Pe vremea cand juca pe post de fundas in echipa Universitatii, Graham nu izbutise niciodata sa fie vioara intai. Acest fragment de biografie ajunŽseŽse sa l defineasca.
Se parea ca acelasi lucru i se intampla si in cariera de detectiv. Toata viata lui nu fusese altceva decat un sir continuu de insuccese. Ghinionul se tinuse scai de el si ratase toate ocaziile prin care ar fi putut fi avansat. Se transferase de la o divizie la alta, nereusind niciodata sa se integreze in coŽlectivul respectiv sau sa faca echipa cu cineva. Intotdeauna cu gura mare, Graham si i facuse dusmani pe toti sefii pe care ii avusese, iar la treizeci si noua de ani era putin probabil ca avea sa mai fie promovat. Acum era plin de fiere, devenise morocanos si se ingrasa pe zi ce trece. Era un barbat iŽmens. Un adevarat junghi in coasta pentru colegi, ce reusesc sa irite pe toaŽtŽa lumea. Credea ca integritatea morala era o scorneala si devenea sarŽcastic cu oricine nu i impartasea parerea.
- Te ai pus la tol festiv? imi striga el in timp ce urcam scarile: Arati al naibii de bine, Peter.
Imi scutura cateva fire imaginare de praf de pe rever.
Nu l am luat in seama, l am intrebat doar:
- Cum merge, Tom?
- Ar fi fost misto sa veniti aici ca invitati, baieti, nu cu treaba.
Se intoarse spre Connor si i stranse mana.
- Buna, John. Cine a avut ideea sa te scoata din pat?
- Doar arunc o privire pe aici, spuse Connor cu blandete.
- Fred Hoffmann mi a cerut sa l aduc, i am explicat eu.
- La naiba, i se adresa el lui Connor. Nu ma deranjeaza catusi de puŽtin ca ai venit. Dimpotriva, chiar ma poti ajuta. O s avem de furca, nu gluŽma, acolo sus.
L am urmat amandoi catre lift. Nu se vedea nici un alt ofiter de politie.
- Unde sunt ceilalti? l am intrebat.
- Buna intrebare, zise Graham. Au reusit sa i tina la intrarea din dos. Japonezii pretind ca liftul de serviciu este cel mai rapid din cladire. Si in plus ii tot dau cu importanta receptiei care are loc acum si spun ca nimic nu trebuie s o intrerupa.
Langa lifturi, un japonez in uniforma corpului de paza a cladirii ne aŽrunca o privire nu tocmai prietenoasa
- Dansii sunt cu mine, ii spuse Graham.
Barbatul dadu din cap in semn ca a inteles, dar continua sa ne priŽveasca cu suspiciune.
Intraram in lift.
- Sa i ia naiba de japonezi! exclama Graham in timp ce usile liftului se inchideau. Asta mai e inca tara noastra. Mai suntem inca politisti in proŽpria noastra tara! Inca.
Priviram toti trei in jos, prin peretii de sticla ai liftului spre strazile cenŽtrale ale orasului. Pe masura ce urcam, ceata devenea tot mai deasa. Vis ā vis, cladirea Arco tasnea in noapte, luminata de sus pana jos.
- Stiti ca lifturile din cladirea asta functioneaza ilegal? Potrivit preveŽderilor, lifturile cu pereti de sticla sunt interzise in incinta cladirilor cu mai mult de nouazeci de etaje, iar cladirea aceasta are nouazeci si sapte - e cea mai inalta din Los Angeles. Dar Nakamoto Tower reprezinta o exceptie din mai multe puncte de vedere. Au inaltat o intr un timp record: numai sase luni. Stiti cum? Au adus componente prefabricate de la Nagasaki si le au asamblat aici. Nu au angajat constructori americani; au obtinut o deŽrogare speciala in ce priveste legea noastra sindicala. Au invocat niste asa zise probleme tehnice, pe care numai muncitorii japonezi le puteau rezolva. Chiar credeti minciuna asta gogonata?
Am ridicat nestiutor din umeri.
- Pai dac au trecut peste sindicate
- La dracu! Au trecut ei si peste consiliul municipal, zise Graham. E clar ca la mijloc sunt gramezi de bani. Ce putem sti cu siguranta, e ca jaŽpoŽnezii au bani garla. Iar cu parale poti obtine orice; chiar si aprobarea sa construiesti in zone interzise, nesigure din punct de vedere seismic. Asta e. Japonezii obtin tot ce doresc.
Am ridicat iar din umeri.
- Politica.
- Pe dracu' politica! Stiti ca nici macar nu si platesc taxele? Da, nu te uita asa la mine, Peter. Sunt scutiti de impozit pe o perioada de opt ani. Ce rahat! Ne cadorisim tara strainilor, asta e.
Pret de cateva clipe am urcat in liniste. Graham privea tinta prin pereŽtele de sticla al liftului. Acesta era marca Hitachi - cele mai rapide si mai comode lifturi din lume, dotate cu tehnologie de ultima ora.
Ceata devenea din ce in ce mai deasa.
- Chiar nu spui nimic despre crima, sau vrei sa fie o surpriza? l am intrebat pe Graham.
- A naibii surpriza, mormai acesta deschizandu si agenda. Ascultati. Crima ne a fost comunicata la opt si treizeci si doua de minute. Vocea de la telefon spunea ca gasise un cadavru. Era un glas de barbat; vorbea o enŽgleza stricata cu un puternic accent asiatic. Dispecerul de serviciu nu a puŽtut obtine prea multe informatii de la el, doar o adresa: Nakamoto Tower. Echipajele de politie au pornit in goana, au ajuns aici pe la opt si treizeci si noua de minute si au constatat ca avusese loc o crima la etajul patruzeci si sase, etaj la care se afla birourile companiei. Victima e o femeie in jur de douazeci si cinci de ani, deosebit de frumoasa. O sa vedeti si singuri. Cum au ajuns, "albastrii" au sigilat si i au chemat pe cei de la divizie. Eu am pleŽcat cu Merino si am ajuns aici pe la opt si cincizeci si trei de minute. Imediat dupa noi, au inceput sa si faca aparitia toti cei antrenati de regula intr o ancheta; au fotografiat fata si i au luat amprentele. E clar pana aici?
- Da, zise Connor, incuviintand din cap
- Tocmai ne apucasem de treaba, continua Graham, cand un nenoroŽcit de japonez de la "Nakamoto Corporation", intolit intr un costum albasŽtru de vreo mie de dolari, a venit si ne a anuntat ca are dreptul sa ceara un ofiter de legatura inainte sa inceapa procedura legala. Si tot o tinea una si buna ca nu avem nici un drept sa ne aflam aici. Rahat! Al naibii sa fiu daca nu m a lasat tablou. Era clar ca se comisese o crima. I am spus atunci c ar fi mai bine s o intinda. Da' ti ai gasit?! Imputitul vorbea o engleza data naiŽbii si era toba de cunostinte juridice. Deci m am gandit ca n are nici un rost sa fortez nota si m am hotarat sa i fac pe plac afurisitului asta de jaŽpoŽnez care tot o tinea una si buna sa vina un ofiter de legatura. Dar, din moment ce vorbea atat de bine engleza, nu intelegeam care era problema. Dupa cate stiu, ofiterii de legatura intervin doar pentru tipii care nu vorŽbesc engleza; or pe fruntea imputitului asta se vedea de la o posta ca scrie Facultatea de Drept Stanford. Da' asta e, ofta el.
- Si m ai chemat pe mine, am spus.
- Iham.
- Cum il cheama pe tipul de la Nakamoto? l am intrebat.
- Rahat, zise Graham aruncand o privire dusmanoasa numelui notat in agenda. Ishihara. Ishiguri. Ceva de genul asta.
- N ai cartea lui de vizita? Probabil ca ti a dat o.
- Da, dar i am dat o lui Merino.
- Mai e vreun japonez pe aici? l am intrebat.
- Faci misto? rase Graham. Bineinteles. Misuna ca furnicile. S a muŽtat tot Disneyland ul aici.
- Eu vorbesc serios. Ma refer la locul faptei.
- Si eu la fel, spuse Graham. Da' nu putem sa i dam afara. Spun ca e cladirea lor, ca e dreptul lor sa stea aici. In seara asta e deschiderea oficiala a Nakamoto Tower ului.
- Unde are loc receptia? am intrebat.
- Cu un etaj mai jos de locul crimei, la etajul patruzeci si cinci. E o sinŽdrofie pe cinste. Cred ca au vreo opt sute de invitati - stele de cinema, senatori, deputati si ce or mai fi. Am auzit ca sunt acolo si Madonna si Tom Cruise, senatorul Kennedy, Elton John, senatorul Morton, primarul ThoŽmas E si procurorul Wyland acolo. Hei, poate ca si fosta ta sotie e acolo, PeŽte. Tot pentru Wyland lucreaza, nu i asa?
- Da, din cate stiu.
Graham ofta.
- A stiut sa se nvarteasca bine nevasta ta!
N aveam chef sa vorbesc despre ea.
- Nu prea ne mai vedem, am spus.
Se auzi o sonerie; apoi o voce anunta:
"Yonjusan"
Graham isi atinti privirea asupra placutei cu numere luminoase de deasupra usii.
- Iti vine sa crezi asa ceva?
"Yonjusan", spuse vocea. "Mogusu de gozaimasu."
- Ce a zis?
- A spus ca aproape am ajuns.
- Sictir, mormai Graham. Daca e sa vorbeasca un lift atunci s o faca in engleza. Tara asta mai e inca America.
- Inca, spuse atunci Connor continuand sa priveasca pe geam.
"Yonjugo", se auzi din nou vocea si usile liftului se deschisera.
Graham avusese dreptate: era o petrecere pe cinste. Etajul cuprindea patruzeci de sali pline de invitati: barbati la costum, femei in rochii de seaŽra. Orchestra canta o melodie ritmata a lui Glenn Miller. Langa lift se afla un barbat cu parul grizonat si cu pielea bronzata, pe care mi se parea ca l cunosc de undeva. Avea umeri largi, de atlet. Pasi in interiorul liftului, se intoarse spre mine si mi spuse:
- La parter, va rog.
Duhnea a whisky. Intr o clipa, un barbat mai tanar, tot in costum, aŽparu langa el.
- Liftul acesta urca, domnule senator.
- Cum adica? intreba tipul grizonat intorcandu se catre tanarul care era asistentul sau.
- Liftul urca, domnule, ii explica acesta.
- Ma rog, eu vreau sa cobor.
Vorbea cu grija, pronuntand exagerat de curat cuvintele, asa cum o fac de regula oamenii beti.
- Desigur, domnule senator. Stiu asta, domnule, ii spuse asistentul vesel. Haideti sa luam celalalt lift, domnule senator. Il insfaca strans de brat si l conduse afara din lift.
Usile se inchisera, iar liftul continua sa urce.
- Te a luat drept liftier, rase Graham de mine. L ati recunoscut? E seŽnatorul Stephen Rowe. Nu i nostim sa l gasim aici la petrecere, avand in vedere ca face parte din Comisia Financiara a Senatului, comisie care se ocupa de toate importurile din Japonia? Ca si prietenul sau, senatorul KenŽnedy, Rowe este un client de baza al patrulelor de politie.
- Chiar asa?
Baietii spun ca pileste zdravan.
- Am observat.
- De aia il plimba pe pustiul ala dupa el tot timpul. Sa l fereasca de belele.
Liftul se opri la etajul patruzeci si sase. Se auzi un pocnet usor.
"Yonjuroku. Domo arigato gozaimasu."
- In sfarsit, spuse Graham. Poate ca acum ne putem apuca de treaba.
