Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Padurea spanzuratilor - CARTEA 4 de Liviu REBREANU



Apostol Bologa mergea linistit, parc-ar fi scapat de toate grijile. Sudorile i se uscasera pe fata si pe gat. Ii trecu prin minte c-ar putea raci si isi puse casca in cap potrivindu-si bine curelusa sub barbie. Se gandea la gardul de sarma ghimpata, ii era frica sa nu se zgarie, si nu misca deloc bratul drept. Privea numai inainte, cu capul sus, cu ochii mari sorbind numai intuneric. In spate auzea gafairi obosite si uneori cate-un clinchet de arma. In fata lui pasea un soldat marunt, iar peste casca soldatului zarea silueta lui Varga, mai neagra decat bezna. Mereu atingea cu botul cizmelor calcaiul soldatului si mereu voia sa-i ceara iertare, dar nu-si putea desclesta falcile sa vorbeasca. De altfel nici o soapta nu mai soptea nimeni ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si nici nu se va intampla. Numai cand deslusea silueta locotenentului, in sufletul lui Apostol scotea capul vesnic acelasi cuvant, ca un cadavru la marginea apei:
"In sfarsit In sfarsit"
Simtea o usurare ciudata, intocmai ca dupa o primejdie mare trecuta cu bine.
Drumul i se parea mai usor inapoi, la deal, de cum fusese inainte, la vale. Numai vremea nu se clintea din loc, parca o mana grea ar fi oprit minutarele ceasului ceresc.
Intr-un tarziu trosnira cateva impuscaturi, aproape, in fata. Zgomotul se prelungi cu ecouri din ce in ce mai moi.
"Am ajuns! Slava Domnului!" isi zise Bologa, ca si cand pocnetele de arme i-ar fi vestit bucurie.
Dar bucuria i se ineca pe data intr-un noian de ganduri dezmortite de ecourile impuscaturilor. Isi dadu seama ca a fost prins pe cand voia sa treaca dincolo si se spaimanta. In aceeasi vreme isi imputa ca a plecat fara macar sa chibzuiasca ce face si chiar fara arma, incat acuma Se simti deodata atat de ostenit, ca gandurile toate i se ostoira intr-o nesfarsit de chinuitoare dorinta de odihna. Ii ardea cerul gurii de sete si iar asuda cumplit. Ii statea pe limba sa intrebe daca mai este mult. Il rodea teama ca nu va sosi niciodata si, chiar in aceeasi clipa, ca va sosi prea curand.


"In sfarsit In sfarsit!" ii bazai iar prin creieri drept raspuns la toate gandurile si simtamintele valmasite.
Apoi convoiul se opri intr-o poiana. Varga pastra doi soldati pentru escorta prizonierului, iar restul patrulei, cu caporalul, porunci sa se inapoieze la sectorul escadronului.
Apostol, intre cei doi soldati, porni dupa Varga, care acuma pasea mai repede si cu mai multa siguranta. In padure drumul era larg, bun si cobora bland. Peste cateva minute cotira dupa o coasta. Printre tulpinile rarite licareau puncte sfioase de lumina galbejita. Ici-colo, ca niste bivoli culcati, innegreau colibe pe jumatate in pamant si mascate cu gateje si crengi. O santinela cu arma intinsa ceru parola si Varga ii zvarli din mers un cuvant. Dintr-un adapost, asezat chiar la marginea drumului, se auzea un adevarat concert de sforaituri. Pe urma se abatura la dreapta si, in fata unei colibe,
Varga mormai: "Halt". Bologa se opri cu soldatii, iar locotenentul intra in postul de comanda al divizionului. Dupa cateva clipe insa se reintoarse, iar un glas dinlauntru il insoti limpede:
― Asa, Varga Il predai regimentului, fireste cu formele reglementare
Mai mersera doua minute si sosira la postul de comanda al regimentului, un bordei mare, de barne groase, inconjurat de colibioare mai modeste. Varga cobori in coliba cea mare, unde zabovi mai mult. Iesi intovarasit de un ofiter, zgribulit si somnoros, care bufnea suparat:
― Cel mai cuminte ar fi fost sa-l tii la tine, la sector, pana dimineata Daca o sa ma sculati din somn pentru toate maruntisurile
― Daca-ti iei tu raspunderea, eu n-am decat sa-i dau drumul! zise Varga nervos, mai ales pentru ca aghiotantul vorbea de fata cu Bologa. Eu mi-am facut datoria
― Datoria, datoria, murmura ursuz ofiterul. Ziua, noaptea, datoria
La vreo treizeci de pasi intrara cu totii intr-un adapost larg, luminat cu o lampa mare de petrol. In fata unui multiplu telefonic motaia un sergent cu receptorul in cap, ca un bandaj de urechi. Pe un pat de scanduri horcaiau alti trei subofiteri, toti cu burta in sus, cu gura cascata si lucitori de sudoare. In colt, pe o masa cu multe hartoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi si intoarse capul, uluit, spre intrare.
― Ia cheama, baiete, pe ofiterul de serviciu al cartierului! zise aghiotantul, plictisit, continuand apoi, mai domol cu imputarile catre Varga, dar uitandu-se numai la Bologa care, intre cei doi soldati, statea aiurit, cu obrajii albi si brazdati de naduseala, parc-ar fi plans. Pe cand telefonistul racnea in aparat, aghiotantul isi curma deodata imputarile si, punand mana pe bratul lui Varga, murmura cu alt glas, aproape mirat:
― Se vede c-a umblat prin sarme Si-a sfasiat hainele Poate sa fie zdrelit?
Varga se uita repede la Bologa, incruntand sprancenele, si sopti cu o strangere de umeri: ― Poate
Atunci Apostol, ca si cum ar fi simtit privirile, ridica ochii spre dansii. Varga intoarse capul si trecu langa telefonist.
― Sunt zdrobit de oboseala, bolborosi Apostol cu o voce uscata, straina, intalnind privirea aghiotantului. Nu ma mai tin picioarele Sa stau jos colea putin?
― Da, da, de ce nu poftim! tresari aghiotantul, speriat parca de glasul lui si adaugand, mai sigur, catre soldatii de paza: Ia dati la o parte picioarele celea!
― Domnule locotenent poftiti divizia a sosit divizia! striga telefonistul, sculandu-se si scotand receptorul din cap.
Apostol Bologa, istovit, se lasa pe coltul patului. Sufletul ii era plin de recunostinta, in vreme ce buzele-i fripte balbaiau in nestire:
― Multumesc foarte bine
Dupa ce se odihni o clipa, se simti multumit si se uita imprejur, intrebandu-se nedumerit: "Ce caut eu aici?" Vazu pe aghiotant in fata multiplului telefonic, si pe
Varga, alaturi, indoit de sale, plecat putin inainte, tragand cu urechea. Apoi auzi strigatele aghiotantului si asculta cu luare-aminte.
― O patrula de ofiteri comandata de ofiter, fireste a prins un locotenent de artilerie care incerca sa dezerteze la inamic Cum? Cum il cheama? Locotenent Varga, comandantul escadronului al treilea A, pe prizonier? Cum il cheama pe prizonier,
Varga?
― Bologa Apostol, sopti Varga.
― Locotenent Bologa Apostol! Bo-lo-ga din artilerie Nu stiu Da, da, fireste Acum ce sa facem cu el, cu prizonierul, fireste Ce intrebare! Bine, sigur ca trebuie sa vi-l trimitem, dar vreau sa stiu acuma, ce facem acuma? Ce? Sa-l expediem chiar acuma? Noaptea? A, da asa, da Bine, bine, am inteles Vasazica, Varga sa faca un raport despre imprejurarile in care l-a prins si o schita a locului asa-i?
Fireste, adresat noua, pe cale ierarhica, iar noi va transmitem raportul cu adresa cuvenita Foarte bine! Cum? Perchezitie? Documente? Nu stiu Face Varga tot ce trebuie Bine, bine Noapte buna!
Trecand telefonistului receptorul, aghiotantul explica lui Varga:
― Ai auzit? Inadins am repetat, ca sa auzi Trebuie sa-i faci perchezitie corporala, daca n-are cumva documente sau arme sau cine stie ce Aseaza-te deci colo, la masa, si fa-ti raportul! Dar scurt, fara vorbarie! Eu nu te mai astept, fiindca sunt mort Telefonistul are sa-mi dea raportul maine dimineata, sa-l atasez la adresa
Prizonierul ramane aici sub paza oamenilor tai si pe raspunderea ta
― Eu, din moment ce am terminat raportul, nu-mi iau nici o raspundere, zise Varga darz. Cel mult pot sa-ti las aici oamenii mei, dar numai pana dimineata si cu conditia sa nu mi-i trimiti cine stie pe unde
― Bine, fie a mea si raspunderea Toti fugiti de raspundere, mormai aghiotantul; apoi, uitandu-se la prizonier, urma: Parca-i mai arde lui acuma de fuga Unde sa mai fuga?
Apostol zambi recunoscator si se gandi sa-i spuna sa fie linistit si fara grija ca deacuma s-a sfarsit Dar aghiotantul isi stranse gulerul mantiei la gat, zicand iar plictisit:
― M-ai sculat din somn pentru Om fara suflet! Ei, noapte buna la toti!
Locotenentul Varga ramase incurcat un rastimp. Se gandea c-ar trebui sa puna cateva intrebari prizonierului, sa-i afle intentiile Ii fulgera chiar prin creieri ca poate nici n-a vrut omul sa dezerteze, ci s-a ratacit, necunoscand terenul. Altfel, cum ar fi nimerit tocmai in sectorul lui, mai ales dupa ce l-a amenintat deunazi? Se duse la masa, isi facu loc, isi pregati cele de scris, mereu nehotarat. Apoi deodata se intoarse si zise catre Bologa, nervos, aspru:
― Scoate absolut tot ce ai in buzunare!
Apostol cu ramasitele surasului de adineaori pe fata, se scula si-si goli buzunarele.
Un soldat ii lua maruntisurile din maini si le puse pe masa. Varga se uita pe sub sprancene.
Linistea prizonierului il supara. Vru sa ordone soldatului sa controleze daca Pe urma isi mulcomi mania printr-o injuratura strivita in dinti, se aseza si cerceta pe rand toate lucrusoarele. Cand dadu peste harta cu pozitiile, nu se mai putu stapani. Sari in picioare si, aratand-o lui Bologa, striga:
― Dar asta?
In ochi ii fulgera dispret si ura si triumf Apoi scrise raportul si facu schita, linistit, cu constiinta impacata, in vreme ce Apostol, pe coltul patului, isi trudea zadarnic mintea sa ghiceasca ce-o fi hartia pe care i-a aratat-o locotenentul
Dupa ce impacheta toate lucrurile prizonierului si le dete in grija telefonistului,
Varga porunci soldatilor sa ia bine seama, sa faca paza cu randul si sa nu piarza vremea degeaba pe aici Vorbind cu soldatii, isi incheie cu bagare de seama nasturii hainei, isi potrivi casca, isi puse manusile captusite si, fara sa vrea, se uita numai la Bologa. Se gandea ca trebuie sa-i faca o imputare macar sau sa-i arunce un cuvant de dispret, care sa-l umileasca. Si-i zise deodata cu glas moale:
― Vezi, Bologa? Iti aduci aminte cand te-am prevenit in tren si pe urma si Rau imi pare ca Eu mi-am facut datoria numai datoria, precum trebuie sa si-o faca orice om pe lume, oriunde si in orice imprejurare
Intalnindu-i privirea obosita si buimacita, ultimele cuvinte i se incurcara intr-un simtamant de neliniste. Facu un pas spre el, sa-i intinda mana. Isi lua seama brusc si trecu fara sa-l mai priveasca. Si, iesind, tusi ca si cum ar fi vrut sa-si curete din inima urmele induiosarii
Apostol sedea pe coltul patului de scanduri ca o stana de piatra. La spatele lui, horcaiturile reincepura ca niste ferastraie ruginite. Un soldat se lasa pe vine, in ungherul de langa usa, cu arma in brate si adormi numaidecat, pe cand cellalt carliga cand un genunche, cand pe cellalt, uitandu-se numai in tavan la pironul de care atarna lampa.
Telefonistul intorcea capul deseori, curios, dorind amanunte si neindraznind sa intrebe nimic.
Linistea si lumina patrundeau in sufletul lui Apostol ca intr-o casa pustie. Osteneala ii omorase toate gandurile. Ridica mana stanga sa-si scoata casca si auzi un tic-tac. Isi vazu ceasornicul la brat si murmura cu bucurie:
― Uite ca ceasornicul Isi arunca ochii pe cadranul alb si continua: E de-abia unu De-abia Vasazica au trecut sapte ore de cand Sapte Sapte
Uita cu totul ce-a vrut sa zica. Bratul ii cazu pe genunchi, amortit. Apoi pleoapele i se impreunara, si capul, cumplit de greu, i se prabusi pe piept
2
La ora sase si jumatate, Apostol Bologa, escortat de patru soldati, sub conducerea unui sublocotenent, fu pornit la drum, spre cartierul diviziei.
― Daca am gasi vreo caruta undeva, poate la artilerie, bine-ar fi, zise sublocotenentul, uitandu-se inapoi, dupa ce iesira din zona regimentului. Barem am merge mai repede si nici nu ne-am osteni!
Chiar in dreptul adapostului lui Klapka intalnira cateva carute gata de plecare si sublocotenentul incepu indata sa se tocmeasca cu un sergent si sa-i arate pentru ce trebuie sa-i cedeze o caruta pana la Faget Sergentul fusese odinioara in bateria lui
Bologa si, vazand pe fostul sau comandant intre baionete, se zapaci, nu intelese deloc lamuririle sublocotenentului si bolborosi:
― Noi, ma rog cu supunere ordinul, ma rog cu supunere
Sublocotenentul se infurie si il lua la injuraturi pentru ca "nu se poate sa fie un sergent asa de prost si sa nu priceapa ca" Atunci se apropie capitanul Klapka, in mana cu o foaie de hartie. Cand recunoscu pe Bologa, incremeni. Sublocotenentul se grabi sai spuie intai cat de idiot e sergentul, iar apoi ii ceru o caruta, apucandu-se sa-i povesteasca pe larg tot ce stia despre cazul prizonierului. Klapka statu cateva clipe, ca si cum ar fi ascultat sporovaiala sublocotenentului, fara se inteleaga o vorba. Se uita insa la Apostol cu atata groaza, incat ii dardaiau si bratele si picioarele. Apoi, curmand cu un gest istorisirea tanarului ofiter, se repezi la Bologa si-i zise, schimonisit de frica:
― Vasazica totusi ai incercat? O, o, presimtirea mea! Si azi-noapte te-am visat
Apostol pleca ochii in pamant si stranse din umeri. Capitanul isi frangea mainile, balbaind foarte repede cuvinte fara sir, pline de mila si de spaima, asteptand parca mereu un raspuns. Deodata isi aduse aminte ca Bologa e arestat sub o invinuire crancena si ca, stand de vorba, risca sa fie si el amestecat, ca odinioara. Vru sa se retraga, dar nu putea.
― Am sa te apar eu, Bologa! murmura cu o multumire adanca, in care i se topira toate temerile. Vreau sa te scap! Auzi? Trebuie sa scapi!
Bologa se cutremura si se uita la Klapka necrezator, cu o mirare ca si cand l-ar fi vazut intaia oara in viata.
― Bine bine fireste, sopti dansul cu o voce ca un suspin prelungit.
― Nenorocitule zise iar capitanul, clatinand din cap; adauga apoi indata, mai apasat: Curaj! Curaj, Bologa!
Se departa brusc spre postul de comanda fara a mai intoarce capul
Caruta se urni curand si merse deocamdata la pas, caci drumul avea coboraturi grele si multe cotituri. Sublocotenentul, foarte guraliv, cauta sa stea de vorba cu Bologa,
"sa ne mai treaca de urat si de necazuri". Ii spuse ca el e sas, fecior de taran, dintr-un sat de langa Brasov, jumatate romani si jumatate sasi. Ar avea ceva avere, dar tatal sau s-a insurat de trei ori, si cu fiecare nevasta a facut cate-un copil, asa ca averea se va imparti in trei la moartea batranului. Cei doi frati vitregi, mai mari, au ramas la plug. Acuma, fireste, sunt si ei in razboi si traiesc amandoi. Lui i-a placut cartea si e absolvent al
Academiei Comerciale din Viena. Avusese asigurat un loc de contabil la o banca din
Sibiu. Nici n-a apucat sa intre in slujba, a venit razboiul si i-a zdrobit cariera Si barem de s-ar putea "activa" in armata! Nici cariera militara n-ar fi rea Ispravindu-si biografia, cauta sa afle cum si unde a fost prins Bologa si de ce a vrut sa dezerteze.
Fiindca Bologa era scump la vorba, sublocotenentul incepu sa-i insire diferite "cazuri de dezertare".
― Am avut chiar in regimentul nostru unul, nu de mult acum vreo patru luni
Un stegar, polonez de origine baiat bun Cine stie ce i-a venit, destul ca l-au prins, iar el a marturisit cavalereste ca "da, am vrut sa dezertez" Si totusi a fost numai impuscat! Vezi? Caci dezertarea simpla se pedepseste cu moartea prin glont, adica o moarte oarecum onorabila militara In fond, intre gloantele plutonului de executie si gloantele dusmanului nu-i deosebire decat de calibru si de calitate, nu-i asa? A, fireste, cand dezertarea se complica cu tradarea sau cine stie cu ce crima capitala, atunci intra in functiune streangul, fara doar si poate In privinta asta nici o Curte Martiala nu discuta, nici nu poate discuta, pentru ca si codul e categoric: streangul! Cunosc de altfel un caz precis, de pe cand eram la Divizia a unsprezecea, in Rusia, un caz tipic, as putea zice
Drumul se indreptase si vizitiul dadu bici cailor. Caruta prinse sa huruie si sa hurduce atat de tare, ca sublocotenentul, in focul povestirii, isi musca limba. Se rosi de durere si injura in gand. Vru sa continue, dar hurducaturile ii schilodira cuvintele, silindu-l sa taca. In cele din urma, temandu-se sa nu-si fi sangerat limba, incepu sa scuipe ascutit spre garla din dreapta drumului, intocmai cum fac soldatii cand au ragaz sa fumeze in tihna.
Zgomotul rotilor si hurducaturile destelenira gandurile lui Apostol.
"Azi la noua era sa osandesc iarasi Acum altii ma vor osandi pe mine! isi zise dansul, fara frica, ba chiar cu un fior de placere, urmand numaidecat: Oare cine ma va inlocui azi?"
Cauta raspunsuri catva timp. In gand ii bajbaiau nume de ofiteri, fiecare cu grade si cu crampeie de amintiri, care de care mai neinsemnate. Apoi uita ce vrea cu ofiterii si-si aduse aminte de Ilona si de spanzuratii de pe marginea soselei, insa numai sub chipul unei pareri de rau ciudate:
"Acuma nici nu vom trece pe dinaintea casei lor si pe Ilona nu voi vedea-o niciodata, dar trebuie sa trecem negresit printre spanzuratii de care nu voi scapa pana-i lumea lume!"
Soarele frigea din spate. Muntii isi tremurau padurile in mangaierile razelor. Langa soseaua pietroasa, paraul alerga in vale cu clipiri argintii, ca un copil zburdalnic. Din caruta hodorogita baionetele pe arme se inaltau spre cer, amenintatoare.
Langa podul de peste garla, cotind in soseaua cea mare, Apostol intoarse ochii in dreapta, cautand barem casa Ilo-nei. Dar Lunca era ascunsa dupa coasta.
Apoi se apropiara de branistea cu spanzuratii. Apostol nu voia s-o mai vaza, si totusi o vazu de indata ce trecura de cotitura a doua Pleca fruntea in fundul carutei, doua scanduri printre care fugea soseaua inapoi Caii, obositi, cum dadura de umbra, isi incetenira trapul, pana ce cazura la pas. Cand zari sublocotenentul spanzuratii, nu-si mai putu stapani uimirea si chiar o bucurie, parc-ar fi descoperit o mare noutate.
― Uite, uite ce interesant! striga privind cu atentie cand in dreapta, cand in stanga.
Lasa la pas, baiete, asa, sa vedem mai bine, ca-i foarte interesant! Noi, pe front, traim ca sub pamant habar n-avem ce-i pe lume Toti trebuie sa fie spioni, desigur A, fireste, spioni si tradatori! Uite da Cati sunt? Stai trei sapte Bravo!
Generalul nostru arde, ehei, nu glumeste!
Rase zgomotos, larg, si se intoarse spre Bologa, vrand sa-i spuie ceva, ca si cand ar fi uitat ca-i arestat. Vazandu-i insa capul plecat si gatul alb, lung si subtire, isi aduse aminte, isi curma brusc veselia si, cuprins de rusine, se rasti la vizitiu:
― Da-i drumul, dobitocule! Ce vrei, sa ne apuce pranzul aici? Sau n-ai mai vazut oameni spanzurati? Dobitocule, dobitocule!
Apostol, cu ochii in fundul carutei, zari printre scanduri, pe soseaua care fugea inapoi, un gatej stramb, intocmai forma crengii de pe copacul cu spanzuratul singuratic, in stanga, il cutremura o spaima ciudata si, ca o rugaciune, incepu sa murmure din buze:
― Dumnezeu Dumnezeu
Repetand acelasi cuvant cu nadejde fierbinte, i se cobori in suflet increderea si-si zise, ridicand capul spre albastrul insorit al vazduhului:
"De ce sa mor? Nu vreau sa mor! Viata e doar Viata!"
Si indata simti nevoia poruncitoare sa vorbeasca, sa se dezmorteasca si sa arate ca traieste. Se uita inviorat la sublocotenentul amutit si zise cu glas umed si cu ochii zambitori, parca ar fi spus o veste de necrezut:
― Frumoasa vreme, asa-i? Lumea-i totdeauna frumoasa toata lumea
Sublocotenentul tacea zapacit. Apostol il apuca de brat si urma, grabit, ingrijorat sa nu uite ce vrea sa zica:
― Vorbeai adineaori despre diferite cazuri de dezertare Ei camarade, esti inca tanar si Stii ca eu azi la noua trebuia sa fiu la Curtea Martiala ca judecator, fireste nu-i ridicol acuma? Am mai fost o data in Curtea Martiala cu un caz foarte interesant Un sublocotenent ceh, unul Svoboda N-ai priceput? Svoboda, ceh, spanzurat
Caruta hurduca atat de rau, ca gandurile lui Apostol se incurcara. Isi dadea seama si totusi continua cu incapatanare sa povesteasca sublocotenentului "cazuri" si sa-i explice ca intentia lui Hurducarile se inteteau si Apostol era nenorocit ca vor sosi in Faget inainte de a fi avut vreme sa se lamureasca deplin, sa inteleaga si sublocotenentul cum stau lucrurile, ca si cum ar fi fost in fata unui judecator de care atarna soarta lui.
3
Cam in acelasi loc unde aseara statuse de vorba cu pretorul si cu primarul, Apostol
Bologa, intre patru soldati cu baioneta la arma, astepta acuma intoarcerea sublocotenentului care intrase sa anunte sosirea prizonierului. In fundul ograzii aceleasi doua automobile si parcul de motociclete, langa hambarul cu arestatii, parca aceeasi santinela, in coridor si inaintea usii din stanga, aceeasi ingramadire de soldati Si pomii infloriti in spatele acaretelor, si fantana cu cumpana in mijlocul curtii Numai soarele lumina mai vesel, si oamenii, din ograda, din ferestre si chiar din ulita, se oprisera in loc, uitandu-se la ofiterul intre baionete, cu hainele murdare si rupte, cu fata tabacita de osteneala si de emotii
Apostol simtea toate privirile ca niste sageti drept in inima si iar incepu sa bolboroseasca: "Dumnezeu Dumnezeu" ca o aparare impotriva rusinii grele ce-i molesea intreaga fiinta. Avea privirile tintite spre varfurile prunilor infloriti ce se inaltau deasupra coperisurilor din fundul ograzii si astfel nu vazu pe groparul Vidor care, iesind din casa primarului, se apropie cu capul gol, necrezand ochilor, ingrozit.


― Ce s-a intamplat, domnule locotenent? balbai groparul, la cativa pasi, cu glas plangator. Noi am crezut aseara ca te-ai dus acasa, pentru Ilona si iata ca Vai de mine, vai ce nenorocire!
― Da, pentru Ilona, rosti Bologa tresarind, intorcand privirea spre Vidor cu o palpaire de bucurie.
In aceeasi clipa insa isi aminti ca hartia pe care i-a aratatei Varga, azi-noapte, era harta cu pozitiile si se intreba, in gand, ce-a vrut sa zica Varga cand i-a aratat-o si de ce i-a aratat tocmai harta cu pozitiile?
― Inapoi! Nu-i voie! bufni un soldat, morocanos, catre groparul care incerca sa se mai apropie si care se retrase indata ca muscat de sarpe.
Printre soldatii gramaditi la usa, aparu sublocotenentul, facand semn escortei sa inainteze cu prizonierul
Intr-o odaie plina cu mese de scris de toate felurile, pretorul astepta nerabdator.
Fusese instiintat chiar in cursul noptii si pregatise tot pentru accelerarea lucrarilor. In sfarsit, avea un "caz exceptional"! isi freca mainile si umbla de ici-colo, lovindu-se de colturile meselor. Pe fata ii juca multumire si emotie. La o parte, langa un birou, sedea plutonierul cu fata cenusie, framantand intre degete un toc cu penita noua.
Cand intra Bologa, pretorul se opri in dosul unei mese, asculta grav raportul sublocotenentului, lua pachetul cu "obiectele" prizonierului si iscali ceremonios o dovada de primire. De indata ce pleca insa sublocotenentul, fata pretorului isi recapata expresia de satisfactie, incat Apostol zambi inseninat si cu o incredere frateasca.
― Ei, domnule, zise pretorul cu un glas blajin, intocmai ca ieri cand a sosit Bologa cu automobilul, sa procedam repede si sistematic, sa nu pierdem vremea! Nu-i asa?
Scrie, plutonier! Dumneata, poftim, ia loc colea, mai aproape!
In vreme ce pretorul dicta plutonierului introducerea obisnuita, Apostol Bologa se aseza pe un scaun, intre cele doua mese de scris, linistit si stapanit numai de un simtamant suparator de rusine. Apoi pretorul citi raportul lui Varga de doua ori, dand din cap foarte multumit, desfacu pachetelul si examina cu mare atentie fiecare lucrusor, zambind uneori ca omul care-si vede confirmate presupunerile, crescand astfel in propria-i pretuire.
― Iar acuma te rog sa raspunzi, scurt, militareste, la intrebarile ce ti le voi pune! murmura pretorul, fara sa-l priveasca si continuand cercetarea "pieselor de convingere".
Apostol, cuprins deodata de o dorinta violenta de a-si descarca inima, raspundea grabit, de-abia stapanindu-si limba, incercand la fiecare intrebare sa explice pretorului indemnurile tainice, adanc sufletesti. Pretorul insa il intrerupea mereu cu intrebari noi, uimitoare, adaugand ca pe el il intereseaza numai faptele precise, clare, nu explicatiile.
Vorbind, Apostol se incalzi si i se aprinse fata, iar in ochi i se ivi o stralucire stranie. In cele din urma intreruperile il enervara, incat se scula si zise cu glas ascutit:
― Domnule capitan, eu nu vreau sa ascund nimic, nici o umbra, nici un amanunt care ar putea contribui la limpezirea situatiei! Dimpotriva, vreau sa-mi deschid inima ca in fata unui duhovnic, domnule capitan, sa se inteleaga cum mi s-a zdruncinat echilibrul sufletesc
― Nu uita ca eu sunt numai judecatorul care doreste sa afle adevarul si nicidecum duhovnic! raspunse pretorul cu un suras rece si putin batjocoritor. Deocamdata avem un punct castigat: incercarea de dezertare, marturisita, nu-i asa?
Bologa, mirat de surasul lui, tacu.
― Vasazica, marturisita si recunoscuta, urma pretorul. Motivele? Hm Sper ca vom descoperi si motivele, incetul cu incetul D-ta te rog sa-mi dai lucruri concrete, nu echilibre sufletesti! In orice caz, numirea in juriul unei Curti Martiale, recunoaste si d-ta, nu poate fi un motiv de dezertare la inamic, nu-i asa? Daca constiinta d-tale nu gasea nici o vina acuzatilor, ramanea libera sa faca opinie separata A imparti dreptate sau a pedepsi pe cei vinovati nu-i o crima, ci o datorie pentru orice om! in privinta aceasta d-ta, om cu studii inalte, care maine-poimaine aveai sa joci un rol de seama in societate, tocmai d-ta trebuia sa
― Uneori e mai ingrozitor sa judeci pe altii decat sa fii judecat! zise Apostol, parca i s-ar fi aprins lumina mare in suflet.
― Da, fireste, cand cineva Despre aceasta mai tarziu! facu pretorul, frecandu-si iar mainile. Apoi, luand harta desfasurata si punandu-i-o sub ochi, adauga triumfator si mandru: Dar aceasta cum se potriveste cu povestea echilibrului sufletesc? Esti bun sami explici?
Apostol pali. Intr-o secunda ii trecu prin creieri cum a mintit aseara ca a uitat ceva si cum a luat harta numai ca sa-si acopere minciuna fata de Ilona Si totusi, cand a puso in buzunar, a simtit ca trebuie s-o ia, negresit ii trebuia.
― Asta e schita oficiala, de la serviciul meu, ingana dansul, uitandu-se pe harta si cautand, instinctiv, drumul pe unde a vrut sa treaca dincolo si locul unde s-a intalnit cu
Varga.―
Stiu sunt si eu militar, zise pretorul cu dispret. Dar cum a ajuns in buzunarul d-tale? Si tocmai cand incercai sa dezertezi la inamic?
― Fiindca fiindca bolborosi Apostol, incurcat, rosind brusc si apoi oprindu-se rusinat ca iar era sa minta.
― Sa-ti spun eu cum, relua pretorul, privindu-l lung, cercetator. Fiindca n-ai vrut sa mergi cu mana goala! Nu-i asa?
Bologa nu raspunse si nici nu se uita in ochii pretorului care, dupa o mica pauza, continua, indoind harta si aruncand-o pe birou.
― Si acuma sa-ti explic tot eu si motivele cele adevarate pe care d-ta cauti sa le acoperi cu basmele echilibrelor sufletesti!
Mai dinainte de a sosi Apostol, pretorul descoperise "motivele cele adevarate" si interogatoriul urmarea numai confirmarea descoperirii sale. Cei sapte spanzurati impreuna cu cei doisprezece din hambar erau membrii unei vaste organizatii de spioni si tradatori, cuibariti in inima diviziei din pricina indolentei generalului care nu l-a ascultat pe dansul. Fireste ca asemenea grupare criminala nu putea lucra atat de tainic fara o conducere deosebit de iscusita. Cei prinsi nu-si marturiseau nici in fata streangului vinovatia, o dovada minunata de soliditate a organizatiei. Ambitia lui secreta a fost, de la inceput, sa puna gheara pe seful bandei. Aceasta poate ca i-ar dobandi si o decoratie, in afara de cresterea prestigiului inaintea tuturor. In sfarsit, Bologa! Pretorul se mira numai cum de nu s-a gandit la el mai de mult si nu l-a supravegheat. Bologa, roman, pe frontul romanesc era la mintea omului! Daca n-ar fi venit intamplarea in ajutorul justitiei, criminalul si-ar fi putut continua opera nesuparat de nimeni: ofiter cu decoratii, erou cine sa-l banuiasca? Numirea lui in juriul Curtii i-a incurcat toate itele. Cum sa condamne el, seful bandei, tocmai pe complicii sai? Ar fi riscat ca vreunul din acuzati, vazandu-l in juriu, sa se revolte si sa-i rupa masca! Decat sa se expuna unei eventualitati atat de primejdioase, Bologa a ales calea cea mai buna, fuga la dusmanul pe care l-a slujit cu credinta si unde il asteptau, desigur, recompense si mai grase. De aceea a luat si harta, in care a insemnat cu precizie nu numai pozitiile trupelor, ci si locurile diverselor servicii ale diviziei, pana si casa aceasta, unde se afla cancelaria pretorului, ca sa-l bombardeze si sa-l omoare si pe el intr-o zi aviatorii dusmani
Apostol Bologa asculta intai uluit constructia pretorului, pe urma zambi nepasator, ca si cum ar fi auzit o aventura straina. Cand intelese insa ca e serios si ca de
"constructia" aceasta depinde poate viata lui, i se paru ca de un ceas isi terfeleste sufletul si-l cuprinse o sila nespusa de toata lumea. De aci incolo nu-l mai interesa ce spune pretorul. Intoarse ochii spre fereastra si vazu tocmai chioscul pe care i-l aratase ieri primarul si unde voia sa-i dea locuinta. "Acum nu va mai sta pustie casa de papusi", se gandi el zarind in coridorul chioscului un soldat inarmat, ajungand cu capul pana la streasina
Pretorul incerca sa-l mai descoase, dar Bologa nu mai raspunse nimic.
― Bine, nu esti obligat sa raspunzi, zise pretorul, netulburat, clipind repede. Avem dovezi destule si vom mai avea Asa! Atunci, citeste procesul-verbal si iscaleste, te rog!
Apostol nu se misca. Pretorul il masura un rastimp, putin nervos, stapanindu-se, si pe urma vorbi facand ochii mici:
― Fireste, nu te pot sili sa iscalesti Trebuie sa stii insa ca aceasta nu va impiedica mersul justitiei! Asa! Sa nu crezi cumva ca Se intrerupse si adauga catre plutonier:
Vei duce pe acuzat la inchisoare, fiindca deocamdata am terminat Sper ca ai luat masurile? Apoi vei pleca indata la Lunca, vei face o perchezitie foarte minutioasa la locuinta acuzatului si-mi vei aduce toate bagajele si mai ales hartiile!
Afara, in prag, soldatii se dadura la o parte. Soarele de mai saruta obrajii prizonierului. In mijlocul ograzii generalul Karg discuta gesticuland cu un colonel.
Plutonierul saluta foarte teapan. Apostol simti bine privirea generalului, furioasa si indignata, dar nici nu se sinchisi. Trecand pe langa casa primarului, intalni in usa pe groparul Vidor si pe primareasa, amandoi cu ochii spre el, ingroziti si cu lacrimi de mila. Le raspunse cu un zanbet plin de credinta, parca le-ar fi spus ca toate acestea n-au nici o importanta.
Urca treptele casutei si vazu de-aproape soldatul incremenit in coridor: inalt, foarte slab si desirat, cu fata supta si galbena, cu hainele largi si soioase, dandu-si mare silinta sa para martial. Plutonierul deschise larg usa, lasand pe Apostol sa treaca inainte.
― Daca doriti ceva, va rog sa ma chemati pe mine Am sa va trimit indata cafeaua sau, daca doriti, ceai
Astepta doua clipe si, neprimind raspuns, iesi tragand usa. Invarti cheia de doua ori in broasca, apoi puse si un lacat mare, petrecand prin belciug. Urmara instructiile santinelei, cu glas tare, inadins, sa auda si prizonierul: sa nu se miste din coridor, sa priveasca din cand in cand pe fereastra, sa-l strige daca s-ar intampla ceva Soldatul trebui sa repete de trei ori instructiile. Pe urma plutonierul cobori treptele de scanduri
4
Apostol Bologa ramase in mijlocul odaitei cu ochii la ferestruica de langa usa.
Tresari auzind cheia in broasca si asculta instructiile santinelei, neclintit, parca ar fi fost tintuit locului. Mai auzi pasii plutonierului, pe trepte, trei, apoi altii, de bocanci, in coridor si in sfarsit, in geam, vazu un patrat din pantecele soldatului cu tunica verzuie, incretita, cu cartusierele negre si cureaua armei stransa de o mana noduroasa, cu pielea crapata si foarte murdara.
Se uita imprejur, cum face omul cand intra intaia oara intr-o casa noua. Isi plimba ochii pe masa lipita de perete, pe patul asternut, in colt, pe scaunul de la picioare, fara speteaza, pe lavoarul din cellalt colt Isi scoase casca incet, fara zgomot, si o aseza cu bagare de seama pe scaun. Isi netezi parul pe tample, cu amandoua palmele, de multe ori, parc-ar fi vrut sa-si potoleasca o durere. Apoi merse pana la usa, patru pasi, se intoarse langa masa. Peretele era varuit cam de mult si varul plesnise. Se rezema cu mainile de dunga mesei. Scandurile nu se impreunau bine si crapatura dintre ele era astupata, neagra, desi tabla trebuie sa fi fost frecata de curand cu lesie si nisip. Pe marginea dinspre perete, in litere sapate cu briceag, scria: "Aici am suferit zile".
"Stegarul bosniac, se gandi Apostol, amintindu-si vorbele primarului. Oare de ce nu spune cate zile?"
Simti atata lene in creieri, ca nu-si mai urmari gandul. Isi dadu seama de aceasta si facu cativa pasi, sa-si vie in fire. Ii aparu in minte figura pretorului si se aseza pe pat, leganandu-si picioarele din genunchi in jos. Acuma fereastra era o cruce de lemn intr-un patrat alb.
"Trebuie sa fie peretele cancelariei pretorului, isi zise dansul si, inchipuindu-si iar infatisarea pretorului, continua ritmic: Dobitoc dobitoc dobitoc"
Apoi venira amintiri randuite frumos, una dupa alta, toate numai din clipa intalnirii cu Varga incoace. Ii defilau prin suflet secundele, fiecare plina cu viata, cu niste basici de sticla, vazandu-le continutul. Treceau insa cu o iuteala vertiginoasa, ca un film invartit nebuneste, si totusi se deosebeau precis, ametitor de precis Erau mii, poate milioane, si se scurgeau intr-o singura clipire, si reveneau in momentul imediat urmator, neincetat, neobosite Si el rascolea prin ele ca intr-un joc bizar si, privindu-le, murmura:
"O secunda mai puternica decat o viata de om"
Peste cateva clipe i se paru ca a gresit si adauga, clatinand din cap:
"Viata omului nu e afara, ci inlauntru, in suflet Ce-i afara e indiferent nu exista numai sufletul exista Cand nu va fi sufletul meu, va inceta de a mai fi tot restul restul"
Prin geam vazu, in ograda, doi soldati care treceau tinandu-se de mana. Atunci isi schimba firul gandului, urmand:
"Si totusi restul hotaraste soarta sufletului meu Si restul depinde de alt rest
Pretutindeni dependenta Un cerc de dependente in care fiecare veriga se mandreste cu independenta cea mai perfecta! Numai Dumnezeu"
Cheia se invarti de doua ori in broasca, usa se deschise si un soldat puse pe masa o tava incarcata. Plutonierul, inainte de-a zavori, zise respectuos:
― Aveti si cafea, si ceai la alegere
Cu mainile sprijinite pe marginea patului, cu picioarele atarnand nemiscate,
Apostol se uita lung la tava de pe masa. Isi aduse aminte ca n-a mancat de ieri de la pranz. Se scula si sorbi cu pofta ceaiul. Apoi se simti coplesit de o apatie grea. Nu-i mai pasa ca e inchis intr-o odaita, cu santinela la usa Se intinse pe pat cu fata-n sus si inchise ochii. Statu asa, fara ganduri, un rastimp care i se paru o vesnicie. Apoi arunca o privire pe cadranul ceasului-bratara.
"Unsprezece! se gandi cu deceptie. De-abia o ora a trecut de cand sunt aici Daca va trece vremea tot asa de incet, am sa-mi pierd mintile!"
Sari jos si incepu sa umble de ici-colo, incercand sa-si lamureasca deplin situatia.
In creieri i se framantau numai crampeie de ganduri, dar inima ii tremura de frica si tulburare.
Avea acuma intuitia ca il asteapta ceva ingrozitor, ceva ce ii ameninta insasi temelia fiintei Se opri in dosul usii, cu ochii in gol, si deodata ii rasari creanga groasa din copacul spanzuratului singuratic, ca un brat care arata inainte, in viitor, o tinta hotarata Ii veni sa tipe, sa se apere si anevoie izbuti sa porneasca de colo pana colo, din ce in ce mai grabit, framantandu-si mainile incrucisate la spate Se silea sa gaseasca o aparare impotriva pretorului si o gasi in faptele din trecut.
"O ratacire intamplatoare nu cumpaneste cat o fapta vitejeasca, murmura cu noua incredere. Cine a fost in lupta stie ca orice viteaz are si momente de sovaire. Dar o singura ratacire nu poate sterge o viata intreaga de fapte, oricat ar umbla pretorul sa ma ponegreasca"
Incetul cu incetul se potoli. Dragostea de viata ii nascocea mereu argumente si dovezi salvatoare. Pe urma va incepe o viata noua din temelie, cladita pe realitati, nu pe himere. Toata viata lui trecuta a crescut dintr-o radacina bolnava pe care trebuie sa si-o smulga din suflet chiar de-acuma. Alt suflet ii trebuie, ferit de vesnicele ezitari si chibzuiri, capabil de-a infrunta lumea asa cum este, iar nu cum o zugraveste o inchipuire subreda. Meditatiile starnesc numai conflicte cu lumea.
"Atarna mult de cine va fi in juriu, isi zise deodata, cur-mandu-si gandurile.
Precum si de aparator! Cine-o sa ma apere? A, da Klapka I-am spus pretorului A fost prima intrebare si primul raspuns"
Klapka? Poate ca ar fi fost mai folositor un militar viteaz, ale carui cuvinte sa zguduie si sa convinga sufletele militarilor din juriu Klapka? Cine stie daca nu
Klapka e pricina prabusirii?! El a venit cu padurea spanzuratilor si i-a picurat in inima indoielile Viata e un povarnis cu un capat in cer si cu cellalt in neant. Omul trebuie sa faca imense sfortari sa stea in picioare, iar cand a inceput pravalirea, nimeni nu-i mai poate reda echilibrul.
"M-am amagit cu vorbe, parca viata s-ar calauzi cu vorbe"
Atunci ii aparu in suflet Ilona si indata simti o caldura binefacatoare, ca si cum chipul ei i-ar fi umplut inima de o iubire vie, ca o lumina uriasa, in care se cuprindeau toti oamenii si toata lumea. Fericit, cu privirile stralucitoare, sopti in nestire:
"Iubirea traieste vesnic, fara inceput si fara sfarsit Prin iubire cunosti pe
Dumnezeu si te inalti pana la ceruri"
Se scufunda cateva clipe intr-o liniste adanca peste care sufletul lui plutea lin si se legana ca o frunza pe oglinda unei ape fara unde.
Apoi se scutura si porni iar, prin odaita, ascultandu-si pasii, care bateau pe podele cu lovituri regulate, ca limba unui ceasornic Ganduri subtiri ca niste ace lungi ii intepau creierii si-l usturau. Se opri. Intepaturile se risipira brusc, lasand in urma un zumzet apasator.
"Mi-am pierdut cumpatul, isi zise dansul cu amaraciune. Mintea, impreuna cu legile si disciplina ei, se zdruncina ca o masina intre ale carei roti ai zvarlit un bolovan, de indata ce e pusa in fata zidului ce desparte fiinta de nefiinta Mai bine sa dorm si sa treaca peste mine intamplarile in voia lor!"
Se tranti iar pe pat, cautand sa alunge gandurile, care totusi veneau sa-l chinuiasca, intocmai ca niste vrajmasi fara indurare. In rastimpuri ii soseau in ajutor zgomote de afara, schimbarea santinelei, cate un huruit de motor, cate un strigat manios Apoi pranzul Si iar gandurile, mereu gandurile
Spre seara auzi pasii plutonierului: poate ca-l cheama pretorul Se bucura. Barem va mai scapa de tirania gandurilor. Plutonierul impinse usa de perete si ramase in coridor.
In prag insa, cu o tava de lemn pe care aducea cina, se ivi Ilona Apostol sari in picioare, fermecat, ca in fata unei naluciri ispititoare. Ilona se duse la masa, aseza vasele si tacamurile, cu ochii numai la el. Pe obraji avea urme proaspete de lacrimi, iar in ochi si pe buze un zambet de imbarbatare, umil, sfios, sub care incerca sa-si ascunda o groaza cumplita Goli tava si mai statu o clipa, neclintita, murmurand de cateva ori, domol, ca un susur:
― Dumnezeu n-ai grija. Dumnezeu
Apoi iesi cu privirea in pamant. Apostol o vazu coborand cele trei trepte. Se freca la ochi, buimacit. Plutonierul intra si, aprinzand lampa atarnata de o grinda, zise incet, sa nu-l auda santinela:
― Atata mi-a batut capul primarul, si fetita atata a plans, ca mi-am calcat pe inima si i-am dat voie sa va serveasca Fata s-ajurat ca se omoara daca n-o las Oameni suntem, domnule locotenent Numai sa luati seama, va rog mult De-ar afla domnul capitan, pe cat e de inversunat, ar fi vai si amar de mine
Bologa statea in acelasi loc, inlemnit, cu fata aprinsa de o bucurie coplesitoare. Nu se mai simtea singur, si sufletul ii era inflacarat de speranta. Sopti intr-un extaz de rugaciune:
― Dumnezeu
5
A doua zi, dis-de-dimineata, veni Klapka, nervos, agitat. Plutonierul statu afara, cu santinela, langa usa inchisa, cu ceasornicul in mana.
― N-avem decat cel mult o ora, incepu Klapka repede, strangandu-i mana puternic.
Atata mi-a ingaduit pretorul, si inca exceptional Dar nici n-am nevoie de mai mult, fiindca stiu tot, tot Sunt de-aseara aici si cunosc toate amanuntele, numai din dosarul alcatuit de bunul nostru magistrat Cand s-a aflat ca eu sunt aparatorul, m-au inconjurat si groparul, si primarul, si fetita logodnica ta Biata fata! Ce suflet! Acuma nu ma mir cum ai putut sa Acuma inteleg perfect S-au sfatuit cu mine ce-ar putea face ei pentru salvarea ta. Groparul, inimos om, s-a oferit sa sparga binisor peretele casutei, in fund, sa scapi prin fuga Copilarii de om batran! Nevasta primarului s-a aruncat aseara la picioarele generalului, a plans, s-a rugat sa te ierte Generalul se zice ca o respecta mult, pentru ca femeia ii gateste niste mese imparatesti A obtinut atata, ca generalul sa nu intervie impotriva ta, sa lase Curtea sa judece in deplina independenta. Vasazica si viata ta se afla in mainile juriului! Cu o aparare viguroasa si isteata sper sa evitam Dar depozitia ta e ingrozitoare si revoltatoare! Iti bagi gatul in streang, Bologa, de bunavoie! Noroc ca ai avut prezenta de spirit sa nu iscalesti De aceea am cerut un supliment de instructie si, dupa staruinti colosale, am izbutit. Acuma sa ma ajuti si tu, intelegi? Intai vei renega prima depozitie, dar, stii, foarte energic, pe urma vei tagadui categoric ca ai vrut sa dezertezi la inamic Restul ramane in sarcina mea Am sa gasesc eu explicatii plauzibile in privinta ratacirii tale, noaptea, prin liniile de transee pe care nu le cunosteai Chiar harta, asupra careia pretorul se straduieste sa-si intemeieze acuzatia de spionaj si tradare, cred ca am s-o spulber cumva din dezbateri In sfarsit, trebuie sa avem speranta, Bologa! Trebuie!


Klapka, vorbind, isi trasese scaunul langa masa si se asezase. Apostol, calm, in picioare, cu spatele spre fereastra, privea inscriptia zgariata la marginea scandurii: "Aici am suferit" Cand capitanul tacu intrebator, Apostol zise rar, uitandu-se drept in ochii lui:
― Cand voi fi judecat?
― Peste trei ore da la zece negresit, balbai Klapka, surprins.
Bologa intoarse ochii iarasi la inscriptie, o silabisi si urma domol:
― Atunci, ce nevoie de?
Nu sfarsi, dar Klapka intelese si sari de pe scaun, intepat, aproape furios, il apuca de umar si-l scutura, sasaind:
― Trezeste-te, omule! Esti nebun? Nu-ti dai seama ce te asteapta?
― Moartea, zise Apostol, privind iar in fata, cu o umbra de suras pe buze.
― Streangul, Bologa! Auzi? Streangul! sopti capitanul, rosind si uitandu-se, fara sa vrea, la gatul lui strans in gulerul inalt al tunicii. Numai un om nebun isi vara gatul in lat, cand viata ii surade si-i fagaduieste Esti dator sa traiesti! continua apoi, dupa o pauza, mai potolit, batandu-l pe umar. Cand ti se imbie o portita de scapare aproape sigura, n-ai dreptul sa te codesti, nu ti-e permis! Am fost si eu in situatia ta, poate putin mai usoara putin Vedeam spanzuratoarea in temnita, da si stiu ca moartea, cand o privesti prea adanc si indelung, incepe sa te ademeneasca. Dar trebuie sa te smulgi din ademenirea ei, Bologa, caci orice viata e mai buna ca moartea! Ti-am spus si alta data Viata e reala, pe cand dincolo de moarte
― Cine stie daca dincolo de moarte nu e adevarata viata? raspunse Apostol cu glas taraganat, lenes. Daca ai fi venit ieri cu portita aceasta, poate ca te-as fi sarutat si mi-ai fi luat o piatra de pe inima Caci ieri viata m-a torturat ingrozitor cu niste cleste de foc ingrozitoare! Aseara insa am vazut pe Ilona si m-am regasit, mi-am regasit iubirea
Altfel cum as fi indurat o noapte intreaga aici, singur? Acuma mi-e sufletul linistit
De ce sa reincep chinurile? Nu mai vreau nimic. Iubirea imi ajunge, caci iubirea imbarbateaza deopotriva pe oameni si pe Dumnezeu, viata si moartea. Iubirea cea mare e aici, in odaita aceasta O respir in fiecare clipa E in mine si in afara de mine, in tot cuprinsul infinitului Cine n-o simte nu traieste aievea; cine o simte traieste in eternitate Cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii, caci ea stapaneste si dincolo, pretutindeni, in toate lumile existente si inexistente Poate sa ma mai ispiteasca viata, poate sa mai sufar, dar
Klapka il asculta nerabdator, ingrijorat. Cuvintele lui i se pareau rodul fricii de moarte. In cele din urma il intrerupse:
― Dragul meu, nu-ti dai seama oare ca aiurezi? Asemenea fantasmagorii poate sa-si ingaduie omul cand e acasa, la birou, odihnit, sau in momente de entuziasm, intr-o discutie, nu insa in fata mortii!
― O inchipuire care impaca sufletul e tot ce poate dobandi omul in viata! murmura
Apostol, cu o stralucire mare in ochi.
― Dar bine, omule, tu vei muri ca dezertor si spion, si tradator, in sfarsit ca un criminal, iar nu ca apostol al iubirii! se infurie iarasi capitanul, adaugand: Sa stii ca, de vei continua tot asa, o sa te declar nebun in fata Curtii si tot am sa te scap!
― Criminal? zise bland Bologa. Orice mormant e lacas de iubire, fiindca
― Destul, inceteaza, Bologa! facu Klapka, indignat. Nu mai vreau sa-ti ascult balivernele! Am venit sa te salvez, nu sa ascult nerozii Astea sa le spui pe urma, dupa ce va fi trecut primejdia!
― Crezi ca o viata smulsa prin minciuna ar mai avea vreun farmec sau vreun pret? intreba Apostol, cu alta voce.
― Minciuna care poate salva o viata de om e mai pretioasa decat toate adevarurile! raspunse capitanul cu hotarare. Eu imi voi face datoria pana la capat! Am sa te scap chiar impotriva vointei tale si sunt sigur ca mai tarziu o sa-mi multumesti! Pentru tine am trecut peste suspiciunile care ma inconjoara Nu-mi pasa! Numai sa nu-mi pui bete-n roate! Atata te rog Va veni pretorul ajuta-ma! Te implor! Ramai cu bine si
Dumnezeu sa-ti lumineze gandurile!
Ii stranse amandoua mainile, privindu-l lung in ochi, cu indemn si caldura, ca un parinte pe un copil nesocotit. De la usa ii mai sopti:
― Vointa, Bologa!
Plutonierul saluta si, indata ce cobori Klapka, se repezi in odaita, se uita imprejur, cercetator, infricosat. Pretorul ii poruncise, de repetate ori, sa fie cu ochii in patru ca nu cumva prizonierul sa se sinucida. Acuma tremura sa nu fi lasat capitanul vreo arma.
Desi nu mirosi nimic suspect, zise rugator si moale:
― Sa nu ma nenorociti, domnule locotenent, din suflet va rog! Eu fac tot ce pot si chiar mai mult, dar sa nu ma nenorociti
Apostol pricepu si zambi. Raspunse prin o ridicare de umeri si se lungi pe pat, obosit. Se odihni vreo zece minute, apoi incepu sa masoare cu pasii odaita in lung si-n lat Asa il gasi pretorul, care veni, cu o servieta umflata la subsuoara, ordonand plutonierului sa inchida usa si sa ramaie inlauntru.
― Aparatorul d-tale, zise pretorul rece, grav, punand servieta pe masa, ne-a comunicat ca mai ai de facut niste declaratii de mare importanta, care ar putea sa modifice radical convingerea mea chiar in privinta calificarii faptei d-tale. Desi nu-ti ascund ca ma indoiesc, totusi, cu permisiunea si din ordinul excelentei-sale, sunt gata sa inregistrez orice ai mai avea de spus asupra
― M-am razgandit Nu am de adaugat nimic! raspunse Apostol repede, ca si cum i-ar fi fost teama sa nu intarzie.
Pretorul, care tocmai facuse semn plutonierului sa treaca la masa si sa scrie, se intoarse brusc spre Bologa, intai mirat, pe urma cu o satisfactie triumfatoare:
― Eram sigur! izbucni falnic. I-am si spus capitanului Klapka Parca nu cunosc eu psihologia vinovatilor? De altfel, nici n-ar fi demn pentru un ofiter, chiar in cazul d-tale, sa recurga la minciuni. Omul, cand a savarsit ceva, sa aiba curajul raspunderii!
Apostol nu-si putu stapani un zambet auzind sfaturile pretorului si mai ales tonul martial cu care i le spunea. Pretorul insa, multumit cum era, nici nu se mai uita la el si dadu sa plece. Isi aduse aminte c-a lasat servieta pe masa.
― A, da, sa nu uitam, zise atunci, cautand in servieta si scotand o scrisoare:
Poftim! s-a gasit de ieri la locuinta d-tale probabil ca ieri a sosit Nu ti-am putut-o da pana ce n-am gasit cine sa mi-o traduca, fiindca e in romaneste
Dupa ce ramase singur, Apostol desfacu scrisoarea de la maica-sa si o citi, incet, rar, sa o priceapa mai bine sau sa-si incerce inima.
O citi a doua oara, si tot nu intelese nimic. Cuvintele ii patrundeau in creieri, fara sens, ca niste semne moarte. In vreme ce-i alunecau ochii peste randurile negre prin minte i se plimba un singur gand, stapanitor si tulburator:
"Acuma plutesc intre viata si moarte, intre cer si pamant, ca omul care si-a taiat craca de sub picioare si asteapta sa cada fara sa stie barem unde va cadea"
6
― Bologa, te implor, ajuta-ma! sopti Klapka, in cancelaria pretorului, transformata in sala de sedinte, inainte de-a incepe dezbaterile.
Apostol avea ochii mai adanciti in cap si rosii, incercuiti cu dungi vinete, si obrajii de o paloare stravezie, in care se desenau vinele albastre sterse. Pe varful limbii ii staruia un gust sarat de lacrimi, iar in cerul gurii, o uscaciune necacioasa, ca dupa un somn cu cosmare. In suflet insa ii salasluia linistea, ca o domnita cu mainile moi si calde. Se simtea foarte bine si se uita cu mare curiozitate imprejur, ca si cum niciodata nar mai fi umblat pe aici, desi odaia era ca si ieri, doar ca birourile fusesera adunate in fund spre a face loc mai larg inaintea unei singure mese lungi, invelita cu postav verde si impartita in doua, la mijloc, de o cruce alba de metal! Apostol examina pe toti ofiterii care sedeau la masa lunga, tepeni, drepti, solemni si aproape speriati. Se bucura vazand ca presedintele juriului e colonelul de odinioara, cu fata colturoasa, din tren, pe care-l intalnise in compartimentul generalului si care ii luase apararea Acuma parea mai palid, si in privire avea ceva Pe ceilalti nu-i cunostea nici barem din vedere, afara de locotenentul Gross, care tinea capul in jos, ca si cand i-ar fi fost rusine. Apostol se uita mai indelung spre dansul, vrand sa-i intalneasca negresit privirea, sa-l intrebe cum se face ca a primit sa judece pe un camarad si sa-i arate ca, iata, el nu-i nici sarlatan, nici smintit, fiindca mai bucuros a fugit decat sa mai osandeasca
Cand isi auzi numele, rostit cu glas tare, tresari, mirat: de ce striga tocmai numele lui? Raspunse "prezent" si nu se dumeri nici cand colonelul ii puse intrebari neobisnuite, ca unui strain. Totusi, fara a se gandi la ce spune, raspundea corect, se uita in ochii colonelului, isi dadea seama ca in clipele acestea se cantareste viata lui si auzea parca un falfait straniu de aripi care starnea un vant rece in sala. Dar in inima ii picurau de undeva, neincetat, stropi de amaraciune, din care i se raspandea in tot corpul o frica lenta, ca o caracatita dezgustatoare. Incerca sa se apere si nu putea si, din pricina aceasta, simtea ca va trebui sa izbucneasca intr-un hohot de plans. I se parea ca presedintele vorbeste atat de taraganat, ca trece un secol pana ce sfarseste o intrebare la care el raspunde in trei cuvinte vertiginoase.
Apoi, langa mescioara pretorului, cineva incepu sa citeasca ceva, cateva minute, cu glas ciudat, pronuntand vorbele ciudat.
― Acum spune motivele si imprejurarile dezertarii! zise deodata colonelul, teapan, miscand buzele ca un automat.
Bologa auzi intrebarea, strident, ca un cutit ce cade pe o sticla si o sparge. Si zgomotul acesta ii trezi toate gandurile si simtirile, ascutindu-i-le ca niste brice gata sa-i cioparteasca trupul si sufletul. Se uita spre fereastra si intalni capul pretorului, mandru si increzut, parca el ar fi dezlegat de mult toate tainele lumii. Il supara atata suficienta si intoarse ochii in cealalta parte, unde era Klapka, aparatorul, care, vrand sa-l imbarbateze, ii facu un semn atat de ciudat, ca i se stramba fata, iar Apostol se cutremura si se simti indata parasit si singur ca intr-o campie nemarginita, plina de maracini si buruieni otravitoare. Si totusi atunci i se stinsera toate ingrijorarile si sufletul i se patrunse de incredere mare.
― Dezertare? sopti privind cu ochii stralucitori crucea alba dinaintea presedintelui.
Apoi pleca fruntea si, in tacerea amara ce se impanzi, intrebarea lui pluti cateva momente, ca o mustrare blanda. Si iarasi rasuna glasul colonelului, tremurat, parca o mana nevazuta i-ar fi strans beregata:
― Raspunde la intrebarea mea, locotenent Bologa
Si, dupa o tacere mai grea si amenintatoare, glasul urma, tot sovaitor:
― Vina e covarsitoare, desigur, dar Curtea va asculta cu luare-aminte apararea dtale
Prin urmare, vorbeste
O miscare grabita umplu o pauza scurta. Pe urma tasni, ca un glont, glasul pretorului, revoltat, rotunjind cuvinte care se inaltau pana-n tavan, se izbeau de pereti si plesneau capetele tuturor ca niste palme umede. Pe urma glasul lui Klapka, patetic, protestand staruitor Si amandoua se invarteau ca doua sulite in inima lui Apostol care, nemaiputandu-le rabda, murmura, fara sa ridice capul:
― Mai repede, mai repede, pentru Dumnezeu
Desi ii era gatul uscat si in aer se incrucisau inca urmele glasurilor de adineaori, soapta lui zbarnai prelung in toate urechile si atrase asupra lui toate privirile, intrebatoare si nedumerite.
Urmara repede alte intrebari, din ce in ce mai aspre si mai poruncitoare, care i se infigeau in inima ca niste gheare ascutite si-l strangeau de gat sa-l sugrume. Cand simti ca se inabuse, tresari, ingrozit, galben la fata. Gulerul tunicii i se paru un lat nesuferit.
Cu o smucitura disperata isi rupse gulerul si striga ragusit:
― Omorati-ma! Omorati-ma!
Gestul si strigatul lui starnira uimire si indignare. Colonelul se scula in picioare, cu ochii fulgeratori, si batu cu pumnul in masa, in vreme de Apostol cazu gramada pe scaun, respirand greu, cu obrajii ca varul stins, cu privirile rosii agatate de crucea alba.
In sala se restabili curand solemnitatea si toata lumea isi relua infatisarea grava dinainte. Incidentul fu dezbatut calm cateva minute, apoi trecura mai departe, conform procedurii obisnuite, pe care au tulburat-o putin zvarcolirile unei vieti. Si Apostol statu pe scaun linistit si nemiscat. In urechi ii susurau cuvinte si fraze care nu-l interesau deloc, caci crucea de pe masa ii turna in suflet mangaiere.
Apoi presedintele rosti deodata, sever:
― Acuzatul mai are ceva de spus?
Bologa auzi si intelese intrebarea; nu se clinti insa, ca si cum n-ar fi fost vorba de el.
― Dezbaterile fiind terminate, Curtea va intra in deliberare! zise iar colonelul, suparat.
Pretorul facu un semn si plutonierul se apropie de Apostol.
― S-a sfarsit? intreba el, ridicandu-se brusc de pe scaun, incat plutonierul se sperie. Da? S-a sfarsit!
Se inchina foarte adanc in fata juriului si iesi afara grabit, sprinten
7
― Ei, domnule locotenent, s-a ispravit si asta! De-acuma o sa fiti mai linistit! zise plutonierul, cu un zambet misterios, in odaita. Poftim pranzul va asteapta s-o fi racit Apostol se uita lung la el si vru sa intrebe ceva, dar plutonierul pleca inainte de a-si fi hotarat el intrebarea in minte.
"Oare ce-a zis plutonierul? se gandi Bologa, singur.
Poate ca el stie ceva E vechi in serviciu si a vazut multe cazuri"
Cand isi dadu seama ce sperante se impletesc in gandul acesta, il parasi mormaind:
"Prostii Uite ce prostii ma apuca"
Isi arunca pe pat casca si rase scurt, sec, fals, frecandu-si cosul pieptului cu palmele, ca si cand ar fi incercat sa-si mulcomeasca bataile inimii. Simti in buzunarul tunicii fasait de hartie si se opri voios:
― Acuma sa vedem scrisoarea mamei, s-o intelegem
Doamna Bologa ii scria numai maruntisuri de prin Parva, despre cunoscuti si necunoscuti. Ca Palagiesu se lauda ca Apostol i-a cerut iertare, ca Marta vine mereu pe la ea si se considera tot logodnica lui, ca Domsa ii zice tot "cuscra", ca a facut multe bunatati de sarbatorile Pastilor si ca o sa-i ramaie neatinse fiindca e singura si amarata, ca l-a visat in noaptea de Vinerea Mare foarte urat si a dat o slujba chiar in ziua intaia de Pasti ca sa-l fereasca bunul Dumnezeu de primejdii
"Biata mama! isi zise Apostol cu un zambet umed. De-ar sti ea in ce primejdie ma zbat eu acuma! cand va afla vestea Trebuie s-o afle de la mine sa afle barem ca tot ea mi-a alinat inima in ceasurile din urma, ca si in cele dintai ale vietii mele pamantesti!"
Trase scaunul langa masa si, gustand din mancarile racite ce-l asteptau de mult, mai citi de cateva ori scrisoarea oprindu-se de fiecare data la visul urat si cautand sa ghiceasca ce anume o fi visat maica-sa.
Cand veni plutonierul cu un soldat sa ia vesela, Apostol ceru hartie si cerneala.
Peste cateva minute hartia alba radea pe masa ca o pata de speranta, dar el nu se mai grabi sa scrie. Alerga de ici-colo, cu mainile la spate, cu gandurile valmasag De cate ori zarea hartia, ii fulgera prin minte cum, totdeauna inaintea luptelor grele, cand simtea in suflet frica mortii, a scris mamei sale scrisori lungi, luandu-si ramas bun Le scria cu teama si ingrijorare, si totusi printre randurile intristate, scriind, citea numai sperante bune. Dragostea de viata era atunci mai tare ca frica de moarte. Pe urma, dupa ce trecea primejdia, recitea "testamentul" si zambea fericit si rupea in bucati foarte mici foaia cu gandurile posomorate. Cate "testamente" de acestea a rupt? Pe cand acuma trebuie sa scrie un testament definitiv Acuma, din moment in moment, poate sa vie pretorul, sa-i citeasca niste paragrafe si sa-l anunte ca la ora cutare va muri negresit, cu deplina siguranta, fara pic de nadejde. Iar la ora hotarata, precis, niste oameni vor sili sufletul sau tanar sa se desparta de trup pentru totdeauna, la o ora precisa Acuma, cand va sfarsi scrisoarea, va sti ca mainile care au scris-o nu vor mai rupe-o si nici ochii nu vor mai vedea-o, pentru ca maine, pe vremea aceasta, corpul lui va fi ingropat in pamant sau va atarna undeva, iar mintea lui, care isi da seama de toate acestea, maine nu va mai naste nici un gand, ci va fi gramajoara de creieri morti, napaditi de sange inchegat
Si totusi hartia radea pe masa, parca ar mai fi fost vreo speranta undeva Apostol
Bologa depana amintiri de prin romane si cronici, unde, in clipa suprema, soseste in goana calului solul aducator de iertare si de viata. Descoperirea il bucura numai cateva clipe, pe urma se infurie si rosti raspicat:
― Voi muri negresit peste Peste cate ore?
Atunci il imbratisa groaza, din ce in ce mai strans si mai salbatic, inghetandu-i sangele. Si in vreme ce groaza il tortura, mintea lui cauta sa o alunge cu
"inexorabilitatea mortii", cu "dezgustul" de viata aceasta pe care el insusi, constiinta lui impacata, a azvarlit-o, cu credinta in viata de dincolo, unde sufletul mantuit se va uni cu
Dumnezeu Dar toate inchipuirile mintii se prabuseau pe rand, ca niste castele de carti de joc, numai groaza ramanea sfidatoare, stapanitoare, soptindu-i in suflet un singur cuvant, in fata caruia se sfarma tot: moartea Ii venea sa planga mereu si nu putea. Se uita la ceas: patru dupa-amiaza
"Si inca nu mi-au comunicat sentinta De ce nu vine pretorul? Cel putin sa stiu sinur Adica de ce sa stiu?"
Siguranta ar spori doar chinurile groazei. Mai bine asa. Orice intarziere e un castig, chiar de suferinta. Apoi intarzierea poate avea si motive bune. Adica de n-ar fi inteles


Curtea ca e nevinovat? Ar fi fost poate mai bine sa vorbeasca, sa dovedeasca
Dar ce nevoie e de vorbe cand trecutul lui vorbeste singur, barem prin cele patru medalii de vitejie? in asemenea cazuri Curtea e datoare sa trimita la plimbare pe pretorul dobitoc si sa hotarasca achitarea in unanimitate Sau cel putin cu majoritate de voturi. Colonelul i-a luat apararea si in fata generalului, atunci Gross nu poate sa voteze pentru condamnare. Apoi de partea presedintelui trebuie sa mai fie cineva Si uite majoritatea! Uite si pricina intarzierii!
Hartia, sub o calimara ruginita si murdara, radea intruna. Apostol, inviorat, se duse la masa, se aseza pe scaun, lua tocul si incerca penita. Ii tremurau degetele cumplit si nici un gand nu i se arata limpede.
"Mai tarziu mai e vreme!" isi zise dupa un rastimp, linistit, pornind iar sa umble de ici-colo.
Peste un sfert de ceas se opri brusc la picioarele patului, fara urme de sange in obraz, cu privirea spre usa in care cheia se invartea scartaind mai ascutit ca totdeauna.
"Acuma vine siguranta!" ii tasni prin creieri ca un fior de foc, incat parca simtea cum ii sfaraie celulele cenusii.
Era plutonierul cu un soldat care aducea cina.
― Ati ispravit de scris? intreba, vrand sa stranga masa, fara sa se uite la Bologa.
― Nu, nu nici n-am ince zise Apostol deodata foarte agitat, adaugand repede, cu niste ochi iesiti din orbite: Asa-i de mare graba? S-a hotarat sentinta, s-a
― Sentinta desigur ca s-a hotarat de mult, raspunse plutonierul taraganat si parca cu glas neobisnuit. Se asteapta numai aprobarea de sus de la Marele Cartier Asa-i regulamentul pentru domnii ofiteri Dar mult nu mai dureaza, nu, nu Trebuie sa pice raspunsul din minut in minut, caci in razboi si in cazuri d-astea merge repede In razboi toate merg repede
Apostol Bologa vedea ca omul acesta ii cunoaste soarta, dorea sa-l intrebe si nu cuteza. Soldatul se strecura afara, in varful picioarelor, ca dintr-o casa de mort.
Plutonierul zise mai incet:
― Fetita plange si se zbate, vai de sufletul ei Dar nu mai pot, domnule locotenent, sa ma iertati si sa nu va suparati! Eu as fi lasat-o, ca si ieri dar domnul capitan tot prin ograda se invarteste si, daca ne-ar prinde, Doamne fereste Am sa va aprind lampa cand o veni baiatul sa ia farfuriile, ca inca nu s-a intunecat de tot.
Glasul plutonierului ramase in sufletul lui Apostol ^i dupa ce se inchise usa, ca un izvor de sperante luminoase. Ii batea inima navalnic, voioasa. Ii parea rau ca n-a trimis o vorba buna pentru Ilona, dar se mangaia ca poate in curand ii va spune el insusi mai multe.
"Cine stie? ingana cu bucurie. Numai Dumnezeu stie ce poate aduce ceasul"
Se uita increzator pe fereastra cu cruce cafenie. Amurgul tragea pe furis obloanele intunericului.
8
Dupa miezul noptii, Apostol Bologa, istovit, se intinse pe pat. O tacere imensa il impresura, parca toata lumea ar fi incremenit intr-un somn de mormant. Linistea galbena din tavan ii picura in ochi si il ustura. Atipi.
Deodata se trezi. Afara rasunau pasi, pe trepte, in coridor. Sari in mijlocul odaitei si ramase pironit acolo, cu inima zgribulita, murmurand din buzele-i albe:
― Doamne-Dumnezeule Dumnezeule
Usa se deschise larg, cu zgomot mare, izbindu-se de perete. Din intuneric aparu pretorul cu o foaie de hartie in dreapta, in tinuta de campanie, cu ochii stinsi in obrajii bulbucati sub casca de fier. In dosul lui veni plutonierul, de asemenea cu casca, tinand ceva pe bratul stang si in mana, cu privirea speriata, ca si cum ar fi fost sigur ca pretorul are sa-i faca vreo observatie aspra. In intunericul usii, afara, se zvarcoleau capete multe, sclipeau ochi infrigurati, ca o vedenie dintr-o balada sangeroasa.
In mijloc, neclintit, cu parul lung, putin valvoiat, Apostol cerceta din ochi, fara a-i invarti in orbite, cu luciri repezi, fata pretorului, hartia din mana lui, casca plutonierului.
Si in fiece clipa milioane de ganduri ii rasareau si mureau in creieri, parca toti atomii materiei cenusii s-ar fi aprins si ar arde cu flacari clocotitoare.
Pretorul se apropie de masa pe care hartia alba radea neatinsa, ridica sentinta sub lumina lampii si, fara introducere, incepu sa citeasca rar, cu voce clara, intorcand ochii spre Bologa dupa unele cuvinte pe care le apasa ca si cand ar fi fost subliniate. Apostol asculta si se uita numai la buzele pretorului, rosii, late, uscate, netezite uneori cu varful limbii trandafirii. Intelese deslusit "in numele imparatului", "crimele savarsite, dar neizbutite, de tradare si dezertare la inamic", "degradare si eliminare din gradele armatei", "moarte prin streang"
― Sentinta va fi executata imediat! sfarsi pretorul, indoind hartia si aruncand o privire furisa in fata lui Bologa.
― Imediat imediat, repeta Apostol foarte domol, adaugand in gand: "Dar ora?
De ce nu spune ora?"
Atunci surprinse un gest al pretorului si vazu ca plutonierul se apropie atat de umilit, ca parea un necunoscut ratacit aici cine stie cum.
― Conform sentintei degradare tunica militara trebuie haina civila, zise iar pretorul, incepand cu glas sever, zapacindu-se de ochii lui Bologa si ispravind rugator.
Apostol nu pricepu, dar fara sa priceapa, isi descheie incet tunica, isi scoase gulerul si-l puse pe masa, peste calimara ruginita, apoi lepada haina, o impaturi cu mare bagare de seama, o aseza pe pat si o netezi de doua ori cu dosul palmei. Camasa ii era umeda de sudori calde, ridicata si cocolosita la spate, intre bretelele vargate. Isi potrivi camasa in spate si-si indrepta bretelele, care-i alunecasera putin de pe umeri. Atunci, uitandu-se intrebator in fata pretorului, vazu ca ochii lui ii examineaza cu spaima gatul alb, subtire, cu arterele umflate. Se intoarse spre plutonierul care-i intindea ceva si observa ca si plutonierul se uita la gatul lui. Se tulbura si se intreba in gand de ce se uita amandoi la gatul lui?
― Si haina si palaria sunt din partea primarului, balbai plutonierul infricosat, intinzandu-i-le deodata, ca si cum n-ar mai fi indraznit sa le tie.
Apostol Bologa lua haina pamantie si o imbraca repede, dardaind de frig, dar de palarie nu se atinse. Plutonierul, grabit sa sfarseasca, o aseza binisor pe masa, deasupra gulerului, acoperind de tot hartia alba, lucitoare.
Urma o tacere in care tremurau numai privirile speriate. In sfarsit, pretorul isi drese putin glasul si vorbi, incurcandu-se indata:
― Daca ai vreo dorinta eu noi conform legilor orice dorinta in clipa
Apostol il privi drept in ochi, lung, fascinator si apoi, brusc, se intoarse cu spatele, parca si-ar fi adus aminte ca pe pat e ceva Pretorul avu o miscare de curiozitate, sa vaza ce va face, dar isi reveni in fire si iesi cu demnitate, urmat de plutonierul care trase incet usa, fara sa mai invarteasca cheia in broasca.
Obisnuit cu zgomotul lacatului, Apostol se uita buimacit, soptind:
― Oare de ce n-au incuiat si n-au pus lacatul? Oare
Din toate colturile mintii zeci de raspunsuri navalira in pripa cu vesti incantatoare.
Poate ca acuma, dupa ce s-a imbracat in haina civila, n-are decat sa puna mana pe clanta si sa plece departe sa traiasca Poate ca nici santinela nu mai e pe coridor Poate ca afara il asteapta Ilona si Klapka si preotul Bote-anu.
Dar, in vreme ce-si depana nadejdile stralucitoare, usa se deschise iar, si in prag se arata preotul Constantin Boteanu, inalt, slabut, cu patrafirul pe piept, cu o carte subsuoara, cu crucea in mana. O clipa se uita bland, nedumerit, apoi intra, inchise usa si merse drept la Apostol, murmurand cu glas cantat, patrunzator:
― In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si-n vecii vecilor
Apostol crezu o secunda ca sperantele lui, printr-o minune cereasca, au pornit sa se implineasca. Zdrobit de povara suferintelor, se prabusi in genunchi, saruta cu lacomie crucea, isi ascunse obrajii in cutele patrafirului si izbucni intr-un hohot de plans inabusit. Pieptul i se umfla sub puterea loviturilor inimii ranite in care sangele se zvarcolea ca intr-o temnita de plumb. Siroaiele de lacrimi curgeau pe florile de aur ale patrafirului imbibat cu miros de tamaie, ca un rau desfundat de o furtuna naprasnica.
Printre gemetele lui sacadate, glasul preotului, moale si mangaietor, i se strecura sfios in suflet, cu vorbe simple, nemestesugite, din care, incetul cu incetul, se inchega acolo o liniste ca panza de zabranic, stravezie si totusi destul de deasa spre a cerne si a arunca la o parte toate ispitele si desertaciunile lumesti.
Cand isi veni in fire si ridica fruntea, Apostol avea fata alba ca hartia, si ochii mari, rosii, cu cearcane negre, cu sclipiri potolite. Vazu o broboana de sudori pe tamplele lui
Boteanu care se aseza pe scaunel langa masa. Pierduse nadejdea in minunea de adineaori si, de frica sa nu se iveasca iarasi stafiile cu care s-a luptat atatea ceasuri, se tari in genunchi la picioarele preotului.
― Am venit intr-un suflet, vorbi Boteanu cu voce stinsa, stergandu-si fruntea cu o batista mare, ca in Lunca nu se stia ce s-a intamplat cu tine M-am pomenit spre seara cu fata lui Vidor, ca ma cheama degraba sa te binecuvantez Of, inima omului! Dar
Ilona venise din capul ei la mine Domnii de aici hotarasera sa-ti trimita un preot militar, de altfel tot slujitorul Domnului Ne-am rugat cu totii si am induplecat pe domnul capitan sa fie milostiv
― Parinte! zise deodata Apostol, grabit si ingrijorat. Am vrut sa scriu mamei si uite, colo, hartia neinceputa n-am fost in stare din pricina Vesteste-o tu,
Constantine, pe urma, dupa ce voi fi dupa ce Spune-i tu cum am Sa aiba grija de logodnica mea sa aiba mare grija Caci ele amandoua mi-au sadit in inima iubirea si din iubirea lor mi-am intruchipat credinta si credinta calauzitoare si si
Isi ascunse fata in patrafir, in ramasitele mirosului de tamaie, murmurand cuvinte fara sir. Preotul ii mangaie parul umed, inganand:
― In mijlocul tuturor ispitelor vietii, ai ramas fiul parintelui tau, Apostole! N-ai uitat invataturile lui, ci le-ai purtat pururea in sangele tau fierbinte Ti-aduci aminte cum ne spunea, de cate ori venea prin Nasaud, serios si impunator, parc-ar fi vorbit cu niste barbati: "Niciodata sa nu uitati ca sunteti romani!"? Vijeliile vietii indoaie sufletul omului, dar nu pot smulge dintr-insul radacinile cele nepieritoare! Placut este
Domnu-lui-Dumnezeului nostru acela care se jertfeste de bunavoie pentru neamul parintilor sai si pentru credinta lor in vecii vecilor!
― Pentru neamul parintilor, sopti Apostol, adancindu-si obrajii in mirosul de tamaie, uitand indata cuvintele, ca si cum mintea lui n-ar mai fi fost in stare sa pastreze nici un inteles
Intr-un tarziu usa se deschise singura, se invarti molcom in tatani si se propti de perete. In bezna pervazului statea preotul, ca o chemare muta. Popa Constantin se apleca peste capul lui Apostol, bland ca un parinte care desteapta din somn un copilas iubit: ― Scoala, fiule, si fii tare in ceasul incercarii din urma precum a fost Domnul si
Mantuitorul nostru Isus Hristos
Apostol Bologa se cutremura, dar se ridica indata si se uita imprejur cu ochi intrebatori. Descoperind in usa figura pretorului, isi aduse aminte si intinse bratul spre masa dupa palaria moale, fara panglica si roasa pe margini. Atunci isi vazu ceasornicul, retrase brusc mana, desfacu binisor curelusa si-l dadu preotului, fara sa-si arunce ochii pe cadran, zicand incet:
― Constantine, sa nu ma uiti
Popa stranse ceasornicul in palma, sub crucea care tremura. Apostol lua palaria, o mototoli intre degete si privi nedumerit in ochii lui Boteanu si apoi spre pretorul din coridor.
― Bologa a sosit ora Curaj! zise pretorul, disparand imediat.
Apostol se indrepta spre usa, trecu pragul si, in capul treptelor, se opri uluit.
Ograda era plina de soldati cu faclii aprinse, cu casti lucitoare ca la o retragere cu torte in ajunul unei sarbatori mari. Flacarile sfaraiau aspru, cu lumini roscate, cu nourasi de fum necacios. Casa cu birourile diviziei isi insemna conturile in coasta dealului din spate peste care varfurile plopilor batrani se inaltau ca niste maini negre imploratoare spre cerul vanat, ciuruit de stele.
Privelistea infiora inima lui Apostol, iar in corp simti privirile tuturor oamenilor. Il cuprinse frigul, tresari si, cu amandoua mainile, isi indesa palaria in cap, tragand-o pe ochi, sa nu mai vaza nimic. Apoi, foarte agitat, isi ridica gulerul hainei peste gatul gol.
― Inainte! rasuna deodata peste sfaraitul tortelor glasul pretorului, undeva, departe.
Apostol vru sa porneasca, dar nu-si putea urni picioarele. Preotul era langa el. Se agata de bratul lui, multumit c-a gasit sprijinul, si cobori treptele. Merse un rastimp.
Imprejur auzea numai sfarait de faclii si zgomot de bocanci tarati anevoie. Apoi, din stanga, izbucni brusc un hohot de plans, prelung, ascutit, acoperind tot convoiul si umpland vazduhul ca un cantec de mort. Apostol isi zise ca e Ilona, stranse mai tare bratul preotului, dar nu intoarse capul, nici nu ridica ochii.
Iesira in sosea Facliile nu mai falfaiau asa de sfaraitor, parca li s-ar fi risipit lumina si le-ar fi ramas numai fumul. In spate insa gemea mereu plansul, tot mai stins si mai departat. Apostol vazu ca au apucat-o in dreapta, se minuna si sopti preotului limpede si cu parere de rau:
― Unde mergem, parinte?
In suflet ii incolti, langa parerea de rau, un firicel de nadejde, care-i spunea in taina:
"Poate ca totusi!" Curand insa parasira soseaua, trecura pe sub un viaduct caramiziu, apoi peste un podet de scanduri noi.
"Doamne, unde mergem?" se intreba Apostol acuma cu durere, mai ales ca pe aici nu umblase niciodata.
Nu-si simtea deloc picioarele, se mira cum poate merge fara picioare si i se parea ca pluteste in aer, ca in vis. In aceeasi vreme zise iarasi preotului, care-i tinea crucea in fata:
― Iarta-ma, Constantine, ca din pricina mea trebuie sa te obosesti atata atata
Drept raspuns, Boteanu murmura un crampei de rugaciune. Apostol nu intelegea nimic, voia sa-l intrebe ce zice, dar tinutul necunoscut il necajea atat de rau, ca uita ce-a vrut si iar se gandi, amarat: "Unde mergem?"
O bucata de vreme urcara pe un drum taiat intr-o coasta de deal. Paraul de sub podetul de scanduri noi acum galgaia galagios, in dreapta, la picioarele coastei Auzind cum gafaie oamenii imprejurul lui, Apostol sopti la urechea preotului:
― Nici nu-mi simt picioarele parc-as pluti
Boteanu rosti mai tare rugaciunea, infricosat de cuvintele lui Apostol care atarna tot mai greu pe bratul lui amortit
Urcusul se ispravi. Paraul iar murmura alaturi, somnoros.
Lui Apostol i se parea ca merge de o vesnicie pe o carare fara sfarsit si din nou ii rasari in creieri intrebarea: "Unde mergem?" Atunci preotul parca se poticni si indata prinse a se ruga cu glas mai fierbinte, cu vorbe mai grabite.
― Am sosit? intreba Bologa, neindraznind sa ridice ochii.
― Fii tare, fiule, fii tare! bolborosi popa Constantin, plangator.
Apoi Apostol simti iarba sub talpi. Si deodata picioarele incepura sa-l doara, ca si cand ar fi dus o povara peste puterile lui.
― Faceti loc! Pe dincolo, parinte! se auzi, foarte ragusit, glasul pretorului.
Atunci Bologa, nerecunoscand glasul si vrand sa vaza cine a strigat, ridica fruntea si dadu cu ochii, de-abia la vreo zece pasi, de un stalp alb si lucios, cu un brat carligat in varf. Streangul se legana putin si leganarea aceasta ii aduse aminte cum a incercat el odinioara, cu mainile, rezistenta funiei. In lucirea alba a lemnului se deslusea ceva straniu, incat Apostol lasa repede capul in jos.
Cand deschise iar ochii, se pomeni langa stalp. Mana dreapta atinse intamplator lemnul rece si umed ca pielea de sarpe. Se scarbi si incepu sa-si steagra umezeala pe dunga pantalonului. In timpul acesta insa isi plimba linistit privirea peste multimea de fete ciudate si necunoscute, parca nici n-ar fi fost omenesti, care se ascundeau sub casti latarete, in lumina facliilor fumuroase. Mirosul de rasina arsa ii gadila narile si fumul il supara fiindca-i intuneca vederea. Pleca putin capul si, aproape de picioare, vazu pamantul deschis ca o rana urata, galbuie. Groapa nu parea adanca si lutul era azvarlit numai in dreapta, alcatuind o movila, pe care statea pretorul, inaltandu-se deasupra tuturor, ca si cum el ar fi trebuit sa In stanga, la marginea gropii, un cosciug de brad, gol, descoperit Capacul, cu o cruce neagra la mijloc, zacea alaturi de o cruce mare de lemn, pe care scria, cu slove strambe: Apostol Bologa Numele i se parea strain si se intreba aproape suparat: "Oare cine sa fie Apostol Bologa?"
― Gata? Gata! striga pretorul, pe movila de pamant, fluturand o foaie de hartie.
Apostol asculta numai inceputul sentintei, pe urma se uita la oamenii din preajma lui, gandindu-se ca generalul n-a venit si probabil ca doarme Langa movila pretorului zari un doctor cu ceasul in mana: "Nu-i doctorul Meyer nu, nu" La picioarele gropii recunoscu apoi pe Klapka, cu ochii plansi, ingroziti, care-l obosira, incat intoarse capul.
La doi pasi, in stanga, statea un taran sprijinit in harlet cu capul gol, cu parul asudat si lipit pe frunte, cu obrajii umezi de lacrimi. "Uite groparul Vidor" se gandi dansul cu bucurie si vru sa-i faca un semn. Dar tocmai atunci pretorul sfarsi citirea cu glas ascutit si strident ca un scartait de usa cu tatani ruginite, si Apostol isi lua seama, intrebandu-se speriat ce-o sa fie acuma Peste o clipa auzi, din spate, limpede, o voce sovaitoare:
― Trebuie pe scaun
Bologa pricepu ca trebuie sa se suie pe scaunul care se afla langa genunchii lui si nu-l observase pana acum. Ii era teama ca iar nu va putea misca picioarele "Trebuie trebuie sa incerc", ii fulgera prin creieri. Apoi deodata se simti cuprins in brate. Se ingrozi. Groparul il saruta pe obraji, apasat, cu buzele si mustatile ude.
― La o parte! racni pretorul, spaimantat, ridicand bratele.
Apostol se urca pe scaun si se lovi cu capul de streangul ce atarna de sus. Palaria i se infundase pe ochi. O scoase si o arunca in groapa. In aceeasi clipa izbucni un plans gros, disperat, nestapanit. "Cine plange?" se gandi Bologa. Klapka se batea cu pumnii in piept. Atunci Apostol fu impresurat de un val de iubire izvorata parca din rarunchii pamantului. Ridica ochii spre cerul tintuit cu putine stele intarziate. Crestele muntilor se desenau pe cer ca un ferastrau urias cu dintii tociti. Drept in fata lucea tainic luceafarul, vestind rasaritul soarelui. Apostol isi potrivi singur streangul, cu ochii insetati de lumina rasaritului. Pamantul i se smulse de sub picioare. Isi simti trupul atarnand ca o povara.
Privirile insa ii zburau, nerabdatoare, spre stralucirea cereasca, in vreme ce in urechi i se stingea glasul preotului:
― Primeste, Doamne, sufletul robului tau Apostol Apostol Apostol

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2023 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.