Moara cu noroc - SCENA 17 - de Ioan SLAVICI

Moara cu noroc - SCENA 17 de Ioan SLAVICI

Luni pe la pranz focul era stins cu desavarsire si zidurile afumate stateau parasite, privind cu tristete la ziua senina si inveselitoare. Din toate celelalte nu se alesese decat praful si cenusa: grinzi, acoperamant, dusumele, butoaie din pivnita, toate erau cenusa, si numai pe ici, pe colo se mai vedea cate un carbune stins, iara in fundul gropii, care fusese odinioara pivnita, nu se mai vedeau decat oasele albe iesind pe ici, pe colo din cenusa groasa. Batrana sedea cu copiii pe-o piatra de langa cele cinci cruci si plangea cu lacrimi alinatoare.
- Se vede c-au lasat ferestrele deschise!
zise ea intr-un tarziu. Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-a fost dat!
Apoi ea lua copiii si pleca mai departe.

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

Politica de confidentialitate