta. Tavanul inalt era lambrisat. Mobila era din lemn, tapitata toata intr o combinatie de negru si gri, iar mocheta era groasa. Sunetele vatuite si lumina blanda completau atmosfera de calm si bunastare. N ai fi zis ca te afli in niste simple birouri ale unei companii, ci mai degraba intr o banca — cea mai luxoasa banca din lume. Te facea sa incremenesti de admiratie.
M am oprit in fata benzii galbene care imprejmuia locul crimei si care bloca totodata accesul pe intreaga suprafata a etajului; am luat o figura a¬decvata situatiei si locului unde ma aflam. Chiar in fata mea, se afla holul larg, un fel de separeu amenajat pentru secretarele si functionarii de mana a doua. Dintre birourile inghesuite tasnea din loc in loc cate o planta orna¬mentala care iti alunga impresia de monotonie creata de mobilier. In mijlo¬cul acestui hol, se afla o macheta a cladirii Nakamoto si a unui complex de cladiri, deocamdata in constructie, ce o inconjurau. In timp ce deasupra machetei statea indreptat un reflector, restul incaperii era slab luminat doar de cateva lampadare.



Birourile personale ale membrilor consiliului executiv erau amplasate de jur imprejurul acestui hol. Peretii birourilor, atat cei care dadeau in hol cat si cei exteriori, erau de sticla, astfel ca de acolo de unde ma aflam pu¬team zari zgarie norii Los Angeles ului. Aceasta imagine imi crea senzatia ca intregul etaj se afla suspendat undeva in aer. La dreapta si la stanga se aflau doua sali de conferinte, tot cu pereti de sticla. In sala din dreapta, c¬are era mai mica decat cealalta, am zarit trupul fetei intins pe o masa lun¬ga, neagra. Un picior ii alunecase de pe masa si se legana in aer. Nu se za¬rea nici o pata de sange, dar oricum era prea devreme sa mi dau seama de asta, caci ma aflam destul de departe de ea, cam la vreo saizeci de metri. Mi ar fi fost deci greu sa observ toate amanuntele. Se auzea paraitul stati¬ilor de emisie receptie.
Deodata Graham a spus:
— V am adus ofiterul de legatura interpret, domnilor. Poate ca acum vom putea in sfarsit sa incepem ancheta. Peter?
M am intors cu fata catre grupul de japonezi care stateau langa lift. Nu stiam cui sa ma adresez, asa ca s a lasat o tacere penibila. La un mo¬ment dat, unul dintre ei a facut un pas in fata. Avea circa treizeci si cinci de ani si purta un costum scump. Si a inclinat usor capul in fata mea Am facut si eu la fel. Apoi a inceput sa vorbeasca.
— Konbamva. Hajimemashite, Sumisu san. Ishigura desu. Dozo yoroshi ku.
Ne salutase politicos, cu toate ca o facuse cu indiferenta. Nu irosise nici o secunda. Se numea Ishigura. Stia deja cum ma cheama.
— Hajimemashite. Watashi wa Sumisu desu. Dozo.
Cu un gest brusc imi dadu cartea lui de vizita.
— Domo arigato gozaimasu, am spus luand cartea de vizita cu aman¬do¬ua mainile, ceea ce nu era cazul; tinand insa cont de sfatul lui Connor, voiam sa par cat mai politicos. I am dat apoi cartea mea de vizita. Eticheta ne cerea sa ne uitam fiecare la cartea de vizita a celuilalt, sa facem mici co¬mentarii sau sa punem o intrebare de genul: "Acesta este numarul de tele¬fon de la biroul dumneavoastra?"
Ishigura lua cartea mea de vizita cu o singura mana si ma intreba:
— Acesta este numarul dumneavoastra, domnule anchetator?
Am ramas surprins. Vorbea o engleza curata, fara accent strain, pe care nu si ar fi putut o insusi decat daca ar fi trait in America de mult, din tinerete. Isi facuse probabil scoala aici. Era unul dintre miile de japonezi care studiasera in America in anii '70, pe vremea cand ei trimiteau aici cincisprezece mii de studenti anual ca sa capete cunostinte despre tara noastra, in vreme ce noi trimiteam doua sute de studenti americani pe an in Japonia.
— Da, acesta de sus este numarul de acasa, am raspuns.
Ishigura dadu drumul cartii mele de vizita in buzunarul din interiorul hainei. Am inceput sa fac cateva remarci de circumstanta cu privire la car¬tea lui de vizita, dar m a intrerupt.
— Uitati ce e, domnule anchetator. Cred ca ne putem lipsi de formali¬tati. Singurul motiv din cauza caruia s au creat probleme in seara asta e ca nu ne am putut intelege cu colegul dumneavoastra; nu e rezonabil.
— Colegul meu?
Ishigura facu un semn cu capul.
— Cel gras de acolo, Graham. Are niste pretentii absurde. Noi ne opu¬nem intentiei sale de a deschide o ancheta in seara asta.
— De ce, domnule Ishigura? l am intrebat.
— Pentru ca nu exista nici un motiv real.
— Ce va face sa spuneti asta?
— Nu cred ca mai e cazul sa va explic, mormai Ishigura.
Mi am pastrat calmul.
— Ba da, domnule, cred ca e cazul sa mi explicati.
Se uita la mine cu dispret.
— Problema e, domnule locotenent, ca nu aveti nici un motiv sa core¬lati moartea acestei fete cu petrecerea care se desfasoara jos.
— Se pare ca e imbracata in rochie de seara
— Dupa parerea mea, veti descoperi ca a murit din cauza unei supra¬doze de heroina, ma intrerupse Ishigura cu grosolanie. Prin urmare, moar¬tea ei nu are nici o legatura cu petrecerea noastra. Nu credeti?
Am tras adanc aer in piept.
— Nu, domnule, nu sunt de acord. Nu inainte de a incepe ancheta. Am tras din nou aer in piept si am continuat. Domnule Ishigura, apreciez grija dumneavoastra, dar
— Ma intreb daca intr adevar o apreciati, spuse Ishigura intrerupan¬du ma din nou. Insist sa luati in consideratie situatia delicata in care se a¬fla compania Nakamoto asta seara. E un moment foarte important pentru noi; am invitat o multime de personalitati. Mi se pare firesc sa ne deranjeze perspectiva patarii imaginii noastre. Suntem pusi, fara nici o indreptatire, in legatura cu moartea unei femei, care pe deasupra e si o femeie de proa¬sta conditie.
— De proasta conditie?
Ishigura dadu din mana in semn de lehamite. Parea ca se saturase sa si raceasca gura de pomana cu mine.


— Dar e clar, uitati va la ea. Nu poate fi decat o prostituata ordinara. Nu pot sa pricep cum a intrat in cladirea noastra. De aceea, ma opun cate¬goric intentiei detectivului Graham de a interoga invitatii aflati la receptia de jos. E cu totul lipsit de logica. Printre oaspetii nostri se afla multi sena¬tori si deputati, precum si oficialitati ale Los Angeles ului. Sunteti desigur de acord ca niste persoane importante vor gasi acest lucru cu totul peni¬bil
— O clipa, am zis. Detectivul Graham v a spus ca ii va interoga pe toti cei prezenti la receptie?
— Da, asa mi a spus.
Incepeam in sfarsit sa pricep de ce fusesem chemat. Graham nu i pla¬cea pe japonezi si i amenintase ca avea sa le strice seara. Bineinteles ca u¬na ca asta nu avea sa intample. Cu nici un chip Graham n ar fi putut sa interogheze pe niste senatori ai Statelor Unite, nemaivorbind de judecatorul federal sau de primar. Asta daca voia sa mai vina a doua zi la serviciu. Dar japonezii il enervasera si el s a hotarat sa i enerveze la randul lui.
I am spus lui Ishigura:
— Putem improviza un birou de inregistrare jos, iar invitatii dumnea¬voastra pot semna la plecare.
— Ma tem ca va fi dificil, incepu Ishigura. Sunteti desigur de acord ca
— Domnule Ishigura, vom proceda asa cum am spus.
— Dar ceea ce mi cereti dumneavoastra este foarte greu de
— Domnule Ishigura!
— Vedeti dumneavoastra, asta ne ar putea pricinui
— Regret, domnule Ishigura, v am spus care va fi procedura politiei.
Pufni nervos pe nas. A urmat o pauza. Isi sterse cateva picaturi de transpiratie de deasupra buzei de sus si spuse:
— Sunt foarte dezamagit, domnule locotenent, ca nu avem mai multa intelegere din partea dumneavoastra.
— Intelegere?!
In momentul acela, n am mai putut suporta si mi am dat drumul la gura.
— Domnule Ishigura, in cladirea dumneavoastra se afla o femeie moar¬ta, iar treaba noastra e sa cercetam ce s a intamplat cu
— Dar trebuie sa tineti cont de imprejurarile speciale
In clipa aceea l am auzit pe Graham spunand:
— Isuse Cristoase, ce i asta?
Uitandu ma peste umar, am vazut un japonez scund, cu o figura inte¬ligenta, cam la vreo doua zeci de metri dincolo de banda galbena. Facea fo¬tografii victimei. Aparatul de fotografiat era atat de mic, ca statea aproape tot ascuns in palma sa. Nu parea sa se sinchiseasca de loc de faptul ca de¬pasise banda galbena ca sa fotografieze. Cand m am intors sa ma uit la el, a inceput sa se miste usor, cu spatele la noi; a ridicat o clipa bratele ca sa faca o fotografie mai de sus, dupa care a parut ca si alege urmatoarea pozi¬tie. Se misca fara nici un fel de retinere.
Graham a inaintat pana la banda galbena si a spus:
— Pentru numele lui Dumnezeu, iesi afara de aici. Asta e locul faptei. Nu poti face fotografii aici.
Barbatul nu a raspuns nimic. A continuat sa se miste cu spatele la noi.
Graham s a intors si i s a adresat lui Ishigura.
— Cine i asta?
— Este angajatul nostru, spuse Ishigura, domnul Tanaka. Lucreaza in corpul de paza al companiei.
Nu mi venea sa mi cred ochilor; japonezii aveau omul lor care se plim¬ba nestingherit in spatiul ingradit de banda galbena, bagandu si nasul un¬de nu i fierbea oala. Era o adevarata nerusinare.
— Luati l de acolo, am spus.
— Face fotografii.
— Nu are voie.
— Dar sunt pentru companie.
— Nu ma intereseaza, am spus. Nu are voie nimeni sa treaca de banda galbena, domnule Ishigura, si nu are voie sa faca fotografii. Luati l de acolo. Doresc si filmul din aparat, va rog.
— In regula.
Ishigura spuse ceva repede in japoneza. M am intors tocmai la timp, ca sa l vad pe Tanaka strecurandu se pe sub banda galbena si disparand printre barbatii in costume bleumarin adunati langa lift. Am zarit usile as¬censorului deschizandu se in spatele lor si inchizandu se apoi la loc.
"Jigodie imputita." Simteam ca plesnesc.
— Domnule Ishigura, ceea ce faceti dumneavoastra acum se cheama obstructionarea unei anchete oficiale a politiei.
Ishigura spuse calm:
— Incercati sa intelegeti situatia in care ne aflam, domnule Smith. De¬sigur ca avem deplina incredere in Departamentul de Politie al orasului Los Angeles, dar trebuie sa intreprindem si propria noastra investigatie, iar pen¬tru asta trebuie sa avem
"Propria lor investigatie?! Jigodie afurisita!"
Mi-am dat seama deodata ca nu puteam vorbi, ca nu i puteam zice n fata ceea ce aveam chef. Am strans din dinti furios; vedeam rosu in fata o¬chilor. Clocoteam. As fi vrut sa l arestez pe Ishigura pe loc. Simteam o pofta nebuna sa i rasucesc mainile la spate, sa l imping cu fata la perete si sa aud zdranganitul catuselor in jurul incheieturilor mainilor lui imputite si


— Poate v as putea fi de folos, locotenente, se auzi o voce din spatele meu.
M am intors. Era John Connor care zambea vesel. M am dat intr o par¬te ca sa i fac loc.


Connor veni pana in fata lui Ishigura, se inclina usor si ii prezenta le¬gitimatia. Incepu sa vorbeasca repede:
— Totsuzen shitsurei desuga, jikoshokai shitemo yoroshii desuka. Wa¬ta¬shi wa John Connor to moshimasu. Meishi o dozo. Dozo yoroshiku.
— John Connor? facu uimit Ishigura Chiar John Connor? Omeni kare¬te koei desu. Watashi wa Ishigura desu. Dozo yoroshiku.
Spunea ca se simte onorat sa l cunoasca.
Dar odata terminat protocolul, conversatia se desfasura atat de rapid ca abia puteam sa prind cate un cuvant ici si colo. Trebuia sa par interesat de discutia dintre ei doi, sa arat din priviri ca intelegeam ce vorbeau si sa dau savant din cap, cand, de fapt, habar n aveam despre ce vorbeau. L am auzit o data pe Connor referindu se la mine in timpul discutiei cu termenul de kobun, care, dupa cate stiam eu, insemna protejatul sau ucenicul sau. M a privit de cateva ori cu severitate si a dat din cap ca un tata care regreta greselile fiului. Parea sa si ceara scuze pentru purtarea mea. L am auzit de asemenea referindu se la Graham si numindu l hesomagari, adica un tip dezagreabil.
Scuzele si au atins tinta. Ishigura s a imblanzit indata. Umerii i se re¬laxara. Schita chiar un zambet. In cele din urma, zise:
— Sa inteleg ca renuntati la identificarea oaspetilor nostri?
— Bineinteles, il asigura Connor. Distinsii dumneavoastra oaspeti sunt liberi sa vina si sa plece cand poftesc.
Am incercat sa protestez, dar Connor mi a aruncat o privire care m a facut sa mi schimb intentiile.
— Identificarea nu este catusi de putin necesara, continua Connor pe un ton cat se poate de politicos, intrucat am certitudinea ca nici un invitat al companiei Nakamoto n ar putea fi vreodata implicat intr un incident atat de nefericit.
— Rahat, marai Graham printre dinti.
Ishigura radia de bucurie. Eu, in schimb, turbam de furie. Connor ma facuse de ras. Ma simteam ca un idiot. Si, mai presus de orice, nu tinuse cont de procedura legala care trebuia urmata in astfel de cazuri. Mai tarziu, am fi putut intra la apa cu totii din cauza asta. Mi am bagat furios mainile in buzunar si mi am indreptat privirea in alta parte.
— Va sunt profund recunoscator pentru delicatetea de care dati dova¬da, domnule capitan Connor, spuse Ishigura.
— Pentru putin, zise si Connor, inclinandu se din nou cu amabilitate. Sper insa ca acum veti fi de acord ca evacuarea etajului e absolut necesara, astfel incat politia sa poata incepe cercetarile.
Ishigura clipi contrariat din ochi.
— Sa evacuam etajul?
— Da, zise Connor si scoase o agenda din buzunar. Va rog sa mi spu¬neti numele domnilor din spatele dumneavoastra. Rugati i totodata sa aiba bunavointa sa plece.
— Poftim?
— Numele domnilor care se afla in spatele dumneavoastra, va rog.
— As putea sa va intreb la ce va folosesc?
Connor se intuneca la fata si "latra" o fraza scurta in japoneza. N am inteles nici o iota, dar Ishigura se facu rosu ca racul.
— Scuzati ma, domnule capitan, dar nu inteleg motivul pentru care imi vorbiti in acest
In momentul acela, Connor isi pierdu cumpatul. Cu totul spectaculos si exploziv. Pasi inspre Ishigura, strapungand aerul cu degetul aratator.
— Iikagen ni shiro! Soko o doke! Kuterunoka! ii striga.
Ishigura se clatina pe picioare si se intoarse cu spatele uimit de acest atac verbal.
Connor se apropie si mai mult de el, biciuindu l parca cu vocea lui sarcastica:
— Doke! Doke! Wakaranainoka!
Se intoarse si arata furios cu mana spre japonezii de langa ascensor. In fata accesului de manie nedisimulata a lui Connor, japonezii isi indrep¬tara privirea intr o parte si pufaira nervosi din tigari. Dar nu se clintira nici macar un centimetru.
— Hei, Richie, striga Connor spre fotograful criminalist Richie Walters. Fii amabil si fa le domnilor cate o poza!
— Cu placere, domnule capitan, zise Richie.
Ridica aparatul de fotografiat in dreptul ochilor si incepu sa se plimbe cu el de a lungul grupului de japonezi, declansand de mai multe ori blitz ul cu rapiditate.
Ishigura se enerva, pasi in fata aparatului de fotografiat si ridica bra¬tele in sus.
— Stati o clipa! Ce i asta?
Dar japonezii incepusera deja s o intinda, speriati ca o turma de oi, de strafulgerarile blitzului. In cateva secunde, nu mai era nici o urma de ei. E¬tajul era acum al nostru. Ramas singur, Ishigura nu mai parea in apele lui. Balmaji ceva in japoneza; mi am dat seama ca nu spusese chiar ce trebuia.
— Oh, facu Connor. Dumneata esti de vina, spuse el catre Ishigura. De la dumneata a pornit toata incurcatura asta. Si, drept urmare, tot dum¬neata vei fi cel care va avea grija ca oamenii mei sa primeasca tot ajutorul cuvenit. As vrea sa stau de vorba cu persoana care a descoperit cadavrul si a anuntat politia. Vreau numele tuturor persoanelor care s au aflat aici du¬pa descoperirea cadavrului. Si inca ceva: vreau filmul din aparatul lui Ta¬naka. Ore wa hankida. Daca vei mai incerca sa obstructionezi intr un fel sau altul ancheta, ai cuvantul meu de onoare ca te voi aresta.


— Dar trebuie sa ma consult cu superiorii mei
— Namerunayo, ii zise Connor aplecandu se spre el. Nu te juca cu mi¬ne, Ishigura san. Acum pleaca si lasa ne sa ne facem treaba.
— Am inteles, domnule capitan.
Se retrase facand o plecaciune scurta, rigida. Pe chipul sau posomorat aparusera cateva pete.
Graham reactiona de indata.
— I ai zis o bine
Atunci Connor se intoarse spre el.
— Ce ai castigat spunandu le ca vei interoga pe toata lumea prezenta la petrecere?
— Ah, la dracu', am vrut sa i fierb putin in suc propriu. Cum naiba sa l fi interogat pe primar?! Ce sunt eu de vina ca jigodiile astea n au sim¬tul umorului?
— Ba au simtul umorului, spuse Connor. Si daca vrei sa stii, pacalitul ai fost tu, caci Ishigura avea o problema, iar tu l ai ajutat sa o rezolve bine mersi.
— L am ajutat eu?! facu Graham incruntandu se. Ce tot indrugi?
— E clar ca japonezii doreau sa intarzie inceperea anchetei, ii explica Connor. Tactica ta agresiva le a ingaduit sa solicite un interpret al Servici¬ilor Speciale.
— Hai, nici chiar asa, zise Graham. Stim cu totii ca unui interpret nu i trebuie mai mult de cinci minute sa ajunga aici.
Connor dadu din cap.
— Nu incerca sa te amagesti de unul singur japonezii stiau exact cine era de serviciu in seara asta. Stiau exact unde locuieste Smith, cum stiau de altfel si cat timp ii ia ca sa ajunga aici. Si astfel au reusit sa amane in¬ceperea investigatiei cu o ora si jumatate. Bine lucrat, domnule detectiv, n am ce zice.
Graham se holba la Connor pret de cateva clipe. Apoi isi lua privirea de la el si spuse:
— La dracu. Stii bine ca e doar o aiureala scornita din capul tau. Ba¬ieti, eu ma apuc de treaba. Richie? Da i bataie. Ai treizeci de secunde la dis¬pozitie ca sa faci fotografii. Apoi se apuca baietii mei de treaba si va tre¬bui sa eliberezi terenul. Hai, toata lumea la treaba. Vreau sa fim gata inain¬te sa inceapa cadavrul sa miroasa, mai zise el si se indrepta cu pasi greoi spre locul unde se produsese crima.


Inarmati cu truse si planuri ale locului crimei, baietii de la echipa de criminalistica au luat o dupa Graham. Richie Walters mergea in fata lor, fotografiind in stanga si in dreapta din mers, strabatand holul si trecand apoi pragul salii de conferinte, ai carei pereti de sticla fumurie estompau lumina orbitoare a blitz ului.
Eu si Connor am ramas pe loc.
— Ati afirmat ca nu faci impresie buna japonezilor, cand iti pierzi cum¬patul in fata lor, am zis.
— Asa este, aproba Connor.
— Atunci de ce v ati iesit din fire?
— Din pacate, imi explica el, era singurul mod de a l ajuta pe Ishigura.
— De a l ajuta pe Ishigura?!
— Exact. Am facut toate astea pentru Ishigura; trebuia sa iasa basma curata in fata sefului sau. Nu Ishigura era cea mai importanta persoana prezenta in incapere. Unul dintre japonezii care stateau langa lift era juya¬ku — adevaratul sef.
— N am observat, am spus.
— E o practica obisnuita la ei: scot in fata o persoana mai putin im¬por¬tanta, in timp ce seful ramane undeva in spate, de unde are posibili¬tatea sa urmareasca tot ce se intampla. De altfel, asa am facut si eu cu ti¬ne, kohai.
— Asta inseamna ca seful lui Ishigura ne a urmarit tot timpul?
— Da. Iar Ishigura avea ordine precise sa impiedice inceperea investi¬gatiei. Numai ca noi trebuia sa pornim ancheta si am pornit o in asa fel in¬cat sa nu para incompetent; am jucat rolul gaijin ului scos din sarite. Acum imi e dator, ceea ce nu strica, pentru ca mai tarziu s ar putea sa avem ne¬voie de ajutorul lui.
— Va e dator? l am intrebat neintelegand prea bine ce vrusese sa zica.
Connor tocmai zbierase la Ishigura si l umilise. Cel putin asta am in¬teles eu din tot ce se intamplase.
Connor ofta.
— Chiar daca tu nu pricepi ce s a intamplat, fii sigur ca Ishigura a in¬teles perfect. Se afla in incurcatura, iar eu l am scos din ea.
Tot nu prea mi era clar, asa ca am vrut sa mai spun ceva, dar Connor a ridicat o mana in sus facandu mi semn sa tac.
— Cred ca ar fi mai bine sa aruncam o privire la locul faptei inainte ca Graham si oamenii lui sa incurce si mai rau lucrurile, zise el.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.