Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Tema si viziunea despre lume dintr-un text poetic de Ion Barbu (eseu structurat) despre Ion BARBU


In cel de-al 34-lea numar al revistei „Sburatorul”(6 decembrie 1919), Lovinescu vestea elogios aparitia unui surprinzator poet, Ion Barbu (pseudonim al matematicianului Dan BarbiliaN), publicandu-i cinci poezii. Criticul sublinia originalitatea moderna a „noului talent”, data de „viziunea geometrica”, „noutatea conceptiei” si „stapanirea formei”. Creatia lui Ion Barbu se inscrie, asadar, de la inceput, in directia modernista, poetul fiind un membru de prim rang al gruparii de la revista „Sburatorul”.

Lirica barbiana a cunoscut o continua remodelare, de la parnasianismul impur al inceputurilor, la baladescul balcanic si la ermetismul autentic al celei de-a treia etape. Ea a fost considerata inca de la inceput ermetica, intelectualizata, dificila, chiar obscura. Tudor Vianu a clarificat deosebirea dintre obscuritate si ermetism: „Una este efectul unei caducitati; celalalt este un stil.” (studiul Ion BarbU). Obscuritatea vine din incapacitatea comunicarii, pe cand poezia „ermetica” propune esente poetice. Esentializarea ideilor, a emotiilor si a limbajului face dificila receptarea unei atari creatii, dar sporeste placerea spirituala a cititorului, chemat sa consoneze cu accentele intelectuale ale textului.




Ion Barbu si-a explicat viziunea artistica in articole, iar acestea alcatuiesc un adevarat program estetic, o poetica dintre cele mai originale. Poezia si geometria se afla, crede autorul, intr-o solidaritate perfecta, fiindca propun „o anumita simbolica pentru reprezentarea formelor posibile de existenta” (articolul De la geometrie la poeziE). Inspirat de mistica neoplatonicienilor, poetul preconizeaza „un nou tip de umanism”, cel matematic, in care inspiratia poetica este analoaga cu „starea de geometrie”. In Note pentru o marturisire literara, I.Barbu subliniaza ca adevarata poezie nu e compatibila cu enuntarea oratorica, prolixa, explicativa, iar in Poezia lenesa identifica aceasta maniera in creatia lui T. Arghezi pe care o considera „inepta insistenta de a scrie versuri cum vorbesti, banalul reabilitat, curcit cu sensibilitatea”, o poezie „lenesa”, „respinsa de Idee”.

Desi foarte modern, Ion Barbu a fost intotdeauna fascinat de complexitatea si pluralismul spiritualitatii antice grecesti, pronuntandu-se pentru intoarcerea poeziei la functia ei originara, care era „sa instruiasca despre lucrurile esentiale si despre unitatea universului intreg”, adica la poezia orfica.

In spiritul celor enuntate pana aici, pentru a ilustra cerinta eseului, ma voi referi la poema Riga Crypto si lapona Enigel, text reprezentativ pentru cea de-a doua etapa de creatie a lui Ion Barbu, baladic-orientala si balcanica. Poema face parte din ciclul Uvedenrode si a fost publicata mai intai in „Revista romana”, in 1924, apoi in volumul Joc secund de la 1930.

Ca specie, este o balada culta alcatuita pe structura „povestii in rama” (a „povestii in poveste”). Dupa modelul vechilor oratii de nunta in care se evoca modele mitice, aici, „la spartul nuntii”, un menestrel povesteste despre incercarea de nuntire a unei fapturi vegetale cu o fiinta umana. Autorul „combina magia folclorica si romantismul gnomic” (Marin MincU) si creeaza o poema cu sensuri initiatice si filosofice, un text ezoteric, cu simboluri originale, polisemii si ambiguitati proprii lirismului modern.

Balada barbiana pretinde, ca orice creatie moderna, o intelegere plurala: narativ-legendara, mitologica si estetica. In functie de perspectiva de lectura, putem identifica teme poetice variate, aceasta polivalenta tematica fiind caracteristica, si ea, poeziei moderne. Titlul, cu sonoritatile lui stranii, indica o prima directie tematica: iubirea. El aminteste de cuplurile celebre din literatura – Romeo si Julieta, Tristan si Isolda, si, in plus, sugereaza exotismul personajelor, inconjurandu-le de mister. Imaginarul poetic sustine aceasta impresie avansata in titlu.

In sens imediat, poema poate fi inteleasa ca o legenda fantastica etiologica despre originea criptogamelor, mai exact a ciupercilor otravitoare. Riga Crypto este o „ciupearca” de padure, iar lapona Enigel, calatorind cu renii sai catre sud, la pasunat, face un popas in mediul de verdeata si racoare al acestuia. Adormind, il viseaza pe Crypto care ii cere prin descantec sa ramana in lumea lui, tentand-o cu cele mai bune roade, „fragii fragezi”. Lapona il refuza, caci trebuie sa-si urmeze drumul spre lumina si caldura soarelui. Cu disperare, Crypto o roaga atunci sa-l ia cu sine, dar Enigel intelege ca ei au fost creati pentru a trai in lumi diferite si incompatibile: una e a somnului, a penumbrei racoroase, a umezelii si a „carnii” (materieI), cealalta e a luminii depline, a caldurii si a „sufletului-fantana”. Cum riga intarzie imprudent dincolo de granitele spatiului sau, e surprins de razele necrutatoare ale soarelui si e transformat intr-o ciuperca „nebuna”, adica otravitoare. In consecinta, se alatura alaiului de plante „nebune” care-i seamana: „Laurul-Balaurul” si „maselarita”.

In sens mai profund, poema este o cantare orfica menita e „sa instruiasca asupra adevarurilor esentiale” printr-o poveste mitica si initiatica. Menestrelul e stapanit de o febra revelatoare (e „mai aburit ca vinul vechi”), asa cum vechii magi ori preoti cadeau in transa pentru a rosti mesajele trimise de zei. Stiutor de povesti cu talc (de „cantece largi”), el o evoca pe cea mai potrivita „la spartul nuntii”, „in camara”, punand astfel in relatie nunta „reala” si scenariul arhetipal, modelul mitic al nuntirii ratate. Existenta concreta e contemplata din perspectiva ontologica. Istoria a mai fost spusa candva „cu foc”, adica pentru multimea ignoranta, spre delectare, subliniind, probabil, grotescul intamplarilor. Acum menestrelul e rugat s-o spuna „stins, incetinel”, spre intelegerea sensurilor ei tragice.

Tema „cantarii” o constituie mitul nuntii dilematice dintre doua fapturi incompatibile ontologic: regele ciupearca si umana Enigel. Modelul conceptual care sta la baza viziunii despre lume este cel din poema Ritmuri pentru nuntile necesare, in care Ion Barbu descrie patru niveluri de existenta si de cunoastere: Cercul Geei, al Venerei, al lui Mercur si al Soarelui.

Portretul rigai Crypto, care deschide povestea, il infatiseaza in cadrul lumii date lui: pamantul umed („pat de rau si huma unsa”), guvernat de umbra, racoare si „somn fraged” (fara visE). E o lume pur vegetativa, in care fapturile (ciuperci, ghiocei, toporasI) isi parcurg rapid ciclul existentei, manate de un singur scop, acela de a procrea. Nivelul lui Crypto e „Cercul Geei”, nefiindu-i data decat trairea senzorial-instinctuala. Dar Crypto e „un sterp” si un „naravas” ce nu vrea „sa infloreasca”, adica sa-si accepte conditia. Se inchide in sine (Cryptos inseamna „cel inchis”), se sustrage ciclului degradarii materiale si ramane mereu tanar, prin magie, cu ajutorul „vrajitoarei minatarca / De la fantana tineretii”. Riga este, cum observa Marin Mincu, o natura stagnanta („nici fruct, nici pornire spre fruct”) sau un simbol, afirma criticul, al increatului care asteapta nuntirea sau moartea.

Povestea se adanceste mitic, o data cu descrierea celui de-al doilea portret. Numele personajului feminin (care ar putea fi rostit „Enigel” sau „Enighel”) are sonoritati nordice, el insemnand in suedeza „inger”. Enigel e o fiinta umana din „tarile de gheata” ale Nordului, o „lapona mica, linistita,/ Cu piei”. Epitetele sugereaza varsta initierii, cumpatarea si apartenenta la alt regn. Trashumanta („De la iernat la pasunat / In noul an sa-si duca renii”) reprezinta, simbolic, o calatorie initiatica proprie omului care, din „gheata” intelectului (din „Cercul lui Mercur”) coboara „tot mai la sud”, catre solaritatea germinativa (catre „Cercul Soarelui”). O etapa necesara in acest proces al implinirii este experimentarea trairii afective prin popasul in „Cercul Venerei”, adica al erosului. Abia apoi Soarele va face ca intelectualitatea si afectele sa se topeasca in puterea intuitiei, ca forma de cunoastere suprema.



Cele doua lumi sunt, asadar, supraordonate, incat comunicarea dintre protagonisti nu se poate realiza decat in planul intermediar al visului. Somnul implica alunecarea fetei in irational, la granita lumii „de umbra” a lui Crypto printr-o oprire „pe muschiul crud” al existentei vegetative. Fata adoarme „pe trei covoare de racoare”, identificabile ca cele „trei atlazuri” care separa pe „increatul” riga de creat. Invocatia descantatoare a lui Crypto („Enigel, Enigel, /Ti-am adus dulceata, iaca. /Uite fragi, tie dragi /Ia-i si toarna-i in puiaca.”) si indemnul ulterior referitor la soare („Lasa-l, uita-l, Enigel, /In somn fraged si racoare.”) arata ca regele ciupearca aspira la nuntirea in cercul senzualitatii pure, in roata Venerei „corporaliste”. Enigel cauta insa alte roade, „fragii fragezi” ai sudului („Eu ma duc sa culeg/ Fragii fragezi, mai la vale”).

Refuzul il pune intr-o situatie dilematica. Saltul ontologic dorit cu disperare de Crypto il impinge la sacrificiu: „daca pleci sa culegi, / Incepi, rogu-te, cu mine.”. Dar lapona ii cere sa-si urmeze ciclul in spatiul si durata care i-au fost date, pentru a „se coace”, urmand procesul evolutiv natural. Pentru lumea lui Crypto („ciupearca cruda de padure”) nu exista insa „coacere”, ci doar alterare si putrefactie. De Soare il despart „visuri sute, de macel” (cosmarurI), asa incat Enigel este implorata sa treaca ea pragul, sa involueze acceptand stagnarea in „somn fraged”, in uitare. Dar stagnarea e „un blestem” pentru Enigel („Eu de umbra mult ma tem”), asa cum soarele e „un blestem” pentru Crypto.

Modul in care se raporteaza la Soare, ca simbol al spiritului care potenteaza cunoasterea deschizandu-i ultima treapta, ii separa pe cei doi. „Polul” laponei traieste in cultul Soarelui, aspira catre deplina iluminare, fiindca doar omului ii este data sansa de a se elibera de „umbra deasa” a instinctelor, de a cunoaste intelectualitatea si, prin ea, spiritualitatea. Frigul tinutului polar, perfectiunea geometrica a gheturilor, albul imaculat al zapezii simbolizeaza ratiunea umana ca parte a Ratiunii universale. Intrarea in „cercul Soarelui / Marelui” e o aspiratie posibila in lumea ei, in care sufletul mediaza intre spirit si trup, ridicandu-l pe acesta din urma din „somnul carnii”: „…sufletu-i fantana in piept / Si roata alba mi-e stapana / Ce zace-n sufletul fantana. // La soare, roata se mareste; / La umbra, numai carnea creste / Si somn e carnea, se desumfla…”. „Roata alba” reprezinta, in consecinta, reflectarea Principiului spiritual in sufletul – fantana capabil sa-l asimileaze.

Trezindu-se o data cu ivirea soarelui, Enigel primeste lumina Spiritului universal suprem si o revarsa implicit asupra imprudentului riga. Cum el nu are „suflet fantana”, actiunea Spiritului e devastatoare, „otravindu-l”. „Pecetile rosii” („zece vii peceti de semn”) stigmatizeaza noua lui stare, de faptura demoniaca, alienata (in dublu sens: instrainata de semeni si atinsa de nebuniE). 10 este numarul Tetractys-ului creat de Pitagora pentru a reprezenta totalitatea, desavarsirea si intoarcerea la unitate dupa ciclul primelor noua numere. In reprezentare geometrica, „Tetractys”-ul formeaza un triunghi de zece puncte dispuse pe patru niveluri. In varf, un singur punct, simbolizeaza Unul, Divinitatea, Spiritul suprem. Dedesupt, manifestarea prin dualitate (prin diadE) a Unului, e marcata de doua puncte. In planul urmator, trei puncte simbolizeaza cele trei niveluri ale Lumii – infernal, pamantesc si ceresc – sau cele trei niveluri ale vietii omenesti – fizic, psiho-afectiv si spiritual. Baza piramidei, cu cele patru puncte ale ei, reprezinta multiplicitatea universului material rezultata din combinarea celor patru elemente (Foc, Pamant, Apa, AeR).

In Crypto se proiecteaza asadar, punct cu punct, totalitatea universului creat si necreat, totalitate pe care el nu o poate sustine in „spirit”, deoarece nu-l are. Soarele i se arata si lui, ca si lui Enigel, „svarlit in sus, ca un inel” sau ca „aprins inel”, invitand la „nuntire” spirituala. Dar „nuntirea” lui se va realiza in cele din urma cu „maselarita mireasa”, cu cine ii e asemenea. Aventura esueaza in mod tragic, fiindca orice iesire din echilibrul prestabilit al firii este sanctionata ca un hybris si Crypto este alungat spre regnul malign.

Un al treilea nivel tematic ne dezvaluie in Riga Crypto si lapona Enigel e o creatie polemica, o replica la capodopera eminesciana „Luceafarul”. In ambele texte se evoca o incercare de nuntire fabuloasa si dilematica intre entitati care apartin unor planuri ontologice diferite, comunicante doar in vis. Urmarind echivalentele, Marin Mincu porneste de la identificarea lui Crypto cu Luceafarul si a fetei de imparat cu Catalina. El observa, in primul rand, ca in poemul lui Barbu planurile de referinta (vegetal / umaN) sunt plasate la un nivel inferior celor din „Luceafarul” (uman / cosmiC). Crypto reprezinta sub-umanul, dar si conditia lui e tot una de damnatiune, ca si a lui Hyperion. Luceafarul stagneaza in lumea de lumina, riga in cea de umbra. Hyperion e un increat din planul superior, riga e increatul din planul inferior. Primul e Ideea (in sens platoniciaN) care tinde spre afect, Crypto e materia cu aceleasi tendinte. Situate la antipozi, personajele lirice traiesc aceeasi tentatie, care ii transforma in naturi problematizante, in niste rebeli. Unul vine din absolutul suprauman, celalalt dintr-un absolut negativ, subuman.

Pe de alta parte, Enigel, ca si fata de imparat, traverseaza existenta lui Crypto, facandu-l sa se manifeste. Lapona ii cere lui Crypto „sa se coaca” (sa se umanizezE), la fel ca si fata de imparat care ii cere lui Hyperion sa devina muritor. Raportat la principiul vietii, Crypto ii este inferior lui Enigel, „dar ii este superior in absolut, ca si Luceafarul fata de Catalina”.

Sunt posibile insa si alte echivalente intre personaje. Prin conditia lui inferioara, Crypto este asemeni Catalinei: aspira la un salt ontologic, ademeneste prin incantatiile rostite si se insoteste, in cele din urma, cu o faptura aidoma lui. Enigel va ramane in „sfera” existentei sale, precum Luceafarul. Spre deosebire de el, „prea cumintea” eroina barbiana refuza de la inceput ispita de a trai in „cercul stramt” al lui Crypto.

In opinia mea, Ion Barbu da o replica romantismului eminescian de pe pozitiile modernitatii, omagiind conditia umana si „reabilitand” principiul feminin in ecuatia existentei umane. Balada Riga Crypto si lapona Enigel se deschide catre hipotextul Luceafarul ca spre un model estetic, dar unul depasit de poezia romana interbelica. Mitului romantic al geniului i se opune elogiul discret al rationalitatii.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2021 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.