Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Ion - Capitolul 7 - VASILE de Liviu REBREANU



- Cand mariti o fata e parca ti-ar arde casa!
ofta Herdelea incheind socotelile nuntii. Acu numai sa fie cuminte si fericita!
Casa parea pustie fara Laura. Toti vorbeau mereu de ea, ghiceau pe unde o fi ajuns si ce-o fi facand, iar dascalita si Ghighi lacramau cand dadeau peste vreun lucrusor ramas de la dansa Viata insa isi relua chiar de-a doua zi mersul ei obisnuit, nepasatoare nici de dureri si nici de bucurii. O scrisoare recomandata de la avocatul Lenday vesti data licitatiei de care avea groaza d-na Herdelea oricat ii explica Titu ca e o simpla formalitate. invatatorul, ingrijorat in taina ca si nevasta-sa si doritor de compatimire si incurajari care sa-i risipeasca temerile, cauta si gasi un prilej sa povesteasca si lui Belciug toata incurcatura. Desi staruia intre dansii raceala, amandoi se prefaceau ca nu stiu nimic, iar Herdelea tragea nadejdea acum sa-l induioseze si sa netezeasca drumul spre.o impacare adevarata, din ce in ce mai infricosat sa nu-i faca vreo pozna cu locul casei. Belciug se mira, il compatimi cu o palpaire stranie in ochi si pe urma ii spuse ca va veni si dansul la licitatie sa-i dea o mana de ajutor, daca va fi nevoie. invatatorul era multumit ca l-a imblanzit si astfel il va indupleca mai lesne de-acuma sa faca actul de donatiune a locului, cum ii fagaduise cand s-a apucat sa-si cladeasca increzator casa. Totusi nu indrazni sa se 196 spovedeasca nevestei sale care ramanea neclintita in antipatia ei fata de «pamatuful» viclean. Dealtfel indata interveni taraboiul cu nunta lui Ion, aruncand iar valul uitarii vremelnice peste necazurile zilei.. in Vinerea fixata, avocatul sosi de dimineata, dar se opri numai o clipa, sa comunice invatatorului ca, avand o afacere urgenta in Armadia, sa-l astepte inspre amiazi, la intoarcere, pentru descurcarea formalitatii Acuma Herdelea se vazu nevoit sa spuna si familiei, cu multe inconj


ururi si menajamente, ca Belciug, pentru orice eventualitate, are sa vie la licitatie Dascalita intelese numaidecat ca nu poate fi la mijloc lucru curat. - Ai sa vezi, barbate, ca pamatuful umbla dupa vreo potlogarie!
zise ea catranindu-se. Ai sa vezi!
Pe cine nu sufera inima mea, sa stii ca-i suflet de caine!
invatatorul se incurca, indruga protestari timide ca «doar n- o fi nici el asa de hapsan, ca-i popa si ar fi rusine» Acestea insa intarira mai mult neincrederea d-nei Herdelea, incat, desi facuse planul sa se duca cu Ghighi prin sat sa tocmeasca doua femei pentru sapatul gradinii si una la rufe, se razgandi si ramase acasa. - Baremi sa fiu aici si eu, ca tu, cat esti de papa-lapte, ai fi in stare sa inchizi ochii la toate nerusinarile!
Belciug zarise trecand trasura avocatului, se grabise, dar ajunse totusi prea tarziu. Nepricepand, intra in casa zambitor. Herdelea ii explica lucrurile foarte zapacit, tragand mereu cu ochiul spre dascalita care bufnea fara sa fi raspuns macar la binetele dulcege ale preotului. Spre a ocoli o ciocnire primejdioasa, invatatorul se aseza cu Belciug in cerdac la taifas, pana se va intoarce ungurul. Era o zi de primavara minunata, cu miresme de flori de camp in aer, cu un cer ca o oglinda fermecata. Peste drum, Hristosul de tinichea statea incremenit pe cruce, cu ochii plecati, ca si cand ar fi simtit ca durerea lui nu se potrivea cu pofta mare de viata ce respira din toti porii firei redesteptate. Preotul se gandea mereu c-ar fi mai bine sa plece, si cu toate acestea sedea parca l-ar fi tintuit pe scaun. Vorbea, dar glasul amandurora suna atat de rece ca nu se puteau privi in ochi. Ca sa-l mai incalzeasca, Belciug aduse vorba de Laura si de familia Pintea cu care ii placea lui Herdelea sa se faleasca. - Tu trebuie sa fi cunoscut pe batranul Pintea mai demult, ca doar ai fost invatator in Lechinta odinioara? incepu preotul. - Apoi stai, frate Ioane - zise Herdelea intr-adevar inseninat - ca in lumea asta sunt mai multe Lechinte. A mea a fost un satulet nenorocit prin fundul Vaii Diugului, iar a cuscrului e un orasel in toata forma 197 in vremea aceasta d-na Herdelea si Ghighi, in salon, revoltate, injurau si blestemau pe Belciug, asteptand sa vie Titu care se repezise cu noaptea in cap pana-n Armadia sa ridice de la perceptie un avans pe leafa invatatorului, deoarece ramasesera fara un gologan in casa. Avocatul insa sosi mai curand, insotit de un copist batran, de la jude¬catorie, foarte plictisit ca va trebui sa se intoarca pe jos in Armadia. Ungurul urca sprinten in cerdac, incepand vorba din ulita: - Norocul imi iese-n cale pretutindeni Am ispravit mai repede decat banuiam, asa ca acuma sper sa fiu acasa in Bistrita la vremea pranzului. Nevasta-mea tine grozav la ora mesei si e incantata cand mancam impreuna. Iata un mijloc ieftin de-a ferici o femeie!
D-na Herdelea cu Ghighi, auzindu-l, iesira din salon. Lendvay, foarte reverentios, le intampina cu complimente la care insa, fiind spuse pe ungu¬reste, dascalita nu raspunse, ci se multumi sa stranga din buze, cu o infatisare jignita, incat Herdelea se grabi sa observe, ca sa nu se supere avocatul: - Nevasta-mea nu stie ungureste - Aa? Se poate? Si cu toate astea ziarele d-voastra tipa ca din gura de sarpe ca sunteti asupriti, terorizati, ungurizati Interesant!
Ei bine, crezi d-ta ca in Germania sau in Franta s-ar tolera un invatator al statului a carui sotie sa nu cunoasca limba oficiala? Nu ti-o spun ca o imputare, caci pentru mine politica nu exista. Raspundeam insa unui coleg roman care adineaori, in Armadia, se plangea ca de pe-acuma au inceput presiunile si samavol¬niciile fata de sarmanii romani in vederea alegerii de deputat HahaL. Foarte curios Vorbea foarte repede, rotindu-si ochii ca un uliu, spre a nu-si neglija intre timp afacerile. Lui Belciug i se paru ca avocatul vrea sa-l loveasca si pe dansul, si raspunse romaneste, umflandu-si gusa: - Altele sunt imprejurarile in Germania si aiurea, domnule avocat!
Noi aici suntem o natiune bastinasa, despuiata de drepturi si impovarata numai de datorii - Cine-i domnul? intreba Lendvay mirat si atins ca i s-a raspuns roma¬neste. Ce zice? Ce zice? adaoga apoi, desi intelesese foarte bine. Herdelea, infricosat sa nu se invenineze lucrurile pe spinarea lui, cauta si izbuti sa schimbe vorba, si conduse pe Lendvay in odaia intai unde erau doua paturi langa perete, o masa de sufragerie, o canapea de lemn, toate vechi si hodorogite. - Aici n-avem nimic de seama, nu-i asa? zise avocatul trecand, fara sa se opreasca, intr-o odaita ingusta si lunguiata, cu o fereastra spre ulita si un geam spre gradina. Va sa zica sa incepem aici!
incepem, stimate domn!
198 striga catre copistul care se aseza ursuz la biroul lui Herdelea si scoase dintr-o geanta roasa niste hartii. Din mobila impricinata, aici se afla o masa lacuita, cu picoarele strun-guite, acoperita cu o fata tricolora, lucrata de insasi d-na Herdelea pe cand era fata, si un pat frumos, perechea celui din salon in care dormisera fetele. Pana sa-si aranjeze copistul hartiile, avocatul se uita banuitor la Belciug care zambea blajin si speriat putin de privirile dusmanoase ale dascalitei din odaia dintai. - Amator, amator? intreba deodata Lendvay ironic. - Si prieten!
murmura preotul. , - Desigur, prieten care cumpara ce poate de la prietenii in nevoie!
facu avocatul dispretuitor, §i apoi, intorcandu-se spre copist: Ei, merge? - Gata Va sa" zica avem - mormai functionarul intrebator. - Masa si patul - sfarsi Herdelea putin ragusit si cu ochii la Lendvay ca si cand i-ar astepta aprobarea. - Una masa de nuc, douazeci si trei coroane!
citi copistul in hartoagele lui, cu glas mai raspicat. Da cineva mai mult? - Dauazeci si patru!
zise avocatul, facindu-i semn sa scrie. Belciug insa se apropie de masa, ridica fata, o pipai si apoi rosti candid: - Douazeci si sase!
Toate privirile il izbira ca niste sageti, iar d-na Herdelea, in celalta odaie, bolborosi ceva, rosindu-se. Lendvay, dupa o clipa de sovaire, striga: - Treizeci!
- Treizeci si doua!
zise preotul cu ochii lipiti pe masa. - Depuneti banii imediat, nu-i asa? bufni acuma avocatul intaratat. - Da, da, fireste - facu Belciug scotand portofelul din reverenda botita. - Atunci eu renunt!
spuse Lendvay strangand din umeri, cu o privire nedumerita spre Herdelea care, uluit si spaimantat, avea fata strambata de un suras amar Preotul statu pana la capat, ca o amenintare, pipaind si ciocanind toate mobilele, dar fara sa se mai amestece. Cand se sfarsi, avocatul puse pe Herdelea sa iscaleasca politele si plati copistului diurna cuvenita. - Cel putin de-aci inainte sa fii exact cu ratele, domnule Herdelea!
zise strangandu-i mana. E pacat de cheltueli, desi partea leului o bag eu in buzunar Ei, la revedere!
Buna ziua, doamna si-mi pare rau ca nu stiu romaneste!
rase apoi catre invatatoreasa care, intepand cu o privire furioasa pe Belciug, raspunse: - Mai bine sa nu stii romaneste si sa fii om de treaba!
199 - Ce zice, ce zice? intreba avocatul pe Herdelea iesind insa fara sa mai astepte talmacirea. in cerdac preotul se desparti de invatator zicandu-i incet: - Apoi maine o sa viu sa-mi iau masa, Zaharie - S-o iai? S-o iai da, da - balbai Herdelea. - Vad ca doamna-i suparata foc, dar n-am nici eu incotro, ca tocmai imi lipsea o masa ca asta!
Ei, servus, Zaharie!
Iesind in ulita ochii lui intalnira chipul lui Hristos pe cruce care acuma se zvarcolea plangator. Belciug se inchina si trecu cu pasi masurati, cu privirea in jos ca totdeauna, si cu o multumire adanca in suflet ca in sfarsit a putut da o lectie buna si meritata Herdelenilor Deabia acuma se revolta si invatatorul, dar totusi fara.a mai spune in casa ca Belciug vrea sa ridice intr-adevar masa. Dealtfel credea ca popa umbla doar sa-l sperie, fiindca nu se poate sa mearga asa de departe cu nerusinarea. A doua zi insa, pe cand el era la scoala, iar Titu inca in pat, batu la usa Belciug. D-na Herdelea deschise si vazu la spatele preotului un tigan batran, barbos, cu palaria in mana. - Pentru masa!
murmura Belciug aratand spre tigan. - Bine bine., poftim!
bolborosi dascalita perplexa. incepu sa goleasca sertarul mesei, aproape fara sa-si dea seama ce face. Numai mainile ii tremurau, incolo parca ii fulgerase toata judecata Cand insa dadu sa puie la loc sertarul gol, isi reveni brusc si, ca trezita din vis, intreba pe Belciug: - Ce vrei sa faci d-ta cu masa? Preotul statea razimat de uscior, zambind nevinovat. - Apoi asa m-am inteles cu Zaharia - zise dansul domol. Dna Herdelea sovai. Se facu o tacere scurta. Belciug ridica privirea, vazu pe dascalita apropiindu-se cu ochi stralucitori, si indata isi pierdu zambetul. - Cum s-ar zice, vii sa-mi furi lucrusoarele din casa? striga deodata d-na Herdelea. Sa iesi afara de-aici, hotule, c-altfel iti sucesc gatul!
Afara, tica-losule!
Nu ti-e rusine obrazului sa-ti fie!
Asa-s popii, porcule? Esi, esi!
Afara!
Dascalita racnea ca scoasa din minti, cautand cu ochii ceva sa sparga capul omului care vrea sa-i fure mobila. Belciug, spaimantat, iesi afara fara sa spuna o vorba. Atunci femeia zari matura si se repezi cu ea in ceardac unde tiganul statea nedumerit. Fiindca preotul nu-i era la indemana, croi pe tigan, tipand: - Mars!
Afara de-aici, talharilor!
,.. 200 Tiganul o zbughi pe poarta in vreme ce d-na Herdelea striga intruna, amenintand cu matura pe preotul ce pasea grabit: - Mutule!
Am sa te invat eu omenie daca n-ai invatat la tatal tau!
Pamatufule!
Pamatufule!
Zenobia, peste drum, auzind galagia iesi in prag si intreba: - Da ce-i, doamna!
Ce-i cu domnul parinte? - Sa se bage dracu-n pielea lui de hot!
, zise dascalita cu ochii rosii de manie, dar totusi, mai racorita Doua saptamani, dupa nunta, multumirea stapani trufasa in sufletul lui Ion. Se simtea omul cel mai fericit din lume. in fiecare seara tinea sfat cu Glanetasu, cu Zenobia si cu Ana. Ce sa cumpere din banii stransi la nunta? Un juncan? Ar fi bine, caci, impreuna cu vitelul intarcat adus in zestre de Ana, peste doi-trei ani ar face o pereche de boi Ion insa ar fi vrut mult sa cumpere pereche calului, daca s-ar ajunge banii in aceeasi vreme i-ar mai fi placut sa pastreze si ceva gologani la chimir ca sa aiba la indemana de s-ar ivi cumva pamant bun de vanzare, sa-si mareasca mai mult mosia si gos¬podaria Sfaturile acestea il inaltau si-l incantau, mai ales ca toti bateau in struna lui si-l linguseau ca pe un stapan Dealtfel si fata de sateni cauta sa-si arate greutatea pe care i-o dadea simtamantul bogatiei. Pe ulita umbla cu pasi mai rari si cu genunchii indoiti. Vorbea mai apasat cu oamenii si vesnic numai de pamant si de avere. I se parea ca chiar casele si gradinile il priveau acuma altfel, mai supuse si mai zambitoare. Toata firea se imbracase in haine de sarbatoare parca inadins pentru a praznui biruinta lui. O primavara mai frumoasa ca totdeauna se statoria pe hotare. Copacii inmuguriti, verdeata ce rasarea zi cu zi mai vie ca un vestmant fermecat coborat sa acopere goliciunea neagra si galbuie a pamantului batran, padurile care se incoronau cu frunzisuri noui, mirosul aspru, imba¬tator si inviorator de glie, plutind mereu in vazduh ca respiratia sanatoasa a unui urias desteptat dintr-un somn greu - toate imprastiau voiciune in suflete, tinerete noua si o noua pofta de viata. Dimineata plugurile scartaiau trecand pe ulita, urcau coastele naclaite si apoi brazdau ziua intreaga ogoarele batute de rugina iernii. Pe alocuri vitele se cazneau sa pasca intaile firicele de iarba si, mancandu-le, le curgeau balele de placere 201 Ion iesea deseori in hotar sa-si desfete sufletul in privelistea pamanturilor lui. I se umflau narile sorbind aburii primaverii si privea brazdele lucitoare cu o dragoste patimasa, mormaind mandru de multumire: - Acuma avem si noi pamant, slava Domnului, numai sanatos sa fiu sa-l muncesc!
Nu se grabea insa cu aratul si semanatul de primavara isi facuse socoteala ca nu va putea lucra singur atatea locuri, ci va trebui sa tocmeasca ajutoare, iar oamenii sunt mai ieftini pe la sfarsitul muncilor. Fiindca mai avea ragaz o saptamana doua, se gandi sa ispraveasca mai intaiu cu socrul sau, sa faca hartiile de intabulare pe numele lui, cum se invoisera Ii spuse si Anei ca Sambata seara vor merge impreuna la Vasile Baciu ca sa iea intelegere pentru Dumineca. Femeia aproba mai dinainte tot ce zicea el. Nu pricepea dansa planurile lui si nici nu cauta sa le priceapa. Era multumita ca poate trai langa omul iubit si numai nalucirea imbratisarii cu Florica, la nunta, o rodea in fundul inimii, fara insa a indrazni sa-si marturiseasca temerea. Vazand-o plecata si supusa, Ion se mira cum poate fi asa si-i era parca mai urata ca inainte. Noaptea, in pat, simtea o raceala alaturi de ea, iar soaptele ei dragostoase il suparau ca si respiratia ei obosita de femeie insarcinata. O rabda totusi si nici n-o bruftuluia, dandu-si seama ca numai printr-insa s-a ridicat din saracie. in inima ii rasarea insa deseori Florica, innebunindu-i sangele Joi se dusera cu totii la balci in Armadia sa cumpere juncanul, iar Vineri horobai pe-acasa, mai mult ca sa piarda vremea. Vasile Baciu ii primi nepasator, stiind bine de ce vine Ion. il lasa sa vorbeasca si numai cand Ion pomeni de intabulare, sari fript, se infurie, scuipa si apoi striga: - Cum, ginere, apoi tu vrei inadins sa ma lasi pe mine pe drumuri? - Pe care drumuri, socrule? Nu ne-am tocmit asa? intreba Ion cu ochii cat pumnul, simtind deodata ca o izbitura drept in frunte. - Ne-am tocmit, vezi bine, daca mi-ai pus mana-n beregata. Dar tu nu te gandesti ca nu-i drept? Apoi daca ti-oi da eu tie si pamanturile si casele amandoua, mie ce-mi mai ramane si din ce sa traiesc? Ori ai avea pofta sa ma vezi intrand sluga la batranete? - Ba sa stai la noi fara munca si cazna, sa-ti mai odihnesti ciolanele, ca te-ai trudit destul - balbai ginerele inabusit. C-asa ne-a fost vorba - Adica sa-ti fiu eu sluga tie? Ai? racni iar Baciu sculandu-se cu o privire vicleana si batjocoritoare. - De ce sluga? 202 - Mai Ioane, eu stiu una si buna ca ce-i in mana nu-i minciuna!
facu Vasile Baciu apasat. Nu zic ca nu-ti dau. iti dau, dupa moartea mea. Atunci o sa faceti voi ce stiti. Ca nici in groapa nu mi-oi duce averea si nici altora n-oi lasa-o Cat traiesc insa nu scriu nimic pe numele vostru!
Asa!
- Nimic, nimic? sopti Ion, inspaimantat. - Nimic, baiete. Ori tu n-auzi bine? Dar, ca sa nu zici ca-mi hranesti tu fata ori ca ti-am dat-o goala pusca, macar ca nu ti-am dat-o eu, ci ai luat-o tu cu viclenie, te las sa-ti alegi cinci locuri care-ti plac, si sa bagi plugul in ele chiar maine, daca vrei. Luati-le, munciti-le, sunt ale voastre. De scris insa nu le scriu. Lasa sa ramaie pe numele meu, ca nu cer de mancare. Eu unul n-am sa va scot din folosinta lor, cum te-ai falit tu, ca ai sa ma scoti pe mine Alege-le!
Cinci!
Am trei holde cu grau de toamna. Poti sa le alegi semanate gata. Nu ma supar. Ori altele Cum iti place tie Cinci!
Sa nu zica nimeni ca fata lui Vasile Baciu s-a maritat ca o tiganca - Daca ti-i asa vorba, socrule, bine Sa vedem ce-or mai zice si altii!
raspunse acum Ion mai linistit si cu amenintare in glas. - Sa vedem, cum nu Da sa vedem ce-ar zice oamenii si de mine, daca mi-as lasa eu batranetele pe mana ta!
S-apoi cine ma poate sili sa-ti dau, daca nu vreau, ori sa ma scoata din averea mea? Hehe, Ionica!
Credeai c-ai sa ma invartesti tu pe mine!
Nu te-ai gasit, copile, hehe!
- Bine, socrule, bine!
Noroc bun!
zise Ion strangand din umeri prostit. - Noroc, noroc, ginere!
Si ramanem asa: cinci, auzi? striga Baciu batjocoritor. Mi-a venit si mie randul, ca tu m-ai frecat destul Ion iesi, urmat de Ana, care nu rostise nici o vorba si pe care nici n-o luasera in seama potrivnicii. Barbatul pasea greu, tacut, incat femeia nu indraznea sa se apropie Roza Lang lasase o dara de tristete in sufletul lui Titu. incerca s-o ascunda sau s-o inabuse, dar simtea ca totusi se intinde mereu, staruitor, ca apa in pamantul nisipos. Nu se dumerea cum putuse o iubire atat de furtunoasa sa sfarseasca atat de neasteptat si de urat. «Aventura» aceasta, cum ii zicea dansul cu mandria tanarului care incepe sa aiba un trecut, parca-i rupsese un val de pe ochi. Un crampei de realitate cruda patrunsese in inima lui plina de inchipuiri trandafirii. il cuprinsese incetul cu incetul un dezgust 203 de viata, ca si cand nu i-ar mai putea suporta povara. Lumea i se parea lipsita de farmec. In minte ii incoltea din ce in ce mai des intrebarea: - Ce sunt eu? De ce traiesc? Si drept raspuns i se ivea in fata o panza nemarginita intesata de semne de intrebare ce nu gaseau in sufletul lui decat un gol chinuitor. isi dadea seama ca trebuie sa aiba o tinta hotarata in viata si se ingrozea neputand descoperi nici un sprijin in jurul lui. Se uita in urma si nu vedea nimic, iar inaintea lui se infatisa acelasi nimic rece si infiorator. - Asa sa mi se depene oare toata viata? Atunci ce rost mai am in lume? isi zicea desnadajduit, seara mai ales, in patul din salon, unde se mutase el de cand s-a maritat Laura, fiindca Ghighi se temea sa doarma singura. Toate zilele hoinarea prin Jidovita si prin Armadia, crezand sa-si alunge din suflet nelinistea. Dar intrebarile il insoteau pretutindeni, tot mai ne¬saturate, in fata lor i se pareau copilarii si versurile lui si pozele de poet, si iubirea lui ucisa de gelozie, si inflacararea lui nationala Peste acestea se ridicau mereu zbuciumarile: - Unde merg? Unde vreau s-ajung si de unde vin? Ca sa poata raspunde se gandi sa citeasca, sa invete si sa afle din carti ce nu gasea singur. - in mintea mea e un haos Numai haosul arunca la suprafata intrebari dureroase. Cateva saptamani se cufunda in carti. Tatal sau avea, din vremile de demult, o biblioteca foarte mica in care se ratacisera cateva volume de stiinta de teologie, de pedagogie. Titu se repezi la ele cu atat mai multa lacomie cu cat pana acuma le ocolise. Mai aduna si de prin Armadia, de pe la prieteni, ce se nemeri Le sorbi grabit, ca si cand ar fi cautat leacul unei boli necunoscute, dar simti curand ca haosul in loc sa se limpezeasca, crestea mai mare. in mijlocul framantarilor singura raza de mangaiere ii era credinta ca el este cel dintai om chinuit de asemenea ganduri. in cele din urma insa o oboseala stranie il lua in stapanire. in inima nu-i mai ramasese decat o nemarginita parere de rau: - De ce nu-i aici Roza, indiferent daca ar fi s-o impart cu practicantul de la Stoessel? Apoi parca si creierii i se oprira in loc, coplesiti de o apa stravezie din care tasneau raspunsuri ca niste flacari mici, izbavitoare: - Adica ce-mi pasa mie de unde vin si ce-o fi maine? E nerozie sa te perpelesti cu intrebari fara sfarsit Unde te duce viata, acolo trebuie sa mergi si ce-ti porunceste ea, trebuie sa faci!
Numai nebunii umbla sa-i stavileasca mersul, s-o abata din calea ei, sa se impotriveasca vointei celei 204 mari care e una si milioane de milioane, care e oarba si totusi urmareste o tinta sigura, necunoscuta de infima pricepere omeneasca Vointa cea mare, sunt eu, precum e si vaca lui Ion sau cainele nostru, ori viermele ce se aseaza singur sub talpa mea ca sa-l strivesc, sau chiar bolovanul pe care-l izbesti cu piciorul, precum tot ce este si cerul, si ceea ce este dincolo de cer si de stele, si dincolo de acest dincolo, mereu, pana-n nesfarsitul nesfarsitului Atunci? Viata singura stie ce vrea sau poate pentru ca nu stie nici ea, mi se pare mie ca stie Unde merge ea e bine, caci merge tot inainte, pestej>rapastii, peste munti, mereu inainte Cine cade din carul vietei e pierdut inainte!
inainte!
inainte!
Se bucura parc-ar fi gasit piatra filosofala. Zambi de intristarile lui zbuciumate. Acuma le intelese obarsia. - Atata neliniste pentru ca Roza Lang a plecat si mai ales pentru ca, in lipsa mea, s-a consolat cu cine a putut!
Si din pricina asta credeam ca mi-am zdruncinat rostul vietii!
in aceeasi noapte scrise o poezie care i se paru cea mai frumoasa din tot ce-a facut pana atunci. O dragoste noua de viata ii impodobea sufletul. Nu se mai plictisea prin Armadia. II interesau si-i placea toate, parca s-ar fi sculat dupa o boala grea. Schimba priviri amoroase cu «gastele» de odinioara. Vorbea iar cu entuziasm de romanii oropsiti, de planurile lui marete indeosebi spunea deseori, cu superioritate, ca o sentinta fara apel: - Daca n-ar fi necunoscutul in lume, viata omului n-ar mai avea nici un farmec!
Dealtfel, in vremea aceasta, in Armadia se intamplase un eveniment extraordinar: murise Ion Ciocan, deputatul circumscriptiei. Ciocan fusese multi ani directorul liceului romanesc, cochetase cu ungurii, le facuse con¬cesii introducand, mai ales pe usa din dos, limba ungureasca in program, iar in schimb carmuirea il rasplatise cu un mandat de deputat. Se alegea totdeauna sub firma independenta, dar era dintre independentii care sunt cei mai vajnici Sprijinitori ai tuturor guvernelor. Independenta i-a mai castigat pe urma catedra de literatura romana la Universitatea din Budapes¬ta si i-a pastrat reprezentanta Armadiei in parlament pana a inchis ochii. Fusese om tacut, ursuz si deci nu tulburase multa apa in Capitala. Rautaciosii povesteau cu mare lux de amanunte cum, in cincisprezece ani, Ciocan o singura data a cascat gura, cand, ramanand deschise doua usi, ar fi strigat nervos: «Usa domnilor, ca trage ingrozitor aici!
» pentru care improvizatie oratorica toata Camera l-ar fi aplaudat frenetic. Prin testament intreaga 205 avere si-a impartit-o intre liceul din Armadia si Astra din Sibiu, caci sotia ii murise de cativa ani, iar alte rude nu avusese, afara de doi frati tarani, morti si ei mai de mult. Pe scaunul lui Ciocan se incingea o lupta crancena intre doi candidati: Victor Grofsoru, avocat foarte cautat din Armadia, sustinut de toata roma-nimea, si bancherul Bela Beck, svab ungurizat din Budapesta, care se auzise ca vrea sa cheltuiasca chiar o suta de mii de coroane si, fiind guvernamental, mai avea la dispozitie, cu o discretie eficace, concursul autoritatilor mari si mici. in Armadia fierberea crestea zi cu zi. La Beraria Rahova discutiile si pronosticurile nu se mai sfarseau. Grofsoru desfasura o activitate strasnica, secondat fireste de toti intelectualii, care-si luasera insarcinarea de agenti electorali. Izbanda ar fi fost asigurata daca s-ar fi putut rupe voturile ovreilor din Jidovita, presupunand ca preotii si invatatorii isi vor face cu totii datoria. Titu, vindecat, se avanta cu trup cu suflet in valmasagul luptei. De dimineata pana seara era in Armadia, agitandu-se, discutand, mereu imbu¬jorat de entuziasm. Care nu-i fu insa mandria si mirarea cand, intr-o zi, la berarie, Victor Grofsoru veni glont la dansul, cu mana intinsa: - Poete, dragule, vreau sa-ti cer un serviciu!
Pentru d-ta e nimic, pentru cauza noastra e colosal!
Fiindca beraria era plina de lume ce-l privea ca pe un erou, Titu se simti in culmea fericirii si striga inflacarat: - Domnule deputat, cere-mi orice!
Pentru cauza imi dau bucuros si viata!
- Bravo!
Uite omul!
zise candidatul, cuprinzandu-l prieteneste de mijloc. Dar ceea ce vreau nu-ti pot spune aici Trebuie sa vii pe la mine, sa-mi faci onoarea si placerea!
Deci spune-mi repede: cand? Nu-ti inchipuiesti cat imi sunt de impartite toate minutele!
- Imediat sau dupa pranz E bine? facu Titu, deodata grav, vazandu-se parca initiat in secretele zeilor. - Perfect!
Atunci azi dupa pranz, draga poete!
Grofsoru, ca toti care-l sprijineau era convins ca, indata ce va ajunge el in parlamentul de pe malurile Dunarii, poporul romanesc va fi liber si scapat de orice griji. - Daca ma aleg eu, vom putea respira toti, vom avea aer romanesc!
spusese dansul din capul locului, incat fraza aceasta devenise lozinca lui electorala. 206 Titu se infiinta exact la intalnire si asculta introducerea avocatului cu ochii lucitori de admiratie, aruncand numai din cand in cand cate o aprobare intovarasita de «domnule deputat» care pe candidat il magulea. - Ne lipsesc ovreii din Jidovita, poete!
Fara de ei suntem pierduti!
sfarsi Grofsoru, oftand cu o figura intrebatoare si intristata brusc. Tanarul nu vru sa auda de asemenea oportunism. Succesul trebuie sa fie curat romanesc, nepatat de nici un ajutor strain: - Vom goli satele de oameni si-i vom aduce pe toti la urna, sa dovedim lumii intregi vointa noastra, porunca noastra!
- Da, da, dar in satele noastre sunt putini cu drept de vot, pe cand ovreii sunt toti alegatori!
observa avocatul care, chiar in vartejul visurilor nationale, nu uita realitatea. Apoi isi complecta gandul: pentru a ne asigura voturile din Jidovita, e nevoie de concursul lui Herdelea care e iubit de toti ovreii. Daca Herdelea ar vrea sa faca putina propaganda ovreiasca, ar fi imposibil sa nu izbutim!
- Stiu, stiu in ce situatie gingasa se afla tatal d-tale - se grabi Grofsoru sa adaoge, ca si cand s-ar fi asteptat la vre-o obiectie a lui Titu. El, ca invatator al statului, trebuie sa urle cu lupii, vorba ceea.. Dar cu dibacia lui, in mod discret Ce zici, poete? in mod foarte discret? - Pe fata, domnule deputat!
striga Titu aproape indignat. in chestia aceasta nu pot exista rezerve si compromisuri. inainte de a fi invatator, tata e roman!
- Da, negresit, roman Cine se indoieste? Dar greutati sunt, si eu le inteleg si le apreciez Totusi, cu bunavointa, s-ar putea inlatura piedecile, stii, discret, foarte discret in asemenea imprejurari discretia are mare importanta. Guvernul conteaza pe ovrei si e sigur ca-i are in mana. Noi trebuie sa lucram cu multa prudenta, altfel se pot ivi noui rezistente Vezi, in Pripas e mai usor. Acolo suntem intre noi. Belciug lucreaza, d-ta ii vei da o mana de ajutor la nevoie, iar tatal d-tale n-are sa ni se puna de-a curmezisul Nu-i asa? Dar in Jidovita e delicat, e greu, e e Din Armadia pana-
n Pripas, de obicei, Titu facea jumatate ceas pe jos. Acum in mai putin de un sfert fu acasa. Alerga sa spuna mai curand ce cinste mare au hotarat tatalui sau fruntasii miscarii nationale. - Tata, iata clipa cand poti dovedi lumii intregi ca esti adevarat roman!
racni dansul din usa, speriind pe toti cu fata-i aprinsa de entuziasm si de oboseala. 207 Herdelea, in fundul sufletului, se bucura ca un copil chiar numai inchi-puindu-si ca Armadia ar putea trimite la Budapesta un deputat roman, dar roman adevarat, pe fata, nu ca Ciocan - desi Ciocan ii facuse lui pe ici pe colea mici servicii, Dumnezeu sa-l ierte. Totusi se ferea sa-si arate sentimen¬tele, de frica sa nu-l parasca cineva Apoi acuma, tocmai pe cand Titu vorbea mai cu foc, isi aduse aminte, nu putea sti de ce si cum, de ultima vizita a subinspectorului si de amenintarile lui ascunse - Eu cred ca cel mai bun lucru ar fi sa nu se amestece deloc, nici intr-un fel, nici intr-altul - rosti d-na Herdelea serioasa si cu putin dispret in glas. Dansul e om batran si trebuie sa-si vaza de necazurile lui, iar nu de nebuniile celor buiestri. Parca mare isprava o sa faca si Grofsoru ii stim noi cat le plateste pielea!
Daca pe urma ungurii vor prinde pizma pe dansul si se va pomeni fara slujba, crezi c-o sa-i dea Grofsoru ceva? Titu sari revoltat de atata egoism: - Adica cum!
Pentru o leafa mizerabila, ungurii au pus lacat pe sufletul omului? Lasitatea asta ar insemna tradare nationala, ar insemna sa-si dea singur certificat de renegat!
Cu ungurii traim noi aici, ori cu romanii? Crezi ca vom mai scoate noi capul in lume, daca nu vom face nici macar atata pentru cauza romaneasca? ; Ghighi impartasea din inima parerile fratelui ei, mai cu seama gandindu-se ca nu va mai avea cavaleri la baluri si poate nici petitori mai tarziu. - Ba in loc sa umbli dupa cai verzi, mai bine ti-ai cauta si tu vreun post pe undeva, ca esti cat muntele si vezi bine cate greutati avem pe cap!
zise d-na Herdelea suparandu-se. - Apoi d-ta numai atata stii, mama, greutati si iar greutati!
mormai tanarul oparit. - Atata da, ca eu am minte!
se infurie dascalita. Practicant de notar nu-ti place sa fii, invatator nu-ti place, dar la mancare te imbulzesti!
Apoi asa-i usor sa ai fumuri!
Mai pune osul si tu, dragul mamii, ca cu lenevia ai sa ramai de rasul lumii!
Numai Herdelea tacea. Cu cotul razimat pe coltul mesei, cu capul in palma, se uita in nestire la ghiata din piciorul stang. Lumina lampii atarnata de grinda ii cadea drept in crestet, pe parul alb-argintiu ii venea mereu sa ofteze si se stapanea. Si, in vreme ce d-na Herdelea se hartuia cu Titu, i se perinda in gand toata viata lui alcatuita aproape numai din umilinte, sperante vesnic spulberate, necazuri necurmate, viata intreaga care si-a batut mereu 208 joc de dansul, impunandu-i mereu compromisuri, din pricina careia niciodata nu si-a putut asculta glasul sufletului, viata care i-a ingramadit in inima amaraciunea otravitoare Doua lacrami se zvarcoleau in ochii lui blanzi, plecati - regretul unei vieti cheltuite intr-o truda sisifiana - Oh, oh!
suspina dansul in sfarsit, cand se facu o clipa tacere in casa. Cumplita-i viata, cumplita-i zau!
Viclesugul lui Vasile Baciu cazuse atat de neasteptat pe capul lui Ion, ca in seara aceea s-a culcat tacut si a dormit ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic. Dumineca dimineata insa, iesind din casa si aruncandu-si ochii pe camp, isi aduse aminte de vorbele socrului sau, si-l patrunse un fior de groaza, caci in minte ii rasari indata gandul ca toata truda lui a fost zadarnica, de vreme ce a ramas tot fara pamant Se aseza pe prispa, cutropit deodata de manie, de frica, de nedumerire, de deznadejde intai isi zise c-ar fi trebuit sa-l bata mar pe Baciu, sa-l invete cinste. Pe urma recunoscu ca nici cu mania, nici cu bataia nu va putea face nimic in imprejurarea aceasta. Vina este numai a lui insusi, fiindca in ultimul moment si-a pierdut mintile de bucurie si s-a cununat inainte de-a vedea hartiile date la cartile funduare intorcandu-se de la biserica si gasindu-l tot pe prispa si abatut, Zenobia banui ceva rau si, ca sa-i deschida gura, intreba: - Dar tu ce stai asa, neprimenit, in loc sa dai o raita prin sat, dupa lucratori, ca azi-maine numai pamantul tau o sa ramaie nearat!
- Adica d-tale ce-ti pasa? Ca de dat, slava Domnului, mi-ai dat numai saracia si necazul, tasni Ion ursuz. - Apoi ce sa-ti mai dam noi, ca doar socru-tau ti-a dat de-ajuns - zise Zenobia cu ochii de vulpe. - Cum sa nu-mi dea, vezi bine ca mi-a dat - mormai omul amarat. Nu vezi d-ta ca m-am si garbovit de cat mi-a dat? Zenobia nu-l mai slabi pana nu afla tot si apoi izbucni in afurisenii care se intetira cand Ana aparu in ograda, speriata de gura ei. in vreme ce soacra isi blestema nora mai cu foc, in sufletul lui Ion patrunse o fasie luminoasa: 209 prin Ana trebuie sa-si indrepte gresala. Deocamdata nu stia cum si in ce fel, dar simtea ca numai ea poate sa-l scape. - Si urata, si calica!
Bine ai nimerit-o, dragul mamii!
striga Zenobia in gura mare. - Ho, cotoroanto, ho!
racni Ion deodata la ma-sa. Ce te vari ca musca-n baligar? Potracani stiti sa fiti, dar sarac m-ati lasat, ai? Ea-i de vina? Ce-i ea de vina? Apoi atunci de ce te rastesti la dansa? Piei d-aici ca uite-acu vezi pe dracu!
Ana se uita la barbatul ei cu o dragoste de caine huiduit si ochii i se umplura de lacrami, simtindu-se vinovata fata de dansul fiindca in gand l-a banuit cu Florica, pe cand el e atat de bun si o iubeste atat de mult ca bruftuluieste chiar pe mama lui pentru ea. Lacramile ii curgeau calde, mangaetoare, dar fata ei toata zambea de o fericire mare, mai ales ca Ion veni la ea si-i zise bland: - Ia nu mai plange, Anuto Tu in ochii mei sa te uiti si incolo sa nu-ti pese de nimeni!
Seara, in pat, Ion i se jelui apoi cu deamanuntul, ii spuse ca ea ar putea sa-l induplece pe Vasile cu blandete sa fie om cumsecade si sa le dea ce le-a fagaduit fata de atatia martori. Femeia se simtea magulita de increderea lui, dar gandindu-se la bataile suferite de la tatal-sau, n-avea sperante sa-l poata inmuia. Cand insa barbatul o invata cum sa-i vorbeasca, credinta lui o cuceri si pe ea, si se jura ca se va duce chiar maine dimineata si de buna seama nu se va intoarce cu mana goala Ana pleca intr-adevar cum se crapa de ziua. increderea ii crescu cand, ajunsa in ulita, nevasta lui Macedon Cercetasu ii iesi in cale cu o donita plina de apa. Vasile Baciu tocmai injuga boii sa porneasca la plug. Vazandu-si fata, o intampina nepasator: - Da ce, te-a alungat? - Cum sa ma alunge, taica? se mira nevasta, incepand sa-i povesteasca ce vant o aduce, dupa invatamintele lui Ion. Baciu se holba la ea o clipa, ca un taur care vede rosu, se arunca si-i inchise gura cu o droaie de pumni, urland: - V-ati pus acu amandoi sa ma jefuiti si sa ma lasati cersetor? Apoi stai ca am eu leac de pielea ta, rapandulo, stai!
210 Pana ce se invarti dansul sa apuce biciul s-o croiasca, Ana o lua la sanatoasa fara sa fi avut vreme sa tipe ori sa planga de durere, desi obrazul stang i se rosise, iar din nas ii curgea un fir de sange. De-abia cand se apropie de-acasa isi mai veni in fire si se intreba: «Ce-a mai fost si asta? Avai de mine!
» Ion o astepta in ograda, cu inima arsa de nerabdare. O zari de departe venind cu pasi iuti si stergandu-si mereu nasul cu manecile camasii. - M-a batut, Ionica, nici nu m-a lasat sa-i spun nimic!
Uite cum m-a umplut de sange!
bolborosi nevasta parca i-ar fi cerut lui s-o razbune. Barbatul insa simti deodata o apasare grozava in ceafa. Se uita la Ana cu ochii goi si reci, ca si cand ar fi vazut o aratare vrajmasa. Pe pometele obrajilor pielea statea sa plesneasca, iar pe tample i se umflara vinele ca niste lipitori satule. Mintea lui speriata ii striga ca toata nenorocirea i se trage numai din femeia aceasta cu buza de sus murdara de sange si cu privirea de-o umilinta atatatoare. Bratele si pulpele ii zvacneau fara voie in vreme ce unghiile ii taiau pielea groasa si aspra in podul palmelor. - Asta s-a inteles cu tatal ei sa ma insele!
ii fulgera prin creieri, si gandul il duru atat de rau parca l-ar fi izbit cu parul in moalele capului. Atunci, cu o pofta neinfranata, ridica mana si o lovi greu peste obrazul drept, si apoi cu dosul palmei, repede, peste obrazul stang. Durerea stoarse din pieptul femeii un tipat atat de ascutit ca Ion auzi cum zanganesc geamurile casei. O mai trazni insa si peste ochii ce-l priveau cu spaima, dar care chiar spaimantati isi pastrasera o licarire de bunatate Ana cazu pe prispa, ametita si leganandu-si corpul din mijloc in sus ca sa-si aline suferinta. - Si tu ma zdrobesti Ionica? gemu dansa. Nu ti-e mila nici tie de mine? Ion scuipa spre ea, racorit, si intra in casa, caci de peste drum venea intr-un suflet nevasta lui Macedon, pe cand in cerdac la Herdelea parca iesise cineva sa vada ce se intampla? Ana suspina si, suspinand, pantecele mare i se zbatea ca o mustrare. Naframa ii alunecase din cap, parul i se incalcise si pieptul i se frangea de plans. In inima inchipuirile ei de fericire se topeau intr-un noian de amaraciune din care rasarea numai intrebarea ingrozita: - Doamne, ce ti-am gresit de ma pedepsesti asa de rau? Nevasta Iui Macedon Cercetasu se aseza langa ea, ii indrepta basmaua pe cap, o mangaie pe obrajii udati de lacrami si-i zise cu mila, cautand s-o ostoiasca: - Taci, draga lelii!
Taci si rabda, ca femeia trebuie sa sufere, dac-asa a lasat-o Dumnezeu Taci mulcom, taci!
211 I Glasul ei era atat de bland ca sufletul Anei se incalzi putin. Apoi isi ascunse fata in poala femeii si planse mai usurata, murmurand insa intr-una, ca si in seara nuntii: - Norocul meu, norocul meu!
Pana sa convinga pe tatal-sau, Titu nu vru sa stea cu mainile in san si porni din casa-n casa, indemnand pe taranii, alegatori sau nealegatori, sa mearga cu totii la o intrunire in Armadia, unde Victor Grofsoru avea sa-si lamureasca programul. Fiindca alegerea de deputat se apropia, prin sat umblau acuma mai des patrule de jandarmi spre a preintampina tulburarile si agitatiile impotriva statului. Titu nu se sinchisea de dansii. Dorea chiar un conflict sau poate o arestare, inchipuindu-si ca astfel va dovedi lumii intregi barbaria stapanirii unguresti si va contribui mai eficace la izbanda candidatului roman. Vorbea taranilor de jugul unguresc, de datoria nationala, de limba stramoseasca, se izbea insa mereu de aceleasi raspunsuri: - Bine, domnisorule, asa o fi Dar n-avem pamant si darile-s multe si grele intai se supara de atata nepricepere. Pe urma totusi le dadu dreptate. - Adevarat!
Pe ei ii strivesc sarcinile vietii si eu le bat capul cu fraze!
Nici macar sperante nu le aduc!
Apoi fireste, daca eu insumi nu stiu bine ce vrem!
El banuia ce vrea, dar dorintele lui nu se potriveau cu ale batranilor. El cu cativa studenti si profesori mai tineri visau unirea grabnica a tuturor romanilor. Nu se gandeau daca se poate ori nu se poate. Ei se uitau fermecati spre Romania, asteptand de-acolo mantuirea. in fata lor insa stateau mai toti fruntasii recunoscuti, intre care insusi Grofsoru, care spuneau ca acestea sunt idei primejdioase, ca prin asemenea vorbe goale, bune numai pentru discutii de berarie, se poate compromite toata lupta. - Mijloacele noastre trebuie sa fie legale!
ii spuse Grofsoru. Numai prin legalitate se obtin lucruri trainice!
Politica serioasa nu se poate intemeia pe aventuri, ci pe realitate!
ce ascunde viitorul, nu se stie in suflet putem nutri orice sperante, dar visurile nu trebuiesc amestecate in lupta politica!
Titu sa zapaci si fu cuprins de o sovaire din care deabia cu sfortari se putu smulge. Se cobori iar intre tarani, si, cu toata oprelistea batranilor, le vorbi de «fratii nostri», de «stapanirea romaneasca» ce va veni in curand. Si tresari 212 de bucurie cand Stefan Hotnog, bogatas din sat, in loc de tanguirile obisnuite, raspunse acuma in numele tuturor, ridicandu-si chimirul pe burta: - Sa te auda Dumnezeu, domnisorule!
- Oportunismul si lasitatea ucid avanturile!
se gandi Titu multumit. Cu jumatati de idealuri nu poti lupta si nici nu poti fi inteles de nimeni!
Stradaniile lui Titu au ramas totusi zadarnice, deoarece intrunirea, indata ce s-a anuntat oficial, a fost oprita de catre prefectul judetului in urma raportului solgabiraului Chitu care se temea de tulburari. Tocmai cand Titu veni pleostit cu vestea aceasta din Armadia, batranul Herdelea primi citatie de la tribunal in procesul ce-l pornise judecatorul pentru ultragiu. Desi, intre timp, ungurul se mutase din Armadia intr-un orasel din Ungaria, fiindca - cum spusese dansul la plecare - nu se putea aclimatiza in atmosfera nepatriotica de-aici, sarcina lui Herdelea se agra¬vase, caci acuzatia judecatorului s-a parut atat de intemeiata procurorului, incat si-a insusit-o din oficiu si deci procesul trebuia sa continue negresit, chiar daca partea civila s-ar fi retras. Herdelea striga pe Ion, care de asemenea primise citatie, vrand sa se sfatuiasca impreuna cum sa abata nenorocirea ce-i ameninta deaproape. Ion insa, in bobota necazurilor lui cu socru-sau, cauta mereu sa se planga ce a patit si cum a fost inselat, iar de procesul, care-l durea pe invatator, parca nici nu-i pasa. - Aveti sa vedeti ca beciznicul asta are sa ma bage in temnita si sa ne nenoroceasca pe toti!
zise invatatorul pe urma doborat de ingrijorare. Tineti minte ce v-am spus eu azi!
Ion e fatalitatea noastra El se ciorovaieste cu Vasile Baciu pentru niste zdrente de pamant si nici nu vrea sa stie in ce pozna m-a infundat!
Titu, vazand spaima batranului si ca sa mai schimbe vorba, gasi intelept sa povesteasca pe un ton de gluma, cum azi, intalnindu-se in Armadia cu Belciug, i-a spus ca e foarte suparat si ca nu va lasa fara raspuns insultele d-nei Herdelea, pentru care va trebui sa dea seama in fata justitiei Efectul povestirei lui insa fu tocmai contrar celui asteptat de dansul, starnind o cearta care nu se ispravi pana noaptea tarziu. -Apoi da, ca atata-mi mai lipsea, sa umblu acuma pe la judecati si pentru dumneaei, ca n-am eu destule necazuri - zise invatatorul amarat.Mai bine-l lasai dracului si tu, in loc sa-mi mai aprinzi paie-n cap si cu el!
D-na Herdelea se infurie repede, facu pe sotul ei mamaliga nesarata, pentru ca ar fi in stare sa se lase calcat in picioare de toate natafletele din lume, si declara mereu ca ea prefera sa plateasca orice amenda si chiar sa stea la puscarie, decat sa rabde mojiciile «pamatufului» Ziua urmatoare aduse insa o nadejde buna sub chipul unei scrisori de la subinspectorul Horvat care-l invita colegial pe Herdelea sa-si puna in cum- 213 pana toata influenta pentru alegerea desavarsitului patriot ce este candidatul de deputat Beck. «Am toata increderea in patriotismul d-tale incercat si fii sigur ca oboseala d-tale va fi apreciata cum se cuvine», sfarsea subinspec-torul. Mai ales sfarsitul i se parea invatatorului plin de mari fagaduinte. - Uite ce om de treaba, bietul subinspector!
striga dansul inviorat. Ei, degeaba, sa nu judeci niciodata pe nimeni dupa aparente!
Iata barbatul care-mi place si mie!
Bravo!
Bravo!
indata isi insemna pe toti alegatorii din Pripas in numar de unsprezece, si chibzui indelung pe cei care ar vota cum ii va sfatui dansul. Apoi isi freca mainile cu incredere: - Vezi, Dumnezeu iti trimite ajutorul cand nici nu te astepti!
Titu afland seara planurile tatalui sau, sari pana in tavan de indignare si striga de nenumarate ori «tradare» si «rusine». Dar Herdelea ramase ne¬clintit. - Pentru mofturi n-am sa-mi las cu batranelele pe drumuri Ai vazut tu ce-mi scrie subinspectorul? Citeste bine!
Poftim!
zise aruncandu-i mandru scrisoarea. Tanarul nu vru sa citeasca nimic si facu juramant ca va lupta din rasputeri impotriva acestei tradari nemaiauzite. Herdelea se intrista ca feciorul lui se gandeste mai mult la strainii de la care nu va avea niciodata nimic, decat la dansul, a carui soarta atarna de bunavointa celor mari si puternici. - Nu-ti inchipui tu ca Horvat, daca-i vom implini dorinta, poate sa-mi fie de mult folos? N-ai vazut citatia de ieri si nu stii ca ma paste afurisitul de judecator? O vorba a subinspectorului cantareste greu la tribunal. Cand va spune subinspectorul prezidentului ca uite-asa si asa, Herdelea e omul meu, adica al nostru, crezi ca prezidentul are sa mai cracneasca? Asa se lucreaza in lume, baiete intelegi ori nu intelegi? - Nu vreau sa inteleg nimic!
raspunse Titu cu atat mai indarjit cu cal socotelile acestea i se pareau si lui cuminti. - Atunci sa-ti fie rusine obrazului, ca esti cal batran si ai putea intelege atata lucru!
striga Herdelea adanc jignit. Rusine sa-ti fie, magarule!
in seara zilei cand Ion batuse intaia oara pe Ana, pica in casa, deabia tarandu-se, Dumitru Moarcas, o ruda indepartata de-a Zenobici, cerand adapost pana s-o indura Dumnezeu sa-l stranga din lume. Zenobia, 214 aflandu-se in toane bune pentru ca feciorul si-a mustruluit nevasta, il primi fara a se burzului, multumindu-se doar sa-l descoase putin: - Da ce-ai patit, bade Dumitre? De ce nu stai la Paraschiva, ca-i bine acolo? - Parca de bine fuge omul - murmura Moarcas, mototolindu-se pe vatra. Era un mosneag trecut de sasezeci, pipernicit si prapadit de sa-l sufli de pe picioare. Nu mai avea nici un dinte in gura si vorbea greu, scuipand in toate partile. in tinerete a fost barbat frumos si cu stare si se bateau fetele dupa dansul, dar, in loc sa se insoare si sa se potoleasca, i-a placut sa zboare ca albina, din floare-n floare, incat multi oameni si-au ciomagit muierile din pricina lui, caci de el nu indrazneau sa se lege, fiind voinic si iute ca un lup. Carausia i-a fost mai draga decat pamantul si tot carausia i-a mancat capul, intr-o noapte, venind de la Dej, o ceata de laesi a tabarat pe dansul, l-au stalcit si i-au furat caii. A zacut vre-o doi ani si-a ramas beteag de picioare. Boala i-a inghitit averea. Ramas numai cu casuta si gradina, s-a aciuit pe langa Paraschiva care era vaduva tanara si ravnea mai mult la casa lui, crezand ca nu mai are de trait cine stie cat. Dumitru insa se incapatana sa nu moara si o duse douazeci si doi de ani asa prapadit cum a scapat, incat Paraschiva a avut vreme sa se obisnuiasca cu slabiciunile lui. S-au inteles ei totusi destul de bine pana acum cateva luni cand Dumitru s-a apucat si a vandut lui Avrum casa si gradina, fara stirea Paraschivei. Degeaba i-a dat o suta de zloti de argint, femeia nu s-a multumit. Ea era convinsa ca a luat mai mult si a ascuns banii undeva sau la cineva. Si cum Dumitru nu mai putea sa aiba zile multe, Paraschiva se infuria ca banii vor ajunge in mana altora, iar ea, care l-a ingrijit atatia ani, se va alege cu nimica. Fiindca Avrum nu voia sa-i spuie lamurit cat i-a dat, Paraschiva se puse pe mosneag, intai cu sudalmile, apoi cu bataia, pana ce in sfarsit azi l-a izgonit sa nici nu-l mai vada Batranul povesti ce-a patit cu Paraschiva, dar fara s-o ocarasca, ba chiar cu o mare parere de rau ca a fost nevoit sa plece de la ea si sa moara poate prin case straine. - Apoi lasa c-ai trait destul - ii zise Zenobia drept mangaiere. Ion, imbufnat cum ramasese toata ziua dupa ce pleznise pe Ana, nu zise nimic ci se uita doar uneori cu ura la noul mancau care-i cade in spinare din senin. Credea totusi ca Dumitru se va intoarce acasa maine-poimaine, stiindu-se ca nu poate trai fara Paraschiva, singura femeie - se zice - pe care a iubit-o el cu adevarat si care, de aceea, l-a si invartit cum i-a placut. Dealtfel gandurile lui erau atat de fripte de grija pamanturilor, incat tot restul lumii i se parea ca nu face un ban gaurit. Se infuria cand vedea pe Ana care, pe cat 215 fericita. il alinta atat de staruitor ca, in cele din urma, se minuna cat de blanda si ademenitoare i se infatiseaza, ca un liman unde nu mai sunt nici dureri si nici nadejdi Deodata insa simti o zvacnire in pantece, trezind-o din aiurare. - Cum se misca, sarmanul!
isi zise dansa uitandu-si toate necazurile si intelegand ca trebuie sa traiasca, fiindca intr- insa o fiinta noua bate la poarta vietii. A doua zi Ion se mulcomi. ii paru rau ca s-a facut de rasul lumii si ca s-a hartuit cu socrul sau tocmai in casa invatatorului, desi era convins ca Her¬delea s-a dat de partea dusmanilor lui. Trecu drumul, la Macedon Cercetasu, si aduse acasa pe Ana, dar fara sa auda macar povetele Floarei ca sa fie mai milos cu biata femeie, ca maine-poimaine ii soseste ceasul si cine stie ce se poate intampla daca o huiduiesc toti si n-o cruta putin Apoi fu cuprins de desperare. Simtea un gol dureros in cap, care totusi voia neincetat parca sa-i sparga teasta. Numai buzele ii sosaiau intr-una. - Nu-i bine asa Nu-i bine nu-i bine Se ducea prin Jidovita, se imbata si se intorcea mai posomorat Dupa o saptamana ploioasa si murdara, care-l tinuse mai mult in casa, rasari o zi aurita, calda, stralucitoare, cum nu se pomenesc decat in tinuturile muntoase in dricul primaverii. Iesind in ograda, Ion se opri ca traznit si, fara sa vrea, sorbi lacom mirosul de verdeata, salbatec si umed, ce plutea in vazduh, ca si cand peste noapte tot pamantul s-ar fi spalat cu apa fermecata, atat se infatisa de mandru in verdele deschis pe care stropii de roua licareau in toate culorile curcubeului, ca niste diamante presarate inadins de o mana nevazuta. Privelistea aceasta il zgudui ca dintr-un somn greu si-i umplu deodata creierii de ganduri Si porni, luminat, spre casa preotului Belciug, impins de o incredere mare. Numai popa poate sa-i arate calea, precum tot dansul l-a dat pe brazda si odinioara. Dar acest «odinioara» era asa de departat, parca ar fi trecut ani si ani de zile, desi deabia ieri se implinisera cinci saptamani de la nunta Belciug privea din cerdac cum adapa caii vizitiul, un taran somnoros si plin de baliga pe haine. - Ce mai veste-poveste, Ioane? zise dansul vazandu-l intrand pe portita, cu palaria in mana. 218 - Apoi mai mult rau decat bine, domnule parinte - raspunse Ion vrand sa zambeasca dar izbutind numai sa se strambe si sa-si arate dintii galbeni, ca un caine care maraie neputincios. - Am auzit De, baiete, daca uitati pe Dumnezeu, cum sa nu va pedep¬seasca? mormai Belciug putin innourat si intrand in casa urmat de Ion Dumnezeu insemna acuma in Pripas biserica cea noua si preotul simtea mana Cerului in neintelegerile dintre ginerele si socrul care nici nu s-au gandit macar sa daruiasca ceva pentru lacasul Domnului. Milostivenia cereasca i se arata dealtminteri preotului in toate chipurile. Boclucul lui Herdelea cu judecatorul era o pedeapsa grabnica si cuvenita pentru ca a uneltit impotriva slujitorului lui Dumnezeu. Mai astepta insa manifestarea maniei divine fata de d-na Herdelea, care l-a ocarat pe dansul, si apoi o lovitura deosebita pentru Herdelea fiindca chiar ieri a aflat ca umbla sa-i smulga cativa alegatori in favoarea candidatului de deputat ungur, desi stia bine ca el doreste sa arunce un bloc, mic dar solid, in cumpana reprezen¬tantului roman. Rasplata tuturor neplacerilor o gasea insa mai ales in hotararea de a incepe, inca in vara aceasta, lucrarile noii biserici. Cazuse la invoiala cu un arhitect din Bistrita, care avea gata un plan foarte frumos. Arhitectul trebuia sa soseasca in curand si, cu materialul adunat, sa aseze temelia. Pana la toamna zidurile vor fi ridicate, iar in toamna viitoare intregul locas va putea fi sfintit cu toata solemnitatea. Belciug se gandea de pe acuma Ia programul sfintirei si inima lui bolnavicioasa tremura de bucurie. Dar, deoarece tot mai lipsea putin din suma prevazuta la cheltuielile cladirii, stradaniile lui nu erau sfarsite. De aceea nu pierdea credinta ca, pana la urma, si Ion va deschide punga si deci se sili sa-l castige prin bunavointa. - Acuma spune, Ioane, ce te doare!
murmura dansul asezandu-se, batandu-si genunchii cu palmele si privind drept in ochii lui Ion, pe care-l lasase in picioare. Ion se spovedi prelung, cu glas infundat, cu ochii in pamant, iar preotul il asculta cu bagare de seama si fara sa-l intrerupa. Apoi cand ispravi, Belciug se scula, se plimba de cateva ori de ici-colo cu pasi mari, uitandu-se odata cu mirare in odaita de culcare unde patul era inca tot nefacut, si insfarsit se opri langa masa, se razima de dunga cu palmele incrucisate la spate si vorbi privind mereu intr-un colt al tavanului: - Stiu eu ce sa te sfatuiesc? Greu Prea greu Numai un avocat te-ar putea lumina bine Dar cu raul si cu bataile nu se impaca oamenii niciodata, asta-i de cand lumea. Dumnezeu a lasat judecatorilor impartirea dreptatii pamantesti Am patit si eu deunazi, stii bine, ca m-a ocarat dascalita tiganeste. Puteam sa ma apuc de bataie? Nimeni sa nu-si faca singur 219 dreptate N-am zis nimic si nu m-am infuriat Dreptatea-i de la Dum¬nezeu M-am plans si eu in Armadia la judecatorie si, daca-i bine si drept sa fiu hulit de pomana, hulit sa raman Tu insa vei face cum crezi de cuviinta. Numai atata sa stii: pumnul nu-i dreptate intreaba un avocat, roaga-l sa te invete si fa cum te-o indrepta el Eu n-am nici o putere Ion pleca multumit. Bine-a zis popa: legea sa hotarasca Ajuns acasa, . chema pe Ana si-i vorbi foarte bland: - Tu trebuie sa te duci la tatal tau, Anuto, ca eu nu te mai pot tinea, vezi bine si tu, ca-s sarac si abia ne taram si noi zilele Dumnealui are destula avere Acu, ca m-a inselat, nu-i nimic. Dumnezeu din cer vede si judeca. Dar eu trebuie sa ma gandesc la pielea mea. Cu mainile-n san n-oi sta de buna seama, poti sa-i spui!
Pe urma o duse de mana pana la poarta si inchise poarta dupa ea Ana se mai uita inapoi, dar el nu mai intoarse capul. - Are dreptate toti au dreptate - sopti femeia podidita de plans. Numai eu n-am nici un rost in lume

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.