Warning: session_start(): open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_oepqu556ac426hvtgmf54spvc2, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/matei-visniec/caii-la-fereastra-teatrul-absurd-postmodern-subiectul-piesei.php on line 2

Warning: session_start(): Cannot send session cache limiter - headers already sent (output started at /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/matei-visniec/caii-la-fereastra-teatrul-absurd-postmodern-subiectul-piesei.php:2) in /home/svadan37/public_html/autorii/scriitori/matei-visniec/caii-la-fereastra-teatrul-absurd-postmodern-subiectul-piesei.php on line 2
CAII LA FEREASTRA - TEATRUL ABSURD POSTMODERN - Subiectul piesei de Matei VISNIEC
Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





CAII LA FEREASTRA - TEATRUL ABSURD POSTMODERN - Subiectul piesei de Matei VISNIEC



Matei VISNIEC CAII LA FEREASTRA
Teatrul lui Matei Visniec are vizibile similitudini cu teatrul absurd creat de Eugen Ionescu sau Samuel Beckett. Unele piese de teatru sunt parabole, dar altele, ca niste jocuri ale imaginatiei, pun in miscare personaje energice, care fac mereu cate ceva important, fara ca sa existe insa un subiect sau o actiune anume. Alex. Stefanescu, intr-un articol publicat in revista "Romania literara", considera ca lumea ilustrata de piesele lui Visniec se constituie intr-o adevarata "comedie a indeletnicirilor omenesti si indeosebi a comunicarii".

in piesa intr-un act "Caii la fereastra", Matei Visniec aduce in atentie tema razboiului care distruge omul atat din punct de vedere psihic, cat si fizic, nejustificat si nemotivat. Razboiul nu selecteaza victimele, el ucide fara sa aleaga: "nu sunt identificati dreptii sau nedreptii, ci doar oameni care pier dintr-un motiv ignorat" (Valentin SilvestrU).



Personajele au nume generice: Mesagerul, Mama, Fiul, Fiica, Tatal, Sotia, Sotul. Deoarece eroii nu sunt personalizati, nu au o identitate caracteriala, autorul precizeaza intr-o nota ca cele trei personaje feminine (Mama, Fiica, SotiA) pot fi interpretate de aceeasi actrita, iar cele masculine (Fiul, Tatal, SotuL) de un singur actor. Personajele sunt asadar numai simboluri care intruchipeaza Femeia si Barbatul.



Subiectul piesei

in prima parte a piesei scena este in intuneric, un spot de lumina urmareste intrarea in scena a Mesagerului, care bate toba anuntand evenimentele istorice ale anului 1699: ca urmare a incheierii pacii de la Carlowitz, mai multe teritorii au revenit tarilor invingatoare in razboi.




Dupa plecarea Mesagerului, scena se lumineaza, decorul compunand interiorul unei camere saracacioase, in care fotoliul si valiza jerpelite, precum si robinetul care curge continuu emana o atmosfera deprimanta. Aceasta secventa a piesei se deruleaza in spatiul domestic, in care dialogul este incoerent, replicile sunt adesea clisee de limbaj si de gandire, sugerand astfel imposibilitatea de comunicare a oamenilor, precum si incapacitatea lor de a intelege evenimente, fenomene profunde care determina existenta umana. Mama se zbate intr-o vizibila neputinta de a intelege esenta razboiului, care nu este altceva decat iminenta mortii baiatului ei. Ea isi pregateste fiul care urmeaza sa plece pe front mai ales cu sfaturi banale, inutile, adesea absurde. Povetele materne constituie o adevarata comedie prin zadarnicia lor, replicile Mamei, rostite pe un ton sententios si patetic, referindu-se fie la banalul casnic - "Nasturii nu trebuie cusuti prea strans. [] Zaharul nu trebuie tinut niciodata in pungi de hartie" -, fie sfaturi materne etice - "Ai grija sa nu faci firimituri. [] Nu arata cu degetul in sus, nu lovi cu pumnul in masa" - fie referiri absurde de genul "Parca am auzit cazand niste firimituri. [] Este apa fiarta in frigider. [] Bocancii nu trebuie lasati murdari peste noapte ca altfel iti cad in cap". in timpul acesta, Fiul, imbracat in uniforma militara, sta la fereastra si priveste fascinat "un cal rosu cu o pata neagra". El recepteaza absent sfaturile Mamei, fiind din ce in ce mai mult obsedat de calul misterios care "da tarcoale prin fata ferestrei", de parca ar astepta o trasura si care se uita tinta spre Fiu: "Oare cine se uita la mine ma vede?". Pe masura ce momentul plecarii Fiului la razboi se apropie, Mama devine mai agitata, replicile ei apropiindu-se de structura unei tirade, accelerand ritmul, vorbind din ce in ce mai tare, intrand parca "intr-o transa verbala". Mama ii ofera Fiului o cascada de sfaturi incoerente si bizare, intre care ideea ca apa este un mediu periculos, sfarsind cu povata sa se fereasca de cai si sa nu se gandeasca la calul rosu cu pata neagra. Constata panicata ca Fiul a uitat sa-si puna bocancii si ii arunca unul cate unul pe fereastra. Mesagerul intra cu un buchet de garoafe si cu bocancii atarnati de gat, prezentandu-se concis: "Sunt omu cu calu ". El este vesel si jovial, fiind convins ca stie totdeauna cum sa comunice vestile tragice, avand tact si finete, de aceea "Au fost economisite, daca ma pot exprima asa, mii de lacrimi". Garoafele, ca simbol al consolarii familiei pentru tragedia razboiului, o deprima pe Mama, de aceea Mesagerul pune florile intr-o valiza care era "deja ticsita de garoafe", dupa care "inchide valiza - clap! clap!". Acest gest este prezent in toate cele trei secvente ale piesei, ca un laitmotiv ce ar putea semnifica faptul ca razboiul provoaca numeroase victime si multa suferinta. Vestea ca Fiul a murit in razboi o arunca pe Mama in culmea disperarii si doreste sa afle amanunte daca a murit ca un viteaz in focul luptei. Piesa este insa o pledoarie despre antieroism, asa cum insusi Visniec a marturisit in caietul-program al spectacolului. Asadar, Fiul nu este un erou, el nu se batuse "ca un leu", ba mai mult, nici nu stia sa manuiasca o arma. Mesagerul afirma ca ceea ce stiuse cel mai bine sa faca Fiul era "sa stea in pozitia de drepti", pentru el un prilej de odihna , de viata relaxata. La robinet curge "apa neagra", pe care Mama o asculta ca sa se linisteasca. Printr-un monolog, Mama rememoreaza copilaria Fiului, "un copil ciudat si exemplar", apoi isi aminteste cat de apropiati se simteau ei cand ascultau cum curge apa la robinet: "Fiul meu stia cum sa dea drumul la apa, in functie de starea noastra sufleteasca Daca eram obositi, lasam numai mici picaturi sa se prelinga din teava Cu cat eram mai obositi cu atat picaturile curgeau mai rar".



inainte de a muri, Fiul spusese numai "au", iar Mama presupune ca 1-a sfartecat "vreun obuz ratacit". Mesagerul neaga, mai ales ca era in timp de pace si ii relateaza ca Fiul murise lovit "simplu, scurt, cu piciorul" de calul rosu "intr-o insorita dimineata de duminica". in urma lui lasase numai "cinci pachete de biscuiti" cazoni si nu avea mormant, deoarece nu ramasese nici un cadavru. Fiul fusese o fire blanda "ca o adiere de vant" si pur si simplu disparuse din univers.

A doua parte a piesei este anuntata de Mesager care, luminat de un spot, bate toba anuntand evenimentele istorice ale anului 1745: ca urmare a incheierii pacii de la Breslau, mai multe teritorii au revenit tarilor invingatoare in razboi.

Dramaturgul precizeaza ca personajul feminin devine acum Fiica, iar personajul Fiul devine Tatal. Acesta din urma, aflat intr-un carucior cu rotile, este foarte agitat si iritat, dorind sa afle cine fusese la ei si de ce trantise usa la plecare. Fiica incearca sa-1 linisteasca, explicandu-i ca nu-1 poate scoate la plimbare pentru ca ploua si "rugineste carutul". Pentru Tatal, Fiica are de data aceasta identitate, o cheama Isabel, iar dialogul dintre cele doua personaje contine replici scurte, majoritatea fiind alcatuite din enunturi interogative si exclamative, in care se manifesta absurdul discutiei. Tatal remarcase faptul ca limba mica (orarA) de la ceas este vizibil subtiata de minutar, semn ca timpul pentru el nu mai are aceleasi dimensiuni, se reduce considerabil. Amintindu-si de razboi, Tatal se intristeaza ca valorile se degradeaza, ca meritele importante si apreciate candva, lucrurile castigate cu efort si sacrificiu devenisera banale si nesemnificative pentru oameni: "Stii tu cat de greu se primea pe vremea aceea crucea cu patru colturi? Astazi toata lumea primeste crucea cu doua colturi. [] Stii tu cat de greu se primea pe vremea aceea crucea cu trei colturi? Azi toata lumea primeste crucea cu trei colturi. [] Stii tu cat de greu se primea pe vremea aceea crucea cu patru colturi? La Trapezunt n-au scapat decat vreo zece oameni si numai unul a primit crucea cu patru colturi. Astazi toata lumea primeste crucea cu doua colturi." Motivul apei revine, ca metafora pentru viata. Tatal scapase din razboi inotand o noapte intreaga "printre cadavre umflate si buhaite". Omul trebuie sa invete sa se mentina la suprafata si sa nu-i fie frica de apa: "Pentru un inotator cel mai grav lucru e sa-i fie frica de apa adanca". Pentru a putea invinge in viata trebuie "sa bei toata apa in care urmeaza sa inoti". Numai parcurgand toate etapele existentei si trecand cu pricepere peste piedici poti deveni un om adevarat, un invingator: "Numai asa ajungi un bun inotator".



Soseste Mesagerul care, pe langa buchetul de garoafe, duce un fotoliu rulant deformat, de parca ar fi trecut peste el un buldozer. El este un om cumsecade si foarte tonic si venise sa-i aduca vestea buna ca Tatal era un adevarat erou pentru faptul ca scapase cu viata din razboi. Mesagerul are si o veste proasta, aceea ca fiind unicul supravietuitor, Tatal innebunise de singuratate. Nenorocirea insa era ca il urmarise calul "cu ferocitate, zi de zi, noapte de noapte" si ca urmare Tatal avea nevoie acum de acest "fotoliu pe rotile", pe care i-1 daruia regimentul, ca sa se odihneasca in el "pana la sfarsit".

1 Fluxul memoriei se canalizeaza in acest tablou catre amintirile pe care Fiica le are despre Tatal sau, care fusese "un om bun" si necomunicativ, un om foarte singuratic: "Era atat de singur incat e de mirare ca a putut sa aiba copii".

Brusc, pe teava incepe sa curga un jet de apa neagra, iar de afara se aud urale si muzica militara, semn ca se intorc soldatii eliberatori. Textul este aluziv, exprimand lasitatea oamenilor care dau navala numai la victorie si la asumarea unor merite false, pentru ca, in situatii limita, sunt mai multi oameni la impartirea avantajelor decat participasera concret la batalie: "Uneori se intorc mai multi decat au plecat Numai ca, din cauza inghesuielii nu se observa nimic".

Ultima parte a piesei este marcata tot de aparitia Mesagerului luminat de un spot, care bate toba anuntand evenimentele istorice ale anului 1815, cand mai multe teritorii au revenit tarilor invingatoare in razboi. in rolul personajului feminin este Sotia, iar personajul masculin este aici Sotul, care este particularizat prin nume (HanS). Se aude curgand dusul la baie, iar sotia asaza masa care capata un aer din ce in ce mai festiv. Sotul iese din baie si, irecandu-se puternic cu un prosop cazon, vrea camasa militara si il citeaza pe colonel, sustinand ideea ca omul trebuie sa fie imbracat corect pentru a putea aspira la victorie: "Si cine nu se gandeste la victorie e un sarpe si un broscoi raios si patria pana la urma ii striveste!". Din cand in cand se aude usa de la intrare trantita puternic, ceea ce amplifica iritarea crescanda a Sotului. Tot ca un laitmotiv, ca si zgomotul facut de poarta care se tranteste inexplicabil, este si permanenta citare a colonelului, pe care-1 chema tot Hans. Prin acest pretext, se sugereaza norme etice, sentinte referitoare la viata oamenilor. Astfel, ordinea trebuie respectata pentru a ajunge la victorie, curatenia pe dinafara si pe dinauntru, pentru ca numai astfel viata noastra poate "sa fie luna". Conceptia despre razboi este idealizata: "Razboiul purifica popoarele. Purifica sufletul! Sangele! in sfarsit se alege samanta! Aia buna Aia care are dreptul sa ramana sa fie sa ramana sa fie Asa zice si colonelul nostru". Sotul cere, pe rand, toate obiectele din casa, toate paharele, toate sticlele goale, toata argintaria, supiera, sfesnicele, scaunele, tomberonul si cosul de rufe murdare, pe care le imparte in doua tabere inamice de obiecte si, treptat, camera devine un camp de lupta in miniatura, Sotul imaginand atacul final. Sotia este puternic impresionata ca fiul cel mare al doamnei Hilda a murit in razboi si comenteaza suferinta mamei indurerate. Sotul organizeaza obiectele si incearca sa gaseasca si sa invinga dusmanul "scarbos si puhav, inveninat si infricosat" care se ascunsese de frica.

Cand usa se tranteste din nou cu putere, Sotul se repede pe trepte, "nebun de furie" si amenintator: "Am sa-i omor! Am sa-i omor! Am sa-i omor pe toti!".



Urmeaza o pauza tensionata pentru Sotia intrigata de absenta prelungita a sotului. Apare brusc o mana cu un buchet de flori si isi face aparitia Mesagerul. in cealalta mana el tine capatul unei funii, pe care o trage dupa el. Sotia afla ca Sotul murise si se teme ca nu cumva sa fi fost ucis de un cal si in timp de pace. Mesagerul ii relateaza ca el a murit tocmai cand se pornise atacul final, "atacul victoriei". Aflandu-se in primele randuri, alerga cu drapelul fluturand si tot regimentul se luase dupa el. Deodata, Hans se impiedicase si cazuse, dar multimea nu mai putuse fi oprita, el fiind strivit chiar de tovarasii de arme: "Si ai lui l-au calcat in picioare". Sotul nu mai putuse fi ridicat de jos, pentru ca nu mai ramasese nimic din el: "Ce-a ramas din el e pe talpile celor care l-au calcat". De aceea, Mesagerul adusese bocancii tuturor soldatilor care calcasera peste el - "Bocancii celor care l-au calcat" -, in total "zece mii de bocanci". Mesagerul trage funia de care sunt agatati, din loc in loc, bocancii desperecheati si introduce in scena un morman de bocanci, care constituie mormantul Sotului: "Mormantul lui e acolo, pe talpile bocancilor". Mesagerul o consoleaza pe Sotie, o mangaie cu tandrete si-i spune ca si el se numeste tot Hans. Din tavan coboara incet o cantitate mare de bocanci suspendati, care ii ingroapa putin cate putin pe Sotie si pe Mesager.





Semnificatii

Fiind o piesa intr-un act. "Caii la fereastra" de Matei Visniec nu este structurata in tablouri, acte si scene, dar se pot determina cu destula usurinta trei secvente dramatice care au aceleasi elemente compozitionale: inceputul fiecarei parti este marcata prin prezenta Mesagerului care anunta castigarea, de catre tarile invingatoare, a unor teritorii ca prada de razboi, precum si buchetul de garoafe, ca un gest de consolare pentru pierderea suferita de familie si totodata un element definitoriu, simbolic pentru natura mortii Barbatului, care nu este provocata de arme sau imprejurari specifice razboiului. Astfel, in prima parte, pe langa garoafe, Mesagerul tine de dupa gat o pereche de bocanci si aduce vestea mortii Fiului, care nu apucase inca sa primeasca bocancii. in secventa a doua Mesagerul aduce cu sine, pe langa buchetul de flori, "un fotoliu rulant aplatizat parca de un buldozer", simbolizand nebunia Tatalui, consecinta dramatica a razboiului. Partea a treia ar putea ilustra o concluzie a ideii de razboi tragic si absurd, Mesagerul aducand in scena zece mii de bocanci, toti avand pe talpi semnul mortii.



Exista in piesa si alte simboluri absurde, motive sugestive ori detalii neverosimile care nu au neaparat un rol in intelegerea sensurilor piesei, ci pot constitui pur si simplu marci ale tragicului sau ale comicului in teatrul absurd. Astfel, anuntul Mesagerului care si marcheaza compozitional cele trei parti ale piesei, geamantanul plin cu garoafe, care se inchidea "clap! clap!", apa neagra de la robinet, teava defecta, caii, fereastra, lipsa de comunicare intre doua personaje aflate in relatie motivata, replicile locvace la unele personaje (SotuL) sau, dimpotriva, laconice la altele (FiicA) creeaza o atmosfera grotesca sau o alta lume in planul secundar al realitatii, repere specifice teatrului absurd.

Titlul piesei "Caii la fereastra" se inscrie in simbolistica absurda a piesei, caii ar putea semnifica elemente ale pericolului permanent care pandeste omul, pe care nimeni nu-1 banuieste si de aceea nu se poate feri si proteja. Cele doua spatii evidente in piesa, spatiul casnic si spatiul razboiului, ar putea simboliza cele doua stari ale existentei umane, cel interior si cel exterior. Legatura dintre cele doua lumi se realizeaza prin intermediul ferestrei: "ferestrele reprezinta o posibilitate sigura de a lua legatura cu realitatea". Teama instinctiva a Fiului este sugerata la inceputul piesei, cand uimirea de a vedea, de la fereastra, "un cal rosu cu o pata neagra", viziune care devine obsedanta: "Calul s-a intors. Am impresia ca da tarcoale prin fata ferestrei. Se poate asa ceva? [] Calul e nebun, ma crezi? Se uita mereu in spate de parca ar astepta o trasura. [] Calul s-a oprit si se uita drept incoace. Oare trebuie sa inchidem fereastra?". Calul il fascineaza si, desi este constient ca poate fi un pericol, se simte irezistibil atras de acesta. Poate, intr-o alta interpretare, calul sugereaza destinul implacabil, care-1 atrage pe om in mod misterios si irezistibil, de aceea Mesagerul, se recomanda aluziv: "Sunt omu cu calu ". Fiul murise "lovit simplu, scurt, cu piciorul" de calul cel rosu, de care el se apropiase, atras ca de un magnet, desi fusese prevenit sa stea departe de aceste animale.



Fascinatia pentru cai este ilustrata si in secventa adoua, fiind posibila aceeasi interpretare a unui pericol iminent, care ar putea fi razboiul, destinul implacabil sau orice alta circumstanta amenintatoare ce pandeste omul si acesta nu poate sau nu stie sa se impotriveasca. De aceea, probabil, Mesagerul o sfatuieste pe Fiica: "Feriti-va, domnisoara, sa mai priviti caii. Nu mai sunt caii de altadata. Acum au devenit razbunatori si lacomi. Ratacesc peste tot si pandesc pe sub usi si pe la ferestre". Fiica reactioneaza temator, constientizand limitele umane, neputinta indivizilor de a se feri: "Ce trist! Oare chiar in momentul acesta suntem panditi?".

Limbajul artistic contribuie la desavarsirea atmosferei de tragi-comedie absurda, atat prin sablonizarea replicilor, cat si prin incoerenta dialogului. Automatismele de limbaj se manifesta mai ales in situatii derizorii, replicile avand un ton sententios si patetic. Astfel, in prima parte a piesei, Mama rosteste sfaturile catre Fiu ca pe niste revelatii, ca pe adevarate maxime si sentinte inedite: "Fularul trebuie sa fie lung si ingust Numai asa se poate infasura corespunzator in jurul gatului Gulerul trebuie sa fie moale si cald Nu vorbi niciodata cu vantul in fata. [] Nu umbla descult pe ciment Nu adormi cu gura deschisa".

Dialogurile genereaza adesea un comic absurd, incoerenta si lipsa de comunicare dintre personajele aflate, adesea, intr-o situatie dramatica.

Matei Visniec a fost atras de statutul de invins al omului, fiind interesat mai ales de mijloacele de supravietuire a acestuia: "Am trait intr-o lume de invinsi si am invatat sa descifrez angoasele acestora, stratagemele lor pentru a supravietui, sufletul lor obosit. Am fost totdeauna mai fascinat de invinsi decat de invingatori; [] Universul pieselor mele se situeaza la frontiera dintre grotesc si poezie, aceste doua forte care organizeaza intregul timp al existentei noastre, de o maniera cateodata atat de discreta ca imbatranim fara macar sa le observam".



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.









Warning: Unknown: open(/var/cpanel/php/sessions/ea-php54/sess_oepqu556ac426hvtgmf54spvc2, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in Unknown on line 0

Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/var/cpanel/php/sessions/ea-php54) in Unknown on line 0