Ca istoric,
Ion Neculce, se situeaza in cele mai multe privinte, pe acelasi plan cu inaintasii sai.
Om al veacului, valoarea sa de istoric, este limitata si de conceptia teologica pe care o pune la baza mersului evenimentelor istorice, dupa care totul se desfasoara potrivit vointei divine, Dumnezeu platind in cele din urma, dupa masura faptelor, bune sau rele.
Se poate spune ca Ion Neculce nu are suficienta perspectiva, fiind legat indeaoproape de Cantemiresti si participand adeseori trup si suflet alaturi de acestia la disputa cu Brancoveanu si nici pregatirea lui Miron Costion, Constatntin Cantacuzino Stolnicul sau Dimitrie Cantemir.
Ion Neculce are insa constiinta deplinei insemnatati a cunoasterii istoriei tarii si a scrierii ei si, in afara de Predoslovie, in cuprinsul cronicii apeleaza in repetate randuri la contemporani si la viitorime sa ia aminte la fapte reprobabile sa nu se mai repete.
Considerat un document istorica insemnat pentru perioada din istoria Moldovei pe care o prezinta a dar nu unica asa cum este cronica lui Miron Costin a cronica lui Ion Neculce se ridica deasupra lucrarilor de acest gen din literature noastra prin deosebita ei valoare literara.
Dintre cei trei mari cronicari moldoveni, Ion Neculce ocupa un loc de frunte in ierarhia valorii literare, opera lui avand cele mai multe valente literare.
Daca O sama de cuvinte prezinta fatetele predominant beletristice, Letopisetul Tarii Moldovei trebuie considerat ca o scriere apartinand literaturii istorice.
A始 acest sens, exigentele cu care este judecata lucrarea include corectitudinea relatarilor, ineditul acestora, precizia in succesiunea faptelor, insemnatatea documentara a informatiilor, redarea cadrului politic, social si economic al Moldovei, ca si oglindirea independentei dintre evenimentele de pe teritoriul acestuia si cele din tarile invecinate.
A始ca din Predoslovie, Neculce se declara a fi un continuator al lui
Grigore Ureche si al lui Miron Costin, isi dezvaluie sursele de informatie si isi clarifica pozitia.
Ion Neculce a folosit istoria nu numai ca stiinta ci si ca literatura. Neculce a insistat asupra interferentelor istoriografiei cu literature.
Se considera insa ca istoria este un depozit de fapte extraordinare carora numai literature poate sa le dea putere de fascinatie.
Chiar daca Ion Neculce a utilizat sursele istorice in toata opera sa, creatia lui prezinta mai multe valente artistice ce determina cu precadere apartanenta sa la beletristica.
Se poate spune ca Ion Neculce satisface atat exigentele literare cat si pe cele istoriografice. Astfel, Letopisetul sau este o suita de tablouri istorice, alcatuite prin mijloace cronicaresti, associate cu cele literare.
Pentru a satisface si aspectul cronicaresc, acela de a nota faptele de importanta istorica, Neculce alege datele principale si cu ele stabileste traseul naratiunii sau isi fixeaza punctele in cadrul compozitiei, acolo unde trebuie sa apara o anumita figura, si apoi umple spatiul gol dintre elementele principale.
Doua trasaturi sunt interesante in O sama de cuvinte. A始 primul rand, faptul ca aceste povestioare nu au mare lucu de legenda in ele, culegand intamplari dintre cele mai obisnuite, uneori chiar derizorii.
A始 al doilea rand istoria cu pricina reprezinta un veritabil triumph al spiritului anecdotic, nici descriere, nici portret, nici comentarii, narativul pur, redus la esenta .
Dupa anumite studii, s-a ajuns la concluzia ca unele din aceste povestioare sunt simple transcrieri de note istorice, de exemplu XXI : genealogia fratilor Nicolae si Constantin Mavrocordat sau XXVII : caderea lui Vasile Lupu, povestita mai pe larg la Miron Costin.
Altele au un sambure de adevar, prelucrat poate de imaginatia populara, ca de exemplu legenda V cu originile neamului Movilestilor si cu aprodul Purice sau sunt imprumutate de la cronicari straini de exemplu legenda XVI legata de inceputurile lui Despot-Voda.
Aceste scene ale trecutului romanesc, dintre care unele vin din traditia batranilor, altele din fondul legendar al popurului, au format un izvor nepretuit de inspiratie.
Desigur insa ca pentru niciunul dintre cronicari traditiile nu sunt atat de importante si n-au constituit o preocupare atat de insemnata ca pentru Ion Neculce.
El le strange cu grija din letopisetele predecesorilor sai, apoi din spusele batranilor. Selectand aceste traditii, Neculce le aseaza pe acelea de care este perfect convins ca sunt adevarate la inceputul letopisetului sau, ca un fel de introducere.
Neculce realizeaza intr-un fel ca vor exista, poate,unii care nu le vor crede si nu vor fi convinsi de faptele spuse in ele, adauga : a Deci cine va ceti si le va crAｩde, bine va fi, iara cine nu le va crAｩde, iara va fi bine; cine precum ii va fi voia asia va face.a
Dar nu numai in O sama de cuvinte se foloseste cronicarul de traditiile orale ale vremii, el le utilizeaza, bineinteles si in Letopisetul sau.
Aceste traditii sunt incorporate in amintirile cronicarului si i-au folosit ca baza pentru redactarea partii de la Gheorghe Duca-voda inainte.
Astfel Ion Neculce consemneaza traditia orala, fara insa sa garanteze temeinicia tuturor informatiilor pe care le utilizeaza.
A始 ceea ce priveste rastimpul care separa a彡uvintelea lui Neculce de epoca in care ele au luat nastere, trebuie stabilita o distintie , si anume, intre cele cere provin din letopisetul moldovenesc si cele care nu provin din el.
Letopisetul moldovenesc a fost alcatuit in primii ani ai domniei lui Vasile Lupu. Astfel rastimpul care separa traditiile care se refera la Stefan cel Mare variaza intre un veac si un sfert si un veac si trei sferturi.
Acest lucru se aplica doar daca aceste traditii nu au fost consemnate anterior alcatuirii letopisetului moldovenesc; in cazul in care au fost, rastimpul scade.
Pentru epoca lui Petru Rares, rastimpul este de circa un secol, pentru epoca lui
Alexandru Lapusneanul, de aproximativ trei sferturi de secol, iar pentru imprejurarile de sub Movilesti si urmasii lor pana la Vasile Lupu, rastimpul variaza intre unul si trei decenii.
Cat despre traditiile posterioare letopisetului moldovenesc, adica acelea privind domnia lui Vasile Lupu si ale urmasilor lui pana la prima domnie a lui Gheorghe Duca inclusive, rastmpul care le desparte de inceputul redactarii cronicii lui Neculce variaza intre circa un secol si sase decenii si jumatate.
De fapt, se poate considera ca acest interval este mai mic, deoarece se poate presupune ca Ion Neculce a auzit aceste traditii inca din adolescenta si tineretea sa, mai intai in mijlocul familiei sale , apoi de la dregatorii si batranii cu care a venit in contact de la inceputul carierei sale.
Astfel, ultimele traditii de dupa alcatuirea letopisetului moldovenesc Neculce le-a aflat fie direct de la contemporanii sai, fie cam dupa o generatie.
Sunt insa forme multe probabilitati ca aceasta a doua categorie de traditii sa fi suferit mult mai putine modificari decat cea dintai categorie si astfel ele sa redea mai fidel realitatea.
Se stie insa ca fiecare categorie de oameni modifica, mai mult sau mai putin, traditia, adauganduAｬ-i unele elemente sau prelucrand altele. Acest lucru rezulta chiar din diferentele care se constata intre diversele redactari ale uneia si aceleiasi traditii in manuscrisele care s-au pastrat.
Multi cercetatori si scriitori si-au pus problema care este valoarea istorica a traditiilor consemnate de Ion Neculce si in ce masura aceste corespund realitatii. Cercetatorii le-au considerat drept a徑egendea , a徑egende popularea2, a彳couri legendarea3, a徘ovestia4.
A始 aceasta privinta, reprezentativa este parerea lui Nicolae Iorga, care afirma in lucrarea sa Istoria romanilor :a戡daosurile din traditie pe care nu le poate amesteca in tesatura scrisului inaintasilor si le aduna la inceput arata un spirit mai curand simplu in judecarea acelui indepartat trecut .
Desigur ca nimeni nu se va mai putea sprijini pe aceste ecouri legendarea5.
Ceva mai multa incredere le-au acordat istoricii literari care au considerat a彡uvintelea lui Neculce drept a彗necdotea, necontestandu-le neaparat veridicitatea6.
Nicolae Cartojan, in Istoria literaturii romane vechi, califica a彡uvintelea drept a徑egendea, afirmand totusi ca unele dintre ele a徭unt simple transcrieri de note istoricea, iar altele a au un sambure de adevara.
Iorgu Iordan realizeaza cea mai adancita si cuprinzatoare analiza a operei lui Ion Neculce si cea mai buna dintre editiile letopisetului acestuia.
Iorgu Iordan scoate in evidenta antentia acordata de cronicar traditiilor orale , aratand ca acest fapt constituie a忖n element progresist de valoare deosebitaa, deoarece ele sunt considerate drept izvoare istorice, asa cum le socotise si Nicolae Balcescu.
Pana acum insa, nu s-a intreprins nicio cercetare de ansamblu asupra a彡uvintelora lui Ion Neculce cu scopul de a se arata ca ele corespund adevarului istoric.
Constantin C. Giurescu clasifica a彡uvintelea in doua categorii: prima categorie cuprinde traditii al caror cuprins este adeverit de documente contemporane sau dintr-o epoca faorte apropiata, iar in a doua categorie sunt integrate traditii care, fara a fi insa dovedite, contin un sambure de adevar.
Povestirea numerotata IV in editia elaborata de Iorgu Iordan, privind campania din 1476a sultanului Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, impotriva Moldovei, cuprinde in realitate trei traditii: prima, despre mamam lui Stefan cel Mare, a doua, despre asediul Cetatii Neamtului de catre turci si sfaramarea unui tun al acestora printr-o lovitura de tun trasa din cetate, iar cea de a treia, in legatura cu Daniil Sihastru de la Voronet.
Cea de-a doua povestire isi gaseste confirmarea istorica printr-o stire pe care o da cronica moldo-germana (un izvor contemporaN): a A士paratul a asediat o cetate cu numele Neamt; cei din cetate dadura in tunul cel mare si impuscara si pe comandantul artileriei. Atunci imparatul se retrase.a
Asadar, stirea despre sfaramarea turnului turcesc se adevereste. Nu este exacta insa alta stire a traditiei , si anume, ca neamtul care a indreptat tunul din cetate ar fi fost slobozit atunci la rugamintea lui din temnita de catre mama lui Stefan cel Mare.
Aceasta deoarece mama lui Stefan cel Mare murise cu aproape unsprezece ani inainte, maturie fiind piatra sa de mormant, de la Manastirea Pobrata.
Acest lucru anuleaza si prima parte a traditiei a IV-a, privind raspunsul pe care l-ar fi dat ea, in urma luptei de la Razboieni, lui Stefan cel Mare, care ar fi venit sa caute scapare in cetatea Neamtului.
Faptul ca traditia despre sfaramarea turnului turcesc si despre retragerea sultanului se confirma ne indeptateste sa credem ca si celelalte amanunte sunt adevarate.
Povestirea cu numarul V in editia Iorgu Iordan vorbeste despre rolul aprodului Purice si de ajutorul acordat de acesta lui Stefan cel Mare in lupta de la Scheia cu pretendentul Petre Hronot. El i-a fost de mare ajutor lui Stefan, dandu-i calul sau si ajutandu-l sa incalece.
A始 Predoslovie cronicarul este de-a dreptul convins de fondul real al acestei povestiri, el afirma a彡a nu e basnaa. Acest fapt este demonstrat de cronica moldo-germana, scrisa chiar in timpul lui Stefan cel Mare.
Aceasta confirma rolul pe care l-a avut aprodul Purice: a6994[1486]. A始 luna martie, in ziua de 6, intr-o luni se batu Stefan-voda cu Hranota la Bulgari [Scheia], la apa numita Siretaｦ si Stefan-voda cazu de pe cal si zacu intre morti de dimineata pana la pranz. Atunci veni un boier calare, cu numele Purice, care recunoscu pe Stefan-voda. Atunci pleca voievodul calare de acolo si stanse oastea saa.Faptul ca Purice a devenit mare dregator este dovedit prin acte coontemporane.
Partea finala a traditiei depre Purice, privind importanta de odinioara a aprozilor si imbracamintea lor , se poate sa se refere la o faza mai tarzie , de la inceputul secolului al XVII-lea. Neculce spune: a廛ar si aprozii atuncea nu era din oameni prosti, cum sunt acum, ce era tot feciori de boieri, si portul loraｦ imbracati cu sarvanele, cu cabaniteaｦa si aminteste de aprecierea lui Miron Costin despre aprozii de divan sub Radu Mihnea (1616-1619 si 1623-1626): a si aprozii cei de divanu nici la o omnie mai de cinste n-au fostu, cu ursnice multi si cu cabanita cu jder si cu hulupi imbracatia.
Povestirea VI se refera la cele 11 sate a徑a margine: Cimpul-Lungu rusescu, Putila, Rastoaceli, Vijnita, Ispasul, Milie, Vilavce, Carapciul, Zamostie, Vascautii, Volocaa, daruite de a彡raiul lesescua marelui logofat Tautul a彡and au asezat pace Stefan-voda cel Bun cu lesiia.
Exista documente din secolele XV-XVII care atesta ca aceasta traditie este adevarata. Constatam, intr-adevar, ca prin actul din 1433, decembrie 13, ca doua din cele 11 sate amintite apartineau la acea vreme Poloniei: si anume Vilavcea si Zamostea; de asemeni satul Milie impreuna cu Banila a apartinut in perioada 1445-1457 starostelui de Snyatyn si Kolomea, Mizilo Buczaczki.
Harta lui Dimitrie Cantemir 2 arata ca la inceputul secolului al XVIII-lea 9 din cele 11 sate apartineau Moldovei; celelalte doua nu apar, dar este sigur ca si ele erau cuprinse in hotarele tarii.
Se poate spune ca avusese loc o modificare a hotarului si ca sate care in priima jumatate a secolului al XV-lea apartineau Poloniei le gasim in secolul al XVII-lea in stapanirea Moldovei.
Traditia XI vorbeste despre calitatea de negustor a lui Petru Rares, inainte de a ajunge domn si imprejurarile in care a fost intampinat de delegatia venita sa-I anunte alegerea sa la domnie.
A始 ceea ce priveste popasul de la vadul Docolinei, visul lui Rares si scena ce a urmat nu exista niciun act care sa le confirme sau sa le infirme. Exita insa doua indicii in legatura cu calitatea de negustor de peste a lui Petru Rares.
Primul indiciu este faptul ca la putin timp dupa suirea pe tron a lui Rares, el scrie bistritenilor, in Ardeal, sa faca dreptate lui Toma din Suceava si tovarasului sau , negustori de peste care aveau de luat pentru pestele sarat lasat acolo 14 florini unguresti. Suma este relativ mica, asa ca scrisoarea se poate datora unei vechi legaturi cu cei din aceeasi breasla.
Al doilea indiciu este primirea calduroasa ce i se ofera lui Rares de catre pescarii din munti, pe cand fugea spre Ardeal , parasit de toata lumea.
Ipostaza de negustor inainte de a ajunge la domnie nu trebuie sa surprinda, deoarece era frecventa in acele timpuri.
Povestirea XIII este alcatuita din doua parti: prima, in care se arata cum din cetatea Ciceiului a trimis Rares in ascuns printr-un sarb devotat o a彡artea scrisa de sotia lui la Poarta, a dous, cum s-a procedat pentru ca sultanul, care jurase sa treaca de trei ori cu calul peste Rares , sa-si tina juramantul.
Legat de partea a doua a traditiei nu avem niciun document care sa o confirme, in schimb partea intai se regaseste, toatal sau partial, in letopisetele anterioare.
De exemplu letopisetul lui Macarie arata ca Rares a彗 trimis .. stapinitorului turcesc o scrisoare pe ascuns , ca si cum ar fi avut aripi, cerind ajutor de la dinsula. Iar cronica lui
Grigore Ureche- Simion Dascalul cuprinde o povestire la fel, sub raportul fondului, cu a traditiei, mai dezvoltata in forma, uneori cu aceleasi cuvinte.
Traditia XII a lui Ion Neculce : a弃etru-voda Rares, cind era inchis in cetatea Ciceiului in Tara Ungureasca, ave nevoie de nemti si de unguri. Iar fiind doamna lui sirboaica, de neamul Despotilor, fata lui Despot-crai, au scris o carte sirbeasca la imparatu turcescu si la vizirul cu o rugaminte. Si au slobozit cartea pre o fereastra gios din cetate. Si au invatat pe o sluga a lor, sirbu, ce ave, sa se duca cu cartea la Poarta, la vizirul. Si mergind sluga aceea la Poarta, a lui Petru-voda, au scris vizirul la unguri sa-l sloboada pre Petru-Voda. Si dupa ce l-au slobozit, s-au dus la Poarta.a
Cronica lui
Grigore Ureche a Simion Dascalul: a Petrecand Petru-voda in cetatea Ciceiuluiaｦ cu multa nevoie si pedeapsade la unguriaｦs-au sfatuit cu doamna-sa ca sa trimita carte cu mare jalba si plingere la Suliman, imparatul turcesc, ca sa i se faca mila sa-l ierteaｦSi stiind catre sirbeasca Elena, doamna-sa, ai scris la imparatul cu mare jalba si plangereaｦ si o au dat la Petru-voda, iar Petru-voda o au slobozit pre o zabrea din cetate de sus si au cazut jos, dinafara, langa zidul cetatii. Si de aci au chemat pre o sluga a sa crezuta, ce era sirb, si i-au aratat cartea si i-au zis in taina sa o ia si sa o duca la mina imparatului. El, luind invatatura, s-au dus si au luat cartea si o au dus in Tarigrad si o au tins l mina imparatului. Ci imparatulaｦ s-au milostivitaｦSi de sirg au invatat sa scrie carte la Ianas, craiul unguresc ca sa sloboada pe Petru-voda sa mearga la imparatieaｦ Ci craiu n-au bagat in seamaaｦ De iznoava pina de sase ori au mai trimis imparatul la craiuaｦ si de abia l-au slobozitaｦsi au purces spre Tarigrada.
Se pot face doua ipoteze: la baza ambelor povestiri este acelsi izvor si anume letopisetul moldovenesc al lui Eustatie logofatul sau Neculce a rezumat aici cronica lui
Grigore Ureche a Simion Dascalul.
Pentru oricare varianta aleasa, cert este ca Neculce a avut un letopiset in fata. Chiar la sfarsitul acestei traditii, dupa ce arata ca sultanul i-a dat din nou domnia Moldovei lui Rares, el adauga : a廛eci cum au slujit mai pre urma turcilor, scrie letopisetula.
A始 ceea ce priveste taierea boierilor de catre Alexandru Lapusneanu, traditia XVII arata caa ea s-ar fi facut la indemnul turcilor: a廛zicu sa-l fi invatat turcii sa taie boierii, sa- slabeascaa. A始 acest sens, cronica moldo-polona relateaza: a廣celasi Alexandru, cind a venit la domnie, intr-o singura zi a dat turcilor 60 de boierimoldoveni sa-i omoare, dupa ce-I poftise la ospata.
Povestirea XVII, inaite de a se referi la uciderea boierilor, afirma ca de la a doua domnie a lui Lapusneanu a ai inceput domnii a se aseza mai cu temei in scaon la Iasia, ceea ce corespunde realitatii.
A始 privinta celei de-a treia parti a traditiei XVII, , anume ca in locul boierilor ucisi, Lapusneanu a pus pe altii si anume: a徘e Racovitasti si pre Sturzesti si pre Balsasti si pre alti multia este evident ca si aceasta are un sambure de adevar. Domnul a trebuit sa-i inlocuiasca pe dregatorii pierduti.
Povestirea XXIII arata ca dupa executarea lui Miron voda Barnovski la Constantinopol, a calul lui au si inceput a sari, cit n-au mai putut sa-l ti comisul in mina si , scapandu-l din mana, pe loc au cazut de au murita拌ｦCeea ce, vazand turcii, a徇ult s-au mai mirat si au dzis: a廸evinovat au fost ace oma si s-au giurat ca sa nu mai taie domnu de Moldovaa. Neculce incheie prin cuvintele:a Numai letopisetul de acesta nu scrie nimicaa .Iara oamenii ase vorbesc, ca au apucat unii dintru altiia.
A始sa letopisetul, si anume cel al lui Miron Costin, scrie de moartea calului lui Barnovski: a Nu putem sa trecem cu pomenirea niste timplari ce s-au prilejitu in Tarigrad, dupa perirea acestui domnu, care nu numai in tara aicea, ce plin este Tarigradul pina astazi. De un cal al lui Barnovski-voda, ducindu-l la grajduri imparatesti, dupa perirea lui , in ceies dzi, s-au trintitu calul gios si au muritu in loc. Si a doua dzi noaptea au arsu si Tarigradul pina mii de casea.
Despre toate acestea Miron Costin, fusese informat de tatal sau, Costin postelnicul, care se afla atunci acolo. Astfel traditia se confirma printr-o marturie incontestabila.
Povestirea XXI relateaza inceputurile domniei lui Vasile Lupu si arata ca domnul, intre altele, a au facut carti de de slobozie in toata taraa, ca, de aceea , fiind scutire de dari, a徘ina in trei ani s-au umplut tara de oamenia si ca a au scos atunce pre tara fumarit, cite un leu de casaa, platind tot ce datora Portii si ramanandu-i si lui a o mie de pungi de bani dobindaa. Toate aceste au fost confirmate de diverse marturii contemporane.
Despre cea de-a doua sotie a lui Gheorghe Stefan s-au pastrat doua traditii: XXIX si XXXV. Cea dintai arata in ce imprejurari a cunoscut el, boier fiind, pe tanara si frumoasa Safta. Cea de-a doua traditie povesteste cum, dupa ce a parasit domnia, pribeag fiind prin tari staine, Gheorghe Stefan o urase pe Safta.
Neculce a aflat toate acestea din mediul familiei sale, de la mama sa sau de la bunica. Datele traditiilor se potrivesc cu ceea ce stim despre temperamentul lui Gheorghe Stefan, despre firea sa nestapanita in ceea ce priveste femeile.
A始 ceea ce priveste plecarea doamnei Safta, un document al lui Gheorghe Stefan insusi, da ca motiv nu faptul ca o urase, ci dorinta ei de a se reintoarce in tara.
Povestirea XXX relateaza felul in care au scapat de la moarte cei doi frati Cantacuzino, Toma vornicul si Iordache vistiernicul, oameni de credinta ai lui Vasile Lupu si pe care, noul domn Gheorghe Stefan, ii inchisese la Buciulesti, luandu-le toata averea si dand porunca marelui armas Habasescu sa-i execute.
Scaparea s-a produs prin interventia domnului muntean, Constantin Serban Basarab, care, la rugamintea postelnicului Cantacuzino , fratele celor doi, a trimis o scrisoare de la Bucuresti la Iasi , solicitand gratia celor inchisi.
Acest fapt se dovedeste prin doua marturii contemporane: a彳ra numai de perire fratii in Buciulesti, inchisi amandoi, si porunca mergea una dupa alta sa-i omoare. Iara cum au auzit Stefan-voda c-au statut Constantin-voda la domnia Tarii Muntenesti, in loc au rapedzit sa nu-i omoara, ca era fratele lor Constantin postelnic in Tara Munteneasca cumnat cu Constantin voda.a
A doua marturie este relatia letopisetului muntean scris de Radu Popescu; ea povesteste faptele in felul urmator : a廰a Moldova Stefan-voda fiindu invrajbit din boierie cu Toma vornicul si Iordache vistierul, Cantacozinii, daca au luat domiea Stefan-voda, i-au prins si i-au inchis si i-au dat pe seama armasului celui mare , ce era atunci Grigorie Hrabasescul, ca sa-i omoare; iar armasul luind daruri de la dinsii, nu i-au omorit indata, ci i-au mai zabovit Deci prinzind veste Constandin postelnicul Cantacozinul, fratelel lor, s-au rugat lui Costandin-voda, dupa ce s-au pus domn, sa trimita carti la Stefan-vodacu rugaciune, pentru fratiea lui, sa nu-I omoare pre acei boiari Si au trimis de olac pe Badea Contes Balaceanul, si intr-o zi si intr-o noapte au ajunns la Iasi, si dind cartile lui Stefan-voda, au chiemat pe armasul de l-au intrebat: traiesc au omoritu'ai? Si zicind ca nu i-au omorit, i-au slibozit pentru voea lui Costandin-voda a.
Povestirea XXXIV infatiseaza peregrinarile lui Gheorghe Stefan, dupa ce a parasit domnia, a pe la nemti, pe la lesi , pe la Moscu, pe la svedzia. Toate aceste sunt confirmate de fapte istorice. Dar traditia cuprinde si o inexactitate: aceea despre moartea lui Gheorghe Stefan a彗colo la Moscua, e cand in realitate el a murit in Pomerania, pe malul Balticii.
A始 traditia XXXVI se arata ca a mosiile Ceaurestilora a neamul lui Gheorghe Stefan a au fost luate de cei doi frati Cantacuzino, Toma si Iordache, cu dreptate si cu giudecata, ca despagubire pentru tot ce li se confiscase fostul domn pe cad ii tinea inchisi.
Dar se pare ca ei au restituit aceste mosii, insa nu acelasi lucru se poate spune despre Racovitestii, deoarece ei nu le-au mai dat inapoi.
Toate acestea corespund adevarului. Se pare ca Neculce stia de Cantacuzini de la familia sa, iar despre Racovitesti din doua documente contemporane.
A始 legatura cu sporirea fumaritului de catre Stefanita Lupu de la un leu la sase orti de casa, adica la un galben, traditia XXXIX releva impotrivirea celor doi frati Cantacuzino, Toma vornicul si Iordache vistiernicul, care a徭a pune tare pentru taraa. Neculce stia aceste informatii tot de la familia sa, ca si toate celelate traditii in legatura cu Cantacuzinii.
Povestirea Xl se refera la intentia lui Vasile Lupu de a-l scoate din domnia Moldovei pe fiul sau Stefanita, ale carui fapte rele nemultumisera lumea, moartea lui insa a impiedicat la realizarea acestei intentii.
Doua stiri contemporane confirma datele traditiei; este vorba de doua rapoarte ale bailului venetian la Constantinopol, adica ale unui ambassador foarte cunoscut si foarte bine informat. Primul raport, din 3 ianuarie 1660, releva ca Stefanita comite a徇ulte fapte scelerate si violente, pe care poporul le suporta greu de unde plingeri pe fataa .
Cel de-al doilea , din 1 decembrie 1660, arata ca Vasile Lupu nu se gandeste numai sa inlocuiasca pe fiul sau la domnia Moldovei , dar are planuri si mai mari; sa devina domn ambelor tari , si chiar, potrivit gandurilor sale mai vechi, sa stapaneasca si Transilvania si Polonia chiar.
Tot la aceasta categorie de traditii trebuie incadrate si acelea privind soarta arcului a彡u varteja si a paharului a彭e iaspisa 1, lasate de Stefan cel Mare Manastirii Putna.
Nu avem dovezi documentare care sa le confirme, dar analiza lor si epoca in care s-au petrecut faptele pledeaza in sprijinul vericitatii acestor doua traditii.
Prima dintre ele arata ca arbaleta lui Stefan a fost luata din manastire de la un podghiaz de ostasi staini si moldoveni a徊oimiria, pe vremea lui Constantin Cantemir, fiind rascoale.
Cea de a doua povesteste ca paharul a fost spart la o petrecere, in timpul celei de-a treia domnii a lui Mihai Racovita (1716-1726) .
Ambele intamplari erau bine cunoscute contemporanilor, ele avusesera loc chiar in timpul vietii lui Ion Neculce: prima in adolescenta, iar cea de a doua, cu putin timp inainte de redactarea letopisetului.
A doua categorie de traditii alcatuita de Constatin C. Giurescu este aceea ce cuprinde traditiile care , fara sa poata fi dovedite exact, au totusi un sambure de adevar.
In aceasta categorie intra traditia II care vorbeste despre lacasurile lui Stefan cel Mare: a廣se sa aude din oameni vechi si batrini ca cite razboaie au batut, atitea manastiri cu biserici au facuta.
Aceasta informatie pleaca de la un fapt real: exista o seama de manastiri ridicate de voievod in cinstea victoriilor sale.
Se pare ca ultima cercetare asupra manastirilor si bisericilor ridicate de marele voievod indica: 32 de manastiri si de biserici.
A始 traditia IV, care cuprinde de fapt trei traditii in legatura cu campania din 1476, ultima dintre ele se refera la Daniil Sihastrul de la Voronet si la convorbirea acestuia ci Stefan cel Mare dupa infrangerea de la Razboieni.Daniil este o figura istorica asupra careia s-au pastrat cateva stiri, exista deasemeni piatra lui de mormant.
Despre traditia privind pe Aron-voda si unchiul sau, Nicanor motropulitul, Neculce scrie : a廣sa vorbascu oamenii batrani si calugarii de la Manastirea Agapiaa.
Un interval destul de lung, minimum un secol si maximum un secol si jumatate, separa epoca la care se refera traditia de aceea in care cronicarul a auzit-o.
Un element care pledeaza pentru veracitatea povestirii este legatura, constanta prin documente, intre Nicanor si manastirea Agapia.
Pe de alta parte, nu exista motive pentru a pune la indoiala relatia de rudenie cu Aron-voda, in timpul caruia Nicanor apare ca mitropolit. Se mai adauga imprejurarea ca, pe de o parte, niciun interes nu-i determina pe calugarii de la Agapia sa plasmuiasca o asemenea traditie.
Povestirea XIX cuprindea stirea despre prinderea si taierea hatmanului lesesc Jolkowski de catre un tatar, care, afland apoi cine a fost prizonierul sau si ce greseala a facut taindu-l ( putea sa ia o despagubire enorma in schimbul eliberarii luI) s-a sinucis de necaz. Letopisetul lui Miron Costin confirma faptul ca hatmanul respective a fost prins de tatari si taiat.
Povestirea XXV se refera la prazile reciproce, in Moldova si Polonia , facute la inceputul domniei lui Vasile Lupude niste ostasi moldoveni. Starea de tensiune dintre cele doua tari in primii ani ai domniei este confirmata de documente contemporane.
Povestirea XXVI relateaza felul in care, prin daruri bogate (20.000 de galbeni dati in patru transE) l-a convins Vasile Lupu pe un turc trimis in Moldova de vizir, sa nu-l mai sustina pe fiul mai tanar al lui Radu-voda, care dorea sa devina domn. O serie de elemente ale traditiei se confirma documentar. S-a constatat ca in afara de Alexandru Coconul , Radu-voda a avut si un fiu natural, pe Nicolae, care in cursul anului 1634 se interesa de o suma de bani a tatalui sau, depusa la Venetia.
Pe de alta parte, este bine cunoscuta liberalitatea lui Vasile Lupu , ca si a lui Matei Basarab fata de turci si de trimisii acestora, felul in care in rasplateau cu bani si cu daruri.
Neculce a aflat de aceasta traditie de la niste boieri batrani care-si aminteau de stapanirea lui Vasile Lupu.
Povestirea XXXII arata cu Gheorghe Stefan luand-o prizoniera, la Suceava, pe sotia lui Vasile Lupu, a vrut sa abuzeze de ea. Faptele aceste sunt confirmate de insusi Gheorghe Stefan. Neculce se pare ca a aflat despre aceasta traditie tot din cercul rudelor sale , de la Cantacuzini.
Povestirea XXXVIII infatiseaza une din excentricitatile lui Stefanita- voda Lupu. Ea afirma ca: a彜tefanita- voda Lupu, domn tinar, dezmierdat si inimos, de multe ori iesind cu boierii la primblari, pune de lua friiele cailor boierilor si le da chiot cailor, de cade boerii gios de-si sfarima capetilea. Miron Costin il caracteriza pe feciorul lui Vasile Lupu: a從u era inca coptu in virsta sa si la minie rapitoriua .
Cronica munteana a lui Radu Popescu afirma ca Stefanita : a facea lucruri copilaresti sau sa zic mai bine nebunestia ; ea reproduce stirea de mai sus a traditiei moldovene.
Ion Neculce auzise aceasta traditie de la contemporanii lui Stefanita si se pare ca ea corespunde adevarului.
Constantin C. Giurescu mai aduga in studiul sau inca o categorie de traditii: cele care relateaza expresii,propozitii sau fraze, uneori chiar dialoguri intregi rotite de diferite personaje istorice : Miron Barnovski, Gheorghe Stefan si Gheoghe Duca.
Traditia XXII relateaza cuvintele puse de boieri la o masa in drumul fatal spre Constantinopol al lui Barnovski a voda. Apucandu-l pe drum stranutul, boierii i-au zis : a彜anatate, doamne, si pe voia marii-talea , dar apoi vazand ca nu se mai opreste din stanut, un boier i-ar fi zis : a viermi,doamnea si s-a oprit din stranutat.
Este probabil ca acel boier sa fi spus acele cuvinte, deorece se obisnuieste in popor ca in cazuri de sughit sau stranut prelungit sa se spuna un cuvant sau o expresie mai neobisnuita ca sa-l impreioneze pe cel in cauza si sa inceteze.
Povestirea XXX infatiseaza o scena din divan in anul 1653 pe cand viitorul domn, Gheorghe Stefan era logofat mare si pregatea lovitua care avea sa-l rastoarne pe Vasile Lupu. Stand pe scaun, cu toiagul la gura, a fost intrebat in gluma de vel-vistiernicul Iordachi Cantacuzino : a Ce dzici in fluier, dumneata, logofete?a iar el a raspuns : a Dzic in fluier sa mi se coboare caprile de la munte, si nu mai vina.
Neculce preluand traditia adauga : a廢l a raspunsu in pilda, si altii nu s-au priceput. Ca el astepta oile unguresti sa vie de la muntea.
Mai exista o traditie in legatura cu Gheorghe Stefan si care se refera la o scena din targul Romanului, cand viitorul domn a fost intampinat de un bivolar batran beat. Acesta, razand si batand din palme a inceput sa zica: a Dragul badii, Stefan- voda , mai bine iti sade in domnie decat in boierie. Ase sa mi te porti.a Dupa toate probabilitatiele si aceasta traditie reda un fapt real. Miron Costin descrie cum Gheorghe Stefan, in fruntea ostilor unguresti a trecut prin Roman.
Prima traditie in legatura cu Gheorghe Duca arata cu acesta a fiind de oameni de gios de niamul lui, de la Rumele, din tara greceascaa,oameni care locuiau pe mosia unui turc spahiu, a trebuit sa dea si el spaga la stapanul mosiei. Se pare ca turcul a venit in Moldova sa -i ceara, dupa ce Duca ajunsese domn. El a fost bine primit, ospatat, pus la masa domneasca, daruit cu haine si I s-a platit si darea.
Neculce vorbeste si el despre originea din Rumelia a lui Gheorghe Duca in letopisetul sau. Acest fapr s-a putut petrece numai in prima domnie a lui Gheorghe Duca (1665- 1666) cand caesta nu devenise inca stapanitor de temut de mai tarziu.
A doua traditie legata de Gheorghe Duca se refera la fratele acestui Cirstea, pe care il facuse vames mare.
A始tr-o zi, acesta se plange domnitorului ca nu este salutat pe ulita de catre negustori, iar domnitorul il intreaba daca el ii saluta cand ii vede. La raspunsul negative al fratelui sau, Gheorghe Duc ii spune: a弃as pre ulita ca nu este salutat pe ulita de catre negustori, iar domnitorul il intreaba daca el ii saluta cand ii vede. La raspunsul negative al fratelui sau, Gheorghe Duca ii spune: a弃as pre ulita si-ti ia slicul si apoi , daca nu-si vor lua ei slicile, vin de spune-mi mi ca stiu eu ce-oi facea. Cirtea s-a conformat, iar negustorii, vazand acestea l-au salutat si ei .
Dupa toate probabilitatile, aceasta traditie infatiseaza o intamplare reala, pe care Neculce a aflat-o de la generatia imediat anterioara lui.
S-a constatat ca o serie de traditii nu corespund realitatii istorice, mai ales cele ce corespund epocii veche.
Povestirea care relateaza luptele lui Stefan cel Mare cu turcii, cuprinde niste inexactitati: Stefan cel Mare a luat Cetatea-Alba de la turci ( Chilia a luat-o de la turci, iar Cetatea-Alba o avea de la incepuT). Este inexact ca dupa batalia de la Razboieni, turcii au facut pace cu Stefan si le-a dat Bugeacul, deoarece restabilirea pacii cu turciia avut loc mai tarziu si nule-a cedat Bugeacul.
Inceputul traditiei IV este inventat, cel referitor la raspunsul dat lui Stefan cel Mare de mama sa dupa infrangerea de la Razboieni. Mama lui Stefan cel Mare murise cu unsprezece ani inainte de acest fapt.
Povestirea IX, privind sfatul pe care i l-a dat Stefan cel Mare fiului sau Bogdan inainte de a muri, a sa inchine tara la turci, iar nu la alte neamuri, caci neamul turcilor sint mai intalepti si mai puternicia , nu prezinta adevarul istoric. Se stie ca insusi Stefan , in ultima parte a domniei sale, a platit tribut turcilor . Traditia reproduce de fapt stirea corespunzatoare din cronica lui
Grigore Ureche - Simion Dascalul, care-i califica pe turci prin aceleasi adjective.
Povestirea Traditia XVI privind originea lui Despot a voda este gresita deoarece rezuma de fapt pasaje corespunzatoare ale lui Simion Dascalul si Nicola Costin2, care la randul lor redasera povestirea cronicarului polon Paszkowski. Este o traditie de origine culta, un imprumut indirect dintr-o cronica polona. Nicolae Costin arata ca Despot si-a insusit, intre alte scrisori ale fostului sau stapan, si a徂risovul care s-a dat dispotilor de Carol al cincele chesariua3.
Traditia, de origine culta, consemnata de Neculce, greseste asadar: hrisivul n-a fost insusit de Despot, ci era alu lui propriu, obtinut prin meritele sale.
Povestirea XLII releva cum Stefanita Lupu a murit otravit. Neculce are insa serioase indoieli, deoarec incepe prin constatarea: a彭zicu uniia si termina prin constatarea : a Dar adevarul nu sa stie, ca letopisetul nu scrie nemica de acest lucrua.
Letopisetul alcatuit de Miron Costin (contemporan fiind ,de altfeL), nu pomeneste nimic de acest zvon, dar arata cu detalii, ca Stefanita Lupu a murit de febra tifoida.
Povestirea I incepe prin cuvintele: a Domnia lui Dragos-voda a scrie pe largu cu anevoia iaste; numai pre cit sa stie din oameni lacuitori vor insemnaa; a ca daca au esit Dragos-voda in Moldova, au descalecat titgul Sireatului si au fost scaonuldomnii sale acolo. Si au facut zamca, cetate de pamint, si in zamca case domnesti si linga zamca biserica de piatra cu hramul Sfanta Troita, unde si pina astazi se slujesteaｦ intru veacinica pomenire a domnului Dragos a voda. Iar doamna lui Dragos a voda , asa spun oamenii acei de loc de la tirgul Sireatului, cum sa fi fost sasca, de niamul iei. Si au facu si ea o biserica de piatra, sasasca, la tirgul Sireatului, mai departisor de la zamca, spre tirgu a cariia biserici sasesti ii stau zidurile si pina in zioa de astazi de sa cunoscua.
Tot aceasta traditie arata ca Dragos a ridicat si o bisericuta la Volovat, mutata de Stefan cel Mare la Putna; iar in locul ei marele voievod a ridicat la Volovat o biserica de piatra.
Aceasta traditie apare si in letopisetul lui Nicolae Costin si cuprinde un amestec de adevar si neadevar. Dragos voda nu putea sa intemeieze targul Siretului deoarece acesta exista inainte : pram mentiune asupra lui fii in 1340. Asadar orasul e mai vechi decat a彭escalecatula lui Dragos.
Este posibil ca Dragos voda sa fi facut la Siret o cetate, o biserica si curti domnesti, iar doamna sa deasemeni o biserica, deoarece documentele cunoscute in zilele nostre nu se opun acestei ipoteze.
A始 concluzie, se poate afirma ca multe din a cuvintelea lui Ion Neculce nu reprezinta a徑egendea sau a ecouri legendarea, ci au si un anumit temei istoric. Foarte putine dintre ele nu corespund aproape deloc realitatii, insa unele au fost onfirmate prin documente contemporane, iar altele contin totusi un sambure de adevar.
Neculce a adunat cele 42 de istorioare ca o completare la faptele povestite de Grigore Ureche si Miron Costin, el facand o mica distinctie intre basmele de tipul Simion Dascalul si legendele care se bazau pe un adevar istoric.
Astazi aceste istoriare pot fi considerate ca avand un punct de plecare istoric.
Ion Neculce a creat o opera literara din material istoric, bineinteles ajutat de talentul sau remarcabil.
a廡ara talent , fara indemanare nu exista decat cel mult artizanat, dar nu artaa .
Ion Neculce a fost in primul rand un scriitor, nu un istoric. El a creat o opera literara autentica, pasionata si vie.
A始treaga opera a lui Neculce este rezultatul unui vast proces de acumulare si stratificare, de sintetizare a tuturor informatiilor detinute de-a lungul vietii si carierei sale. Tocamai de aceea, George Ivascu il aseamana pe Neculce cu Saint-Simon2. Ca si contemporanul sau francez, Neculce este supravietuitorul unei mari epoci si poate martorul inceputurilor unei lumi noi.
