Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Noaptea samurailor - Capitolul 1 de Michael Crichton



Sedeam pe pat in apartamentul meu din Culver City, tragand cu oŽchiul la televizor - sonorul era inchis - unde se transmitea meciul de basŽchet al echipei Lakers, in timp ce incercam sa memorez cuvintele primei mele lectii de japoneza.
Era o seara linistita; o culcasem pe fetita mea pe la ora opt. Aveam caŽsetofonul langa mine pe pat si o voce placuta de femeie spunea ceva de geŽnul: "Buna ziua. Sunt ofiter de politie. Va pot ajuta cu ceva?" Sau: "Aratati mi va rog meniul". Dupa fiecare propozitie, facea o pauza ca sa pot repeta dupa ea, in japoneza. Mi am stalcit limba cat am putut. Apoi, vocea spuse: "MaŽgaŽzinul de legume este inchis. Unde se afla posta?" Si alte chestii de genul asta. Cateodata imi venea greu sa ma concentrez, dar ma straduiam. "DomŽnul Hayashi are doi copii."
Am incercat sa raspund: "Hayashi san wa kodomo ga furfutur", am declarat cu solemnitate. Dar pana sa termin eu, tipa incepu din nou sa ciŽriŽpeasca: "Bautura aceasta nu este buna deloc."
Aveam caietul deschis pe pat langa carticica "Domnul Cap de cartof" a fetitei mele, pe care o adusesem inapoi dupa ce ii citisem. Alaturi, un alŽbum cu fotografii si pozele de la a doua aniversare a zilei ei de nastere. TreŽcusera deja patru luni de la ziua lui Michelle, dar inca nu pusesem pozele in album. De asta i bine sa incerci sa faci toate lucrurile la timpul lor.
"La ora doua va avea loc o adunare."
Fotografiile de pe pat deja nu mai reflectau realitatea. La patru luni duŽpa ce fusesera facute, Michelle arata complet altfel. Crescuse. Rochia scumpa - catifea neagra cu guler de dantela alba -, pe care o purtase de ziua ei si pe care i o cumparase fosta mea sotie, ii ramasese mica.
In toate pozele, fosta mea sotie era in prim plan: tinea tortul, in timp ce Michelle sufla in lumanari, sau o ajuta pe micuta sa desfaca darurile Arata ca o mamica devotata In realitate insa, fetita locuieste cu mine, iar fosta mea sotie nu prea vine sa o vada. O viziteaza in weekend, cam o data la doua saptamani, si nu i plateste pensia alimentara. Daca te iei dupa foŽtografiile de la petrecere, n ai zice asa ceva


"Unde este toaleta?"
"Sunt cu masina. Putem merge impreuna."
Am continuat sa invat. E adevarat ca, oficial, in seara aceea eram de serviciu: ca ofiter al Serviciilor Speciale trebuia sa inregistrez apelurile eŽchiŽpajelor de politie din centrul orasului. Dar acel 9 februarie era o zi linisŽtita de joi si nu prea ma asteptam sa am mult de lucru. Pana la ora noua nu primisem decat trei telefoane.
In cadrul Serviciilor Speciale este inclusa sectia diplomatica a DeparŽtamentului Politiei: rezolvam probleme in care sunt implicati diplomati si celebritati; furnizam translatori strainilor care, dintr un motiv sau altul, au de a face cu politia. E o munca variata, dar nu din cale afara de obositoare: cand sunt de serviciu, ma pot astepta cam la sase sapte apeluri care soliciŽta ajutor, nici unul urgent. Rareori a trebuit sa ma deplasez. Te solicita mult mai putin, decat ca purtator de cuvant, adica exact functia pe care o avusesem inainte de a intra in Serviciile Speciale.
In sfarsit, primul telefon pe care l am primit in seara aceea se referea la Fernando Conseca, vice consulul statului Chile. Il retinuse o patrula a politiei, Ferny se urcase beat la volan, dar pretindea imunitate diplomatica. Le am spus celor de la patrula sa l duca acasa si am facut o noua plangere la consulat, pentru a doua zi dimineata. Peste un ceas m au sunat detecŽtivii din Gardena. Arestasera - intr un restaurant unde se trasesera focuri de arma - un suspect care vorbea numai samoana, asa ca voiau un interŽpret. Le am spus ca le as putea gasi unul, dar ca samoanii vorbeau in mod sigur engleza; tara fusese ani de zile o baza americana. Detectivii mi au spus ca aveau sa se descurce singuri. Am primit apoi un telefon din care am aflat ca autocarele televiziunii blocau zona de evacuare de langa stadioŽnul unde concerta formatia "Aerosmith"; le am sugerat ofiterilor sa comuŽniŽce asta departamentului de pompieri. In urmatoarea jumatate de ora a fost liniste. M am intors la caietul meu si la tipa cu voce de privighetoare, care spunea ceva de genul: "Vremea a fost frumoasa ieri."
Apoi a sunat Tom Graham.
- Japonezii naibii! incepu Graham. Nu pricep de ce intind atat rahaŽtul asta. Mai bine ai veni aici, Petey san. Figueroa 1100, colt cu Seventh. La noua cladire Nakamoto.
- Ce s a intamplat? a trebuit sa l intreb.
Graham e un detectiv bun dar isi iese repede din fire si cam face din tantar armasar.
- Chestia e ca, urma Graham, jigodiile astea de japonezi pretind sa li se trimita un ofiter de legatura al Serviciilor Speciale. Ala esti tu, amice. Ei spun ca politia nu poate incepe ancheta pana nu ajunge ofiterul care face legatura cu ambasada lor.
- Nu poate sa incepe ancheta?! De ce? Ce s a intamplat?
- Omucidere, ma anunta Graham. O femeie alba de vreo douazeci si cinci de ani, poate douazeci si sase, foarte inalta. Au gasit o intinsa cu fata in sus chiar in sala de consiliu. O adevarata priveliste! Mai bine ai veni cat de repede poti.
- De acolo se aude muzica? l am intrebat.
- La naiba, da! exclama Graham. E mare zaiafet. In seara asta se inaŽugureaza Nakamoto Tower si dau o receptie. Hai, vino aici, da?
I am spus ca aveam sa ma duc. Am sunat o pe doamna Ascenio care locuieste in apartamentul de alaturi si am intrebat o daca ar putea avea griŽŽja de fetita cat timp aveam sa fiu plecat. Vecina asta a mea e intotdeaŽuna dornica sa castige un ban in plus. Cat am asteptat o sa vina, mi am schimŽbat camasa si mi am pus costumul cel bun. Apoi a sunat Fred HofŽfmann. Era comandantul de serviciu al sediului central de politie din oras; un tip scund, robust, cu parul grizonat.
- Asculta, Pete. Cred ca o sa ai nevoie de ajutor la treaba asta.
- De ce? l am intrebat.
- Se pare ca avem bataie de cap cu o omucidere in care sunt implicati niste japonezi. S ar putea sa fie cam incurcata dracia. De cat timp lucrezi ca ofiter de legatura?
- De vreo sase luni, am raspuns.
- Daca as fi in locul tau, as apela la cineva cu experienta. Treci pe la Connor si ia l cu tine.
- Pe la cine?
- Pe la John Connor. N ai auzit de el?
- Bineinteles c am auzit, am spus. Toata lumea de la departament a auzit de Connor.
Connor era o legenda; cel mai capabil dintre ofiterii Serviciilor SpeciaŽle.
- Da' nu s a pensionat? am continuat eu.
- Nu si a lamurit situatia; cert e ca inca mai lucreaza la cazurile in care sunt implicati japonezi. Cred ca ti ar fi de ajutor. Ti ar putea da un sfat bun. Am sa l sun eu: tu doar te duci si l iei. Apoi Hoffmann mi a dat adresa lui.
- Bine, e n ordine. Multumesc.
- Si inca ceva. Ingroapa firele; da, Pete?
- S a facut, am zis. Cine a cerut o?
- Nimeni, dar e mai bine asa.
- Cum spui tu, Fred.
"A ingropa firele" insemna sa nu transmiti informatii prin radio, pentru ca sa nu fie interceptate pe acele frecvente ale politiei, controlate de presa. Era procedura standard in anumite situatii. De fiecare data cand Elisabeth Taylor se interna, se folosea acest procedeu; ori daca odrasla vreunei celeŽbritati murea intr un accident de masina, "ingropam firele" pentru a fi siŽguri ca parintii vor primi vestea inainte ca echipele de televiziune sa le bata la usa. Apelam la aceasta stratagema doar in asemenea situatii. Niciodata insa pana atunci nu mai auzisem sa se ceara folosirea ei in cazul unei criŽme.
Ajuns in masina, am deconectat telefonul si am dat drumul la radio. Se transmiteau informatii despre impuscarea unui baietel de trei ani, care paralizase de la talie in jos. Copilul se afla in apropierea locului unde se proŽdusese un jaf. Un glonte ratacit ii patrunsese in coloana si era


Am invartit butonul si am prins un post care transmitea o masa roŽtunda. In fata, vedeam luminile zgarie norilor din centrul orasului pierzanŽdu se in ceata. La San Pedro am parasit autostrada, si am luat o pe aleea unde locuia Connor.
Ceea ce stiam despre Connor era ca traise o vreme in Japonia unde isi insusise cunostinte de limba si cultura nipona. Cand s a intors de acolo, in 1960, era singurul ofiter care vorbea fluent japoneza, chiar daca atunci Los Angeles ul avea, cu exceptia insulelor nipone, cea mai numeroasa populatie japoneza.
Fireste ca, in clipa de fata, departamentul avea peste optzeci de ofiteri care vorbeau japoneza curent si mai multi inca, din cei ca mine, care incerŽcau sa o invete. Connor se pensionase cu cativa ani in urma. Dar ofiterii de legatura care lucrasera cu el recunosteau cu totii ca era de departe cel mai bun. Se spunea despre el ca actiona rapid, rezolvand cateodata un caz in cateva ore. Avea reputatia unui individ priceput, care stia teribil de bine sa puna intrebari, fiind in stare sa obtina informatii de la martori ca nimeni altul. Insa mai mult ca orice, colegii ii laudau abilitatea cu care aborda caŽzurile. Unul dintre ei mi a spus odata: "Sa lucrezi cu japonezii e ca si cum ai merge pe sarma. Mai devreme sau mai tarziu, cazi de pe ea intr o parte sau alta. Unii striga sus si tare ca japonezii sunt niste ingeri pe pamant si ca nu pot face rau nici unei muste. Altii o tin una si buna ca japonezii sunt niste starpituri, putrede pe dinlauntru. Connor nu se pierde insa niciodata cu firea. El ramane undeva la mijloc; stie mereu ce are de facut".
John Connor locuia in zona industriala de dincolo de Seventh Street, intr o cladire mare de caramida, la parterul careia se aflau niste antrepoziŽte. Langa constructie se intindea un depou de camioane Diesel. Liftul de marfa al cladirii era defect. Am urcat pe scari pana la etajul al treilea si am batut la usa.
- Intra, spuse cineva dinauntru.
Am pasit intr un apartament mic. Camera de zi era nemobilata si deŽcoŽrata in stil japonez: rogojini tatami, paravane shoji si pereti lambrisati; o stampa cu ideograme nipone, o masa neagra lacuita, o vaza cu o orhidee in ea: singura pata de culoare.
Am vazut doua perechi de pantofi asezati langa usa. Una era barbaŽteasca. Cealalta era de dama, cu tocuri inalte.
- Domnul capitan Connor? am intrebat.
- O secunda.
Un paravan shoji se dadu in laturi si aparu Connor. Era surprinzator de inalt, avea poate un metru nouazeci, oricum peste unu optzeci. Era inŽfaŽsurat in yukota - un chimono subtire de bumbac albastru. Mi s a parut cam la vreo cincizeci si cinci de ani. Un tip spatos, chel, cu mustata ingrijiŽta, trasaturi ascutite si ochii patrunzatori. Avea o voce de bariton. Si era neobisnuit de calm.
- Buna seara, locotenente.
Ne am strans mainile. Connor ma masura din cap pana in picioare si dadu aprobator din cap.
- Perfect. Foarte prezentabil.
- In munca mea am avut de a face cu mass media, i am explicat. Nu stii niciodata cand e sa apari in fata camerelor de luat vederi.
Incuviinta din cap.
- Si acum esti de serviciu ca ofiter al Serviciilor Speciale?
- Exact.
- De cat timp lucrezi ca ofiter de legatura?
- De vreo sase luni.
- Vorbesti japoneza?
- Putin. Tocmai iau lectii.
- Asteapta cinci minute sa ma schimb. Se intoarse cu spatele si disŽparu dupa paravanul shoji. E vorba de o crima?
- Da.
- Cine te a chemat?
- Tom Graham. El a fost trimis la locul faptei de catre sectia de criŽmiŽnalistica. Spunea ca japonezii insista ca un ofiter de legatura sa fie de fata.
- Inteleg.
Urma o pauza. Auzeam doar apa curgand.
- Asta e procedura obisnuita? continua el.
- Nu. De fapt, nu am mai auzit sa se fi intamplat vreodata. De obicei, ofiterii suna dupa interpreti pentru ca nu cunosc limba. Nu mi amintesc ca japonezii sa mai fi solicitat vreodata un ofiter de legatura.
- Nici eu, marturisi Connor. Graham ti a cerut sa ma iei cu dumneaŽta? Pentru ca eu si Graham nu prea ne agreem reciproc.
- Nu, am raspuns. Fred Hoffmann mi a sugerat sa apelez la dumneaŽvoastra. Crede ca nu am destula experienta. Mi a spus ca voia sa va sune.
- Asta inseamna ca te a sunat de doua ori acasa? se interesa Connor.
- Da.
- Inteleg, zise el si aparu imbracat intr un costum bleumarin, facanŽdu si nod la cravata. Se pare ca suntem in criza de timp, mai zise, arunŽcand o privire ceasului de la mana. Cand te a sunat Graham?
- Pe la noua.
- Asta inseamna ca au trecut deja patruzeci de minute. Hai sa merŽgem, locotenente. Unde ai parcat masina?
Am pornit in graba pe scari.
Am luat o pe San Pedro si am facut la stanga pe Second Avenue, inŽdreptandu ne spre cladirea Nakamoto. Chiar deasupra strazii se lasase o ceata usoara. Connor se uita tinta pe geam.
- Ai memorie buna? ma intreba.
- Destul de buna, cred.
- Ai putea sa mi redai convorbirile telefonice pe care le ai avut asta seara? Aminteste ti le cat mai amanuntit cu putinta. Cuvant cu cuvant, daŽca e posibil.
- Am sa incerc.
I am trecut in revista telefoanele. Connor asculta fara sa ma intrerupa sau sa comenteze. Nu mi dadeam seama de ce il interesau atat de mult, iar el nu mi a destainuit. Cand am terminat, a zis numai:
- Nu ti a spus Hoffmann cine a cerut sa ingropam legaturile la sol?
- Nu.
- Ma rog, oricum este o idee buna. Eu nu folosesc niciodata telefonul din masina, daca am si alta alternativa. In ziua de azi trag prea multi cu uŽrechea pe fir.


Am luat o pe Figueroa. Drept inainte vedeam luminile reflectoarelor din fata noului turn Nakamoto. Constructia era in intregime din granit ceŽnusiu si tasnea catre cer in noapte. Am intrat in parcarea din dreapta si am rasturnat manusa de box atarnata de parbriz, luand o mana de carti de viŽzita din ea.
Pe respectivele carti de vizita scria:

Locotenent Detectiv Peter J. Smith,
Ofiter de legatura, Serviciile Speciale,
Departamentul de Politie al orasului Los Angeles.

Pe o parte erau tiparite in engleza, pe cealalta in japoneza.
Connor se uita si el la cartile mele de vizita.
- Si cum vrei dumneata sa conduci aceasta ancheta, locotenente? Ai mai tratat vreodata cu japonezii?
- Nu prea, am recunoscut. In ce i priveste, am la activ doar cateva aŽrestari pentru conducere in stare de ebrietate.
- Atunci as putea sa sugerez eu strategia pe care s o urmam, adauga Connor politicos.
- E perfect, am acceptat eu bucuros. V as fi recunoscator daca m ati ajuta.
- In ordine. Din moment ce dumneata esti ofiter de legatura, cel mai bine ar fi sa iei fraiele in mana de cum ajungem.
- O.K.
- N are rost sa ma prezinti sau sa te referi in vreun fel la mine. Nici macar nu privi in directia mea.
- S a facut.
- Eu nici macar nu exist. Sarcina iti revine in exclusivitate.
- Bine. De acord.
- Toate astea iti vor da un aer oficial. Stai drept si sa nu ti deschizi nasturii de la haina. Daca ei se inclina in fata ta, nu le imita gestul. E suficient sa dai usor din cap. Un strain nu va fi niciodata maestru in rituŽalul plecaciunilor. Nu care cumva sa incerci.
- Bine, am rostit eu.
- Cand incepi sa tratezi cu japonezii, adu ti aminte ca lor nu le place sa negocieze. Gasesc ca seamana prea mult cu o confruntare. In societatea lor se evita lucrul acesta ori de cate ori e posibil.
- O.K.
- Controleaza ti gesturile. Tine ti mainile pe langa corp. Japonezii iau drept amenintare miscarile largi ale bratelor. Vorbeste rar. Nu ridica glasul.
- Am inteles.
- Daca poti.
- O.K.
- Probabil ca iti va veni greu. Japonezii au darul de a te face sa ti piezi cumpatul. Ii vei gasi poate enervati asta seara. Treci cu vederea cat poti mai mult. Si orice s ar intampla, pastreaza ti calmul.
- S a facut.
- Daca nu, le vei face o impresie neplacuta.
- Am inteles, l am asigurat.
Connor zambi si zise:
- Sunt sigur ca te vei descurca. S ar putea sa n ai deloc nevoie de aŽjutorul meu. Dar daca ai sa fii in incurcatura, ma vei auzi spunand: "Poate v as putea fi de folos." Acesta este semnalul ca preiau conducerea. Din acel moment, ma lasi pe mine sa vorbesc. As prefera sa nu intervii in discutie, chiar daca ti se adreseaza. O.K.?
- O.K.
- Chiar daca o sa vrei sa spui ceva, abtine te.
- Inteleg.
- Mai mult inca, orice as face, nu te arata surprins. Orice as face.
- E n regula!
- Din momentul in care trec la carma, fa in asa fel incat sa ramai cu un pas in spatele meu, undeva in dreapta. Nu te aseza nici o clipa pe scaŽun. Nu privi niciodata in jurul tau. Sa pari cu atentia incordata tot timpul. Ei sunt japonezi. Tot ceea ce faci are un inteles pentru ei. Fiecare detaliu al infatisarii si comportamentului tau va reprezenta cartea ta de vizita, a DeŽpartamentului de Politie si a mea, ca superior si sempai al tau.
- In ordine, domnule capitan.
-Ai vreo intrebare?
- Ce e un sempai?
Connor surase.
Trecuram printre reflectoare, coborand rampa care ducea in garajul de la subsol.
- In Japonia, imi explica el, un sempai este un barbat in varsta care indruma un barbat tanar, numit kohai. Relatia sempai kohai e fireasca. Se presupune adesea ca ea functioneaza ori de cate ori un barbat tanar si uŽnul mai in varsta lucreaza impreuna. O vor presupune probabil si in cazul nostru.
- Aha, un fel de mentor cu ucenicul sau, ma luminai eu.
- Nu tocmai, zise Connor. In Japonia relatia sempai kohai are o nuŽanŽta diferita. E mai mult decat o iubire parinteasca. Sempai ul trebuie sa incurajeze pe kohai ul sau, sa i tempereze orice fel de exces tineresc si sa i indrepte greselile, zise el zambind. Dar sunt sigur ca dumneata n o sa greŽsesti.
Am ajuns la capatul rampei si am vazut in fata noastra garajul incaŽpator. Connor se uita cu atentie pe geam si se incrunta.
- Unde or fi?
Garajul cladirii Nakamoto era plin de limuzine, de soferi sprijiniti de masini. Fumau si stateau la taclale. Nu zaream insa masinile politiei. In mod normal, cand era vorba de o crima, locul era luminat ca de Craciun de o multime de blitzuri manuite de fotografi ai politiei. Se mai inghesuiau meŽdicul legist, medici peste medici si toti ceilalti care se ocupau de asa ceŽva.
Dar in seara cu pricina, nimic din toate astea. Locul parea un garaj al cuiva care dadea o petrecere: peste tot se gaseau grupuri de oameni eleŽganti asteptandu si masinile sa i ia de la scara.
- Interesant, am facut eu.
Ne am oprit. Cei de la parcare ne au deschis portiera si am coborat din masina pasind pe un covor de plus, in timp ce undeva se auzea o muzica lenta. Connor si cu mine ne am indreptat spre lift. Din directia opusa veŽneau tot felul de persoane elegante, barbati in smoking, femei in rochii scumpe de seara. Iar langa lift, intr o jacheta sport, pestrita, din material gros, statea tragand furios dintr o tigara Tom Graham.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.