Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Ion AGARBICEANU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 12 sept. 1882, com Cenade, jud. Alba - m. 28 mai 1963, Cluj. Prozator.

Fiul lui Ni-colae Agarbiceanu, padurar din Agarbiciu, jud. Sibiu, si al Anei (n. Olariu), din Cenade.

Scoala primara in satul natal (1888-1901), unde isi ia si bacalaureatul. Facultatea de Teologie din Budapesta (1901-1904); continua studiile universitare la Facultatea de Litere, sectia lb. clasice, istorie si romana (1904-1905).

Activeaza in soc. studentesti "Salba" si "Petru Maior" din capitala Ungariei. Dupa debutul (cu poezii putin semnificative) in Unirea din Blaj (1899), adevarata intrare in literatura si-o face prin colaborarea la Luceafarul (1902), unde devine principalul prozator al gruparii. Debut editorial cu voi. De la tara (1905). Renuntand la continuarea studiilor filologice, obtine o parohie in Muntii Apuseni, in com. Bu-cium-Sasa (1906-1910); apoi trece paroh la Orlat, langa Sibin (1910-1916). Colaboreaza la rev. Ramuri, Viata Romaneasca, Neamul romanesc, Cosanzeana etc. Membru marcant al "Astrei" si unul dintre fondatorii S.S.R. Dupa razboiul mondial, petrecut in refugiu in Moldova si Rusia, se stabileste la Cluj (1919), unde desfasoara o fecunda activitate literara, culturala si sociala, ocupand si diverse functii politice si ecleziastice. Conduce temporar cotidianul Patria (1919-1927) si rev. Transilvania (1928-1929), intemeiaza rev. Tribuna (1938-1940). Culegerile de povestiri, schite si nuvele, romanele din acesti ani tind sa cuprinda realitatea romaneasca intr-o vasta cronica. Premiul national pentru proza (1927). Prospectiunea trecutului il preocupa intens in anii celui de-al doilea razboi mondial, petrecuti la Sibiu (1940-1945). Revenit la Cluj, reintra - dupa o relativa eclipsa -in viata literara; ales membru de onoare al Acad. (1955); prezent in rev. cu proze scurte, fragmente, art. pe teme diverse; reia ciclul Amintirilor (1940) si editeaza cateva voi. noi, pregatind, totodata, textul revizuit al Operelor (serie inaugurata in 1962). inscris intr-o traditie distincta, AGARBICEANU cultiva o proza incarcata de substanta umana, de intuitii psihologice si etice surprinzatoare. Scrutarea ironica, sceptica a unor realitati sociale il indeparteaza simtitor de intentia subiectiva moralizatoare, prin prevalenta faptelor si experientei de viata incorporata in fabulatia epica. Stil fara stralucire, adesea neglijent, alteori imbibat cu un farmec narativ direct, care este si al oralitatii si al curentului liric subteran ce-i strabate intreaga opera.




Primele impulsuri ale creatiei lui AGARBICEANU dateaza din perioada liceului, semnate la inceput cu pseudonimul horatian "Alfius", in Unirea din Blaj, intai in versuri, apoi intr-o proza evocatoare, colorata liric. Faza acestor incercari continua la Drapelul din Lugoj sub forma unor "scrisori", "reminiscente", foiletoane, unele cu un timbru umoristic, si in Ravasul din Cluj, unde li se alatura si pagini de meditatie social-filosofica. Adevaratul debut al scriitorului se produce insa la revista Luceafarul, cu schita Badea Niculaie, definitorie pentru formula prozei evocator-portretistice din volumul De la tara (1905), aparut o data cu Poeziile lui O. Goga, cu un ecou imediat in critica romaneasca a vremii (N. Iorga, S. Puscariu, E. Lovinescu). Influenta directa a lecturilor din Sadoveanu (scriitorul preferat al lui AGARBICEANU de-a lungul anilor) si atmosfera cercului din jurul Luceafarului, cu unele ecouri si din miscarea de la Samanatorul, se resimt in proza acestei etape. O prima atitudine estetica se schiteaza acum sub incitatia acestor factori exteriori, dar ea extrima si framantari morale si intime, generatoare de arta. In De la tara (1905), materia e romantica, cu accente realiste in redarea conflictelor si in tratarea portretelor, desi unele rezolvari sunt ostentativ melodramatice: Glas de durere, Costea Padurarul, Razbunare, Hotul. In alte proze, ecouri sadoveniene, pe linia unor existente baladesti evocate in contururi eroice, se impletesc cu accente dramatice originale (Dan Jitarul). Personalitatea povestitorului se vadeste mai ales in notarea banalului cotidian, in surprinderea laturii antieroice a existentei sociale: certurile marunte intre popa si dascal (impacare), necazurile unei case grele, cu fata de maritat (Popa Vasile), prevestesc de pe acum topica din Ion a lui Rebreanu. Marunta intelectualitate rurala duce, deocamdata, un trai nediferentiat sau prea putin de acela taranesc, ticalosia vietii fiind subliniata cu un accent amar, relevand si exploatarea straina. Sondajul nu este prea adanc, figuratia umana are totusi destula diversitate, iar trama ne conduce catre principalele filoane ale creatiilor viitoare. La amplificarea orizontului epic, la substantializarea viziunii sociale va contribui si stabilirea scriitorului, intre 1906 si 1910, in Tara Motilor. Realitatile specifice ale acestui teritoriu fabulos, cu amintirile istorice ale Revolutiei de la 1848 inca proaspete in memoria oamenilor, impletite cu mizeria seculara si ineditul indeletnicirilor si relatiilor economice din acest bazin aurifer unde exploatarea pradalnica facea ravagii. Toate acestea sunt narate, la inceput, cu un condei semireportericesc, in suita de Fragmente din Revista politica si literara (1906-1907) si Ramuri, pregatind epicul propriu-zis din volumele In intuneric (1910), De la tara (editie amplificata in 1912) si, partial, din In clasa culta (1909), Doua iubiri (1910). Zona de fantastic a universului taranesc se impleteste cu aducerea in prim-plan a figurilor de intensa suferinta omeneasca: Fispanul, Gheorgiut, Copilul Chivei, Telegut, Praganel etc. Intuitia infirmitatii, a morbidului, a thanaticului e magistrala. Ea capata valori stilistice inca mai reliefate, intr-o compozitie severa, in Fefeleaga, Luminita, Iarna grea, Varvoara, Ceasul rau, Melentea etc, unde reductia planului epic si tehnica racursiului concentreaza biografii exemplare, cu o surdinizare a expresiei patetice. Aceste "suflete simple" (in inteles flaubertian), al caror tragism mut se consuma in maiestatea diferenta a unei naturi salbatice, impresioneaza prin omenescul lor, prin candoarea umilitatii si acceptarii unui destin. In povestiri romantice, hranite bogat din stratul legendar al zonei motesti, unde scriitorul patrunde cu interesul complementar al etnografului, o dimensiune de mister ne este relevata. Mituri, superstitii, tortura magica isi revendica o structura si o topica de basm, feericul fiind inlocuit prin fiorul tragic al mortii. Tonalitatea sumbra a paletei, dobandita in acest context, nu se va mai sterge niciodata. Maturizat, AGARBICEANU e ispitit de dimensiunile romanului. Casnicia lui Ludovic Petrescu (1912, in revista Cosanzeana) nu este, deocamdata, decat o nuvela mai intinsa, urmarind dezagregarea unei familii sub imperiul dizolvant al setei de avere. Povestea unei vieti (1912, in foiletonul Luceafarului, editata in volum cu titlul Legea trupului, in 1926) este o constructie mai ampla si mai dramatica, cu infruntarea dintre patima erotica a unui tanar intelectual si reticentele morale ale mediului. Modelul flaubertian (Madame Bovary) si cel tolstoian (Anna Karenina) sunt usor recognoscibile. Pictura pasiunii erotice dezlantuite nu este insa lipsita de indrazneala, iar solutionarea tragica a dramei (eroul se sinucide) ii atrage vii critici. Replica "cuminte" nu intarzie sa se produca in Povestea altei vieti (1915, in foileton, 1927, in volum, sub titlul Legea mintii), unde un alt destin, nu mai putin dramatic, isi gaseste impacarea in sumisiunea carnii la comandamentele legii morale. Prima reusita a romancierului ramane Arhanghelii (1913 in foiletonul revistei Luceafarul, 1914, in volum) care tinde sa fie, dupa Mara lui Slavici, o icoana a vietii ardelene sondate in straturile ei semnificative. Mai stapan acum pe arta sa, prozatorul a facut progrese si in directia epicului: de la viziunea stangace si nesigura a primelor romane, el trece curajos la o diversificare a planurilor, imbratisand o colectivitate a carei drama e mereu in centrul naratiunii, impletita cu destinul divers al personajelor individuale. Numeroase elemente ale romanului prevestesc din nou capodopera lui Liviu Rebreanu, Ion. Imaginile experientei din Muntii Apuseni, risipite in povestiri, schite si nuvele, se sudeaza aici intr-un ansamblu coerent: .Arhanghelii" este numele unei mine de aur in jurul careia, asemenea unui simbol moral si a unei demonii, se dezlantuiesc instinctele, patimile, conflictele unui intreg sat. Compozitia monografica (cu unele reminiscente din Mont Oriol de Maupassant) nu contrazice dispunerea radiara a unor grupuri de personaje, al caror destin e urmarit paralel, intr-o suita de microstructuri epice solid legate intre ele. Dezbaterea morala - pusa sub semnul unui comandament crestin - nu afecteaza viziunea realista, pe alocuri de o asprime rece, fara nimic din compasiunea evanghelica. Singura povestea de dragoste a doi eroi "exemplari", iubindu-se impotriva oprelistilor si infrangand, prin puterea sentimentului, barierele ce-i despart, aduce o nota romantioasa, edulcorata. Prin compozitie si figuratie umana, problematica sociala, Arhanghelii ramane insa cea mai rezistenta constructie epica a lui A., unul din momentele importante ale dezvoltarii romanului romanesc pana la Rebreanu.

Tentatia romanului va fi, de altfel, permanenta - de aici inainte - in creatia lui A., in perioada interbelica, determinata si de interesul maxim al cititorului si al criticii pentru acest gen. Paralel, vocatia de povestitor se realizeaza (mai mult decat in incercarea unei fresce epice de larga respiratie, cu inglobarea problematicii orasului, a burgheziei, intelectualitatii, vietii politice) in seria de volume editate dupa Unirea din 1918: Popa Man, Chipuri de ceara, Spaima, Prapastia, Diavolul, Dezamagire, Visurile, Singuratate, Primavara, Dactilografa, cu o tematica iterativa si o maniera stilistica traditionala, nu fara unele accente morale si sociale sceptice, "dezamagite" ori antinomice. Ele ies la iveala cu mai multa pregnanta in povestirile si nuvelele mai intinse: Stana, Biruinta, Pascalierul, Dolor etc., unde filonul trag ic-metafizic si cel sceptic-sarcastic se detaseaza net, ca doua "variante" ale imaginarului lui A., tentat sa le urmeze alternativ. Cu toate ca in aceasta proza critica il vedea pe "supravietuitorul" realismului minor de la 1900, notele moderne, eforturile de innoire si deschidere nu sunt absente: de o parte, proza meditativa, simbolica, de substanta crestina, franciscana, vizibila in Luncusoara in Paresemi, Minunea, Pustnicul si ucenicul sau, Dolor etc; de alta, vocea acida, vitriolata uneori, cultivand grotescul si caricaturalul de buna calitate in Pascalierul, Rabojul lui Sfantu Petru, Sectarii, continand atitudini critice violente. Filonul satiric popular imprumuta o prospetime noua si o savoare inedita prozei din deceniul al patrulea, dovedind o disponibilitate de umor si virtutile caricaturale ale prozatorului, ramase pana atunci in umbra. Dar revansa unei atitudini contemplative, ce-i este mai proprie, a unei optiuni lirice si nostalgice, care-i ramane structurala, nu intarzie sa se produca. in numeroasele fragmente risipite in reviste timp de mai multi ani, reveriile acestui singuratic isi cauta formula. Amintirile (1940) sunt sinteza acestor cautari, evocand varsta unui contact cu un univers nepangarit. Atribuite unui personaj fictiv, dar topind in materia lor motivul "drumului", al "intoarcerii" la tarmul (temporar pierdut) al satului ca la un refugiu indelung cautat (topos prezent in acesti ani si in lirica lui Blaga), ele constituie opera cea mai realizata a lui AGARBICEANU Arta sa atinge aici pragurile cele mai inalte: finetea desenului, fragezimea cromaticii si a peisajelor, puritatea sentimentelor dominate de candoarea "descoperirii" dimensiunilor vietii si naturii au o vibratie lirica expurgata de orice reziduuri moraliste ori romantioase. Este aici un reflux liric spre copilarie, cu lumea ei evocata in culori proaspete, cu o mare capacitate de pipaire a concretului, in mijlocul unei naturi bucolice, amintind candorile, naivitatea si intimismul lui Francis Jammes. Compozitional, Amintirile aduc interesante interferente ale timpului prezent si trecut, cu un joc involuntar "proustian" al fluxului interior, declansat de senzatiile acute ale unei lumi ce traieste prin culori, arome si sunete primare. Spre aceasta zona se intorc explorarile lui AGARBICEANU si in ultimii sai ani (volumele Din copilarie, Din munti si din campii, File din cartea naturii, Din pragul marii treceri), dar fara forta poetica a ciclului din 1940. Filonul liric mai e exploatat partial si in micul roman Licean odinioara (1939), impingand investigatia autobiografica spre "hotarul nestatornic" al adolescentei, nu fara farmecul evocarii si interesul documentar al anilor de scoala de la Blaj. Ambitia unei cronici a vietii urbane ardelene, cu efortul de a descifra cauzele destramarii Romaniei burgheze, ii acapareaza fortele creatoare in anii celui de-al doilea razboi mondial: Domnisoara Ana, In pragul vietii, trilogia Vremuri si oameni, romanele inedite Framantari, Prabusirea, Valurile, vanturile, Sfantul. Inegalitatile, neglijentele compozitionale si stilistice, schematismul unei viziuni maniheiste indica, iarasi, ca vocatia prozatorului nu era in spatiul romanesc, in nici un caz acela al evocarii citadine. Din aceeasi epoca dateaza insa cateva lungi povestiri romantic-fantastice (Strigoiul, Faraonii) si exceptionala nuvela Jandarmul, viziuni ale satului patriarhal in deriva, cu o miscare autentica de intoarcere spre o lume de mituri, fantasme, infiorari in fata necunoscutului. Vigoarea acestor pagini e neatinsa de varsta: caractere si conflicte tragice alterneaza cu poezia trista a peisajelor scufundate in amintire. Stand intre doua din marile nume ale prozei romanesti - Ioan Slavici si Liviu Rebreanu, - personalitatea lui AGARBICEANU se detaseaza totusi prin relieful sau original: mai indraznet in proiectele-i epice decat autorul Marei, dar mai putin adanc in sondajele psihologice si sociale decat Rebreanu, el este mai liric decat amandoi, mai receptiv la zona de fantastic si de mister a lumii taranesti, zona explorata doar incidental de predecesorii sai, pastrand totusi o atitudine candida, optimista in fata existentei. Sentimentul cosmicului, capacitatea de a se integra lumii rurale, mentalitatii ei, sensibilitatii ei nealterate il apropie de M. Sadoveanu. Masivitatea creatiei, vasta ei geografie, varietatea tipologica si indelunga prezenta in literatura il impun pe AGARBICEANU drept unul dintre prozatorii romani cei mai semnificativi, prin viziune, etos si specific national.



OPERA

De la tara, Budapesta, 1905; in clasa culta, Valenii-de-Munte, 1909; Doua iubiri, Valenii-de-Munte, 1910; In intuneric, Bucuresti, 1910; Arhanghelii, roman din viata romanilor ardeleni, Sibiu, 1914; Luncusoara in Paresemi, Bucuresti, 1920; Popa Man. Povestire dupa o legenda, Bucuresti, 1920; Ceasuri de seara, Bucuresti, 1921; Chipuri de ceara, Bucuresti, 1921; Trasurica verde, Bucuresti, 1921; Spaima, Craiova, 1922; Dezamagire, Bucuresti, 1924; Legea trupului, Povestea unei vieti, Bucuresti, 1926; Legea mintii, Povestea altei vieti, Bucuresti, 1927; Stana, Cluj, 1929; Biruinta, [Bucuresti], 1930; Dolor. Zbuciumul lui Ilarie Bogdan, Craiova, 1930; Rabojul lui Sf. Petru, Bucuresti, 1934; Sectarii, Bucuresti, 1938; Licean odinioara, Bucuresti, 1939; ed., pref. si glosar de AGARBICEANU Sasu, Cluj-Napoca, 1972; Amintirile, Bucuresti, 1940; Jandarmul. O mare drama in Maramures, Bucuresti, 1941; Domnisoara Ana, Bucuresti, 1942; in pragul vietii. Vremuri si oameni.

Lume noua, Bucuresti, 1943; Valtoarea, Sibiu, 1944; Din copilarie. Chipuri si povestiri, Bucuresti, 1956; Din munti si din campii, Bucuresti, 1957; File din cartea naturii, Bucuresti, 1959; Faraonii, Bucuresti, 1961; Opere, studiu introductiv de Mircea Zaciu, I - XIV, Bucuresti, 1962-1989; Strigoiul, Bucuresti, 1968; Din pragul marii treceri, ed. ingrijita de G. Pienescu, pref. de I. Simut, Cluj-Napoca, 1978; Povestiri, antologie, postfata si bibliografie de AGARBICEANU Sasu, Bucuresti, 1979; Fefeleaga si alte povestiri, ed. ingrijita si postfata de M. Zaciu, Cluj-Napoca 1981; Nuvele, I-II, ed. de G. Pienescu, antologie si repere istorico-literare realizate in redactie de M. Dascal, Bucuresti, 1982; Schite si nuvele, antologie, pref. si tabel cronologic de V. Molan, Bucuresti, 1983; Nuvele, postfata si bibliografie de C. Cublesan, Bucuresti, 1985; Strigoiul, repere istorico-literare realizate in redactie de M. Dascal, ed. ingrijita de G. Pienescu, Bucuresti, 1985; Nuvele, ed. ingrijita si postfata de G. Pienescu, Bucuresti, 1986; Arhanghelii, ed. ingrijita de G. Pienescu, Bucuresti, 1986; Povestiri, ed. ingrijita de G. Pienescu, Bucuresti, 1986, Fefeleaga, povestiri, antologie, pref., tabel cronologic si crestomatie critica de C. Mohanu, Timisoara, 1987; Povestiri, antologie, tabel cronologic, pref. si note de P. Androne, Bucuresti, 1989; O lacrima fierbinte (Cuvinte catre Oastea Tarii), postfata de R. Cretu, Bucuresti, 1991; Fefeleaga, povestiri. Bucuresti, 1992; Povestiri, antologie, pref. si tabel cronologic de C. Mohanu, Galati, 1993; Fefeleaga, schite si nuvele, Bucuresti, 1994; Licean odinioara, ed. ingrijita, tabel cronologic, referinte critice si bibliografie de M. Barbu, Craiova, 1994; File din cartea naturii, povestiri. Bucuresti, 1995; File din cartea naturii, selectie si redactare de Passionaria Stoicescu, Bucuresti, 1996; Fefeleaga, povestiri, Chisinau, 1997; Arfianghelii, ed., pref., curriculum vitae si bibliografie de C. Mohanu, Bucuresti, 1998; Amintirile, studiu introductiv, tabel cronologic si referinte critice de Sanda Cordos, Cluj-Napoca, 1998.

REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Pasi pe nisip, II, 1906; idem, Critice, I, 1925; N. Iorga, Ist. Ut. cont.; Per-pessicius, Mentiuni, I, II, IV; G. Calinescu, Istoria; T. Vianu, Arta; I. Breazu, Literatura Transilvaniei, 1944; D. Vatamaniuc, Ion Agarbiceanu, 1955 (alte ed.: 1964, 1972); I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966; Al. Piru, Varia, 1972; C. Regman, Agarbiceanu si demonii, 1973; D. Vatamaniuc, Ion Agarbiceanu. Bibliografie, 1974; AGARBICEANU Sasu, in cautarea formei, 1979; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 38, 1982; P. Mareea, in Scanteia, nr. 12. 458, 1982; D. Micu, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1982; Ov. Papadima, in Ateneu, nr. 6, 1982; V. Popovici, in Orizont, nr. 38, 1982; C. Regman, in Viata Romaneasca, nr. 9, 1982; M. Scarlat, in Romania literara, nr. 38, 1982; E. Simion, in Ramuri, nr. 5, 1982; Doina Uricariu, in Romania literara, nr. 38, 1982; M. Zaciu, in Scanteia, nr. 12.458, 1982; Ceasuri de seara cu Ion Agarbiceanu, 1982; Mircea Popa, Introducere in opera lui Ion Agarbiceanu, 1982; F. Aderca, Contributii, I; L. Ciocarlie, Eseuri critice, 1983; C. Cublesan, Teatrul intre civic si etic, 1983; M. Papahagi, Critica de atelier, 1983; I. Vlad, Lectura romanului, 1983; M. Zaciu, Ion Agarbiceanu, 1983; S. Cioculescu, Itinerar critic, IV, 1984; AGARBICEANU Sasu-Mariana Vartic, Romanul romanesc I; H. Can-droveanu, Literatura; Sultana Craia, Fetele orasului, 1988; S. Mioc, Anamorfoza si poetica, 1988; Perpessi-cius, Scriitori, IV; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 43, 1997; idem, ibidem, nr. 26, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Ion AGARBICEANU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Ion AGARBICEANU




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Nuvele

Fefeleaga


Fefeleaga - nuvela de Ion Agarbiceanu
Caracterizare - Fefeleaga - eroina principala a nuvelei omonime



Romane

Domnisoara Ana

- citeste textul

Arhanghelii


Romanul Arhanghelii - viata sociala ardeleana

In pragul vietii

- citeste textul