Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Ion Hobana - biografie - (opera si scrierile)

 

Asemenea multor altor autori romani de sdence-fiction, Ion Hobana" class="navg">Ion Hobana (n.1931) s-a apropiat de acest "gen" din directia "literaturii pentru copii si tineret", asiduu cultivate in volume de versuri cum sunt Centru inaintas (1954), Caleidoscop (1958) si Orar de vacanta (1962), in povestirea versificata Petrica si ceasul vrajit (1957), in romanul Sfarsitul vacantei (1960) sau in nuvela "de spionaj" Ultimul val (1957). Paradoxal, poate, desi numele lui Ion Hobana ajunsese, in Romania ultimelor decenii ante-decembriste, aproape sinonim cu SF (mai exact, cu "literatura de anticipatie stiintifica si tehnologica", asa cum sunau directivele ideologice pe care le aplica zelos in calitatea, printre altele, de secretar al Uniunii Scriitorilor, pe care-a detinut-o mai multe mandate la rand, intre 1972 si 1989), autorul a scris, practic, un singur volum de science-fiction propriu-zis, Oameni si stele (1963), caci volumul Un fel de spatiu (1988), cu doar patru inedite, reia vechile texte, remaniate stilistic unele si cu titlul schimbat, dar altfel mai deloc sporite in substanta peste modestul nivel la care se afla sf-ul romanesc la inceputul anilor 60, abia iesit din tehnicismul proletcultist. Vom regasi, astfel, in Oameni si stele, alaturi de infiltratii ale "literaturii de aventuri" purtand iremediabil marca deceniului anterior, doua dintre motivele majore ale literaturii sf - calatoria spatiala si calatoria in timp - la stadiul de elaborare specific momentului, cand inca nu era curenta la autorii nostri de science-fiction constiinta necesitatii unei minimale distantari estetice fata de motivul abordat, prin interpunerea entitatii naratorului ca alter ego fictional. Textul intitulat intalniri in Timp, de exemplu, juxtapune in suita un numar de patru factice interviuri imaginare pe teme de anticipatie, pe care autorul, pretextand accesul fortuit la comanda unei "masini a timpului", le ia, cu aplomb gazetaresc, lui Edgar Allan Poe, Jules Verne, H.G. Wells si Alexei Tolstoi.



In acelasi volum apare insa si o piesa cu valoare simptomatica pentru optiunile si delimitarile dulceag "umaniste" prin care sf-ul romanesc actual si-a cautat un profil propriu si un timbru distinct in concertul international al genului. Este vorba de povestirea Cea mai buna dintre lumi, in care ingeniozitatea strategiei narative si a tacticii de insolitare (dezvaluirea identitatii planetei unde domiciliaza mirificele peisaje pe care autorul ni le perinda prin fata ochilor este amanata pana in final) serveste functional dar si banal mizei semantice a povestirii: "cea mai buna dintre lumi" continua sa ramana tot Pamantul, singurul loc din imensitatea cosmica unde - pana la proba contrarie - omul se poate simti "acasa". "Mesaj generos" de care Vladimir Colin - adoptand aceeasi perspectiva asupra Pamantului "ca alta planeta", aceeasi strategie narativa si aceeasi tactica de intensificare a efectelor de insolitare, in povestirea intalnirea (1966) - se stie dispensa, cu profit estetic, gustand insoiitarea ca placere in sine, nu punand-o la lucru si exploatand-o cu profit ideologic.
Angajarea in discurs a persoanei civile, a "eului empiric", apare insa pe deplin legitima in examinarea, erudita si partizana, a problemei ufologice sau ozeniste pe care Ion Hobana, cunoscut ca marcant - si zelos - exponent la noi al acestei excentrice "miscari", o intreprinde in documentatul eseu OZN - o sfidare pentru ratiunea unwna (1971), realizat in colaborare cu autorul flamand julien Weverbergh (devenit Serge Legusstaverbergh la Leonida Neamtu, in paginile (64-68) de sarja amicala din Blondul impotriva umbrei sale (1973), unde Ion Hobana insusi apare, la randul sau, in postura de personaj, sub transparenta anagrama Ion Bohanu). Supunerea la obiect, scrupulul acoperirii perfecte cu "probe" a fiecarei asertiuni formulate, tonul supravegheat si ponderat - reusesc, toate la un loc, sa sudeze o platosa de obiectivitate "stiintifica" pe care nici macar finalul - usor excentric - al cartii n-o mai poate fisura: asumandu-si benevol sarcina de a asigura centralizarea evidentei "farfuriilor zburatoare" observate deasupra teritoriului Romaniei, Ion Hobana formuleaza, in acest final al cartii, un metodic "Chestionar OZN", instructiuni de completare pentru "eventualii martori", comunicandu-si totodata, in acelasi scop, si adresa.
Dar principala sa contributie se inscrie in perimetrul studiului istoric si comparativ al literaturii sf. Prezenta constanta in miscarea romaneasca de science-fiction a ultimelor decenii, Ion Hobana a adus un aport substantial la afirmarea constiintei de sine a acestei miscari, in primul rand prin clarificarile de ordin istorico-literar asupra traditiei - centenare - a genului la noi. Figureaza in sumarul antologiei comentate Varsta de aur a anticipatiei romanesti (1969), alaturi de autori "specializati" dar obscuri (Alexandru Speranta, Victor Anestin, Al.Dem.Coltesti, Hie lenea si chiar un Demetriu G.Ionnescu, nimeni altul decat cunoscutul om politic Take Ionescu, autor, in adolescenta, al unei utopii viitoriste intitulate Spiritele anului 3000, 1875), si scriitori afirmati ca atare mai intai in genuri "majore", cu titluri mai mult sau mai putin asimilabile sf-ului: Alexandru Macedonski, Victor Eftimiu, Gib LMihaescu, Ion Minulescu, Cezar Petrescu, Tudor Arghezi, Felix Aderca, Ion Biberi, Victor Papilian, IC.Vissarion, Mircea Eliade.
Actiunea de acreditare si omologare "literara" a stiintifictiunii romanesti este intregita de Ion Hobana, apoi, prin initierea unor necesare si utile contacte internationale si a unor actiuni de cunoastere reciproca cu miscari sf din alte tari (din spatiul francofon, mai ales, limba engleza, lingua franca in science-fiction, fiindu-i mai putin familiara), pe care le-a facut cunoscute publicului nostru in mai multe panorame si antologii comentate: Viitorul a inceput ieri. Retrospectiva anticipatiei franceze (1966), Imaginile posibiiului. Filmul stiintifico-fantastic (1968), Viitorul? Atentie! Studii si articole despre literatura stimtifko-jhntastka (1968), Fantascienza. Povestiri italiene (1972, in colaborare cu Gianfranco de Turris), Odiseea martiana. Maestrii anticipatiei clasice (1975). Ion Hobana a prefatat sau postfatat numeroase traduceri romanesti din patrimoniul mondial al genului (Stanislaw Lem, Arthur Conan Doyle, H.G.Wells, Edgar Allan Poe, Hugo Raes, Robert Louis Stevenson, Mark Twain, Villiers de ITsle Adam, Jan Weiss, Edmond About s.a.); de asemenea, carti de doctrina paleoastronautica (Amintiri despre viitor de Erich von Daniken, 1970) si urologica (Experienta OZN de J.Allen Hynek, 1978); a tradus el insusi din Cyrano de Bergerac, din J.Hitosny-Aine si, mai ales, din Jules Verne, autorul preferat si indelung frecventat - pasiune care avea sa culmineze exegetic cu monografia 20.000 de pagini in cautarea lui Jules Verne (1979).
Expresie a unui spirit ponderat si matur, rod tarziu insa al unei incurabile pasiuni de tinerete pentru cuceritorul autor al Calatoriilor extraordinare, monografia lui Ion Hobana ne restituie "tineretea intangibila" a acestui "vesnic tanar" scriitor, "vesnic tanar" ca opera, nu insa "si ferice" ca biografie - aflam cu aceasta ocazie -, asa cum inepuizabila exuberanta, seninatatea si stenicul optimism ce debordeaza din fiecare pagina a binecunoscutelor sale "calatorii" prea lesne ar putea lasa sa se creada. Angajandu-se fara inhibitii intr-o temerara confruntare cu istoria literara franceza "pe propriul teren" al acesteia, cartea exegetului roman este minutios documentata si echilibrat conceputa spre a contura o imagine moderna a popularului "clasic" al anticipatiei europene, la egala distanta de simplismul reductiei "pozitiviste" traditionale, ca si de excesele unor interpretari ostentativ "moderne" (initiatice, hermetice, psihanalitice etc.), excese alimentate nu atat de opera, ceea ce sa zicem ca ar fi poate legitim pana la un punct cat de senzationale "dezvaluiri" ori chiar indiscretii biografice comise de urmasi tarzii ai scriitorului, mai mult ori mai putin demni de incredere.
In 1978, cand se implineau 150 de ani de la nasterea ilustrului scriitor, s-a sarbatorit in toata lumea "Anul international Jules Veme" - eveniment marcat, la noi, mai intai printr-un numar omagial al revistei Secolul 20 (ni. i/1978), apoi prin doua carti: amintitele 20.000 de pagini in cautarea lui Jules Verne (1979) de Ion Hobana si Pe urmele lui Jules Verne in Romania (1980) de Simion Saveanu. Accentuata si mai mult in acest context al "Anului Jules Verne", insistenta cu care autorii nostri au detectat orice Chipuri si peisaje romanesti in opera scriitorului francez s-a soldat insa cu rezultate inegale. Chestiunea e dezbatuta si de Ion Hobana, pe zeci de pagini, puse sub titlul de capitol citat mai sus, care confirma ponderatia si rigoarea experimentatului exeget demersul e mentinut, cu mana ferma, numai pe terenul controlabil al probelor si confirmarilor documentare, cel mult al ipotezelor "de bun simt", logic inatacabile. (In schimb - sa observam in treacat, pentru contrast - aceste liminare calitati exegetice nu sunt totdeauna, din pacate, un lucru de la sine inteles, "proba contrarie" cea mai flagranta fiind chiar mai sus citata carte semnata de Simion Saveanu. Dedicat, de fapt, exclusiv acestui aspect secundar, demersul autorului ramane plafonat si in spirit, nu numai in litera. Merita, desigur, tot respectul tenacitatea cu care autorul si-a urmarit timp de aproape doua decenii, ipoteza enuntata de el inca in 1961, dupa care Jules Verne ar fi vizitat incognito tara noastra, condus de impulsul unei "aventuri" de asta data "sentimentale". Probe peremptorii neexistand, Simion Saveanu se obstineaza sa le descopere cu orice pret, excavand in acest scop impresionante cantitati de steril biografic si familial, exhumand neobosit o factologie careia exaltarea factice a tonului nu reuseste sa-i ascunda trista inutilitate si, nu o data, sordidul biografic caruia, in interesul chiar al scriitorului atat de "venerat" de comentator, i-ar prii mai bine uitarea. Pentru ca, presupunand ca proba documentara ar fi facuta iar conjectura ar deveni astfel certitudine, - ce am dovedi cu aceasta? Cu ce ar iesi sporite dintr-o asemenea demonstratie extraliterara virtualitatile semantice si virtutile estetice, destul de modeste, ale unor scrieri, oricum le-am lua, minore, cum sunt Claudius Bombarnac, Keraban le Tetu, Le pilote du Danube si chiar, cu un semiton totusi deasupra, Castelul din Carpati - romane din a caror conventionala, aproximativa si nu o data inadvertenta onomastica ori toponimie comentatorul roman improvizeaza, nici mai mult nici mai putin, un "ciclu romanesc vemian"? Iar a anexa acestui pretins "ciclu romanesc" un roman cum este Mathias Sandorf, pe simplul motiv ca personajul titular, "contele din tinutul Fagarasului", era si titularul unui "castel medieval", plus "domeniile" aferente, in acest tinut intr-adevar romanesc, - este in cel mai bun caz, cu parere de rau trebuie s-o spun, un exces de zel, daca nu si o eroare de tact Pentru a cui secreta satisfactie sa ne repezim sa strangem cu efuziuni o mana care, de fapt, nu ni se intinde, mai precis nu noua ni se intinde?) inchizand aici aceasta poate prea lunga paranteza, intercalata, cum spuneam, doar pentru contrast, pentru a pune in evidenta tocmai distanta la care un experimentat exeget cum este Ion Hobana se afla fata de asemenea scaderi si consecutive obiectii, sa mai adaugam ca acestuia cartea citata, 20.000 de pagini in cautarea lui Jules Verne (1979), avea sa-i aduca un Premiu al Uniunii Scriitorilor din Romania si un Premiu EUROCON (Premiul special "Europa", decernat la cel de al V-lea Congres European de Science Fiction de la Stresa, Italia, in mai 1980). Recompense premiale pe deplin meritate, intrucat Ion Hobana a reprezentat cu cinste demersul exegetic romanesc in abundenta de manifestari de inalt nivel prilejuite, in Franta si in multe alte tari, de "Anul Jules Verne". (In 1981, cartea avea sa apara si in traducere italiana, la Milano, sub titlul Ventimila pagine alia ricerca di Jules Verne).
O carte care, Ia primul volum, poarta un titlu {Science fiction), iar la al doilea volum poarta alt titlu {Literatura de anticipatie) este, oricum, o aparitie iesita din comun, chiar daca subtitlul {Autori, carti, idei) ramane neschimbat, un "caz" care -putem anticipa - va da oarece bataie de cap serviciilor de evidenta si fisierelor sistematice ale marilor biblioteci. Dar - vorba lui Nastratin Hogea - sa dam crezare mai degraba stapanului, rede autorului, care, in finalul eseului Numele genului, ne asigura formal ca "utilizarea unuia sau /a/ altuia dintre aceste nume mi se pare a fi o chestiune de preferinta" De! Preferinte irelevante, neglijabile, bagatele, chitibusuri, mofturi "Jocuri nevinovate" - ar fi zis Grigore Alexandrescu: "Nevinovate fie, / Macar ca vini destule din ele pot sa vie"


Lasand, insa, gluma la o parte, sa spunem totusi sobru si salubru, lucrurilor pe nume: fiind in sine o raritate bibliografica, cele doua volume intitulate, primul, Science fiction. Autori, carti, idei (1983), iar cel de-al doilea Literatura de anticipatie. Autori, carti, idei (1986), constituie insa, nu mai putin, si un simptomatic caz de sociologie literara: in 1986, titulatura science fiction cazuse in dizgratie ideologica, agreata oficial fiind pe-atunci o titulatura-mamut, mai "sanatoasa": "literatura de anticipatie tehnico-stiintifica" sau chiar "stiintifica si tehnologica". Lasand, inca o data, gluma la o parte, si lasand totodata la o parte si reflexul conformist, definitoriu la Ion Hobana, acest fortuit quiproqiio bibliografic nu poate ascunde - si nici nu intentioneaza sa ascunda - unitatea de substanta a cartii si continuitatea de preocupari a autorului, o continuitate care este in acelasi timp una de optiune si de metoda, vizand unghiul metodologic din care exegetul abordeaza obiectul investigatiei sale si criteriile dupa care intregul demers exegetic este condus. Unghiul de abordare a sf-ului autohton si universal ramane, in ambele volume, preponderent istorico-literar si comparatist, iar demersul sau exegetic apare consecvent orientat pe coordonate tematice si in perspectiva genetica. "Panorama noastra tematica" - isi denumeste el studiul intitulat (cu un citat dintr-un autor mai putin cunoscut, Charles Diffin) "Putere pentru a construi un oras - sau pentru a distruge o civilizatie", unde ia in discutie literatura sf axata pe problematica avertismentului nuclear. O astfel de "panorama tematica" este, in volumul din 1986, Oameni ca zeii (pe tema profilului fizic si spiritual al "omului viitorului", asa cum apare acesta anticipat in science-fiction); volumul din 1983, Science fiction, cuprinde si el in paginile sale astfel de "panorame tematice" (asupra carora autorul revine in 1986, cu completari de detaliu, in Addenda la volumul Literatura de anticipatie): ingeri sau monstri? (despre modul in care a fost imaginat in science-fiction "extraterestrul"), Tema cu variatiuni ("omul invizibil"), Viziuni urbanistice in secohd 19 (aceasta circumscrisa perimetrului literaturii romane). Grila tematica -dispusa, prin comparatism, intr-o perspectiva genetica - poate fi regasita si in exegezele "monografice", dedicate unui singur scriitor: Jules Verne, H.G.Wells si Arthur Conan Doyle, in primul volum, carora, tot acolo, li se adauga, dintre romani, Alexandru Macedonski si Victor Anestin; carora li se mai adauga, in al doilea volum, Edgar Allan Poe, Villiers de l Isle Adam si, din nou, Jules Verne (veche pasiune de tinerete a lui Ion Hobana, incununata, la maturitate, in 1979, cu o carte premiata si in tara si peste hotare: 20.000 de pagini in cautarea lui Jules Verne).
Predilectia si selectia lui Ion Hobana se indreapta, constant, spre tot ceea ce in science-fiction este "clasic", atat in sensul istoric al cuvantului, cat si in cel valoric (mai putin, bineinteles, in sensul categorial, tipologic, intrucat multi dintre "clasicii" sf-ului au fost romantici ca temperament, insusi "genul" ca atare avand in ereditatea sa o astfel de "gena"). In consecinta, panoramele sale tematice isi vor integra, firesc si functional, alaturi de "numele mari" ale istoriei genului, si nume mai putin ilustre, unele chiar obscure, nume de autori si titluri de opere avand doar o valoare "de reper tematic lipsit de atributele (poate si de ambitia) perenitatii". Mutatis mutandis, ar putea fi invocata, aici, disocierea calinesciana intre "cultural" si "artistic" in istoria literaturii, disociere de natura a explica - si a legitima - atentia "culturala" acordata unor "opere daca nu admirabile, capabile sa explice ceea ce vine dupa ele".
Pentru ca, spuneam, demersul exegetic intreprins de Ion Hobana este directionat nu doar tematic, ci s: genetic, si comparatist. "Voi incerca sa descifrez originalitatea lui Villiers in raport cu posibile modele anterioare" - isi declara el obiectivul, in studiul Tribulatiile unui visator zeflemist - dar, nedeclarat, acelasi obiectiv ramane vizibil si in alte studii sau eseuri ale sale. Criteriul genetic este, la randul lui, declarat cu claritate si aplicat cu pertinenta: "Nesocotirea influentei unor intamplari semnificative altereaza intelegerea procesului intim al creatiei, nu mai putin decat exacerbarea acestei influente". Deductiile si concluziile de aceasta natura decurg intotdeauna dintr-o cronologie istorico-literara extrem de minutios si de precis pusa la punct
Cronologia este pentru Ion Hobana - si nu numai pentru el, dar si pentru alti exegeti ai genului, de pe alte meridiane, autori, unii, de renume international, cu ale caror opinii exegetul roman intra nu o data in dialog ca de la egal la egal - o constanta preocupare, mai ales prioritatile cronologice mobilizandu-i la maximum intregul zel si intregul fler istorico-literar, de o acuitate uneori quasi-detectivistica; coroborate cu cele mai diverse filiatii si translatii, influente si corespondente, ipostaze si metamorfoze etc. ale faptelor de istorie literara, aceste obsedante "prioritati" apar functional asamblate in serii cronologice cu rezultanta genetica si cu aspiratie axiologica: "Pasiunea pentru o cronologie cat mai exacta a ideilor anticipatiei nu are nimic de-a face cu confuzia valorilor" - dupa cum singur auorul "adevar graieste"
Am numit - si nu intamplator - cand "studii", cand "eseuri" textele exegetice incluse de Ion Hobana in sumarul celor doua volume: nu intamplator, pentru ca specificul de substanta si de expresie al acestor texte nu ar putea fi acoperit decat partial de fiecare termen in parte. Partial, dar totusi complementar. Exegezele lui Ion Hobana sunt, mai intai, subsumabile categoriei "studiilor": prin eruditia larg desfasurata, prin informatia precisa "la zi" asupra domeniului abordat, prin acribia meticuloasa si prin ponderatia de principiu si de temperament, prin strictul control asupra opiniilor formulate de altii si la fel de strictul autocontrol asupra formularii propriilor opinii, prin profesionalitatea demersului exegetic, prin consumul bibliofag de timp si de energie pe care-1 presupune, prin soliditatea ca si prin tehnica acestui demers - ele sunt, fara discutie, studii in toata puterea cuvantului. In acest sens, meta-mesaje de genul: "cercetarea periodicelor din ultimele decenii ale secolului trecut mi-a prilejuit destule surprize", sau: "fisele mele mai inregistreaza, la acest capitol" - sunt cat se poate de graitoare si caracteristice pentru Ion Hobana. Nu mai putin, insa, textele sale raman subsumabile si "eseului", prin mobilitatea intelectuala a unor trimiteri si asociatii mentale uneori aparent capricioase, prin caligrafia si flexibilitatea frazarii, prin gustul nuantei si al semitonului, printr-o ironie "englezeasca", ponderata dar precis adresata, si chiar prin unele, rare, bufeuri polemice, cum ar fi cele care vizeaza "dorinta de a extinde aria prioritatilor americane pe taramul atat de instabil al inventiilor fictive care au precedat implinirile stiintei si tehnicii", aceasta in dauna scriitorilor europeni, mai ales francezi, si - nemaipomenit! - pana si in dauna lui Jules Verne!
Consacrate, in cea mai mare parte, "stiintei din stiintifictiune" (cum altfel am putea oare echivala in romaneste superbul titlu al uneia din numeroasele si inaccesibilele carti citate de Ion Hobana in bibliografia cartii sale: La scienza della tnittii!,cit.iiza /1982/ de Renato Giovannoli?), aceste studii-eseuri sau eseuri-studii isi afla motivarea si legitimarea in chiar adecvarea lor functionala la spedfiail demersului pe care si-1 propun, o legitimare decurgand asadar din specificul insusial obiectivului ultim spre care aspira acest demers: acela de a pune in lumina, cu probe si cazuri concrete, indubitabile, "apetitul de verosimilitate al science-fictionului". "Cat despre «efortul catre verosimilitate in aplicarea principiilor stiintifice», el reprezinta una dintre constantele science-fictionului sau macar ale tendintei sale majoritare". in 1986, cand scria exegetul roman aceste randuri, vechiul si solidul "hora sf mai era inca majoritar in science-fiction. Tempi passati! (Adnotare din 2007 - n.n.)
Ar mai ramane ceva de spus in continuarea celor de mai sus, ar mai ramane de tras concluziile estetice ale premiselor puse de Edgar Allan Poe si citate de Ion Hobana: «efortul catre verosimilitate in aplicarea principiilor stiintifice» ramane intr-adevar definitoriu in adevaratul science-fiction.
Perfect adevarat, asa este, si nici n-ar putea fi altfel, din moment ce acest science-fiction, in "tendinta sa majoritara", in ipostaza sa prima si genuina de "hard sf , asadar in ce are el suprem si definitoriu, este o literatura a sublimului. Caci "impresia de verosimilitate, atat de necesara fictiunii stiintifice" (p.96) ii este atat de necesara nu numai, si nu in primul rand, pentru a crea acea precara dar indestructibila "iluzie realista" pe care mizeaza "verosimilul" propriu oricarui mimesis. In science-fiction, ca peste tot in sublim - desi nu ca peste tot in literatura -efectul specific si definitoriu, "sublimarea" estetica se produce numai daca si numai atunci cand ratiunea umana ia act de propria sa libertate si de propria sa superioritate calitativa in fata naturii ce-o covarseste cantitativ, atunci cand "sufletul poate simti sublimul propriei meniri, care este superioara naturii" (Kant, Analitica sublimului, 1790); dar "trebuie sa fie ceva serios, macar in emotie, pentru ca ratiunea sa recurga la ideea libertatii ei" (Schiller, Idem de sublim, 1793). Or, tocmai acest suport ori alibi "serios" il furnizeaza emotiei estetice "stiinta din stiintifictiune", acel "efort catre verosimilitate in aplicarea principiilor stiintifice" despre care vorbea in 1840 Edgar Allan Poe, intr-o "profesiune de credinta" de mai multe ori citata de Ion Hobana in eseul Sub zodia mistificarii si a sperantei, pe care i-1 dedica in recentul volum. Ca un argument in plus "ca imaginatia predecesorilor nostri pare sa fie inepuizabila, oferindu-ne mereu noi surprize, daca ne dam osteneala sa le dezgropam de sub colbul metaforic al bibliotecilor lumii".
(Text datand, intr-o prima forma, din anul 1982, cand a fost inclus in sumarul unui volum, «Sub semnul acoladei», care n-a avut atunci sansa sa apara. Recuperat fragmentar pentru Dictionarul Scriitorilor Romani. Coordonare si revizie stiintifica: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu. Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1998, vol.II, D-L, pp.509-512. Ultima parte dateaza din 1987 si a aparut ca recenzie la voi. Literatura de anticipatie. Autori, carti, idei (1986), in Almanah Anticipatia 1988 (aparut efectiv in vara anului 1987), pp.292-294.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Ion Hobana

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion Hobana





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text