Cand vazu Ion pe Ana moarta, simti parca o lovitura de ciocan in moalele capului. Statu in fata spanzuratei, uluit, strangandu-si gura cu palma, si o durere necurmata il apasa pe creieri, ca un bolovan. Acuma isi aduse aminte amenintarea ei din noaptea nuntii lui George cu Florica. Mila stranie, alcatuita din groaza si mirare, ce te cuprinde instinctiv in fata mortii, il zgudui o clipa. Dar pe urma, obisnuindu-se putin cu fata schimonosita cumplit a femeii, il munci intrebarea cum a putut el trai aproape un an in acelasi pat cu ea si sfarsi zicandu-si ca bine a facut ca s-a omorat Dupa un rastimp insa se rasti la Zenobia, aproape fara sa-si dea seama.
- Unde-i copilul, mama? Vezi de copil!
Ia du-te la copil!
Grija de copil ii umplu toata mintea si nici nu-l mai parasi
Vasile Baciu veni spre seara, gasind pe Ana asezata pe masa, scaldata, imbracata, cu mainile incrucisate. Se uita lung la ea, inghiti un nod ce i se urcase in piept si apoi schimba cateva vorbe cu Ion, dar fara sa se priveasca in ochi. Zenobia insa ii povesti amanuntit cum a venit Ana din sat, cum a pus copilul pe pat, cum a iesit afara, cum nici n-ar fi dat peste dansa daca nu plangea copilasul
La prohod se aduna mai tot salul, incat oamenii umpleau si ulita. Praporii fluturau alene in adierea de primavara care ducea departe mirosul de tamaie
293
si aducea in schimb valuri de miros dulce de flori de mar. Cate-o femeie izbucnea in plans din cand in cand, iar preotul Belciug mormaia pe nas cantecele de inmormantare si scutura mereu cadelnita. Ion ingenunchia deoparte, Vasile de cealalta parte a cosciugului, amandoi cu capetele goale, plecate, ca niste vinovati. Zenobia, in genunchi, tinea copilul in brate, leganandu-l ca sa nu se scanceasca, si se uita imprejur parca s-ar fi mandrit cu frumusetea ingropaciunii. Glanetasu, zdrobit, cu obrajii in palme, plangea cu sughituri, bolborosin
d dureros: - Draga tatii Draga tatii
Ion asculta ca prin vis cantecele popii si raspunsurile dascalului. Gan¬durile lui rataceau in zigzaguri stranii, sarind de la Ana la copil, apoi la Vasile Baciu, iar la moarta din sicriul de brad invalit cu zabranicul aspru, si pe urma deodata la Florica, revenind la copilul din bratele Zenobiei. Si de cate ori ii venea in minte copilul avea o tresarire de spaima neinteleasa. Pe cand preotul citea o rugaciune lunga, isi aduse aminte ca, inainte de-a scoate din casa cosciugul, au sosit aci George cu Florica, cu fetele triste, si i-au spus ca asa a vrut Dumnezeu, dar omul sa fie tare, ca toate trec pe lumea asta Privirea nevestei il pironise intr-una, posomorata si doritoare si plina de imputari, dar totusi parca rasfrangand asupra lui o dragoste mare, deabia stapanita. Lui i-a fost frica sa nu bage de seama George si a plecat ochii iar acuma simtea privirea aceea in creieri, i se plimba in inchipuire tot mai stapanitoare, coplesindu-i inima de o amaraciune din care totusi incolteste repede o
nadejde noua
Pe la sfarsitul prohodului, ridicand ochii, intalni, peste cosciug, privirea lui Vasile Baciu care-l sflederea cine stie de cand. Ion ingalbeni, incerca sa plece iar capul si nu mai putu. Privirea socrului sau era ca a unui sarpe urias ce-si ameteste prada inainte de a o inghiti. In ochii lui insa Ion citi mai ales o intrebare, intai intunecoasa^ s-apoi indata limpede ca lumina zilei:
- Unde-s pamanturile? In pamant se duc toate pamanturile.
Atunci deodata isi dadu seama de ce se gandeste el atata la copil. Adica prin moartea Anei ar pierde tot si degeaba s-ar fi luptat, daca n-ar fi copilul Adica numai in sufletul copilului tine averea lui, numai cat tine sufletul copilului tine si mosia Vru sa se uite spre Zenobia cu copilul^ar privirea lui Vasile nu-i dadea drumul, si incepu sa-l friga si sa-l sfasiie, caci intr-insa se vedea pe sine insusi ca intr-o oglinda: galben, speriat, tremurand de frica amenintarii Iar socrul sau parca avea fata unsa cu un zambet batjocoritor
de biruinta.
Pana s-a coborat in groapa sicriul Anei, ochii lui Vasile Baciu l-au urmarit neinduratori, izgonindu-i din suflet privirea Floricai, facandu-l sa uite tot, chiar prohodul insusi, afara de copilul de care atarna parca toata soarta lui
294
intorcandu-se de la cimitir smulse copilul de la Zenobia ca cuprins de teama sa nu i-l rapeasca cineva. II stranse la piept, acoperindu-l cu bratele-i osoase. Petrisor se scancea, iar el il ogoia ca o doica iscusita, gandindu-se mereu ca duce in brate tot pamantul castigat cu staruinti si zbuciumari atat de indelungate Oamenii, care pana acuma il ocarau si spuneau ca din pricina lui s-a spanzurat Ana, vazandu-l cu copilul, se induiosara si-si zisera ca nu poate fi vinovat el de moartea femeii.
- Ia seama, ginere, sa nu cada bolnav nepotul!
mormai in urechea lui un ;las rautacios, cand cotira in Ulita Mare.
Ion se cutremura si ascunse copilul sub suman, parc-ar fi cautat sa-l apere ie privirea lui Vasile Baciu
Apoi, dupa pomeni, se sfatui multa vreme cu ma-sa ce sa faca cu copilul i cum sa-l ingrijeasca. Si se mai linisti cand Zenobia il incredinta ca baietelul ; destul de marisor, ca tot era sa-l intarce azi-maine, ca mananca de toate, ja are sa creasca cat muntele, numai zile sa aiba de la Dumnezeu, si ca nici a-o sa bage de seama pana s-o pomeni cu el mare si bun de trimis cu vitele S imas
- Ia seama, mama - zise Ion totusi, ragusit. Ia bine seama, ca mi se pare i Petrisor e cam plapand.
- Avai de mine, omule, da nu-l vezi catu-i de roscovan si de voinic?
- Bine, bine Dar daca se imbolnaveste si moare, Doamne fereste, apoi i stii ca n-ai trai cu mine!
Copilasul asta-i viata mea, mama!
- Proclet mai iesti, Ionica, si salhui, zau asa!
protesta batrana.
- Eu atata-ti spun, ca sa nu zici ca nu ti-am spus ca ochii din cap sa mi-l ingrijesti si sa mi-l ocrotesti.
- Da ce-i cu tine, mai baiete? Parca cobesti a rau, Doamne iarta-ma - se inchina Zenobia, gandindu-se ca mult mai trebuie sa-si fi iubit nevasta Ion, "nacar ca nu s-a aratat, daca se prapadeste asa cu firea din pricina plodu-
i ei.
- Romanul, cand e bun din fire, e ca prietenul meu Herdelea!
striga }rofsoru cu atat mai des cu cat termenul apelului se apropia si Herdelea evenea tot mai mohorat si mai neincrezator.
Sorocul era hotarat pentru mijlocul lui Aprilie, la Curtea de Apel din rargul-Murasului. Herdelea numara zilele ca scolarii la venirea vacantelor,
295
dar el, de ce scadeau, de aceea se intrista mai mult, muncit de presimtirea ca i-e scris lui sa fie infierat si sa-sipiarza pensia pentru care a muncit ca robul peste treizeci de ani. Si azi nici macar nadejde adevarata nu mai putea nutri, cu toate asigurarile zgomotoase ale lui Grofsoru, caci si nadejdea l-a inselat atat de crancen randul trecut
Grofsoru ii fagaduia in fiece zi si se jura ca se va duce la Curte si nici nu se va intoarce fara achitare deplina. in sfarsit, ca sa-i dea o dovada desa¬varsita de cat il iubeste si-l stimeaza, cu vreo trei saptamani inainte de termenul procesului, bau brudersaft cu dansul la Beraria Rahova, de fata fiind toata domnimea din Armadia, pupandu-l si pe urma strigandu-i triumfator:
- Acuma mi-esti frate, betivule, si daca mai indraznesti sa te indoiesti si sa-mi ratacesti cu mutra-ti plangatoare, apoi sa stii ca esti de pozna cu
mine!
Toti aplaudara gestul, iar cei ce inca nu se tutuiau cu Herdelea, urmara pilda avocatului, incepand cu directorul liceului si sfarsind cu contopistul de
la notarul public
In ziua aceea Herdelea se simti intr-adevar fericit, se si imbata zdravan, incat dascalita trebui sa-i puie prosoape ude la cap si sa-l ocarasca toata noaptea Dar a doua zi tristetea ii reveni aceeasi, ca o umbra ce nu te paraseste decat pana cand stai in intunerec. Se gandea mult la Ion si la jalba lui. Daca, Ion si-a vazut de ale lui, s-a si imbogatit Pentru Ion jalba a fost uri accident usor, din care scapi teafar si mai bucuros de viata. Ce-i pasa lui ca va sedea la racoare o luna de zile. Poate e si multumit ca astfel are prilejul sa-si odihneasca putin ciolanele Pe cand pentru dansul jalba a fost o lovitura grea care i-a schimbat brusc linia vietii. Un lucru de nimic cum hotareste soarta omului, cum ii ravaseste tot mersul vietii!
Piatra mica rastoarna carul mare Un fir de nisip care s-a clintit din loc si a pravalit stanca intreaga Si parca totdeauna lucrurile marunte si neinsemnate pri¬cinuiesc prabusirile grele, ca si cand omul, mandru si increzator in puterile lui, ar fi o jucarie si poate mai putin in mana unei tainice si infricosatoare
fiinte stapanitoare
Tocmai cu cateva zile inainte de implinirea soartei, Herdelea se pomeni iar cu Ion care venea cu vestea mortii Anei si cu rugamintea sa-i faca ceva sa-si poata ispasi osanda in inchisoarea judecatoriei din Armadia, ca sa nu se mai departeze pe la Bistrita.
- Sa-ti fac, Ioane, cum sa nu-ti fac - zise invatatorul amarat, rozandu-si unghiile ca sa-si stapaneasca pornirea. Ca ti-am mai facut si altadata, si vezi bine pe unde am ajuns, vezi, pe drumuri, om batran Dar sa-ti fac, fireste
296
Ion se uita drept in ochii lui, cu o emotie sincera in toata infatisarea, ca si cand cuvintele lui Herdelea i-ar fi atins in suflet o coarda care n-a vibrat de mult.
- Sunt ticalos, nasule - rosti apoi dansul molcom. Suntem rai si prosti( vai de pacatele noastre M-a batut Dumnezeu, mai rau nu se poate Ti-am gresit, vad bine Dar Dumnezeu ajuta pe omul bun Dumnezeu are sa te mangaie pentru greseala mea
- Ma mir cum m-am luat eu dupa natangiile tale, Ioane? Trebuia sa te dau pe usa afara, nu sa ma potrivesc tie - murmura invatatorul, induiosat si cu ochii umezi.
- Asa-i omul cand ii iea Dumnezeu mintea - facu Ion cu alt glas, mai aspru, in care se simtea parerea de rau ca s-a lasat o clipa invins de slabiciune pentru grijile altuia. Da d-ta sa-mi faci acuma o jalba frumoasa, cum zic, ca-ti platesc, nasule
Herdelea ii facu petitia cuvenita. Vorbele schimbate cu omul care i-a pricinuit toata nenorocirea de azi, ii sadira in inima un bob de incredere. isi zicea «pe omul bun il ajuta Dumnezeu», si gasea parca mangaiere. Avea insa si remuscari ca, in nerozia si zadarnicia lui, de multe ori si-a batut joc de cele sfinte. Si de-aci incolo, seara, intins in pat, dupa ce stingea lampa, cu fata-n sus si cu mainile impreunate pe piept, se ruga in gand fierbinte sa-i ierte Dumnezeu ratacirile si sa-l scape si acuma, ca totdeauna, din impasul in care l-a aruncat propria-i vina
Grofsoru avea sa plece singur la Targul-Murasului, la judecarea apelului. Herdelea trebuia sa ramana la cancelarie, acasa, caci nu e obligat sa se prezinte si ar cheltui bani multi zadarnic Desi, plecand din Armadia la amiazi, seara ajungea la tinta, s-au facut mari pregatiri de drum. D-na Grofsoru, o femeie draguta, grasuna, gospodina, umplu un cufar numai cu merinde, ca sa aiba omul in tren ce sa manance. D-na Herdelea, cu care se imprietenise bine, i-a fost de mult ajutor. Chiar ideea merindei de la dascalita pornise si fuse gasita minunata La plecare erau de fata amandoua familiile, in care intrau cei cinci copii ai avocatului. Se varsara lacrami abondente, numai Grofsoru se tinu tare si porunci lui Herdelea sa fie absolut linistit si sa aiba incredere in el si in Dumnezeu.
Nevasta avocatului, dascalita si Ghighi hotarasera in taina sa ajuneze toata ziua procesului Seara, familia Herdelea statu pana tarziu, laudand pe Grofsorenii care-s niste oameni cum nu s-au vazut mai de inima, si dra-maluind fel de fel de nadejdi. Cand se culcara, in intunerec se auzi limpede sosaitul buzelor tuturor trei rugandu-se din inima sa binecuvanteze Atot¬puternicul ziua de maine si s-o intoarca spre binele celor napastuiti- Chiar
297
in aceeasi vreme murmura si d-na Grofsoru un Tatal Nostru pentru bietul crestin, dupa ce pusese pe toti cinci copiii in genunchi sa zica o rugaciune anume pentru «mos Herdelea»
Fara sa stie de planul femeilor, invatatorul isi propuse si el sa ajune in ziua cea mai grea din viata lui. Se trezi in zorii zorilor si nu mai putu adormi de grija si de emotie. Ca sa-i treaca vremea vru sa-si aprinda luleaua, dar isi aduse aminte la timp ca nu te poti spurca cu tamaia dracului cand jertfesti o zi lui Dumnezeu. Se perpeli in pat, framantat numai de presimtiri rele. Pleca mai curand la cancelarie si nici acolo nu gasi liniste. La pranz nici nu se duse acasa, spre supararea d-nei Herdelea care il astepta cu masa ca de obicei in sfarsit pe seara veni o telegrama. Herdelea, singur in biurou, o rupse si o citi tare incat il auzi si factorul: «Achitat - Ura!
» Batranul ofta odata din fundul sufletului, ca si cand i s-ar fi ridicat brusc o piatra de moara, si apoi indata se porni pe un plans cu hohote; postasul, care astepta un mic bacsis, o sterse repede in varful picioarelor. Dupa ce se racori cu lacramile, Her¬delea trecu la d-na Grofsoru, locuinta avocatului fiind in aceeasi casa. D-na Grofsoru, incercand sa rada, se pomeni deasemenea plangand de bucurie. Mai vru sa-si laude putin barbatul, pe care-l iubea mult, desi el era cam strengar, dar Herdelea nu avea rabdare. Simtea nevoia sa comunice tuturor cunoscutilor si necunoscutilor vestea minunata. La berarie prietenii il felicitara si-l imbratisara, indemnandu-l apoi sa stropeasca cu o bautura zdravana asemenea izbanda stralucita, incat ii trebui o sfortare titanica sa refuze, voind sa-si respecte deplin ajunarea Sosi acasa pe innoptat, obosit mort de bucurie. D-na Herdelea il primi bosumflata ca n-a venit la masa, dar cand vazu telegrama, incepu sa se boceasca, dimpreuna cu Ghighi, de rasuna casa, parc-ar fi murit cine stie ce ruda scumpa. Cu mare greu izbuti inva¬tatorul sa le ostoiasca, spre nenorocirea lui, caci dascalita il lua la zor: de ce n-a poftit la pranz si a facut-o sa strice atatea bucate degeaba? Nici chiar cand ii marturisi c-a ajunat, d-na Herdelea nu se impaca de tot, ci doar in sufletul ei se simti multumita ca si «paganul» s-a intors la Dumnezeu
Se culcara acuma devreme. in casa stapanea o fericire mare. Si totusi Herdelea parca niciodata n-a avut noapte mai alba. ii era foame si mai ales il chinuia meteahna tutunului. Se invarti ceasuri peste ceasuri in patul fierbinte, cu genele mai grele ca plumbul si nu era chip sa adoarma. Deabia spre ziua il birui somnul binefacator si atat de adanc ca dimineata trebui sa-l scuture de doua ori dascalita pana sa-l destepte ca sa nu intarzie tocmai acuma cand avocatul nu-i acasa si toata cancelaria e in seama lui
La amiazi facura cu totii o plimbare pana-n Jidovita, sa astepte pe Grofsoru Copiii auzira cei dintai clopoteii cailor. Trasura se opri si avocatul
298
sari jos stralucitor. inainte de a-si saruta nevasta, se repezi la Herdelea si, imbratisandu-l furtunos, ii zise:
- Ai vazut, renegatule, ce poate face un roman? Apoi de acuma sa mai poftesti sa nu crezi cand iti fagaduiesc eu ceva!
Un copist pirpiriu lua din mana lui Ion hartia prin care tribunalul ii ingaduia sa-si faca pedeapsa de o luna la inchisoarea judecatoriei din Armadia, o suci, o invarti, cauta prin dosare, se uita la dansul clatinand din cap dojenitor, apoi scrise ceva intr-un registru prafuit, ii dadu un bilet galben si-l trimise «in fundul gangului, unde vezi o tablita neagra cu chei multe»
Din gang Ion se pomeni deodata in curtea inchisorii. O recunoscu numai decat, nu degeaba a vazut-o doar asa de bine odinioara, cand a avut pozna cu Simion Lungu. Strangerea de inima de atunci ii ingalbeni fata si acuma Curtea stramta era pustie. Pardoseala de piatra, tocita, rasfrangea lucirea soarelui Ferestrele cu zabrele incrucisate scanteiau in bataia razelor calde. intr-un geam, un cap tuns, cu barba innegrita de tepi nerase demult, statea nemiscat, parca ochii, singuri vii, s-ar fi imbatat sorbind lumina zilei. Ion se cutremura usor si-si facu cruce, ridicand apoi privirea spre cerul albastru pe care ici colo albea cate-un nouras incremenit in vazduhul limpede
Batu la usa cu chei multe si dinlauntru auzi un glas aspru, gros, manios. Intra incet, strecurandu-se, parca sa nu faca zgomot. in odaita luminoasa vazu pe paznicul de odinioara, care-l intampina cu un dispret fulgerator, in vreme ce altul, sezand la o mescioara, intinse mana dupa biletul galben, ca unul ce stie ca aici nimeni nu vine fara asemenea hartie.
- Numero cinci!
mormai cel ce ii ceruse biletul, pe romaneste, ca sa inteleaga si Ion despre ce e vorba.
Paznicul cellalt ii lua briceagul, chimirul si traista cu merinde ce i-o pregatise ma-sa, sborsindu-se:
- Aici nu mananca nimeni extra, bre!
Ion vru sa-si apere mai ales merindea, gandindu-se c-ar fi pacat sa se strice ori sa-i manance paznicii atatea bunatati dar o teama ciudata il strangea de beregata si nu putu scoate nici un cuvant. Urma ca un miel pe paznicul ursuz care-l vari intr-o celula stramta si-i porunci sa pastreze curatenie si sa nu faca galagie. Apoi ramase singur intre patru ziduri goale si auzi cheia intorcandu-se in broasca de doua ori cu un scartait strepezitor.
, 299
Statu cateva clipe uluit, uitandu-se imprejur. Inima ii batea ca si cand nu si-ar fi gasit locul. Apoi incepu sa umble de colo pana colo, tot mai repede, ca o fiara prinda in cusca, cu ochii insa mereu la fereastra prin care nu vedea decat o palma de cer foarte departat
Dupa un rastimp insa se potoli brusc si rusinat de atata tulburare.
- Ei, parca nu stiam eu c-asa trebuie sa fie!
Acu ce-o vrea Dumnezeu!
isi zise dansul oprindu-se in mijlocul celulei.
isi impaturi cu bagare de seama sumanul, il potrivi pe dusumea in coltul de langa usa si se lungi jos. Se simtea trudit ca si cand ar fi tras la jug. inchise
ochii si adormi bustean
Pe la amiazi se destepa in racnetele paznicului care-l zgandarea in coasta
cu varful cizmei.
- Sus, he!
Sus, caine!
Aici nu se doarme, bre!
Aici se lucreaza!
Fu trimis, impreuna cu alti trei osanditi, sa taie lemne acasa la domnul
judecator
De-a doua zi se obisnui. Era multumit. O ducea bine: mancare avea, somn destul, munca mai mult pentru fata Totusi i se facu dor de-acasa si in¬deosebi incepu sa-l cuprinda grija de copil. Toata noaptea se visa in Pripas, dar niciodata acasa cu copilul, ci totdeauna la George, primprejurul Floricai. ii era necaz si abia astepta ziua de Joi, cand trebuia sa vie Zenobia cu vesti
si cu demancare.
- Ce face baiatul? o intreba dansul rastit si banuitor.
- Face bine ca-i sanatos - raspunse ma-sa, vesnic neimpacata ca se prapadeste atata cu firea din pricina starpiturii celeia, iar azi adanc suparata, fiindca paznicul n-o lasase sa se apropie de Ion cu merindea
Cat era treaz, toate zilele numai la Petrisor se gandea. Aici avea atata vreme sa-si depene inchipuirile incat parca-si storcea creierii. Dar cu cat se zbuciuma mai mult, cu atata nasteau mai grele intrebari la care nici nu indraznea sa raspunda. Deseori auzea limpede glasul socrului sau de la inmormantarea Anei, iar privirea lui o avea rhereu in suflet ca un spin.
- Cat sunt eu aici, poate sa mi-l omoare, ca sa-mi ia pamanturile!
ii trazni deodata prin minte ca o lovitura de cutit.
Deatunci zidurile il inabusira si zilele trecura mai anevoie. ii venea sa se repeaza la zabrelele groase din ferestre, sa le smulga si sa alerge acasa la
copil, sa-l apere
Noaptea insa visurile il purtau numai pe la Florica. Se vedea cu saptamani in urma, inainte de moartea Anei, ducandu-se pe la George, vorbind de mosie, de munca, planuind lucruri de care dansul nici nu se sinchisea Se ducea mereu, desi ura pe George ca pe un talhar care i-a rapit cea mai
300 .
scumpa comoara Se ducea fiindca numai asa putea sta aproape de comoara lui Nu schimba o vorba cu ea, nici macar o privire, si totusi se simtea fericit si vesel Nu stia ce vrea, nici nu se intreba nimic. Se multumea s-o stie aproape si nadajduia De cand s-a stins Ana, s-a dus mai rar dar cu mai multa nadejde ascunsa in inima Si acuma, ca nu poate merge si nici nu vrea sa se gandeasca la ea, tot ea ii stapaneste visurile
Cand se trezea din somn, Ion simtea totdeauna o mangaiere peste care insa lumina zilei arunca iarasi panza grijilor de copil
in doua saptamani gandurile si visurile il slabira ca un ogar. Fata i se ingalbeni, fruntea i se zbarci de ganduri. Numai in ochi ii ardea parca mai multa patima si hotarare
Peste vreo zece zile Herdelea primi telegrafic ordinul de la inspectoratul din Bistrita sa-si reia imediat serviciul la scoala din Pripas. Totodata era incunostiintat ca s-au trimis cuvenitele adrese la perceptia din Armadia sa-i plateasca leafa ce i-a fost retinuta pe timpul suspendarii.
- Dumnezeu te bate si tot Dumnezeu te mangaie - zise invatatorul atat de coplesit de fericire ca bau doua sticle de bere la Rahova si mai duse si acasa un litru de vin pe care sa-l fiarba baba cu zahar si scortisoare spre a sarbatori in familie cum se cuvine ziua aceasta nu mai putin mare ca ziua cand a scapat de amenintarea osandei.
D-na Herdelea se supara nitel, cum era obiceiul ei, il ocari ca-i betiv, dar apoi totusi fierse si puse vinul pentru dupa cina, facandu-l asa de bun ca Herdelea vru sa sileasca si pe Ghighi sa bea baremi un paharel, ceea ce ea fireste refuza cu indignare, deoarece nu se cade unei fete sa-si pangareasca gurita .
imbatati de bucurie si, in ce priveste pe Herdelea, de vin, dupa masa tinura un lung consiliu de familie. Suma de bani ce le pica pleasca, se intelesera repede, cu toate roselile domnisoarei Ghighi, s-o intrebuinteze pentru trusoul ei de mireasa de care nimeni nu stie cand poate fi nevoie. Pe urma veni iar pe tapet chestia dezbatuta odinioara, in imprejurari triste: sa se mute oare inapoi in Pripas, sau sa ramaie cu casa aici si numai Herdelea sa mearga dimineata si sa se intoarca seara, ca si Zagreanu? D-na Herdelea, care avea slabiciunea casutei, sustinu un rastimp ca trebuie sa se mute, argumentand indeosebi cu teama ca nu cumva «pamatuful» de Belciug, de
301
necaz ca au iesit triumfatori din toate incercarile, sa le faca tocmai acuma pocinogul cu locul Herdelea, desi de acord in principiu, se gandea ca ar fi bine sa poata vedea si de scoala, dar sa-si pastreze si leafa de la Grofsoru, invoindu-se cu dansul sa-i lucreze dupa amiazi sau seara. Ar fi pacat sa scape din mana o leafa si alte venituri frumoase, caci n-ar strica sa se gandeasca si la zestrea Ghighitei. Fata cu zestre e de doua ori mai cautata. Laura a trecut ca si catelul prin apa, fiindca a nemerit un baiat cum rar se gasesc. Dar unde se poate sti norocul Ghighitei?
Fata se supara si, fireste, se jura ca nu se va marita niciodata Atata fu deajuns ca sa se inaspreasca tonul sfatului. D-na Herdelea sari numaidecat s-o invinovateasca vehement ca si ea umbla cu fumuri ca Laura, dand drept pilda faptul ca nu ia in seama indeajuns pe Zagreanu, care-i baiat eminent si pare a o iubi, ci se tine de alte mofturi, parca ea ar fi cea fata de solgabirau. Ghighi protesta, lacrima, isi astupa urechile sa nu-i auda cum ii pomeneau de Laura care «vezi ce bine e asezata daca ne-a ascultat pe noi».
-Dar venit-a sa ma ceara? striga Ghighi in cele din urma, desperata. Ori ati vrea sa-l petesc eu pe dumnealui, fire-ar al dracului!
Ideea c-ar putea peti ea pe Zagreanu i se paru atat de caraghioasa ca-i trecu dintr-odata supararea si pufni de ras, ceeace facu si pe d-na Herdelea sa zambeasca
Astfel consiliul se sfarsi in veselie, desi fara a fi luat vreo hotarare. Deocamdata ramase ca invatatorul sa se duca singur in Pripas, ca si Zagreanu. Pe urma va vorbi cu Grofsoru si pe urma se va mai vedea ce-i de
facut
Singura Ghighi se culca mai tulburata. Ea inca nu se gandise serios la Zagreanu. Ii era simpatic, adevarat, dar sa se marite cu el? Adormi zican-
du-si:
- Ciudati mai sunt si batranii!
Ei numaidecat la maritis se gandesc
In noaptea aceea visa pe Zagreanu si rase prin somn asa de tare ca d-na Herdelea se destepta si se inchina
Herdelea, pentru reluarea scoalei in primire, se rasese si se dichisise ca un petitor. Porni mai de dimineata, agale, ducandu-si in mana legaturica cu merindea pentru amiazi insasi vremea parca voia sa sarbatoreasca intoarcerea lui triumfala. O zi minunata de Mai, cu soare blajin, mangaietor. Soseaua spre Pripas era alba laptoasa in umbra Padurii Domnesti care-si fremata domol si fermecator catecu-i de dimineata, luandu-se la intrecere cu mierlele ce sburataceau prin holdele si porumbistile fragede Cu cat se apropia de sat, cu atat inima si emotia ii cresteau invatatorului. intalnea tarani care mergeau la lucru, care-i zambeau si carora le raspundea zambind.
302
Sub Rapele Dracului se intalni cu Toma Bulbuc, se opri si-i povesti cum nu l-a lasat Dumnezeu. Toma clatina din cap si se bucura din ochi, zicandu-i:
- Sa ni te tie Dumnezeu, domnule invatator, caci esti de-al nostru si ne stim mai bine necazurile!
Se mai opri cu Trifon Tataru, cu primarul Florea Tancu, cu straja Cosma Ciocanas, povestindu-le tuturor izbanda cu aceeasi mandrie naiva Cand intra in sat, se uita la ceas. A sosit prea devreme.
- Am venit binisor de tot - se gandi dansul cu o fericire nemarginita pe fata. Lasa, nu face nimic!
Ca tot vreau sa vad ce face si casuta noastra, saraca Bine ca luai cheile!
Casa, cu cele doua ferestre mici dinspre hotar, parca-l privea cu drag.
- Ei, saracuta!
Cum a stat ea pustie atata amar de vreme!
murmura Herdelea induiosat. Ehe, mai mult de cinci luni Nu-i gluma!
in ograda buruienile crescusera in voie. Gradina, neingrijita, se salba-tacea. Sub stresini se impanzise droaie de paianjeni, iar tencuiala pe pereti incepuse sa plezneasca pe ici-colo Cheia se invarti greu in broasca. Din¬launtru ii izbi in fata un aer greu, zapusit Odaile goale rasunau trist de zgomotul pasilor invatatorului care se opri in fiecare, cercetand si suspinand.
- Ar fi trebuit s-o mai aerisim, s-o mai ingrijim, dar cand omul e necajit, nu se mai gandeste la nimic- isi zise Herdelea iesind in cerdac si rasfatindu-si ochii in privelistea satului investmantat in floare si verdeata.
Batranul Glanetasu, din ograda lui, ii zise respectuos «buna dimineata», ridicand tacticos palaria, ca si alta data, Zenobia, iesind cu nepotelul care urla din rasputeri, incepu sa blagosloveasca pe domnul invatator, ca bine l-a adus Dumnezeu, ca vai rau a fost fara om invatat in sat, ca popa-i tot cu biserica lui Herdelea le povesti si lor cum a primit porunca prin telegraf sa vie indata la scoala fiindca nimeni nu stie ca dansul sa invete pe copii ce trebuie Macedon Cercetasu si apoi alti vecini se apropiara pe rand, ascultand glasul lui cu gura cascata de mirare si multumire, caci toti se plangeau de invatatorul cel tanar c-ar fi luat-o razna
- Ei, dar Ion pe unde-i, Alexandre? intreba Herdelea pe Glanetasu.
- Apoi d-ta nu stii? se amesteca Zenobia, dand la o parte pe barbatul ei. Ca doar d-ta i-ai facut rugarea sa-l lase sa sada in Armadia
- O sa-i ajute Dumnezeu si lui - zise si Glanetasu, ca sa nu ramaie de rusine ca i-a astupat muierea gura.
- Asa-i, Alexandre. Temnitele-s pentru oameni - raspunse invatatorul dand din cap. Numai sanatos sa fie si ca maine-i aici!
Acuma sosi si Zagreanu din Armadia, tantosei, invartind in dreapta umbrela de ploaie de care nu se despartea niciodata, urmand astfel
303
deaproape traditia dascaleasca de-a nu pleca de acasa fara umbrela cum nu pleaca soldatul fara baioneta. Tanarul saluta zambitor pe Herdelea si vru sa treaca inainte spre scoala.
- Asteapta-ma, colega, sa mergem impreuna, c-avem acelasi drum!
il opri
Herdelea jovial.
- Cu placere, domnule colega!
raspunse Zagreanu politicos.
- Tot trebuie sa-mi dai in primire scoala - adaoga Herdelea coborand in ulita, in vreme ce taranii ascultau tacuti convorbirea domnilor.
- Da? zise tanarul rosindu-se deodata pana-n varful urechilor. Nu stiam nimic Eu n-am fost instiintat
Balbaia foarte incurcat. Si mai ales se rusina in fata taranilor care acuma zambeau batjocoritori.
- Ieri mi-a venit ordinul Telegrafic Daca te vedeam prin Armadia, te preveneam!
zise Herdelea scotand telegrama si aratandu-i-o cu cruzimea biruitorului. Uite colega!
E iscalit chiar de inspectorul cel nou
- Da da desigur mergem Predau cum nu murmura Zagreanu neputindu-si veni in fire de emotie. Ma mir insa ca pe mine nu m-a ihstiintat Ce are a face. Probabil c-o sa-mi vie pe cale oficiala. Nu-i nimic, ma rog
- Negresit, fireste, trebuie sa-ti vie - aproba batranul cu superioritate. La scoala, copiii avura bucurie in ochi vazand ca intra Herdelea care-i si
trimise in curte sa se joace pana ce ia dansul in primire averea statului. Pe urma, dupa ce pleca Zagreanu, incepu lectiile cu atata pasiune si emotie, ca si cand ar fi fost pentru intaia oara in fata unei clase. Deschise usa, sa intre aerul proaspat, inviorator al primaverii. Si copiii nepriceputi ascultau si raspundeau usurati, parca in locul tatalui vitreg s-ar fi reintors tatal lor cel
bun si adevarat
in pauza de la amiazi Herdelea, vrand sa-l vaza intreg satul, porni pe ulita din dos, schimband cate-o vorba la fiece ograda, si iesi in capatul dinspre Sascuta. Belciug era in cerdacul casei sale, cu hainele patate de var si de tencuiala, caci adineaori venise si el de la biserica noua unde zidarii lucrau
de zor.
- Noroc, Ioane!
Voinic, sanatos? ii striga Herdelea cu glas cald,
prietenesc.
- Multumesc lui Dumnezeu, Zaharie!
Ma mai tarasc si eu cum pot -raspunse preotul zambind si apropiindu-se de portita.
- Stii ca mi-am luat iar scoala in seama - zise invatatorul cu o mandrie pe care nici nu incerca s-o ascunda.
- Bine ca te-ai intors, Zaharie, slava Domnului!
Ca Zagreanu era o primejdie pentru toti!
murmura Belciug serios §i sincer.
isi stransera mana, dar nu-si zisera nimic. Herdelea isi urma calea spre casa, unde voia sa-si manance merindea, iar Belciug se uita dupa el o clipa ganditor
Cand ii dadura drumul din inchisoare, Ion parc-ar fi scapat din pusca. ii batea inima, stransa-n cleste de presimtirile rele.
- Baremi de n-ar fi copilul - se gandea mereu, alergand pe soseaua dintre Jidovita si Pripas.
Intrand pe poarta insa auzi chiar plansul ragusit si slabit al copilului.
- Uite uite Asa ma bate Dumnezeu din senin!
Petrisqr, culcat pe spate, de-a curmezisul patului, gemea cu ochii inchisi lacrimati. in rastimpuri ridica manusitele, le apropia si le tremura parca s-ar fi caznit sa-si smulga o durere mare Zenobia, la vatra, alegea carbuni aprinsi, tocmai vrand sa-i descante de deochi; Glanetasu insa, mai intristat, sedea pe marginea patului, sosaind:
- Taci cu mosul, taci, taci, taci!
Ion isi arunca tot calabalacul pe lavita si pasi langa pat.
- S-a dus, degeaba, s-a ispravit!
zise dansul uitandu-se o clipa in fata supta si bolnava a copilului.
- Acu lasa ca n-o mai fi nimic Pesemne l-a deochiat cineva, ca oameni rai sunt destui!
raspunse Zenobia, de la vatra, sufland in jaratec.
Glasul ei linistit schimba deodata groaza lui Ion intr-o furie napraznica. I se paru ca ma-sa inadins vrea sa-i ucida copilul. Se intoarse la ea ca un nebun, ii puse mana in par si incepu sa-i care la pumni cu sete, racnind:
- imi omori copilul, ai? intr-adins mi l-ai omorat!
De spaima, dintru-ntai Zenobia nici nu se gandi sa se vaite, ci se facu ghem, hacaind sub lovituri. Trebui sa sara Glanetasu, s-o scape din mainile feciorului luand astfel si dansul cateva ghionturi in invalmaseala.
- Tulai ca m-a omorat talharul!
zbiera acuma Zenobia zbughind-o afara in ograda, cu parul valvoi. Tulai, oameni!
Tulai
isi potrivi naframa pe cap si apoi se intoarse iar in casa, blestemand vajnic pe Ion care, racorit, se asezase la masa, cu ochii la copil, fara sa auda altceva afara de plansul neputincios ce-l sfasia ca niste impunsaturi de pumnal
Zenobia, cautand totusi sa-l imbuneze, urma pregatirile de descatec in care dealtfel era mare mestera. Aduse de la fantana o cofita de apa, lua o
305
ulcica plina si o aseza pe vatra. Apoi cu clestele in mana stanga apuca un carbune si-l slobozi in apa neinceputa, facand indata, cu un cutit ce-l avea in dreapta, semnul crucii in ulcica, murmurand «noua». Puse alt carbune, facu alta cruce si numara «opt». Si asa mereu pana ajunse cu numaratoarea la unu. Jarul sfaraia ascutit si batrana sopti, tragand cu ochiul spre Ion.
- Avai de mine ce rau l-a mai deochiat cineva, plezni-i-ar ochii sa-i plezneasca!
in picioare si batand mereu cruci in apa cu cutitul, rosti pe urma domol, taraganat, abia inteles:
- Prea Sfanta Maica-Precista, de-i deochiat Petrisor cu unu, dedeochiu cu doi; de-i deochiat cu doi, dedeochiu cu trei; de-i deochiat cu trei, dede¬ochiu cu patru; de-i deochiat cu patru, dedeochiu cu cinci; de-i deochiat cu cinci, dedeochiu cu sese; de-i deochiat cu sese, dedeochiu cu septe; de-i deochiat cu septe, dedeochiu cu opt; de-i deochiat cu opt, dedeochiu cu noua, cu mainile mele cu-amandoua!
Petrisor sa saie, sa rasaie, ca aurul strecorat, ca argintul luminat!
Si de-i deochiat de ochi caprii, si de-i deochiat de ochi negri si de-i deochiat de ochi mierii - descantecul din gura mea, leacul de la Dumnezeu!
Picura cu varful cutitului cativa stropi de apa descantata in gura deschisa a copilului, apoi isi inmuie degetele in ulcica si-i facu trei cruci pe frunte, trei pe barbie, trei pe piept si cate trei in fiecare talpa Si indata Petrisor inceta de-a mai plange. Gemu insa greu, cu ochii mari, speriati parca de o vedenie urata.
- Toti carbunii au picat la fund - mormai Zenobia varsand dintr-o data apa din ulcica pe tatana usii. A fost deochiat baietasul, dare-ar Dumnezeu sa fie sub pamant de trei stanjeni ochii care nu lasa-n pace sufletele nevinovate!
Ion ramase nemiscat pe lavita, cu cotul pe masa si nici nu se atinse de mancarea ce i-o puse dinainte ma-sa. Capul ii fierbea de ganduri negre intr-un tarziu, aruncandu-si ochii pe fereastra, vazu trecand pe Herdelea. Sari in picioare parca l-ar fi oparit.
- Dumnezeu mi l-a trimis!
isi zise dansul repezindu-se in ograda, cu capul gol, ca un zanatec.
Herdelea il zari si se opri bucuros, intrebind:
- Cand ai scapat, Ioane? Bine ca ti-a ajutat Dumnezeu Iaca, si eu ma intorsei la slujba Tocmai de la scoala viu, c-am dat drumul copiilor de pranz
306
- imi moare baietelul, domnule invatator - gemu Ion in loc de orice raspuns. Mi se prapadeste, nasule Si daca moare, ce s-alege de mine? Ce ma fac?
- Ce sa moara? Asa se imbolnavesc copiii
- Moare, moare, nasule, simt ca moare - starui taranul cu atata con¬vingere ca Herdelea isi pierdu zambetul de pe buze.
- Atunci cheama doctorul, finule!
- Degeaba-i, nasule Ce sa faca doftorul daca-i mana lui Dumnezeu la mijloc? ofta Ion uitandu-se drept in ochii invatatorului cu o privire stinsa de spaima. Asta-i pedeapsa mea, nasule Asta-i Nu ti-am spus eu deunazi?
- Rau - facu Herdelea ganditor. Daca-i asa, e rau.
- S-aou eu raman iar pe drumuri, nasule, asa-i? toate pamanturile se intorc inapoi de unde au venit, asa-i? intreba taranul atarnandu-si ochii pe buzele invatatorului in asteptarea unei dezmintiri mantuitoare.
- De Bine nu-i, nici vorba - zise Herdelea incet, sovaind. Dar nici tocmai asa de rau nu-i, cum te temi tu Ca doar esti tatal copilului si in caz de moarte, Doamne fereste, tu esti, tata e mostenitorul Cel putin asa cred eu
- Dar socrul? Vasile Baciu? se holba Ion neincrezator.
- Apoi de si el ar putea zice multe Ca ce a dat, pentru fata lui a dat Dac-a murit fata si ar muri si copilul, te pomenesti c-o sa ceara sa-i inapoiezi averea De, stiu eu? Dar mai bine sa cauti sa va intelegeti, ca vezi bine cum umbla judecatile, numai cu ponoase
Ion ramase totusi multumit. Daca-i vorba de invoiala, apoi inseamna ca nu-i poate lua nimeni nimic fara lupta
in casa Petrisor plangea iar, mai dureros. Dar lui Ion nu i se parea asa de sfasietor plansul ca adineaori
A doua zi veni Vasile Baciu care auzise ca copilul trage sa moara. Ion ii pandi toate miscarile. Vasile insa era linistit; il mangaie putin si sfatui pe Zenobia sa puna pe pantecele umflat al bolnavului tarate caldicele muiate in lapte dulce de la o vaca cu intaiul vitel. Numai la plecare spuse lui Ion.
- Nu trebuia sa-l intarcati asa de micut Acu daca moare, ce te faci? Avea in privire ceva iscoditor. Ion insa raspunse napasator:
- Ce sa fac, socrule? O sa-l ingropam Daca nu i-a dat Dumnezeu zile, putem noi sa-i dam?
Vasile Baciu tusi putin, parc-ar fi vrut sa zica ceva si s-ar fi razgandit.
- Apoi pace buna!
murmura dansul scurt, iesind.
Ion incepu de acuma sa se gandeasca la inmormantare, socotind cat va trebui sa cheltuiasca si hotarand sa-l aseze langa Ana, ca-i loc mai frumos si mai larg
307
Apoi Petrisor se topi ceas cu ceas. A patra zi nu mai avu plans, ci doar un horcait aspru, ca si cand tragi cu ferestraul intr-un lemn prea tare Atunci Ion aduse din Armadia pe doctorul Filipoiu. Cand sosi insa cu doctorul, gasi copilul rece. Vazandu-i burta umflata si vanata ca o toba, Filipoiu stranse din umeri:
- L-ati otravit cu cine stie ce bazaconii de mancari. Daca ma chemati pana a nu se umfla poate ca-l scapam
Dupa inmormantare Vasile Baciu, intunecat si posomorat, veni indata la Ion care il astepta:
- Acu ginere, sa ne intelegem omeneste - zise dansul fara mult inconjur. Ana a murit, copilul a murit Dumnezeu sa-i ierte, ca-n mana lui ni-i soarta si viata Zestre ti-am dat destula, Ioane. Si cata nu ti-am dat, mi-ai luat-o tu < cu puterea, c-asa ai vrut Ai vazut ca n-am zis nimic si ti-am dat tot. Ca doar copilului meu ii dadeam Nu graiesc bine, Ioane?
Ion tacu, cu ochii in alta parte. Vasile Baciu urma, tot linistit:
- Bine Dar acuma, daca a murit si Ana si copilul, cuvine-se ca ce-a fost al lor sa se intoarca inapoi la mine. AsaTi legea si omenia De aceea am venit, sa n-avem pe urma sfada si ocara
- Da de ce sa se intoarca la d-ta ce-i al meu, socrule? zise Ion rece. Ce-i al meu, de ce sa nu ramaie tot al meu?
- Ce-i al tau, al tau sa ramaie. Mie sa-mi intorci numai ce-i al meu Sa-mi intorci pamantul
- Nu-ti mai strica gura degeaba, socrule, zau-asa, ca doar esti om batran!
rase deodata Ion, intrerupandu-l.
Pe Vasile Baciu rasul il infurie. Se stapani insa si raspunse cu glasul mereu potolit, dar putin mai gros:
- Eu am vrut sa ma invoiesc cu tine, ca cu un om de omenie. Dar nu Vad ca esti tot cum te-am stiut. Hot ai fost, hot ai ramas. Nu degeab
a nu-i nici o saptamana de cand ai scapat din temnita
- Asa-i, socrule, asa-i iar cum zici d-ta - rase Ion rautacios. Mai bine sa-mi zici d-ta mie ca-s hot, decat sa-ti zic eu d-tale. Mai bine!
- Nu-i nimic - se scula Vasile. Daca tu nu vrei sa intelegi de vorba buna, ai sa intelegi de rau N-am umblat cu judecati de cand sunt, dar acu nu te mai iert de-as sti de bine ca-mi vand si camasa de pe mine!
Ion rase mereu, insotindu-l pana-n ograda. Dar cand ramase singur, simti ca indarjirea stapanita a batranului i-a cam clatinat increderea
308
Herdelea raporta din vreme inspectorului, dupa cum se cerea, ca exa¬menul de sfarsitul anului se va tine in Pripas in a doua Dumineca din Iunie
Desi felicitase intr-o scrisoare respectuoasa pe Horvat cu prilejul ina¬intarii lui ca inspector, Herdelea avea totusi o frica de examenul de-acuma cum n-a avut niciodata. Prinsese de veste ca noul inspector se duce sa supravegheze examenele la scolile unde i se parea ca nu s-au facut destule progrese in limba statului, si astfel era sigur ca are sa vie si in Pripas. isi aducea aminte de inspectia de-acum un an, de avertismentul de-atunci, si-si zicea ingrijorat:
- Scurta-i fericirea in viata omului
Cat fusese suspendat dansul, Zagreanu, avand alta metoda, mai mult incurcase copiii. in mai putin de doua luni deci ar fi trebuit sa macine materia pentru un an. isi pusese el tot sufletul sa vare in mintile tinere cat mai multe cuvinte unguresti. Venea la scoala de cand se facea ziua si statea pana insera, numai sa iasa bine, sa poata multumi pe domnul inspector Ba mai tremura si pentru Belciug care, invartindu-se toata vremea cu biserica cea noua, nu dadea pe la lectiile de religie.
- Ia seama, frate Ioane, ca vine inspectorul la examen si o patim urat!
ii spunea Herdelea glumet, dar muncit in suflet de griji.
- Parca nu mai pot eu de inspectorul vostru Daca-ai vedea tu ce trag cu zidarii de la biserica, nici nu mi-ai mai pomeni de inspector, zau Zaharie!
Nu se iubeau, dar nici nu se mai dusmaneau. Nu se cautau, dar nici nu se mai ocoleau si, cand se intalneau, schimbau cate-o vorba doua, despre treburile oficiale, ferindu-se totusi de-a lungi conversatia si mai ales de a aduce pe tapet ceva din daraverele lor trecute
Sambata, in ajunul examenului, Herdelea iesi cu toti copiii la padure, aduse verdeata si flori, si impodobi scoala cu ghirlande. Sosi acasa in Armadia tarziu dupa amiazi frant de oboseala, deabia tarandu-si picioarele. Tocmai se plangea dascalitei cat a muncit, cand in fata casei se opri o trasura si Ghighi navali in odaie, speriata:
-Tata, tata!
Inspectorul!
Herdelea isi uita deodata orice oboseala si se repezi afara.
- O, bata-l Dumnezeu, ca nu te mai lasa nici sa rasufli!
mormai d-na Herdelea.
Peste doua-trei minute insa invatatorul intra in casa cu inspectorul.
309
- Te-am cautat in Pripas Nu stiam ca nu stai acolo Eu, spun drept, nu-mi pot inchipui o scoala buna condusa de un invatator din alta comuna Dar in sfarsit, o sa vedem maine
Herdelea mormai ceva neinteles. Cand era miscat si incurcat, vorbea foarte prost ungureste. Trase un scaun inspectorului, stergandu-l cu batista ca sa nu fie cumva murdar.
- Multumesc - zise Horvat acrit de schimonoselile limbii oficiale in gura unui invatator al statului. Multumesc!
Voiam numai sa te anunt ca am venit inadins pentru examenul d-tale Stiu de randul trecut ca n-ai prea stralucit §i vreau sa vad cat progres ai facut Acuma insa as vrea sa gasesc pe aici un hotel sau asa ceva pentru noaptea asta
- Avem doua, domnule inspector, dar mai bine e la beraria Rahova Curat si ieftin!
se grabi Herdelea sa-l lamureasca in nadejdea sa scape mai curand de dansul.
Dascalita ramase netulburata pe canapea, langa fereastra, carpind niste pantaloni de-ai barbatului, ca sa nu-si mai strice hainele cele bune la can¬celaria lui Grofsoru, unde avea de gand sa-si reia serviciul mai temeinic indata dupa examene^Ghighi nedezbarata de spaima, statea cu buzele uitate intr-un zambet timid si nu-si putea lua ochii de la inspectorul care, in orice casa de invatator, e privit ca un idol infricosator.
- Familia d-tale? intreba Horvat.
- Da, da - zise Herdelea frecandu-si mainile cu respect. Mai avem o fata, care insa e maritata, cu ajutorul lui Dumnezeu Si un fecior deasemenea
nu-i acasa
- Cu gospodaria, doamna, nu-i asa? se adresa inspectorul dascalitei cu o galanterie impunatoare. Foarte frumos!
Gospodaria e cea mai frumoasa podoaba a femeii!
- Eu nu vorbesc ungureste - zise d-na Herdelea, fara macar sa ridice nasul din lucru, cu o liniste care pe barbatul ei il ingrozi.
- Cum? Nu-nteleg!
se mira inspectorul.
- Pricep eu ce ziceti, dar nu vreau sa vorbesc ungureste!
Nu-mi place mie sa ma stramb trancanind intr-o limba straina, cand nici n-am nevoie!
sfarsi dascalita cu o superioritate zdrobitoare si strangand din buze parca numai gandul c-ar putea vorbi ungureste ii strepezeste dintii.
Inspectorul Horvat nu intelese tot ce cuvantase d-na Herdelea. Vedea insa ca femeia aceasta, sotia unui invatator al statului, nu stie ungureste. Si era adanc indignat. Se mai intoarse spre Ghighi cu un zambet disperat:
- Poate ca nici domnisoara nu vorbeste? <
310
- Niciodata nu n-am vorbit!
raspunse Ghighi speriata c-o ia si pe ea la zor si schimonosind cuvintele unguresti atat de ingrozitor, ca inspectorul se cutremura de durere.
- A da, da D-voastra desigur nu vorbiti ungureste in familie? intreba Horvat acuma pe Herdelea.
- Nu adica ar fi greu Femeile n-au de unde sa ma rog Baiatul insa vorbeste mai abitir ca un ungur Da A uimit toata Armadia cum stie de bine - murmura invatatorul sfarsind cu un suspin.
Inspectorul pleca stavilindu-si in gat revolta. Dupa ce se sui in trasura insa, spuse foarte grav lui Herdelea:
- Asta-i nemaiauzit, domnule!
Daca nu poti fi inteles cu limba noastra nici in casa unui invatator care trebuie sa fie un propovaduitor sincer, atunci cum sa progreseze invatamantul ungar? Cum, domnule? Ce-am vazut la d-ta m-a uimit si m-a intristat in orice caz m-ai facut sa fiu foarte curios de examenul de maine
D-na Herdelea si Ghighi avura ce ocari toata seara pe socotela inspec¬torului; invatatorul insa tacu, nu-si prea gasi culcus in pat, iar a doua zi mergand in Pripas, se inchina si bolborosi toate rugaciunile cate si le aduse aminte
Cand batu ora opt, inspectorul intra in clasa, inaintea lui Belciug care veni deabia pe la noua, cu urmele de zid pe haine. Examenul fu o tortura pentru invatator si elevi. Horvat se amesteca inlr-una, incurca intrebarile si, de indata ce un copil gresea, incrunta din sprancene si se uita triumfator la Herdelea. Ba de cateva ori zise tare:
- Cum sa stie, daca nu cunosc limba!
Nici unul nu vorbeste cum se cade ungureste!
Toti se balbaie, se stramba Scandal!
Herdelea incepu sa se scuze ca copiii nu pot sti perfect limba de vreme ce n-o vorbesc acasa si ca, dealtfel, rezultatele nu sunt cum ar putea fi din pricina ca el a fost inlocuit luni de zile cu un tanar care venise cu obiceiuri noi Dar, fiindca inspectorul nici nu voia sa-l asculte, se resemna mai in urma, isi recapata sangele rece si nu se mai sinchisi de dansul, examinand parc-ar fi singur cu scolarii, gandindu-se doar mereu:
- Acu fie ce-o vrea Dumnezeu din cer!
Acolo-i toata nadejdea!
La sfarsit veni randul preotului, cu religia. Copiii, inviorati, raspundeau limpede si cu glas tare, ca si cand deabia si-ar fi stapanit bucuria ca li-e ingaduit sa rosteasca vorba pe care o pricep.
- As dori sa-mi spuna un elev pe ungureste «Tatal Nostru»!
zise Horvat la sfarsit, nemultumit ca nu mai auzea limba statului.
Belciug, parca n-ar fi inteles bine, intreba mirat:
311
I
- Poftim?
- Zic c-as dori s-aud «Tatal Nostru» in ungureste, conform planului de
invatamant!
repeta inspectorul deodata mai sever.
- Asta nu se poate!
raspunse preotul, hotarat si scurt, imbujorandu-se de
mandrie.
- Cum nu se poate? zise inspectorul jignit de tonul raspunsului.
- Nu se poate - vorbi Belciug cu o francheta care-l inalta - pentru ca elevii nu stiu rugaciunile pe ungureste, pentru ca eu i-am invatat in limba lor materna, pentru ca nici eu nu le stiu pe ungureste, caci pe mine nu m-a invatat nimeni sa le zic pe ungureste, cum n-am sa invat nici eu pe nimeni!
- Ma surprinde si culoarea, si intelesul cuvintelor d-tale, parinte!
zise inspectorul Horvat grav. Legea prevede ca, in scolile statului, religia sa se predea paralel in limba materna a elevilor si in limba oficiala ungara. Va sa zica cer minimul posibil cand ma multumesc cu «Tatal Nostru». Ma rog, te-
am convins?
- Domnule inspector, eu unul prefer sa nu mai predau religia in scoala aceasta decat sa-mi pangaresc constiinta si sa zapacesc sentimentele cre¬dinciosilor mei!
Orice sa-mi cereti, domnule, dar asta nu!
Macar credinta sa ne ramana neatinsa!
Macar atata drept s-avem si noi in tara asta, in care ne-am nascut si s-au nascut parintii nostri si parintii parintilor nostri!
- Observ insa ca limbajul d-tale nu se prea deosebeste de cel al agi¬tatorilor care starnesc zazania intre natiunea ungara unitara si ungurii de buze romane? rosti inspectorul aspru, incheindu-si haina ca sa-si sporeasca autoritatea. Tin sa te previn, parinte, ca statul nu da ajutoare celor ce lucreaza impotriva intereselor patriotice!
- Daca respectul credintei mele stramosesti si implinirea cinstita a dato¬riei mele de preot inseamna agitatie, domnule inspector, primesc bucuros orice urmari!
Dar de la ceea ce cred ca este datoria mea, nu ma voi abate in nici un caz!
declara Belciug atat de energic ca Herdelea se facu mititel de admiratie si de frica.
- Bine Foarte bine Iau nota Probabil ca din pricina aceasta nu progreseaza scoala de-aici deloc Foarte probabil!
Prea bine!
Voi lua masurile de cuviinta, negresit - murmura inspectorul inghitindu-si mania ca sa nu dea spectacol in fata scolarilor; apoi, intorcindu-se brusc la Herdelea, urma: D-ta trebuie sa fii cam obosit, nu? Se vede ca esti obosit!
Cati ani de
serviciu ai?
- Treizeci si doi - balbai invatatorul spaimantat.
- Da? Treizeci si A, e destul!
Te sfatuiesc sa ceri indata sa te scoatem la pensie!
Ta sfatuiesc mult!
Vei avea o pensie frumoasa si te vei putea
312
odihni, caci ai mare nevoie de odihna Va sa zica sa-mi trimiti petitia!
Din partea mea vei avea tot concursul, sa fie rezolvata cat mai grabnic!
Belciug ramase cu Herdelea in curtea scolii dupa plecarea inspectorului, amandoi descoperiti, in soarele vesel si fierbinte. Din clasa glasurile copiilor, dezghetate de frica prin care au trecut, veneau molcom si topite intr-un zumzet de albine harnice Stateau tacuti, ganditori si tulburati. Apoi deo¬data privirile lor se intalnira si fiecare citi in fata celuilalt aceeasi zbuciumare.
- E greu de tot, Ioane!
S-au pus pe capul nostru sa ne doboare!
zise Herdelea trist si nehotarat.
, - Nici pe Dumnezeu nu ni-l cruta, paganii!
Vor sa ne ucida sufletul, nu le ajunge ca ne-au incatusat limba!
murmura Belciug cu o indarjire adanca si stapanita.
Tacura iar. Primejdia parca-i imprejmuia tot mai strans, apropiindu-i si induiosandu-i. Ochii lor se indulcira privindu-se. Si in acelasi timp inimile lor se umpleau de iubirea care infrateste pe ostasi in fata dusmanului.
- Si noi suntem vinovati, Zaharie!
zise preotul cu glas care iarta si cere iertare.
- Greseala iertare asteapta - adaoga invatatorul.
isi stransera mainile ca si cand ar fi facut un legamant
Peste vreo doua saptamani, dupa examen, Ghighi, stand in gradinita din fata casei, vazu o trasura prafoasa apropiindu-se, care i se paru cunoscuta. Dar numai cand se opri, incepu sa tipe de bucurie copilaroasa:
- Laura!
Pintea!
Mama, a venit Laura!
Alerga la trasura, se saruta de nenumarate ori cu Laura, razand, plangand si ciripind neincetat:
- Nici nu ne-ati telegrafiat ca sositi
- Am vrut sa va facem surpriza.,.
- Te-ai mai ingrasat, Laura scumpa Si ce bine-ti sade asa!
- Tu te-ai facut iar mai frumoasa
-Ei, destul, destul!
striga Pintea glumet. Mai treci de ma saruta si pe mine!
Herdelea iesi fara haina, cum era, si imbratisa intai pe George, in vreme ce, in urma lui, dascalita cu lacrami in ochi si cu rasul pe buze,- murmura zapacita de emotie:
313
- O, dragii de ei Li-o fi foame si noi n-avem nimic gata Daca stiam, taiam vre-o doi pui Dragii mamii dragi!
O servitoare dolofana cobori tacticos din trasura cu fetita Laurei in brate. Speriata de galagie, copila incepu sa planga. Ma-sa se repezi:
- Da-o incoace, Ilona!
Vru sa o ia, dar Ghighi sari sa i-o dea ei. in bratele ei insa fetita planse mai tare.
- Nu te cunoaste, Ghighito, de-aceea plange zise Laura, mandra. Sa vezi insa pe noi cum ne cunoaste si cum rade!
Ti-e mai mare dragul.
- Da-mi-o mie, ca eu sunt obisnuita cu copiii!
facu d-na Herdelea luand pe micuta Maria de la Ghighi si ogoind-o: Taci cu mama tana, taci, draga mamitii scumpa si dulce
Fetita se linisti intr-adevar, spre admiratia tuturor. Herdelea profita de ocazie si-i pofti in casa, comandand militareste:
- inainte mars!
in casa!
Ati trancanit destul in ulita!
in casa urmara noi lacrami si mai ales se incinse o vorbarie care nu se sfarsi pana la miezul noptii. Laura povestea minunatii despre Pintea, Pintea despre Laura si amandoi despre odorul lor; Herdelea zugravi pe inspectorul care a fost ticalos la examen, dar fara a spune ca i-a cerut sa iasa la pensie; dascalita si Ghighi intretinura pe Laura cu noutatile din Armadia, intrebare cea mai de seama era logodna Lucretiei Dragu cu profesorul Oprea intre timp insa d-na Herdelea gasi destula vreme sa doboare trei pui mari in onoarea dragilor mosafiri si sa le serveasca la amiazi un papricas cum n-au pomenit ei nici la Bistrita
Dupa masa insa George starni o furtuna cand spuse ca chiar maine vor sa plece cu totii mai departe, la Sangeorz.
- Nu se poate!
Trebuie sa stati si la noi baremi o saptamana!
protesta Herdelea adaogand apoi cald: Ca doar si noi vrem sa ne falim putin cu voi la Armadienii astia, ce Dumnezeu!
- La intoarcere, la intoarcere!
zise Pintea neinduplecat. Acuma nu-i vreme!
Ceilalti ne asteapta in Sangeorz de o saptamana!
- Care ceilalti?
Laura lamuri ca «ceilalti» sunt Alexandru, fratele lui George, profesor in Romania, la Giurgiu, care a venit impreuna cu Gogu Ionescu, sotul Eugeniei
- Si Ionel, alt frate, contabilul din Cernauti - o complecta Pintea. Suntem atatia frati si surori ca numai tata stie pe dinafara intreg pomelnicul!
Dealtfel, aduceti-va aminte, vi l-a insirat odinioara pe indelete
314
- Au luat Vila Mara si o sa petrecem placut toti impreuna - mai zise Laura. Numai sa nu uitam sa telegrafiem lui Titu sa vie si el neaparat, desi eu i-am scris dar ca sa stie c-am sosit
in sfarsit se invoira si spre seara Herdelea cu George tocmira doua trasuri pentru a doua zi, pana la Sangeorz.
Calatoria fu vesela, cu opriri scurte prin toate satele, pe la cunoscuti si prieteni. Valea Somesului se stramta mereu, soseaua se pitula pe sub stanci si rape tot mai piezise, iar raul insusi galgaia din ce in ce mai manios Ulita bailor coteste din soseaua cea mare in mijlocul Sangeorzului, comuna bogata si nesfarsit de lunga. Un parau gures roade necurmat drumul ce urca usor, printre case taranesti, pana ajunge la baile asezate intr-un cazan impresurat de dealuri impadurite. Vile cochete sunt risipite si ascunse printre brazi batrani, in jurul unui damb ca o tidva uriasa, in varful caruia chioscul alb pare o tichiuta de clown. La picioarele dambului, vazandu-se de departe, dintr-un perete taiat in piatra, Izvorul Tamaduirii bolboceste prin guri numeroase, adunandu-si borvizul intr-un canal aramiu care-l duce in cladirea scaldelor, in fata izvorului e o terasa prunduita, de unde pornesc zeci de carari, pazite de brazi, spre vilele si casutele dimprejur. La o margine a terasei insa un hotel-restaurant nou parca stapaneste si ispiteste toata lumea
Sosira pe la sfintitul soarelui in fata Vilei Mara care albea cu ferestrele deschise. George striga din ulita:
- Oaspeti primiti, oameni buni?
Un capsor frumos de femeie se ivi intr-o fereastra, dar disparu indata cu un tipat inabusit:
- George A venit George!
intr-un antreu larg, putin intunecos, se intalnira toate rudele si se cunos-cura. Voiau sa para veseli, dar totusi toti erau stanjeniti. insusi George nu se simtea prea la larg cu neamurile din Romania; fusese aproape copil cand vazuse ultima oara pe Alexandru si chiar Eugenia se schimbase mult in trei ani. Ca sa scape mai usor, George cauta sa glumeasca si sa adaoge la numele fiecaruia cate-o codita hazlie; ba la sfarsit, se invarti si intr-un picior, strigand:
- Ei, mai sunt rude de recomandat? Ca mi s-a urat de cand nu mai ispravesc!
Vorbele acestea li se parura atat de sugubete ca toti izbucnira in rasete care mai sparsera ghiata putin. Atunci interveni Atena, solia lui Alexandru,
315
o femeie inalta, uscativa, cu trasaturi fine si cam reci, dar cu voce foarte calda si simpatica:
- Bine, Georgel, se poate sa uiti tocmai pe nepotii tai? Veniti aci, copii!
Poftiti mostenitorii nostri dragi!
Alecu, Ionica, Zoe!
Toti Herdelenii se aruncara asupra copiilor, inabusindu-i in sarutari. Mai ales dascalita, care se simtea oparita in fata atator necunoscuti, gasi o adevarata salvare in copii si se retrase cu ei intr-un colt ca sa-i mangaie
incetul cu incetul insa raceala se topi. Alexandru era un barbat bland, cu ochi dulci si barbison negru, si se imprieteni curand cu Herdelea, vorbind de scoala si de unguri. Gogu Ionescu era mai batran, aproape de varsta lui Herdelea, dar fiindca nevasta sa era prea tanara,umbla spilcuit, imbracat dupa ultima moda, se radea in fiecare zi si nu purta mustati; vorbea in fraze alese, parca fiece cuvant al lui ar fi fost pentru «Monitorul Oficial», desi la Camera nu deschidea gura niciodata, fiind mameluc guvernamental. Laura si Ghighi nu mai conteneau cu frumusetea Eugeniei care, intr-adevar, avea ochi mari foarte albastri si mangaietori, cu gene lungi si dese, care, cand clipeau, parca oftau, cu o gura cat o cireasa coapta, vesnic surazatoare, cu obrajii catifelati care n-aveau nevoie de dresuri, cu talia mladioasa, trasa prin inel, cu o rochie simpla si totusi de o eleganta ademenitoare Fireste ca si Eugenia descoperea mereu noi calitati Laurei si Ghighitei, cerand din cand in cand si parerea sotului ei:
-Elle estravissante, Gogule, n est-cepas?
Gogu aproba foarte politicos, desi el era atat de incantat de nevasta-sa, pe care o luase fara zestre si numai pentru frumusetea ei, incat toate femeile din lume i se pareau mai mult sau mai putin slute.
George umbla de la un grup la altul, stralucitor de multumire, azvarlind cate o vorba si in sfarsit statorindu-se langa d-na Herdelea care se mai incalzise putin discutand de greutatile casnice cu Atena, ea insasi mare gospodina si mama iubitoare
In valmasagul prezintarilor uitasera pe fetita Laurei. Cu atat mai mult fu purtata din mana in mana, rasfatata si sarutata, pana ce micuta gasi de cuviinta sa-si ude scutecele tocmai in bratele Eugeniei, spre marea veselie a tuturor.
- Bine ca nu ti-a patat rochia!
striga Ghighi.
- E semn bun pentru o nevasta tanara!
glumi Herdelea.
316
- A, stii ca a sosit si Ionel - zise Alexandru catre George, cand se mai potoli zgomotul. Noi l-am gasit aici. Zice c-a venit de vre-o zece zile. Dar crezi ca poti face ceva cu ursul cela? Nici macar nu vrea sa stea cu noi. Are odaie la hotel si toata ziua bate dealurile si padurile
in sfarsit Atena, ca gazda, puse capat taifasurilor:
-Acuma haideti toti in camerele voastre!
Si intr-o jumatate de ora sa fiti gata, ca mergem sa ne plimbam nitel cu muzica, iar pe urma vom lua masa la restaurant!
Ei, la revedere!
in curand!
Peste cateva minute toti se gateau si in toate odaile se schimbau pareri despre noile cunostinte. Toti erau incantati, afara de Gogu, care nu putea uita rochia d-nei Herdelea, croita dupa moda de-acum douazeci de ani, si care se simtea jignit, desi nu voia sa se arate, ca strainii acestia nu-l respecta indeajuns
in amurgul inasprit de mirosuri de brad si de rasina, muzica lautarilor rasuna alinatoare. Pe terasa si pe cararile dimprejur furnica o lume voioasa pe care valsurile si romantele o fermecau. La Izvorul Tamaduirii era imbul¬zeala de pahare, iar prin inserarea brazilor soaptele de dragoste se intreceau si se stingeau in aerul ce inviora inimile intr-o poenita ascunsa grupul de neamuri dadu intamplator peste Ionel, sezand pe o banca, cu tigara in coltul gurii, nepasator si linistit. Muzica si zgomotul lumii deabia ajungeau aci ca o adiere blanda. il silira sa mearga sa manance impreuna.
- De ce nu ma lasati pe mine in pace? zise Ionel, urnindu-se anevoie. Mie nu-mi place galagia si lumea
In intunerecul instelat restaurantul stralucea de lumina. Terasa mai toata era acuma acoperita de mese, iar in parfumul brazilor se amestecau mirosuri de mancari si bauturi.
- Uite Ungureanul striga George tocmai cand erau aproape de masa ce li se rezervase, oprindu-se. Ce faci pe aici, prietene?
Aurel vazu pe Laura in mijlocul celorlalti, isi scoase palaria si zise incurcat:
- Buna seara, stimata doamna!
Laura raspunse dand din cap serios, urmandu-si calea, fara nici o tre¬sarire. Doar cand se aseza la masa se gandi zambind ca odinioara a putut simpatiza pe baietoiul asta
317
Erau pe la mijlocul cinei cand deodata aparu Titu pe terasa. Se uita imprejur putin jenat, apoi vazand masa cea mare, veni drept si saluta parca pe toti i-ar fi cunoscut de cand lumea.
- Am primit tarziu telegrama si deabia adineaori am putut sosi!
Laura, care nu-l mai vazuse de la cununie, il imbratisa plangand si
murmurand cu drag:
- Titule!
Titule!
Sotii Herdelea se simtira mai mandri, observand ca feciorul lor a facut impresie buna asupra noilor neamuri.
- Aici, aici, langa mine, ca mie-mi sunt mai dragi poetii!
striga Alexandru dandu-si scaunul mai la o parte.
La dreapta lui Titu sedea Eugenia care-l privea curioasa. Titu ii saruta mana inelata si parfumata, si asezandu-se ii zise:
- Superba sora are George, iar eu incantatoare cumnatica!
- Opreste, tinere, avantul!
rase Alexandru. Sa nu te apuci sa-i faci curte ca barbatu-sau e gelos ca un harap!
Gogu, de peste masa, zambi cu o nepasare cautata, in vreme ce ceilalti rasera cu pofta. Eugenia insa se rosi putin si raspunse:
- Cu toate astea imi place sa mi se faca curte!
- Aha!
aha!
striga iar Alexandru. Care va sa zica o invitatie in toata forma? Gogule, sa fii cu ochii in patru ca tanarul e primejdios!
Rasul si buna dispozitie domni toata seara
Titu fu gazduit, fireste, tot in Vila Mara. Se scula insa mai de dimineata ca toti, sa se poata plimba si sa-si racoreasca creierii infierbantati de emotiile ce i le-au starnit oamenii din tara unde nazuia si el. Se simtea fericit si-i suna mereu in urechi mai ales graiul lor grabit si dulce. Dandu-si seama ca Alexandru il simpatiza, voia sa castige si prietenia lui Gogu care, fiind deputat, il va putea ajuta mai lesne cand va ajunge si dansul in Romania. Apoi Eugenia il fermecase asa incat o si visase, dar acum trebuia s-si astampere admiratia zicandu-si ca nu-i timpul sa se tie de naluciri
La izvor se intalni cu Ionel Pintea care bea foarte cumpatat, dintr-o ceasca, borviz cu lapte in care inmuia chifla.
- Asta-i cura mea - zise Ionel zambind silit.
Pornira impreuna printr-o padure de molifti desi Ionel nu era prea incantat, caci petrecea mai bine singur. Titu totusi se agata de dansul, dornic sa afle ce-i in Bucovina, fiind intaiul om de-acolo cu care putea vorbi.
318
intrebarile lui staruitoare insa pe Ion Pintea il plictisira, incat in cele din urma ii spuse raspicat:
- D-ta vrei sa ma faci sa vorbesc de lucruri care pe mine nu ma intereseaza sau cel putin nu ma pasioneaza. Eu azi sunt un simplu contabil coplesit de munca, si care n-am nici vreme si nici pofta sa ma amestec in zazaniile politice. Orice politica mi-e indiferenta Prostiile astea, iarta-ma ca zic asa, le-am facut pe cand eram prin liceu si nu le-am mai luat cu mine in viata, sa mi-o impovarez Si pe urma, mai cu seama la noi in Bucovina, politica inseamna numai cearta, hartuiala, scandal, murdarie mai mare rusinea!
Suntem putini si totusi dezbinati in atatea partide si bisericute, incat nimeni nu se gandeste la interesul general, ci toti se gandesc numai la ambitiile lor marunte A, mi-e si scarba!
Eu cred ca libertatea e cea mai mare neno¬rocire pentru poporul care nu-i copt s-o aiba. De aceea d-voastra aici sunteti mai fericiti, oricat va plangeti si va burzuluiti Asa este, domnule!
Aici ungurii, nerozi, va sacaie, va persecuta, va ingenunchiaza - adevarat. Asta-i norocul d- voastra, caci asta va face darzi, solidari si puternici. in clipa cand vi s-ar da libertatea, ati face si d-voastra ceeace se face la noi Ungurii sunt prosti si va intaresc vrand sa va slabeasca. V-ar distuge insa indata ce v-ar dezlega lanturile!
Titu ramase cu gura cascata, fara sa mai poata raspunde.
- Ei, acuma ai aflat? sfarsi Ionel acru. Adevarul e totdeauna dureros Titu murmura ceva, mai merse cativa pasi, apoi deodata ii zise buna ziua
si se desparti tulburat.
- Nu se poate Vorbe Astea-s aiurelile unui ursuz!
se gandi dansul, simtindu-se totusi obosit ca dupa o noapte nedormita.
- inca unul care-i cu mintea plina de fumuri!
murmura Ionel singur, bucuros c-a scapat de un tovaras prea gures.
Titu fu posomorat toata ziua, parca de cele ce i-a spus Ionel atarna fericirea lui intreaga. isi aminti fiece cuvant si-l dureau ca o mare nenorocire. Laura ii si sopti cand gasi un prilej:
- Ce ai, draga Titule? Nu fii uricios!
E vorba de viitorul tau. George a vorbit cu Alexandru despre tine si despre dorintele tale Ia seama sa nu-i indispui pe toti!
Dupa pranz, stand cu totii de vorba intr-un chiosc, la umbra, Herdelea povesti amanuntit rudelor cate a patit. Voind sa-si pregateasca mai frumos iesirea la pensie, o intoarse pe coarda nationala, aratandu-le cum toate i se
319
trag din faptul ca a luat apararea unui biet taran roman fata de samavolnicia unui magistrat ungur, apoi staruind mai ales asupra examenului cand inspec¬torul i-a cerut sa nu mai lase pe copii sa cracneasca pe romaneste, si sfarsind melancolic:
- Dar decat sa-mi unguresc sufletul la batranete si sa-mi vand constiinta, mai bine s-ajung salahor muritor de foame!
Mai bine!
De aceea ma si bate capul sa ies la pensie curand, curand.
Rudele din tara fierbeau de indignare. Chiar si Gogu se incalzi si, cand Herdelea spuse ca, de-ar fi mai tanar, s-ar duce si el in Romania ca Titu, numai sa scape de urgia stapanirii unguresti, - se repezi insufletit la Titu, si-i stranse mana:
- Bravo, tinere!
Vino la noi, la libertate!
De ce-ai sta si d-ta intre barbarii acestia cutropitori de constiinte!
Titu se insenina mai cu seama ca Gogu ii oferi indata sa traga la dansii in Bucuresti, adaogand:
- La noi poti sta toata ziua, sa mananci si sa faci poezii cate-ti place!
- Sa vii negresit la noi!
O sa-mi faci mare placere!
spuse si Eugenia privindu-l cochet si convinsa ca melancolia de azi a tanarului a fost din pricina ei.
Alexandru il pofti sa mai mearga si pe la dansul, prin Giurgiu, daca i se va uri la Bucuresti.
- Sa vii numai, ca n-ai sa ramai pe drumuri in Romania!
sfarsi Atena.
- Cu atatea protectii mari, ministru trebuie sa ajungi, Titule!
striga Herdelea uitandu-si grija lui de multumirea ca-si vede feciorul fericit.
intr-una din zilele urmatoare Gogu si Alexandru, vorbind de Titu, soco¬tira ca ar fi poate si mai nimerit sa-i gaseasca vreun temei oarecare, ca sa nu se simta jenat stand degeaba. Si hotarara indata sa-l adaposteasca la un ziar; Gogu, ca deputat, are sa-i faca loc baremi la jurnalul partidului.
- O,da, la o gazeta!
zise Titu stralucind de bucurie, cand afla. Asa ceva visam eu Tocmai asa ceva
Perspectivele trandafirii ii stersera din creieri raspunsul lui Ionel ce-l intunecase un rastimp. Cu privirea la tinta care lucea mai aproape, viata i se parea plina de comori
Dealtfel Gogu prinse dragoste multa pentru «tanarul cu ochii aprinsi de-o lumina stranie si inaltatoare», cum ii zicea. Umblau mult impreuna, dis¬cutand politica nationala si uneori chiar literatura romaneasca desi acasa
320
Gogu se mandrea ca n-a citit in viata lui decat numai frantuzeste. Si alaturi de Titu, deputatul se simtea cuprins de inflacarare:
- Trebuie sa mai aveti rabdare, sa mai luptati, sa mai rezistati!
Va veni si mantuirea!
Trebuie sa vie!
Credeti ca pe noi, dincolo, nu ne doare viata voastra de suferinte? Voi sunteti speranta noastra, precum noi trebuie sa fim speranta voastra!
- De ce nu faceti macar un gest ca sa ne incurajati? intreba Titu pe care gandul acesta il framantase mult.
- Va dorim in adancul inimii noastre, dar gura trebuie sa fie muta!
zise deputatul roman grav. O, politica!
Ce stupid lucru e politica in lume!
Ion auzi curand ca Vasile Baciu a umblat pe la un avocat din Bistrita si ca l-ar fi tocmit sa-i scoata toate pamanturile de la ginere-sau. Se spaimanta mai ales simtindu-se slabit in indarjirea lui de cand i-a murit si copilul. Desi vedea primejdia, gandurile nu-i mai erau indreptate numai asupra ei, ci hoinareau neputincioase ba incoace, ba incolo. isi zicea ca n-are sa dea nici un petec de loc, s-apoi indata iarasi ca n-ar fi rau sa cada la o invoiala cu Vasile, sa-i astupe gura in schimb inima ii batea mereu mai nerabdatoare, framantata de un dor inabusit prea multa vreme care azi statea sa izbuc¬neasca. Cand ii venea in minte Florica, uita de toate, chiar si de socru-sau, intocmai precum odinioara a uitat-o pe ea din pricina pamantului
A doua zi dupa ce afla cum a fost Vasile Baciu la avocat, vazu pe Florica trecand cu demancare la oameni, sprintena, zambitoare si dandu-i binete parca l-ar fi chemat la dansa:
- Ce mai faci, Ionica!
Noroc bun!
- Noroc bun!
mormai el ingrozindu-sc cum i se scurg ochii dupa ea.
in aceeasi seara, venind de la camp, se opri in poarta lui George sa-l intrebe ce sa faca cu socru-sau? Dar in vreme ce George ii spunea si-l invata ce credea, dansul vedea numai pe Florica, in tinda, invartindu-se la vatra, pregatind cina, si deabia se stapanea sa nu se repeada la ea, s-o cuprinda in brate si s-o duca de aici, sa n-o mai atinga nimeni, nici sa nu i-o ravneasca
Ziua urmatoare se gandi sa se duca iar la George, dar nu mai indrazni de frica sa nu-i vaza in ochi patima. Si, fiindca totusi trebuia baremi s-o vaza,
321
alerga ca un smintit pana ce stirici la care holda secera Florica si-si facu drum prin apropiere si o zari
Se mira si se afurisea ca a lasat-o sa se marite cu altul si ca n-a luat-o el, s-apoi se mangaia singur zicandu-si:
- Mie mi-a fost scrisa Florica, degeaba
incerca sa se smulga din latul ce-l strangea tot mai tare si sa-si intoarca toate gandurile la mosia lui amenintata de indarjirea lui Vasile. Dar cand se mustra c-o sa-si piarda averea pentru o muiere blestemata, cum se mustrase si altadata, acuma i se adaoga in creieri, nechemata, intrebarea: ce folos de pamanturi, daca cine ti-e drag pe lume nu-i al tau? Si pe urma gandurile se inlantuiau. Baremi de ar fi trait copilul, sa stie si dansul pentru cine munceste si se sfarma. Dar asa, cui ar ramane mosia lui, daca l-ar strange Dumnezeu intr-o buna zi, caci omu-i trecator ca adierea vantului
Din pricina alergaturilor zadarnice ramasese in urma cu munca paman¬tului. Toata lumea ispravise seceratul, dar el mai avea inca doua holde in picioare. Numai dupa o cearta mare cu ma-sa, se urni sa trimita pe Glanetasu cu trei lucratoare la locul cel mai mare, iar delnita de langa drumul cel vechiu s-o doboare dansul.
Era intr-o Joi. De unde muncea Ion se vedea drumul pe care treceau neincetat femei cu cosuri si dasage, mergand la balciul saptamanal in Ar-madia. Marul paduret, sub care nascuse anul trecut Ana, era incarcat de rod si facea o umbra groasa, desi o porumbiste verde il acoperea pana-n ramuri.
Ion lucra cu o voie buna cum nu mai avusese de mult ca si cand ar fi presimtit o bucurie navalnica. Se uita rareori spre drum, ca sa nu-l tie de vorba nimeni. Dealtfel pe la pranzul cel mic nu mai trecea pui de om incepu sa lege snopi si, cand ispravi si-i aseza in picioare, isi arunca ochii spre Pripas. Atunci vazu departe o femeie, venind grabit, cu niste dasagi pe umar. Tresari si privi imprejur, bucuros ca e singur cat e hotarul de mare.
- Florica!
murmura dansul apoi cu ochii spre femeia care se apropia
mereu.
O sorbea cu cat se apropia si i se parea din ce in ce mai frumoasa. Florica avea o naframa alba in cap, legata strengareste. il zari si ea mirata si cuprinsa de o strangere de inima. Dar nu-si pierdu firea si, cand ajunse in dreptul lui, striga zambitoare:
- Am sa sosesc la spartul targului, Ionica!
De, omul cu multe griji anevoie iese din casa!
Ion ar fi vrut sa-i raspunda si limba parca i se intelenise. Florica insa nu se opri. §i atunci il apuca o frica cumplita ca nici acuma, desi ar avea prilej
322
bun, nu e in stare sa-i vorbeasca, sa-si desarte sufletul Pasi spre drumul pustiu si izbucni aproape disperat:
- Unde fugi asa, Florico? mai stai o leaca, stai ca am sa-ti spun ceva Si vino mai incoace ca doar n-o sa piara targul
Femeia parc-ar fi asteptat chemarea. Se intoarse din cale si veni spre dansul, cu fata aprinsa, dar zicand molatic:
- Vai de mine numai sa nu ma tii mult de vorba, Ioane, ca ma omoara George
Iar cand fu langa Ion, adaoga mai incet:
-Ma duceam sa vand niste pere oarzane, ca ne trebuiesc bani Si George nu ma lasa nici sa
Ion o privea tacut si simtindu-se jignit ca ea vorbeste de George. Nevasta, ridicand ochii ei albastri intrebatori si adancindu-i in ochii lui tulburati, intelese, isi curma gandul si murmura gingas:
- Ce vrei, Ionica?
Barbatul zise, cu dintii stransi, infricosat parca sa nu-i zboare spre dansa tot sufletul innebunit de patima:
- Mai odihneste si tu De ce nu vrei sa te odihnesti? Privirile lor se impleteau, fermecate.
Florica sopti mai domol:
- S-grabita, Ionica zau asa Lasa-ma sa-mi vad de drum zau asa Dar in acelasi timp pasea alaturi de Ion, cu umarul lipit de umarul lui.
Trecura prin porumbiste si se oprira sub marul paduret unde sumanul barbatului era asternut pe jos, in umbra, ca un culcus pregatit inadins. Se asezara privindu-se in ochii stralucitori de o fericire mult asteptata. Ion vru sa-i impute ca i-a pomenit de George, sufla greu pe nas si deabia putu gafai:
- E hei, Florico
- Uf, ce cald mi-e m-a topit caldura - zise femeia dand mai la o parte dasagii cu pere. Dar aici e bine ca-i racoare zau asa racoare
- Racoare - balbai Ion in nestire peste cateva clipe.
Apoi tacura, ascultandu-si bataile inimii. Apoi Ion, brusc ca o fiara, o cuprinse de subtiori si-i musca buzele. Apoi Florica sa lasa pe spate, moale, gemand
- Tot a mea trebuie sa fii tu!
zise barbatul pe urma cand Florica isi lega naframa, gata de plecare. Sa stiu de bine ca fac moarte de om si tot a mea ai sa fii!
^ - Ei, Ionica, multe zice omul!
raspunse femeia fara sa^l mai priveasca. Cand s-a putut, n-ai vrut; cand vrei tu, nu se mai poate!
323
Ion ramase sezand pe suman, cu ochii dupa Florica ce se pierdea prin porumbiste.
- Ba se poate!
murmura singur, ca o incurajare. Sa stiu de bine ca
isi reteza deodata vorba. Frunzele marului fosneau ca o imputare. Si imputarea ii aducea aminte pe Ana. Sari in picioare parca l-ar fi intepat o vipera. Nu mai indrazni sa se uite spre marul sub care, acum un an, cealalta i-a nascut copilul. Se duse la secera, fara a intoarce capul, ca si cand din spate l-ar fi amenintat o mana nevazuta
Florica se departa pe drum leganandu-se mandra in solduri. Inima lui Ion tresalta de noi fiori, in vreme ce buzele-i soptira darz:
- Ba se poate!
Sa stiu de bine ca fac moarte de om!
