n. 29 ian. 1956, Radauti, jud. Suceava.
Poet si dramaturg.
Fiul lui Ioan Visniec, functionar, si al Minodorei (n. Prelipcean), invatatoare.
Scoala primara si liceul in orasul natal (1965-1975).
Studii de filosof ie si istorie la Bucuresti (1976-1980). Membru fondator al "Cenaclului de Luni", condus de
N. Manolescu, unde citeste poezie si teatru. Prof. de istorie si geografie in corn. Dorobantu-Plataresti (1980-1987). in 1987 se stabileste in Franta. intre aug. 1988 si oct. 1989 locuieste la Londra, ca jurnalist la Postul de radio BBC, Sectia romana. In 1989 revine in Franta si incepe, la Paris, studii doctorale cu o teza despre Rezistenta culturala in Europa de Rasarit sub regimurile comuniste; abandoneaza doctoratul, dupa ce obtine, totusi. Diplome d E-tudes Approfondies, pentru a se dedica exclusiv teatrului si activitatii la Sectia romana de la Radio France Internationale. In 1987, piesa Caii la fereastra ii fusese interzisa la Teatrul Nottara din Bucuresti doar cu o zi inainte de premiera. Debuteaza cu poezie in
Luceafarul (1972). Colaboreaza la Romania libera, Steaua, Vatra, Convorbiri literare, Amfiteatru, Cronica, Transilvania, Echinox, Contemporanul, Viata Romaneasca, Secolul 20 etc. Dupa 1990, piesele ii sunt jucate pe majoritatea scenelor din tara: Sufleurul fricii (Teatrul de Stat German din Timisoara, 1990), Si cu violoncelul ce facem? (Teatrul de Stat din Oradea, l995/1996; Teatrul National din Timisoara, 1998), Bine mama da astia povestesc in actu doi ce se-ntampla in actu ntai (Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, 1990/1991; Teatrul National din Timisoara, 1996/1997; Teatrul Mic din Bucuresti, 1998/1999), Angajare de clown (Teatrul National din Iasi, 1991/1992), Tara lui Gufy (Teatrul ,!rvlihai Eminescu" din Botosani, 1997/1998), Artur osanditul (Teatrul National din Targu Mures, 1992/1993), Spectatorul condamnat la moarte (Teatrul National din Iasi, 1991/1992), Trei nopti cu Madox (Teatrul de Comedie din Bucuresti, 1998), Caii la fereastra (Teatrul Mic din Bucuresti, 1994) etc. Piesele i-au fost, de asemenea, jucate in Franta, Polonia, Rusia, Olanda, Elvetia, Germania, Canada, Belgia, Italia, Statele Unite, Austria, Finlanda si Republica Moldova. A publicat voi. de versuri (La noapte va ninge, 1980; Orasul cu un singur locuitor, 1982; Inteleptul la ora de ceai, 1984), teatru {Tara lui Gufy, 1992; Angajare de clown, 1993; Vazatorule, nu fi un melc, 1996; Teatru, I-II, 1996) si proza (romanul Cafeneaua Pas-Parol, 1992). Premiul de debut al Editurii Albatros (1980); Premiul Uniunii Scriitorilor pentru voi. inteleptul la ora de ceai (1985); Premiul Uniter pentru piesa Angajare de clown (1991); Premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din Romania (1992); Marele premiu de teatru radiofonic al Soc. Autorilor si Compozitorilor Dramatici din Franta (1994); Premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor pentru voi. Teatru (1997).
La noapte va ninge (1980), volumul de debut in poezie a luii VISNIEC intra, in pofida originalitatii evidente, intr-o serie mai larga, bine conturata, a liricii romanesti. Este lirica anti-lirica si poezia apoetica practicata de
Geo Dumitrescu ori
M. Dinescu: o forma de libertate obtinuta prin democratizarea limbajului, prin ironizarea caustica a stilului "inalt", prin introducerea poeziei cu fata catre o realitate pe care versurile sa o primeasca prin toti porii - fara constrangeri si fara stilizari. Ciclurile acestui prim volum au titluri de o anumita solemnitate (I. Genetica; II, Apologetica; III, Terapeutica), sparta insa imediat de poemele insesi, colturoase, ironice, subversive: "Eu stau la fereastra mai fumez o tigara / Istoria trece pe langa mine / tinan-du-si sanii in palme / masinile se opresc dintr-o data / incendiind autostrada / magazinele sunt parasite in graba / la macelarii se face dintr-odata liniste // Fratele meu, infirm de picioare / singurul din familie care face gimnastica / se taraste langa mine / ce e, ce e, ma intreaba / nimic, zic eu / trece istoria" (Despre istorie). Apar acum cateva dintre "personajele" preferate ale autorului (fluturele, regele, soldatii, orasul cu un singur locuitor), iar poemul O vizionare va intra de-a dreptul, cu matria sa, in piesa "cu sinucigasul" de mai tarziu, Apa de Havel. Urmatorul volum, Orasul cu un singur locuitor (1982) va completa aceasta galerie de personaje istorice, simbolice, ori pur si simplu de o bizarerie expresiva literar, cu Leukodemos (kainele orasului), cu preafrumoasa Makta ("moarta anul trecut, de prea multa liniste, in parcul municipal"), cu Socrate, dar si cu poemul in sine: o fiinta vie, ce stie sa opuna rezistenta asalturilor poetului: "ma apropii de inima poetului si-mi infig / dintii in ea / imi retrag gura plina de sange si boabe de / sare imi curg printre ranile stravezii" (Descrierea poemului). Autorefe-rentialitatea, marca apostmodernismului, are aici un substrat tragic, ca de altfel intreaga opera a lui V., indiferent de gen si de varsta literara. Soldatii si caramizile din volumul anterior creau, prin simpla lor prezenta si existenta, o senzatie de liniste; ea se transforma, aici, in angoasa, in spaima pe deplin justificata a singurului locuitor al orasului ("sunt singur () / si ma cuprinde frica"). Si aceste poezii si cele din volumul urmator, inteleptul la ora de ceai (1984) mimeaza mai mult pe idee (chiar si rasucita parodic), decat pe sonoritatile verbale: VISNIEC e, inainte de toate, un scriitor inteligent si hiper-lucid, iar poezia ia intocmai chipul sau. Autorul e in mod vadit preocupat la temele fundamentale, dar nu vrea sa le abordeze frontal; va urma, de aceea, o cale ocolita, ajungand la ele prin intermediul parabolei. O constatare va reveni, ca un laitmotiv, in mai toate piesele sale, fiind facuta de catre diverse personaje si in diferite situatii, dar cu o aceeasi dezamagire profunda: vremurile s-au schimbat, nu mai ce-a fost, nu mai sunt pelerinele, sau animalele, sau fandoselile de altadata. Oamenii, vietile, gesturile, atitudinile, lucrurile; totul s-a degradat. Eroii lipsiti de eroism ai lui V., clovnii cu hazul lor trist si ceilalti fac mereu o comparatie intre un trecut luminos, irizat de nostalgie, si prezentul deprimant in care au ajuns sa-si traiasca viata. Ei nu sunt totusi constienti ca ruptura e si mai grava; timpul sedimentat in urma e "fixat" si omogen, in timp ce clipa traita acum e "amorfa" si imprevizibila. Desi autorul foloseste frecvent nume generice (Soldatul, Calatorul, Barbatul, El, Ea) sau repeta, de la o piesa la alta, unele nume (Bruno, Grubi), personajele au mereu o povara proprie (si grea) de purtat, o povara pe care cei din jur, cel mai adesea, nu fac decat sa o sporeasca. in Artur, osanditul, calaii ajung sa-i ceara victimei sa fraternizeze cu ei; in Usa, pana si in anticamera mortii personajele incearca sa se pacaleasca unele pe altele; in Angajare de clown, jalnicii eroi se lupta cu disperare pentru singurul post disponiibil, utilizand toate argumentele si trucurile posibile pentru a-si demoraliza, a-si pune la pamant "concurenta". Se sufera mult si fara speranta, in piesele lui V., iar calaii oficiali ori improvizati, devin foarte usor, la randul lor, victime. Nu exista practic, invingatori, ci o continua rotatie a invinsilor - numai ca, in absenta oricarei victorii, sunt grade si grade ale infrangerii. Autorul are o predispozitie certa spre caricaturalul monstruos, spre aberatia alunecand usor in grotesc, dar confera, totodata, un sens mai adanc acestor plastice deformari, prin reflectia morala pe care ele o starnesc in mod obligatoriu, nu neaparat explicit, la nivelul textului, dar absolut intotdeauna, la nivelul constiintei cititorului si spectatorului. Ca si in poezie, VISNIEC reuseste performanta de a-si asuma niste modele literare intrate in canon (in cazul de fata, Kafka, Pirandello,
Ionescu, Beckett) fara a-si reduce, din acest motiv, coeficientul de originalitate. Bine, mama, da astia povestesc in actu doi ce se-ntam-pla-n actu intai e un exemplu extrem de frapant, de teatru in teatru, si de teatru intors asupra lui insusi, asupra propriilor conventii si efecte. (Si pentru ca titlul sau spune totul, el este "sacru": "Regizorul poate modifica orice, oricand, oricum in afara de titlul piesei. TITLUL PIESEI ESTE SACRU"). in Ultimul Godot, se preiau, intr-o intertextualizare "fatisa", primele replici din piesa lui Beckett. Buzunarul cu paine propune o supra etajare, la infinit, a fantanii in care se afla, captiv, un caine, asa cum in
Iona lui Sorescu spintecarea inchisorii de carne nu rezolva nimic, ducand la prizonieratul intr-o inchisoare si mai mare. Transcndentul a devenit relativ, iar imanentul - absolut: iata concluzia infricosatoare desprinsa din piesele lui V., in care nu intamplator exista atat mistificare si automistificare, iluzii ridicole, vane amagiri, schimonoseli de clovn batran, travestiuri, substituiri de roluri si de persoane care nu schimba cu nimic lucrurile, un histrionism primar, fara orizont.
OPERA
La noapte va ninge, poezie, Bucuresti, 1980; Orasul cu un singur locuitor, poezie, Bucuresti, 1982; inteleptul la ora de ceai, poezie, Bucuresti, 1984; Tara lui Gufy, piesa de teatru, Bucuresti, 1992; Angajare de clown, piesa de teatru, Bucuresti, 1993; Und was soli mitt dem cello geschehen (Si cu violoncelul ce facem?), Frankfurt, 1994; Du pain plein Ies poches (Buzunarul cu paine), piesa de teatru, Lyon, 1994; Trois nuits avec Madox (Trei nopti cu Madox), Belgia, 1995; L Histoire des ours panda racontee per un saxophoniste qui a une petite amie a Francfort (Povestea ursilor panda auzita de la un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt), piesa de teatru, Lyon, 1995; Les partitions frauduleuses si Petit boulot pour vieux clown (Partiturile frauduloase si Angajare de clown), piese de teatru, Paris, 1995; Vaza-torule, nu fi melc, piesa de teatru, Bucuresti, 1996; Teatru, I-II, Bucuresti, 1996; Theatre decompose ou l Homme poubelle (Teatru descompus sau Omul-lada-de-gunoi), Paris, 1995; Les chevaux a lafenetre, piesa de teatru, Paris, 1996; Paparazzi ou la chronique d un lever du soleil avorte (Paparazzi sau cronica unui apus de soare avortat), Paris, 1996; Le dernier Godot (Ultimul Godot), Lyon, 1996; Lettres aux arbres et aux nuages, in voi. de piese francofoneBrefs d Ailleurs, Paris, 1997; Du sexe de la femme comme champ de bataille dans la guerre en Bosnie (Despre sexul femeii - un camp de lupta in razboiul din Bosnia), piesa de teatru, Paris, 1997; Comment pourrais-je etre un oiseau? (Cum as putea sa fiu o pasare?), piesa de teatru, Paris, 1997; Frumoasa calatorie a ursilor panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt si Negustorul de timp, piese de teatru, Bucuresti, 1998; Petit boulot pour vieux clown (Angajare de clown) siL histoire des ours panda rancontee par un saxophoniste qui a une petite amie a Francfort, piese de teatru, Paris, 1998.
REFERINTE CRITICE
Constanta Buzea, in Amfiteatru, nr. 11, 1980; I. B. Lefter, in Luceafarul, nr. 50, 1980; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 50, 1980;
I. Pop, in Steaua, nr. 12, 1980; D. Cristea, in Luceafarul, nr. 16, 1981;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 9, 1981;
E. Simion, in Ramuri, nr. 4, 1981; R. G. Teposu, in Echinox, nr. 4-5, 1981; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 33, 1982; M. N. Rusu, in Amfiteatru, nr. 5, 1982; P. Poanta, Radiografii, II, 1983;
M. Ghitulescu, in Ateneu, nr. 12, 1983; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 20, 1996; idem, ibidem, nr. 40, 1997;
Roxana Sorescu, in Luceafarul, nr. 23, 1997; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 10, 1999.
