n. 7 sept. 1902, Bucuresti - m. 25 iun. 1988, Bucuresti.
Critic, istoric literar si memorialist.
Fiul lui Nicolae Cioculescu, inginer naval, si al Constantei (n. Milloteanu).
Frate cu Radu Cioculescu. Tatal lui Barbu Cioculescu. Institutul Schewitz-Thierrin si Liceul "Traian" din Turnu Severin (1913-1920); Facultatea de Litere si Filosofie (1920-1923) si Facultatea de Drept (neterminata) a Univ. din Bucuresti; filologie romanica la Sorbona si la Ecole Pratique des Hautes Etudes (1926-1928).
Colab. la Saptamana muncii intelectuale si artistice, Vremea, Vitrina literara, Sepia, Romania literara (a lui
L. Rebreanu), Revista Fundatiilor Regale, Lumea, Viata Romaneasca, Gazeta literara, Romania literara (rubrica "Breviar"), Ramuri Arges, Cahiers roumains d etudes litteraires, Manu-scriptum, Flacara. A editat rev. Viata universitara si Kalende, alaturi de VI. Streinu, P Constantinescu si Tudor Soimaru. Prof. secundar la Gaesti (1924-1935) si Bucuresti (pana in 1946); cariera universitara la Facultatea de Litere a Univ. din Iasi (1946-1948) si la Institutul Pedagogic din Pitesti (1963-1965); prof. si sef de catedra la Facultatea de Lb.,si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1965-1974); redactor-sef la Viata Romaneasca (1965-1967); director general al Bibi. Acad. (1967-1974). Membru al Acad. (1974). Debuteaza in Facla literara (1923), unde N. D. Cocea ii incredinteaza cronica literara. Titular al cronicii literare la Adevarul, unde avusese initial ambitia sa faca gazetarie politica (1928-1937). Debut editorial in 1935, cu Corespondenta dintre I. L. Caragiale si
Paul Zarifopol, completata, in 1964, cu Documente inedite. Continua publicarea ed. de Opere a lui I. L. Caragiale, inceputa in 1930 de Paul Zarifopol (IV-VII, 1938-1942). Publicistica literara e tiparita in voi. Aspecte lirice contemporane (1942), Aspecte literare contemporane (1972) si Itinerar critic (I-V, 1973-1989). in 1945 isi tipareste teza de doctorat, monografia
Dimitrie Anghel. In 1946 editeaza o excelenta Introducere in poezia lui
Tudor Arghezi. impreuna cu VI. Streinu si
T. Vianu publica voi. I din
Istoria literaturii romane moderne (1944), careia ii adauga, in 1947, Literatura militanta. Diverse voi. de referinta ii consacra lui I. L. Caragiale: Viata lui I. L. Caragiale (1940), /. L. Caragiale (1967), Caragialiana (1974). ingrijeste, cu Al. Rosetti si Liviu Calin, Opere de I. L. Caragiale (MII, 1959-1965, ed. critica). Scoate singur un voi. de Scrisori si acte (1963). in 1971, publica Medalioane franceze, in 1977, voi. selectiv Prozatori romani, urmat, in 1982, de voi. Poeti romani. ingrijeste o ed. din Peregrinul transilvan de
Ion Codru-Dragusanu (1942). Redactor responsabil al voi. al IlI-lea din tratatul Istoria literaturii romane. Epoca marilor clasici (1973). Pref. si studii introductive la voi. de Tudor Soimaru, Mariana Dumitrescu, Ionel Pop,
Lucian Blaga, Aurel Baranga, Ion Biberi s.a. Memorialist (Amintiri, 1973). Adept al judecatii obiective si impersonale, al criticii in-telectualiste si estetice, spirit rationalist dublat de un moralist redutabil, CIOCULESCU este considerat o autoritate in peisajul criticii si istoriei literare moderne si contemporane. Premiul Uniunii Scriitorilor (1972); Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor (1981).
Actiunea critica a lui C, de o amploare deosebita, insotind ultimele sase decenii de evolutie a literaturii romane, sta sub semnul unei mari disponibilitati spirituale. Afirmat in epoca interbelica in prima linie a criticii profesioniste, alaturi de
P. Constantinescu,
G. Calinescu, VI. Streinu,
Perpessicius,
O. Sulutiu, el se distinge in aceasta prima etapa a creatiei printr-un radicalism axiologic evident, supunere la obiect, transparenta a expresiei, evitarea coloraturii metaforice. Spirit combativ, CIOCULESCU s-a impus in foiletonistica vremii printr-o consecventa inflexibila, uneori demonstrativa, in afirmarea valorilor autentice. Functiile criticii in conceptia sa ar fi urmatoarele: explicativa, valorizanta, orientativa. Ideea de valoare e asimilata, cu un instinct sigur (in 1938), notiunii de structura diferentiala, organica, individualizanta. Metoda in discutie este aducerea in termeni rezonabili a teoriei capodoperei a lui
Mihail Dragomirescu. Spre deosebire de profesorul sau, CIOCULESCU s-a obiectivat in primul rand ca practician, critic de gust, ocolind capcana absolutizarii. Orizontul receptivitatii sale, nelimitat de sistem, a fost in consonanta cu ritmul innoirilor intr-o epoca a sincronizarii decisive cu spiritul timpului. Din intinsa lui activitate de cronicar se cunosc putine cazuri de opacitate neta. In registrul valorilor asumate se inscrie, in schimb, intreaga gama a operelor de anvergura ale epocii. Poezia lui
T. Arghezi,
L. Blaga, Bacovia,
V. Voiculescu,
I. Pillat,
I. Vinea,
Ilarie Voronca sau a mai tinerilor
Emil Botta,
Dimitrie Stelaru, CIOCULESCU Tonegaru,
Zaharia Stancu a gasit in CIOCULESCU interpretul prompt, comprehensiv. Polemica cu
N. Iorga pe tema modernitatii limbajului poetic, in jurul obscuritatii creatiei argheziene a facut epoca. La proza, din seria gloselor sale pozitive nu lipsesc Gib. I. Mihaes-cu, Hortensia Papadat-Bengescu,
Mircea Eliade (vazut diferentiat, uneori polemic),
Camil Petrescu,
Cezar Petrescu, I.
M. Sadoveanu,
G. Ibraileanu, CIOCULESCU Stere, Zaharia Stancu,
Geo Bogza. Fata de comilitonii in domeniul criticii, adopta pozitia exigentei deschise (G. Calinescu,
E. Lovinescu, O. Sulutiu) sau constructive (Perpessicius, VI. Streinu). De adeziune integrala beneficiaza doar P. Constantinescu, in scrisul caruia vede realizat dezideratul detasarii si obiectivitatii. El insusi practica un comentariu voit antisubiectiv, rationalist, o critica de sistematica distantare. Foiletoanele din anii de maturitate, reunite in volumele Aspecte lirice contemporane (1942) si Aspecte literare contemporane (1972), sunt expresia unei capacitati analitic-explicative putin comune, dublata de o sigura vocatie a sintezei. Autorul isi reprima constanta afectiva a stilului, vizand, in compensatie, un spor de precizie in formulari, reducerea la minimum a jocului cu inefabilul, limitarea interpretarii la stricta logica. In aceasta perioada in special, CIOCULESCU este un adversar declarat al impresionismului. Reductia universului operei la o calitate dominanta, furnizata intuitiv in forma unei impresii, dezvoltata apoi in baza unei serii de probe subsecvente, ii apare ca arbitrara. Abuzul consta in chiar actul producerii si izolarii impresiei, care poate fi sau nu justa, intrucat tine de revelatie. Acestei metode a aproximarii subiective, CIOCULESCU ii opune solutia elucidarii analitice, a circumscrierii din aproape in aproape, a structurii specifice, a notelor diferentiale ale creatiei. Spirit laic prin excelenta, CIOCULESCU exclude din componenta actului critic orice demers extralogic. Descriptie, valorizare a operei, ulterior orientarea spre cunoasterea si stapanirea adevaratei identitati creatoare sunt momente ale unui proces inductiv tipic, in cadre strict rationale. Ca si P. Constantinescu, CIOCULESCU se incadreaza unei viziuni preponderent descriptive a fenomenului literar. Critica sa tinde spre modelul Thibaudet, topografic, al inserierii valorilor. Aspecte literare contemporane are infatisarea unei panorame libere a creatiei interbelice, fara divizarea expresa in functie de orientari, formule. Un tablou sinoptic, in care ordinea o stabilesc accentele valorice, dispuse sigur. Esentiale sunt diferentierile de structura. Fortarea unei evolutii e ca si absenta. Opera de critic prin definitie, Aspecte literare contemporane este o radiografie de contururi puternice ale organismului literaturii interbelice. Autorii si operele avute in vedere sunt fete ale unui intreg, aspecte ale unei creativitati percepute ca simultaneitate. Raportata la conformatia prima, de critic, ne apare mai limpede situarea istorico-literara a autorului. Dubla orientare a acestei a doua tentatii: in adancime (exegeza dedicata lui I. L. Caragiale, monografia despre
D. Anghel, introducerea in poezia argheziana) si pe orizontala (un vast numar de studii, articole, publicatii de documente, contributii diverse la istoria literaturii romane vechi sau moderne) vadeste, in subtext, o stransa unitate de procedura. CIOCULESCU afirma consecvent primatul textului. Critica, in intelegerea sa, este vehicul al operei, nu creatie secundara, autonoma. Abordarea sintezei e precedata, in cazul sau, de o pregatire metodica, minutioasa. A incheiat cu brio editia critica a operei lui I. L. Caragiale, inceputa de Paul Zarifopol. Monografia pro-priu-zisa, multa vreme amanata, este o carte santier, un depozit meticulos ordonat, de documente felurite dispuse pe sectiuni net delimitate. Sinteza e abia o virtualitate. Lucrarea sa prezinta, in forma incompleta a dosarelor de existenta, dispuse pe probleme, o topografie partiala a personalitatii autorului, atata cat a fost consemnata in date scrise, controlabile. Reconstituirea urmeaza o tehnica oarecum arheologica: sunt sugerate conture mai ample, pornind de la fragmentele scoase la lumina - totul sub rezerva revizuirii. Criteriul ordonarii e tematic, nu cronologic. Avem de-a face cu o restituire partiala, o ipoteza de lucru, si abia in al doilea rand cu o sinteza pro-priu-zisa, curba unei evolutii. Viata lui I. L. Caragiale (1940) este nu atat romanul unei vieti, cat argument pentru o tipologie. O carte deschisa, asupra careia autorul a gasit potrivit sa revina. Caragialiana (1974) este un pan-dant analitic, o incursiune provizorie in spatiul operei, dar si intregire a biografiei. Aceeasi compozitie in plan, tipica formatiei de critic, se reintalneste in monografia inchinata lui Dimitrie Anghel (1945) si, mai evident, in Introducere in poezia lui Tudor Arghezi (1946). Istorismul este subordonat frecvent axiologicului. Punctul de vedere estetic e transant afirmat chiar cand obiectul cercetarii contravine, aparent, unei atare perspective ca in cazul Istoriei literaturii romane moderne (1944), unde CIOCULESCU studiaza inceputurile literaturii artistice romanesti, separand factorul cultural de opera de imaginatie. Procedura este similara celei a lui G. Calinescu din Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, cu deosebirile de nuanta. Propriu-zis istoriste par a fi "itinerariile" {Itinerar critic, I-V, 1973-1989), "breviarele", "varietatile" {Varietati critice, 1966) sau retrospectivele {Prozatori romani, 1977; Poeti romani, 1982) din volumele ultimilor ani. Citita atent, cronica documentului practicata de CIOCULESCU in ultimele carti de critica isi releva semnificatii secunde, un intreg complex de trimiteri la ansamblul sistemului de interpretare propriu autorului, la o viziune a totului, subinteleasa. Arheologia textelor este la CIOCULESCU un mod al integrarii. Criticul descifreaza nu autori, carti, tendinte izolate, ci o literatura.
OPERA
Viata lui I. L. Caragiale, Bucuresti, 1940 (ed. II, 1971; ed. III, 1972; ed. noua, 1986); Aspecte lirice contemporane. Bucuresti, 1942; Istoria literaturii romane moderne, I, in colab. cu VI. Streinu si T. Vianu, Bucuresti, 1944 (ed. II, 1985); Dimitrie Anghel. Viata si opera, Bucuresti, 1945; Introducere in poezia lui Tudor Arghezi, Bucuresti, 1946 (ed. revazuta, 1971); Curs de istoria literaturii romane moderne. Literatura militanta, 1947; Varietati critice. Bucuresti, 1966; /. L. Caragiale, Bucuresti, 1967; Medalioane franceze, Bucuresti, 1971; Aspecte literare contemporane, 1932-1947, Bucuresti, 1972; Itinerar critic, I-V, Bucuresti, 1973-1989; Amintiri, Bucuresti, 1973 (ed. II, 1981); Caragialiana, Bucuresti, 1974 (ed. noua, 1987); Viata lui I. L. Caragiale. Caragialiana, Bucuresti, 1977; Prozatori romani. De la
Mihail Kogalniceanu la
Mihail Sadoveanu, Bucuresti, 1977; Poeti romani, Bucuresti, 1982; Introducere in opera lui Dimitrie Anghel, Bucuresti, 1983; Introduction a la poesie de Tudor Arghezi, Bucuresti, 1983; Argheziana, Bucuresti, 1985; Eminesciana, Bucuresti, 1985; Dialoguri literare, Bucuresti, 1987; Traduceri: Stendhal, Lucien Leuwen. Rosu si alb. Bucuresti, 1962.
REFERINTE CRITICE
G. Calinescu, Istoria; St. Banulescu si I. Purcaru, Colocvii, 1964;
I. Negoitescu, Scriitori moderni, 1966; VI. Streinu, Pagini, II; Al. Pini, Panorama; D. Cesereanu, Ipostaze, 1970; L. Calin, Portrete si opinii literare, 1972; Gh.
Grigurcu, Idei si forme critice, 1973;
M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975;
E. Simion, Scriitori, I; Ov. S. Crohmal-niceanu, Literatura, III;
I. Vlad, Lecturi constructive, 1975; CIOCULESCU Regman, Colocvial, 1976; Sevastia Balasescu, Contributii la o bibliografie critica -
Serban Cioculescu. Opera in periodice, I (1923-1947), 1977; M. Ungheanu, Lecturi si rocade, 1978;
Z. Ornea, Traditionalism si modernitate in deceniul al treilea, 1980; Gh.
Grigurcu, Critici; Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 27, 1982;
M. Anghelescu, in Contemporanul, nr. 37, 1982; I. Biberi, in Romania literara, nr. 37, 1982; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 37, 1982; Al. Paleologu, in Romania literara, nr. 37, 1982; R. Enescu, in Familia, nr. 9, 1982;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 37, 49, 1982; E. Simion, in Romania literara, nr. 39, 1982; Al. Pini, in
Luceafarul, nr. 53, 1982; P. Mareea, in Limba si literatura romana, nr. 4, 1983; Gh.
Grigurcu, Intre critici, 1983; V. Rapeanu, Memoria si fetele timpului, 1983; S. Mioc, in Orizont, nr. 1, 1983; Alex. Stefanescu, in Tomis, nr. 2, 1983; B. Buzila, in Romania libera, nr. 11996, 1983; Al. Pini, in Ateneu, nr. 5, 1983; I. Adam, Planetariu, 1984; CIOCULESCU Ciopraga, Propilee, 1984; Alex. Stefanescu, Dialog;
M. Sorescu, Usor cu pianul pe scari, 1985;
Dana Dumitriu, in Ramuri, nr. 7, 1985; Serban Cioculescu, interpretat de, 1987; Alex. Stefanescu, Prim-plan, 1987; M. Vasile, Conceptul de originalitate in critica literara romaneasca, 1988; Al. Pini, Critici;
G. Dimisianu, Clasici romani din secolele XIX si XX, 1996; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 37, 1997; CIOCULESCU Regman, in Viata Romaneasca, nr. 3-4 1997; E. Manu, in Romania literara, nr. 22, 1998.