AŽnceputurile istoriografiei in Moldova le facuse
Grigore Ureche, care, folosind o parte din vechile cronici in limba slava, cronici polone si stiri interne, a scris istoria Moldovei de la descalecatul lui Dragos-voda pana in anul 1595, sfarsitul celei de-a doua domnii a lui Aron-voda Tiranul.
Faptele sunt prezentate intr-un stil sobru, dar nu lipsit de plasticitate, in spiritul dragostei fata de tara si cu o accentuata nota de obiectivitate, la care cronicarul ajunsese ca urmare a unei destul de largi pregatiri de esenta umanista, realizata intr-un colegiu din Polonia.
El este primul carturar roman care, folosind date stiintifice, a sustinut originea latina a poporului si a limbii romane si unitatea romanilor din Moldova, Muntenia si Transilvania.
Cronica lui Ureche nu s-a transmis insa in originalul autorului, ci in copii influentate de interpolarile unor adnotatori si copisti ca Simion Dascalul, Misail Calugarul si Axinte Uricariul.
Activitatea lui Grigore Ureche a fost continuata si totodata ridicata pe o treapta superioara, din punctul de vedere al gandirii si al discernamantului istoric, de Miron Costin care duce povestirea pana la anul 1661, inceputul domniei lui Eustatie Dabija.
Cu o si mai buna pregatire decat predecesorul sau, Miron Costin a dat, pentru epoca sa, o opera de adevarat om de stiinta, pentru care istoria nu inseamna numai consemnarea bruta a faptelor trecute, ci si posibilitatea ca din desfasurarea evenimentelor sa se traga invataminte utile pentru viitor.
Ideea lui Miron Costin de a realiza o cronica completa a tarii a fost pusa in practica de fiul sau, Nicolae Costin, si el cu bogate studii polone, autorul unui letopiset a€śde la zidirea lumiia€ť pana la 1601, in care aduna, prelucrandu-le insa , conica lui Ureche, dar si parti din operele tatalui sau.
Din compilarea lucrarilor acestor trei cronicari s-a realizat in Moldova un corpus al cronicilor tarii, in limba romana care mergea pana la anul 1661, si care, pe vremea cand Neculce si-a inceput redactarea cronicii circula in mai multe variante.
Neculce nu avusese posibilitatea sa studieze precum predecesorii sai, in scoli din strainatate, ca cele polone. Dar imprejurari din viata sa l-au adus in contact cu personalitati culturale, cu autori de lucrari istorice si traind astfel in aceste medii de cultura i-a fost stimulata o anumita inclinatie naturala spre cunoasterea si inregistrarea faptelor de istorie.
Interesul spre astfel de fapte trebuie sa i-l fi deschis bunica Iordachioaia, in preajma careia a trait pana la varsta de 18 ani, prin povestirile ei despre domnitorii moldoveni si in special despre Stefan cel Mare, despre batranii Cantacuzini, Toma si Iordache, ca si despre rude si apropiati ai Cantacuzinilor, ca domnitorii Miron Barnovschi, Eustatie Dabija, Vasile Lupu, Ilias Alexandru sau Dumitrascu Cantacuzino.
Factorul hotarator care l-a determinat pe
Ion Neculce sa continue scrierea istoriei tarii l-a constituit, fara indoiala, lectura operelor celor trei cronicari moldoveni care l-au precedat: Grigore Ureche, Miron Costin si Nicolae Costin.
Aceste cronici i-au insuflat si lui Neculce dorinta de a li se alatura, mandria de a-si adauga contributia personala la letopisetul unitar al tarii, in spiritul aceluiasi patriotism care l-a apropiat de inaintasi.
Neculce a cunoscut cronicile moldovene anterioare, dar numai pe cele scrise in romaneste, despre care vorbeste cu unele inexactitati, in a€śPredosloviaa€ť cronicii sale. Dupa cunostiintele sale, prima cronica a tarii, a€śde la descalecatul lui Dragos-voda[a€¦] pana la domnia lui Aron-vodaa€ť, a fost scrisa de Ureche vornicul, dar numai a€śdin istoriile a doi istorici lesestia€ť, iar a€śdupa Ureche vornicula€ť, pentru aceasta perioada, au scris Simion Dascalul si Misail Calugarul.
a€śNumai acestie a€“ precizeza Neculce a€“ poate-fi, au fost oameni neinvatati, de n-au citit bine la istorii, ca au defaimat pre moldoveni, scriind ca sint din talhari. Pentru aceasta dara nimene din scrisorile lor, nici cele ce ar fi fost adevarate, audzite sau vadzute a lor, nu le pot oamenii credea€ť.
Necule stie, de asemenea, ca a€śa€¦pre urma acestora s-au apucat dumnealui Miron Costin, vel-logofat, de au facut un letopisatÇ”. Si cit n-au putut istovi Miron logofatul l-au istovit fiiu-sau, Nicolai Costin, biv-vel-logofat, si l-au scris di-nceputul lumii, aratind cine a trait pre acest pamint, cu marturii a istorici streini. Si l-au scris pana la Dragos-voda, si de la Dragos-voda l-au scris di pe izvodul lui Ureche vornicul pana la Aron-voda. AŽnsa mult l-au mai impodobit, mai frumos, si Miron logofatul si fiiu-sau Nicolai Costin a€¦a€ť.
Se pare ca aici Neculce face o confuzie intre lucrarile celor doi Costinesti, atribuind tatalui intregul letopiset de la a€śinceputul lumiia€ť pana la 1601 inclusiv prelucrarea cronicii lui UrechE) letopiset care ar fi, dupa parerea lui, numai terminat de Nicolae Costin.
Aceasta confuzie a lui Neculce se explica prin faptul ca pe vremea lui letopisetul lui Nicolae Costin a circulat in diferitele compilatii de cronici, in continuarea lucrarii De neamul moldovenilor a lui Miron Costin, in doua versiuni deosebite ca intindere , dar apoximativ identintice, din care una a fost trecuta sub numele lui Miron Costin dint-o eroare a copistului.
Ion Neculce isi propune sa continue istoria Moldovei si sa o aduca pana in zilele noastre, adica sa o reia de la 1661, de la domnia lui Eustratie Dabija, unde se incheia cronica lui Miron Costin.
Pentru a-si duce la bun sfarsit gandul, el preia una dintre acele compilatii care cuprindea, cu unele prescurtari, De neamul moldovenilor al lui Miron Costin, letopisetul lui Nicolae Costin pana la 1601, incluzand cronica lui Grigore Ureche si apou letopisetul lui Miron Costin pana la 1661.
Manuscrisul folosit de Neculce se incheia cu o lucrare noua, datorata unui anonim, care povestea istoria Moldovei de la 1661-1705, asa cum figureaza intr-una din variantele compilatiei pastrata pana astazi.
a€śPredosloviaa€ť, pe care Ion Neculce o aseaza in fruntea intregului sau letopiset, cuprinde observatii si aprecieri critice la adresa celor doi Costinesti, insa fara a face delimitari corecte, din cauza confuziei intre lucrarile lui Miron Costin si cele ale fiului acstuia, Nicolae Costin.
Neculce nu este de acord cu faptul ca cei doi Costinesti ignora traditia cu privire la
Dumbrava Rosie: a€śa€¦cum ca au aratat-o Bogdan-voda cu lesiia€¦a€ť, care se afla in cronica lui Grigore Ureche la domnia lui Stefan cel Mare si dspre care:a€ť dzicÇ” sa nu fie basnaa€ť. Aceasta obiectie dovedeste ca Neculce citise chiar cronica lui Ureche.
Cronicarul relateaza aceasta legenda mult mai pe larg decat la Ureche, cu adaosuri din traditia populara, in cea de-a VIII-a legenda a culegerii O sama de cuvinte, punand-o atat pe seama lui Stefan cel Mare cat si a fiului acestuia, Bogdan.
Neculce adreseaza acolo o noua critica, dar de data aceasta direct la Miron Costin : a€śSi lesii inca nu tagaduiescu, ca scrie ii in cronica, in letopisetul lor. Numai ma mier de Miron logofatul cum au acoperit acest lucru de nu l-au scrisa€ť.
Aceasta afirmatie a lui Neculce este contrazisa de textul cronicii lui Grigore Ureche unde, la domnia lui Stefan cela Mare, dupa redarea episodului, se mentioneza ca a€ś de aceasta poveste nimica nu scrie cronicarul lesescua€ť, fapt ce poate insemna ca Neculce a cunoscut si cronici polone.
Una dintre cele mai importante obiectii pe care le aduce Neculce lui Miron Costin si Nicolae Costin este ca au omis din letopisetul lor a€śo sama de istorii mai alesea€ť, printre care cea legata de Dumbrava Rosie si pe cea privitoare la familia Movilestilor, a€śsi cum li s-au numit acest nume, dintru Stefan-voda cel Bun, Moghila, iar nu-i basnaa€ť.
Cronicarul apreciaza ca asemenea a€śistoriia€ť ce nu se aflau in lucrarile istoricilor straini folositi de inaintasii sai, dar pe care el le cunoaste , fiind a€śaudzite din om in oma€ť, de oameni vechi si batrania€ť, nu trebuie sa lipseasca din letopiset pentru ca despre faptele din trecutul tarii a€śtot mai bine stiu cei de locÇ” decit cei streinia€ť.
Pentru a suplini aceasta lipsa , Neculce isi propune sa le adauge letopisetului pe care intelegea sa-l puna la dispozitia contemporanilor, doritori sa cunoasca cat mai bine si cat mai pe larg istoria Moldovei.
Din respect pentru opera predecesorilor dar si datorita unei retineri in ceea ce priveste veracitatea lor, Neculce nu integreaza aceste a€śistoriia€ť letopisetului pe care il continua, ci le grupeaza inaintea cronicii sale, sub numele, att de cunoscut, de O sama de cuvinte lasand, insa, libertatea cititorului de a le crede adevarate sau nu: a€śDeci cine va ceti si le va crA©de, bine va fi, iara cine nu le va crA©de, iara va fi bine; cine precum ii va fi voia asia va face.a€ť
Culegerea O sama de cuvinte cuprinde, in editiile curente ale operei lui Neculce, 42 de povestiri, de intindere variabila, de la cateva randuri la pagini intregi, care redau intr-un ton retinut si concentrat, fapte sau intamplari din trecutul Moldovei, de la simple stiri istorice si legende ramase in traditia populara, pana la anecdote despre diferiti domnitori sau personaje, mai mult sau mai putin cunoscute, din preajma acestora.
Legendele sunt ordonate cronologic si se intind pe un interval istoric de aproape doua sute de ani, de la Stefan cel Mare pana la Stefanita-voda, fiul lui Vasile Lupu.
Bucurandu-se de de o larga circulatie si fiind un permanent izvor de inspiratie pentru diversi scriitori, aceste legende au consolidat faima cronicarului.
AŽn cele 42 de a€śistoriia€ť scrise de Ion Neculce putem vedea inceputul naratiunii epice in literatura romana.
Neculce este singurul cronicar care s-a ocupat de culegerea traditiilor, pastrate in scris sau oral, in legatura cu diferite personalitati si evenimente.
S-a stabilit ca unele dintre aceste traditii au stricta atestare documentara, altele sunt numai realizate pe un fapt autentic, iar celorlalte nu li se pot verifica autenticitatea.
Aceste legende sunt o adevarata a€śintroducerea€ť in arta neculceana, a€śmostre elocvente ale capacitatii narative, descriptive si evocatoare ale acestui prim prozator al literaturii noastrea€ť.
Mai exista un manuscris al cronicii lui Ion Neculce care include in O sama de cuvinte inca patru povestiri, care nu figureaza in nici una din editiile operei cronicarului, fiind aparute numai in unele publicatii rare sau de circulatie relativ restransa.2
Dintre aceste povestiri suplimentare, cea mai veche si care se afla in fruntea colectiei, prezinta intemeierea de catre Dragos-voda a targului Siret, zidirea in paralel de catre domnitor si doamna lui, construirea cate unei biserici si in final intemeierea de catre domitor a manastirii Voronet.
O alta povestire relateaza intamplarea viitorului domn Aron-voda, care in vizita la manastirea Agapia, cu unchiul sau mitropolitul Nicanor este surprins de mitropolit ca viziteaza fara permisiune, o manastire de maici vecina si de rusine fuge din tara.
Ultimele doua se refera la Gheorghe Duca , domnitorul de origine umila, servitor in tinerete al unui spahiu, este urmarit de fostul stapan. Domnul il trateaza cu cinste, punandu-l la masa, dar turcul nu pleaca pana nu primeste banii ce considera ca i se cuvin pentru eliberarea fostului servitor.
Cealalta prezinta ce a patit fratele lui Gheorghe Duca, Cirstea. Acesta, pus de domn vames mare care, infumurandu-se peste masura, nu-si mai scoate a€śslicula€ť inaintea oamenilor care-l saluta prin targ, si din aceasta cauza acestia renunta sa-l mai salute.
Suparat acesta se plange fratelui, domnitorul, care il indeamna sa-si scoata el primul a€śslicula€ť in fata celor pe care-i intalneste. Procedand asa constata ca oamenii ii acorda din nou cinstea cuvenita.
