Modernismul se afirma plenar in poezia romaneasca interbelica prin creatia lui
Ion Barbu, o aparitie singulara intr-un context cultural putin pregatit pentru receptarea unui lirism dificil, deseori ermetic.
El isi cucereste un loc aparte prin sinteza lirica, mereu mai concentrata, a elementelor abstracte cu inspiratia spontana si concretul senzorial, prin asimilarea modelelor romantice, a motivelor folclorice, a poeticilor magice, transpuse intr-un limbaj poetic neologic, elevat, esentializat.
Unitatea lirismului barbian se releva din constructia originala, aproape geometrica ce urmeaza o traiectorie circulara spre poezia absoluta, centrata pe sine insasi. in studiul antologic intitulat Ion Barbu, Tudor Vianu clasifica etapele creatiei in trei categorii.
I. Etapa parnasiana cuprinde poezii publicate intre 1919 si 1921, in revista Sburatorul, poezii cizelate, rafinate artistic, fara exprimare confesiva directa. Autorul recurge la simboluri mitologice, livresti, prezinta peisaje geologice, mineralizate sau luxuriante prin germinatia vegetala.
Lava sugereaza o geneza miraculoasa, cu viziuni cosmogonice, pamantul fiind cristalizarea acesteia, Muntii trimit la un elan impietrit, un ecou dintr-o alta intocmire", Banchizele evoca tinuturi reci, viziuni ale originarului.
E. Lovinescu remarca forma parnasiana, de factura larga, cu strofe ca arcuri puternice de granit, cu un vocabular dur, nou insa, cu un ton grav, de gong masiv, intr-un cuvant o muzica impietrita".
Substanta versurilor ascunde insa emotiile eului liric, pasiunile unui suflet romantic ce se exprima uneori prin simboluri, prin masca trairii dionisiace. Copacul vrea sa bea licoarea opalina", sfaramand zenitul intr-o tentativa de transcendere a terestrului, dupa cum in poeziile Panteism, Dionisiaca se revarsa energetismul, tehnicul, topirea orgiastica in regnurile naturii. Influenta lui Nietzsche este evidenta, poezia are stilul parnasian, sententios si solemn", este frumoasa in elevatia ei, intr-o tristete a marilor probleme, prin nostalgia recilor tinuturi ale eternitatii si printr-un inedit lirism astronomic" (G. CalinescU).
Umanizare este un text profund sugestiv, ilustrand drumul simbolic al eului dinspre Castelul de gheata" al gandirii spre caldul pamant de miazazi", semn al afectului, al luminii si caldurii vitaliste. Imaginile sunt expresive, cosmosul devine muzical, spiritul coboara in teluric, in luturi pieritoare", iar euritmia" formelor topeste domul gandirii.
II. Etapa baladesca si orientala se caracterizeaza prin structuri narative si descriptive ample, valorificarea folclorului balcanic, a sugestiilor muzicale baladesti, cuprinzand poemele publicate intre anii 1922 si 1925 (Dupa melci, Riga Crypto si lapona Enigel, Domnisoara Hus, Isarlak, Nastratin Hogea la IsarlaK).
Aceste balade culte descriu o lume de un pitoresc balcanic dens provenit din textele lui Anton Pann.
Dupa melci trateaza tema des-facerii din somn, a genezei provocate de inocenta copilului prin magia cuvantului. Prima parte prezinta un decor naturalistic cu figuri mitice (capcauni, joimarite, gusate"), forma de initiere in structura oculta a naturii. Dupa ce descanta melcul din somnul vegetativ, copilul se sperie, universul padurii misterioase devine un spatiu al halucinatiei si al cosmarului, provocate tot prin incantatie. Partea a doua cuprinde miscarile imprevizibile ale naturii, intoarcerea unei vifornite tarzii", in timp ce eroul se afla intre somn si veghe, dezlantuire stihiala a naturii pentru hybrisul savarsit (joaca de-a demiurgul, magia savarsita pentru a stI). in final, descoperind melcul mort, descantecul devine bocet: Jalea copilului din partea a doua este ca bocetul funebru al ingroparilor lui Dionysos, in misterele Antichitatii" (T. VianU).
Ca ritual initiatic, poezia urmareste ciclul cunoasterii parcurs de copil: declanseaza prin descantec manifestarea unei latente, foloseste nesabuit magia cuvantului, jocul de limbaj si descopera tragismul ascuns in existenta - drumul iremediabil spre moarte -, tragismul cunoasterii, candoarea inselatoare a limbajului" (Marin MincU).
Riga Crypto si lapona Enigel este o balada cu aspect medieval, cu ritmuri de descantec popular, unde drama lui Crypto reia drama melcului. intr-un registru al opozitiilor (umbra/ soare, intuneric/lumina, sterp/creatoR), se constituie drama naturilor ireconciliabile, a atractiei fatale spre o lume inaccesibila, opusa propriei esente. Lapona este agentul vietii, simbol al spiritului orientat spre lumina, spre zone superioare, in timp ce Crypto, si el o fiinta aleasa, marcata de un destin tragic, apartine polului negativ, al umbrei, al stagnarii, al senzorialitatii.
Acest Luceafar intors" contrapune principiul solaritatii si cel demonic, inferior, intr-o confruntare simbolica.
Domnisoara Hus este curtezana de altadata, eroina unui ritual magico-erotic de invocare a iubitului mort. Magia limbajului apare aici in incantatiile stranii, prelucrare a descantecului de fetie" din stratul obscur al folclorului nostru" (T. VianU). Sugestiile uraniene, imaginile cosmice, dublate de derizoriul conditiei umane, poeticile magice cu pasat", cu malai", cu coada lingurii de lemn" construiesc o viziune poetica unica ce culmineaza cu aparitia ibovnicului uituc". Este o meditatie grava asupra aventurii Fiintei, tragica sublimare a corporalului in transcendent"; dorinta de extinctie a domnisoarei Hus este o aspiratie pura spre reintegrarea prin moarte" (Marin Mincu, Opera literara a lui
Ion Barbu, p. 296).
Isarlakul este o cetate fabuloasa, cu peisaje orientale, contrastante, cu o lume zgomotoasa, asezata la mijloc de rau si bun", intr-un echilibru perfect. Aceasta este Mecca lui
Ion Barbu, locul poeziei, al artei, al spiritului, coordonata orientala, balcanismul viziunii fiind ridicate la o valoare metafizica absoluta.
In durata lumii turce" (orientalE), poetul descopera treptat afectul, trairea ce lipsea poeziei sale, lirismul rece, parnasian din prima etapa a creatiei sale.
Acelasi spatiu mitic, un Balcan spiritualizat, se deschide si in Nastratin Hogea la Isarlak, filonul oriental deschide un spatiu liric nou. Poezia este un alt nivel de initiere in spiritualitatea orientala, Nastratin este inteleptul Orientului, un profet ce oficiaza un ritual - sacrificiul initiatic. Pentru a atinge cunoasterea absoluta, Hogea suspenda ritmurile vietii, se autodevoreaza in tacere : Sfant trup si hrana siesi, Hagi rupea din el". Simbolurile figurative, limbajul pitoresc, de o concretete plastica, formulele aparent narative, dar atinse de un lirism adanc, stilizarea folclorului in texte de autentic fior dramatic, existential, asigura originalitatea si valoarea estetica a acestei etape.
III. Etapa ermetica inchide cercul creatiei barbiene cu poemele dificile, intoarse spre propriul lirism elevat si esentializat, poeme scrise in anii 1925-1926.
Oul dogmatic,
Ritmuri pentru nuntile necesare, Uvedenrode,
Din ceas, dedus etc. sunt versuri de un ermetism cert fie la nivelul simbolurilor, fie datorita sintaxei poetice. Poetul s-a desolidarizat de poezia lenesa" pe care a repudiat-o mereu pentru absenta tensiunii spirituale, pentru sinceritatea si naivitatea discursului. Spatiul poetic este acum lume purificata pana la a nu mai oglindi decat figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul, este o pura directie, un semn al mintii" (Ion BarbU).
Oul dogmatic ilustreaza preocuparea pentru geneza, pentru miracolul creatiei. Albusul, elementul feminin, pasiv, se intalneste cu galbenusul, plodul" activ, la polul plus". Oul imita in micul univers geneza, viata si moartea, el este palat de nunta si cavou", este sterp", fara rod sau viul ou", imagine a increatului, a vietii latente pure, pentru ca vinovat e tot facutul si sfant, doar nunta, inceputul".
Semnul tragic al facutului" se opune sacrului primordial, dupa cum si nunta" spiritului cu sensurile existentiale este o ultima rezonanta a sacralitatii universului.
Uvedenrode este un alt spatiu-sinteza al nuntilor, al cunoasterii sau creatiei; este un simbolic Olimp retras din temporalitate, din accidental sau efemer. Un text extrem, de un modernism derutant, scris sub obsesia unei claritati irationale". Aceasta rapa a gasteropodelor", teritoriu suprasexual" si supramuzical", ascunde un erotism straniu tratat rapsodic, dar si o evadare in vis, o cufundare a eului liric in increat, intr-o viziune panteista. Sensul solar trimite spre un loc al procreatiei cosmice (unire solara a erosului cu intelectuL), al cunoasterii absolutului.
Ritmuri pentru nuntile necesare reia motivul nuntii, al sintezei contrariilor. Valorificand sugestii din stiintele exacte si din cele oculte, textul este o initiere in taina roatelor interioare : roata Venerei (simbolizand iubirea, cunoasterea senzuala), roata capului (legata de Mercur, simbol al ratiuniI) si roata soarelui (cunoastere totala, prin creatiE). Abia aici se va savarsi nunta simbolica a eului ca act magic, sub protectia soarelui. Se poate intui aici o schema a conversiunii sufletului apropiata de caile pe care le indica mistica neoplatoni-ciana. Creatia se dispune in mai multe etape ascendente, pornind de la materie, trece prin suflet, ratiune si ajunge la principiul suprem si unic al divinitatii.
Semnificatiile astrologice ale acestei simetrii siderale se intuiesc si in devenirea poeziei barbiene care se desprinde de contingent (inchisoarea Geei"), trece prin erosul dionisiac, prin zona intelectului pur (sterilul MercuR) pentru a putea ajunge in camara Soarelui", la ekstaza".
Imaginea poeziei, a creatiei ca joc secund", ca provocare a intelectului, dar si rostire a trairii, a emotiei se defineste in aceeasi maniera ermetica, esentializata in poezia Din ceas, dedus Rigoarea si lapidaritatea matematica exprima, de fapt, latura metafizica a artei, jocul real/ideal, numen/fenomen, iesirea din lumea experientei spre una purificata, o suprastructura ideala reprezentata de spatiul poetic.
